CuprinsIntroducere
.................................................................................................................................3Capitolul I Consacrarea si protectia drepturilor omului in cadrul Uniunii Europene ..........................42.1. Consiliul Europei – initiator si principal cadru de promovare si aparare a drepturilor omuluiin spatiul european ........................................................................................................................ 82.1.1. Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ................................... 192.2. Protectia drepturilor omului in cadrul Uniunii Europene .................................................... 212.2.1. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene si Tratatul privind ConstitutiaEuropeana ................................................................................................................................... 272.2.2 Tratatul de la Lisabona ...................................................................................................... 302.2.3. Uniunea Europeana si statele terte in materia protectiei drepturilor omului ....................32Capitolul III Institutii si organisme europene ....................................................................................343.1. Rolul Comisiei Europene in promovarea Drepturilor Omului ............................................353.2. Rolul Parlamentului European in Promovarea Drepturilor Omului .................................... 383.3. Rolul Consiliului de Ministri in promovarea drepturilor omului ........................................ 453.4. Rolul Curtii Europene de Justitie in promovarea drepturilor omului .................................. 473.5. Rolul Ombudsmanului in promovarea drepturilor omului .................................................. 49Capitolul IV Aplicatie practica : Drepturile omului si reforma administratiei publice in Romania ..55Concluzii .............................................................................................................................................62Bibliografie ......................................................................................................................................... 7275
Introducere
P
ornim în realizarea demersului nostru de la ideea cristalizată în teoria şi practica dreptuluiinternaţional al dreptului omului că societatea internaţională , factorii de decizie ai colectivităţii umanetrebuie să trateze drepturile omului într-o manieră globală , corectă şi legală.Desigur , în abordarea problematicii vaste , complexe a drepturilor omului trebuie avute învedere particularităţile regionale şi naţionale , varietatea condiţiilor istorice,culturale , religioase .Aceasta nu scuteşte statele lumii de a depune toate eforturile pentru a promova şi proteja toatedrepturile şi libertăţile umane .Mai ales din a doua jumătate a secolului al XX-lea încoace, recunoaşterea şi garantareadrepturilor omului a devenit un subiect extrem de dezbătut , care , pornind de la Declaraţia Universală aDrepturilor Omului , a determinat adoptarea unui număr impresionant de reglementări internaţionale prevăzute cu numeroase mecanisme pentru aplicarea lor practică. Evoluţia pe plan internaţional aacestor prevederi , implicaţiile ce decurg pe planul politicii externe a statelor ( inclusiv pentru apărarea păcii ţi securităţii mondiale ) au făcut ca preocupările pentru respectarea drepturilor omului să devinăastăzi unul din elementele centrale ale ordinii internaţionale .Prin importanţa şi gradul lor de generalitate , drepturile omului se referă la fiinţele umane ,oriunde s-ar afla acestea , indiferent de vârstă , rasă , religie .Iar inviolabilitatea drepturilor , abordareaacestora într-o manieră globală , se referă la toate categoriile de drepturi , de libertăţi şi persoane , deobligaţii pe care statele lumii le-au asumat , în acest sens .Dar recunoaşterea caracterului global al problematicii drepturilor omului nu anulează particularităţile regionale ale acestora , care au condus la conceptul de regionalizare a drepturilor omului . Este un concept care pentru început a fost primit cu reticenţă de către Naţiunile Unite. Existateama , suspiciunea , că mişcarea pentru drepturile omului ar avea de suferit prin fragmentarea acesteiaşi că universalitatea de care vorbeam mai sus ar fi pusă sub semnul incertitudinii .În timp , însă , mai ales după adoptarea în 1966 a celor două Pacte , ONU a devenit maitolerantă , mai receptivă , chiar faţă de ideea regionalizării drepturilor omului . Printr-o Rezoluţieadoptată în 1977 , ONU recomanda statelor membre să încheie unele documente regionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului . Desigur , aceste documente au ca fundament juridicreglementările universale care au fost detaliate şi adoptate la condiţiile specifice ale regiunii respective.
În felul acesta s-au conturat trei mari sisteme regionale de promovare şi protecţie a drepturilor omului : sistemul european , sistemul interamerican şi sistemul african . Prin comparaţie , se poateafirma că cel mai bine conturat este sistemul european de promovare şi protecţie a drepturilor omului ,fondat pentru început , pe Convenţia europeană a drepturilor omului adoptată sub egida ConsiliuluiEuropei .Au urmat ,apoi , importante documente cu vocaţie regională adoptate de către Comunitatea şiapoi Uniunea Europeană . În acest punct al demersului nostru trebuie să facem precizarea că politicaUniunii Europene în domeniul drepturilor omului este marcată de un paradox..Deşi promovarea drepturilor omului a fost una dintre motivaţiile esenţiale ale procesului deintegrare iar respectarea acestora , atât în relaţiile sale interne cât şi externe , a fost prioritară , Uniunii i-a lipsit un instrument propriu şi o politică bine conturată , coerentă , în acest domeniu .Practic , înainte de Tratatul de la Maastricht (semnat în 1992 şi intrat în vigoare în 1993 )conceptul de drepturi fundamentale n-a fost prezent în Tratat . Cu toate acestea Curtea Europeană deJustiţie a afirmat , încă de la începutul anilor 60 , că respectul pentru drepturile fundamentale ,face parte integrantă din moştenirea juridică a Comunităţii .Măsurile care contrazic aceste drepturi au fostconsiderate incompatibile cu valorile democratice ale Uniunii.Deci ,un pas important în integrarea drepturilor omului şi principiilor democratice în politicaUniunii Europene a fost realizat prin intrarea în vigoare a Tratatului Uniunii Europene ( Maastricht1993) .Tratatul consideră că unul dintre obiectivele politicii externe comune şi de securitate ale UniuniiEuropene este dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi regulilor dreptului şi respectului pentrudrepturile omului şi libertăţile fundamentale .Tratatul de la Amsterdam ( intrat în vigoare la 1 mai 1999 )marchează un alt pas important înintegrarea drepturilor omului în fundamentul juridic al Uniunii Europene . Tratatul menţionat insereazăo nouă dispoziţie ( art.6 ) în Tratatul Uniunii Europene , care reafirmă principiul potrivit căruia UniuneaEuropeană „ este fondată pe principiile libertăţii ,democraţiei , respectului pentru drepturile omului şilibertăţilor fundamentale , regulilor dreptului ” , principii care sunt comune statelor membre .A urmat , apoi, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene , care a fost elaborată decătre un organism nou (original) denumit Convenţie .Carta a fost proclamată de către ConsiliulEuropean la Summit-ul de la Nisa din 7 dec. 2000 . Acest document a dobândit forţă juridică obligatorie prin semnarea sa la 12 dec. 2007 şi încorporarea în Tratatul de la Lisabona ( 13 dec. 2007 ) .
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Institutii Si Organisme Europene de Protectie a Drepturilor Omului
6.6K
Reads
88
Readcasts
22
Embed Views
Recommended
Notes
Load more
