Program Leonardo da Vinci

PROIECT PILOT No.HU 170003-2003

Vocational Education Training for
Building Observation, Operation and Maintenance
VET–BOOM

Modul de curs no.2

UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ-NAPOCA

2005
1
PROGRAMUL
Leonardo da Vinci

PROIECT PILOT No.HU 170003-2003

Formare Profesionala in Monitorizarea, Operarea si Intretinerea Cladirilor
VET–BOOM

PARTENERI:

UNIVERSITATEA DE STIINTE TEHNICE SI ECONOMICE, BUDAPESTA, promotor(HU)

COLEGIUL UNIVERSITAR VITUS BERING, HORSENS, partener (DK)

COLEGIUL UNIVERSITAR DIN DUBLIN, partener (IRL)

ASOCIATIA IMOBILIARA “INTERCISA”, partener (HU)

UNIVERSITATEA DIN TRENTO, partener (IT)

UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ, partener (RO)

PRIMARIA MUNICIPIULUI ZALAU, partener (RO)

UNIVERSITATEA TEHNICA DIN KOŠICE, partener (SK)

ASOCIATIA IMOBILIARA STAVEBNÉ BYTOVÉ DRUŽSTVO I. KOŠICE, partener (SK)

AUTORI:
Prof.dr.ing. ANTONIO FRATTARI, Lect. dr.ing.ROSSANO ALBATICI
UNIVERSITATEA DIN TRENTO, Italia, FACULTATEA DE INGINERIE CIVILA SI
AMBIENTALA

TRADUCERE:
Prof.dr.ing. MARIANA BRUMARU
Asist.ing. SEBASTIAN PALACEAN

COORDONAREA SI MANAGEMENTUL PROIECTULUI:

Prof.dr.ing.MARIANA BRUMARU

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ, 2005

Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Uniunii Europene

2
 UMIDITATEA IN ELEMENTELE DIN ZIDARIE

Modul de Curs no.2

CUPRINS 3

CAP.2.1 PREZENTA APEI IN ELEMENTELE DIN ZIDARIE 5

2.1.1 UMIDITATEA DATORITA ASCENSIUNII CAPILARE 5
2.1.2 UMIDITATEA DATORITA APEI TEHNOLOGICE 13
2.1.3 UMIDITATEA PROVENITA DIN CONDENS 15
2.1.4 UMIDITATEA DATORITA APELE METEORICE 19
2.1.5 UMIDITATEA DATORITA CAUZELOR ACCIDENTALE 23

CAP.2.2 PATOLOGIA ZIDARIEI UMEDE 24

2.2.1 ACTIUNI DE NATURA FIZICA 24
2.2.2 ACTIUNI DE NATURA CHIMICA 26
2.2.3 ACTIUNI DE NATURA BIOLOGICA 31

CAP.2.3 METODE SI INSTRUMENTE DE MASURARE A UMIDITATII 33

2.3.1 COMPORTAREA MATERIALELOR COMPONENTE 34
ALE ZIDARIEI LA ACTIUNEA APEI
2.3.2 MASURAREA UMIDITATII AERULUI 40
2.3.3 MASURAREA UMIDITATII ZIDARIILOR 43
2.3.4 REPREZENTAREA GRAFICA A UMIDITATII PERETILOR 46

CAP.2.4 TEHNICI DE RESTAURARE 49

2.4.1 AERAREA 49
2.4.2 INTRODUCEREA STRATURILOR HIDROFUGE (BARIERE) 53

3
4
CAP. 2.1 PREZENTA APEI IN ELEMENTELE DIN ZIDĂRIE

2.1.1 UMIDITATEA DATORITA ASCENSIUNII CAPILARE A APEI

Apa sau vaporii de apa prezenti in elementele de zidarie determina starea cunoscuta
ca „umezirea zidariei”.
Umezeala poate sa apara din diferite cauze, dintre care cele mai frecvente sunt:
- UMEZEALA DATORITA INFILTRARILOR DE APA care provine din teren si se
infiltreaza in zidarie prin capilaritate sau prin actiunea fortelor electro-osmozei.
- UMEZEALA DATORITA APEI TEHNOLOGICE (apa din procesul de executie)
apare la constructiile realizate recent, dar si la cele vechi, daca grosimea peretelui
este mare si continutul de aer al mortarului din rosturile interioare nu a putut fi
eliminat, iar mortarul nu se intareste, ramand in stare fluida.
- UMEZEALA DATORITA CONDENSULUI se datoreaza condensarii vaporilor de apa
existenti in aer, atat in interior cat si in exteriorul elementului de constructie.
- UMEZEALA DATORITA APELOR METEORICE apare in cazul in care colectarea si
evacuarea apelor pluviale este realizata defectuos, ceea ce favorizeaza patrunderea
apei in elementele de zidarie.
- UMEZEALA DATORITA UNOR CAUZE ACCIDENTALE cum este colmatarea
drenurilor, infiltratii la rezervoarele de apa, obturarea jgheaburilor de colectare a
apelor meteorice s.a.
Sursele de umiditate in cazul elementelor din zidarie sunt puse in evidenta in Fig.2.1:
a ape meteorice g vapori de apa
b patrunderea apei prin h condens in masa peretelui
peretii exteriori datorita i concentratii de saruri care
vantului atrag vaporii din aer
c inghet-dezghet, actiunea l infiltrarea directa a apei din
agresiva a agentilor chimici teren
din atmosfera m lipsa de apa
d ploaia care ricoşeaza n nivelui panzei freatice
e condens datorita izolarii o fortele electro-osmozei
termice insuficiente p infiltarea umezelii din teren
f condens datorita racirii
psihrometrice

5
 a

f
c Fig.2.1
g

i d

m n
l
o
+

Ascensiunea capilara este una dintre cauzele majore ale prezentei umezelii in
constructiile vechi, la nivelul subsolului sau imediat deasupra nivelului terenului
natural, respectiv al pavajului
strazii (Fig.2.2).Umezeala
datorita ascensiunii capilare
poate creste datorita:
- pierderilor de apa din
diverse cauze
- nivelul ridicat al panzei
freatice

Fig.2.2 Efecte ale ascensiunii capilare a umezelii (igrasie)

6
Scurgerile de apa apar accidental din mai multe cauze: apa de ploaie colectata
defectuos, scurgeri din sistemul de drenaj, puturi, lucrari de colectare a apei dar si
apa provenita din condens. Oricare dintre aceste cauze poate provoca imbibarea
intr-o anumita masura a peretilor in contact cu terenul (Fig.2.3).
Apa subterana este apa care in mod natural exista in pamant la un nivel mai coborat
sau mai ridicat fata de nivelul râurilor invecinate si care variaza in functie de sezon
(Fig.2.4). Igrasia provocata de scurgeri are caracteristici specifice (Fig.2.6).

Fig. 2.3 – Scurgeri de apa in vecinatatea cladirii (a)

Fig. 2.4 – apa subterana - (a) nivelul maxim al apei subterane

Umiditatea provenita din apa subterana prezinta caracteristici diferite (Fig.2.7)

Daca nu exista date precise pentru a determina originea apei subterane, este
necesar sa se faca o examinare minutioasa a perimetrului cladirii, astfel:
- facand foraje in vecinatatea peretelui, pentru identificarea nivelui uscat;
- verficand puturile, drenurile invecinate, etanseitatea rezervoarelor etc.;

7
 - verificarea colectarii corecte a apei provenite din precipitatii;
- decopertarea instalatiilor sub presiune din alimentarea cu apa.
In cazul umiditatii provenite din scurgeri sau din apa subterana exista unele aspecte
caracteristice.
In cazul scurgerilor :
- inmuierile sunt evidente, dar in general localizate pe o singura parte a cladirii;
- aceste imbibari afecteaza fie o singura cladire, fie un grup definit de cladiri
invecinate;
- oscilatiile anuale sunt evidente prin cresterea pe inaltime.

Umiditatea produsa de apa subterana:

- actioneaza asupra constructiilor pe toata durata existentei lor (Fig.2.5), cu
exceptia cazului in care elementele de constructie sunt executate cu materiale
diferite;
- este caracteristica pentru toate cladirile din aceeasi zona, construite in
aceeasi perioada, si omogene din punct de vedere al materialelor folosite;
- nu apar variatii de-a lungul anului in panza freatica;
- nivelul umezirii este mai ridicat pe fatadele nordice si nord estice, si scazut pe
fatadele expuse radiatiilor solare.
In cazul in care umiditatea provine din scurgeri sau din apa subterana, fenomenele
fizice care determina patrunderea si difuzia apei in zidarie sunt legate de diferite alte
fenomene.

Fig. 2.5

8
Fenomenul fizic care determina absorbtia si difuzia apei in elementele din zidarie
(Fig.2.7) au legatura cu:
- infiltrarea directa;
- capilaritatea;
- fortele electro-osmozei.

Fig. 2.7 a fortele electro-osmozei

b infiltrarea directa a apei din teren
c ascensiunea capilara a umiditatii din sol

Fig. 2.8
Exista infiltrare directa atunci cand zidaria fundatiei este in contact direct cu panza
de apa subterana. Materialul din care este executata zidaria se imbiba (se satureaza)
cu apa si urca, prin fenomenul de capilaritate, in masa zidariei (Fig.2.8)

9
Cand suprafetele fundatiilor nu sunt in contact direct cu apa subterana, apa ajunge la
ele datorita fortelor capilare (cu cat sunt mai mici granulele si porii solului, cu atat
aceste forte sunt mai puternice). In general, lichidul continut in doua coloane care
comunica ramane la acelasi nivel atunci cand una dintre cele doua coloane are
dimensiuni minime, care se numesc si „capilare”; lichidul nu se mentine la acelasi
nivel, ci urca fata de coloana invecinata cu atat mai mult cu cat sectiunea coloanei
este mai mica (Fig.2.9). De aceea nivelul la care urca apa este invers proportional cu
diametrul porilor.

Datorita acestor forte, nivelul apei creste incepand de la nivelul superior al panzei
freatice spre straturile de deasupra, care au un continut de apa care va scadea
procentual in raport cu inaltimea, pana la cota terenului, ajungand in acest fel in
contact cu suprafata fundatiilor din zidarie.
In materialele higroscopice, cum este mortarul si majoritatea materialelor de
constructii, apa prezenta in zidarie poate depasi 30% in volum: de aceea este posibil
ca fiecare mc de zidarie sa retina pana la 300kg de apa.

Capacitatea de ascensiune capilara

creste odata cu descresterea
temperaturii (are loc o evaporare redusa
datorita lipsei caldurii) si intr-un mod mult
mai evident odata cu cresterea
concentrarii de saruri.
Nivelul la care apa se ridica prin
Fig. 2.9 – Ascensiunea capilara este o capilaritate variaza in functie de
functie de diametrul vasului capilar
caracteristicile fizice ale materialelor.
In cazul unui perete cu o cantitate redusa de mortar, distribuit in rosturi subtiri,
executat cu grija, capacitatea totala de absorbtie a zidariei tinde sa fie asimilata cu
aceea a materialelor de baza din care este alcatuita zidaria. Caramida are o
capacitate de absorbtie de 3 la 5 ori mai mare decat mortarul dintr-un perete bine
zidit, material care va facilita ascensiunea capilara a apei, intrucat zidaria se va
comporta similar cu materialul de baza din care este alcatuita.
Daca in schimb zidaria este executata cu piatra care nu are capacitate de absorbtie
capilara, ascensiunea capilara a umezelii va fi redusa, avand ca mijloc de a ajunge la
suprafata elementului doar starturile de mortar.

10
Acesta este cauza pentru care romanii au folosit in elevatiile de zidarie materiale
poroase ca roca vulanica (care are o capaciate mare de absorbtie a apei, dar care
are si o buna capacitate de izolare termica) iar in fundatii au utilizat materiale solide
si compacte, ca granitul (silex, cremene).
Se pot observa totodata si reactiile materialului de baza, in doua variante: una activa
care transmite igrasia in acelasi fel sau mai intens decat mortarul, si una pasiva, fara
transfer de umiditate.
Umiditatea mortarului nu este suficienta pentru a produce patrunderea prin
ascensiune capilara a apei; pentru a se intampla acest lucru, intotdeauna trebuie sa
co-existe doua cauze:
- o alimentare continua cu apa de la teren la perete;
- o amorsare puternica a materialului inglobat in mortar (Fig.2.10).

