NUTRIŢIA COPILULUI ŞI ADOLESCENTULUI

Definiţie: Nutriţia reprezintă totalitatea modificărilor suferite de o

substanţă alimentară introdusă în organism, în scopul menţinerii vieţii.
Procesul de creştere, de întreţinere a organelor şi sistemelor se face pe
seama aportului alimentar de substanţe nutritive, plastice, energetice şi
biocatalizatoare.
Nevoile nutritive sunt de două feluri:
- cantitative (energetice, calorice);
- calitative.

I. NEVOILE NUTRITIVE CANTITATIVE (ENERGETICE)

Procesele vitale din organism se efectuează cu cheltuială de energie.

Principalele surse energetice sunt glucidele şi lipidele.
Nevoile energetice ale copilului sunt:
A. – Nevoile de întreţinere: cuprind nevoile pentru metabolismul
bazal şi nevoile de funcţionare:
1. Metabolismul bazal (M.B.) reprezintă totalitatea cheltuielilor
energetice ale organismului pentru respiraţii, contracţii cardiace, secreţii, etc.
Pentru a acoperi M.B. nevoile sunt, în medie, de 2 ori mai mari la sugar
comparativ cu adultul. La prematuri şi distrofici M.B. este mai scăzut, iar în
stările febrile creşte.
2. Nevoile de funcţionare ale copilului reprezintă necesităţile pentru
acţiunea dinamică specifică şi acoperirea pierderilor prin excreţie.
 Acţiunea dinamică specifică a alimentelor (A.D.S.) reprezintă
caloriile cheltuite pentru digestia şi utilizarea alimentelor.
Cheltuielile energetice sunt mai mari după ingestia de proteine şi mai
reduse după ingestia de lipide şi glucide. Un regim alimentar hiperproteic se
poate însoţi de o creştere mică în greutate datorită consumului mare de calorii.
La regimuri alimentare similare, consumul de calorii este mai mic dacă
numărul de mese este mai mare.
 Acoperirea pierderilor prin excreţie:
Aceste nevoi cresc în alimentaţia artificială, îndeosebi în formulele
hiperosmolare şi în diaree.

B. Nevoile pentru termoreglare depind de:

- suprafaţa corporală mare în raport cu greutatea;
- subţirimea pielii;
- temperatura mediului ambiant.

C. Activitatea fizică sau activitatea musculară necesită un consum

energetic în funcţie de intensitatea şi durata efortului depus:
1
 D. Nevoile pentru creştere variază cu:
 vârsta fiind cu atât mai mari cu cât copilul este mai mic, deci
cu cât creşterea este mai rapidă,
 starea de sănătate a copilului,
 particularităţile individuale.
Aceste nevoi calorice sunt acoperite de către organism prin arderea
alimentelor care furnizează în medie:
- 4 kcal pentru 1 gram de proteine;
- 4 kcal pentru 1 gram de glucide;
- 9 kcal pentru 1 gram lipide.
Raţia energetică globală a copilului diminuă cu vârsta:
 în primul trimestru de viaţă: 110-120 kca/kg/zi;
 în trimestrul al doilea: 100-110 kcal/kg/zi;
 în al treilea şi al patrulea trimestru: 90-100 kcal/kg/zi;
 copilul 1 – 3 ani: 90 kcal/kg/zi;
 preşcolar: 80 kcal/kg/zi;
 şcolar: 50-60 kcal/kg/zi.
Înaintea pubertăţii accelerarea creşterii face necesară mărirea aportului
caloric.
Regimurile hiperglucidice şi/sau hiperlipidice stimulează lipidogeneza
şi determină hipertrofia, uneori hiperplazia, celulelor adipoase în perioada de
sugar. Rezultă obezitatea precoce cu exces de ţesut metabolic inert şi
prognostic nefavorabil în timp asupra dezvoltării armonioase a copilului.
Carenţa energetică deprimă sistemul nervos simpatic iar organismul
copilului va economisi energia pentru nevoile de funcţionare şi termogeneză.
Administrarea unui regim hipocaloric influenţează negativ creşterea
ponderală şi staturală, rezultând malnutriţia.
În raţia calorică trebuie să existe o anumită proporţie între caloriile
furnizate de cele trei principii alimentare maximale şi anume:
 lipidele 33-40% din totalul caloriilor,
 proteinele 12-15%,
 glucidele 45%.

