You are on page 1of 62

NURSING ÎN AFECŢIUNI

RESPIRATORII
• SEMNE ŞI SIMPTOME
• EXAMENE PARACLINICE
• PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE
NECESARE PRACTICII NURSING
• TULBURĂRI ALE FUNCŢIILOR
SISTEMULUI RESPIRATOR BOLI ALE
SISTEMULUI RESPIRATOR
SEMNE ŞI SIMPTOME MAI
FRECVENTE ÎN AFECŢIUNI ALE
SISTEMULUI RESPIRATOR

• Tusea
• Expectoraţia
• Hemoptizia
• Dispneea
• Cianoza
• Durerea toracică
1.Tusea

• este un act reflex sau voluntar având ca


rezultat eliminarea secreţiilor sau a
corpilor străini din căile respiratorii şi
permeabilizarea acestora.
• este controlată de centrul respirator,
declanşată de factorii iritanţi ce ajung pe
mucoasa tractului respirator; are rolul de
curăţare a mucoasei.
Tusea poate fi:
• neproductivă (uscată) în infecţii ale căilor respiratorii
superioare, în pleurită şi în primele faze ale tuberculozei
pulmonare;
• productiv (umedă) în infecţii ale căilor respiratorii
inferioare (bronşite acute şi cronice, în pneumonii,
supuraţii pulmonare);
• diferă ca frecvenţă şi mod de apariţie (matinală,
vesperală, în anumite poziţii);
• poate duce la epuizarea bolnavului şi la perturbarea
somnului;
• în accese violente poate fi însoţită de vărsături (tuse
emetizantă);
• în unele situaţii e necesară provocarea tusei pentru
facilitarea eliminării secreţiilor.
Intervenţii nursing

• Tusea uscată trebuie combătută: prin educaţie


privind evitarea fumatului, a deschiderii gurii în
inspir, a aerului uscat sau prea cald.
• În caz de tuse productivă asistenta încurajează
tusea şi colectarea sputei pentru a se putea
aprecia aspectul, cantitatea şi pentru a se
recolta probe de laborator.
2. Expectoraţia (sputa)

• În mod normal în căile respiratorii nu se


produce spută. Prin acţiunea factorilor iritanţi
sau microorganismelor asupra mucoasei
respiratorii se produce sputa care este compusă
din: mucus, celule epiteliale descuamate şi
microorganisme.
• Caracteristicile sputei au valoare diagnostică.
• Asistenta trebuie să urmărească cantitatea,
culoarea, mirosul, prezenţa sângelui.
Sputa poate fi:
• galben verzuie în infecţii ale căilor respiratorii
inferioare;
• ruginie în pneumonie;
• mucoasă, vâscoasă şi aderentă în astm bronşic;
• roşie gelatinoasă în cancer bronhopulmonar;
• hemoptoică în dilataţii bronşice şi în tuberculoza
pulmonară;
• sputa cremoasă apare în colecţii purulente: abces
pulmonar, chist hidatic suprainfectat, tuberculoză
pulmonară cavitară.
Intervenţii nursing

• Asistenta trebuie să asigure condiţii de


colectare a sputei şi de igienă (spălare,
dezinfecţie), să noteze caracteristicile
sputei, să anunţe modificările
semnificative ale cantităţii sau aspectului.
3. Hemoptizia
• Reprezintă eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge
provenind din căile aeriene superioare; este de culoare
roşu deschis, amestecat cu spută.
• Trebuie diferenţiată de hematemeză, când sângele este
roşu închis, amestecat cu resturi alimentare sau în zaţ
de cafea.
• De asemenea, trebuie diferenţiată de epistaxis
(sângerare a orofaringelui), gingivoragii (sângerare a
gingiilor).
• Hemoptizia este semn important în tuberculoza
pulmonară ulcerativă.
Intervenţii nursing

• Asistenta medicală va anunţa medicul şi va asigura


repaus absolut la pat, în poziţie semişezândă, repaus
vocal şi evitarea tusei, inspir şi expir lent, calmarea
bolnavului şi anturajului., igiena cavităţii bucale,
administrarea medicaţiei recomandate.
Alte intervenţii:
• în hemoptizii abundente se efectuează transfuzii
izogrup, izoRh;
• asigurarea igienei se va face cu minim de mobilizare.
4. Dispneea

• se manifestă ca o dificultate de a respira.


