Professional Documents
Culture Documents
ro
Două sate din Grecia, modeste şi aproape neştiute de cei mai mulţi
oameni, au devenit de câţiva ani, scena unor întâmplări neobişnuite.
Primul pas în povestea noastră îl constituie Sărbătoarea Bunei Vestiri,
când oamenii, la fel ca în ţara noastră, aduc flori la biserică. Este anotimpul
florilor şi al luminii, iar numele Maicii Domnului însufleţeşte totul. Icoanele sunt
împodobite cu crini, ca într-un imn de slavă adus Sfintei Treimi.
Deşi crinii se usucă după un timp, grecii sunt hotărâţi să-i păstreze cu grijă
până pe 15 august, data unei alte sărbători.
Crinii, complet uscaţi, vor îmboboci din senin, iar atunci de Sărbătoarea
Adormirii Maicii Domnului vor oferi mireasma lor tuturor creştinilor veniţi la
biserică.
Dacă aici florile se închină Fecioarei Maria, la câţiva kilometri de acest sat
din Grecia, o altă întâmplare are loc cu ocazia aceleiaşi sărbători de 15 august.
O legendă a locului povesteşte cum o mânăstire de maici a fost cândva salvată
de atacul unor piraţi.
De atunci, zona a început să fie populată de o specie neobişnuită de
şerpi, toţi purtând semnul crucii şi toţi fiind deosebit de blânzi şi inofensivi.
Pe 14 august, aceste vietăţi încep să apară din munţi, din crăpăturile
stâncilor, de pe poteci neumblate. Şerpii cu cruce se deplasează încet, toţi
părând să se îndrepte în aceeaşi direcţie.
Pentru a afla care este aceasta, un cameraman a avut răbdarea de a-i
urmări.
Iată că este 15 august, oamenii merg la biserica, iar alături de ei şerpii par
să facă acelaşi lucru.
Clopotele vestesc timpul rugăciunii, fiindcă numele Maicii Domnului este
cinstit pretutindeni în lume, chiar şi în acest ţinut arid, plin de nisip şi stânci…
Oamenii şi vietăţile pământului sunt înfrăţiţi într-un mod curios.
Credincioşii nu par să se teamă de şerpi, ba chiar îi iau pe mână sau îi aşază
în jurul gâtului. O tradiţie a locului spune că în aceasta zi de sărbătoare,
atingerea şerpilor este aducătoare de mult folos.
Şirul întâmplărilor neobişnuite nu se opreşte aici. Şerpii intră în Biserica
Maicii Domnului, urcă spre Icoana Mult Iubitei Maici şi după ce îi ating mâna în
sfânta icoană, rămân nemişcaţi până la sfârşitul slujbei…
După ce părintele dă binecuvântarea finală, oamenii şi vietăţile
pământului îşi continua drumul lor tăcut, fiecare cu destinaţia lui. Timp de un
an, şerpii cu cruce nu vor mai fi văzuţi. (Prof. Picioc Simona)
1
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Demisie
3
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Izvorul Tămăduirii
4
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
obiceiul să se joace în locul acela pustiu şi părăsit, iar printre aceştia se afla şi
unul mai pirpiriu şi mai sfios din fire, pe care totdeauna ceilalţi îl biruiau şi
făceau haz pe seama lui, necăjindu-l foarte. Iar bietul copil, sătul să fie mereu
învins şi umilit de tovarăşii săi de joacă, întoarse într-o bună zi privirile
înlăcrimate către acea biserică a Sfântului Gheorghe, rugându-se aşa: "Sfinte
Gheorghe, bunule, ajută-mă să biruiesc şi eu măcar odată, şi-ţi voi aduce în
biserică o bunătate de plăcintă, cum ştie mama să facă". Şi deodată prinse
copilul a obţine biruinţă după biruinţă în jocurile cele copilăreşti, de nu le venea
celorlalţi să-şi creadă ochilor! Deci, plin de mare bucurie şi recunoştinţă, dădu
fuga acasă şi se rugă de mamă-sa să-i facă o plăcintă pentru a o dărui
Sfântului Gheorghe, după cum îi făgăduise. Înduioşată de rugăminţile copilului,
dar având şi mare evlavie la Sfântul Mucenic, femeia făcu o plăcintă de-ţi lasă
gura apă, iar copilul se grăbi să ajungă cu ea caldă dinaintea altarului. Dar
trecând pe acolo nişte negustori şi întrând să se închine în biserică, se îmbiară
să mănânce plăcinta cea bine mirositoare, sub cuvânt că Sfântul n-are
trebuinţă de bucate pământeşti. "S-o împărţim şi s-o mâncăm noi, iar în locul
ei să punem tămâie, ca să fie de cinstirea Sfântului!". Şi aşa făcură. Numai că,
terminând de mâncat şi voind să iasă din biserică, nu mai dibuiau uşile, care
se făceau mereu ca zidul dinaintea lor. Speriaţi, oamenii prinseră a se ruga şi
puseră la altar câte un ban de argint, dar calea tot nu le fu deschisă. Apoi
puseră câte un ban de aur, iar în cele din urmă câte-o pungă întreaga, şi numai
atunci putură să iasă, ducându-se într-ale lor. Şi cu bănetul acela s-a început,
zice-se, înnoirea acelui sfânt lăcaş, mai frumos decât fusese vreodată, căci
auzind de acea minune, mulţi dreptcredincioşi săriră într-ajutor, nu numai din
ţinutul acela, ci şi din cele învecinate. Iar în acea biserică semne şi minuni
nenumărate s-au săvârşit de-a lungul vremii, arătând puterea şi cinstea întru
care Sfântul Gheorghe e ţinut de Dumnezeu şi reamintind veşnic că puritatea
copilăriei e temei de sfinţenie şi cheie a Împărăţiei Cerurilor.
Vasul defect
5
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
6
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui
buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a
zis ca de obicei: "Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!"
Enervat, regele a răspuns: "Nu, nu e bine deloc!" şi a poruncit ca prietenul
lui să fie aruncat în închisoare.
Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de
canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l
"prepare". Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că
regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să
nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare
când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat
prietenul lui.
- Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine
că mi-ai retezat buricul degetului.
Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
- Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât
din partea mea să fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
- Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi
prietenul la puşcărie un an?
- Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur
trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia
Lui Dumnezeu!
"Cine-i binecredincios
Domnului Iisus Hristos,
Iubitor de Dumnezeu,
Şi la bine şi la greu,
Să se bucure vârtos
De-acest Praznic prea frumos,
Preamărit şi luminat
Căci Hristos a înviat !
Cine-i slugă înţeleaptă
Cu smerenie în faptă,
Bucurându-se, să intre
Pentru dragoste-ai fierbinte,
În divina bucurie,
Căci scăpat-am de sclavie !
De s-a ostenit, postind,
Cineva, smerit fiind,
Neposomorându-şi faţa,
Să îşi ia acum răsplata !
8
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
9
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Îmi scrii că ai auzit de la femeile bătrâne un "basm" despre cele cinci răni
ale lui Iisus, şi întrebi cum a luat naştere acest basm.
Vai, fiică, citeşte Noul Testament! Vai, sârbilor, nu vă faceţi de ruşine
înaintea cerului şi pământului prin necunoaşterea credinţei voastre! Lăsaţi
deoparte toate celelalte învăţături şi lecturi până ce veţi învăţa mai întâi ceea
ce e mai important şi mai mântuitor. Mai întâi vine cunoaşterea credinţei, şi
după aceea toate celelalte învăţături. În Anglia toată lumea citeşte Sfânta
Scriptură a lui Dumnezeu. Şi oamenii de stat şi politicienii şi cărturarii şi
muncitorii obişnuiţi îşi dau osteneala ca întotdeauna să îşi săreze cuvintele,
discursurile, articolele, cărţile prin cuvinte din Sfânta Scriptură, să dea tărie şi
podoabă cuvintelor omeneşti prin cuvintele dumnezeieşti, cum s-ar împodobi
nişte coliere de sticlă cu diamante.
Iar cele cinci răni ale lui Iisus nu sunt vorbe, ci o realitate înfricoşătoare.
Ca atare, ele trebuie cunoscute chiar mai bine decât cuvintele. Două răni în
mâini, două răni în picioare, una în coastă. Toate cinci rănile de la cuie negre,
ca şi de la mai negrul încă păcat omenesc. Străpunse mâinile, cu care
binecuvânta. Străpunse picioarele, cu care umbla şi călăuzea pe singura cale
dreaptă. Străpuns pieptul, ce revărsa din sine focul iubirii cereşti în piepturile
omeneşti răcite.
Fiul lui Dumnezeu a îngăduit să I se străpungă cu fier mâinile pentru
păcatul multelor mâini - al unei păduri de mâini - care au ucis, au furat, au dat
foc, au jefuit, au întins curse, au făcut silnicii; şi să I se străpungă picioarele
pentru păcatul multor picioare - al unei păduri de picioare - care au umblat spre
rău, au rătăcit nevinovăţia, au prigonit dreptatea, au pângărit sfinţenia, au
călcat bunătatea; şi să I se străpungă pieptul pentru multele inimi împietrite -
un munte de inimi - în care s-a născut toată răutatea şi toată lipsa de
Dumnezeu, şi gândurile hulitoare, şi poftele dobitoceşti, şi în care de-a lungul
tuturor veacurilor au fost făurite planurile de iad ale fratelui împotriva fratelui,
ale vecinului împotriva vecinului, ale oamenilor împotriva lui Dumnezeu.
Străpunse au fost mâinile lui Iisus - ca mâinile fiecăruia să se curăţească
de faptele păcătoase. Străpunse au fost picioarele lui Iisus - ca picioarele
fiecăruia să se abată de la căile păcătoase. Străpuns a fost pieptul lui Iisus -
ca inima fiecăruia să se cureţe de poftele şi de gândurile păcătoase.
Când cumplitul Cromwell, dictatorul Angliei, a început să ia mănăstirilor
averea şi să le închidă, pe pământul Angliei a luat naştere o procesiune
zgomotoasă, alcătuită din câteva sute de mii de fiinţe omeneşti, ca semn al
nemulţumirii poporului. Înainte erau purtate steaguri cu înscrisul: Cele cinci răni
ale lui Iisus, şi se cântau cântece duhovniceşti şi se slujeau slujbe
Dumnezeieşti pe câmpuri. Cumplitul dictator s-a înspăimântat foarte şi s-a
temut mai mult de acele steaguri decât de orice altceva, şi a murit în silnicia
sa.
Cele cinci răni ale lui Iisus să te înveţe, fetiţă, să-ţi pironeşti cele cinci
10
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Pătimirile Domnului
11
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Ouăle roşii
În privinţa ouălelor roşii mai sunt şi alte istorioare, însă despre ouăle
galbene, sau verzi, sau albastre, n-ai să găseşti niciuna de luat în seamă,
fiindcă n-au nicio legătură cu sângele vărsat de Mântuitorul pe cruce. Şi totuşi
creştinii vopsesc ouăle şi în aceste culori, fără să cunoască semnificaţia
acestei tradiţii, fără să întrebe preotul. Poate veţi zice că sunt lucruri minore;
12
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
sunt altele mai grave. Aşa este, dar mi-e teamă să nu se ajungă la situaţia când
de Paşti toate ouăle roşii vor fi de fapt... galbene, pierzându-se fundamentul
pentru care ar trebui să fie roşii.
O pildă de dragoste
13
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Ce ne mai supărăm atunci când în viaţa noastră cotidiană îşi fac loc unele
neplăceri, cum ar fi: nu sună ceasul şi întârziem la serviciu (poate că l-aţi şi
trântit de podea); nu porneşte maşina; vărsăm din greşeală cafeaua pe haină
etc. Dar, nimic nu este întâmplător. Orice se întâmplă în viaţa noastră este spre
binele nostru.
După evenimentele de la 11 septembrie 2001, o firmă a invitat membrii
rămaşi ai altor firme, care fuseseră afectate de atentate, să împartă spaţiul de
birouri rămas disponibil.
La una din întâlnirile de dimineaţă, au fost povestite motivele pentru care
supravieţuitorii au rămas în viaţă; cum de n-au fost în birouri în momentul
exploziilor. Motivele lor au fost toate lucruri "mărunte".
Aşa cum probabil aţi mai auzit, directorul firmei a supravieţuit în ziua
aceea fiindcă fiul lui începuse grădiniţa;
Un altul a rămas în viaţă fiindcă ieşise să cumpere gogoşi;
O femeie a întârziat la serviciu fiindcă nu sunase ceasul deşteptător;
Un altul a pierdut autobuzul;
Un altul şi-a murdărit hainele cu mâncare la micul dejun şi a trebuit să se
schimbe;
Altuia nu i-a pornit maşina;
Unul s-a întors să răspundă la telefon;
Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la şcoală;
Altul nu a găsit un taxi.
Exemplul care i-a uimit pe toţi a fost al unui om care se încălţase cu o
pereche de pantofi noi în dimineaţa aceea. Pe drum spre serviciu, l-au ros
pantofii şi s-a oprit la farmacie să cumpere leucoplast. De aceea este în viaţă
astăzi.
