Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
7Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Deontologie -Adevarul T2 Mass-Media

Deontologie -Adevarul T2 Mass-Media

Ratings: (0)|Views: 201|Likes:
Published by Aleksandrina

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Aleksandrina on Mar 18, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/04/2014

pdf

text

original

 
UNIVERSITATEA BUCURESTIFACULTATEA DE JURNALISM SI STIINTELECOMUNICARII
Deontologia mass-media
Titular: Prof. Univ. Dr. Tudor Cătineanu
Bucureşti, 2008
1
 
Obligaţiile minime ale studenţilor:1.Să răpsundă la cinci din întrebările formulate în curs, sub titlul “Teme”2.Să ilustreze două valori deontice cu exemple luate din mass-media actuală (româneassau străină).3.Extensia lucrării scrise trebuie trebuie să fie de 4 – 8 pagini.
2.
ADEVĂRUL
Isus a afirmat propozia
 Eu sunt aderul 
”, iar Pilat i-a replicat sceptic:
Ce esteadevărul?!
”. Comentând această secvenţă (întâlnire istorică), Hegel spunea că adevărul esteun
cuvânt
mare şi un
lucru
şi mai mare, şi că atunci când pronunţăm cuvântul
adevăr 
, inimatrebuie să ne bată mai tare.
2.1. Definiţia. Criteriile
Există mai multe definiţii ale adevărului (A) şi ele nu sunt
concurenţiale
, ci
complementare
.Să precizăm de la început că adevărul nu este propriu lucrurilor (fie ele entităţi, relaţii sauînsuşiri). Când spunem despre un lucru că este
adevărat 
, subînţelegem că este
autentic
(adicănu este un surogat sau un simulacru, deci nu este trucat), iar când spunem desprea un om căeste un
om adevărat 
(respectiv este un
 jurnalist adevărat 
), suelegem elîntruchipează un model, o paradigmă optimă (că el
corespunde conceptului
său, ar zice totHegel). Adevărate sau false (A – F) pot fi doar 
enunţurile
(propoziţiile) noastre desprerealitate. Adevărul şi falsul (A – F), respectiv eroarea sau minciuna sunt
relaţii
: ele suntrelaţii între enunţurile (propoziţiile) noastre şi realitatea pe care acestea o vizează (
referentullor
).Definiţia cea mai simplă – clasică şi tradiţională- a adevărului şi falsului (A – F) o dăAristotel: „
 Adevărate sunt enunţurile (propoziţiile) care unesc în gândire ceea ce este unit înrealitate
 
 sau cele care despart în gândire ceea ce este despărţit în realitate; false sunt enunţurile (propoziţiile) care unesc în gândire ceea ce este despărţit în realitate sau cele caredespart în gândire ceea ce este unit în realitate
” (
Organon
).Aceasta este definiţia cea mai simplă şi mai clară intuitiv. În mod curent este citată o altădefiniţie, tot a lui Aristotel, dar care este relativ hermetică întrucât este metafizică:
 Adevărate sunt enunţurile (propoziţiile) care afirmă că este ceea ce este şi că nu este ceeace nu este; false sunt propoziţiile care afirmă că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ceeste
”.
2.1.1. Adecvarea
Or factorii existenţiali
este – nu este
se referă tocmai la relaţia de
adecvare
dintre enunţuri(propoziţii) şi realitatea vizată (adică referentul). Dacă această
relaţie de adecvare
există(este) enunţul este adevărat; dacă
relaţia de adecvare
nu există (nu este) enunţul este fals.Criteriul aristotelic de definire a adevărului (A) este îndeobşte numit criteriul
adecvării
.Termenul
adecvare
a fost numit în timp şi cu alte sinonime:
conformitate
,
corespondenţă 
,
concordanţă 
,
consonanţă 
(Odobleja). Observăm aici că toate aceste sinonime (parţiale) începcu prefixul “
co
”, ceea ce ne va putea trimite direct la conceptul deontologic al
corectitudinii
.Observăm, apoi, că definiţia aristotelică este persistentă în timp, fiind folosită şi azi şi că, însfârşit, ea este corespondentă cu ceea ce ne spune
simţul comun
şi
bunul simţ
despre adevăr şi fals (A – F). Dacă pentru ştiinţa
de vârf 
şi în primul rând ştiinţele naturii (numite şi
exacte
)
simţul comun
şi
bunul simţ
pot fi neglijate sau sunt neglijabile, pentru discipline cum suntRetorica, Etica sau Deontologia,
simţul comun
şi
bunul simţ
sunt repere orientativeesenţiale.2
 