II. NEVOILE NUTRIŢIONALE CALITATIVE sunt constituite din:

 factori plastici: proteine şi unele minerale;
 factori energetici: glucide şi lipide;
 factori biocatalitici: vitamine, minerale, apă.
Proteinele sunt necesare pentru creştere şi constituie singura sursă de
azot şi acizi aminaţi indispensabili.
Glucidele aduc elementele energetice uşor digestibile şi sunt necesare
metabolismului lipidelor.
2
 Lipidele reprezintă o sursă importantă de energie sub un volum mic şi
aduc vitaminele liposolubile şi acizii graşi nesaturaţi necesari.
La sugari, nevoile nutriţionale calitative sunt:

Alimentaţie naturală Alimentaţie artificială

Proteine 2 – 2,5 g/kg/zi 3 – 3,5 g/kg/zi
Lipide 4 – 6 g/kg/zi 4 – 6 g/kg/zi
Glucide 10 – 12 g/kg/zi 10 – 12 g/kg/zi

Aceste principii alimentare trebuie să se găsească într-un anumit raport,

“echilibrul alimentar”.
Raportul între P:L:G este 1:2:4 pentru nou născut şi sugar.
La copilul 1-3 ani raportul este de 1:1,2:3,5.

PROTEINELE
Proteinele nu sunt stocate în organism ca lipidele şi glucidele, de unde
necesitatea aportului lor zilnic. Nu vom ţine niciodată copilul mic la o dietă
lipsită total de proteine, mai mult de 48 ore.
Stabilirea cu exactitate a cantităţilor de proteine necesare organismului
este greu de apreciat din cauza unor factori care modifică consumurile:
- adaptabilitatea organismului;
- intervenţia glucidelor ca factor de economisire a proteinelor;
- valoarea biologică şi digestibilitatea proteinelor (90% pentru cele de origine
animală şi 50-80% pentru cele de origine vegetală).
Procentele cele mai crescute de proteine se găsesc în carne, brânză,
peşte, ficat, ouă. Cantităţi mai reduse se găsesc în făinoase, legume, fructe.
Proteinele sunt formate din unităţi structurale mai simple, aminoacizi,
în număr de 20, dintre care 9 esenţiali (fenilalanina, lizina, leucina, izoleucina,
treonina, triptofanul, metionina, valina, histidina), pe care organismul nu-i
poate sintetiza sau îi fabrică într-o cantitate insuficientă. Pentru resinteza
proteinelor proprii, aceşti aminoacizi trebuie să existe în anumite proporţii.
Dacă aceste proporţii nu sunt respectate ei nu pot fi utilizaţi.
Nevoile de aminoacizi esenţiali sunt de 10 ori mai mari la sugar decât
la adult. O raţie alimentară corectă necesită ca cel puţin 50% din totalul
proteinelor să fie de origine animală, deoarece acestea conţin aminoacizii
esenţiali necesari sintezei proteinelor proprii.
Deficienţa unor enzime care intervin în sinteza unor acizi aminaţi face
ca la anumite vârste, copilul să fie dependent de aportul acestora prin
alimentaţie. Aceşti acizi aminaţi au fost denumiţi semiesenţiali, deoarece în
anumite condiţii organismul are capacitatea de a-i sintetiza din precursorii lor.
3
Cistina şi taurina care derivă din metionină, ca şi tirozina care derivă din
fenilalanină nu pot fi sintetizaţi în perioada neonatală, mai ales de copilul cu
greutate mică la naştere. Ei trebuie consideraţi aminoacizi esenţiali pentru
această vârstă.
Nu trebuie subapreciat însă nici rolul acizilor aminaţi neesenţiali care
contribuie la acoperirea nevoilor de azot ale organismului: alanina, arginina,
glutamina, glicina, acidul glutamic, asparagina, acidul aspartic, cisteina
(cistina), tirozina, prolina, serina.
Necesarul de proteine în alimentaţia naturală este mai redus (valoare
biologică mare şi digestibilitate rapidă a proteinelor laptelui uman) decât în
alimentaţia artificială.
Pentru utilizarea maximă a proteinelor comitetele de nutriţie recomandă
un raport ideal de 32-35 kcal la 1 g proteine.
Proteinele au pentru organism rol plastic:
- constituţia celulelor organismului,
- compoziţia hormonilor, enzimelor, ai factorilor de coagulare.
De asemenea asigură reînoirea celulelor şi ţesuturilor, forţa fizică şi
intelectuală, intervin în procesele de apărare ale organismului împotriva
infecţiilor şi intoxicaţiilor.
Proteinele îndeplinesc multiple roluri funcţionale:
- vehiculează bilirubina, metalele (Fe, Cu, Zn, Co, I), metaboliţii şi
gazele în sânge,
- intervin în schimburile hidrice dintre capilare, interstiţiu şi celule,
- constituie dispozitivul contracţiei musculare,
- intervin în menţinerea presiunii coloid-osmotice a plasmei,
- intervin în echilibrul acido-bazic.
Excesul de proteine este dăunător deoarece se depăşeşte capacitatea
de excreţie a rinichilor. Aceştia vor apela la apa extracelulară, vor creşte
filtrarea glomerulară determinând febră prin deshidratare. Creşterea filtrării
afectează funcţiile tubulare favorizând hipertrofia rinichilor.
Excesul de proteine determină hipertrofie celulară cu depozitare
ulterioară de grăsimi şi predispoziţie spre obezitate la adult.
Raţiile hiperproteice produc hiperamoniemie. Amoniacul este
neurotoxic. Hiperamoniemia de durată se corelează ulterior cu un coeficient
de inteligenţă redus.
Deficitul de proteine duce la încetinirea creşterii, reducerea sintezelor
enzimatice, hormonale şi a factorilor imunologici umorali. El se manifestă
clinic prin edeme hipoproteinemice şi malnutriţie proteică (kwashiorkor).

