Despre comportamentului elevilor

„Când mănâncă un ou fiert, unii oameni îl cojesc pe îndelete, bucată cu

bucată, iar alţii îi retează vârful cu brutalitate. Aceasta trădează tipuri diferite de
comportament. ”

Principala cale prin care oamenii îşi pot forma păreri unul despre celălalt
este aceea de a-şi observa reciproc comportamentul şi de a trage concluzii. Dar
această metodă seamănă cu aceea prin care judeci un aisberg numai după partea
vizibilă. După cum se ştie 90% din structura sa este ascunsă sub apă; nimeni nu
ştie cu precizie ce se ascunde în adâncimile oceanului. De aceea, înţelegerea
comportamentului persoanelor din jurul nostru poate constitui o problemă
spinoasă. Cel mai des stârneşte interes comportamentul – problemă. Când oamenii
se comportă normal, plăcut, nu ni se pare necesar să explorăm raţiunile comportării
lor. Dar când acţionează şi reacţionează neplăcut sau nefiresc, acest lucru
constituie subiectul unor speculaţii interminabile. Înţelegând ce anume a provocat
comportamentul respectiv, îi vei face faţă mult mai uşor.
Nu este întotdeauna uşor să înţelegi motivul pentru care o persoană se
comportă într-un anumit fel. Dacă interpretezi acţiunile sau vorbele cuiva fără să
ştii dacă a acţionat intenţionat sau nu, poţi face cu uşurinţă presupuneri false.
Ne propunem astăzi să discutăm pe tema comportamentului civilizat al
elevilor noştri.
Ar putea părea inoportună această temă discuţie atâta timp cât în ultima
vreme vorbim constant de avertizări ale elevilor pentru comportament necivilizat,
dezbatem indignaţi în cancelarie incidentele petrecute în cadrul orelor de clasă,
asistăm la fenomene de genul „clase cu probleme de disciplină” şi, de fiecare dată,
ne punem întrebarea „Ce e de făcut cu aceşti elevi?”.
Este, oare, comportamentul elevilor noştri inadecvat sau standardele pe care
noi le impunem sunt prea înalte? Cerem, oare, de la copiii noştri prea mult? Din
punctul nostru de vedere, nu. Ne dorim doar să avem nişte elevi bine educaţi, bine
instruiţi, cu un comportament exemplar; să cultivăm în ei simţul frumosului,
adevăratele valori spirituale şi morale.
Şi atunci apare evident întrebarea: unde greşim?
Conduita morală nu reprezintă altceva decât o serie de obişnuinţe şi
deprinderi comportamentale pe care copilul şi le însuşeşte prin exerciţiu. Dar o
deprindere se consolidează numai prin exerciţii făcute consecvent.
A-l învăţa pe copil să fie politicos presupune ca de fiecare dată când situaţia
o cere, el să se comporte adecvat, nu doar cu anumite prilejuri.
Dar suntem noi, profesorii, întotdeauna consecvenţi în procesul educativ?
De altfel, multe din comportamentele pe care noi, adulţii, le considerăm
civilizate sunt, în opinia elevilor, „depăşite” sau chiar „învechite”, comportamente
- ce spun ei - le îngrădesc exprimarea propriei personalităţi.
Se ştie că obiceiurile se pot aprecia ca bune sau rele, în funcţie de epocă sau
de ţara respectivă. Sub Ludovic al XIV-lea comesenii aruncau resturile de mâncare
peste umăr. Englezii şi americanii consideră mai curând ridicol obiceiul francezilor
sau al italienilor de a-şi strânge mâna neîncetat. În Europa este politicos să–ţi
priveşti interlocutorul, iar în Africa să-ţi cobori pleoapele în semn de respect.
Căutând să se menţină pe linia generală a epocii lor, a regiunii şi a mediului
social, educatorii nu trebuie, deci, să fie obsedaţi de pricipii prea absolute. „Ei au
fost odată noi, noi vom fi odată ei. Mereu circumstanţele se schimbă, de aceea
sfaturile nu se mai potrivesc” spunea C. Narly.
De altfel, cum ar putea elevul să determine care sunt componentele unui
comportament civilizat când modelele pe care le are la dispoziţie îi impun aedesea
standarde atât de diferite?
Auzim de multe ori profesori care se plâng că nu se pot înţelege cu un
anumit colectiv de elevi. Acest fapt ar trebui să fie un semnal de alarmă care să