Când ne blocăm în trafic, când pierdem un lift, când ne întoarcem din
drum să răspundem la telefon.... adică toate acele lucruri mărunte care ne
enervează, să ne gândim că... nimic nu e întâmplător. Când dimineaţa ta pare
14
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
că începe prost, când copiii se îmbracă prea încet, când nu găseşti cheile
maşinii, când prinzi toate semafoarele pe roşu, nu te mai supăra. Când toate
acestea se întâmplă fără voia ta, gândeşte-te la ceea ce ai citit mai sus. Pronia
divină, care se îngrijeşte de păsările cerului şi de crinii câmpului, cu mult mai
mult se va îngriji de cununa creaţia Sale - omul.
Vinovatul dovedit
Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi,
brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le
cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc
de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame.
Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală
lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului,
care l-a ameninţat:
- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar,
te bag imediat la închisoare.
- Să-mi fie iertat, zise ţăranul, dar sunt nevinovat.
- Cum îndrăzneşti să minţi? sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat
aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe
acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
- Aşa este, omule? spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?
- Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-
am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun
unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care,
zice el, are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr,
aceasta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns
adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi
să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om
greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi
oamenii, ruşinea este cu atât mai mare. (Pilde şi istorioare duhovniceşti cu tâlc)
Glasul florilor
Închin această poezie tuturor creştinilor care poartă nume de flori, dar şi
celor care sunt la suflet precum florile de primăvară.
15
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
16
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
De-ale Postului
17
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
de atâţia ani aici, în această pustie şi nu mănânc decât această buruiană şi nici
o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am
făcut, precum făceau alţi părinţi înainte de mine. Ci mai bine să las această
pustie fără de nici un folos şi să ies în lume, că şi acolo cel ce vrea să se
mântuiască, se mântuieşte. Aceasta gândind el şi vroind să plece din pustie în
lume, i s-a arătat îngerul Domnului şi stându-i înainte, i-a zis: ce vrei să faci,
bătrânule? Pentru ce primeşti în inima ta acele gânduri şi sfaturi vrăjmaşe?
Adică, pentru că nu faci minuni, să ieşi în lume? Dar ce minune mai mare decât
aceasta doreşti, că de atâţia ani trăieşti, aici în această pustie şi Dumnezeu te
hrăneşte, te întăreşte, te păzeşte şi nimic nu-ţi lipseşte ca şi unuia din lavră?
Deci, pentru ce te supui sfatului vrăjmaşului? De acum să nu te mai supui
gândurilor şi sfatului vrăjmaş şi şezi aici, în acest loc până la sfârşitul tău, şi te
roagă lui Dumnezeu ca să-ţi dea smerenie şi răbdare! Iar el fiind întărit de
sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vieţii sale şi s-a mântuit.
*
Un bătrân oarecare, pustnic, se înfrâna să nu bea apă patruzeci de zile,
şi când era căldură mare, îşi spăla paharul cel de băut apă şi umplându-l cu
apă îl punea înaintea sa. Odată l-au întrebat fraţii, zicând: de ce faci asta
părinte, că de apă posteşti şi nu bei, iar paharul îl umpli cu apă şi-l pui înaintea
ta? Bătrânul le-a răspuns: pentru ca văzând paharul plin cu apă înaintea mea
mai multă sete şi poftă să-mi fie, şi să mă silesc să pătimesc şi să rabd, ca mai
multă plată să iau de la Dumnezeu.
*
Zis-a un bătrân: unii oameni sunt din firea lor tăcuţi posomorâţi şi nu
grăiesc, nici vorbesc mult, ci tăcerea acelora nu câştigă dar. Alţii sunt tăcuţi
pentru lauda şi slava omenească, şi aceia nu se folosesc cu nimic din tăcerea
lor. Iar alţii sunt tăcuţi pentru Dumnezeu şi aceasta este cu adevărat faptă bună
şi dobândesc dar de la Dumnezeu.
*
Zis-a un bătrân: fraţilor, îmbuibarea pântecelui este maica curviei iar
postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului; deci aceasta să ne silim să o
câştigăm cu smerită înţelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere şi de lauda
oamenilor care este maica tuturor răutăţilor.
*
Zis-a iarăşi: fiilor, bine este a-l sătura pe cel sărac şi flămând şi aşa să
posteşti.
Învingătorul
18
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Şoricelul
19
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
"Când cânţi, să cânţi smerit, fără să faci grimase, fără să faci mişcări
dezordonate şi fără să tot salţi psaltirea. Să priveşti mereu spre analog şi să
nu discuţi cu cel de lângă tine. Să trăieşti ceea ce cânţi, fiindcă doar astfel cele
cântate se transmit celor adunaţi în biserică la slujbă."
20
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
"Ca să fii iubit de ceilalţi, mai întâi trebuie să-i iubeşti tu."
Ziua bărbatului
21
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
- Naşule, beau, dar nu mă-mbăt! Ştiţi vorba aceea: "Nu e beţiv cine bea,
ci cel ce se îmbată". Înţelepciunea poporului, naşule… Şi-apoi nu scrie la
Psaltire că "vinul veseleşte inima omului"?
- Acolo este vorba despre altceva, finule. Vinul capătă valenţe simbolice,
metaforice. Sfântul Isaac Sirul zice că: "Iubirea este vinul care veseleşte inima
omului". Noi pomenim cuvintele acestea de fiecare dată când spunem Psalmul
103 şi zicem despre vin că: "veseleşte inima omului", că Dumnezeu a făcut
pâinea care întăreşte inima omului, untdelemnul care-i luminează faţa şi vinul
care veseleşte inima omului. Şi ne gândim la vinul adevărat. Dar Sfântul Isaac
Sirul spune că vinul care veseleşte inima omului este dragostea lui Dumnezeu
şi dragostea omului faţă de aproapele. Şi spune Sfântul Isaac Sirul că din vinul
acesta care veseleşte inima omului, din dragostea aceasta, au băut desfrânaţii
şi s-au ruşinat, au băut păcătoşii şi au uitat calea rătăcirii lor, au băut beţivii şi-
au început să postească, au băut bogaţii, şi au dorit sărăcia, au băut săracii şi
s-au îmbogăţit de nădejde, au băut cei simpli, cei neînvăţaţi, şi au devenit
înţelepţi.
- Da, naşule, dar şi în Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel
scrie: "Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură..."
- Aici, iar e vorba despre altceva, despre a nu judeca.
Măi, finule, tu eşti un băiat sincer şi nu ai faţă de mine rezerve. Ia spune-
mi, dar sincer, cum te simţi, după ce bei trei-patru pahare?
- Naşule, sincer, cum vă să spun…, mă simt mai DEŞTEPT. Simt că devin
un expert în orice subiect de discuţie. Simt nevoia să împart cunoştinţele mele,
tuturor celor din jur şi doresc ca ei să mă asculte. Simt că întotdeauna am
dreptate, iar prietenul de pahar, nu ştie nimic. Mă simt mai inteligent. Însă
discuţia cu cei din jur e mai interesantă, atunci când şi ei au băut tot la fel ca
mine.
- Dar după ce bei cinci-şase pahare?
- Simt că sunt cea mai ATRACTIVĂ persoană din întregul anturaj şi că toţi
mă admiră. Sunt convins că toţi ar vrea să discute cu mine, pentru că sunt cel
mai deştept, aşa încât pot discuta despre orice subiect.
- Dar dacă se întâmplă să bei şapte-opt pahare?
- Acesta este stadiul când mă simt cel mai BOGAT om din întreg anturajul.
Cumpăr băutură pentru toţi, deoarece simt că buzunarul meu e plin de bani.
Fac pariuri pe orice, fiindcă simt că voi câştiga oricum. Şi chiar dacă nu câştig,
nu contează; îmi permit pentru cât mă simt de bogat.
- Dar după nouă-zece pahare?
- După ce beau nouă-zece pahare, simt că mă pot lupta cu oricine,
oricând. Adică devin INVINCIBIL, imbatabil, de neînvins. În stadiul acesta pot
provoca pe oricine. Nu mi-e teamă că pot pierde lupta deoarece sunt cel mai
DEŞTEPT, cel mai BOGAT şi cel mai ATRACTIV în comparaţie cu ceilalţi.
- Ţi s-a întâmplat să bei mai mult de zece pahare?
- S-a mai întâmplat, naşule.
- Şi cum e?
- Naşule, după ce beau mai mult de zece pahare, mă simt INVIZIBIL. Din
22
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
acest moment pot face orice. Pot să dansez pe masă, pentru că sunt sigur că
nimeni nu mă observă; pot să jignesc pe toată lumea, că nimeni nu se va certa
cu mine. Mă simt invizibil.
- Şi zici că nu te îmbeţi?
- Nu, naşule!
- Uite ce e finule: cele mai multe certuri, bătăi, scandaluri, crime se
întâmplă la beţie, când omul îşi pierde controlul nervilor şi judecata. Atunci se
dezlănţuie bestia din el. Când Noe a plantat prima vie de pe pământ, spune o
legendă, s-a apropiat Satana şi a intrat în discuţie cu el.
- Ce faci, Noe?
- Plantez o vie.
- Dar la ce e bună?
- Strugurii ei sunt dulci, iar vinul stors din ei înveseleşte inima omului.
- Vreau să te ajut şi eu.
- Bine.
Şi au ieşit în ţarină. Înainte de a se apuca de treabă, Satana a adus un
somn adânc asupra lui Noe. Şi în timp ce acesta dormea, Satana a adus trei
animale: un leu, o maimuţă şi un porc. Le-a tăiat şi cu sângele lor a stropit
ogorul. Viţa plantată a sorbit sângele animalelor şi de aici cele trei păcate pe
care le face omul la beţie, simbolizate prin cele trei animale: leul simbolizează
mânia; maimuţa simbolizează dansul, maimuţăreala; porcul… ce să mai
spun... omul beat se manifestă ca şi porcul, nu mai e nevoie de explicaţii.
- Apropo de beţie, naşule. Ce crezi că mă-ntrebă ăla micu' într-o seară,
după ce băusem şi eu un şpriţ. Eram un pic relaxat şi năzdrăvanul vine la mine
şi zice:
- Tăticule, ce înseamnă să fii beat?
Şi eu îi răspund:
- Vezi sticlele alea două de bere din bufet? Unul beat, vede patru…
- Păi acolo, tăticule, nu e decât o singură sticlă.
La vârsta lui, naşule, încă nu ştie să numere, dar vezi ce întrebări la el…!
Ei, naşule, se face târziu. Cum facem cu tradiţia, cu cele 40 de pahare?
Am venit şi eu, vorba aia, ca la naşu', cu o damigeană. E de la mine de la ţară,
de butuc.
- Încercăm, măi, finule, dar eu nu ştiu cum e cu 40 de pahare. N-ai vrea
să încercăm cu 40 de "potire"? Noi folosim "potirul".
- Da, naşule, dar aveţi potire!?
- Avem, finule, câte vrei! Sunt lucrate la calculator!
- Ce spui, naşule! Numai americanii proiectează totul pe calculator.
- Ce zici, finule, încercăm 40 de "potire"? Ai să poţi să te ţii după mine?
- Glumeşti, naşule! Eu sunt mai tânăr şi cred că o să te întrec!
- Bine, finule! Dacă nu terminăm în noaptea asta, continuăm în zilele
următoare, până se fac 40 de "potire".
- Gata, naşule, hai că mi s-a uscat gura de când vorbim.
- Steluţaaa! strigă naşul pe naşa, adu Acatistul Maicii Domnului "Potirul
nesecat", izbăvitoarea de beţie! Vezi că e la mine pe raft!
23
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Beţia este mai rea decât lăcomia şi este defăimată foarte de Sfintele Cărţi,
că neprimit lucru este a se îndreptăţi cineva cu beţia, precum se şi laudă cei
fără de minte, de vreme ce cu încetul se îmbolnăvesc şi sărăcesc. Deci, bun
lucru este a bea puţin, pentru slăbiciunea trupească. Că precum pământul, la
vreme fiind adăpat, creşte curată sămânţa cea semănată într-însul, chiar cu
dobândă, iar pământul cel plin cu multă grăsime creşte numai buruieni şi
scai, aşa şi multa băutură pe cei fără minte îi duce spre ocară, iar pe
înţelepţi, spre plângere. Că a zis Scriptura lui Dumnezeu: "Noe a fost un bărbat
drept, dar, îmbătându-se, zăcea gol şi s-a batjocorit de Ham cel fără de minte,
iar de fiii cei înţelepţi s-a acoperit".
Să fugim deci, fraţilor, de dracul beţiei, ca să nu fim batjocoriţi de el, ca
mai vârtos să ne trezim şi să ne întărim, ca să fie întreg omul cel dinlăuntru,
precum şi la Pilde ne învaţă Scriptura, zicând: "Să nu fii băutor de vin, că tot
beţivul sărac va fi". Şi iarăşi zice: "Pentru cine sunt suspinele, pentru cine
văicărelile, pentru cine gâlcevile, pentru cine plânsetele, pentru cine rănile fără
pricină, pentru cine ochii întristaţi? Pentru cei ce zăbovesc pe lângă vin" (Pilde
23, 29-30). Şi a mai zis: "La vin nu te îmbărbăta, că pe mulţi i-a pierdut beţia".