Fig. 2.10
Efectele igrasiei
in cladiri

Cu cat grosimea
elementului de zidarie
este mai mare, cu atat
umiditatea absorbita
din teren este transmisa la o inaltime mai mare. De fapt, la un continut egal de
umiditate (exprimat in procente), peretii cu grosime mare vor avea o cantitate de apa
mai insemnata la suprafata de la care aceasta se poate evapora, indiferent de
straturi, astfel incat, cu cat sunt mai grosi peretii cu atat cantitatea de apa retinuta
este mai mare si va ajunge la niveluri mai ridicate.
Din observatiile efectuate s-au desprins urmatoarele concluzii:
- la stalpii izolati, nivelul la care se ridica umezeala este egal cu grosimea acestora
(Fig.2.11);
- in peretii exteriori, inaltimea la care ajunge igrasia variaza de la 1.5~4 ori grosimea
peretelui (Fig.2.12, 2.13);
- in peretii interiori, nivelul superior al igrasiei variaza intre 2~5 ori grosimea peretelui
(Fig.2.14).

11
 Fig. 2.11 Umezirea in cazul stalpilor

Fig. 2.12 Fig. 2.13

Fig. 2.14

12
Ascensiunea umezelii prin capilaritate (igrasia) datorita fortelor electro-osmozei este
produsa de diferenta de potential electric care exista intre straturile care alcatuiesc
terenul la nivelului fundatiilor si de zidaria de la nivelul terenului natural.
Diferenta de potential intr-un anumit loc, intre teren in cele mai adanci straturi si
zidaria de la nivelul terenului, depinde de factorii fizico - chimici, de cantiatea si
calitatea apei din teren etc. Nu sunt destul de bine cunoscuti acesti factori si modul in
care ei influenteaza asupra fenomenului electro-osmozei.
Dupa mai multe experimente a rezultat ca diferenta de potential variaza in functie de
teren, de la 10 la 100 milivolti (in cazuri particulare diferenta de potential a fost mai
mare de 500 milivolti)
Diferenta de potential electric, care este de pol pozitiv in infrastructura, produce forte
electro-osmotice care transporta apa spre polul negativ al zidariilor din elevatie.

2.1.2 UMIDITATEA DATORITA APEI TEHNOLOGICE

La constructiile cu pereti de grosime mare (castele, cetati, ziduri de aparare),

umezeala poate sa persiste chiar si cateva secole (Fig.2.15). Aceasta se poate
intampla si in constructiile noi, pe perioade scurte. Poate fi interesant sa se evalueze
timpul de uscare.
Evaporarea apei continute de zidarie
este mult favorizata daca peretele
este orientat spre soare si daca aerul
cald este deplasat de vant pe
suprafata peretelui. Evapoarea
depinde si de calitatea si grosimea
zidariei. Materialele mai poroase,
cum este caramida confectionata
manual si mortarul cu intarire in
Fig. 2.15 contact cu aerul, se usca mult mai
rapid in comparatie cu cele cu o structura compacta, ca mortarele pe baza de ciment
si blocurile silico-calcare, care isi pierd mult mai greu continutul de apa.
Experimental, timpul de uscare se modifica in functie de o lege parabolica :
t = p.s2
unde s, masurat in cm, reprezinta grosimea peretelui iar p exprimat in zile/cm2 este
coeficientul specific de uscare al materialelor care compun zidaria (Tab.2.1).

13
 Tabelul 2.1

MATERIALE p
Caramizi (in medie) 0.28
Calcar/piatra de var (in medie) 1.2
Mortar cu intarire la aer 0.25
Beton cu agregate din roci 1.4
vulcanice
Beton celular (in medie) 1.2
Beton structural 1.6

De aceea, in cazul unui perete din blocuri de piatra calcaroasa (p=1.2) si mortar de
var, cu grosimea de 2 m, timpul de uscare va fi:
t = 1.2 x 2002 = 48,000 zile, ceea ce inseamna aproximativ 131 ani
Un astfel de timp de uscare poate sa creasca daca este afectat de fenomene care
fac evaporarea dificila, cum ar fi o ventilare slaba, insuficienta expunere la soare,
atmosfera umeda si temperaturile prea scazute.
In Tabelul 2.1 sunt ilustrate valorile coeficientului de evaporare pentru cateva dintre
materialele cele mai comune.
In diagrama din Fig.2.16 sunt exprimate in mod aproximativ temperaturile necesare
in functie de timpul necesar pentru uscarea materialelor (la acelasi volum, suprafata
si conditii de mediu)

Fig. 2.16

Acest tip de umezeala se manifesta la suprafata peretelui ca urme de mucegai si

eflorescenţe (Fig.2.17).

14
 Fig. 2.17 – Eflorescenţe

2.1.3 UMEZEALA PROVENITA DIN CONDENS

Condensul apare in functie de temperatura aerului si de umiditatea lui relativa. Exista

o legatura intre masa vaporilor continuti in unitatea de volum de aer atmosferic, la o
temperatura si presiune data, si masa de vapori necesara pentru a satura aerul la
aceasi temeperatura si presiune. In functie de temperatura, aerul poate retine o
anumita cantitate de vapori, pana la o valoare maxima, peste care el devine saturat,
producandu-se condensul.
Cantitatea de vapori care poate fi
retinuta in aer creste odata cu
temperatura.
Diagrama lui Mollier sau
versiunea sa, asa-numita
diagrama psihrometrica
(diagrama aerului umed -
Fig.2.18) permite punerea in
evidenta a temperaturii la care
apare condensul vaporilor de
apa pentru diferite valori ale
umiditatii si temperaturii aerului
atmosferic.
In diagrama, pe abscisa se
reprezinta cantitatea de apa,
Fig. 2.18. Diagrama psihrometrica
exprimata in grame, continuta
15
de un kilogram de aer uscat, iar pe ordonata - diferitele valori ale temperaturii aerului.
In interiorul diagramei se afla curbele de umiditate relativa egala.
Curba umiditatii relative de 100% este curba de saturatie
Pentru conditii date ale aerului (temperatura si umiditate relativa) se poate determina
grafic temperatura la care apare condensul.

Fenomenul de aparitie a condensului poate produce, in situatii specifice, o serie de

deteriorari la peretii si invelitoarea unei cladiri. Cauzele care determina aparitia apei
din condens si modul de manifestare sunt diferite.
In cladiri, factorii care produc umezeala sunt de trei categorii (Fig.2.19):
- factori interiori
- factori exteriori
- factori constructivi (proiectare sau/si executie defectuoasa)

Factorii interiori –actioneaza atat in incaperile umede (bucatarii, bai, etc) cat si in
spatiile cu destinatii speciale care nu sunt ventilate corespunzator (spalatorii,
bucatarii, localuri aglomerate) sau in prezenta elementelor umede (pereti de subsol).

Factorii exteriori – sunt legati de temperaturile exterioare scazute care apar in

anotimpurile reci si care pot genera diferente semnificative intre temperatura
exterioara si cea interioara a peretilor.

Factori care se datoreaza unei proiectari sau executii defectuoase:

- capacitatea de transmisie termica (K) ridicata a peretilor, grosimea insuficienta
sau materialele improprii;
- punti termice;
- pozitionare incorecta a izolatiei termice;
- absenta barierei de vapori.

Fluxul vaporilor, in miscarea sa, tinde sa treca prin elementele de inchidere ale
cladirii (zidaria) intre fata interioara si exterioara.
Daca suprafetele cu care vaporii ajung in contact au o temperatura scazuta, atunci
vaporii continuti in aer vor depasi limita corespunzatoare valorii de saturare iar
vaporii in exces vor condensa.

16
 b

b
Fig. 2.19

a
Factori interni:
a vapori de apa

Factori externi:
b Tempeatura interioara
Ti > Te

Factori din executie:

b pozitia incorecta a
stratului de termoizolatie

Condensul se manifesta prin doua cai, in

functie de tipul peretelui exterior:
- pe suprafata materialelor sau a
finisajelor;
- in masa elementului;
- pe suprafata materialelor sau a
finisajelor cu permeabilitate redusa la difuzia
vaporilor (vitralii, ferestre, suprafete cu
finisaje metalice, pereti finisati cu vopsele
sintetice care nu-i lasa sa respire, placaje
ceramice, marmura etc.); fenomenul este
foarte evident, de fapt prezenta umiditatii
este evidentiata de picaturile de apa
Fig. 2.20 (Fig.2.20).

17
In schimb, in elementele de constructie cu anumite caracteristici de permeabilitate la
difuzia vaporilor (tencuiala din mortar pe baza de var, caramizi), fenomenul de
condens poate avea loc in masa elementului, iar in acest caz umezeala provenita din
condens va produce pete (Fig.2.21).
Un exemplu evident il constituie cladirile
cu plansee realizate din grinzi metalice.
Vaporii care condenseaza pe fasiile de
tencuiala mai reci din dreptul grinzilor,
provoaca o modificare a culorii tencuielii.
Cateva fasii caracteristice, mai inchise la
culoare, vor fi vizible in cazul acestor
plansee.
Fig. 2.21
Condensul creaza cele mai grave
probleme in elementele realizate din straturi cu materiale diferite, atunci cand intre
acestea apare si un strat de izolatie termica. Difuzia are loc prin straturile mai mult
sau mai putin poroase, ceea ce va face ca acestea sa opuna o rezistenta mai mica
sau mai mare la difuzia vaporilor spre exterior.

Fenomenul de condens ia nastere din valori ale presiunii de saturatie bine definite in
functie de temperaturile diferitelor straturi. Pe suprafata elementului sunt vizibile
efectele sub forma de umflaturi, cu fisuri in tencuiala, pete datorita mucegaiului si
agentilor bilogici.

Desi efectele nu sunt vizibile pe

termen scurt, prezenta condensului
in interiorul elementelor de
constructie determina aparitia
umezelii, datorita absorbtiei
capilare, care va afecta elementele
Fig. 2.22 invecinate si care pot genera in timp
diferite degardari (rugina, mucegai,
inghet) ireversibile ale elementelor
(Fig.2.22).

Fig. 2.22

18
2.1.4 UMEZEALA DATORITA APELOR METEORICE

Umezeala din infiltratii datorita precipitatiilor depinde de cantitatea de apa preluata de

fatada (Fig.2.23). Este important sa se stabilesca o legatura intre intensitatea ploii si
viteza vantului. In absenta acesteia, se considera ca ploaia va cadea vertical si o
cornisa va fi suficienta pentru a proteja intreaga fatada.

Prezenta vantului va produce o

deviatie a ploii de la verticala,
a
care va depinde de viteza vantului
si de greutatea picurilor de ploaie,
creind o presiune care poate varia
de la cateva kg/mp la 150 kg/mp,
b dar in medie viteza vantului nu
depaseste 45 km/h, exercitand o
presiune de aprox. 10 Kg/mp.

Apa din precipitatii poate ajunge

pe fatada unei cladiri si din alte
cauze. In special in zona cotei
a. ploaie verticala terenului poate aparea efectul de
b. ploaie cu vant
c. ricosarea ploii ricoşeu, daca cladirea are in jur
pavaje, sau daca la suprafata
terenului solul este solid,
compact.
c In acest caz apa care cade cu
anumita viteza pe teren,
ricoseaza si uda elevatia cladirii
Fig. 2.23 pe inaltimi variabile, de la cativa
cm pana la 50-70 cm (Fig.2.24,
2.25 si 2.26).

Apa meteorica care ajunge in contact cu cladirea poate patrunde in zidarie datorita
unor cauze multiple ca: fisuri, modul de tesere al zidariei, modul de realizare si
compozitia rosturilor de mortar.

19
Fig. 2.24 – Efectul ricosarii ploii de pe suprafetele orizontale
ale fatadei, asupra peretelui

Fig. 2.25 si 2.26 – Efectele ricosarii ploii de pe trotuar, pe

suprafata peretelui

20
Apa de ploaie care vine in contact cu cladirea, poate patrunde prin tencuiala, cand
aceasta are discontinuitati in structura sa, sau prin fisuri cauzate de tasarile
diferentiate ale fundatiilor, impingeri ale boltilor, dilatare termica (care poate provoca

Fig.2.27 Fig.2.28
o separare intre rostul de mortar si piatra de zidarie), deplasari ale cladirii in general,
provocate de alte cauze, sau prin rosturile dintre elementele de acelasi tip (panou-
panou) sau elemente diferite (panou-cadru) (Fig.2.27). In anumite zone, in
apropierea marii, sarea transportata de ploaie contribuie la o degradare rapida a
zidariei.
Una dintre conditiile care faciliteaza patrunderea apei este prezenta caramizilor, chiar
si la grosimi mici. Totusi, nu este recomandabil sa se combata fenomenul aplicand
pe zidarie o tencuiala pe baza de ciment,
deoarece aceasta va limita evaporarea apei
provenite din condens continuta in masa
zidariei. Fisurile larg raspandite, ca rezultat al
variatiilor de temperatura sezoniere, vor
facilta patrunderea apei (Fig.2.28, 2.29).
Cantitatea de apa care apare in aceasta
forma de umezeala si anume cea retinuta de
perete, nu este mare: este o umezeala
ocazionala, care poate deveni mai intensa in
anumite perioade ale anului, cu aparitii
repetate la intervale scurte cand perioada de
evaporarea nu este suficienta pentru a

preveni acumularile de apa.

