Introducere în

Psihologie
II. Psihanaliza despre obiectul
psihologiei
1. Aspectul psihic propus ca obiect de studiu .
Reprezentanţi, promotori.
2. Concepte propuse. Metoda utilizată.
3. Contribuţii. Limite teoretice/metodologice.
4. Încercari de redresare, reînnoire - curentele
neo...
5. Aprecierea personală cu privire la forţa
explicativă a perspectivei propuse.
1.1. Aspectul psihic propus ca obiect
de studiu

 Psihanaliza afirmă ca obiect al psihologiei tot

viaţa psihică interioară dar nu se limitează la
palierul conştient al psihicului, ci se
focalizează mai ales asupra celui inconştient,
deci realizează o extindere a ariei de
investigaţie faţă de introspecţionism .
 1.2. Reprezentanţi (promotori)
 Impusă de S. Freud  Cronologic vorbind,
(1856 – 1939), Freud a ajuns la teoria
psihanaliza a evoluat psihanalitică pornind de
în multe direcţii şi se la practică, de la
prezintă în zilele psihoterapia
noastre ca un psihanalitică. Prin
domeniu al trecerea experienţei sale
cunoaşterii cu terapeutice prin filtrul
aplicaţii în multe reflecţiei teoretice el a
domenii ale ştiinţelor fundamentat
umaniste şi ale metapsihologia şi
practicii psihologice. psihanaliza aplicată.
 2.1. Concepte propuse

 Freud introduce concepte care sunt reţinute de

psihologie drept corolare ale conceptului de
psihic:
 aparat psihic,
 sisteme şi instanţe ale aparatului psihic,

 mecanisme şi complexe ale psihicului.

 Aparatul Psihic
 În concepţia freudiană aparatul psihic este
organizat nivelar şi are o dinamică specifică.
Într-o primă etapă a studiilor sale Freud
identifică nivelele conştient, preconştient şi
inconştient ale psihicului iar într-o o a doua
etapă (după 1920) instanţele acestuia (Sine;
Eu, Supraeu).
 Conştientul este apreciat ca un conţinut psihic care
aparţine la un moment dat conştiinţei (care primeşte
atât informaţiile din lumea exterioară cât şi pe cele din
lumea interioară).
 Preconştientul este apreciat ca un ecran între
conştient şi inconştient, care menţine în inconştient
ceea ce este refulat acolo şi înregistrează reprezentările
lucrurilor şi cuvintelor devenind sediul memoriei, un
fel de antecameră a conştientului.

 Sinele este abordat ca sediu al instinctelor, Eul ca

nivel de comandă şi control al psihicului iar Supraeul
ca „instanţă cenzor” în raport cu Eul.
 Un rol important în viaţa individului îl joacă dinamica
acestor componente iar dinamica este dirijată de
pulsiunile din inconştient (descrise de Freud ca fiind
de două feluri: pulsiuni de viaţă ce constituie libidoul -
sexualitate, Eros - şi pulsiuni de moarte ce explică
agresivitatea - Thanatos).

 Inconştientul este subordonat principiului plăcerii iar

conştientul principiului realităţii. Eul este cel care
organizează întreaga activitate psihică realizând un
echilibru între cerinţele realităţii externe şi cerinţele
Sinelui şi Supraeului şi activând o serie de mijloace de
apărare.
 Mecanisme şi complexe ale psihicului
 Apărarea eului „se referă la un proces prin
intermediul căruia conştiinţa este ferită de excitanţii
interni perculoşi precum şi de excitanţii interni foarte
puternici posibile surse de traumatisme. Cu alte
cuvinte, influenţele interne sau externe care ameninţă
integritatea şi stabilitatea echilibrului bio-psiho-social
al individului sunt supuse unui proces intern de
modificare, îngrădire sau reprimare”.

 Aceste mijloace de apărare sunt: raţionalizarea,

refularea, regresia, formaţiunea reacţională,
identificarea cu agresorul, proiecţia.
 2.2. Metoda utilizată
 Ca obiect de studiu pentru psihologie, inconştientul
nu poate fi abordat decât prin intermediul formelor în
care el se poate “exprima” (mascat, voalat) în
conştient respectiv prin vise, acte ratate, lapsusuri,
asociaţii de imagini, idei şi cuvinte. Studiind aceste
“producţii”, psihologul poate identifica elementele de
conţinut ale inconştientului.