Şi iarăşi: "Nu folosesc celui fără de minte mâncarea şi băutura, că nebunie şi
ocară este beţia. Şi tot cel ce se amestecă cu dânsa nu va fi înţelept". Iar Isaia,
ocărând pe cei beţi, le zice: "Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după
băutură îmbătătoare, vai de cei ce până seara târziu se înfierbântă cu vin!"
(Isaia 5, 11). Iar Ioil le-a zis; "Deşteptaţi-vă, beţivilor, şi plângeţi. Şi voi,
băutorilor de vin, tânguiţi-vă pentru vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură" (Ioil
1, 5).
Cu adevărat, dar al necredincioşilor şi al oamenilor celor nebotezaţi le
este veselia din beţie, precum a zis şi Iov, rugându-se pentru oarecine: "Să
rătăcească ca nişte beţivi. Iar cei ce voiesc a vieţui cu cinste şi cu curăţenie de
aceasta, să se lase şi pe calea cea dreaptă, fără poticnire să meargă". Şi să
ascultaţi pe Apostolul care zice: "Nu vă îmbătaţi de vin întru care nu este
mântuire". Şi iarăşi: "Beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu". Şi încă a
mai zis: "Că toate vătămările cele cu chip de ruşine din beţie se fac". Pentru
aceasta, nu fiţi nebuni, ci cunoaşteţi care este voia lui Dumnezeu. Că Însuşi
Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit tuturor, zicând: "Luaţi seama la voi
înşivă să nu se îngreuneze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de
grijile vieţii" (Luca 21, 34)
Un medic responsabil
24
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
adevărat). Cu câteva săptămâni mai înainte, fiind de faţă şi părinţii lui şi alte
persoane, l-am întrebat din curiozitate cum de s-a întâmplat să se numească
astfel. Tatăl lui, ţăran simplu şi cu puţină carte, s-a grăbit să-mi explice faptul,
cu o minunată sinceritate. Transcriu aproape cuvânt cu cuvânt povestirea sa,
fără nici un comentariu: "Atunci când femeia mea a rămas însărcinată cu
Amfilohie, adică acum 55 de ani, începuse ca obiceiul avorturilor să se
transmită şi la sate. Deoarece mai aveam şi alţi trei copii, ne-am gândit să nu-
l mai ţinem pe acesta. Am mers în oraş şi am vizitat un medic ginecolog,
cunoscut de-al nostru. I-am spus ce vroiam. El ne-a ascultat si după aceea mi-
a spus:
- Dacă vrei să ai numai trei copii căci patru ţi se par mulţi, de ce nu faci
altceva? Dacă îl omorâm pe acesta o băgăm în primejdie şi pe femeia ta. Nu
e oare mai bine să-l omorâm mai degrabă pe unul din cei trei copii pe care îi
ai şi să-l lăsăm pe acesta să se nască? Astfel vei avea tot numai trei copii, iar
femeia ta nu va trece prin nici o primejdie.
Când am auzit aceasta m-am cutremurat. Credeam că mi-a căzut un
trăsnet în cap. Atunci am realizat ce vroiam să fac.
- Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate. Îţi mulţumesc. Vom ţine copilul.
- Şi-l voi boteza eu, a răspuns medicul.
Ne-am dat mâinile, şi când s-a născut Amfilohie al nostru şi l-a botezat
medicul, i-a dat numele tatălui său, pe care îl chema Amfilohie. După asta, cum
să ne mai gândim la avort?! Astfel au venit pe lume încă alţi doi copii după
Amfilohie. Si, fireşte, nu ne-a părut rău niciodată. Toţi copiii noştri au ajuns
foarte bine, toţi s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut şi au luat
calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat şi pe noi să devenim creştini buni...""
(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, "Presa Ortodoxă", 28.05.1986. Grecia)
25
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
De ce aprindem candela?
Prima - deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune "Eu sunt
lumina lumii " (Ioan 8,12). Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care
Hristos luminează sufletele noastre.
A doua - pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa
icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi "fiii luminii" (
Ioan 12,26, Luca 16,8).
A treia - pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre
întunecate, de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti şi pentru a ne
întoarce pe calea Evangheliei şi pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea
poruncilor Mântuitorului: "Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor, ca ei să
vadă faptele tale bune" (Matei 5,16).
A patra - pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa lui
Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi, şi ca un
mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El, de la Care
cerem prin rugăciune viaţă, sănătate, mântuire şi tot ceea ce numai iubirea
cerească fără margini poate acorda.
A cincia - pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori ne
asaltează chiar la vremea rugăciunii şi ne depărtează gândurile de la Cel care
ne-a creat. Puterile demonice iubesc întunericul şi tremură la cea mai mică
lumină, în special la cele care sunt ale lui Dumnezeu şi la cele care Îi sunt
bineplăcute lui Dumnezeu.
A şasea - pentru ca această lumină să ne trezească din egoism. Aşa cum
uleiul şi fitilul ard în candelă, după voia noastră, să ne lăsăm sufletele să ardă
26
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
La seceriş
27
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Văzând şeful de fermă că secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini, l-
a primit şi pe acesta cu secera şi la trimis în tarla, zicându-i:
- Fă treabă bună, iar deseară îţi fac plata.
După aceştia, n-a mai venit nimeni să solicite de lucru.
Cei trei s-au întâlnit în lanul de grâu şi au început treaba. Afară era arşiţă
mare, ca în luna lui cuptor.
Cel cu tractorul şi combina avea mare spor la treabă, fiindcă utilajul lui era
de mare randament. Dar văzându-i pe ceilalţi că au secerat mai puţin decât el,
a lăsat-o mai uşor, iar după ce a secerat o bună postaţă, s-a culcat, fiind sigur
că n-o să-l întreacă ceilalţi doi.
Cel cu motocositoarea se uita şi în stânga, la cel cu tractorul, care avea
mare spor, dar se uita şi în dreapta, la cel cu secera, şi-şi zicea: poate până
deseară, cât doarme acesta cu tractorul, o să-l ajung, dar oricum sunt înaintea
ăstuia cu secera; n-am de ce să mă grăbesc aşa tare. Şi lucra alene.
Cel de-al treilea, ţăranul cu secera, văzându-i pe ceilalţi doi înaintea lui cu
lucrarea, trăgea de zor în bătaia soarelui fierbinte, de curgeau apele de pe el.
Doar la prânz a gustat ceva în fugă. Şi se tot bătea cu pumnii în piept,
văzându-se ultimul, zicându-şi în sine: vai, nimic vrednic n-am lucrat! Ce voi
face când va veni stăpânul holdei?
Seara, venind stăpânul lanului ca să facă plata lucrătorilor, i-a chemat la
sine pe fiecare.
Vine primul lucrător, cel cu tractorul şi combina, pregătit să primească
plata şi laude din partea stăpânului. Şi l-a întrebat şeful fermei:
- Ce suprafaţă ai secerat astăzi?
- Două hectare, zise el cu mândrie. Am fost mai harnic decât ceilalţi!
- Cum, numai atât!? Păi eu ţi-am dat utilaj de mare randament şi trebuia
să seceri cu el cel puţin zece hectare. Va să zică mai sabotat. Ai consumat
motorina degeaba. Nu numai că nu-ţi plătesc, dar te dau şi pe mâna
autorităţilor pentru paguba pe care mi-ai făcut-o. De mâine se anunţă ploi şi voi
pierde recolta, fiindcă ai dormit. Pleacă din faţa mea!
Veni şi cel de-al doilea, nu prea îngrijorat. Îl întrebă şi pe el:
- Ce suprafaţă ai secerat astăzi?
- Un pogon, stăpâne! Nu ştiu dacă eşti mulţumit, dar oricum am secerat
mai mult decât cel cu secera.
- Cum, numai atât!? Păi eu ţi-am dat utilaj cu randament mediu şi trebuia
să seceri cu el cel puţin patru pogoane. Va să zică şi tu mai sabotat. Ai
consumat motorina degeaba. Nu numai că nu-ţi plătesc, dar şi pe tine te dau
pe mâna autorităţilor pentru paguba pe care mi-ai făcut-o. Ai socotit că eşti mai
harnic decât cel neînzestrat cu vreun utilaj. Pleacă din faţa mea!
Veni şi cel de-al treilea, cu frică mare, văzând ce s-a petrecut cu ceilalţi
doi. Îl întrebă şi pe el:
- Ce suprafaţă ai secerat astăzi?
- Să mă ierţi stăpâne pe mine ticălosul! Pentru că n-am învăţat carte, şi
nu ştiu să conduc utilajele agricole, n-am reuşit să secer decât o jumătate de
pogon de grâu. Mă las la mila ta stăpâne.
28
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
"Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul
secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi; iată, Eu vă trimit
ca pe nişte miei în mijlocul lupilor". (Lc. 10,2-3)
O mână de ajutor
Adevăratul împărat
29
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
30
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
La Praznicul Buneivestiri
"Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătare tainei celei din veac; Fiul
lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte; pentru
aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-I strigăm:
Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine".
31
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Calul şi iapa
32
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
33
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
tensiune.
S-a mai observat, de asemenea, că dacă semnul Sf. Cruci este făcut
neglijent, de exemplu cu cele trei degete unite incorect sau duse în afara
locurilor corecte - mijlocul frunţii, centrul plexului solar şi cavităţile umerilor
drept şi stâng - rezultatul pozitiv este mult mai redus sau chiar absent.
Sursa: www.evenimentul.ro
Vulturul şi cocoşul
Împărăţia uriaşilor
Poate fiecare dintre noi şi-a pus întrebarea: Oare a existat cândva, o
împărăţie a uriaşilor? La această întrebare, voi căuta, în cele ce urmează, să
34
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
găsim un răspuns.
Dacă luăm seama la "Moliftele Sfântului Vasile cel Mare", care sunt
rugăciuni de izgonire a duhurilor necurate, pe care preotul le rosteşte în special
în ziua de 1 ianuarie, mai precis la rugăciunea a doua, vom observa, că face
referire la existenţa unor oameni "uriaşi": "Te blestem pe tine cu Dumnezeu,
care prin cuvânt toate le-a zidit; şi cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel
unul născut, care mai înainte de veci negrăit şi fără de patimă s-a născut dintr-
Însul; cu cel ce a făcut făptura văzută şi nevăzută şi … a pierdut pe uriaşii cei
necucernici, şi turnul fărădelegilor l-a sfărâmat şi pământul Sodomei şi al
Gomorei cu foc şi cu pucioasă l-a ars şi spre mărturie fumega fum nestins…".
Mergând mai departe, vom deschide Sfânta Scriptură, la cartea Facerii,
capitolul 6, unde spune: "Dar Domnul Dumnezeu a zis: Nu va rămâne Duhul
Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să
mai fie o sută douăzeci de ani!" În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai
cu seama de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi
acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi
că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a
părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul:
"Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până
la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare
rău că le-am făcut". (Facere 6, 3-7)
Părintele Ilie Cleopa, spune că "cel dintâi împărat al uriaşilor, despre care
citim la Facere a fost Azail. În vremea lui s-au descoperit aurul şi argintul pe
pământ. El este primul împărat din lume care a făcut bani cu chipul său pe ei.
În timpul lui s-a găsit fierul şi s-a făcut cămaşă de zale din aramă şi sabia". Pe
acesta, Sfântul Ioan Gură de Aur îl mustră zicând: "O, răutatea ta, Azaile, cu
două morţi ai pierdut neamul omenesc: cu sabia, trupurile, şi cu iubirea de
bani, sufletele".
După Azail, a luat împărăţia uriaşilor împăratul Tevel, că 314 ani a ţinut
împărăţia lor înainte de potop şi toţi erau din neamul lui Cain. În timpul lui s-a
început modelarea fierului şi a aramei. Al treilea împărat al uriaşilor a fost Iova.
În timpul lui s-au făcut şuierul şi alăuta, uneltele de cântat.
După ce a murit Iova, a împărăţit sora lui, împărăteasa Noemina, prima
împărăteasă din lume care a ţesut pânză şi a închegat brânza! Până atunci nu
se ştia că din laptele dobitoacelor se poate face brânză. O uriaşă bătrână,
mergând pe munte, i-a arătat împărătesei Noemina: "Vezi aceste frunze? Dacă
iei planta asta de aici şi o pui în lapte, se încheagă brânza". Tot în timpul ei s-
a descoperit cânepa şi inul, care erau făcute de la zidirea lumii, dar nu se ştia
că se pot face cămăşi din acestea. Până atunci oamenii umblau în piei de
dobitoace" ("Ne vorbeşte părintele Ilie Cleopa", Vol.3, pag. 58).
În continuare, părintele Ilie Cleopa, spune că, pe când era Adam de 700
de ani şi fii săi se înmulţiseră, încât unii dintre ei erau foarte răi, se băteau, se
certau şi chiar comiteau crime, s-a gândit el, zicând: "Oare ce-o să facă
Dumnezeu cu lumea aceasta? Căci fii s-au făcut mii, şi-s răi şi ştiu că
35
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Naşa
Despre finu' Marian cred că aţi mai auzit, dar despre Doina, soţia lui, nu
cred să ştiţi prea multe. În unele privinţe seamănă cu soţul ei. Vorba ceea:
"cine se aseamănă se adună" sau "şi-a găsit sacul peticul". De câte ori Marian
avea vreo problemă mai dificilă de rezolvat, alerga la naşu' ca să-l povăţuiască.