• bolnavul o percepe ca pe "sete de aer" şi
respiră conştient, voluntar, depunând
efort.
Clasificare

În funcţie de timpul respirator afectat dispneea poate fi:


• inspiratorie în edem al glotei sau corp străin laringian;
• expiratone în astm bronşic sau emfizem şi
• mixtă în pneumonii sau pleurezii masive.
În funcţie de ritmul respirator dispneea poate fi:
• tahipneică;
• bradipneică.
În funcţie de circumstanţele de apariţie deosebim:
• dispneea permanentă (în pneumotorax, insuficienţa
cardiacă);
• dispneea de efort (pneumonii, insuficienţă cardiacă);
• ortopnee (nu poate sta în decubit);
• dispneea paroxistică (astm bronşic în criză, edem
pulmonar).
Intervenţii nursing

• aprecierea caracteristicilor dispneei şi a


semnelor ce o însoţesc - tiraj, cornaj,
turgescenţa jugularelor, wheezing, bătăi ale
aripioarelor nazale (în special la copii),
anxietate, intoleranţă la efort, ortopnee;
• asigurarea poziţiei care să faciliteze ventilaţia
pulmonară (semişezând, şezând);
• combaterea anxietăţii prin liniştirea pacientului;
• administrarea medicaţiei recomandată de
medic.
5. Cianoza

• Culoarea albastru-violaceu a tegumentelor şi


mucoaselor mai accentuată la extremităţi şi perioral.
• Se datorează unui nivel crescut de hemoglobina
nesaturată. Este semn de hipoxie (oxigenare
insuficientă).
• Hipoxia apare în boli pulmonare în care există o
reducere importantă a ventilaţiei sau a schimbului de
gaze la nivel alveolo-capilar şi în boli cardiace
(amestec de sânge arterio-venos în malformaţii ale
cordului, insuficienţa cardiacă).
• Cianoza se evaluează prin observarea culorii buzelor,
lobilor urechii, mucoasa bucală şi patul unghial.
Intervenţii nursing

• identificarea cauzei cianozei şi stabilirea


priorităţii intervenţiilor în funcţie de
cauză;
• oxigenoterapia;
• permeabilizarea căilor respiratorii;
• supravegherea funcţiilor vitale.
6. Durerea toracică

• poate fi semn de boală a sistemului


respirator, dar şi de boală cardiacă sau a
organelor intraabdominale.
Caracteristici:
• diferă ca localizare, intensitate şi mod de apariţie în
funcţie de regiunea afectată (schelet toracic, pleură,
parenchim pulmonar) şi de întinderea leziunilor;
• durerea toracică provoacă disconfort, perturbă somnul
pacientului, limitează mişcările;
• poate apare sub formă de junghi în pneumonie şi
pleurezie, durere atroce în pneumotoraxul spontan şi
embolia pulmonară, dureri amplificate de mişcările
respiratorii în fractura costală (şi alte leziuni
traumatice).
Intervenţii nursing:

• observarea caracteristicilor durerii


(localizare, intensitate, iradiere, mod de
apariţie, factori agravanţi, factori
declanşatori);
• poziţie antalgică;
• administrarea medicamentelor prescrise
de medic;
• evaluarea eficienţei tratamentului.
EXAMENE PARACLINICE
Date generale
Examenele paraclinice reprezintă suma
examinărilor care se efectuează pentru a aduce
date semnificative pentru precizarea:
• localizării şi întinderii leziunilor (examene
morfologice);
• afectării funcţionalităţii sistemului respirator
(explorări funcţionale);
• agentului, factorului ce a determinat boala
(examene etiopatogenetice)
Explorări morfologice

• Radiologia toracică
• Radioscopia
• Tomografia
• Bronhografia
Explorări funcţionale

• presiunea parţială de O2 şi CO2 în


sângele arterial
• pH sanguin, indici Astrup
• teste ventilatorii: volume, capacităţi,
debite
Explorări etiopatogenetice