 Metoda de investigare a inconştientului propusă şi

promovată de Freud se numeşte psiho-analiză şi
constă în analiza viselor, actelor ratate, lapsusurilor şi
asociaţiilor.
 Pe baza analizei şi intepretării acestora Freud a
fundamentat nu numai o metodă de studiere a
psihicului ci şi o metodă de terapie psihică numită
psihoterapia psihanalitică.
 Metoda psihanalizei vizează următoarele obiective:
- subiectul să ia cunoştiinţă de originile reale ale
suferinţelor sale intime, să le înţeleagă pe măsură ce le
evocă, începând cu cele mai îndepărtate evenimente
ale copilăriei sale până în prezent;
- să le retrăiască într-o situaţie actuală concretă
împreună cu analistul, printr-un proces de transfer
afectiv. Aceasta reprezintă tehnica liberei asociaţii,
care se completează cu analiza viselor pacientului.
 Evoluând în această direcţie, psihanaliza a dus
la descoperirea unor aspecte noi, deosebit de
interesante, şi anume:
 sexualitatea infantilă;
 complexul Oedip şi relaţia sa cu comportamentul
sexual al adultului;
 rolul fundamental al sexualităţii în geneza
nevrozelor şi a psihozelor
 3.1. Contribuţii
Prin modul cum este concepută interioritatea psihică a
omului, complexitatea şi dinamica acesteia,
originalitatea metodei propuse, Freud şi psihanaliza
se detaşează net din contextul orientărilor care
consideră viaţa psihică interioară ca obiect al
psihologiei. La aceasta se adaugă şi finalitatea
ameliorativă a psihanalizei, în esenţă
psihoterapeutică, fapt care redimensionează
psihologia atât sub aspect teoretico-metodologic, cât
şi practic-acţional.
Scopul psihologiei aşa cum îl vede Freud,
este, în esenţă, umanist pentru că vizează
transformarea fondului turbulent al
inconştientului, a naturii sale biologice
animale într-o natură cu adevărat umană,
vizează, deci, socializarea sau resocializarea
omului şi eliberarea lui de toate
“infantilismele” care îl chinuie.
 3.2. Limite teoretice/metodologice
 Prin noua imagine despre om pe care psihanaliza o
instituie, ea se înfăţişează ca o construcţie care
“mitologizează” persoana umană.
 Axa doctrineri reprezentată de “complexul Oedip” nu
pare a rezista la o analiză critică atentă şi profundă. Mai
mult, ceea ce S. Freud înţelege prin “complexul Oedip”
este un fenomen care nu a fost semnalat decât în aria
culturală europeană.
 Doctrina psihanalitică consideră natura persoanei umane
funciarmente bolnavă, întrucât la baza vieţii noastre
psihice stau pulsiunile, care, nesatisfăcute, se convertesc
în focare de tensiune psihică, ducând la stări conflictuale,
complexe ideoafective sau simptome nevrotice.
 4. Încercări de redresare, reînnoire
Psihanaliza clasică, ortodoxă, freudiană, a prilejuit o
serie de dezvoltări, unele dizidente altele reformatoare.
 Printre dizidenţii de la linia clasică freudină sunt
consideraţi C.G. Jung şi A.Adler
 Printre cei care au vizat renovarea freudismului (neo-
freudismul) - Karen Horney şi Erich Fromm.

 Negând rolul determinant al sexualităţii în viaţa psihică

a individului, psihanaliştii dizidenţi ca C.G.Jung şi
A.Adler extind conţinutul inconştientului.
 C.G. Jung (1875-1961)
C.G. Jung, fondatorul psihologiei analitice descrie pe lângă
inconştientul personal şi un inconştient colectiv în care
există complexe şi arhetipuri.

Inconştientul personal se constituie, conform lui Jung, în

ontogeneză prin jocul intercondiţionărilor dintre tendinţele
sexuale, cele agresive de autoafirmare şi influenţele
culturale iar inconştientul colectiv se formează în filogeneză
ca urmare a experienţelor esenţiale ale unei specii.
 Arhetipurile sunt modele
arhaice de comportament,
independente în raport cu
creierul şi cu psihicul conştient
care asigură organizarea în
jurul lor a personalităţii
 conştiente
Arhetipul anima, de exemplu a individului.
organizează comportamentul
specific feminin iar arhetipul animus comportamentul
specific masculin în contrapartidă cu modelul de
comportament fixat conştient. Arhetipurile sunt creatoare de
cultură dar nu pot fi accesate decât prin intermediul
simbolurilor.
 Relaţia dintre inconştientul personal, inconştientul colectiv şi
Eul conştient determină două tipuri de peronalitate intro şi
extrovertit.
 A. Adler (1870 – 1937)
 Conform lui Adler nu
libidoul este cel care
domină în inconştient ci
impulsul către
superioritate, rezultat din
compensarea complexelor
de inferioritate ale
individului uman fragil şi
vulnerabil prin chiar
condiţiile existenţei sale.
 Sentimentele de inferioritate se nasc din îndoielile
individului cu privire la locul său în mediul social. De la
naştere, copilul se simte în mod natural inferior din
cauză că este mic, slab, dependent de alţii. Interpretarea
greşită a acestei condiţii crează comportamentul
maladaptativ.
 În încercarea de a depăşi inferioritatea copilul se
străduieşte pentru perfecţiune şi superioritate. Aceasta
determină un comportament egoist contrar
comportamentului cooperant de concesii mutuale
specific intereselor sociale, cele 4 scopuri ale conduitei
nepotrivite fiind:
 căutarea atenţiei,
 lupta (străduinţa) pentru putere,
 căutarea răzbunării,
 asumarea dizabilităţii.
Aşa cum se vede, Adler conferă
eului un rol preferenţial în
raport cu inconştientul punând
accent pe finalitatea psihică şi
nu pe cauzalitate, pe viitor şi
nu pe trecut.

 Psihanaliza contemporană este dominată de tendinţa

de desexualizare a inconştientului, neofreudismul
american chiar contestând ideile lui Freud cu privire
la libidou. Reprezentanţi ai neofreudismului cum
sunt Karin Horney şi Erich Fromm accentuează rolul
factorilor culturali şi istorici în formarea omului.