La fel făcea şi Doina. Când nu ştia ceva, alerga la naşa. Şi, fiind tânără, multe
lucruri nu le ştia. Însă avea un defect: era cam mândruliţă. După ce primea o
povaţă, zicea: "Tot aşa ştiam şi eu!"
Odată, Marian o roagă să-i facă o supă de legume cu găluşte de post, aşa
cum îi făcea mama lui când era flăcău.
- Ştii să faci? o întrebă Marian, zâmbind.
36
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
- Cum să nu!
După ce plecă Marian la serviciu, Doina se puse pe treabă, dar nu ştia
cum să înceapă. S-a gândit ea ce s-a gândit, s-a mai uitat şi pe o carte de
bucate, dar tot nu-i era clară reţeta. Aşa că, neavând încotro, a alergat la naşa
şi, cu o oarecare reţinere, o întreabă:
- Naşa, cum se face supa de legume cu găluşte de post, că eu am uitat.
Şi-i zise naşa: iei o ceapă, doi cartofi, o roşie, un morcov, un ardei gras, o
vânătă, un dovlecel, un pic de pătrunjel, o lingură de ulei. Căleşti ceapa… Şi
ia spus amănunţit toată reţeta.
După ce ascultat cu atenţie, fina zise:
- Aaa! Tot aşa ştiam şi eu…
Ajungând acasă, a făcut întocmai cum îi spusese naşa şi a ieşit o supă de
minune.
Venind finu' de la serviciu, Doina cu multă delicateţe îi aşeză supa pe
masă, aşteptând laudele de rigoare. Şi au venit.
- De unde ştii să faci o supă aşa de bună? O întrebă finu':
- De la mine! Zise ea cu trufie.
Altă dată finu' a rugat-o pe Doina să-i facă o prăjitură de post, cum
mâncase el când a fost în vizită pe la naşi.
La fel, Doina neştiind cum se face, a alergat la naşa, care cu dragoste a
învăţat-o pe ea, înţelegându-i lipsa de experienţă.
După ce i-a explicat naşa totul, fina din nou zise:
- Aaa! Tot aşa ştiam şi eu…
Văzând naşa că Doina persistă în mândria ei, s-a gândit s-o ajute, căci îi
era părinte spiritual şi datoria naşului este mai întâi de a-l povăţui pe fin cum
să meargă drept pe calea credinţei.
Într-o zi, Marian a rugat-o pe Doina să-i facă "sărmăluţe aromate în foi
albe înfăşate". Auzise el pe la colegii lui, de aşa ceva. Şi a plecat la serviciu.
S-a frământat Doina cât s-a frământat, dar neavând încotro, a alergat din
nou la naşa şi a întrebat-o:
- Naşa, Marian are poftă de "sărmăluţe aromate în foi albe înfăşate" şi am
cam uitat reţeta.
- Aaa! Nimic mai simplu fina! Din astea i-am făcut şi eu odată lui naşu'. Tot
aşa a avut şi el poftă. Amintiri, fina! Uite ce să faci: Te urci în pod şi cauţi în
sacul cu lenjerie veche, uzată, un cearceaf alb. Parcă ziceai "...în foi albe
înfăşate".
- Da, naşa, albe!
- Aşa. Tai cearceaful în peticuţe, cam cât o foaie de varză. Faci aluatul
pentru sarmale de post, cu arome, aşa cum te-am învăţat altă dată...
- Da' îl ştiam şi eu, naşa…
- Bun. Înfăşori aluatul în aceste foi albe şi să vezi ce "sărmăluţe aromate
în foi albe înfăşate" o să iasă, că ai să mă ţii minte… Ai înţeles cum se fac?
- Aaa! Tot aşa ştiam şi eu, naşa!
- Bine! Grăbeşte-te că vine finu' de la muncă şi trebuie să-l bucuri... ca de
obicei.
37
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Naşul
Marian era de felul lui un creştin bun, dar, uneori, mai şi şchiopăta. Avea
soţie, avea copii, însă influenţa anturajului de la serviciu şi a societăţii în care
trăim, îi provocau câteodată derapaje de la calea cea dreaptă pe care trebuie
să păşească un adevărat creştin. Mai mergea şi la o bere cu prietenii, mai
pierdea şi timpul la televizor, mai mergea şi la câte un meci şi alte asemenea
"mărunţişuri". Pe lângă aceste neputinţe ale sale, avea şi o calitate: îşi întreba
naşul cum să procedeze în situaţiile grele. Avea un respect deosebit pentru
naşul său şi tot ce-i spunea acesta, îndeplinea întocmai. Aşa a înţeles el de la
biserică, atunci când s-a cununat cu Doina, soţia lui. Însă pe zi ce trece situaţia
financiară a familiei se înrăutăţea. Iată-l pe Marian nevoit să alerge din nou la
naşu', care nu locuia departe de casa lui, pentru sfaturi.
După ce a bătut sfios în uşă, aude vocea naşului:
- Intră!
- Sărut mâna, naşule! Bucuroşi de oaspeţi?
- Bucuros, finule!
După o scurtă conversaţie plină de amabilităţi, naşul îl întreabă:
- Cum vă mai descurcaţi, finule?
- Rău, naşule! Criza asta ne-a pus capăt. Nu ne mai ajung banii deloc.
Avem rate pe la bănci, întreţinerea, lumina, bani la şcoală, bani peste tot. De
aici începe şi cearta cu Doina, nevastă-mea, de la bani. Îmi vine să plec în
Spania, la căpşuni. Nu ne mai ajungem! Nu ştiu ce să mai facem. Când o mai
aud şi pe Doina zicând: economie, economie, îmi vine să-mi iau câmpii…
Naşul asculta cu atenţie plângerea finului şi, ca un om cu experienţă,
"vulpoi bătrân", a priceput că nu criza este chiar de vină, şi-i zise:
- Ce-mi spui tu, măi finule… Mai întristat de tot. Nu ştiu cum aş putea să
38
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
39
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
- Măi, adu-l la voi şi pe socrul tău de la ţară. Să stea la voi. Mai scapi şi
tu de atâtea telefoane, atâta stres. Ştii tu, dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi.
Ce să-l mai cumperi; tot n-aveţi bani; e pe gratis şi o să vă fie de folos. Cu
înţelepciunea sa, o să fie administrată familia şi mai bine…
- Gata naşule, până deseară îl aduc. Ce nu fac eu ca să-mi fie mai bine,
că m-am săturat. Şi plecă.
După o altă săptămână, iarăşi vine finul în vizită la naş, slab, palid şi fără
glas.
- Bine ai venit, finule! Nu-i aşa că acum e mai bine?
Cu o voce stinsă, finul zise:
- Naşule, cred că l-am supărat cu ceva pe Dumnezeu, că toate-mi merg
rău în casă. De-abia supravieţuim. De când l-am adus şi pe socrul meu,
mâncarea nu mai ajunge, dormim pe jos. Ca să nu murim prin inaniţie, am
renunţat şi la şpriţ, şi la meci. Sâmbăta mai mergeam şi eu pe stadion, aşa
pentru relaxare, când jucau ai noştri. Acum de unde bani, că au scumpit şi ăştia
biletele. Iar cu şpriţul… s-a terminat vremea ceea când în fiecare seară îmi
luam şi eu un kil de vin, ştii de oboseală. Oricum, a doua zi, nu mă simţeam
prea bine după el. Nu-mi pare rău că am renunţat. M-am obişnuit aşa, şi parcă
şi la rugăciune e mintea mai limpede.
Voiam şi noi să ne schimbăm maşina, cum am văzut pe la alţi creştini…
Dar… lasă naşule, că-i bună şi "Dacia". Când îi văd pe alţii că merg pe jos, sau
cu bicicleta… Păi eu sunt boier. Nu mă plouă, nu mă ninge, nu-mi vin nici
gânduri de mândrie, că de, am maşină de lux…
Cu bucurie în suflet, dar afişând o figură gravă, compătimitoare, văzându-
şi treaba terminată, naşul zise:
- Ce rău îmi pare măi finule că îţi merge din ce în mai rău! Dar eşti gata
să asculţi în continuare?
- Ascult, naşule, că... n-am încotro.
- Uite ce să faci! Ca să-ţi fie mai uşor, du-l pe socrul tău acasă, că a venit
primăvara şi trebuie să taie via, şi după aia vii încoace şi-mi spui cum este.
După o săptămână vine Marian cu o faţă mai luminată şi, fără să-l întrebe
ceva naşul, îi zise:
- Naşule, să ştii că acum e mai bine. Suntem mai puţini la masă. Respir
şi eu mai uşurat. Cu banii suntem la limită, dar nu ne plângem.
- Bine măi, finule, dar n-ai vrea să-ţi fie şi mai bine?
- Aş vrea, dar e bine şi cum e acum. Ce trebuie să fac?
- O duci şi pe soacră-ta acasă, că începe iar circul, iar telefoane ziua şi
noaptea, şi vii să-mi spui cum îţi merge!
După o altă săptămână vine Marian fredonând "Cu noi este Dumnezeu…"
şi, sărutându-i mâna părintelui său spiritual, îi zise cu mare bucurie:
- Naşule, aşa de bine ne simţim acum!... A fost bună ideea cu soacră-
mea… Acum dormim şi noi în pat, acum ne ajung banii. Ne-am cumpărat şi noi
un DVD-player de la METRO, ca să mai vedem câte ceva duhovnicesc, că de
când am scos cablul, stă televizorul acela degeaba. Acum îl folosim la DVD-
player.
40
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Creionul
41
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
A doua calitate:
- din când în când trebuie să mă opresc din scris si să folosesc
ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţa pentru creion, dar până la
urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor
face mai bun...
A treia calitate:
- creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit.
Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea
ce este important e faptul că ne menţinem pe drumul drept.
A patra calitate:
- la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de
grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
Şi, în sfârşit,….
A cincia calitate:
- creionul lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţa
va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.
(Paulo Coelho)
Înfrânare
42
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Sf. Alexandru din Svir, numit si Proorocul Sfintei Treimi, este unul din marii
cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-
a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi
Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-
a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta ca
Lavra Sfantului Alexandru Svirski. Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale
moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea
aceasta, spre indreptarea si folosul nostru.Trupul Cuviosului este intreg si
neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum
aproape 500 de ani, el pare ca doarme! Faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile
care putrezesc la omul obisnuit in primul rand tesuturile moi ale buzelor,
nasului si urechilor sunt neatinse. La mana dreapta deschisa cu palma in sus
se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; s-au conservat mainile
muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si
nestafidit, de culoare galbui maronie. Moastele izvorasc mir din abundenta.
Este singurul Sfant al Noului Testament caruia Sfanta Treime i S-a aratat in
chipul celor trei Ingeri cu sceptru in mana, pe la anul 1506, poruncindu-i sa
construiasca o biserica in numele Sau. A trecut la cele vesnice la 30 august
1533 la varsta de 85 ani.
Sursa: http://filmeortodoxe.blogspot.com/2009/03/sfalexandru-din-svir-saint-alexander-of.html
Cerul şi Pământul
43
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
44
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Stabiliţi-vă priorităţile!
45
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
46
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
47
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Postul şi boala
48
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Trei paşi
49
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Şi tot ce e proorocit,
Se va-mplini, iubiţi ostaşi,
V-aşteptă cerul, pregătit,
Mai faceţi încă vreo trei paşi!
50
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Sfânta smerenie
Păpuşarul
51
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
La masă
52
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din
timpul Postului Mare, de Luni până Vineri (nu şi Sâmbetele şi Duminicile), căci,
după cum vom vedea mai târziu, slujbele acestor zile nu urmează celor
săvârşite de obicei în timpul Postului Mare.
La prima citire o metanie urmează fiecărei cereri. Apoi facem cu toţii
douăsprezece închinăciuni, spunând: "Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine
păcătosul!" întreaga rugăciune este repetată cu o singură metanie la sfârşit. De
ce ocupă un loc aşa de important această scurtă şi simplă rugăciune în slujbele
de Post? Pentru că recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi
negative ale pocăinţei şi constituie, să spunem aşa, o "verificare" pentru
ostenelile noastre personale de-a lungul Postului. Acestea au ca scop mai întâi
eliberarea noastră de câteva boli duhovniceşti fundamentale, ce ne modelează
viaţa şi fac practic imposibilă chiar încercarea de a ne întoarce noi înşine către
Dumnezeu.
Boala fundamentală este duhul trândăviei. Este acea lenevire şi pasivitate
a întregii noastre fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă "în jos" decât
"în sus" - care încearcă mereu să ne convingă că nici o schimbare nu este
posibilă şi, deci, nu este nici de dorit. De fapt, este vorba de un cinism
înrădăcinat, care la orice schimbare duhovnicească răspunde "pentru ce?" şi
face din viaţa noastră o teribilă risipire sufletească. Este cauza tuturor
53
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
54
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
55
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Duminica iertării
56
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Despre lepădare
După cum ştiţi, s-a făcut atâta vâlvă pe seama cipurilor biometrice. Unii s-
au temut mai mult, alţii au fost mai indiferenţi, unii au declarat public părerile
lor, iar alţii au fost mai reţinuţi în declaraţii.