GLUCIDELE
Glucidele, substratul energetic al tuturor celulelor organismului,
îndeplinesc şi rol plastic, intrând în structura corpului uman şi servesc la

4
biosinteza glicogenului, galactocerebrozidelor creierului, glucoproteinelor,
glucolipidelor, aminoacizilor şi acizilor graşi.
Glucidele alimentare sunt reprezentate de monozaharide (glucoza,
fructoza şi galactoza), polimeri ai glucozei, dizaharide (lactoză, zaharoză şi
maltoză) şi polizaharide (amidonul şi glicogenul).
Glucoza se găseşte în fructe, legume, miere de albine.
Transferul transplacentar al glucozei la făt este dependent de glicemia
mamei. Controlul homeostaziei glucozei este deplin la 2-5 săptămâni după
naştere, inclusiv la prematuri.
Polimerii glucozei sunt o sursă adecvată de glucide pentru prematurii şi
sugarii cu malabsorbţie, fiind uşor de hidrolizat la nivelul intestinului.
Fructoza se găseşte în fructe, legume, miere de albine sau provine din
hidroliza zaharozei.
Galactoza provine din hidroliza lactozei laptelui.
Galactoza provenită din lactoza laptelui uman influenţează favorabil
dezvoltarea cerebrală la nou născut şi sugar.
Lactoza se găseşte în laptele uman în cantitate mai mare decât în
laptele de vacă şi are un rol important în dezvoltarea creierului sugarului.
Zaharoza are o mare putere de îndulcire, obişnuieşte copilul cu gustul
dulce şi favorizează obezitatea.
Maltoza se găseşte în seminţele de cereale încolţite şi ca produs de
hidroliză a amidonului. Ea este hidrolizată lent de către maltază în două
molecule de glucoză şi este bine tolerată.
Amidonul se găseşte în cereale, tuberculi, rădăcinoase, banane.
Hidroliza sa este iniţiată de amilaza salivară şi pancreatică.
Glicogenul reprezintă forma de depozitare a glucidelor în ficat şi în
muşchi. El are o structură asemănătoare cu amidonul şi este hidrolizat de
aceleaşi enzime.
Fibrele alimentare sunt polizaharidele din pereţii plantelor şi rezistă la
acţiunea hidrolitică a enzimelor digestive umane. Digestibilitatea lor este
dependentă de structura chimică, modul de preparare, flora intestinală şi
durata staţionării în colon.
Principalele acţiuni ale acestora sunt:
► măresc volumul bolului fecal şi accelerează tranzitul intestinal;
► reglează apetitul, având efect de saţietate;
► modifică flora intestinală prin legarea bacteriilor;
► cresc excreţia de lipide, proteine şi calorii prin materiile fecale;
► cresc eliminarea de cationi prin reducerea absorbţiei Zn, Fe, Ca, Mg,
Na şi K;
► leagă colesterolul şi acizii biliari la nivelul intestinului;
► scad absorbţia glucidelor prin formarea de geluri şi modulează
sensibilitatea ţesuturilor la insulină.

5
 Sursele de fibre alimentare cuprind tărâţele cerealelor, fructele,
zarzavaturile.
Cantitatea şi calitatea aportului glucidic din primele luni de viaţă este
hotărâtoare pentru tot restul vieţii şi orice eroare în perioada de constituire a
celulelor cerebrale este ireparabilă.
Nevoile de glucide:
- prematuri: 6 –8 g/kg/zi în prima săptămână – datorită deficitului
tranzitor de lactază, apoi nevoile cresc la 12 g/ kg/zi;
- nou - născut IUGR: 18-25 g/kg/zi în perioada neonatală, pentru a
combate hipoglicemia;
- sugar şi copil mic: 12 g/kg/zi;
- preşcolar: 10 g/kg/zi;
- şcolar: 8 g/kg/zi.
Deficitul de glucide, în condiţiile unui aport adecvat de proteine,
determină utilizarea proteinelor în scop energetic prin gluconeogeneză şi le
sustrage de la rolul structural.
Excesul de glucide duce la obezitate şi diabet zaharat prin epuizare
insulinică. Excesul de lactoză în unele formule de lapte produce diaree
osmotică. Excesul de amidon creează dezechilibrul unor factori nutriţionali,
cu apariţia distrofiei prin hipoproteinemie.

