S.C.I.R.I. G.D.E.S
T
EHNICI
DE
REDACTARE
PENTRU
TEXTELE
ACADEMICE
– E
SEUL
A
RGUMENTATIV
concluzia. Următorul paragraf dintr-un eseu despre cenzura, exemplificamodul in care se prezintă aserţiunea si dovezile.
Cenzura, prin chiar natura ei, este împotriva principiilor unei societăţidemocratice. [
aserţiune
] Ea este fundamental
antidemocratica pentru calimitează exprimarea si permite câtorva persoane sa dicteze celor mulţi cepot -sau ce nu pot- sa vadă, sa citească sau sa asculte. [
suport, dovada
] Deexemplu, retragerea din circulaţie a unei cărţi controversate, priveazăautorul de un mare număr de cititori. In acelaşi timp, grupul de indivizicare decid retragerea cărţii de pe rafturile librăriilor, spune de faptpublicului sa nu mai citească acea carte. [
aceste doua exemple dezvolta propoziţia suport
.] Aceasta acţiune, aşadar, aparţine mai mult ‘dictat-urii’decât democraţiei. [
Reformularea aserţiunii iniţiale
]
3. Anticiparea obiecţiilor
O practica obişnuita in eseul argumentativ este ca autorul sa îşiprezinte opiniile si apoi sa considere critic posibilele păreri opuse. E deasemenea posibil sa se înceapă cu expunerea punctelor de vedere cu careautorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a face loc părerii sale. Laprima vedere, expunerea argumentelor opuse ar putea păreacontradictorie sau in detrimentul eseului. Totuşi, exista mai multe motive întemeiate care sa susţină prezentarea argumentelor opuse:
Daca obiecţiile nu sunt prezentate, autorul suprima deliberatexistenta oricărui contraargument. Situaţia risca sa fie perceputaca lipsita de obiectivitate si autorul p
oate pierde simpatia cititorului
Argumentul va avea mai multa credibilitate daca este luata inseama si cealalta latura. Ca in orice alta situaţie când se vreaconvingerea unei persoane, vor exista si dezacorduri. Prinanticiparea obiecţiilor si prin demonstrarea vulnerabilităţii lor infata argumentelor din eseu, opinia autorului poate câştigaacordul cititorului.
Practica includerii punctelor opuse, cultiva gândirea critica,forţând autorul sa se situeze pe sine intr-o dezbatere continua sisa constientizeze ca alte puncte de vedere nu numai ca exista,dar pot sa aibă si validitate.
4.Concluziile
In condiţiile in care s-a spus deja in introducere ce părere va fisusţinuta, mulţi studenţi sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia eo parte foarte importanta a eseului pentru ca însumează teza siargumentele in favoarea ei, lăsând cititorului o imagine clara asupra
2
Add a Comment