Înaltă Stimată Conducere Eparhială !

Stimat Prezbiteriu !

Am primit cu mulţumiri invitaţia de a participa la Conferinţa Organizaţiei de Femei a

Episcopiei Reformate de Piatra Craiului, ocazie cu care se vor comemora şi 20 de ani de
la Revoluţia din1989 de la Timişoara, şi cu regret şi după un lung zbucium sufletesc, vă
anunţ că mă văd nevoită să absentez, consecinţă a următoarelor motive:
Nici acum pe 25 iulie, nici în data de 15 decembrie anul curent nu doresc să particip la
nici o manifestare aniversară în compania soţului meu Tőkés László, care în decursul
celor 20 de ani, de nenumărate ori a dezonorat marele meu devotament şi perseverenţa
mea credincioasă de odinioară.
Deplin conştientă de consecinţe, pot afirma că nu a meritat devotamentul meu suprem
de atunci! Nu m-aş mai angaja la acest sacrificiu încă o dată, alături de el şi pentru el.
Eliberându-mă de sub zidurile dărâmate ale tăcerii mele de 20 de ani am luat decizia să
scriu această scrisoare.
În 1989, Tőkés László a dărâmat „zidul tăcerii”, dar după eliberarea noastră a demolat
zidul căsniciei noastre, deoarece a trăit toate obligaţiile de parteneri de viaţă drept limitare
şi zid, iar pe mine, în calitatea mea de soţie m-a neglijat şi m-a umilit. A făcut asta şi în
public, fără nici o reţinere.
Nu doresc să fiu prezentă la aniversarea din 15 decembrie, în compania înalţilor
demnitari invitaţi din Ungaria şi Europa apuseană, după ce în cursul mandatului său de un
an și jumătate, de parlamentar, el niciodată nu m-a asumat ca soţie la Bruxelles,
spunându-mi că nu am ce să caut acolo(!). Toamna trecută mi-a spus că pot să particip la
aniversare doar dacă îmi trimite el invitație(!). Conform spuselor sale, pe mine m-au uitat
demult, numele meu nu se mai pomenește, ca și cum n-aş fi existat. Consider ca fiind
îndreptăţită absenţa mea de la orice comemorare deoarece m-ar folosi în continuare doar
pentru atingerea ţelurilor sale.
De bună seamă îşi aminteşte stimatul prezbiteriu de spargerea din noiembrie 1989
când pe mine m-a trimis la uşă ca să îl apăr. Şi de acel moment al seifului şi al bunurilor
conţinute de acesta când eu - l-am ascuns în Sacristie. L-am scos din necaz, l-am apărat
de urmărirea penală şi de acuzaţia de delapidare. Bunăoară nu trebuie să conving pe nici
unul din foştii martori de ce am însemnat ca soţie gravidă şi paravan familial alături de
soţul meu. În pofida acestor lucruri, în următorii ani mi-a minimalizat şi ignorat
personalitatea. Mi-a întors spatele la fel ca multor camarazi timișoreni, în schimb, ne-a
reprezentant în străinătate și în țară, fără consimţământul nostru, prezentând ca meritul
său personal tot ceea ce era produsul eforturilor comune. Despre decernarea distincției
Truman Reagan pentru libertate am aflat din presă. M-a desconsiderat în așa hal, încât
nici nu a catadicsit să mă informeze despre obținerea înaltei distincţii
Între timp, a lichidat şi rămăşiţele vieţii noastre familiale, m-a lăsat singură, m-a aruncat
în singurătate, plecând în străinătate, oficializând propria sa viaţă de unul singur.
De aceea vă scriu toate acestea, ca să aflaţi adevărul şi să nu vă imaginaţi că nu mă
interesează chestiunile publice şi apariţia în public. Aşa cum l-am sprijinit în lupta sa
primejdioasă împotriva regimului asupritor, la fel l-aş fi sprijinit şi în munca sa în ultimii 20
de ani.
Timişoara a însemnat mult în viaţa mea, şi preţuiesc anii petrecuţi în biserică ca fiind
scumpii ani ai tinereţii mele.
Vă transmit salutările mele, tuturor vechilor şi dragi prieteni.
DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE BISERICA ŞI AMINTIREA ADEVĂRULUI!

Tőkés Joó Edith

Oradea 24 iulie 2009.