Fig.2.29

21
Patrunderea apei are loc in principal prin rosturi, care absorb apa de 4 sau 5 ori mai
mult decat caramida; pentru a reduce absobtia la faţa caramizilor, rosturile trebuie sa
aiba dimensiuni reduse si sa fie bine umplute.
Daca inainte de a fi puse in opera caramizile nu au fost umezite, ele vor absorbi apa
din rostul de mortar, intensificand capilaritatea. Reducerea dimensiunii rostului de
mortar va conduce la aparitia fisurilor superficiale intre mortar si caramida, ceea ce
va favoriza patrunderea apei (Fig.2.30, 2.31). Din acest motiv, umezeala din
precipitatii patrunde in peretii din zidarie de caramida doar pana la 6-7 cm sub
tencuiala, iar uscarea se poate produce in cateva zile.
O alta cauza frecventa a patrunderii apei sunt fisurile si deteriorarile/deformarile
suprafetelor orizontale (Fig.2.32 - 2.35).

Fig.2.30 Fig.2.31

Fig.2.32 Fig.2.33

Fig.2.34 Fig.2.35

22
2.1.5 UMEZEALA DATORITA CAUZELOR ACCIDENTALE

Apare in dreptul acelor elemente de constructii care sunt in contact cu cantitati

considerabile de apa (rezervoare, sisteme de canalizare, drenuri, burlane, terase
deschise - Fig.2.36, 2.37, 2.38).

Fig.2.36 Fig.2.37

Fig.2.38

23
In constructiile vechi acest tip de umezeala este frecvent deoarece instalatiile
mentionate mai sus sunt in general executate manual si, de cele mai multe ori, dupa
ce cladirea a fost executata. Din acest motiv traseul instalatiilor este nefunctional si
izolat necorespunzator.
Daca la toate acestea se adauga si o intretinere defectuoasa, se va produce o
degradare si corodare rapida a instalatiilor. Pierderile de apa care au loc in
consecinta, se vor infiltra pe diferite cai, facand dificila descoperirea cauzelor.
Ca si in cazul apelor meteorice, pot aparea infiltratii si datorita deteriorarii rosturilor
sau dislocarii straturilor, defectiunilor la acoperisuri, cosuri de fum etc.

CAP.2.2 PATOLOGIA ZIDĂRIEI UMEDE

Prezenta umezelii in combinatie cu diferite actiuni fizice, chimice si biologice, este

una dintre cauzele majore ale degradarii prin eroziune si deteriorarii legaturilor dintre
elementele de constructie.
In continuare vor fi prezentate actiunile (pe tipuri) si degradarile corespunzatoare.

2.2.1 ACTIUNI DE NATURA FIZICA

Degradarile de origine fizica apar de regula in combinatie cu efectul unor cauze ca:

- actiunea vantului care antreneaza mici particule solide si creaza un fel de sablare a
suprafetei peretelui sau care poate introduce apa sub presiune;
- vibratiile produse de trafic;
- variatii brusce de temperatura cu consecinta directa: dilatarea si contractia. Ca
exemplu, se poate constata ca o tencuiala facuta in perioda calda a anului se usca
rapid iar fisurile cauzate de contractie sunt mai numeroase sau mai mari decat daca
tencuiala ar fi fost facuta intr-un anotimp umed;
- inghet, care produce degradarea suprafetelor imbibate cu apa, prin marirea
volumului in trecerea de la starea lichida la cea solida; inghetul nu depinde
intodeauna de porozitate, ci depinde de multe ori de factorul de imbibare.

Evenimentele de origine fizica sunt cauza fenomenelor de degradare pe suprafete

mici, cum sunt fisurile, exfolierile (Fig.2.39, 2.40) (degradarile sunt puse in evidenta
prin umflare, urmata de separarea unor straturi subtiri, paralele intre ele. Placile

24
individuale au grosime constanta, in general de cativa milimetri si sunt formate atat
din materiale intacte cat si din materiale alterate)
Eroziunea (Fig.2.41 – 2.44: desprinderea materialului datorita unor actiuni mecanice
ale particulelor solide transportate de vant) de regula nu produce stari patologice
curente, dar favorizeaza actiunile distructive ale apei sau vaporilor de apa, care pot
patrunde usor prin fisurile mici din zidarie, ducand la imbibarea pe toata grosimea
elementului. Astfel, manifestarile microscopice sunt puse in evidenta de umflarea
tencuielii, cand materialul se decojeste si cade.

Fig.2.39 Exfoliere (1) Fig.2.40 Exfoliere (2)

Fig.2.41 Umflarea tencuielii (1) Fig.2.42 Umflarea tencuielii (2)

Fig. 2.43 – Eroziune produsa de vant (1) Fig. 2.44 – Eroziune produsa de
(antrenare de particule solide) vant (antrenare de particule solide)

25
2.2.2 ACTIUNI DE NATURA CHIMICA

Apa care ajunge in contact cu suprafetele elementelor de constructie este

transportatorul principal de saruri si substante chimice care determina degradarile de
natura chimica. Aceste se datoreaza:
- poluarii mediului inconjurator datorate ceţei prezente in aer, formata
din gaze, diferite particule, acid sulfuric etc.;
- iesirii la suprafata a apei bogate in saruri, prin capilaritate.

Degaradari chimice

Degaradrile datorita poluarii mediului inconjurator au ajuns in prezent sa aiba o larga

de raspandire in marile centre urbane datorita automobilelor, a incalzirii si a zonelor
industrializate. Pe langa zonele afectate de umezeala, gasim de multe ori in
elementele de zidarie eflorescente albicioase sau erodari superficiale care indica
actiunea unui agent chimic, datorita reactiei dintre componentele peretelui, apa si
compusii poluanti prezenti atat in apa cat si in atmosfera.
Acestia sunt:
- sulfatii
- clorurile
- carbonatii
- azotatii
- eflorescentele.

Sulfatii si sarurile derivate din acidul sulfuric (H2SO4) sunt prezente in atmosfera
ca reziduuri din combustia benzinei, dar in special din arderea combustibilului folosit
la incalzire care contine anhidrida sulfuroasa. Este foarte periculos pentru materialele
componente ale zidariei, in special daca reactioneaza cu carbonatul de calciu
(CaCO3).
Una dintre posibilele reactii este urmatoarea:
CaCO3 + H2SO4 + 2H2O = CaSO4.2H2O + H2CO3
Carbonat Acid Apa Var Acid
de calciu Sulfuric Carbonic

26
Se produce o crestere in volum a tencuielii, iar in timp se erodeaza. Acesta este
motivul pentru care gravarile in piatra de calcar ale cladirilor istorice sunt tot mai greu
lizibile (Fig.2.45).
Sulfatii pot fi foarte usor gasiti in zidarie si din alte cauze:
- pentru ca ei reprezinta materialele de baza in procesul de executie si in
apa de amestec a mortarului;
- prin ascensiunea capilara a apei care contine sulfati;
- prezenta microorganismelor capabile sa metabolizeze sulfura in sulfati;
- apropierea mării (in acest caz, sufatul de magneziu) - MgSO4.
Deteriorarile tipice acestor saruri sunt erodarile datorate capacitatii lor de a produce
eflorescente pe seama materialelor care compun zidaria, datorita cristalizarii apei
(sulfatii au capacitatea sa cristalizeze in prezenta unor cantitati de apa diferite) cu o
crestere insemnata a volumului si ca urmare a variatiei de presiune in interiorul
peretelui sau a tencuielii pe care se dezvolta. Prezenta acestor saruri se observa
odata cu sfaramarea elementelor sub forma de nisip, din cresterea nivelului
conturului, din separarea stratului de tencuiala si din eroziunea superficiala
(Fig.2.46).
Nu intodeauna petele de umezeala sunt prezente atunci cand apar aceste fenomene,
deoarece apa care permite procesul de sulfatare este eliminata sub forma de vapori

Fig. 2.45 Eroziunea produsa de sulfati Fig.2.46 Desprinderea tencuielii

27
Clorurile sunt saruri care rezulta din acidul clorhidric (HCl). Ele sunt prezente ca
cloruri de sodiu mai ales in zonele de din apropierea marii. Clorura de sodiu are in
primul rand un efect fizic. Sarea care precipita dintr-o solutie saturata ocupa un
volum mai mare decat acela al solutiei. Sa consideram de exemplu “apa sarata” (apa
care contine cloruri de sodiu) care patrunde intr-o fisura si care ulterior se evapora cu
depunerile de saruri corespunzatoare.
Incetul cu incetul fisura se colmateaza pana cand o noua umezire va dizolva sarea,
obtinandu-se o solutie saturata, care ca urmare a evaporarii va produce despicarea,
fisurarea materialului si, in
final, a peretelui (Fig.2.47).
Clorura de sodiu poate
ajunge in fisuri si datorita
actiunii vantului, dar si prin
capilaritate. Clorurile sunt
foarte periculoase si apar in
apa de amestec a mortarului,
in special atunci cand hidratii
de calciu ajung in contact cu
clorurile de magneziu, cand
se obtin clorurile de calciu
care sunt higroscopice (pe
Fig. 2.47 – Degradare produsa de sarurile acidului
clorhidric langa apa ele absorb si
vaporii din atmosfera):
Ca(OH)2 + MgCl2 = CaCl2 + Mg(OH)2
Hidroxid Clorura de Clorura Hidroxid de
de Calciu Magneziu de Calciu Magneziu

Carbonatii sunt saruri derivate din acidul carbonic (H2CO3).

Carbonatarea este un fenomen in cadrul caruia substantele organice pierd oxigen si

hidrogen, fiind imbogatite cu carbon. Acest process se datoreaza bioxidului de
carbon (CO2). Bioxidul de carbon este compusul cel mai oxigenat al carbonului si
rezulta din combustia substantelor organice fine sau din descompunerea lor.
Un exemplu tipic de carbonatare este “contractarea” mortarului.

28
 Ca(OH)2 + CO2 = CaCO3 + H2O
Hidroxid Anhidrida Carbonat Apa
de Calciu Carbonica de Calciu

Cea mai mare paguba in cladiri produsa de

alterarea carbonatilor o constituie
manifestarile de tip Karst (Fig.2.48) care
apar ca o consecinta a spalarii
bicarbonatului de calciu [Ca(HCO3)2],
element care transforma carbonatul de
calciu din recipiente in apa si in dioxid de
carbon si mai departe in acid carbonic:

Fig. 2.48 – Deteriorarea datorita

bicarbonatului de calciu

CO2 + H2O = H2CO3 CaCO3 + H2CO3 = Ca(HCO3)2

Anhidride Apa Anhidride Carbonat Acid Bicarbonat de Calciu
sau
Carbonice Carbonice de calciu Carbonic
Carbonat acid de
Calciu

Azotatii sunt o grupa de saruri care deriva din acidul azotic HNO3 si din acidul azotos
HNO2.
In mod normal ei sunt higroscopici (face exceptie azotatul de potasiu) si foarte solubili
in apa. Originea azotatilor este legata de fenomenul de descompunere a materialelor
organice. Prezenta lor este intensificata de folosirea acidului azotic ca ingrasamant. In
sol, acestia se gasesc sub forma de azotat de sodiu NaNO3. Dintre azotati, cel mai
periculos pentru constructii este azotatul de calciu:

2HNO3 + CaCO3 = Ca(NO3)2 + H2CO3

Acid Carbonat Azotat Acid
Azotic de Calciu de Calciu Carbonic

Sarurile pot sa absoarba o cantitate mare de apa si vapori. In stare solubila,

cristalizeaza la o temperatura de 25 grade si la o umiditate relativa de aprox. 50%.
Agregatele prin care trec solutiile de nitrati, suporta agresiunea datorita cristalizarii

29
sarurilor. Coroziunea se produce atunci cand, tot sub efectul acidului carbonic,
azotatul de calciu se transforma in carbonat de calciu iar apoi in bicarbonat de caciu:

Ca(NO3)2 + H2CO3 = 2HNO3 + CaCO3

Azotat de Acid Acid Carbonat
Caciu Carbonic Azotic de Calciu

CaCO3 + H2O + CO2 = Ca(HCO3)2

Carbonat Apa Bioxid de Bicarbonat
de Calciu Carbon de Calciu

Alte fenome tipice de degradare chimica sunt eflorescentele. Ele apar ca pete
albicioase, curate sau amorfe, de natura alcalino-pamantoasa. Ele sunt formate din
sulfati, carbonati, nitrati etc., care se pot afla in materialele de baza ale zidariei sau in
pamant.
Eflorescentele se formeaza in contact cu umezeala care urca din teren prin
capilaritate sau care patrunde datorita infiltratiilor directe din exterior.
Formarea eflorescentelor se datoreaza prezentei ceţei in atmosfera, care favorizeaza
reactiile descrise anterior, interactionand cu calcarul din zidarie, formand astfel
sulfatul de calciu care are ca urmare formarea de cristale.