Însă problema aceasta, pe noi, cei mici şi neînsemnaţi, într-o oarecare
măsură, ne depăşeşte pentru că nu ştim prea multe amănunte despre
conţinutul acelor cip-uri şi făcând nişte afirmaţii despre conţinutul lor, fără să
avem toate probele şi informaţiile necesare, devenim ridicoli şi motiv să ne
numească lumea, habotnici, iar altă dată să nu ne mai ia nimeni în seamă.
Trebuie totuşi să fim circumspecţi, căci am fost înzestraţi de Dumnezeu cu
raţiune şi în cazul acesta e vorba de o atenţionare apocaliptică. E vorba de
mântuirea sufletelor noastre. Şi eu sunt împotriva acestei acţiunii de "cip-
uire"" şi, din câte ştiu, multă lume. Cei mai mulţi sunt împotrivă, nu atât din
raţiuni religioase, cât din raţiuni lumeşti. Oamenii nu vor să fie controlaţi în viaţa
lor intimă, care de multe ori e o viaţă păcătoasă, şi nu de frica cifrei apocaliptice
666 sau de frica lepădării de Dumnezeu.
Să nu cădem în capcană! Adică, să fugim de cip, dar, în schimb, să
ducem o viaţă păcătoasă, prin care să ne lepădăm de Hristos. Trebuie să fim
atenţi la nişte aspecte, care ţin de lepădare, de adevărata lepădare, şi pe care,
din neştiinţă sau din alte motive, le ignorăm.
Lepădare înseamnă să spui tu, cu gura ta, că te lepezi de Hristos şi de tot
ce ţine de Biserică, sau să comiţi anumite fapte prin care este renegat Hristos.
Şi aceasta se poate înfăptui fie de bunăvoie, fie prin înşelare, fie prin
constrângere, fie prin intimidare (înfricoşare).
Iată o pildă concretă de lepădare, un fapt care s-a petrecut aievea.
Odată, la o biserică ortodoxă a venit o femeie străină, îmbrăcată
creştineşte, care se închina frumos şi arăta evlavie pentru lucrurile sfinte. Ea a
fost remarcată de celelalte femei din biserică şi mult s-au bucurat că printre ele
a apărut un suflet nou, dornic să-l slăvească pe Dumnezeu.
După slujbă, femeia străină s-a împrietenit cu o creştină de la strană. Au
stat puţin de vorbă, după care, voind să mai discute despre cele creştineşti,
noua venită a invitat-o acasă la ea, pe creştina noastră, ca să-i arate icoanele
şi alte lucruri sfinte aduse de la Ierusalim. Şi s-au dus undeva, într-o zonă mai
puţin cunoscută. Acasă, a invitat-o să ia loc, după care, femeia străină s-a dus
la bucătărie. Uitându-se prin casă, spre surprinderea ei, creştina noastră nu a
57
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
58
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Harnicul şi leneşul
59
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor.
Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi
mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul
leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia
întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă,
fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.
(Leon Magdan - Pilde Ortodoxe şi Povestiri cu Tâlc)
Oile şi caprele
60
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
61
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Dragostea călugărului
Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte şi a întocmit legi pentru creaţia
Sa. Fără legi ar fi un haos general şi viaţa nu ar fi posibilă. Despre aceste legi
ale materiei am auzit la şcoală: Legea lui Ohm, Legea lui Arhimede, Legea lui
Joule, Legile lui Newton ş.a.m.d. Desigur, ele sunt legile lui Dumnezeu, dar se
numesc aşa, după numele celui care le-a descoperit sau le-a studiat mai
amănunţit.
Să ne oprim puţin asupra legii gravitaţiei. Dacă legea gravitaţiei nu ar
funcţiona, obiectele n-ar mai fi atrase de pământ. Dacă am deschide robinetul,
62
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
apa nu ar mai curge în pahar, ci jetul de apă ar lua o direcţie necunoscută sau
n-ar curge deloc. Dacă am lovi o minge, aceasta ar călători prin Univers până
la primul obstacol. Ar fi ceva de neînchipuit ca legea să nu funcţioneze. În cazul
în care legea funcţionează, situaţia se schimbă: jetul de apă curge spre
pământ şi se opreşte la primul obstacol, care poate fi un pahar. Mingea după
ce am lovit-o, chiar dacă se ridică puţin, totuşi revine pe pământ.
Un alt exemplu: dacă dăm drumul la o piatră deasupra piciorului, sau
deasupra capului cuiva, în virtutea legii gravitaţiei, piatra, fiind atrasă de
pământ, întâlnind piciorul, care e pe direcţia ei, ne va lovi, sau va lovi pe
altcineva, care e pe traiectorie. Aceasta nu înseamnă că legea pe care a făcut-
o Dumnezeu nu e bună. Neatenţia noastră e de vină. Dar creştinul ce spune?
Zice că a fost o ispită (!!!). Dă vina pe diavol. La fel şi în alte situaţii, unde
funcţionează alte legi ale materiei; când se împiedică de ceva, când îşi dă cu
ciocanul peste degete, când se înţeapă cu acul, când alunecă pe gheaţă, când
se curentează etc., zice că ispita e de vină şi nu neatenţia lui. Aceasta se trage,
desigur, de la mândrie. Şi în alte situaţii îi auzi pe creştini zicând că ispita sau
altcineva e de vină, cum ar fi: când spune o vorbă necugetată, zice că i-a luat-
o gura pe dinainte; când bea un pahar în plus sau mănâncă prea mult, dă vina
tot pe ispită, nu zice că lăcomia lui; când merge să facă o faptă bună şi i se
strică maşina pe drum, zice că ispita, nu zice că a uitat să-i pună ulei, sau
benzină, sau altceva; când şeful lui de la serviciu îl ceartă sau îl sancţionează,
nu recunoaşte că a fost neglijent, ci dă vina pe ispită şi mai spune şi altora că
din cauză că e creştin şi că merge la biserică, de-aia i s-a întâmplat aşa. Şi
multe alte cazuri.
Nu negăm influenţa ispitei, dar nu în toate cazurile diavolul e de vină.
Uneori, să ne fie cu iertare, el se inspiră chiar de la noi.
Vorba (expresia) aceasta "am avut o ispită", o întâlneşti destul de des la
unii creştini, care vor să arunce vina pe altcineva, atunci când greşesc, aşa
cum s-a întâmplat şi cu primii oameni, Adam şi Eva: Adam a dat vina pe Eva,
Eva pe şarpe, şi s-au osândit cu toţii.
Părintele Paisie Aghioritul spune că noi îi dăm putere şi drepturi
ispititorului.
Când într-adevăr ispita lucrează, Sfântului Apostol Pavel spune în
Epistola întâia către Corinteni că "Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste
puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi
ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca
să puteţi răbda".
63
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
rău, aşa cum, dacă soarele va dogori neîncetat, totul se va usca sau se va
culca la pământ. Dar, când fenomenele alternează este bine.
Rugăciune
Parastasele ajută:
- Atunci când se săvârşesc cu credinţă şi evlavie.
- Atunci când cei morţi sunt vrednici de mila dumnezeiască.
- Atunci când plinătatea rugăciunilor nu se împotriveşte dreptăţii şi
bunătăţii dumnezeieşti.
Parastasele nu ajută:
- Atunci când omul a respins harul dumnezeiesc şi s-a făcut rob diavolilor,
nevrând să se pocăiască.
- Celui care a plecat cu desăvârşire nepocăit. Căci acestuia nu îi aduc
prea mult folos parastasele, ci doar o oarecare uşurare sufletească, lucru
mărturisit de Părinţii Bisericii.
- Sinucigaşilor, desigur nu celor care au fost bolnavi psihic, nu le putem
face parastase.
- De asemenea nici ereticilor, deoarece ei sunt despărţiţi de Biserică.
64
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Cei care au trăit aici creştineşte, dar nu s-au putut desăvârşi, primesc mult
folos din parastase. Dar cât folos, nu cunoaştem. "Nu te îndoi că vor rodi ceva
folositor (sufletului)", întăreşte Sfântul Ioan Gură de Aur.
Dar din parastase avem şi alte foloase pe care le primesc şi cei care
rămân în această viaţă.
- Se înmulţeşte dragostea dintre cei vii şi cei morţi.
- Folosul se leagă nemijlocit de virtutea creştinească.
- Se întăreşte credinţa în viaţa de dincolo de mormânt.
- Se întăreşte nădejdea în mila lui Dumnezeu.
- Se propovăduieşte prezenţa necurmată a lui Hristos în lume.
- Învaţă că omul este cetăţean al cerului. Se mută din Biserica luptătoare
de pe pământ în cea biruitoare din cer.
- Hristos ascultă rugăciunile tuturor şi este înduplecat de mijlocirile sfinţilor
şi ale Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.
- Nădejdea de mântuire a creştinilor nu se pierde nici după moarte.
- Dăruiesc iertare păcatelor celor pentru care se săvârşesc parastasele,
căci Iubitorul de oameni Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile Bisericii
Lui.
- Hotărârea definitivă a lui Dumnezeu pentru răsplata sau pedeapsa
viitoare nu s-a rostit încă. Aceasta este păstrată pentru a Doua şi înfricoşata
Venire. Până atunci Biserica poate înălţa rugăciuni şi cereri pentru mădularele
ei.
- Precum în Biserica luptătoare cei care se află sub pedeapsă canonică
pentru păcatele săvârşite sunt lipsiţi de dumnezeieştile Taine, tot astfel şi în
Biserica biruitoare cei care au murit în păcate sunt departe de sfinţi şi drepţi.
- Se înmulţeşte dragostea frăţească.
- Se mângâie cei vii şi întristaţi pentru moartea persoanei iubite, căci
moartea este amară, pricinuieşte mâhnire nesuferită şi îi desparte brusc de cei
iubiţi. Rugăciunea şi parastasul este singurul mod de comuniune cu ei, căci nu
există un alt mod de comuniune cu persoanele dragi nouă.
- Pricinuieşte aducerea aminte de moarte, de deşertăciunea lumii şi a
lucrurilor ei.
- Îndeamnă la dobândirea virtuţii şi la petrecerea plăcută lui Dumnezeu.
- Încurajează la faceri de bine şi la nevoinţa proprie.
65
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Strana este acea zonă din biserică unde este plasat corul şi se referă atât
la zona unde stau împreună cei care cântă la slujbă, cât şi la suportul de lemn
(pupitru) pe care sunt aşezate cărţile din care se citeşte, sau se cântă în timpul
slujbei.
De-a lungul istoriei, în catedrale, mănăstiri şi aşezăminte mai mari, au fost
amenajate strane pe ambele laturi ale bisericii. Ca urmare, au apărut două
coruri care cântă antifonic (alternativ). Această practică era folosită în
Catedrala bizantină Sfânta Sofia din Constantinopol, a cărei practică liturgică
a devenit model pentru toate bisericile de rit bizantin.
Aranjamentul amintit, presupune existenţa a două coruri (câte unul de
fiecare parte), cât şi a doi cântăreţi bine instruiţi în conducerea slujbelor. Din
păcate, cântăreţi bine instruiţi sunt foarte rari în zilele noastre, iar majoritatea
bisericilor au o singură strană, adesea în dreapta bisericii. Totuşi, la unele
catedrale patriarhale, comunităţi monahale mari, seminarii şi biserici cu un
număr mai mare de tineri, de creştini practicanţi, se cântă şi în zilele noastre la
două strane.
66
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
proprietari şi-au luat în primire domeniul, n-am mai văzut-o. Probabil că a mers
la o biserică de săraci, unde enoriaşii nu s-au gândit să-şi cumpere stranele.
Toate acestea s-au derulat în pace. N-a vociferat nimeni, căci adevăratul
creştin le primeşte pe toate ca din mâna lui Dumnezeu.
Ce bine era dacă persoanele cu posibilităţi materiale plăteau în taină
stranele, fără să-i ştie nimeni şi fără să-şi scrie numele pe ele. De altfel, am
văzut şi pe alte obiecte de cult (icoane, perdele etc.) dăruite bisericii, numele
donatorului.
Ne luăm plata de la oameni. Probabil, din neştiinţă, unii chiar aceasta
doresc: vor să fie lăudaţi şi în biserică, nu le ajung laudele de care sunt
înconjuraţii în societatea din care fac parte.
Scriu acestea, nu spre a judeca pe cineva, ci spre a nu se mai osteni
oamenii degeaba, crezând că "jertfa" lor le este primită, învăluită în atâtea
laude.
Desigur, nu trebuie să generalizăm. Aceste situaţii sunt izolate. Totuşi, toţi
suntem datori să semnalăm, să luăm poziţie, cu smerenie şi cu tact, faţă de
anumite nereguli care se întâmplă în cadrul Bisericii, căci indiferenţa este
păcat mare şi ajungem să cădem în ispita în care au căzut alţii, care au
transformat sfântul lăcaş într-o instituţie de reculegere, într-o sală de
conferinţe, sau un loc unde oamenii au prilejul să se mai întâlnească (pentru
afaceri).