LIPIDELE
Lipidele sunt substanţe nutritive cu rol energetic şi plastic (mielinizarea
sistemului nervos). Lipidele alimentare sunt reprezentate de trigliceride,
fosfolipide, colesterol şi derivaţi metabolici ai grăsimilor.
Trigliceridele reprezintă cea mai mare parte din raţia alimentară. Ele
au origine animală şi vegetală. În trigliceridele de natură animală (laptele,
untul, gălbenuşul de ou, carnea, viscerele) predomină acizii graşi saturaţi, iar
în cele de natură vegetală (uleiul de soia, porumb, floarea-soarelui, măsline)
predomină acizii graşi polinesaturaţi.
Acizii graşi saturaţi cresc nivelul plasmatic al colesterolului şi
favorizează ateroscleroza.
Acizii graşi nesaturaţi:
 mononesaturaţi: acidul oleic are rol în mielinizare
 polinesaturaţi (seria omega 6 - acidul linoleic şi gama-linoleic şi seria
omega 3 - acidul alfa linolenic). Ei sunt:
 consideraţi esenţiali, de aceea este necesar aportul lor alimentar
 componente structurale ale membranelor
 precursorii prostaglandinelor, leucotrienelor şi trombhexanilor
prin care participă la creşterea şi funcţia celulelor
Au rol în:
- sinteza hormonilor diencefalo-hipofizari, a lipoproteinelor serice,
6
 - menţinerea troficităţii tegumentelor şi fanerelor,
- menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale a peretelui arterial
şi a trombocitelor.
Acidul linoleic este prezent în uleiul de măsline, de soia, de porumb, de
floarea-soarelui, de bumbac şi reduce nivelul plasmatic al LDL-colesterolului.
Acidul linolenic se găseşte în uleiul de porumb, de soia, de floarea-
soarelui şi în uleiul de peşte şi este componentă majoră a fosfolipidelor din
membranele celulelor creierului şi retinei.
Absorbţia lipidelor alimentare la copil este condiţionată de structura
acizilor graşi şi de maturaţia funcţiilor digestive. Astfel trigliceridele cu lanţ
mediu şi scurt sunt mai uşor absorbite, chiar şi la prematur, pentru că sunt
hidrolizate de lipaza linguală şi gastrică care au activitate deplină de la
naştere.
Colesterolul, component al tuturor membranelor celulare, intră în
structura mielinei, a hormonilor steroizi, a vitaminei D şi are rol în formarea
sărurilor biliare.
Alimentele bogate în colesterol sunt laptele, untul, smântâna,
brânzeturile topite, viscerele, gălbenuşul de ou.
În carenţa alimentară de colesterol, structurile nervoase nu sunt afectate
deoarece intervine sinteza endogenă.
Fibrele alimentare cresc eliminarea intestinală a colesterolului ingerat.
Nevoile de lipide sunt:
- la sugar: 4-6 g/kg/zi;
- la copilul 1-3 ani: 4-5 g/kg/zi;
- la şcolar: 2 g/kg/zi.
Deficitul de lipide în alimentaţia copilului reduce aportul energetic,
perturbând procesul de creştere şi scade absorbţia vitaminelor liposolubile.
Carenţa de acid linoleic determină apariţia unor manifestări clinice şi
biochimice ca dermatita, tulburări ale troficităţii fanerelor, hipertensiunea
arterială, hiperlipidemie şi hipercolesterolemie.
Carenţa de acid linolenic se manifestă prin neuropatie periferică,
diminuarea acuităţii vizuale, tulburări trofice ale pielii şi părului, creşterea
adezivităţii trombocitelor.
Excesul de lipide creşte aportul de calorii şi produce obezitatea,
asociată frecvent cu hipertensiunea arterială.
Stabilirea unei raţii corecte de lipide cantitativ şi calitativ constituie cea
mai eficientă profilaxie a aterosclerozei adultului.

NECESITĂŢI HIDROMINERALE
Cea mai imperioasă nevoie a organismului o constituie prezenţa apei şi
această necesitate este cu atât mai mare cu cât organismul este mai tânăr:
 nou născutul are nevoie de 180-200 ml/kg/zi,
 sugarul de 150ml/kg/zi,

7
  între 1-3 ani nevoile scad la 100-125ml/kg/zi.
Balanţa hidrică este un echilibru între aportul şi eliminarea lichidelor.
Aportul constă din:
- ingestia de lichide;
- apa din constituţia alimentelor;
- apa de combustie
Pierderile se efectuează prin:
- urină;
- materii fecale;
- transpiraţie;
- perspiraţie cutanată;
- respiraţie.
Repartizarea lichidelor în organism este diferită în funcţie de vârstă: la
nou născut şi sugar apa totală reprezintă 75% din greutatea corporală, din care
40% în lichidul extracelular. Deshidratările se produc pe seama apei
extracelulare.
Necesarul de apă creşte în următoarele condiţii:
- creşterea temperaturii ambientale;
- la nou născut;
- în fototerapie,
- în stări febrile;
- diaree/vărsături;
- scăderea umidităţii mediului ambiant;
- în alimentaţia cu formule de lapte hiperosmolare şi hipercalorice.