Daca umezeala provine din teren, ea este deja saturata cu saruri; ca urmare a
evaporarii, se depoziteaza pe suprafetele libere a peretilor producand depozite pe
fata exterioara si obturarea multiplelor canale din apropierea aceleiasi suprafete.
Totul se transforma intr-o crusta superficiala localizata la baza elevatiei din zidarie.
Atunci cand va avea loc un nou transport de umezeala din sol, aceasta crusta
blocheaza posibilitatea sa de a ajunge la perete, astfel ca se ridica la cote mai inalte,
formand noi cristale in vecinatatea primelor care sunt impinse spre exterior, prima
crusta iesind din planul suprafetei peretelui si generand fenomenul de avarie care
continua apoi in acelasi mod.
Un fenomen aparent asemanator cu eflorescenta, dar fundamental diferit, are loc in
cazul mortarului de var.
Mortarul de var se deterioreaza atunci cand exista o dubla circulatie a umezelii, din
exterior spre interior si invers, la aceeasi fata.
Acest fenomen poate avea loc numai deasupra terenului si pornind de la exterior: din
reactia apei meteorice cu CO2,in combinatie cu CaCo3 din perete, odata cu incetarea
ploii urmeaza procesul de uscare a suprafetei, producand o revenire a apei catre
suprafata, de data aceasta saturata cu saruri de calciu. Evaporarea apei si a sarurilor
30
de CO2 in exces, duce la formarea carbonatului de calciu care precipita sub forma
unui invelis superficial (Fig.2.49, 2.50).
Fenomenul tinde sa se stabilizeze deoarece stratul format creste densitatea
superficiala a peretelui, inchizand progresiv porii si blocand patrunderea in
continuare a apei provenite din ploi.

Fig.2.49 Fig.2.50

2.2.3 ACTIUNI DE NATURA BIOLOGICA

In cazul degradarilor de natura biologica, apa este fara indoiala una dintre
principalele cauze care stau la baza dezvoltarii ciupercilor si a mucegaiului, care
gasesc in aerul umed mediul propice de dezvoltare.

Degradari bilologice

Fenomenele care au loc se evidentiaza prin aparitia petelor de culoare inchisa

(maronii sau negre - Fig.51…54). Acestea sunt produse de factori de natura
organica, cum sunt impuritatile continute in ciment sau in agregatele de pietris. In
prezenta sarurilor alcaline continute in liant si a umezelii, materialele oganice sunt
dizolvate si transportate spre suprafata zidariei unde se depoziteaza datorita
evaporarii apei. Ele sunt vizibile ca niste pelicule subtiri (“crusta neagra”) a caror
grosime variaza de la 0.5 la 3 mm, care acopera pietrele si, pe masura trecerii
timpului, grosimea lor tinde sa creasca si sa devina poroase, creind astfel o diferenta
intre modul de comportare a crustei si cel al pietrei. De regula apar in zone ferite de
ploaie, dar pot sa apara si in zone unde pietrele mentin sau ajung repede la o
temperatura scazuta, iar ca urmare, la contactul cu aerul cu continut insemnat de
vapori de apa si temperaturi ridicate, se produce condensul.

31
In timp, in conformitate cu procesele chimice descrise mai sus, se ajunge la formarea
unui strat de mortar care creaza o bariera fata de particulele solide transportate
dinspre interiorul peretelui, ducand la formarea «crustei negre». Pe masura trecerii
timpului, aceasta poate ajunge la grosimi de pana la 2 cm. Daca ajung la grosimi mai
mari, ele pot provoca degradari severe, deoarece tendinta de scadere a porozitatii
este urmata de fisurarea, ruperea si caderea materialelor, adeseori insotita de
deterioarea stratului inferior.

Pentru a finaliza, se poate spune ca formarea ”crustei negre” este legata de natura
compozitiei mortarului: aceasta nu este doar o cauza a degradarii din punct de
vedere estetic, dar si un proces de deteriorare foarte daunator pentru cladire.
La lucrarile de restaurare trebuie sa ne asiguram ca in mortar (pe baza de var, sau
ciment) nu exista sarurile solubile mentionate anterior, care vor putea forma pete sau
eflorescente cu posibiliatea afectarii atat a zidariei vechi cat si a celei noi. Verificarea
poate fi facuta la fata locului cu un sistem simplu dar eficient.

Fig.2.51 Fig.2.52

Fig.2.54
Fig.2.53

32
Pentru a verifica ponderea sarurilor care ar putea produce aparitia petelor intunecate,
se poate face foarte usor o verificare la fata locului.
Va fi nevoie sa se extraga din zidaria veche (neafectata de eflorescente sau pete) o
proba cu diametru de 4 pana la 7 cm si cu o lungime de aproximativ 15 cm, dupa
care va fi necesara o proba cu aceleasi dimensiuni, realizata din zidaria noua.
Aceste doua probe sunt fixate
intr-un mortar cu aceleasi
caracteristici ca acela care va fi
folosit in executie, dupa care se
vor imersa in apa provenind de la
aceeasi sursa ca si cea folosita la
prepararea mortarului (Fig.2.55).
Apa va trebui sa acopere probele
in intregime.
Fig. 2.55
Dupa patru sau cinci zile probele
se scot din apa si se lasa sa usuce in aer liber. Daca mortarul nu contine saruri
solubile sau materiale organice, probele vor ramane nealterate, iar in caz contrar, pe
suparafata lor se va observa inceputul formarii unor eflorescente albicioase sau pete
inchise la culoare.

CAP.2.3 METODE ŞI INSTRUMENTE DE MĂSURARE A

ZIDĂRIEI UMEDE

Metode de masurare

Exista diferite metodologii si aparate pentru masurarea umezelii in zidarie. In acest

scop, este foarte important sa se cunoasca umiditatea din incaperea invecinata,

realizabila prin masurarea umiditatii aerului. Principalele aspecte ce se vor trata:

- comportarea la actiunea apei a materialelor componente ale zidariei;

- comportarea peretilor la actiunea apei si masurarea continutului de umiditate;
- masurarea umiditatii unei incaperi;
- masurarea umiditatii aerului;
- formarea apei de condens;
33
- masurarea umiditatii zidariei;
- reprezentarea grafica a absorbtiei de apa a unui perete: sectiuni umede;
- reprezentarea grafica a umezirii: diagrama sectiunilor umede.

2.3.1 COMPORTAREA MATERIALELOR COMPONENTE ALE ZIDARIEI LA

ACTIUNEA APEI

Este posibil ca pe baza unor experiente simple, care se pot face la fata locului, sa se
determine coeficientul de imbibare al materialelor.
Materialele de constructii absorb apa in diferite moduri, in functie de caracteristicile
lor. Masurarea cantitatii absorbite este data de «coeficientul de imbibare» care
reprezinta cantitatea de apa, exprimata in volum, absorbita de o proba complet
submersata in apa. O alta metoda relevanta este amorsarea, care reprezinta
capacitatea pe care o are un material partial submersat de a-si umezi acea parte
care nu se afla sub apa. O astfel de capacitate poate fi exprimata atat prin cantitatea
in procente, cat si in grame, a apei absorbite in unitatea de timp. Trebuie pusa in
evidenta comportarea materialelor de constructie in ceea ce priveste fenomenul de
evaporare a apei pe care o contin si viteza cu care aceasta are loc.
Coeficientul de imbibare Cip reprezinta o cantitate de apa moderata in greutate, care
patrunde intr-o proba la presiune normala:
Gm − G
C ip = %
G
unde G este greutatea pietrei iar Gm este greutatea pietrei saturate cu apa.
Din literatura curenta se pot gasi tabele cu procentul de apa pe volum continut de
diferite materiale, in conditii de submersie totala (Tabelul 2.2).
Tabelul 2.2

Materialul de constructie Coeficientul de imbibare

Tuf ≤50%
Caramida (manufactura) ≤ 50%
Mortar de var sau cu cenusa ≤ 35%
vulcanica
Caramida ≤ 35%
Calcar moale ≤ l 25%
Travertin ≤ 20%
Mortar de ciment ≤ 20%
Mortar de var ≤ 20%
Caramizi de calitate (compacte) ≤ l 20%
Gresie 1.5-7%
Calcar compact ≤ l 4%
Porfir 0.2-0.7%
Granit 0.1-0.6%
Bazalt 0.1-0.3%

34
Calculul amorsarii in cazul diferitelor materiale se face mentinand in apa o proba in
pozitie verticala, intr-un recipient inchis, nivelul apei fiind completat in permanenta,
pentru a pastra constanta suprafata de absorbtie a probei, pe o adancime de cativa
centimetri (Fig.2.56).
Cea mai puternica absorbtie o va avea
mortarul din cenusa vulcanica (pozzolana)
si caramizile galbene. Mortarul din nisip si
var absoarbe mai putina apa decat cel de
var si alte materiale impermeabile, la care
absorbtia este redusa.
Interesanta este comportarea probei
obtinute prin aplicarea unei caramizi lipite
cu mortar, caz in care viteza diferita de
ascensiune a apei este foarte vizibila. Fig. 2.56

Capacitatea mare a amorsajului (cantitatea in greutate, absorbita in unitatea de timp,

pe unitatea de suprafata) este detinuta de caramizi, in timp ce tufurile si mortarele au
viteza de absorbtie mai redusa: mortarul de var si nisip are o capacitate si viteza de
absorbtie mult mai mare decat mortarul pe baza de var si cenusa vulcanica, chiar
daca absoarbe mai putina apa. Mortarul de ciment este de 10 ori mai lent in
absorbtia apei decat mortarul de var, iar daca este impermeabil, el devine de 60-70
ori mai lent.
Nivelul la care se ridica amorsajul variaza mult de la material la material in functie de
densitatea capilarelor. Inaltimea maxima de amorsare se obtine la caramizile
poroase. Cele mai greu permeabile sunt pietrele naturale din cele trei grupe: granit,
calcar si bazalt.
In urma testelor efectuate pe probe de materiale imersate in apa la 1/5 din inaltimea
lor, s-au obtinut rezultate foarte relevante (Tabelul 2.3), pe baza carora se poate
trage concluzia ca pietrele naturale au o comportare diferita in functie de imersie.
In cazul caramizilor, comportarea este aproape identica.
Tabelul 2.3
In apa Afara din apa
Caramida (p.s.1650) 30.4 29.7 29.7 29.7 29.7
Gresie usoara (p.s.1750) 28.1 26.7 25.6 23.7 18.0
Clincher (p.s.1350) 13.9 12.0 9.1 5.8 5.5
Beton poros (p.s.1040) 21.7 15.8 15.8 15.0 14.5

35
Intr-un perete, dupa ce s-a stabilit accesul apei pana la o anumita inaltime, exista un
echilibru al umezelii care va face ca apa care patrunde de la baza sa se evapore in
masura in care ajunge pe suprafata peretelui in contact cu aerul.
In procesul de uscare a unui material umed datorita unei ventilari puternice, se
disting doua faze. In prima faza, are loc evacuarea umezelii de pe suprafetele
saturate la o viteza si temperatura constanta, in timp ce procentul continutului de apa
scade constant. Dar la un anumit punct, numit punct de inflexiune va avea loc o
scadere rapida a evaporarii, sau mai degraba o cadere propriu zisa.
Aceasta este cea de a doua faza a procesului de uscare, care debuteaza prin
scaderea procentului de umezeala sub un nivel limita de valoare data. Explicatia unui
astfel de comportament poate fi aceea ca atunci cand suprafata unui material este
saturata, se va comporta ca o extensie a apei, astfel ca viteza de evaporare va
depinde doar de capacitatea de a retine aerul, ceea ce face ca sa nu depinda de
calitatea materialului care se usca.
Cand suprafata nu mai este saturata (punctul de inflexiune) ea este accesata in
continuare de apa provenita din interior, dar cu o viteza mai mica decat cea necesara
pentru a alimenta evaporarea, deoarece alimentarea cu apa a scazut mult. Astfel se
obtin caracteristicile de capilaritate pentru fiecare material: rezistenta pe care o are
apa atunci cand ajunge la suprafata variaza de la material la material si, in
consecinta, si viteza de evaporare depinde de aceasta.
Absorbtia de apa a peretilor de fatada are loc datorita atragerii in mod natural, pe
scara larga, a umiditatii din atmosfera si ploii care uda fatada respectiva. O astfel de
absorbtie va fi mai mare daca apa care ajunge in contact cu materialele este sub
presiune, ca in cazul in care ploaia este presata de vant pe fatada. Absorbtia apei se
poate masura intr-un mod simplu.
Cunoscand puterea de patrundere a apei fara presiune (absorbtia de apa) si pe
aceea a apei sub presiune (patrunderea apei), este bineinteles relevant sa se
inteleaga bine tot ceea ce implica o anumita stare de degradare.
Respectand conditiile de igiena si confort, permeabilitatea la vaporii de apa a
peretilor este deosebit de importanta.