indice că nu s-a găsit metoda de lucru potrivită pentru aceşti elevi, iar schimbarea
ar trebui să survină, în prima etapă, în comportamentul profesorului.
Copiii pot avea temperamente sau aptitudini diferite, pot fi dotaţi de la
naştere cu o memorie strălucită sau cu o inteligenţă ieşită din comun, însă ei nu se
nasc mincinoşi, timizi, neascultători, obraznici, chiulangi sau leneşi. Aceste
trăsături sunt dobândite pe parcursul vieţii, fiind determinate, în special de
influenţa pe care o au asupra lor părinţii şi mediul în care trăiesc.
De aceea, profesorul are un rol deosebit de important: acela de a-i oferi
elevului un model, şi nu unul oarecare, ci un model pe care acesta să-l accepte, să
dorească să-l urmeze.
Plecând de la cele mai frecvente abateri de la normele comportamentale ale
unui elev, ca întârzierea la lecţii, nerezolvarea temei pentru acasă, neatenţia la ore
şi terminând cu limbajul agresiv, chiulul, sfidarea cadrului didactic, ar trebui să
reflectăm, înainte de a pune eticheta de „necivilizat”, care a fost contribuţia noastră
la acest comportament al elevului.
Care este importanţa pe care profesorul o acordă punctualităţii? Vine la timp
la oră, nu întârzie prea mult cu rezultatele evaluărilor scrise, se încadrează bine în
timp? De multe ori auzim din partea elevilor plângeri de genul: „domnul profesor
ne reţine în timpul recreaţiei”, „de obicei, doamna profesoară întârzie la oră”, „cât
timp are dreptul un profesor să ţină lucrările necontrolate?”
Este normal că având în faţă astfel de exemple, elevul nu va putea să-şi
însuşească o serie de deprinderi comportamentale ce ţin de punctualitate,
responsabilitate, respect, etc.
În viaţa de şcolar, fiecare elev are în faţă, zilnic, mai multe modele de
comportament. Fiecare profesor vine cu standardele şi metodele sale de modificare
a comportamentului. De multe ori, elevii sunt puşi în situaţii confuze din cauza
unor comportamente diferite ale cadrelor didactice cu care vin în contact. De
exemplu, unii profesori le permit elevilor să părăsească sala de clasă în timpul orei
fără a cere acordul, motivând prin faptul că un astfel de comportament permite o
mai bună desfăşurare a lecţiei – nefiind întreruperi. Alţii, dimpotrivă, consideră
aceasta o abatere.
Aceeaşi discordanţă se înregistrează şi în alte aspecte legate de procesul de
învăţământ, cum ar fi pregătirea temei pentru acasă sau rezultatul unei evaluări.
Sunt cadre didactice care, din dorinţa de a-l face pe elev să însuşească tot volumul
de cunoştinţe prevăzute îi premite acestuia să repete o probă de evaluare sau să
întârzie predarea unei lucrări, neglijând astfel aspectul educativ al instruirii
(educarea simţului responsabilităţii, al punctualităţii). Copilul ajunge să considere
că „e mai bine mai târziu decât niciodată”. Însă, în viziunea altui profesor, ce pune
accentul pe latura educativă, acest comportament va fi inacceptabil, nefiind tolerat
şi ducând la aplicarea unei sancţiuni, după părerea elevului, nedreaptă.
Şi, desigur, exemplele pot continua.
Există multe întrebări care frământă mintea persoanelor implicate în educaţia
copiilor. Toţi am vrea să găsim soluţia magică prin care să obţinem rezultatele
dorite. Adevărul este că educarea unui copil reprezintă o muncă foarte dificilă, mai
ales prin faptul că rezultatele se culeg mult mai târziu, iar pentru a obţine
performanţe în acest domeniu trebuie să fii tot timpul „pe fază”, să răspunzi de
fiecare dată în mod adecvat situaţiilor inedite care apar.
Este deosebit de dificil să observi şi să apreciezi întotdeauna, în mod adecvat
realizările copilului, precum şi să iei o atitudine potrivită atunci când situaţia o
cere; dar e bine ca, cel puţin, să fim conştienţi de consecinţe.

Daniela Şterbeţ, profesoară de chimie,

Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu”