Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
21Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Deontologie-Libertatea T3 Mass-Media

Deontologie-Libertatea T3 Mass-Media

Ratings: (0)|Views: 306|Likes:
Published by Aleksandrina

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Aleksandrina on Mar 18, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/04/2014

pdf

text

original

 
UNIVERSITATEA BUCURESTIFACULTATEA DE JURNALISM SI STIINTELE
 
COMUNICARII
Deontologia mass-media
Titular: Prof. Univ. Dr. Tudor CătineanuBucureşti, 2008Obligaţiile minime ale studenţilor:1.Să răpsundă la cinci din întrebările formulate în curs, sub titlul “Teme”2.Să ilustreze două valori deontice cu exemple luate din mass-media actuală (românească saustrăină).3.Extensia lucrării scrise trebuie trebuie să fie de 4 – 8 pagini.
1
 
3. LIBERTATEALibertatea
este una dintre temele-problemă cele mai complexe ale vieţii şi gândirii umanetrecute şi prezente.
3.1. Definiţii
La nivelul gândirii cotidiene
a fi liber
înseamnă a te manifesta – verbal, spiritual, practic – aşa
cum vrei tu,
nu aşa cum vrea celălalt sau altcineva. Înţelesul libertăţii din gândirea cotidianăintuieşte două elemente esenţiale ale libertăţii: 1) Ea este legată de
voinţă
şi libertatea este într-adevăr un
act de voinţă
; 2) ea este asociată cu
independenţa
sau
non-dependenţa,
deci cuabsenţa
constrângerii
.Dar înţelesul din gândirea cotidiană nu sesizează nici o legătură între
libertate
şi o determinaţieopusă ei, adică
necesitatea
. La acest nivel de gândire libertatea este înţeleasă tocmai ca fiindopusă necesităţii, oricărei necesităţi.În istoria ndirii s-au cristalizat două doctrine opuse privind libertatea:
fatalismul
şi
voluntarismul
. Este bine să le schiţăm conturul pentru a înţelege pozitiv
mecanismele
libertăţii.
3.1.1. Fatalismul.
Pleacă în esenţă de la relaţia cauzală, care este o manifestare clară a necesităţii: orice cauzăgenerează un efect, orice efect este generat de o cauză. Aici se aplică principiul general alconservării: nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă; totul se conservă. Personajul nostru naţional,Bulă, spunea cu umor că
totul se rătăceşte
.Dar în interpretarea
fatalistă
relaţia cauzală este înţeleasă şi
liniar
şi
univoc.Liniar
în sensul că o cauză generează numai un anumit efect, respectiv un anumit efect estegenerat numai de o anumită cauză.
Univoc
în sensul că o cauză generează un efect care, la rândul lui, poate deveni cauza altui efect,dar nu există nici o relaţie inversă, de la efect la cauză. Pe această cale se constituie aşa numitele
lanţuri cauzale
.Dacă acum aplicăm această schemă de interpretare la viaţa şi activitatea umană, rezultă că orice
act uman
(cel mai simplu) este determinat de o cauză (sau un set de cauze conjugate) care larândul lor este efectul unei cauze anterioare. Rezultă că orice act uman nu este doar 
determinat
de o cauză anterioară, ci este chiar 
predeterminat.
Consecinţele etice – respectiv deontologice – ale acestei viziuni asupra lumii sunt dramatice. În perspectiva fatalismului,
totul
şi
orice
se explică prin necesitatea cauzală. Echivalentul popular al acestei viziuni este
destinul
sau
soarta:
aşa mi-a fost dat”
,
aşa ,I-a fost scris”
. Dar acolounde totul şi orice se explică în mod cauzal, totul şi orice se şi
 justifică
. Fiind
explicată 
,libertatea este de fapt anulată, şi odată cu ea este anulată şi
responsabilitatea
(răspunderea).Căci unde totul şi orice se justifică, nimic nu se mai justifică.Gândirea modernă, inclusiv cea ştiinţifică, a atacat această viziune – cu implicaţii şi consecinţeetice cel puţin
amorale
- prin două corecţii.Mai întâi, relaţia cauzală nu este
liniară,
întrucât o anumită cauză (Cx) poate genera nu doar 
maimulte
efecte, ci poate genera
diferite
(diverse) efecte (E1, sau E2 …. sau E n). Cu exemplulintuitiv cel mai simplu: focul (acelaşi foc) topeşte ceara, dar întăreşte lutul.Apoi, relaţia cauzală nu este
univocă,
întrucât efectul nu se izolează (nu se rupe, nu seînstrăinează de propria sa cauză, ci o poate influenţa invers.
Cauza
şi
efectul
 pot interacţiona şiaici apare conceptul modern al
cauzalităţii circulare
(care se defineşte şi ca
feed-back 
) iar cauzalitatea circulară este un temei ontologic al
autonomiei persoanei
şi, indirect, al
libertăţii.
Dar atacul cel mai consistent la adresa acestei viziuni
fataliste
vine din partea Filosofiei, de laAristotel până azi.Aristotel în
Metafizica
elaborează şi conceptul de
posibilitate
, tradus în româneşte prin termenul
 potenţă.
Complementar faţă de
 potenţă 
este
actul.
Prin această potenţă Aristotel vrea soluţioneze conflictul dintre Fiinţă (F) şi Nefiinţă (N).
 Potenţa,
într-un fel, ţine de Fiinţă pentrucă ea există (este) chiar ca
 potenţă 
; într-un alt fel, aceeaşi
 potenţă 
ţine şi de Nefiinţă, pentru că eanu este încă actualizată, nu este
act
. În limbajul actualizat: posibilitatea există ca posibilitate, dar 
2
 