• bacteriologice - din spută


• exudat faringian, secreţie nazală
• lichid pleural
• aspirat laringotraheal, bronşic
• secreţie gastrică (pentru bacilul Koch)
• I.D.R. la PPD;
• teste alergologice
• HLG, VSH, Proteina C reactivă, Fibrinogen
• Imunoglobuline serice
1. Examenul sputei

• Prin examenul sputei se poate identifica flora


patogenă ce determină infecţiile sistemului
respirator şi celulele maligne (în cancer
bronhopulmonar).
• Asistenta medicală va recolta sputa în
recipiente speciale şi o va trimite la laborator.
• Este recomandabil să se recolteze sputa de
dimineaţă.
• Cultura din spută izolează flora patogenă şi
ulterior se efectuează antibiograma pe baza
căreia tratamentul etiologic al infecţiei
respiratorii se face ţintit.
• Sputa este contaminată cu flora bacteriană din gură;
pentru a înlătura acest neajuns sputa se poate recolta
cu "tamponul laringian" (tamponul este condus pe un
apăsător de limbă până în dreptul laringelui; cu limba
trasă puternic în afară bolnavul face o expiraţie bruscă
proiectând astfel secreţia traheobronşică pe tampon).
• Altă modalitate de recoltare a sputei este în timpul
bronhoscopiei (aspirat bronşic).
• Pentru examenul citologic se recoltează sputa 3 zile la
rând (se bazează pe exfolierea continuă a celulelor
maligne).
2. Examenele radiologice

• Examenele radiologice relevă elemente


ale morfologiei sistemului respirator
precizând topografia, întinderea
leziunilor.
• Principalele examene radiologice sunt:
radioscopia, radiografia, tomografia,
bronhografia.
• Radioscopia are dezavantajul iradierii importante
atât a pacientului cât şi a medicului.
• Radiografia pulmonară se face din faţă şi din profil,
bolnavul fiind în inspiraţie forţată.
Rolul asistentei:
• pregătirea psihică a pacientului (îi explică
necesitatea investigaţiei, anunţă momentul şi locul
efectuării, condiţiile în care se efectuează, cum
trebuie să coopereze);
• pregătirea fizică (ajutarea pacientului să adopte
poziţia indicată de medic).
• Tomografia înregistrează imaginea
plămânului şi a rnediastinului la diferite
adâncimi (secţiuni).
• Examinarea permite precizarea cu
exactitate a sediului şi întinderii leziunilor
cu localizare pulmonară cât şi
mediastinală care nu apar pe o
radiografie obişnuită.
• Bronhografia este examenul radiologie prin care se
pune în evidenţă arborele bronşic după introducerea
substanţei de contrast (lipiodolului) în căile
respiratorii cu ajutorul unei sonde.
• Lipiodolul se elimină rapid prin expectoraţie sau se
resoarbe; nu se administrează la pacienţi alergici la
iod şi în timpul bolilor pulmonare acute.
• Metoda permite precizarea sediului şi întinderea
dilataţiei bronşice, a stenozelor bronşice, a unor
leziuni tuberculoase sau cancere bronşice.
Rolul asistentei:

• va explica pacientului necesitatea investigaţiei radiologice, va


anunţa momentul şi locul efectuării, îi va acorda sprijinul necesar
în funcţie de nevoile acestuia;
• pregătirea materialelor necesare;
• se anunţă pacientul să nu mănânce în dimineaţa examenului;
• în timpul examinării pacientul va fi aşezat în decubit dorsal,
serveşte medicul cu materiale şi instrumente necesare efectuării
anesteziei locale şi introducerii substanţei de contrast în arborele
bronşic;
• va ajuta pacientul să-şi schimbe poziţia - decubit lateral stâng,
drept, poziţie Trendelenburg, etc.
• după examinare avertizează pacientul să nu mănânce şi să nu bea
timp de 2 ore (până la dispariţia efectului anesteziei);
• atenţionează pacientul să colecteze sputa cu substanţa de contrast
în scuipătoare (să nu o înghită).
3. Determinarea gazelor sanguine

• Se recoltează sânge arterial din artera


brahială, radială sau femurală din care se
va determina saturaţia hemoglobinei în
O2 (N>95 %) şi presiunea parţială a
CO2 (N = 40±2mmHg).
Intervenţii nursing