MINERALELE sunt elemente indispensabile funcţiilor vitale şi

creşterii.
Rolurile substanţelor minerale în organism:
 structural: intră în componenţa citoplasmei celulelor, în structura
scheletului, Hb, al glandelor endocrine etc;
 reglator şi biocatalizator: participă la menţinerea presiunii osmotice şi a
echilibrului acido-bazic, reglează activitatea sistemului nervos,
miocardului, muşchilor şi activează enzimele digestive.
În acţiunea lor mineralele prezintă sinergism (Ca şi P; Cu şi Fe), când
aportul unui ion creşte cererea ionului sinergic şi antagonism (Na şi K ; Ca şi
Mg), când aportul crescut al unui ion determină eliminarea celuilalt.
Aportul alimentar de săruri minerale este necesar pentru formarea de
noi ţesuturi şi pentru acoperirea piederilor prin piele, păr, lacrimi, urină şi
fecale.
Nevoile organismului sunt mari în perioadele de creştere accelerată, în
timpul efortului şi în stări febrile.

8
 Sursa alimentară de substanţe minerale este reprezentată de produsele
animale, vegetale şi apa de băut.

Sodiul (Na), principalul cation al lichidului extracelular, contribuie la

reglarea presiunii osmotice şi menţinerea echilibrului acido-bazic şi a balanţei
apei în organism, intervine în excitabilitatea neuro-musculară şi contracţia
cardiacă.
Aportul de Na este asigurat prin lapte, carne, ouă, zarzavaturi şi sarea
de bucătărie.
Transpiraţiile abundente şi diareile grave duc la tulburări ale bilanţului
sodic.
Excesul de sodiu produce retenţie hidrică, hipervolemie, hipernatremie
şi edeme la sugarii mici.

Potasiul (K), cation fundamental al celulei, intervine în cea mai mare

parte a proceselor vitale, în contracţia musculară, în conducerea impulsului
neuromuscular şi în ritmul cardiac.
Împreună cu Na şi Cl participă la menţinerea echilibrului acido-bazic, a
presiunii osmotice şi a balanţei hidrice.
Sursele de K pentru organism sunt alimentele: laptele, carnea, fructele
(piersicele), legumele (morcovii).
Deficitul apare în acidoză şi după corticoterapie. El se manifestă prin
greţuri, vărsături, meteorism, tahicardie şi instabilitate neuromusculară.
Excesul se întâlneşte în insuficienţa renală, administrări
medicamentoase şi produce blocul atrio-ventricular.

Clorul (Cl), anion extracelular, are rol în reglarea presiunii osmotice,

contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic al lichidului extracelular,
intră în structura acidului clorhidric din sucul gastric.
El este furnizat organismului de către lapte, carne, ouă şi sarea de
bucătărie.
Deficitul de Cl apare după vărsături, transpiraţii profuze şi terapia
îndelungată cu ACTH, manifestându-se prin alcaloză hipocloremică.

Calciul (Ca) este principalul constituent al scheletului şi intervine în

contractibilitatea şi excitabilitatea neuromusculară, permeabilitatea
membranelor celulare, în coagularea sângelui şi activează mai multe enzime
(tripsina, lipaza pancreatică).
Menţinerea calcemiei este asigurată mai ales de echilibrul între fixarea
şi eliberarea Ca scheletic reglată de hormonul paratiroidian, în prezenţa
vitaminei D şi tireocalcitoninei – hormon hipocalcemiant.
Alimente bogate în Ca sunt laptele şi produsele lactate.
Deficitul de Ca produce tetanie, rahitism şi osteoporoză.

9
 Excesul alimentar de Ca nu are efecte aupra organismului, homeostazia
fiind bine reglată.

Fierul (Fe) intră în compoziţia Hb, mioglobinei şi a numeroase enzime

şi catalizatori.
Rezervele de fier ale fătului sunt proporţionale cu durata gestaţiei:
- la n.n. la termen → 250mg (se epuizează la vârsta de 4-6 luni)
- la prematuri → 125 mg fier (se epuizează la vârsta de 2-3 luni).
Nevoile de fier depind de stocurile din organsim şi de forma de aport
(se absoarbe doar 5-10% din fierul ingerat).
Alimentele bogate în Fe sunt ficatul, carnea, ouăle, peştele, cerealele,
fasolea boabe, spanacul, tomatele, fructele.
Aportul dietetic recomandat:
- 0-6 luni – 6 mg/zi;
- 6 luni–10 ani – 10 mg/zi;
- adolescenţi - fete 12-24 mg/zi;
- băieţi 9-18 mg/zi.
Deficitul de fier se produce prin trei mecanisme etiopatogenice
principale:

