Martin Page - M-am hotarat sa devin prost

L

u

i Antoine i se păruse dintotdeauna că are vîrstaclinilor. Cînd avea şapte ani, se simţea obosit ca un om depatruzeci şi nouă; la unsprezece, avea deziluziile unui bătrînde şaptezeci şi şapte. Acum, la douăzeci şi cinci de ani, spe-rînd într-o viaţă ceva mai blinda, Antoine a luat hotărîrea săaştearnă peste creierul lui giulgiul prostiei. Constatase deprea multe ori că inteligenţa este cuvîntul care desemneazăprostii bine ticluite şi frumos pronunţate, că este atît de per-vertită, încît de multe ori eşti mai avantajat fiind prost, decîtintelectual consacrat. Inteligenţa te face nefericit,singuratic, sărac, pe cînd deghizarea inteligenţei îţi conferăo imortalitate de hîrtie de ziar şi admiraţia celor care cred înce citesc.Ceainicul începu să scoată un ţiuit anemic. Antoineturnă apa care bolborosea într-o ceaşcă albastră împodobităcu o lună înconjurată de doi trandafiri roşii. Frunzele de ceaise deschiseră învolburîndu-se, răspîndindu-si culoarea şimirosul, în timp ce aburii se înălţau şi se amestecau cumasa de aer. Antoine se aşeză la birou, în faţa singureiferestre a garsonierei lui răvăşite.Îşi petrecuse noaptea scriind. Într-un caiet mare deşcolar, după numeroase tatonări, după pagini de ciorne,reuşise în fine să dea o formă manifestului său. Înainte deasta, se istovise săptămîni în şir căutînd o portiţă descăpare, nişte subterfugii convingătoare. Dar sfîrşise prin arecunoaşte groaznicul adevăr: cauza nefericirii lui erapropria-i minte. În această noapte de iulie, Antoineconsemnase aşadar argumentele care urmau să explicerenunţarea lui la gîndire. Caietul avea să rămînă ca mărturiea proiectului său, în caz că nu va ieşi teafăr din aceastăexperienţă periculoasă. Dar fără îndoială că reprezenta înprimul rînd un mijloc de a se convinge pe sine însuşi devalabilitatea acţiunii lui, căci aceste pagini justificativeaveau seriozitatea unei demonstraţii raţionale.Un măcăleandru bătu cu ciocul în geam. Antoine îşiridică privirea de pe caiet şi, parcă spre a răspunde, bătu înel cu stiloul. Luă o înghiţitură de ceai, se întinse şi, trecîndu-şi o mînă prin părul cam gras, se gîndi c-ar trebui să fureşampon de la Champion, magazinul din colţ. Antoine nu seconsidera un hoţ, nu era suficient de neserios pentru aşaceva şi de aceea subtiliza doar ce-i trebuia: şampon cît oalună presată discret într-o cutiuţă de bomboane. La fel

proceda pentru pastă de dinţi, săpun, cremă de ras, boabede struguri, cireşe; astfel, luîndu-si dijma, ciupea zilnic deprin marile magazine şi supermarketuri. Neavînd destui baninici ca să-şi cumpere toate cărţile pe care le dorea, şiconstatînd acuitatea supraveghetorilor şi a porţilor desecuritate de la F.N.A.C., fura cărţile pagină cu pagină şi lereconstituia la adăpost, în apartamentul său, ca un editorclandestin. Fiecare pagină, fiind cîştigată print-un delict,căpăta o valoare simbolică mult mai mare decît dacă ar fifost lipită şi pierdută printre suratele ei; desprinsă din

tr-

ocarte, şterpelită, pe urmă legată la loc cu răbdare, eadevenea sacră. Biblioteca lui Antoine număra astfel vreodouăzeci de cărţi reconstituite în preţioasa lui ediţieparticulară.Pe cînd se lumina de ziuă, epuizat de noaptea albă, sepregătea să dea o încheiere proclamaţiei lui. După o clipăde şovăială cu capătul stiloului între dinţi, începu să scrie,cu capul aplecat aproape de caiet, trecîndu-si limba pestebuze:„Nimic nu mă enervează mai mult decît poveştile încare eroul, la final, va ajunge în situaţia lui de la început,după ce a cîştigat ceva. Si-a asumat riscuri, a trăit aventuri,dar, la sfîrsit, va cădea tot în picioare. Nu pot să particip laaceastă minciună: să mă prefac că nu cunosc deja cum se încheie totul. Ştiu că această călătorie în prostie se vatransforma într-un imn al inteligenţei. Va fi mica mea