Au venit la avva Antonie mai mulţi filosofi, gândindu-se că-l iau în râs, că
nu învăţase carte.
Avva Antonie a zis către ei:
- Ce credeţi, ce a fost mai întâi, mintea sau cartea? Şi care dintre ele este
pricina celeilalte, mintea pentru carte sau cartea pentru minte?
Atunci filosofii au răspuns:
- Întâi este mintea, deoarece mintea a născocit cartea.
Atunci avva Antonie a zis:
- Deci cel cu mintea sănătoasă n-are nevoie de carte.
Dezminţire
67
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
68
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
un cerc viu în jurul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, lucrând faptele bune,
postul, rugăciunea, virtuţile creştineşti, căci în joc este mântuirea sufletelor
noastre.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Exemplul tău
Peştică Bibănescu
69
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
70
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Glasul conştiinţei
71
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Zău
Astăzi vom vorbi despre un cuvânt care, în vorbirea multora dintre Dvs.,
a devenit un adevărat tic verbal, adică îl folosiţi foarte des, mai mult sau mai
puţin motivat; doar din obişnuinţă. Mă refer la cuvântul "Zău". Cuvântul este
întâlnit des şi în cele mai diferite împrejurări. Puţini, însă, dintre cei care-l
folosesc îi mai cunosc semnificaţia. A sosit vremea ca să-i scoatem vălul şi,
cunoscându-i adevărata semnificaţie, să-l folosim după cuviinţă.
Termenul este o prescurtare de la "Dumnezeu", este o prescurtare de la
un jurământ ferm: "Jur pe Dumnezeu!" sau "Martor mi-e Dumnezeu!". Omul,
având conştiinţa existenţei şi atotştiinţei lui Dumnezeu, Îl cheamă să-I dea
mărturie pentru cele afirmate. Cuvântul lui depăşeşte limita unui simplu mijloc
de comunicare: face legătura dintre material şi spiritual, dintre om şi divinitate.
Jurând pe numele lui Dumnezeu sau luându-L pe Dumnezeu martor pentru
cele spuse, nu-ţi permiţi să minţi, să înşeli, să te dedublezi între ceea ce
gândeşti şi ceea ce spui. Dacă interlocutorul tău poate fi înşelat, Dumnezeu nu
poate, iar dacă semenul nu poate întotdeauna să-ţi verifice exactitatea
spuselor, Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, nu poate fi păcălit. Chemându-L pe
Dumnezeu drept chezăşie pentru cele spuse, implicit îl chemi şi judecător. O
faci voluntar, convins fiind că nimic nu trece neobservat din faptele, vorbele,
gândurile noastre. O faci, fiind convins că binele, adevărul, dreptatea,
frumuseţea morală vor fi răsplătite, în timp ce minciuna, păcatul, viciul,
pervertirea spirituală vor fi pedepsite. A folosi această expresie în mod
uşuratic, indiferent de împrejurări, este o impietate, o lipsă de respect faţă de
Dumnezeu, înseamnă a-I lua numele în deşert, ceea ce este aspru pedepsit
încă din vechime (Ieş., XX, 7). "Pe unde iese vorba, iese şi sufletul!" spuneau
bătrânii noştri şi nu greşeau. Greşim, în schimb, noi, cei care vulgarizăm
cuvintele, pierdem sensurile originare, violăm limbajul, ne înstrăinăm de fiinţa
şi gândirea românească autentică, adevărată.
Sursa: Pr.Alexandru Stanciulescu-Barda - http://malovat.wordpress.com
72
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
"Când avem înaintea noastră două rele, şi oricum trebuie să alegem una,
s-o alegem pe cea mai uşoară. De pildă: în timp ce ne rugăm ne vin vizitatori.
Ce vom face? Vom opri rugăciunea, sau îi vom întrista pe fraţi, lăsându-i să
aştepte? În situaţia aceasta, o vom prefera pe prima, pentru că iubirea este mai
înalta decât rugăciunea. Rugăciunea este o virtute în parte, în timp ce iubirea
cuprinde înlăuntrul ei toate virtuţile".
"Când eram tânăr, m-am aşezat la o masă. M-au atacat atunci două feluri
de gânduri: al îmbuibării (sa mănânc mult şi să mă desfăt) şi al slavei deşarte
(să par înaintea celorlalţi nevoitor si postitor). Am preferat să fiu biruitor de
slavă deşartă, şi aceasta pentru că tânăr cum eram, m-am înfricoşat de
urmările îmbuibării (adică de curvie)".
Luptele fratricide
Cunoaştem din istorie situaţii când, în timpul războiului, fraţii s-au luptat
între ei. Unul din tabăra inamică, îmbrăcat în uniforma celorlalţi şi pătrunzând
în tabăra lor, a strigat că sunt atacaţi. Fiind noapte, fiecare îl considera pe cel
de lângă el un posibil duşman şi lovea fără să ştie în cine loveşte. Când s-a
luminat de ziuă, istoviţi, cei puţini care au mai rămas în viaţă, şi-au dat seama
că a fost o diversiune, că adevăratul duşman a provocat lupta dintre ei.
Această tactică este folosită şi de vrăjmaşul sufletelor noastre, care se
strecoară în tabăra creştină, ia chip creştinesc şi provoacă lupta. Şi "noapte"
fiind, cei mai mulţi dintre "ostaşi" se înşeală crezând că fraţii sunt adevăraţii
duşmani. Dar când se va face "ziuă", când va veni Ziua cea Mare, când lumina
lui Hristos va scoate totul la iveală, când se vor deschide cărţile conştiinţei,
mulţi vor regreta, văzând că s-au înşelat, că au luptat contra fraţilor şi nu a
vrăjmaşilor.
Se pune întrebarea, de ce îngăduie Dumnezeu luptele fratricide?
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că "păcatul înarmează fraţii împotriva
fraţilor. Dacă ai fraţi care caută să se certe cu tine, decât să-i acuzi prin
plângerile tale, cercetează-ţi propria conştiinţă şi caută să vezi care este
păcatul care ţi-a câştigat duşmănia lor".
Aşadar…, tot păcatul, care este rădăcina tuturor relelor.
73
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Sănătatea copiilor
74
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Bolovanul
A fost odată un împărat, care, vrând să dea o lecţie supuşilor lui, a pus un
bolovan mare în mijlocul drumului, iar după aceea s-a ascuns pentru a vedea
cine va da bolovanul la o parte.
75
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Călătorul
Un pahar cu lapte
Într-o zi, Howard Kelly, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri
umblând prin sate, bătând din poartă în poartă, ca să-şi plătească studiile la
universitate, găsi în buzunar doar câţiva bănuţi, şi-i era foame. Banii nu-i
ajungeau nici măcar pentru o pâine. Se hotărî să ceară ceva de mâncare la
următoarea casă. Bătând într-o poartă, o tânără deschise uşa şi îl întrebă ce
doreşte. Vizibil jenat, studentul nostru, în loc să ceară ceva de mâncare, ceru
un pahar cu apă.
Ea, privindu-l cum arată, văzându-l cu rucsacul în spate, şi-a dat seama
că tânărul este înfometat, aşa că îi aduse un pahar mare cu lapte.
El îl bau încet şi după aceea întrebă:
- Cât vă datorez?
- Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. Mama mea ne-a învăţat că trebuie
să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi…
- Vă mulţumesc din suflet...! spuse el.
76
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Atenţie la oglinzi!
Rătăcind pe ici, pe colo, un câine dolofan ajunse într-o odaie care avea
pe toţi pereţii oglinzi imense.
Astfel se văzu dintr-odată înconjurat de mulţi câini. Se înfurie, începu să
scrâşnească din dinţi şi să mârâie. Fireşte, şi câinii din oglindă făcură la fel,
descoperindu-şi colţii fioroşi. Câinele nostru începu să se învârtă nervos într-o
parte şi în alta pentru a se apăra de atacatori, după care - lătrând cu furie - se
aruncă asupra unuia dintre presupuşii săi adversari.
În urma puternicei izbituri în oglindă, căzu la pământ fără suflare şi plin de
sânge.
Dacă ar fi dat din coadă prieteneşte o singură dată, toţi câinii din oglindă
ar fi răspuns în acelaşi fel. Şi întâlnirea lor ar fi fost o sărbătoare!!
77
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
78
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
79
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
aceşti părinţi, ori pe ucenicii lor? Eu n-am auzit. Aşadar, atâta timp cât Sfântul
Sinod nu s-a pronunţat în vreun fel sau altul cu privire la aceşti părinţi ai noştri,
haideţi să procedăm la fel ca şi în cazul Sfinţilor Trei Ierarhi, şi să-i cinstim
deopotrivă pe toţi părinţii duhovniceşti ai Bisericii noastre, care au făcut roade
şi să defăimăm pe defăimătorul sufletelor noaste, cel care vrea să ne
învrăjbească. Amin!
Fereastra sufletului
Milostenia sufletească
80
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi
nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi
cercetat".
Aşadar, să facem milă. Aici voiam să ajung. Să facem milă, dar nu oricum
şi oricând, căci sunt situaţii în care putem să greşim, făcând milă. Dacă ştim
pe cineva că foloseşte banul pe care i-l dăm ca să cumpere băutură, ţigări sau
alte lucruri nefolositoare, greşim; încurajăm beţia şi fumatul. Dacă ştim pe
cineva că cerşeşte pentru că e certat cu munca, iar greşim; încurajăm lenea.
De aceea, pe adevăraţii săraci trebuie să-i căutăm cu atenţie, ostenindu-ne
puţin. Să nu credem că, dacă am dat doi bănuţi la primul cerşetor întâlnit în
cale, am făcut mare milă. Să-i cutăm prin sate izolate, prin locuri greu
accesibile. Să ne unim mai mulţi creştini ca să putem face aceasta, căci de
unul singur e mai greu.
Sunt unii cerşetori, care profită de mila şi bunătatea creştinilor şi vin
duminica chiar în biserică, în timpul slujbei, ca să cerşească. Aici iar putem
greşi, dacă nu suntem vigilenţi, pentru că se tulbură slujba. Îi vezi pe unii
creştini căutându-se prin buzunare, foindu-se, în loc să fie atenţi la cântare şi
rugăciune, căci aceşti cerşetori sunt foarte insistenţi, dacă nu le dai. Aici
trebuie să luăm poziţie noi, cei din biserică, căci preotul nu poate să iasă din
Sfântul Altar să se ia cu ei la harţă. Dându-le acestor cerşetori (sau falşi
cerşetori), îi determinăm să mai vină şi duminica viitoare ca să fac dezordine.
Iată cum putem să greşim!
Mila cea mai mare pe care trebuie să o facem noi, astăzi, ne spunea
vrednicul de pomenire Părintele nostru Visarion Iugulescu, este mila
sufletească. Şi pe aceasta o putem face, cu mai mult spor, la fel, unindu-ne mai
mulţi creştini.
Trebuie să avem în vedere ce hrană dăm, cui dăm, cum dăm, unde dăm
şi când dăm.
Când dăm. Dăm când sufletul omului este dispus să primească un dar
duhovnicesc, un îndemn. Momentul cel mai bun este când omul este în
suferinţă, în boală, în necaz, în primejdie, în sărăcie. Atunci se mai gândeşte
la Dumnezeu şi la ajutorul Lui, atunci primeşte. Atunci să-i venim în
81
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
întâmpinare.
Unde dăm. Dăm la spitale, azile, familii nevoiaşe, instituţiile prin care
lucrăm şi oriunde sunt fraţi de-ai noştri.
Pentru necazurile prin care trec, de obicei, oamenii dau vina pe dregători.
Noi să nu facem politică, să nu dăm vina pe alţii. Trebuie să-i facem să
înţeleagă că din cauza depărtării noaste de Dumnezeu şi a păcatelor se abat
peste noi necazuri şi lipsuri, şi nu din cauza altora.
Cui dăm. Dăm, desigur, la săraci. Cei mai săraci (sufleteşte) în ziua de
astăzi sunt bogaţii vremii, care au de toate (din cele materiale) şi nu mai au
nevoie de Dumnezeu.
Dăm celor de care nu s-a îngrijit nimeni până în momentul de faţă. Dacă
nu le vom da noi fraţilor noştri, le vor da alţii, care se vor prezenta drept păstori
şi apostoli, dar care sunt de fapt "lupi îmbrăcaţi în piei de oaie", ce au în traistă
otravă.
O femeie, ieşind din casă, vede trei bătrâni cu barbă albă stând pe o
băncuţă la poartă.
Nu-i cunoştea, dar văzându-i străini şi abătuţi, îi invită în casă să mănânce
ceva.
- Soţul tău este acasă? - întrebară ei.
- Nu, este la câmp.
- Atunci nu putem intra, replică ei.
Seara, când soţul se întoarse acasă, ea îi povesteşte despre cei trei
82
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
bătrâni...
- Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru!
Femeia se duce şi îi invită în casă.
- Nu putem intra toţi în casă, replică ei.
- Cum aşa? întreabă ea.
Unul dintre bătrăni îi explică:
- Eu sunt BUNĂSTARE , el este PACE iar celălalt este DRAGOSTE.
Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău: pe care dintre noi ne-a invitat în casă ?