I. Carenţa marţială de aport

1. Insuficienţă a rezervelor de fier la naştere:
- prematuritatea;
- greutatea la naştere mai mică de 3 000g;
- gemelaritatea;
- transfuziile feto-fetale la gemeni univitelini şi cele feto-materne;
- carenţa marţială la mamă în timpul gestaţiei (mai ales la multipare);
- pierderile perinatale (placenta praevia, dezlipire de placentă);
- hemoragiile neonatale (boala hemolitică a n.n., sângerările de cordon,
ligatura precoce a cordonului ombilical);
- exanguino-transfuzia.
2. Insuficienţă de aport:
- creşteri ponderale mari cu nevoi crescute, nesatisfăcute de rezervele
şi aportul prea mic (la prematuri, sugari care au un ritm de creştere
rapid, etc.);
- prelungirea excesivă a regimului lactat (mai ales în cazul sugarilor
alimentaţi artificial cu lapte de vacă sau lapte praf standard);
- alte greşeli alimentare: excesul de făinoase (fitaţii şi fosfaţii în
concentraţie mare formează cu fierul, ca şi cu calciul, complexe
insolubile care se elimină prin fecale) diversificarea alimentaţiei fără
legume bogate în fier, fără ouă şi carne;
- creşterea rapidă şi pierderile menstruale din adolescenţa fetelor,
neacoperite prin aport alimentar;

10
- cardiopatiile congenitale cianogene (cu şunt dreapta-stânga), cu
policitemie şi anemie hipocromă;
- dificultăţi de aport alimentar (de ex: encefalopatii severe).
3. Malabsorbţia intestinală a fierului
- tulburări digestive cronice (sindroame de malabsorbţie, diarei
prelungite, celiakie, mucoviscidoză, rezecţii gastrice)

II. Deperdiţii marţiale:

- hemoragii mici şi repetate (melene mici şi repetate, epistaxisul
recidivant, recoltări frecvente de sânge la sugarii mici).
- hemoragii digestive (alergia la proteinele laptelui de vacă, infestări
parazitare, anomalii digestive)
- alte cauze: hemoragii după intervenţii chirurgicale sau traumatisme,
renale (hematuria, hemoglobinuria).

III. Deturnarea marţială:

- inflamaţii cronice (boala Chron, artrita reumatoidă);
- infecţii (tuberculoză, septicemie, osteomielită, infecţii urinare);
- hemosideroză;
- malignităţi.

Profilaxia anemiei carenţiale feriprive cuprinde două etape:

 Tratamentul profilactic antenatal, la mamă:
- regim alimentar echilibrat al mamei (legume verzi şi fructe, ouă,
carne);
- control sistematic al hemoglobinei (Hb) din luna V-VI de sarcină;
- administrarea de preparate de fier în ultimul trimestru de sarcină.
 Tratamentul profilactic postnatal (la copil):
- ligatura tardivă a cordonului ombilical, după încetarea pulsaţiilor
acestuia (asigură transferul a 40-60 mg fier);
- alimentaţia la sân precoce şi prelungită;
- diversificarea alimentaţiei (la 4-4 1/2 luni pentru sugarii alimentaţi cu
lapte praf standard sau lapte de vacă; la 5-6 luni pentru cei alimentaţi
natural) cu supă de legume, carne, ficat, gălbenuş de ou, legume
verzi, cereale fortificate cu Fe;
- suplimentare cu Fe 1-2 mg Fe++/Kg/zi de la 6-8 săptămâni până la un
an pentru prematuri, gemeni, dismaturi, hemoragie maternă la
naştere, tulburări digestive, infecţii recurente, copii care au ritm rapid
de creştere;
- profilaxie sistematică cu Fe 10-25 mg/zi (sau 1-2 mg/Kg) pentru toţi
nou-născuţii la termen cu greutate normală, de la 6 luni (pentru
minimum 3 luni).

11
 Magneziul (Mg), cation intracelular, scade excitabilitatea neuro-
musculară, diminuă excitabilitatea şi conductibilitatea miocardului, are
acţiune trofică vasculară şi intervine în fiziologia elementelor figurate ale
sângelui. La nivel osos favorizează acţiunea vitaminei D, formarea matricei
osoase, şi stimulează osificarea colagenului. În procesele imunologice,
stimulează formarea imunoglobulinelor, complementului seric şi fagocitoza.
Sursele de Mg sunt reprezentate de carne, lapte, nuci, mazăre.
Deficitul produce hipomagneziemie, convulsii, osteoporoză, diaree,
modificări E.K.G. şi rezistenţă la acţiunea vitaminei D.
Excesul apare la aport crescut în special pe cale medicamentoasă, este
rar deoarece intervin mecanismele compensatorii, în primul rând diareea şi
magneziuria care împiedică apariţia intoxicaţiei.