Masurarea absorbtiei de apa se face prin mijloace simple. Dupa pregatirea unei
suprafete fara depuneri de grasimi, mortare de var, zugraveli sau alte straturi
protectoare, se va preleva o proba dintr-un perete vechi, fie ca este de ipsos, mortar,
caramida sau piatra, se va introduce sub o sursa de apa, lasand sa cada picatura cu

36
picatura, pana la o cantitate de 0.5 cmc. Cu un cronometru se va masura timpul
necesar peretelui sa absorba apa.
Sfarsitul absorbtiei este atunci cand suprafata devina opaca, intrucat nu mai este
suficienta apa la suprafata care sa reflecte lumina. Masurarea timpului se va face in
secunde. Tencuiala, mortarele de var cu intarire la aer si caramizile produse manual
respira in aer in cateva secunde; alte materiale de constructii au nevoie de un timp
mai indelungat. Acest lucru va face ca permeabilitatea peretilor sa creasca prin
deteriorarea materialelor, care implica crearea de spatii libere in special in tencuiala
si in rosturile de mortar. Materialele care nu absorb prima picatura de apa intr-o ora
sunt considerate impermeabile.
Eventuala absorbtie a apei in mai mult de o ora, practic nu va genera probleme,
pentru ca viteza de evaporare este mai mare decat viteza de absorbtie.
Timpul de absorbtie a apei pentru diferite materiale de constructii, determinat prin
incercari, este prezentat in Tabelul 2.4.
Tabelul 2.4

Materiale Timpul in secunde

Tencuiala din mortar cu intarire la aer (mortar/nisip=1/1.3) 2-3
Tencuiala din mortar cu intarire la aer cu pelicula
300
protectoare (aplicata sub presiune-spray) de silicon
Tencuiala din mortare mixte 3
Tencuiala sau caramida protejata cu vopsea transparenta
3600
din epoxy
Mortar de ciment (ciment/nisip=1/3) 5
Mortar de ciment (ciment/nisip=1/3) cu adaus de acetat de
13
polivinil
Mortar de ciment (ciment/nisip=1/3) cu adaus de stearati 2870
Caramida veche, executata manual 2
Beton testat pe suprafete proaspat deteriorate (300 kg/mc) 13-15
Beton vibrat, incercat dupa decofrarea din cofraje metalice
80-100
(300 kg/mc)
Beton testat pe suprafete proaspat deteriorate (200 kg/mc) 10-12
Beton de granulit cu ρ=1000 Kg/mc 7

Masurarea patrunderii apei poate fi facuta direct pe pereti, tencuiti sau nu, sau pe
probe extrase preventiv.
Instrumentul de masura este compus dintr-un tub de sticla gradat, indoit in unghi
drept la capatul inferior, cu sectiune circulara avand suprafata de 1 cmp. Lungimea
tubului masurata de la punctul 0 pana la axul capatul inferior indoit este de 12 cm
(Fig.2.57).
Tubul este fixat pe suprafata verticala a peretelui cu mastic din plastic, impermeabil,
umplut cu apa pana la nivelul 0. Apoi incepe masurarea timpului, luand ca unitate de

37
timp 10 min. Testul reproduce patrunderea apei pe o suprafata de 1 cmp de perete
supusa la actiunea puternica a vantului. In realitate, presiunea exercitata de vant pe
fatada, chiar daca este puternic, este mica.
Testul la patrunderea apei, efectuat pe o
suprafata de 1cmp, da in orice caz valori mai
mari decat cele reale: de fapt, apa care
patrunde prin acel centimetru patrat este
difuzata prin capilaritate. In practica se
presupune ca fatada are umiditatea variabila
pe intreaga suprafata, asa ca vor exista variatii
fata de valorile obtinute cu aparatul. Difuzia
apei pusa in evidenta prin test, nu poate sa
existe atunci cand suprafata absorbanta este
extinsa pe intregul perete. Pentru a obtine
rezultate concludente este important sa se
repete testul in diferite puncte ale peretelui,
apropiate unul de altul, fiind bine ca aparatul
Fig. 2.57
sa fie fixat atat in dreptul rosturilor de mortar
cat si pe pietrele de zidarie.
Tabelul 2.5
Patrunderea apei x 10 minute
Materiale
in cmc/cmp
Tencuiala din mortar cu intarire la aer 3.5-4.5
Tencuiala din mortar mixt 3-4
Mortar de ciment (ciment:nisip=1:3) 3-3.5
Mortar de ciment (ciment:nisip=1:4) 4-4.5
Mortar de ciment (ciment:nisip=1:4) cu adaus de stearati 0.1
Caramizi vechi, executate manual 9-10
Caramizi vechi, umede, impregnate cu rasina de silicon 3
Caramizi vechi uscate, impregnate cu rasina de silicon 0
Beton (300 Kg/mc) (test la suprafata exterioara, in cofraj) 0.3
Beton (300 Kg/mc) (proba superficiala, degradare recenta) 0.5
Beton (200 Kg/mc) (test pe suprafata proaspat degradata ) 0.7
Beton de granulit (densitàtea 1000 Kg/mc) 5-5.5
Piatra artificiala (ciment si pietris) polizata/lustruita 0.1-0.3
Granit 0-0.1
Gresie 0.2

Dupa masurare, ca date finale vor fi considerate mediile ponderate ale citirilor.
Evaporarea naturala care are loc intr-o ora, reduce in continuare cantitatea de apa
absorbita, astfel incat cantitatile obtinute sunt mai degraba teoretice si trebuie
considerate ca fiind doar informative. Este util sa se faca cel putin o comparatie cu

38
proprietatile higrotermice ale diferitelor materiale de constructii. Valorile coeficientului
de patrundere a apei (cmc/cmp) in cateva dintre materialele de constructii, obtinute
experimental, sunt prezentate in Tabelul 2.5.
Daca vaporii prezenti in camerele de locuit depasesc limita conditiilor de igiena sau
confort, acestia trebuie eliminati prin evacuarea lor spre exterior.
Acest fenomen poate provocat prin intermediul unei suprapresiuni create in incapere
in perioada de de functionare a instalatiilor de incalzire (perioada rece a anului), prin
care vaporii sunt impinsi inspre exterior prin neetanseitatile ferestrelor si prin peretii
mai mult sau mai putin porosi. Acest proces are loc in cazul peretilor cu finisaje
obisnuite, care ii lasa sa „respire”.
In cazul in care peretii exteriori au finisaje mai mult sau mai putin impermeabile sau
sunt prevazuti cu bariere de vapori, acestia nu vor permite indepartarea vaporilor prin
procesul de respiratie. In acest, caz reducerea cantitatii de vapori de apa va trebui sa
fie obtinuta cu ajutorul sistemelor mecanice de ventilatie si incalzire.
Tabelul 2.6

Pierderea in greutate dupa Procent fata de proba

Probe (diametrul 60 mm,
uscare la + 50C netratata
grosimea 5 mm.)
[grame] [%]

Tubul (proba) netratat 1.70 100

Proba umpluta cu silicon 1.62 95.3
Proba tratata cu vopsea
(grosime: 150 microni) cu 1.50 88.2
pigmenti minerali
Proba tratata cu vopsea de
1.20 70.6
var (grosime 150 microni)
Test tube treated with
painting (thickness 150
0.30 17.6
micron) to base of acetato of
polivinile
Proba tratata cu vopsea pe
baza de polimeri (grosime 0.15 8.8
150 microni)
Proba tratata cu vopsea pe
baza de ulei (grosime 150 0.06 3.5
microni)
Proba tratata cu acetat de
0.10
polivinil (grosime 150 microni)
Proba tratata cu vopsea pe
0.00 0
baza de rasini de poliesteri
Proba tratata cu vopsea pe
0.00 0
baza de rasini epoxidice

Pentru exemplificare se poate consulta tabelul care arata permeabilitatea la vaporii

de apa a zidariilor vechi. Valorile au fost obtinute folosind diferite probe de mortar

39
mixt (var/puzzolana = 1:3), dintre care una nu a fost tratata hidrofug
(impermeabilizata), in timp ce celelalte au fost tratate cu diferite substante.
Valorile din Tabelul 2.6 sunt comparate cu proba netratata, pentru care s-a asumat
un procent de permeabilitate de 100%.

2.3.2 MASURAREA UMIDITATII AERULUI

La fel ca si in cazul umezelii din masa peretelui, este relevanta si prezenta umiditatii
aerului din incaperile invecinate acestuia. Umiditatea aerului este un nivel higrometric
care poate fi masurat prin diferite metode.
Pentru a stabili conditiile igienice ale unei incaperi in raport cu umiditatea ei, este
nevoie de doua masuratori: una referitoare la umiditatea aerului si cealalta referitoare
la umiditatea peretilor.
In aer exista in permanenta o anumita cantitate de vapori de apa care poate fi
masurata si care indica umiditatea relativa - cauza generatoare de disconfort intr-o
incapere umeda.
Diferitele aspecte in virtutea carora se masoara acest fenomen fizic sunt
urmatoarele:
- umiditatea absoluta a aerului, Ua [%], care reprezinta greutatea totala a vaporilor
continuti intr-un mc de aer: greutatea la temperaturi normale poate varia de la 1-2
grame la 30-40 grame.
- presiunea vaporilor de apa, pv [Pa] care reprezinta forta elastica a vaporilor
masurata in milimetri coloana de mercur: forta care pentru conditii normale de
temperatura poate varia de la 1-2 mm la 30-40 mm coloana de mercur. Presiunea
creste direct proportional cu cantitatea de vapori, adica cu umiditatea absoluta, sau
cu temperatura.
- umiditatea relativa a aerului, Ur [%] este raportul exprimat in procente dintre
umiditatea efectiv continuta in aer la o temperatura data si umiditatea maxima care
poate fi atinsa la aceeasi temperatura. Daca, de exemplu, presupunem ca la 10
grade, pentru conditii de mediu date, aerul contine 6.6 grame de vapori la 1 mc (iar in
cazul in care ar fi fost saturat, ar fi putut contine 9.5 grame), din relatia
6.6/9.5=70/100 rezulta umiditatea relativa, care este exprimata in procente: 70%.

Instrumentele de masurare a umiditatii relative sunt diferite:

- higrometrul cu fir de par
- higrometrul Assman sau psihrometrul
40
 - higrometrograful
- higrometrul de dispersie
- analizatorul Drager
Higrometrul cu fir de par se bazeaza pe
proprietatile firului de par si ale anumitor fibre
organice de a se lungi pe masura cresterii
umiditatii aerului si care da valori de
masurare aproximative (Fig.2.58)
Higrometrul Assman, sau psihrometrul,
Fig. 2.58 este un instrument suficient de correct, a
carui utilizare este practica si rapida. Este
compus din doua termometre identice, amplasate unul langa celalalt pe acelasi
stativ, unul este termometrul uscat, care are bulbul liber ca si cele ale termometrelor
obisnuite, iar celalalt este termometrul umed si are bulbul invelit in materiale textile,
care se pastreaza umede in timpul masurarii, prin intermediul unei surse de la care
apa accede prin fenomenul de capilaritate (Fig.2.59). Odata masurata diferenta de
temperatura dintre cele doua elemente, va fi suficient sa se caute valorile in tabelele
atasate la acest instrument, in care se indica umiditatea relativa corespunzatoare
situatiei reale.