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care nu stătu mult pe gânduri şi
cu bucurie, zise:
- Ce bine! Cum suntem noi nevoiaşi, ar fi bine să-l inviţi în casă pe
BUNĂSTARE, să ne umple casa cu bunăstare, să nu mai alerg atâta, toată
ziua!
Soţia nu a fost de acord:
- De ce să nu-l invităm pe PACE? Câte griji pe capul meu, câte datorii...,
nu mai am PACE şi linişte.
Nora, care îi asculta dintr-un colţ al casei, zise:
- N-ar fi mai bine să-l invităm pe DRAGOSTE? Casa noastră ar fi atunci
plină de dragoste! - a sugerat nora, care, probabil, se gândea şi la relaţia ei cu
soacră-sa.
- Hai, măi femeie, să ne luăm după sfatul norei, îi zice soţul femeii sale.
Du-te afară şi invită-l pe DRAGOSTE să ne fie oaspete.
Femeia iese afară şi întreabă:
- Care dintre voi este DRAGOSTE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete.
DRAGOSTE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi
ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă:
- L-am invitat doar pe DRAGOSTE. Cum de veniţi şi voi cu el?
Cei trei bătrâni îi replicară: Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe
PACE, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe DRAGOSTE,
unde merge el mergem şi noi.
E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine... Parcă aţi vrea
să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ?
În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt
tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu
aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc,
să mă dăruiesc chiar pe mine însumi... Asta e mult mai frumos decât sa rămân
rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi
83
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi
căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva:
dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care
le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici... Asta e o iluzie.
Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o
lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar
când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult...
Violenta la ea Acasa
84
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
vina, noi doar aratam ce se intampla in lume.", a remarcat prof. Ioan Dragan,
coordonatorul studiului. La noi, pe micul ecran, violenta verbala a trecut
inaintea celei fizice, iar tipurile de emisiuni care prezinta cel mai mare numar
de asemenea acte sunt cele de reality-show (20,7 pe ora), de divertisment
(15,5) si dezbaterile (8,3). La postul Acasa, telenovelele romanesti abunda in
special in violente verbale". De altfel, la acest capitol ii concuram pe americani,
cei despre care se spune ca "omoara", la Hollywoood, cam 1000 de persoane
pe zi. Daca la ei 53% din filme contin violenta, in filmele noastre se ajunge la
41%. "Pe fondul unei concurente din ce in ce mai acerbe, ne asteptam ca
violenta pe micul ecran sa creasca pana la extrem", a declarat presedintele
CNA, Rasvan Popescu. In 2008, CNA a dat posturilor TV care au promovat
acte de violenta 38 de somatii, 19 amenzi si trei sanctiuni cu intreruperea
emisiunii.
Amenzi degeaba
Revoltă în junglă
85
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
86
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Valoarea femeii
Un tată vorbea cu fiul său. Probabil că acest tată era şi un bun contabil,
căci la orice lucru el folosea creionul şi hârtia. Fiul, fiind la vârsta căsătoriei, îi
povestea tatălui despre viitoarea lui soţie, despre alegerea făcută:
- Tată, mi-am găsit aleasa inimii şi vreau să mă căsătoresc cu ea. Tatăl îl
întreabă:
- Cum este aleasa inimii tale?
Fiul răspunde:
- Este frumoasă.
Tatăl, vrând să "calculeze" valoarea fetei, îi spune:
- Ia un creion şi scrie un zero! Şi cum mai este?
Fiul răspunde:
- Este bogată.
Tatăl îi spune din nou:
- Mai scrie un zero lângă celălalt! Şi cum mai este?
87
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Fiul:
- Este harnică. Tatăl:
- Mai scrie un zero! Şi cum mai este?
Fiul:
- Este sănătoasă.
Tatăl:
- Mai scrie un zero! Şi cum mai este?
Fiul:
- Cu nume bun.
Tatăl:
- Mai scrie un zero! Şi cum mai este?
Fiul:
- Cu multă ştiinţă de carte.
Tatăl:
- Mai scrie un zero! Până acum totul este zero. Şi cum mai este?
Fiul, nemulţumit de nemulţumirea tatălui său, îi spune accentuând fiecare
literă:
- Tată, aleasa inimii mele este foarte evlavioasă şi credincioasă!
Tatăl îi spune răspicat, accentuând şi el fiecare literă:
- Fiul meu, în faţa tuturor zerourilor scrie un unu şi vei vedea cât valorează
aleasa inimii tale! Dacă este credincioasă, atunci este de milioane. Te felicit!
Orbire sufletească
A fost odată o fată oarbă care se ura pe sine pentru că era oarbă. Ura pe
toată lumea, în afară de prietenul ei. Într-o zi, fata a spus că dacă ar putea
vedea lumea, atunci ea s-ar mărita cu prietenul ei.
Dar, într-o zi fericită, cineva i-a donat o pereche de ochi. După operaţie,
când bandajele au fost date jos, ea a văzut totul şi pe prietenul ei. Acesta a
întrebat-o: "Acum, că poţi vedea, te măriţi cu mine?"
Fata a rămas şocată când a văzut că prietenul ei este orb şi i-a spus: "Îmi
pare rău, dar nu mă pot mărita cu tine pentru că... eşti orb". Gândul că trebuia
să se uite la ochii lui închişi toată viaţa ei, a făcut-o să-l refuze.
Profund îndurerat, înainte de a pleca, prietenul ei i-a spus: "Te rog să ai
grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte de a fi ai tăi, au fost ai mei…"
Tot aşa procedăm şi noi, când starea noastră se schimbă din rău în bine.
Ne mai aducem aminte, oare, cum a fost viaţa noastră mai înainte şi cine a fost
alături de noi în cele mai grele clipe?
În cursa vieţii
88
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Aşa-i şi la omenire,
Când în obştii nu-i unire.
89
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
poate să treacă prin cele trei site. Prima este sita adevărului. Ai verificat dacă
tot ceea ce vrei să-mi istoriseşti este adevărat?
- Nu, am auzit şi eu povestindu-se şi...
- Aha! Precis însă că ai folosit-o pe cea de-a doua sită. Ceea ce vrei
să-mi relatezi, dacă nu este adevărat, măcar este un lucru bun?
Celălalt răspunde ezitând:
- Nu, dimpotrivă...
- Atunci, l-a întrerupt din nou înţeleptul, hai să încercăm a treia sită. Ceea
ce vrei să-mi comunici este un lucru necesar?
- Nu tocmai.
- Atunci, zâmbi Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici
adevărat, nici bun şi nici necesar, las-o baltă şi nu mă mai împovăra şi pe mine.
Într-o zi, un tânăr s-a oprit în mijlocul unui oraş şi a început să le explice
celor din jur că are cea mai frumoasă inimă din lume. O mare mulţime de
oameni s-a adunat şi toţi se minunau, văzându-i inima, căci era perfectă. Nu
era în ea nici o pată şi nici o imperfecţiune. Da, toţi îi dădeau dreptate: era într-
adevăr cea mai frumoasă inimă, care fusese văzută vreodată.
Deodată s-a apropiat un bătrânel de mulţime şi a zis:
- Totuşi, inima ta nu este nici pe departe aşa de frumoasă ca a mea.
Mulţimea de oameni şi tânărul priviră inima bătrânului care bătea cu
putere, dar care era plină de cicatrici. Inima avea locuri în care bucăţi din ea
fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau întru totul. Şi mai erau unele
linii colţuroase, mai bine spus în unele locuri existau răni adânci, din care
lipseau bucăţi întregi. Tânărul privi la inima bătrânelului, observă starea în care
se afla şi râse.
- Cred că glumeşti, spuse el, asemănând inima ta cu a mea. A mea este
perfectă, în timp ce a dumitale este un amestec de cicatrici şi răni.
- Da, spuse bătrânul, a ta arată perfect, dar nu aş schimba-o niciodată cu
a mea. Fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am
dăruit dragostea mea. Rup o bucată din inima mea şi o dau celor de lângă
mine. Şi adesea ei îmi dau în schimb o parte din inima lor, care ia locul rămas
gol din inima mea. Dar pentru că bucăţile nu se potrivesc chiar perfect, am
rămas cu câteva margini colţuroase şi porţiuni pe care le preţuiesc foarte mult,
căci ele îmi amintesc de iubirea, pe care am dăruit-o altora. Uneori am dăruit
bucăţi din inima mea, fără ca să primesc nimic în schimb, nici măcar o bucăţică
din inima lor. Acestea sunt rănile deschise. A dărui iubire înseamnă uneori a-
ţi asuma un mare risc. Chiar dacă aceste răni sunt dureroase, rămân deschise
şi îmi amintesc de iubirea pe care o am faţă de oameni şi sper că se vor
întoarce într-o zi şi vor umple locurile goale. Îţi dai seama acum în ce constă
adevărata frumuseţe a inimii?
Tânărul era pe punctul de a începe să plângă, se apropie de bătrân, îşi
strânse inima tânără şi perfectă şi smulse o bucată din ea. Apoi i-o întinse
90
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Cum ne rugăm?
Pomul cu roade
Nisipul şi piatra
91
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Când ne botezăm?
92
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
preot ortodox:
- Părinte, sunt unii care susţin că Domnul Hristos s-a botezat la 30 de ani
de aceea şi ei îşi botează copiii tot la 30 de ani. E adevărat? Răspunsul
părintelui a fost:
- DOMNUL IISUS HRISTOS S-A BOTEZAT LA 8 ZILE, când a fost tăiat
împrejur. Acesta era botezul în vigoare în acel moment.
Fără cuvinte
Învaţă de la toate
93
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Aşa se întâmplă peste tot unde fiecare vrea să fie mai mare.
Dar ce zice Hristos? "…care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor
al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă". (Mc. 10,43-
44)
Oare pentru a ne fi slugi, vor unii ca să fie mai-marii noştri? Bine-ar fi!
Oare se gândesc aceştia la răspunderea pe care vor să şi-o ia? căci vor
răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare supus în parte, fie în plan
familial, fie în plan social, politic sau religios.
Tare mă tem că e aşa cum spune Sfântul Apostol Iacov : "De unde vin
94
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre
care se luptă în mădularele voastre?" (Iacov 4,1)
Şi care sunt poftele noastre? Acestea sunt: mândria, trufia, semeţia, slava
deşartă, orgoliul, iubirea de sine, lauda de sine, îndreptăţirea de sine,
mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine, plăcerea de sine, părerea de sine,
închipuirea de sine, simţirea de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine,
încrederea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine…
Pildă
Pernuţele
95
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Darul tău
…dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că
fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi
mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.(Mt. 5,23-
24)
Aţi văzut pe cineva să-şi lasă darul său la uşa altarului şi să alerge la
vreun frate pentru a se împăca? Eu n-am văzut şi nici n-am auzit până acum
de aşa ceva. Sau poate că nu mai există între creştini certuri, neînţelegeri. Ba
există, o să spuneţi. Dar atunci de ce nu vezi creştini care să lase darul la uşa
altarului şi să alerge la împăcare? Mai ales că fraţii sunt tot în biserică şi nu
trebuie să alege mai mulţi kilometri. Răspunsul este cunoscut: mândria.
Fiecare crede că nu el e vinovat sau că e de datoria celuilalt să ceară iertare.
Cum ne mai înşelăm! Dar nu de asta voiam să vorbesc acum, ci de o altă
comportare pe care o au unii creştini când aduc darul lor la altar.
Unii, care n-au venit cu anii pe la biserică, nu ştiu că "se plăteşte
Liturghia" la uşa din miazănoapte a Sfântului Altar. De aceea, cu lumânarea în
mână, parcă speriaţi, îi vezi horbocăind prin faţa Sfântului Altar. Alţii vor chiar
să intre în altar. Bineînţeles că fraţii mai "vechi", cu mai multă experienţă, se
reped la ei, dându-le indicaţiile de rigoare.
Alţi creştini, mai cunoscători ai ritualului ortodox, se duc întins cu
lumânarea către ţintă: uşa diaconească de miazănoapte. Însă cum preotul
zăboveşte şi nu deschide uşa imediat, îşi pierd răbdarea. Probabil au lăsat
rând pe undeva, la piaţă, la dentist sau în altă parte şi, tot fiind în zonă, s-au
gândit că nu e rău să plătească şi o Liturghie. Şi cum preotul tot nu iese în
întâmpinare, încep să se uite în stânga, în dreapta, înapoi, după care bat
disperaţi în uşă şi în cele din urmă o deschid puţin ca să-l atenţioneze pe
slujitorul altarului că e cineva la uşă.
Toate acestea distrag atenţia celor din biserică, tulburând liniştea celor ce
au venit mai de dimineaţă la slujbă.
Trebuie ştiut că preotul în altar nu doarme, ci are de îndeplinit un anumit
ritual, trebuie să zică nişte rugăciuni şi ştie dânsul când trebuie să iasă spre a
primi darurile credincioşilor. Este bine să mergem la slujbă mai de dimineaţă şi
să scriem pe o hârtiuţă, citeţ, (bine ar fi de acasă) pe o coloană numele celor
vii, iar pe altă coloană numele celor adormiţi, adică un pomelnic. E bine, de
asemenea, să folosim lumânările oferite de biserică şi nu cumpărate din altă
parte. E bine să avem o ţinută cuviincioasă, mai ales femeile, spre nu a
produce sminteală în sfântul locaş. E bine ca, în cazul celor căsătoriţi, liturghia
să o plătească bărbatul sau un copil.