OLIGOELEMENTELE sunt componente ale unor metalo-enzime sau

activatori enzimatici şi participă la metabolismul principiilor nutritive, în
procesul de creştere al organismului, maturaţia sexuală, funcţia sistemului
nervos, hematopoieza.
Se găsesc în organism sub formă de ioni şi în complexe legate de
proteine.
Zincul (Zn)
Zincul intervine în sinteza aminoacizilor, a cerebrozidelor, lecitinei şi
surfactantului. Favorizează transportul prin membrană a glucozei, utilizarea ei
de către adipocite şi răspunsul celular la insulină. El stimulează activitatea
gonadotrofinelor hipofizare, hormonului somatotrop, androgenilor şi
prelungeşte acţiunea insulinei. Zn participă la vindecarea plăgilor chirurgicale
şi a arsurilor stimulând sinteza colagenului şi proliferarea fibroblastică. El
contribuie la reglarea simţului olfactiv şi gustativ, la vederea nocturnă,
menţinând nivelul plasmatic al vitaminei A.
Sursele alimentare de Zn sunt carnea, ficatul, peştele, laptele,
gălbenuşul de ou, cerealele şi apa.
Deficitul se manifestă prin nanism hipogonadal, anorexie, hipoosmie,
disgenezie, alopecie, keratită, ulceraţii cutanate, întârzierea osificării
scheletului, lentoare psihică şi anemie feriprivă.
Excesul se întâlneşte rar în cazul păstrării alimentelor în vase
galvanizate şi a consumului apei de băut din vase zincate.

Iodul (I)
Este indispensabil în sinteza hormonilor tiroidieni.
Principala sursă sunt alimentele (peşte, legume, nuci, sare iodată)
pentru că apa este o sursă insuficientă de iod.

12
 Se recomandă suplimentarea aportului de iod în timpul sarcinii sau la
femeia care alăptează.

Fluorul (Fl)
Face parte din structura scheletului, smalţului dentar şi are rol în
prevenirea cariei. Suplimentarea lui în alimentaţia gravidei creşte conţinutul
său la făt.
Sursele de Fl sunt reprezentate de alimentele de origine vegetală,
animală şi apa de băut.
Deficutul de Fl duce la apariţia de carii dentare.
Excesul produce fluoroză în care apar leziuni ale smalţului dentar cu
marmorarea dinţilor.

Seleniul (Se)
El are rol în stabilitatea structurii membranelor celulare, a
mitocondriilor, microsomilor şi lisosomilor, stimulează creşterea, favorizează
sinteza IgM, absorbţia vitaminei E, intervine în ciclul Krebs şi în catabolismul
hemului.
Sursele de Se sunt reprezentate de carne, rinichi, peşte oceanic, lapte,
cereale şi ciuperci.
Deficitul se însoţeşte de hemoliză, cardiomiopatie, creşterea incidenţei
cancerului la sân şi cel al tubului digestiv.
Excesul cronic se manifestă prin fotodermatoze, alopecie, tulburări
trofice ale unghiilor, tulburări respiratorii, hepatice cronice şi creşterea
porfirinuriei.
VITAMINELE sunt clasificate în vitamine liposolubile şi
hidrosolubile. Ele sunt cofactori esenţiali într-o varietate de căi metabolice,
necesarul variind cu vârsta şi/sau cu existenţa unor boli.
La o dietă normală, echilibrată nu este necesară suplimentarea
vitaminică, cu două excepţii:
- vitamina D în primii ani de viaţă – carenţa determină apariţia
rahitismului;
- vitamina K (K1) administrată la naştere în doză de 1 mg previne
riscurile hemoragice la nou născut.
Principalele surse de vitamine sunt : fructele, legumele, cerealele,
uleiul, laptele, ficatul, carnea, creierul şi ouăle.

Surse alimentare bogate în vitamine

Vitamine liposolubile
Vitamina A (retinolul) Lapte fortifiat, ouă, ficat, unt, morcovi, varză
Vitamina D Lapte fortifiat, peşte, gălbenuş de ou
Vitamina E Ulei de seminţe/cereale, nuci, fasole boabe, soia,
legume cu frunze verzi
13
Vitamina K Lapte de vacă, legume cu frunze verzi, ficat,
uleiuri vegetale
Vitamine hidrosolubile
Vitamina B1 (tiamina) Lapte, carne, cereale integrale, legume
Vitamina B2 (riboflavina) Lapte, carne, ouă, legume verzi, cereale
Vitamina B3 Carne, peşte, lapte, legume verzi, cereale
(niacina, nicotinamida, PP) integrale
Vitamina B5 Carne, lapte, ouă, legume, cereale integrale
(acidul pantotenic)
Vitamina B6 (piridoxina) Carne, ficat, lapte, cereale integrale, soia
Vitamina B8 (biotina) Ficat, gălbenuş de ou, alune
Vitamina B9 Legume cu frunze verzi, cereale, ficat, nuci
(acidul folic/folatul)
Vitamina B12 Lapte, carne , ouă
(cobalamina)
Vitamina C (acidul ascorbic) Citrice, tomate, varză