încă nu există ca realitate. Or, ştiinţa cea mai actuală merge pe acest înţeles al
posibilităţii
cu cel puţin două corecţii majore.- Mai întâi, posibilitatea se înscrie între două limite şi numai două: prima este
imposibilitatea
 pecare o simbolizăm cu “0” (zero); a doua este
realitatea
 pe care simbolizăm cu “1” (unu).Posibilitatea se înscrie variabil
 între
cele două limite, limite la care (sau
 în
care) ea se anuleazăca posibilitate, în două moduri diferite.- Dar aceasta înseamnă că între cele două limite posibilitatea are
grade
(variate şi variabile) iar conceptul ştiinţific de
probabilitate
este definit tocmai ca
măsură cantitativă
a
posibilităţii
.Această scală graduală o definim în gândirea cotidiană prin expresia “
mai mult sau mai puţin posibil”
. Viziunea
fatalistă
(bazată pe ideea de
destin
) i s-a părut bătrânului Epicur atât decatastrofală, încât într-o scrisoare către un prieten, el, care era ateu, afirmă (parafrazăm): Ar fimai bine să credem în
zei
 ,
decât în
destin
; căci
zeii
ne lasă cel puţin speranţa deşartă a mântuirii, pe când destinul
 
este orb şi este surd la orice rugăciuni.
3.1.2.
Voluntarismul (J.P. Sartre)
Voluntarismul ne spune prin Voinţă (V) omul poate face orice; poate învinge oriceconstrângere (
lanţ)
atât în sfera naturii, cât şi (mai ales) în sfera vieţii sociale (în istorie). Acestcurent este asociat de regulă cu gândirea lui Nietzsche care în lucrările sale (mai cunoscută fiind
 Aşa grăit-a Zarathrustra
) elaborează conceptul de Supraom. Supraomul este dotat cu o voinţăsuperlativă; el învinge orice constrângere (
orice lege)
şi îi stăpâneşte pe
ceilalţi,
mulţi şi slabi(turmă de sclavi). Supraomul, afirmă Nietzsche explicit – este dincolo de Bine şi de Rău. Undeva Nietzsche afirmă că distanţa care îl desparte pe omul actual de maimuţa din care el se trage esteegală cu distanţa care îl va despărţi pe Supraomul din viitor de omul actual. Această doctrină aalimentat ideologic fascismul (Goebels) şi poate susţine ideologic orice dictatură (totalitarism).Ca reprezentant al voluntarismului, mai aproape de noi este
existenţialismul
în varianta luiJ.P.Sartre.În lucrarea
 Fiinţă şi Neant 
Sartre afirmă că în cunoaşterea fiinţei umane, nu trebuie să plecăm dela conceptul de Om (de la omul abstract), ci trebuie să plecăm de la
subiectul
concret aflat într-o
situaţie
concretă.Aflat într-o situaţie concretă (S), subiectul concret are în faţă un set de
alternative
de acţiune.Aceste alternative, proiectate în viitor, au două proprietăţi esenţiale:- Numărul lor este nedeterminat; şi teoretic şi practic, acest număr este infinit. Aflat într-osituaţie (oricare) şi plecând de la ea (sau din ea) omul poate face
orice
altceva, în funcţie delibertatea lui de alegere.- Alternativele sunt
echivalente
sub raport axiologic, pentru că ele toate sunt ale subiectului care poate merge pe oricare dintre ele. Pentru a acţiona concret, subiectul trebuie să aleagă una dintrealternative şi pentru a fi
autentic
(“
om cu adevărat”)
alegerea lui trebuie să fie
absolut liberă
.Or, aici apare ceea ce Sartre numeşte “
blestemul libertăţii”
care rezidă în acest paradox: dacă înalegerea pe care o face, subiectul este determinat (constrâns) de un factor (oricare) exterior sauinterior conştiinţei sale, atunci alegerea lui nu este liberă, tocmai pentru că este determinată de
3

Activity (21)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Madalina Ene liked this
Ioana Rosu liked this
Valeria Lungu liked this
malinova liked this
biastefania liked this
syncing liked this
acid_or liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->