Fig. 2.59

Un alt instrument subsidiar care deriva din primul este un higrometru cu fir de par
atasat unui instrument de inregistrare grafica in forma de tambur rotitor (Fig.2.60).

O alta versiune este termohigrograful care pe aceeasi hartie gradata inregistreaza

una sub alta diagramele (zilnica, saptamanala sau lunara) umiditatii relative si ale
temperaturilor.

41
 Fig. 2.60

Higrometrul de dispersare se bazeaza pe fenomenul de dispersare/difuzie a

vaporilor de apa printr-o pelicula, fenomen care este strans legat de umiditatea
relativa.

Aparatul Drager (in fotografii sunt vizibile doua modele) este un fel de acordeon, cu
una sau mai multe gauri pe una dintre feţe, care au un diametru de cca. 1 cm si 15
cm adancime, in care poate fi introdusa o fiola speciala. Apasand analizatorul (la fel
ca un acordeon) o cantitate fixa de aer (in cazul multor modele aceasta este de 100
cmc) este fortata sa intre in fiola. In acest moment, substantele chimice continute in
fiola reactioneaza cu aerul schimbandu-si culoarea proportional cu cantitatea de
umiditate masurata. Fiolele de proba sunt gradate pentru a permite o citire imediata
(Fig.2.61, 2.62).

Fig.2.61 Fig.2.62

42
Condensul

Cand umiditatea relativa ajunge la saturatie incepe fenomenul de condens, care

reprezinta trecerea apei din stare de vapori in stare lichida si depunerea ei pe
suprafetele reci. Acest fenomen are loc partial si in incaperile in care masa de aer se
apropie dar nu depaseste limita de saturatie: de exemplu, in straturile de aer in
contact cu pardoseala sau cu peretii reci (din cauza temperaturilor mai scazute ale
suprafetelor). Intr-un astfel de strat se ajunge usor la starea de saturatie si la
formarea apei din condens: in acest caz obisnuim sa spunem ca aerul este umed,
ajungand sa acopere pardoseala sau peretele cu o pelicula umeda si opaca, in
special atunci cand suprafete lor nu sunt absorbante, cum este cazul peretilor vopsiti
sau placati si al pardoselilor din marmura, gresie etc.
In contextul acestei proprietati de umezire, aerul depinde si de umditatea absoluta
deoarece un metru cub de aer poate prelua o cantitate de umiditate cu atat mai
mare, cu cat mai redus era continutul initial, deoarece umiditatea absoluta scade pe
masura ce scade temperatura; astfel, aerul rece va avea capacitatea de evaporare
cea mai mare.

2.3.3 MASURAREA UMIDITATII ZIDARIILOR

Masurarea poate fi facuta la suprafata sau in profunzime.

Masurarea la suprafata are ca scop stabilirea cantitatii de apa continuta in primi 10-
20 mm din grosimea zidariei.
Masurarea in profunzime are ca scop sa stabileasca continutul de apa al unui perete
pentru grosimi de 15-20 cm.
Instrumentele de masurare a umiditatii in elementele de zidarie sunt variate:
Instrumentele folosite pentru masurarea la suprafata sunt: aparatul electric de
masurare la suprafata, in versiunea cu ac, cu electrozi-placa si aparatul de masurare
a microundelor.
Instrumentele folosite pentru masurarea in profunzime se bazeaza pe masuratori
efectuate pe probe prelevate din grosimea peretelui; acestea sunt: scara gradata
pentru metoda masei, un recipient ermetic din otel pentru metoda carburilor.
Metoda electrica de masurare la suprafata poate verifica starea de umiditate a
tencuielii pe o grosime de 15-20 mm fara a cerceta si starea peretelui.

43
Aparatele de masurare la suprafata se bazeaza pe rezistentele electrice diferite ale
tencuielii intre doua puncte situate la o distanta fixa, in functie de apa continuta.
Cateva dintre aceste instrumente folosesc electrozi-tija (ace) care se infig in perete
Fig.2.63, 2.64).

Fig.2.63 Fig.2.64

Fig.2.65 Fig.2.66

Aparatele de masura cu microundele se bazeaza pe masurarea, in decibeli, a

diminuarii intensitatii unui fascicol de microunde sonore care strabate intreaga
grosime a peretelui. Aceasta tehnica este destul de dificila si necesita personal
calificat pentru utilizarea aparatului.
Procedura de prelevare a probelor din grosimea peretelui este simpla, dar trebuie
abordata cu grija:
- se colecteaza materialul prin gaurirea peretelui pana la 15-20 cm adancime
cu un tub dinţat care face gauri cilindrice: materialul sfărâmat rezultat din
forare ramane in interiorul tubului si se aduna, fara a se atinge, intr-o cutie
inchisa. Este mult mai indicat ca proba sa se colecteze din rostul dintre doua
pietre de zidarie, din mortar.

44
 - prelevarea probelor devine mult mai simpla daca exista o foreza electrica,
avand grija sa nu se exercite o presiune prea mare si sa nu se foloseasca un
numar prea mare de rotiri, care ar putea produce supraincalzirea si, ca
urmare, la evaporarea unei parti din umiditate, obtinandu-se astfel rezultate
eronate;
- probele, cu exceptia cazului in care dorim sa facem doar o cercetare
superficiala, trebuie extrase de la o adancime de 15-20 cm, adica dintr-o
zona in care peretele nu mai este influentat de umiditatea atmosferica.
- in ceea ce priveste numarul probelor, este intotdeauna recomandabil sa fie
cat mai multe, pentru a obtine valori medii statistice cat mai precise; aceasta
operatie nu este indicata la peretii care prezinta probleme de rezistenta; in
acest caz se vor lua probe numai de la suprafata, cu ajutorul unei dalte.
- la constructiile noi este suficienta prelevarea a trei probe de la inaltimea de
un metru din fiecare perete, deoarece umiditatea este uniform distribuita in
probele prelevate de la 5-6 camere;
- la constructiile vechi, pe fiecare verticala se colecteaza câte trei probe la
distanta de un metru intre ele, de exemplu la 0.40 -1.40 - 2.40 m de la
pardoseala;
Materialele crapate trebuie puse intr-un borcan de sticla perfect etanş si uscat. Daca
aceste borcane sunt apoi pastrate in locuri protejate impotriva temperaturilor extreme
(foarte cald, foarte rece), analiza poate fi facuta dupa o luna sau chiar mai mult, de la
prelevarea probelor. Borcanele trebuie numerotate pentru a nu fi confundate ulterior.

Cu metoda masei se face o masurare in adancime prin prelevarea unei probe al

carei continut de apa se va masura de doua ori: inainte si dupa uscarea probei.
Diferenta dintre greutatea materialului in stare umeda (Pu) si cea in stare uscata (Ps)
va da masa cantitatii de apa conţinută, procentul de apă stabilindu-se cu relatia:

Pu − Ps
a= *100
Pu
O alta metoda pentru determinarea procentului de umiditate al peretilor se bazeaza
pe reactia dintre carbura de calciu si apa (Fig.2.67, 2.68). Pentru efectuarea acestui
test, echipamentul consta dintr-un recipient din otel care are in interior niste sfere
metalice. Pe capacul recipientului, inchis ermetic, este fixat un manometru pentru
masurarea presiunii interioare.

45
 Fig.2.67 Fig.2.68

Masurarea umiditatii peretelui se face astfel:

- se extrage prin forare o portiune de material solid, care se sfarmă;
- se introduc in recipient 10 grame din acest praf, extras din perete si 10 grame
de praf de carbura de calciu (aflat intr-o fiola de sticla);
- scuturand energic recipientul metalic, sferele metalice din interior vor sparge
fiola iar praful de carbura de calciu se va amesteca cu cel extras din zidaria umeda.
La acest stadiu, reactia dintre carbura de calciu si apă va produce un gaz (acetilena)
in cantitate proportionala cu cantitatea de apă continuta in praful extras din perete,
aflat in recipient. Din valoarea inregistrata de manometru se poate stabili procentul
conţinutului de apa.

Reprezentând sectiunea peretelui interior (Fig.2.69), se pot trasa diagramele pentru

celor doua feţe ale sale, care in general vor rezulta simetrice si aproape egale. In
46
cazul peretilor exteriori (Fig.2.70) diagramele vor diferi, cu tendinta ca la exterior sa
se inregistreze o scadere rapida a umiditatii cu inaltimea, datorita ventilarii naturale
de la exterior. Forma diagramei poate fi normala (continua) sau frântă (neregulata),
in functie de starea peretelui (Fig.2.71). Diagrama sectiunilor umede este folosita
foarte frecvent.

2.3.4 REPREZENTAREA GRAFICA A UMIDITATII PERETELUI

Reprezentarea grafica se face utilizand asa-numita diagramă a sectiunii umede,

construita cu ajutorul rezultatelor analizei continutului de apa (in procente) din zidarie
(Fig.2.72).
apa %

Fig.2.72

adancime

Se poate reprezenta sintetic starea de umiditate a unui mediu intr-o sectiune

caracteristica, de regula aceea dintre doi pereti exteriori (Fig.2.73, 2.74) sau un
perete interior si un perete exterior.

Exemplele considerate pana in prezent sunt relevante pentru constructii vechi, in

care continutul procentual de umiditate a aceluiaşi perete variaza de la o valoare
maxima la una minima, astfel incat diagramele obtinute reprezinta curbe accentuate.

47
Daca se considera insa o incapere a unei constructii noi, diagrama se apropie de o
dreapta paralela cu peretele, deoarece continutul de umezeala este aproape
constant in toate punctele examinate.

Reprezentarea grafica a umiditatii peretelui cu ajutorul diagramei sectiunii umede

este eficienta pentru a pune in evidenta posibilele neregularitati in distributia
umiditatii in cladirile vechi, dar putin eficienta pentru cladirile noi, unde continutul
procentual de umiditate este aproape constant pe intreaga sectiune a peretelui.

Fig. 2.73 Zone degradate de Fig. 2.74 Zone degradate de umezeala (lateral)
umezeala (fronton)

Din diagrama sectiunilor umede ale unor incaperi succesive, mai este posibila
stabilirea directiei din care patrunde apa.
Patrunderea umezelii este caracterizata nu atat de valoarea cea mai mare a
continutului procentual de umiditate din zidarie, cat de marimea zonei in care se
extinde umezeala si de valoarea medie a procentului aferent.

De asemenea, din punct de vedere igienic si in concordanta cu criteriile formulate

anterior in ceea ce priveste evaporarea, se presupune ca degradarea este
proportionala mai mult cu evaporarea de pe suprafaţă decat cu procentul conţinutului
de apa, atunci cand acesta este ridicat.

48
CAP.2.4 TEHNICI DE RESTAURARE

Apa prezenta in zidarie produce degradari directe, sau poate produce o crestere a
actiunilor chimice si bilogice.
Scopul interventiilor va fi acela de a reduce la maxim prezenta apei, deoarece este
imposibil sa fie eliminata complet, intrucat zidaria nu va fi niciodata mai uscata decat
mediul in care se află.
Trei criterii fundamentale vor fi aplicate separat sau simultan in cel de-al doilea caz:
- aerarea
- prevederea de bariere (straturi hidroizolante)
- evacuarea/eliminarea umidităţii
Alegerea criteriului care va fi folosit poate fi influenţată de sursa de producere a
umiditatii sau/si de starea in care se afla zidaria.

2.4.1 AERAREA

Criteriul de ventilare se bazeaza pe conceptul de presiune a vaporilor. Apa este o

substanta care in conditii normale se prezinta in stare lichida. Cu toate acestea, la
orice temperatura ea se gaseste si in stare de vapori. Daca se ia un recipient inchis,
plin cu apa, va fi imposibil sa se creeze un gol la suprafata lichidului, deoarece va
exista un proces continuu de trecere din starea de vapori in starea lichida si invers,
pentru a restabili echilibrul dintre cele doua faze. Marind presiunea , la inceput va
condensa o cantitate mai mare de vapori pentru a pastra echilibrul dintre cele doua
faze; scazand in volum, lichidul se va evapora pentru a menţine echilibrul prin
cantitatea de vapori.
Presiunea de echilibru depinde de temperatura si se numeste presiunea vaporilor.
Daca containerul nu este inchis, vaporii se vor dispersa in mediul inconjurator si, ca
urmare, lichidul va continua sa se evapore pana cand concentratia vaporilor din
atmosfera va fi capabila sa exercite presiune. Acest lucru nu se intampla in spatii
mari si nici chiar in cele mici daca sunt aerisite. Schimbul continuu de aer provoaca
evacuarea vaporilor, care trebuie inlocuiti continuu. Daca lichidul nu se reface, dupa
un anumit punct acesta va trece in intregime in stare de vapori.