• pregătirea materialelor necesare: dezinfectant (alcool),


tampon, leucoplast, compresă sterilă, ace, seringi;
• după puncţionare se va comprima locul puncţiei,
aproximativ 3 minute pentru a preveni formarea unui
hematom, apoi se aplică o compresă sterilă;
• notarea datelor personale şi trimiterea probei la
laborator.
Scăderea saturaţiei Hb în O2 sub 95% defineşte
hipoxemia iar creşterea CO2 peste 45 mmHg -
hipercapnia; acestea sunt semne de insuficienţă
respiratorie.
4. Explorarea ventilaţiei
• Se efectuează la pacienţi cu boli cronice pulmonare şi
determină capacităţi, volume, debite pulmonare.
Rezultatele dau informaţii asupra posibilităţilor
ventilatorii ale pacientului la un moment dat sau
apreciază răspunsul la tratament al unui pacient (ex:
volum expirator maxim la pacienţi cu astm bronşic).
• Volumele şi capacităţile pulmonare sunt: volum curent
(V.C.= 500 ml), volum inspirator de rezervă (V.I.R. =
2000 ml), volum expirator de rezervă (V.E.R.= 1500
ml), capacitate vitală (CV. = 3000 ml + 5000 ml).
• Volumul expirator maxim pe secundă (V. E. M. S.)
reprezintă testul de bază al ventilaţiei şi arată gradul de
permeabilitate bronşică şi elasticitatea alveolară, deci
disfuncţiile obstructive, spastice şi organice.
5. Bronhoscopia

• Este o metodă cu ajutorul căruia se explorează vizual


interiorul conductelor traheobronşice. Metoda permite
examinarea mucoasei traheei şi bronhiilor mari,
recoltarea de secreţii, biopsia mucoasei (pentru studiu
citologic şi bacteriologic), extragerea corpilor străini.
• Este foarte utilă în diagnosticarea cancerului
bronhopulmonar, a unor forme de tuberculoză. Se pot
observa strâmtorări bronşice, ulceraţii, mici tumori.
• Bronhoscopia se efectuează cu ajutorul bronhoscopului
care poate fi un tub metalic prevăzut cu un sistem optic
sau tub flexibil cu fibre optice incluse.
Rolul asistentei:

• pacientului i se va explica necesitatea şi tehnica bronhoscopiei şi i


se va cere acceptul (va semna şi un document de acceptare);
• nu va mânca 12 ore înainte de explorare pentru a preveni
regurgitaţia şi aspiraţia;
• va fi pregătit ca pentru sala de operaţii - se efectuează teste de
coagulabilitate sanguină, timp de sângerare, coagulare, se scot
protezele din gură, se efectuează premedicaţia (atropina scade
secreţia bronşică);
• bolnavul este însoţit la sala unde se efectuează bronhoscopia; se
va duce şi foaia de observaţie;
• serveşte medicul cu instrumentarul necesar;
• supraveghează pacientul în timpul examinării;
• după bronhoscopie pacientul va fi supravegheat (puls, tensiune
arterială, respiraţie), apariţia semnelor de şoc, dispnee, cianoză,
hemoptizie vor fi urgent anunţate medicului;
• pacientul trebuie să ştie că 3 - 4 zile după intervenţie poate avea
spută cu striuri sanguinolente, dureri ale căilor respiratorii în
timpul tusei.
6. Puncţia pleurală

• Puncţia pleurală se efectuează pentru aspiraţia


lichidului pleural în scop diagnostic
(bacteriologic, citologic) sau terapeutic
(evacuarea lichidului pleural pentru a ameliora
ventilaţia). Concomitent se poate efectua
biopsie pulmonară.
• Se efectuează în spital în condiţii de asepsie.
Trebuie să se obţină acceptul pacientului pentru
a coopera în timpul aspiraţiei.
Intervenţii nursing

