/  2
 
Din scrisoarea lui Albert Pike către GiuseppeMazzini pe 15 august 1871
Valuri de cerneală au fost scrise, patimi nemărginite au inflamat spiritele şi mult preamulţi au înfundat carcerile sau şi-au dat suprema jertfă, viaţa, pentru grija faţă desoarta poporului român. Toţi au avut credinţa sau măcar senzaţia că eforturile lor auconstituit o contribuţie la croirea
unui viitor mai bun at 
ât pentru ei cât şi pentrugeneraţiile următoare. Toţi au crezut în "progres", sau mai cred încă faptul că prininfima -sau marea- lor contribuţie au croit decisiv soarta acestei tări. Dar "progresul" pare a fi o iluzie iar toate luptele par a fi trucate şi manipulate conform unui giganticscenariu, ticluit de către masonerie ,la o incredibilă scară istorică şi mondială. Iată, în premieră românească, textul edificator al unei scrisori de la 1871.
Corespondenţa lui Albert Pike cu Giuseppe Mazzini pe 15 august 1871
"Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Iluminaţilor să răstoarneputerea Ţarilor în Rusia şi pentru a face din acea ţară o fortăreaţă a comunismuluiateu.Divergenţele create de către agenţii Iluminaţi între imperiul britanic şi cel german vorfi folosite pentru a porni acest război. La finele acestui război va fi construitcomunismul, iar acesta va fi mai apoi utilizat pentru a distruge alte guverne şi pentrua slăbi religiile.Al doilea război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şisionismul politic. Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va fidistrus iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va permiteinstituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al doilea războimondial, comunismul internaţionalist trebuie să devină atât de tare încât săcontrabalanseze Creştinismul, care atunci va fi limitat şi ţinut în şah până lamomentul în care vom avea nevoie de acesta pentru cataclismul social final.Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create deagentura Iluminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuiecondus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acesttimp celealte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate sălupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică.../.../ Vomdezlănţui nihiliştii şi ateiştii şi vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoşenie (oroare) va arăta naţiunilor efectul ateismului absolut, origineasălbăticiei şi a celui mai sângeros cataclism.Apoi, peste tot, cetăţenii obligaţi a se apăra împotriva unei mâini de revoluţionari, vorextermina pe acei distrugători de civilizaţie, iar mulţimea, deziluzionată de Creştinism-ale cărui spirite cereşti vor fi din acel moment fără orientare sau direcţie- va porni încăutarea unor idealuri, dar nu va şti încotro să-şi orienteze adoraţia şi atunci va primiadevărata lumină, prin manifestarea universală a curatei doctrine a lui lucifer, careva fi în fine scoasă la vederea mulţimii.Această manifestare va rezulta din mişcarea mondială reacţionară care va urmadistrugerii Creştinismului şi ateismului, ambele fiind cucerite şi exterminatedeopotrivă."General Albert Pike, extras din scrisoarea trimisă lui Giusseppe Mazzini pe15.08.1871, act expus la British Museum, Londra, copiat de William Guy Carr, fostspion Intelligence Officer din Marina Regală Canadiană, traducerea fiind a redacţiei

Share & Embed

More from this user

Add a Comment

Characters: ...