49
 Legea ventilatiei se poate aplica atunci cand mediul inconjurator permite schimbul
continuu de aer (caz in care este necesar sa se mareasca suprafata de ventilatie),
sau cand o asemenea conditie poate fi creata. Metodele utilizate pentru aerare sunt:
- metoda Knapen
- perete exterior cu goluri
- perete interior cu goluri
- tencuiala celulara macroporoasa.
Metoda Knapen permite aerului din masa zidariei sa elimine o cantitate mai mare de
apa. Apa care se intoarce prin capilaritate are o contributie care depinde de
suprafata de ventilatie; o astfel de contributie va fi cu atat mai mare ca cat suprafata
de ventilatie va fi mai mica (egalitatea grosimii).

Aceasta metoda consta in introducerea in zidarie a unui sifon de teracota cu panta

spre exterior. Lungimea gaurii este egala cu jumatate din grosimea peretelui
(sifoanele sunt produse in dimensiuni care merg din 5cm in 5 cm pana la 40 cm), cu
exceptia celor 3 cm necesari pentru amplasarea unei reţele (grătar) la exterior.
Partea superioara a reţelei trebuie sa se afle la 15 cm de la pardoseala.
Gaurile sunt in jur de trei pe fiecare metru si sunt aliniate pe orizontala. Sifoanele pot
fi aplicate la interior, paralele cu cele de la exterior, asigurandu-se ca mediul interior
sa fie pe cat posibil ventilat (Fig.2.75).

Sifoanele sunt inclinate, asezate pe un rost de mortar de ciment poros, compus din:
- o parte de nisip fin
- doua parti de nisip grosier
- o parte de ciment Portland
Sectiunea comuna a sifonului este pentagonala (Fig.2.76), dar poate fi si cilindrica
sau rectangulara, in ambele cazuri avand diametrul de 3 cm.
Dorinta de economie in exces a facut ca multe firme sa produca sifoane din materiale
mult mai economice (argila arsa sau terra cotta), alterând proprietatile de absorbtie.
Inclinarea sifonului este necesara pentru a produce schimbul de aer. De fapt Knapen
a observat ca rasturnând un tub umplut cu apa si scufundându-l in ulei, apa va curge
lăsând sa intre uleiul, datorita diferentei dintre greutatile specifice.

Aerul umed va coborî pentru a lasa locul aerului uscat. Din pacate aerul isi schimba
greutatea specifica in functie de temperatura (scade odata cu cresterea temperaturii),
astfel ca la temperaturi egale are o greutate mai mica decat aerul umed.
50
Alte neajunsuri ale metodei sunt:
- iarna peretii sunt mai calzi decat aerul exterior, astfel ca aerul nu se elimina
(au fost necesare sifoane spre partea mai inalta);
- daca sifoanele sunt aplicate pe un perete insorit, aerul cald care intra in
sifoane, vara, se raceste si risca sa nu se mai incarce cu vapori sau, si mai rau, ca o
parte din umiditate sa condenseze.
Din acest motiv, aplicarea acestei proceduri nu este costisitoare in timp, iar sezonul
cald o limiteaza (Fig.2.77)

Fig.2.75 Fig.2.76

Spatiul de aer este creat la

exteriorul peretilor de subsol
pentru a opri igrasia (Fig.2.78).
Vor fi necesare lucrari de
sapatura in jurul cladirii, pana
cand se ajunge la fundatii, iar
pe urma se vor aseza
elemente speciale prefabricate
din beton armat in pozitie
Fig.2.77
verticala, avand partea deschisa spre perete (Fig.2.79).
Cateva gauri in zidarie vor lega golurile din aceste tuburi cu exteriorul si cu alte spatii,
pentru a permite circulatia aerului (Fig.2.80).

51
 Fig.2.78

Cand nu este posibil sa sa creeze un spatiu de aer exterior, sau cand este nevoie sa
se asigure o protectie impotriva infiltrarii apelor meteorice, spatiul de aer se
realizeaza la interior (Fig.2.81): acesta poate fi inchis sau ventilat. In primul caz este
asigurata protectia termica deoarece spatiul de aer este etanş la apa, migratia
vaporilor este lasata in intregime pe seama capacitatii de respiratie a peretelui si
care, din acest motiv, poate sa fie inexistenta daca peretele este impermeabilizat. In
cel de-al doilea caz, nu exista izolatie termica datorita fluxului de aer, cu toate
acestea umezeala este indepartata.
Pentru a nu permite infiltrarea apelor meteorice este necesar sa se asigure ca gaurile
de comunicare cu exteriorul sa fie indreptate in jos.
Spatiul de aer inchis este absolut ineficient pentru eliminarea umiditatii; spatiile
deschise sunt eficiente daca se asigura ventilarea mecanica si daca umiditatea este
absorbita numai de la fata verticala a peretelui.
O alta cale de elimina apa din elementele de constructie este aceea de a exploata
“dinamica umiditatii”, care se refera la faptul ca apa circula in interiorul zidariei de la o
fata la cealalta, sau pe aceasi fata. Materialele de constructii sunt formate din
micropori (capilare) si macropori. Marindu-le pe acestea din urma, se va mari si
suprafata expusa la aer (formata prin cresterea suprafetei porilor exteriori) si deci
ventilarea zidariei. Daca umiditatea relativa exterioara este mai redusa decat cea din
masa elementului, va avea loc o deplasare a umiditatii spre exterior. Aproape
intodeauna are loc, concomitent, atat o deplasare spre interior cat si una spre
exterior (spre exemplu in cazul apelor meteorice); in acest caz uscarea se produce
cand viteza primei este mai mare decat a celei de a doua.

52
 Porozitatea este data de aditivii de aerare
adaugati in faza prepararii mortarului. Acest
tip de aditivi au forma de spuma; dozajul lor
depinde de valoarea umiditatii si de
conditiile caracteristice ale mediului
inconjurator, obtinute de la personal calificat.

2.4.2 INTRODUCEREA STRATURILOR

HIDROFUGE (BARIERE)

Patrunderea apei este posibila datorita

porozitatii zidariei, in special cand porii

Fig. 2.81
exteriori comunica direct cu cei interiori.
Scopul acestor bariere este :
- sa intrerupa comunicarea dintre pori;
- sa impiedice accesul apei la pori.
In primul caz, obiectivul poate fi realizat introducand in zidarie suprafete
impermeabile care intrerup continuitatea. In cel de-al doilea caz se aseaza pe
suprafata exterioara a peretilor sau planseelor un strat de protectie care impiedica
apa sa ajunga in contact cu suprafata poroasa.
Este necesar sa se acorde o mare atentie modului in care actioneaza barierele,
deoarece inchiderea porilor impiedica in acelasi timp si circulatia aerului, respiratia si
in cele din urma ventilarea; acest lucru poate inrautati situatia, deoarece apa care
curgea inainte de a se face interventia, acuma stagneaza, umezind zidaria. Pe langa
aceasta, cresterea presiunii vaporilor in interiorul zidariei poate provoaca
desprinderea barierei de vapori. In prezenta ascensiunii capilare (igrasiei), lipsa
ventilatiei provoaca cresterea nivelului umiditatii in zidarie.
Barând calea apei care circula prin capilaritate, zidaria este saturata sub nivelul
barierei, inrautatind conditiile in incaperile subsolului, daca acestea exista.
Este important sa se cunoasca caracteristicile zidariei, pentru a nu crea deteriorari
folosind solutii de remediere gresite sau inadecvate.

Barierele pot fi realizate pe baza a doua criterii:

- criteriul fizic: cu substitutia, prin insertie sau introducere a unor materiale
hidrofuge.
In functie de elementele de constructie, ele sunt:
53
 - metode fizice utilizate la zidarii
- metode chimice utilizate la zidarii
- metode fizice pentru pardoseli
- ecrane superficiale
● Metodele fizice utilizate in cazul zidariei constau in amplasarea de bariere fie pe
suprafata exterioara a zidariei, fie pe aceea a planseelor (invelitori - in cazul
planseele de acoperis, sau la planseele intermediare).
Pentru inchiderile verticale asezate pe teren sau scufundate in apa, pentru care
principala cauza a prezentei apei este ascensiunea capilara a apei in pereti si
plansee, se aplica ecrane protectoare impermeabile la diferite niveluri.
Veneţienii au fost primii care au aplicat ecrane impermeabile la diferite niveluri; ei au
demolat părţi din perete la bază, au asezat o folie subtire de plumb si au rezidit
peretele.
Degaradarea plumbului se datoreaza coroziunii, intr-o mai mica masura umiditatii si
cel mai mult solicitarilor de forfecare care au loc in rosturile de mortar in caz de
cutremur. Astazi, mai degraba decat demolarea unor parti ale zidariei, se executa
taieturi (fante) pe o adancime si lungime limitata, in functie de tipul zidariei si de
incarcarile pe care trebuie sa le preia, cu tehnologii si metode diverse cum sunt:
- metoda Massari
- taierea cu fierastraul electric
- taierea cu fir metalic
● Metoda Massari se aplica utilizand o proba cu diametrul de la 3 cm la 3.5 cm. Se
fac 15 gauri dintr-o singura actiune, cu lungimea de 40 sau 50 cm, intre care se
executa alte gauri (Fig.2.82). Apoi, zidaria este uscata si injectata cu mortar epoxidic.
Este o metoda costisitoare, iar in cladirile istorice poate da nastere unor probleme de
rezistenta, chiar daca nu se produc vibratii.
● Taierea cu fierastraul electric este facuta cu doi scripeti, dintre care unul motor,
care intinde si trage un dispozitiv de taiere special cu grosimea de 8 mm. Acesta taie
peretele prin rosturile de mortar sau acolo unde peretele este format din pietre moi
(tuf, gresie etc.). Se face o taietura de aproximativ 1 m, apoi se introduce un strat
(placa) din fibre de sticla pe grosimea peretelui (inclusiv suprapunerile, pentru a nu
se crea punţi) si cu grosimea de 1 mm. Pentru a evita caderea zidariei, inainte de a
continua taierea, se iau masuri specifice (impanare sub presiune cu elemente din
material plastic), urmate de injectarea cu rasini (Fig.2.83, 2.84).

54
 Fig. 2.82

a executarea carotelor
b taiere
c injectare cu mortar epoxidic

● Taierea cu fir metalic se realizeaza facand

doua gauri prin care se trece un fir flexibil si
variabil ca lungime, prevazut cu sfere de
diamant. Firul, atasat de un scripete, taie
peretele si indeparteaza praful. O astfel de metoda de taiere este silentioasa si nu
are limite in ceea ce priveste grosimea peretelui (Fig.2.85). Taietura este relizata ca
si in cazul taierii cu fierastraul (Fig.2.86).

a. b. c.

