Introducere în

Psihologie
I. Introspecţionismul despre obiectul
psihologiei
1. Aspectul psihic propus ca obiect de studiu .
Reprezentanţi, promotori.
2. Concepte propuse. Metoda utilizată.
3. Contribuţii. Limite teoretice/metodologice.
4. Încercari de redresare, reînnoire - curentele
neo...
5. Aprecierea personală cu privire la forţa
explicativă a perspectivei propuse.
1.1. Aspectul psihic propus ca obiect de studiu.
1.2. Reprezentanţi (promotori)

 Introspecţionismul este reprezentat de

psihologi ca: W. Wundt, E.Titchner, J.Dewey,
J.Angell care afirmă că psihologia trebuie să
studieze viaţa psihică interioară conştientă.
 W. Wundt (1832 – 1920)

 W. Wundt a predat la
Universitatea din
Heidelberg primul curs
de psihologie şi a
înfiinţat primul laborator
de psihologie
experimentală (Leipzig,
1879).
 Acesta se focalizează pe
studiul experienţei
conştiente a omului.
 2.1. Concepte propuse.

 În concepţia lui Wundt, fondatorul

structuralismului, psihologia trebuie să abordeze
procesele elementare ale experienţei conştiente.

 Structura conştiinţei include, asemănător

structurii apei sau aerului, două tipuri de
elemente primare care pot fi studiate în
laborator: senzaţiile şi sentimentele.
 Structuralismul
 Focalizarea interesului cercetătorilor pe
structura componentelor psihicului este una din
particularităţile şcolii structuraliste iniţiate de
W.Wundt.

 Structuraliştii se preocupă de identificarea

elementelor experienţei, de descoperirea
modalităţilor lor de combinare şi a factorilor
care influenţează combinarea acestor elemente.
 2.2. Metoda utilizată
 Pentru studierea elementelor conştiinţei, Wundt
şi adepţii săi structuralişti au utilizat metoda
cunoscută ca metoda introspecţiei/
autoobservării (în latină, introspectio înseamnă a
privi în interior).

 Subiecţilor li se solicita să-şi descrie procesele

mentale din momentul în care au sesizat că au
trăit o anumită experienţă obiectuală (contactul
cu o floare trebuia descris în termenii senzaţiilor
provocate de floare – culoare, formă etc).
 Sub aceste auspicii s-au abordat aspecte
importante ale psihicului ca gândirea şi
memoria. Gândirea, de exemplu, a fost
abordată ca un proces de rezolvare de probleme
şi studiată prin metoda introspecţiei.

 O altă metodă utilizată de introspecţionişti, de

data aceasta nu pentru cunoaşterea propriei
interiorităţi ci pentru cunoaşterea celuilalt , este
empatia (pathos înseamnă simţământ, simţire)
adică transpunerea în starea, în simţirea
celuilalt.
 3.1. Contribuţii
 Afirmat ca psihologie a conştiinţei,
introspecţionismul are meritul de a fi evidenţiat
structura (structuralismul) şi funcţiile,
activismul (funcţionalismul) psihicului uman.
 3.2. Limite teoretice/metodologice
 Studierea conştiinţei prin descompunerea ei în
fragmente a condus însă la neglijarea caracteristicii ei
principale, aceea de a fi unică şi originală, precum şi la
neglijarea susţinerii afectiv-motivaţionale de care se
bucură conştiinţa, susţinere care însă nu intră în
câmpul conştiinţei (şi nu poate fi descrisă în cuvinte).

 O altă limită explicativă care a decurs din metoda

practicată de introspecţionişti a fost aceea că s-a
abordat gândirea fără imagini şi fără voinţă.
 Metoda introspecţiei a fost fie supraevaluată fie
contestată - a fost numită metodă regală, princeps, a
psihologiei sau a fost ridiculizată.

 Astfel filozoful pozitivist A.Comte consideră

încercarea de cunoaştere a faptelor de natură psihică
prin introspecţie ca fiind asemănătoare cu încercarea
ochiului de a se vedea pe sine în timp ce priveşte sau
cu încercarea unei persoane de a se vedea pe sine de la
o fereastră în timp ce trece strada – mod plastic de a
exprima faptul că introspecţia ridică o mare problemă:
dedublarea (când are cine să observe nu are ce şi când
există obiectul observaţiei nu are cine să observe).
 Într-adevăr prin introspecţie ne punem în
situaţia de a delimita în interiorul nostru un
fapt de conştiinţă pe care să îl observăm fără ca
actul observării (care este tot un fapt de
conştiinţă) să îl afecteze în vreun fel.

 Ajungem la întrebarea dacă observatorul

(psihic) poate să observe ceva în care este
intrinsec implicat şi dacă trăirea psihică
(experienţa) nu se schimbă în momentul în
care devine obiect de observaţie.
 Îndoieli au apărut şi în privinţa empatiei.

 Principalele obiecţii care s-au ridicat s-au

referit la posibilitatea reală a unei persoane de
a se transpune în sentimentele celuilalt dacă nu
a avut acelaşi tip de experienţă, dacă nu a trăit
el însuşi aceleaşi sentimente.
 Evoluţia ulterioară a cunoaşterii psihicului
permite sublinierea a 3 limite majore ale
introspecţionismului:

 1. Nu investighează aspectele vieţii psihice care

nu sunt conştiente;
 2. Nu cercetează actele externe de
comportament;
 3. Tratează procesele psihice ca procese în sine
din care nu se mai poate recompune imaginea
subiectului uman integral.
 Introspecţionismului i se reproşează cel puţin 4
deficienţe majore:
1. Faptul observat se alterează prin însuşi actul observaţiei;
2. Stările afective intense: furia, groaza, panica sunt mai
puţin accesibile observaţiei interne.
3. Prin introspecţie nu se pot sesiza decât stările psihice
conştiente (ele constituie doar o parte din viaţa psihică a
individului).
4. Ideile preconcepute falsifică interpretarea fenomenelor
proprii într-o măsură semnificativ mai mare decât în
observaţia îndreptată asupra altora.

 Finalităţile teoretice şi practice ale introspecţionismului

sunt grav limitate.
 4. Încercări de redresare, reînnoire
 După 1920, încep să se dezvolte o serie de
şcoli care reprezintă reacţii mai bine conturate
la introspecţionism, printre acestea
remarcându-se funcţionalismul.

 Teoria evoluţionistă a lui Ch.Darwin a atras

atenţia asupra mişcării, a dinamicii
structurilor.
W. James (1842 - 1910)
 W.James, reprezentant de
marcă al psihologiei
funcţionale, propune ca
obiect de cercetare nu
structura conştiinţei ci
funcţia (sau funcţiile) ei.
 Principala funcţie a
conştiinţei este, după
James, asigurarea
adaptării individului la
mediu – idee care a fost
ulterior dezvoltată de
foarte mulţi psihologi.
 Deşi şi funcţionaliştii utilizează
introspecţia, ei nu se limitează la ea ci
recurg mai ales la experimente şi se arată
interesaţi de aplicarea rezultatelor acestora
la rezolvarea unor probleme practice.
 Concluzii
 În căutarea propriului obiect, psihologia ca
domeniu atât de vast al cunoaşterii umane
înregistrează o serie de noi direcţii de
dezvoltare, unele constituindu-se chiar ca
reacţie la introspecţionism sau dorind doar să
depăşească limitele acestuia: psihanaliza,
behaviorismul, gestaltismul.