Vitamina D poate proveni din două surse:

- exogenă, alimentară, de origine animală (vit. D3 - colecalciferol) şi
vegetală (vit. D2 - ergocalciferol);
- endogenă, cea mai importantă, din precursorul cutanat al vit. D (7-
dehidrocolesterol), care sub acţiunea razelor UV se transformă în
colecalciferol (vitamina D3), care este transferat ficatului pentru metabolizare.
Sărăcia în vitamina D a laptelui matern, a laptelui de vacă, a
preparatelor de lapte industriale neîmbogăţite cu vitamina D şi creşterea
accelerată a scheletului copilului în primii ani de viaţă impun suplimentarea
raţiei alimentare zilnice în mod continuu în primii doi ani de viaţă prin
efectuarea profilaxiei rahitismului.
Cauzele principale ale menţinerii prevalenţei crescute a rahitismului
carenţial sunt:
- aplicarea incorectă sau incompletă a profilaxiei cu vitamina D;
- renunţarea la profilaxia cu vitamina D după vârsta de 1an;
- însorire insuficientă;
- grad crescut de poluare;
- regimuri alimentare neechilibrate, cu precădere exces de făinoase;
- eficacitatea mai redusă a stoss-profilaxiei faţă de cea administrată
zilnic;
- variaţii individuale ale nevoilor de vitamina D şi neadaptarea dozei
la acestea;
- menţinerea dozelor profilactice de vitamina D, fără trecere la doze
terapeutice după apariţia primelor semne clinice de rahitism.

Profilaxia rahitismului cuprinde două etape:

14
 - profilaxia prenatală - prin administrarea la femeia gravidă în ultimul
trimestru de sarcină, zilnic a câte 1000-2000 de UI de vit. D per os şi
admistrare de calciu 1-2 g/zi, doar 10 zile, în fiecare lună.
Când nu se poate administra zilnic vit. D, se recomandă 4 000-5 000
UI/săpt., per os.
Numai în cazul în care nu se poate folosi nici una dintre cele 2 tipuri de
administrări se recurge la administrarea unui stoss de 200 000 UI per os la
începutul lunii a VII-a de sarcină.
Este contraindicată administrarea parenterală (poate determina stenoză
aortică la făt).
- profilaxia postnatală - fracţionată (fiziologică, modernă) constă din
administrarea zilnică de vit. D per os în cantitate de 400-800 UI/zi, în medie
500 UI, începând de la vârsta de 7-10 zile de viaţă până la 18-24 luni.
După vârsta de 24 luni (2 ani) vitamina D se va administra în
perioadele neînsorite ale anului (din septembrie până la sfârşitul lunii aprilie),
zilnic 500 UI sau la interval de 7-10 zile 4 000-5 000 UI, per os, din soluţia
uleioasă (Vit.A+D2).
Numai administrarea fracţionată de vitamină D este fiziologică
deoarece:
 se asigură o absorbţie bună, mai ales dacă se administrează în timpul
unei mese;
 nu este solicitat sistemul de transport şi nici cel de activare a vit. D;
 organele ţintă nu sunt supuse salturilor de adaptare;
 nu există pericolul intoxicaţiei.

Doze mai mari de vit. D (2 000 UI/zi) sunt recomandate copiilor cu

greutate mică la naştere/prematurilor, copiilor cu piele pigmentată, celor aflaţi
în tratament anticonvulsivant sau corticoizi de lungă durată.
Se consideră că nu este necesară administrarea de calciu în profilaxia
rahitismului dacă alimentaţia copilului conţine minimum 500 ml lapte pe zi.
Suplimentarea cu calciu a raţiei alimentare se impune doar la gravide în
ultimul trimestru de sarcină, la prematuri şi la copiii care primesc sub 500 ml
lapte/zi, doza recomandată fiind 50mg/kg/zi calciu elemental.

Necesităţi dietetice recomandate pentru vitamine

VITAMINE Sugar Copil mic
Vitamina A 1000 UI/zi 2000 UI/zi
Vitamina D 400-800 UI/zi 400-500 UI/zi
Vitamina E 3-5 mg/zi 5-10 mg/zi
Vitamina K 5 µg/zi 5-65 µg/zi
Vitamina B1 0.30-0,50 mg/zi 1-2 mg/zi
Vitamina B2 0,40-0,60 mg/zi 1 mg/zi

15
 Vitamina B3 6-8 mg/zi 10-20 mg/zi
Vitamina B5 2-3 mg/zi 5-7 mg/zi
(acidul pantotenic)
Vitamina B6 0,30-0,50 mg/zi 1-2 mg/zi
Vitamina B8 1 mg/zi 2 mg/zi
Vitamina B9 20-50 µg/zi 75-200 µg/zi
(acidul folic)
Vitamina B12 0,50-2 µg/zi 2 µg/zi
Vitamina C 30-50 mg/zi 50-60 mg/zi

16