Fig. 2.83 a inlaturarea tencuielii

b taierea cu fierastraul
c asezarea alternativa a straturilor din
impaslitura de fibre de sticla

55
 Fig. 2.84

Fig. 2.85 –Hidroizolatie realizata prin taiere Fig. 2.86 – Hidroizolatie executata
(la doua niveluri) prin taiere (un strat, la baza peretelui)
56
● Metodele chimice utilizate la zidarii se bazeaza pe introducerea la interior a unor
substante care declanseaza formarea unui strat impermeabil care impiedica
ascensiunea umiditatii prin capilaritate (igrasia). Formarea stratului hidroizolator
poate fi realizata pe doua cai:
a. difuzie lenta
b. sub presiune
a. Prin difuzia lenta substantele de
impregnare patrund in zidarie printr-un
proces asemanator cu ascensiunea
capilara a umezelii, fiind lichide.
Dispozitivele se numesc “infuzoare” si
sunt formate din (Fig.2.87):
- recipient gradat;
- tub de injectie;
- dispozitiv de infuzie in burete sintetic.
Scopul acestor interventii este:

Fig. 2.87
- sa izoleze peretii sanatosi de peretii umezi;
- sa mentina planul hidroizolatiei la diferitele niveluri, intre incaperi.
In primul caz, perforatiile sunt verticale, executate la 50 cm deasupra nivelului la
care se ridica umezeala in peretele
adiacent (Fig.2.88).
In cel de-al doilea caz, perforarile se
executa la o inaltime de 15 si 20 cm
fata de planseul amplasat cel mai
sus, interior sau exterior. Diametrul
gaurilor este in jur de 27 mm si sunt
amplasate la distante de aproximativ
15 cm.
Tratarea se poate face de la o
singura faţă sau de la ambele feţe
(Fig.2.89), dar gaurile nu trebuie sa
traverseze complet peretele, pentru a

Fig. 2.88
57
impiedica substantele sa se scurga la extremitati. Pentru gauri pana la 2 m adancime
este nevoie de masini cu rotopercutor; ciocanul pneumatic este adecvat pana la 4 m.
Nu se admite extragerea de esantioane (carote). Gaurile sunt injectate cu o pasta
foarte fluida, in cazul in care zidaria este foarte degradata si are goluri mari. De
aceea, se introduce infuzorul si se umplu eventualele fisuri, avand mereu grija ca
substantele injectate sa nu refuleze, dupa care incepe impregnarea.
In zidaria plina, operatia necesita uneori o zi; alteori cateva ore. Deoarece ultima faza
este indepartarea tencuielii, aceasta va impiedica oxigenarea substantei injectate,
care va polimeriza eliberand bioxid de carbon in atmosfera. Dupa cateva saptamani,
polimerizarea este finalizata.
La finalul operatiei, materialul de umplutura este dispersat pe o raza de 20 cm in jurul
infuzorului (Fig.2.90).

a tratament la una dintre feţe

b tratament la ambele feţe

Fig.2.89

Fig. 2.90

58
b. Injectarea sub presiune (Fig.2.91) este folosita pentru impregnarea cu substante
care nu sunt solubile in apa. Presiunea (nu mai mare de 5 atm.) ajuta la reducerea
timpului de ipregnare si indepartare a apei din pori.
Operatiunea se desfasoara in mai multe faze, alternand perforarea cu injectarea.

Fig. 2.91 – Impregnare sub presiune max 5 at Fig. 2.92 – Detalii privind injectarea

In prima faza se indeparteaza tencuiala pana la 40 cm sub nivelul celui mai ridicat
planseu, daca este vorba de impregnare pe orizontala, urmarind nivelul liber al
terenului. Sunt facute gauri cu diametrul de 10 mm la distante de 10 sau 12 cm si la
adancimi de la 10 pana la 20 cm, in functie de tipul de zidarie. Dupa saturare
aparatele de injectare sunt extrase. Apoi, gaura este prelungita si reincepe
impregnarea (Fig.2.92).
Pentru zidaria din caramida
sunt necesare doua gauri
(Fig.2.93 a), in functie de
modul de tesere. Presiunea
este de 5 atm.
Pentru materiale non-
absorbante (Fig.2.93 b si
2.94) gaurile sunt facute pe
doua randuri (la 15 cm pe
primul rand, si la 25 sau 35
a. b. pe cel de-al doilea rand) la
adancimea de 20 cm si
Fig. 2.93
presiunea de 2 atm (Fig.95).
Pentru zidariile uscate problemele sunt cauzate de golurile neregulate si de natura
materialului prezent in acestea (pamant, substante organice). Dupa prelevarea

59
probelor pentru studierea consistentei si a morfologiei zidariei, se realizeaza o pre-
consolidare a materialului de umplutura care va duce la impregnarea (la partea
superioara) a peretilor invecinati.
Tencuiala este aplicata la sfarsitul celei de-a treia faze; ea trebuie sa fie
macroporoasa pentru a evita capilaritatea, permitand respiratia.

Fig. 2.94

a pregatirea gaurilor
Fig. 2.95 b pregatirea injectorului
c inceperea injectarii
d injectoare in functiune

Metodele fizice in cazul planseelor sunt folosite pentru evita accesul umiditatii in
elementele de inchidere orizontale (plansee intermediare, finisaje) care in general
sunt produse de condens, de apele meteorice sau ascensiunea capilara a apei din
teren. Aceste dezavantaje sunt evitate prin folosirea unor ecrane impermeabile
(Fig.2.96, 2.97).

60
 Fig. 2.96 Fig. 2.97

Ecranele superficiale sunt folosite pentru a impedica trecerea apei prin zidarie, din
mediul exterior spre cel interior, pentru a proteja structura impotriva degradarilor de
origine chimica – consecinte ale actiunilor chimice ale agentilor atmosferici, sau/si ale
poluarii atmosferei.
Aceste bariere pot fi realizate cu ajutorul metodelor fizice sau chimice.
Barierele realizate prin metode fizice sunt folosite inainte de toate pentru a anticipa
fenomenele de infiltrare si formare a condensului in masa elementului atunci cand nu
exista izolatie termica in perete sau acoperis. In acest caz vaporii prezenti in
incapere la temperaturi mari, patrund si condenseaza in punctul in care temperatura
este egala cu temperatura de roua, umezind elementul de constructie. Astfel de
probleme sunt cu atat mai grave cu cat incaperile sunt au o umiditate interioara mai
ridicata (bai, bucatarii, etc.) si cu cat sezonul rece este mai lung.
Remediul consta in indepartarea tencuielii care acopera elementul, examinarea
acestuia si apoi aplicarea unui strat termoizolator care limiteaza transmisia caldurii,
impiedicand atingerea valorii temperaturii de roua.

Termoizolatia nu trebuie sa fie traversata de apa

Fig.2.98 – asezarea hidroizolatiei
si a stratului cu rol de bariera
impotriva patrunderii umezelii
sau vapori deoarece isi pierde calitatile si se
deterioreaza.
Pentru evita aceste pericole se aseaza o bariera de
vapori intre izolatia termica si partea umeda si
calda a mediului si o alta bariera de vapori pe
partea pe care sunt posibile infiltratii. Bariera de

61
vapori este formata dintr-o membrana impermeabila (aluminiu sau rasini sintetice –
Fig.2.98).
Cu ajutorul metodelor chimice se realizeaza bariere superficiale sau impregnari.
Barierele superficiale se executa prin vopsire sau aplicarea unui jet (spray). In ultimul
caz, picaturi disperse se imprastie in atmosfera si se depoziteaza formand o bariera
impermeabila care inchide toti porii. Daca ajung pe plante, picaturile disperse inchid
porii, sufocandu-le. In acelasi mod sunt periculoase si pentru oameni, de aceea
exista masuri specifice care trebuie luate in astfel de cazuri (Fig.2.99).
Aceste metode care constau in acoperirea zidariei cu substante impermeabile
(Fig.2.100), au si dezavantaje, deoarece satureaza porii la suprafata impiedicand
peretele sa respire, astfel ca vaporii din interior, atunci cand se formeaza, pot sa
produca umflari locale ale stratului de hidroizolatie, distrugandu-l si facandu-l inutil.
Din acest motiv, atunci cand se opteaza pentru acest tratament este necesar sa se
tina cont de macro- si mocro-climat, precum si de caracteristicile zidariei.

Fig.2.99 Fig.2.100

Impermeabilizarea se poate face cu:

- rasini poliesterice care se contracta la intarire formand mici fisuri. Este
recomandabil sa se faca mai multe straturi sau sa se adauge rasini pe baza de
silicon, ca material elastic, in proportie de aproximativ 3%.
- copolimeri de clorura de vinil, care costa mai putin, exista solutii gata preparate si
se intaresc la orice temperatura.

62
Tendinta de a forma pelicule face necesar ca la aplicare substantele sa fie foarte
diluate, pentru a permite o mai buna patrundere (solutii de rasini in proportie de 20
sau 30%)
- rasinile epoxidice sunt cele mai costisitoare, dar dau rezultatele cele mai bune. Au
capacitate mica de patrundere (de cca.1 mm) iar grosimea peliculei variaza, urmand
neregularitatile suprafetei peretelui.
Impregnarea este diferita fata de hidroizolare. In cazul impregnarii, solutia pe baza
de rasini patrunde in interiorul porilor facandu-i impermeabili. Respiratia nu este
impiedicata; deplasarea vaporilor fiind permisa, obtinandu-se astfel o reducere a
umiditatii interioare in doar cateva saptamani.
Puterea de patrundere variaza de la 3 la 20 mm.
Rasinile folosite sunt:
- rasini pe baza de silicon
- stearati de aluminiu, calciu, zinc etc.
- rasini tari
- silicati solubili in apa
Rasinile tari si stearatii rezista bine in mediu alcalin, dar au putere mica de
patrundere; rasinile tari formeaza o pelicula care nu permite respiratia. Daca sunt
adaugate in procente mici (0.1, 0.2%) la rasinile pe baza de silicon, se obtine cea
mai buna solutie de compromis.

Silicatii solubili sunt combinatii monomerice de etil-siloxan si de substante alcaline

(sodiu sau potasiu) care reactioneaza datorita acidului carbonic (produs de
umiditatea aerului in combinatie cu bioxidul de carbon) la o viteza in functie de
temperatura; dupa 12 ore , in orice conditii, procesul este complet.
Moleculele de silicat se formeaza in gaurile superficiale, impiedicand patrunderea
umiditatii, dar si o a doua impregnare. Nu in ultimul rand, silicatii au o stabilitate
chimica dezavantajoasa in comparatie cu rasinile pe baza de silicon, iar rezistenta lor
fata de substantele alcaline scade in timp. Principiul este cel mai rapid si mai
spontan.

Problema umiditatii este rezolvata daca apa este impiedicata sa ajunga la zidarie.
Solutiile pentru eliminarea igrasiei sunt aplicate in special la fundatiile zidariilor si
constau in:
- drenuri
- metode bazate pe electro-osmoza
63
●Tehnologiile de drenare constau in realizarea de sapaturi in jurul elementelor de
zidarie ale infrastructurii si executia unei umpluturi din bolovani si pietris pentru a
crea o zona fara caplaritate in jurul cladirii. Un tub instalat la baza umpluturii
colecteaza si evacueaza apa (Fig.2.101).

Cand nu este posibil se se realizeze astfel de sapaturi, se face drenarea la distanta.

a. b.

Fig. 2.101
a sapatura
b dren: (1) hidroizolatie, (2) strat de protectie, (3) dren din piatra.

Tot in astfel de situatii, se pot executa sapaturi la o distanta care sa nu provoace

alunecari; marimea distantelor este in functie de natura (coeziunea) terenului.
La baza sapaturii un tub colecteaza apa si o indeparteaza (Fig.2.102); in acest scop,
spatiul sapaturii se umple cu piatra pentru a permite apelor meteorice sa ajunga la
tubul colector inainte de ajunge in contact cu peretele. In jurul cladirii se executa un
pavaj care acopera terenul ramas intre perete si zona de sapatura.

Numai pardoseala va absoarbi umiditatea pe o adancime de 40 sau 50 cm. Pentru

aceasta, este suficient sa se creeze un drenaj pe aceasta grosime. Atunci cand nu
se pot executa sapaturi, drenul se realizeaza deasupra nivelului planseului.
In cazul fundatiilor situate intr-un teren saturat cu apa, se realizeaza un perete
absorbant.

64
 c.

e.

a piatra de drenaj
b tub colector
c trotuar
d. d teren
e piatra
a. f pietris

b.

f.

Fig. 2.102

65
 a. b.
Fig.2.103

Daca fundatiile se gasesc intr-un teren saturat cu apa, cu un strat inferior absorbant
(de exemplu pietris) sapaturile sunt executate pana la acest strat; apele colectate vor
fi absorbite de un astfel de teren. Aceasta solutie poarta denumirea de puţ absorbant
(Fig.2.103 a si b).
Ca urmare, se va obtine o coborâre a pânzei freatice in jurul cladirii.

● Metoda electro-osmozei a fost conceputa si patentata in Elvetia, unde s-au facut

primele aplicatii.
Diferenta de potential dintre terenul de la o anumita adancime si zidarie determina
deplasarea apei inspre polul negativ - in acest caz, terenul (Fig.2.104).
Spre deosebire de aceasta, exista si metoda bazata pe principiul inversarii polaritatii:
Un fir de cupru este pus in contact cu peretele (ingropat sau fixat lejer pe suprafata),
la o inaltime de 80 cm de la pardoseala (Fig.2.105); apoi cateva elemente din cupru
sunt inserate in zidarie si legate cu fir de cupru la distante de 50 cm intre ele
(Fig.2.106).
Circuitul este inchis cand se face legatura cu terenul, sub nivelul primului planseu.
Adancimea se stabileste in faza de proiectare in functie de modul de masurare a
potentialului.

66
Fig. 2.104 – Prin inversarea polaritatii apa Fig. 2.105 – Diagrama electrozilor
se intoarce in sol

Fig.2.106

67