Odisee

personală, iar după multe încercări şi aventuri primejdioasevoi sfîrşi prin a ajunge înapoi în Ithaca. Simt deja mirosulacela de ouzo şi de foi de vită umplute. Ar fi o ipocrizie să n-o spun, să nu spun că, încă de la începutul poveştii, se ştiecă eroul va scăpa, ba chiar va ieşi înnobilat de atîtea încercări. Un deznodămînt construit în mod artificial pentrua părea firesc va proclama o lecţie de genul: «E bine săgîndeşti, dar trebuie să profiţi de viaţă.» Orice amspune, orice am face, există întotdeauna o morală carepaste pe imaşul personalităţii noastre. Este miercuri 19iulie, soarele se hotărăşte în sfîrşit să iasă din ascunzătoare.Aş vrea să pot spune, la î

ncheierea acestei aventuri, precum personajul Joker din

Full Metal Jacket:

«Sînt într-o lume de rahat,dar sînt viu şi nu mi-e teamă.»"

Antoine puse jos stiloul şi închise caietul. Bău o gurăde ceai; dar lichidul se răcise, îşi dezmorţi oasele şi încălzinişte apă pe micul reşou de camping pus direct pe podea.Măcăleandrul ciocăni cu pliscul în geam. Antoine deschisefereastra şi puse un pumn de seminţe de floa-rea-soareluipe pervaz.

P

e jumătate, familia lui Antoine se trăgea dinBirmania. Bunicii lui din partea tatălui veniseră în Franţaprin anii treizeci, pe urmele lui Shan, ilustra lor strămoaşă,care, cu opt secole în urmă, descoperise Europa. Shan era oaventurieră botanistă; o pasionau artele, leacurile, încercasă schiţeze o cartografie a regiunii. După fiecare expediţiese întorcea la P

aga

n, oraşul ei natal, îşi regăsea familia şi le împărtăşea alor ei şi învăţaţilor descoperirile făcute.Anawratha, primul mare suveran birman, a auzit de pasiu-nea ei pentru cercetare şi aventură şi i-a oferit mijloacelemateriale şi financiare pentru

a

descoperi vasta lumenecunoscută. Luni în şir, Shan şi echipajele ei au călătorit peuscat, pe mare, si s-au rătăcit destul cît să găsească drumulspre Lumea Nouă, Europa. Traversînd Mediterana, audebarcat în sudul Franţei şi au ajuns pînă la Paris. Au oferitmărgele de sticlă şi haine din mătase proastă indigenilor dinţinuturile europene şi au încheiat acorduri de negoţ cu şefiiacestor triburi palide, înapoindu-se acasă, Shan a avutparte, pentru descoperirea ei, de o primire triumfală; a fostsărbătorită şi şi-a sfîrşit zilele

în glorie. Î

n mijlocul tulburărilorsi violenţelor din secolul

XX,

bunicii lui Antoine au hotărît săplece pe urmele strămoaşei lor, cu speranţa de a găsi ofericire pe potrivă. Se instalaseră aşadar în Bretania, la începutul anilor treizeci; în 1941 au fost chiar întemeietoriicelebrei celule de rezistenţi F.T.P. Birmania. Se integraserătreptat, învăţaseră bretona şi, ceva mai greu, să le placăstridii

le.

Inspectoare a litoralului din partea MinisteruluiMediului, mama lui Antoine era bretonă; tatăl lui, birman, îşi împărţea timpul între pasiunea de bucătar şi activitatea depescar pe un trauler. La vîrsta de optsprezece ani, Antoine îşi părăsise părinţii grijulii şi neliniştiţi, plecînd în capitală,dornic să-şi croiască aici un drum propriu, în copilărie,ambiţia lui fusese să devină Bugs Bunny, iar mai tîrziu, cînds-a mai copt, voise să fie Vasco da Gama. Dar consiliera de