Criteriul clasic şi tradiţional al adecvării a fost concurat în timp şi de alte criterii aleadevărului şi falsului (A – B), dintre care, pentru nevoile noastre, vom mai menţiona doar două.
2.1.2. Coerenţa
Criteriul
coerenţei
. Dacă raţiunea (gândirea umană) este unitară, ea unifică datele diverse alerealităţii (informaţiile despre realitate) şi astfel ea este
coerentă
. Dacă nu, ea este
incoerentă
,iar incoerenţa poate avea diverse grade de gravitate: de la lipsa de concentrare pe o problemă(temă) sau o idee (sens), care se însoţeşte cu improvizaţiile superficiale, subiectiv – arbitrare, până la cazurile maladive de
delir
(mai mult sau mai puţin organizat) sau de
 pulverizare aeului
care se exteriorizează în discursuri
dadaiste
(neinteligibile).Criteriul
coerenţei
ne spune că dacă plecăm (în premisă) de la un enunţ adevărat (A), vom putea ajunge (în concluzie), sau pe cale inductivă (urmată corect) sau pe cale deductivă(urmată şi ea corect), tot la un enunţ adevărat (A), dar care este unul nou. Iar dacă se pleacă dela un enunţ fals (F), se ajunge, pe aceeaşi cale menţionată, tot la un enunţ fals (F).Criteriul coerenţei este revendicat mai ales de ştiinţele naturii, dar el este valabil şi în ştiinţelesocio- umane (
umanioare
, cum li se mai spune. Dar 
coerenţa
este valabilă şi în afaradomeniului cunoaşterii, respectiv a spaţiului epistemic, cu valorile specifice adevărat – fals (A – F).
Coerenţa
este valabilă la nivel
antropologic
, întrucât prin ea se defineşte
identitatea
unuiindivid (uman), sau unei colectivităţi (inclusiv a grupurilor socio- profesionale, deci inclusiv a jurnaliştilor).
Coerenţa
este valabi, apoi, la nivel
psihologic
, întrucât integritatea unei persoane(autointegrată psihic şi integrată social) are la bază unitatea (coerenţa) eului.
Coerenţa
este valabilă, în sfârşit, pe plan etic, respectiv pe plan deontologic. Pe aceste două planuri coerenţa ia forma atitudinală a consecvenţei. Un jurnalist (sau oricare alt profesionist,ca şi oricare om dacă este om cu adevărat) nu poate să afirme (să rostească, să scrie) aici cevaşi dincolo altceva (în spaţiu), sau acum ceva şi după aceea altceva (în timp). Astfel de situaţiisunt, la limită, posibile dar tot Deontologia oferă mecanismele de corecţie a erorilor prin
rectificare
,
dreptul la răspuns
şi
dreptul la replică
, după cum vom vedea mai târziu.Observăm a doua oară că şi termenul
coerenţă 
, ca şi echivalentul lui atitudinal
consecvenţă 
încep cu prefixul “
co
”, ceea ce ne trimite iarăşi la legătura lor cu conceptul deontologicgeneric:
corectitudinea
.
2.1.3. Utilitatea
.Acest al treilea criteriu al adevărului – falsului (A – F) a fost intuit încă de Protagoras. Marelesofist al Antichităţii eline considera că oricare enunţ (teză) este doar o
opinie
(ipoteză) şi că la baza oricărei opinii stă o
oportunitate
, respectiv o
utilitate
.Criteriul
utilităţii
a fost dezvoltat însă, într-o formă sistematică, în epoca modernă, de către
Pragmatism
. Am văzut la începutul primului capitol că termenul şi domeniul Deontologieisunt legaţi de numele lui Bentham, un clasic al Pragmatismului.Acest criteriu este definit prin enunţul celebru: “
 Este adevărat ceea ce este util 
”. Enunţul pare, pe de o parte, clar, iar, pe de altă parte, pare obscur, încât în întregul lui el este cam clar-obscur.Enunţul vrea în esenţă să ne spună că numai acele
cunoştinţe
(produse sau rezultate alecunoaşterii) care pot fi traduse în
practică
şi care îşi vădesc (îşi dovedesc)
utilitatea
(respectiv
eficienţa
) sunt cu adevărat adevărate. Restul sunt fantezii sau simple speculaţiisubiective, arbitrare. În pofida aparenţelor sau a rezervelor critice, enunţul conţine un
 sâmbure de adevăr 
– ca să-i zicem aşa - , iar exegeţii au găsit chiar o corespondenţă întreacest enunţ şi teza epistemologiei marxiste potrivit căreia “
 Practica este criteriul fundamental al adevărului
”.Cu tot
 sâmburele lui de adevăr 
, enunţul pragmatist este totuşi reductiv întrucât el punesemnul identităţii (A = A) între
adevăr
(la care se adauşi alte valori, ca Binele,3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->