You are on page 1of 4

Anotimpuri ostile – Viorela Codreanu Tiron

Anotimpuri ostile
poezie [ ]
fragment volum
-------------------------

Aşteptînd primăvara

Îngăduie să crească o nouă taină


peste cuvintele semănate-n
ţărînă!
Lasă iarna să le spulbere
în lumina-ngheţată
şi să le-ngroape
în înţelepciunea pămîntului
aşteptînd o primăvară
ce va uita să vină!

Iarnă timpurie

Ninge duios pe sufletul meu.


Fulgi răzvrătiţi împietresc
obosiţi
pe genele timpului
şi ard amintiri
ce-mi cîntăresc vieţile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zăpadă!
Şi, ninge!
Ninge duios
pe sufletul primei zăpezi!

1|Page
Anotimpuri ostile – Viorela Codreanu Tiron

Anotimpul lacrimilor

Anotimp al lacrimior încrustate


pe palmele plînse ale sufletului
mă-năbuşi cu iluzia veşniciei
cu flacăra nevăzută
ce-mi devorează în linişte timpul.

Anotimpuri îngropate

Anotimpuri îngropate revin


în memoria timpului meu
unduindu-şi pletele
peste anii mei netrăiţi.
Mă strecor, printre clopote,
cu dangăt mut
în toate ungherele inimii tale
fără să ştii cînd
îi voi sparge pereţii.

Anotimpuri pierdute

Anotimpuri pierdute se dezlănţuie


în viforniţe liniştite
şi înalţă ramuri de sînge
ce curg ca iedera-albă, sălbatecă,
unde nimic nu mai aminteşte
urma din umbra
anotimpului de uitare.

2|Page
Anotimpuri ostile – Viorela Codreanu Tiron

Anotimpuri bezmetice

Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dănţuiesc pretutindeni
şi vor să mă-nhaţe
din casa luminii.

Anotimp încătuşat

Vine anotimpul încătuşării


ce-şi zornăie zalele
pe tîmplele mele;
îmi scutură pămîntul de stele
acoperindu-mi lumina
de unde ţîşnesc
cu strigăt înalt
în ecoul prunciei.

Anotimpul tăcerii

Am adormit în anotimpul tăcerii


al reîntoarcerii
al sufocării
al destrămării cuvîntului
pîndind fereastra strigătului
din răvăşitele plete ale adevărului.

Anotimpuri risipite

Sunt primăvara de pămînt


evaporată pe soare
Sun toamna din pămînt
risipită-n ţărînă
ce a rodit prin vara uitată
şi-aşteaptă scuturarea
seminţelor iernii.

3|Page
Anotimpuri ostile – Viorela Codreanu Tiron

Anotimp fără trup

Sunt amintirea
unui anotimp fără nume,
uitat pe drumul cenuşii
în candele de sînge,
contopit în umbra mormintelor
fără timp,
fără trup,
fără lumînări.

Anotimpuri inerte

Cînd marea va creşte pe munte


şi izvoarele vor umple văzduhul
fără cîntec de ploaie,
voi dveni pasărea mării
pe genele valului,
mă voi transforma în paleta de culori,
fără nici o culoare,
cu care-ţi voi picta
anotimpurile inerte.

Volum aparut la Editura "Axa" Botosani/ copyright : Viorela Codreanu Tiron

4|Page

You might also like