• pacientul va fi anunţat să nu mănânce în dimineaţa zilei


în care se face puncţia;
• pacientul este de obicei aşezat pe un scaun cu faţa spre
spătarul acestuia, cu antebraţele sprijinite pe spătar (în
această poziţie spaţiile intercostale se măresc);
• pentru a nu leza pleura viscerală pacientul trebuie să
stea liniştit, să nu tuşească sau dacă totuşi tuşeşte să o
facă cât mai uşor;
• în timpul puncţiei se va urmări: starea generală,
respiraţia, pulsul, culoarea tegumentelor;
• la sfârşitul manoperei se va aplica pansament compresiv
pe locul puncţionat, se va măsura cantitatea de lichid
extrasă şi va fi notată în graficul balanţei hidrice (la
pierderi).
Probele de lichid pleural vor fi trimise, în
recipiente sterile, pentru examen bacteriologic sau
citologic.
Aspectul lichidului poate fi:
• seros, limpede, gălbui în: insuficienţă cardiacă,
nefroze, hipoproteinemie cu edeme;
• serofibrinos: în pleurezii secundare tuberculozei,
pneumoniei,
neoplasmelor;
• hemoragie: în neoplasme, tuberculoză pulmonară,
infarcte pulmonare;
• purulent în: unele pneumonii, abces deschis în
pleură.
7. Testele cutanate

• (intradermoreacţia Mantaux în infecţia cu


bacil Koch sau intradermoreacţii cu
diferiţi alergeni de mediu sau bacterieni
în astmul bronşic) au de asemenea
valoare diagnostică indirectă.
Intradermoreacţia la tuberculină
(Mantaux)
• Se efectuează intraderrnic 0,1 ml PPD care este
disponibil în fiole de 2 ml cu concentraţii diferite (2 U
sau 10 U pe 0,1 ml).
• Rezultatul se interpretează la 48-72 de ore prin
măsurarea diametrului transversal al zonei de induraţie
ce apare.
• Interpretare:
– mai mare de 10 mm - reacţie pozitivă;
– mai mic de 5 mm - reacţie negativă;
– între 5-10 mm reacţie neinterpretabilă când se recomandă
retestarea cu 2UI sau cu 10 UI de tuberculină.
• La subiecţii cu grad înalt de sensibilizare la tuberculină
testul poate produce o reacţie locală severă: eritem,
vezicule, ulceraţii asociate uneori cu reacţie de
vecinătate-limfangita şi adenopatia regională sau
reacţie la distanţă - conjunctivită flictenulară, febră.
8. Alte examinări

• Examenul hematologic periferic (hemoleucograma)


poate oferi argumente indirecte pentru etiologia
bacteriană (leucocitoza, neutrofilia) sau virală
(leucopenie, limfomonocitoză) a unei boli de etiologie
infecţioasă a sistemului respirator.
• Examinările biochimice -VSH, Fibrinogen, Proteina C
reactivă cu valori crescute sunt teste care indică
etiologia bacteriană.
• Examinările imunologice (determinarea cantitativă a
imunoglobulinelor serice, Ig A salivară) pot releva un
eventual deficit imunologic ca factor favorizant în unele
infecţii respiratorii.
PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE
NECESARE PRACTICII NURSING

• Aspecte generale
• Aspecte privind fumatul
• Aspecte privind hipoxia
• Aspecte privind bolile pulmonare
cronice, hipoxia cronică
• Posibilităţi terapeutice în patologia
respiratorie
1. Aspecte generale

1. Respiraţia prezintă 2 aspecte:


• schimb continuu de O2 şi C02 la nivelul membranei
alveolo-capilare prin ventilaţie;
• schimb de O2 şi CO2 la nivelul ţesuturilor.
2. Tusea - este un mecanism de apărare al plămânului şi
constă în închiderea glotei urmată de expulzia rapidă a
aerului prin contracţia muşchilor abdominali şi toracici.
3. În poziţia culcat organele abdominale exercită
presiune asupra diafragmului şi respiraţia devine mai
dificilă.
4. Hiperventilaţia cauzată de tulburarea echilibrului
acido-bazic poate duce la pierderea cunoştinţei.
2. Aspecte privind fumatul

1. Efecte asupra sistemului respirator


• imediate
- paralizarea activităţii cililor mucoasei
pătrunderea în căile respiratorii a bacteriilor,
substanţelor iritante;
• tardive
– permanentizarea inactivităţii cililor din căile
respiratorii;
– scăderea numărului de macrofage;
– scăderea producţiei de mucus;
– deficit de apărare antiinfecţioasă
2. Efecte asupra sistemului
cardiovascular:

• imediate
– vasoconstricţia, creşte T.A.
– scade oxigenarea sângelui
– tahicardie ± aritmie
• tardive
– risc de coronaropatie
– risc de infarct miocardic
– risc de H.T.A., boli vasculare periferice (ulcer al
piciorului)
3. Aspecte privind hipoxia

• Oxigenarea este dependentă de funcţionalitatea


sistemului respirator şi a sistemului cardiovascular:
• sistemul respirator:
– permeabilitatea căilor respiratorii
– calitatea membranei alveole -capilare (infecţii bacteriene,
virale)
• sistemul cardiovascular (circulator):
– activitatea inimii
– circulaţia pulmonară (mica circulaţie)
– circulaţia sistemică (marea circulaţie).
Caracteristici ale hipoxiei
1. Hipoxia defineşte insuficienţa
oxigenului la nivel tisular.

Debut Ulterior

Puls Crescut, aritmic Scăzut, aritmic

T.A. Sistolică - crescută Sistolică - scăzută


Diastolică - scăzută Diastolică - scăzută

Respiraţie Polipnee Bradipnee/polipnee


2. Manifestări clinice ale hipoxiei

Debut Ulterior

*iritabilitate *convulsii
*cefalee *comă
*confuzie *scade activitatea cardiacă
*agitaţie *oligurie, anurie
• Copilul consumă O2/kg de 3 ori mai
mult decât adultul;
• Hipoxia contribuie la instalarea
şocului, comei.
• Organismul consumă mai mult O2 în
stări febrile, dureri, efort fizic, stres.
4. Aspecte privind bolile pulmonare
cronice (astm bronşite, emfizem)

• În bolile cronice pulmonare este afectată


funcţionalitatea atât a sistemului respirator cât şi a
întregului organism. Îngrijirea acestor pacienţi trebuie
să aibă în vedere câteva aspecte:
• Valoarea normală a gazelor sanguine la un pacient cu
boală pulmonară cronică poate fi diferită de cea
cunoscută. El se obişnuieşte cu valori crescute ale
presiunii CO2.
• Exerciţiile de respiraţie cu antrenarea muşchilor
respiratori accesorii pot îmbunătăţi respiraţia.
• Activitatea sistemului respirator şi consumul de oxigen
este de 5 - 10 ori mai mare la un pacient cu boală
obstructivă pulmonară.
• Controlarea conştientă a mişcărilor respiratorii poate
ameliora schimbul de gaze la nivel alveolar.
Hipoxia cronică - se răsfrânge asupra funcţionării
tuturor sistemelor:
• sistem nervos
- confuzie, letargie, anxietate, depresie,
tulburări somn, cefalee.
• sistem respirator
– tahipnee, bradipnee, aritmie
– creşterea raportului I/E
– utilizarea muşchilor accesori
– gasping înainte de efortul de vorbire
– dificultăţi în vorbire
– intoleranţă la efort
– respiraţie orală.
• sistem cardio-circulator
– distensia venelor gâtului
– edeme, cianoză
– dureri toracice
– scăderea performanţelor cardiace
– cardiomegalie
• sistem gastro-intestinal
– anorexie, greţuri, vărsături
– constipaţie
• sistem genito-urinar
– scăderea funcţiei rinichiului
– scade libidoul
• sistem osteo-muscular
– hipertrofia muşchilor accesori (gât, umeri)
– atrofia musculaturii extremităţilor (prin deficit de oxigenare)
– caşexia.
5. Posibilităţi terapeutice în
patologia respiratorie

a. Tratament antiinfecţios - antibiotice,


alese în funcţie de antibiogramă sau de
etiologia presupusă în afecţiunea
respectivă - se administrează pe cale
orală sau parenterală (intramuscular,
intravenos) conform recomandării
medicului.
b. Oxigenoterapia este indicată în prezenţa hipoxiei
evidenţiată clinic prin cianoză sau demonstrată prin
probe de laborator - P C02 sub 80 mm Hg. În
administrarea oxigenoterapiei trebuie să se aibă în
vedere următoarele aspecte:
• oxigenul va fi în concentraţie de 40 %- maxim 60 %,
umidifiat prin barbotare intr-un vas cu apă. la
temperatura camerei;
• se administrează intermitent 15-30 minute sau
continuu, sub izoletă, prin mască, cateter nazal, cort de
oxigen sau utilizând aparate care să realizeze presiune
pozitivă;
• monitorizare prin urmărirea aspectului clinic (culoarea
tegumentelor, starea generală) sau mai corect a
saturaţiei arteriale în oxigen;
c. Aerosoloterapia reprezintă o metodă
importantă de tratament în bolile respiratorii.
Se pot vehicula în căile respiratorii
medicamente cu diferite efecte: antimicrobian,
decongestionant, mucolitic, bronhodilatator. Va
fi discutat pe larg la astm bronşic.
d. Drenajul bronşic postural şi fizioterapia sunt
metode utile de tratament în special în
bronşiectazie.
e. Gimnastica respiratorie este utilă în perioada
de convalescenţă a pneumoniei, pleureziei şi în
unele boli respiratorii cronice.
f. Intubaţia traheală sau traheostomia - metodă
invazivă utilizată în secţiile de terapie intensivă
în caz de:
• obstrucţie mecanică la nivelul laringelui prin
edem al mucoasei (laringită edematoasă), corp
străin, paralizia muşchilor laringelui;
• boli neuromusculare grave (tetanos,
poliomielită);
• depresie respiratorie în boli ale sistemului
nervos sau intoxicaţii.
g. Spălătura bronşică se recomandă pentru
evacuarea secreţiilor bronşice numai dacă
metodele conservative au fost ineficiente (ex.
fibroza chistică);
h. Rezecţie de ţesut pulmonar (segment
lob sau plămân) indicată în
bronşiectazie, chist hidatic, tumori
pulmonare.
i. Drenajul pleural

Intervenţia chirurgicală prin care unul sau mai multe


tuburi de dren sunt introduse prin peretele toracic în
cavitatea pleurală, racordate la un sistem de aspiraţie
şi care să evacueze colecţiile endotoracice: aeriene,
lichidiene sau mixte.
Obiective:
• Evacuarea colecţiilor endotoracice (aer, sânge, puroi)
• Reexpansionarea parenchimului pulmonar colabat
• Profilaxia fistulei bronşice
• Refacerea echilibrului mediastinal
• Reechilibrare cardio-respiratorie
• Tratament local
Principii ale drenajului pleural:

• Urmărirea continuă (obligatorie) clinică şi radiologică a


funcţionării drenajului odată instituit
• Reglarea intensităţii aspiraţiei
• Drenajul este ireversibil
• Conectare corectă a tubului de dren la sursa de aspiraţie
• Timpul de menţinere a drenajului în conformitate cu
afecţiunea (maxim 7-8 zile)
• Sistemul de drenaj şi aspiraţie funcţionează fără oprire
• Diferenţa de nivel dintre cavitatea pleurală şi bateria de
aspiraţie = 50cm
• Tuburile de dren să nu facă bucle
• Clamparea tuburilor pentru diferite
manevre, care necesită deconectarea
• Respectarea măsurilor de asepsie şi
antisepsie la conectarea şi deconectarea
tuburilor
• Nu se încearcă dezobstruarea tuburilor de
dren prin injectare de soluţii antiseptice
şi "mulgerea" tuburilor
În realizarea drenajului trebuie să se
urmărească:

• pregătirea materialelor (tinctură de iod, comprese


sterile, cateter moale, anestezic, seringa, fir chirurgical,
sistem de aspiraţie cu presiune negativă de 15-18 cm
H20)
• pregătirea fizică şi psihică a pacientului
• să explice pacientului manevra ce urmează a fi
efectuată
• respectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie
• urmărirea pacientului în timpul manevrei
• reorganizarea locului de muncă.
Extragerea tubului de dren se face cu aspiraţia în
funcţiune. După badijonare cu tinctură de iod şi
secţionarea firului de fixare a tubului.

You might also like