Darurile la Sfântul Altar (pâine, vin, tămâie, lumânări, ulei pentru candele),
însoţite de pomelnice, se aduc până la ieşirea cu cinstitele daruri, adică după
cântarea Heruvicului. Să nu dăm în mâna preotului bani rupţi sau expiraţi. Şi
mai sunt şi alte norme de bună cuviinţă pe care le veţi afla frecventând mai des
slujbele bisericii, căci de-acolo le-am aflat şi eu.
96
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
97
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Întoarcerea Iordanului
98
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
O poveste adevărată
În Scoţia trăia un ţăran sărac care se numea Fleming. Într-o zi, aflându-
se la lucru pe câmp ca să-şi câştige pâinea, a auzit un strigăt de ajutor, a
alergat în direcţia de unde venea şi a dat peste un copilandru care căzuse în
cursa unei mlaştini şi începuse să se scufunde. L-a tras afară, l-a spălat şi i-a
dat drumul.
A doua zi s-a pomenit la uşa casei cu un nobil englez.
- Sunt tatăl copilului pe care l-ai salvat de la moarte şi am venit să te
recompensez.
- Sire, eu nu am făcut-o pentru vreo răsplată şi nici nu am de gând s-o
accept. Dumnezeu a vrut ca fiul dumneavoastră să strige, iar eu să fiu
aproape.
- Acesta e băiatul dumitale? a întrebat nobilul, cu ochii pe tinerelul care
tocmai îşi făcuse apariţia şi care era cam de aceeaşi vârstă cu copilul său.
- Da, e fiul meu, a răspuns ţăranul.
- În cazul acesta, îmi dai voie să-i ofer copilului dumitale nivelul de
educaţie pe care i l-aş da fiului meu?
Ţăranul s-a învoit bucuros, tânărul a făcut studii strălucite, pe care şi le-a
desăvârşit la celebra Facultate de Medicină "Holy Cross Hospital" din Londra
şi a devenit savantul Alexander Fleming, cel care a descoperit penicilina şi a
fost apoi încununat cu Premiul Nobel.
Între timp, fiul nobilului s-a îmbolnăvit de o gravă pneumonie şi a scăpat
cu viaţă în urma unui tratament cu penicilină. Numele nobilului care l-a
întreţinut la studii pe Fleming este Randolph Churchill, iar fiul său, salvat de la
moarte prin penicilina lui Fleming, a intrat în istoria glorioasă a Marii Britanii sub
numele de Winston Churchill.
Maxime remarcabile
99
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Nemulţumirea
100
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Anul ce începe-acum,
Să ne fie unul bun,
Încărcat cu fapte bune
Şi mai multă rugăciune!
Să-L slăvim pe Dumnezeu
Şi la bine, şi la greu!
S-avem pace, fericire
Şi la capăt, mântuire!
"...vreau să vă spun că, începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai
mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viata, să luăm
aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneste cine stie
101
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
102
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
praf si pulbere este! Nimic nu rămâne vesnic pe pământ. Unde sunt puternicii
de care se cutremura lumea până ieri? Du-te si vezi-i în gheenă, cum îi
muncesc dracii. Du-te si întreabă-i acolo: "Cu ce v-ati ales din viata aceasta?"
Unde a rămas stăpânirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat
moartea, după dreptate, si-i tine în legături până în ziua Judecătii de Apoi.
Împăratul Alexandru Macedon era mare filosof; învătase filosofia despre
suflet si moarte de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel, opt ani de zile.
Si tot îl cinsteau ai lui, dar el avea cuvântul acela: "Dacă-i moarte, nu-i nimic!"
Dar odată, tot îl lăudau:
- Măria ta, cât stăpânesti! Cât de mare esti!...
- Măi, dacă credeti că am stăpânire, veniti cu mine la malul mării (si marea
era tulbure în ziua aceea. Vărsa valuri si se agita). Uite, ca să vedeti ce putere
am: Mare, îti poruncesc să stai pe loc!
Dar marea zvârlea valuri peste el.
- Ati văzut? Ati zis că am putere! Ati spus că eu împărătesc. Un val de apă,
tot acum mă îneacă. Nu a ascultat deloc de mine. Cum ziceti că am putere,
dacă un val de apă nu ascultă de mine?
El era om care cunostea că omul nu poate nimic fără Dumnezeu!
Când era să moară, l-au întrebat generalii lui:
- Măria ta, din ce să-ti facem mormântul? Din marmură? Din aur? Din
pietre scumpe de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate
pietrele scumpe i le-au spus. Iar el le-a răspuns:
- Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceti mormântul meu din aur si din
alte pietre scumpe, ci să-mi faceti mormântul si sicriul de granit. Să nu cumva
să mă îmbrăcati în haine aurite, ci simplu, ca un simplu om. Si să lăsati la sicriu
două găuri: una în stânga si alta în dreapta.
- Dar de ce asta?
- Pe acolo să-mi scoateti mâinile goale, ca să vadă toti că nimic n-am luat
cu mine după moarte.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negresit vom
muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-
am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să multumim Preasfintei Treimi si
Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a
învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem
început bun si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne
împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!"
(Părintele CLEOPA ILIE)
Lucruri irecuperabile
103
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
104
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
roadele. Probabil că în curând vor apare şi "bodegi pentru copii", "baruri pentru
copii". De, drepturile copilului !
Anul acesta Moş Crăciun a trecut şi pe la mine, căci tot copil am rămas.
De fapt toţi suntem nişte copii, de multe ori ne manifestăm ca nişte copii.
Şi mi-a zis Moşul: "Dragii mei, am văzut că şi voi faceţi daruri altora de
sărbători, mai ales de Crăciun, copiilor săraci. Vă pregătiţi din timp, cumpăraţi
bomboane, ciocolată şi tot ce găsiţi mai ieftin prin magazine, le puneţi în
punguţe şi le dăruiţi săracilor. Însă tare m-aş bucura dacă în punguţele cu
daruri aţi pune şi ceva pentru suflet, nu numai pentru trup. Adică o iconiţă
frumoasă, o căndeluţă, o cărticică deosebită, cu vieţi de sfinţi, cu pilde
duhovniceşti; o felicitare sau un răvaş cu un îndemn duhovnicesc, care să
mişte sufletul celui care o primeşte şi altele asemenea. Întrebaţi-i dacă ştiu
poezii şi rugăciuni. Întrebaţi-i dacă s-au spovedit şi împărtăşit. Îndemnaţi-i pe
părinţi să-i ducă la biserică. Daţi-le sfaturi, cu răbdare. Dacă toate acestea ar
fi însoţite şi de nişte colinde din alea de la biserică, bucuria săracilor ar fi şi mai
mare. Şi nu uitaţi să puneţi în punguţe şi multă, multă dragoste, căci de
aceasta duc lipsă cei mai mulţi dintre copiii săraci. Însă, am observat - mi-a mai
zis Moşul - că voi faceţi totul mecanic, din obişnuinţă, pentru plata cea de sus.
Uneori o faceţi cu nervozitate, la repezeală; câteodată şi cu mândrie. Ba mai
mult, vă mai şi pozaţi dând daruri săracilor, ca… amintire.
Să nu uitaţi, dragii mei, că şi copiii săraci sunt tot a lui Hristos şi trebuie
trataţi la fel cum îi trataţi şi pe ai voştri. Nu faceţi precum gospodarul care dă
din obişnuinţă un braţ de fân, vitelor şi doar atât. Copiii săraci au suflet şi
trebuie ca darul vostru să se adreseze mai întâi sufletului. Şi să nu aşteptaţi
Crăciunul următor ca să mai treceţi iar pe la ei. Cercetaţi-i mai des!
Spor la treabă, dragii Moşului !"
Am venit cu pace,
Ca un fulguşor;
N-am vrut să vă tulbur
Somnul cel uşor.
Dacă e fierbinte
Inimioara ta,
Mi-aş dori să intru
Şi să stau în ea.
105
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Căderea omului
Înţelepciune
Ghinda şi dovleacul
106
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
ce bogăţie!
Şi tot gândind şi socotind, iată că îl luă somnul şi aţipi. Dormi un pic
şi...iată că, deodată se trezi! Ce se-ntâmplase? O ghindă se desprinsese din
copac şi căzuse drept pe nasul omului nostru. Acum, ţăranul se tot freca, căci,
deşi mică, ghinda venind de sus, îl lovise cu putere şi îl durea un pic.
- Măi, îşi zise ţăranul. Vezi, toate lucrurile cu rostul şi tâlcul lor... Ei, na! Ce
s-ar fi ales de nasul şi de capul meu dacă din stejar ar fi căzut un dovleac şi
nu o ghindă?!
Omul îşi luă haina şi îşi văzu mai departe de drum. (după La Fontaine)
Sfântul Ignatie
107
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
aburinda, stropita cu vin din belsug, cinstind ca au avut un animal sanatos, dar
si pentru sanatatea familiei, care se bucura de suncile si muschiuletii
animalului".
Iată cum se face, foarte subtil, îndemn la încălcarea postului şi publicitate
păcatului! Iată cum se pregătesc creştinii pentru Naşterea Domnului. Pomana
Porcului este şi o blasfemie, căci se defăimează, se ia în derâdere un ritual
ortodox: parastasul sau pomana care se face pentru un suflet răposat. Ori,
animalul nu are suflet; pentru ce se face pomană porcilor?
Asta e cu… Pomana Porcilor!
Aşa e tradiţia
108
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
altele nu;
- În unele biserici tot poporul zice Crezul, sau Psalmul 50, iar în altele doar
o singură persoană.
Cât priveşte ceremonialul nunţii, al botezului, al înmormântării…, câte
bordeie, atâtea obiceie.
Şi mai sunt şi alte diferenţe, alte contraste şi practici pe care nu-mi permit
a le spune.
De ce aşa? De regulă se spune, că... Biserica nu obligă, că e tolerantă,
că aşa e tradiţia sau obiceiul în cutare loc sau cutare biserică... Să fie tradiţia,
sau… lipsa catehizării, influenţa occidentală modernistă, indiferenţa şi
neorânduiala, care au pătruns în Biserica noastră?
Postul bucuriei
109
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Al patrulea mag
Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi
care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-
a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un
rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă
în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit,
pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat
safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate
acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără
el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua
ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc,
că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat
spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca
să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu
disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu
va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit.
Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitorul. Acum, mai avea
un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe
Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina,
Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl
poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus
Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu
dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitorul, să-I ducă darul său pe care îl
păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau
în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi
împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de
fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se
cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitorul, se grăbea spre Golgota. Acum,
nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici
un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-
a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat.
Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela
care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi
mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de
oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu. (Leon Magdan - Pilde şi povestiri)
110
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Ispitele începătorului
111
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Să lucrăm!
112
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Astăzi prăznuim pe Sf. Spiridon, care şi-a trăit mare parte din viaţă în
Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor
Apostoli din Trimitunda.
Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului
pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul
sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei
vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost
mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis,
l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat.
Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din
Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru
sfinţii Lui. El este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece papucii de mătase de
pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf.
Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a
făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11
august.
În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o
biserică din insula Corfu aflată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc
moaştele Sfintei Împărătese Teodora (prăznuită la 11 februarie):
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon
dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu
lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi
au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine
cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.
Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele:
- clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte
trupul său din raclă;
- când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
- în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate
cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales
patron al cizmarilor;
- în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă
113
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
stând în picioare;
- în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii
cântă (Icosul al 6-lea): "Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele
tale slujesc drept dovadă".
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe
Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de
aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi
veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou
îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o
zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe
fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul
ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.
Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale
moaşte, în următoarele zile:
- în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din
Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;
- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;
- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească
oraşul;
- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de
boli grele.
(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după
pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi,
Editura Panaghia).
Împăratul şi soţiile
... Era odată, într-o ţară îndepărtată, un rege care avea patru neveste.
Însă cel mai mult o iubea pe cea de-a patra, pe care o îmbrăca în straiele cele
mai scumpe şi o hrănea cu bucatele cele mai fine.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie. Cu ea se mândrea cel
mai mult. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea îi era un sfetnic de nădejde
şi se arăta întotdeauna amabilă, înţelegătoare şi răbdătoare. De câte ori regele
avea o problemă, ea îi era alinarea.
Prima soţie a regelui era foarte loială, însă pe aceasta nu o iubea, nu o
hrănea cum trebuie; abia de o lua în seamă. Pentru aceasta ea era slabă, tristă
şi bolnavă.
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la întreaga sa
viaţă plină de desfătări şi îşi spuse: "Acum am patru soţii, dar când voi muri,
vor veni toate cu mine sau voi rămâne singur?".
O întreabă pe cea de-a patra nevastă:
- Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am
114
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
purtat cea mai mare grijă. Acum am să mor, vrei să vii cu mine?
- Nici vorbă! replică cea de-a patra soţie. Răspunsul ei străpunse inima
regelui.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
- Te-am iubit toată viaţă. Acum, că mor, vrei să vii cu mine?
- Nu! răspunse cea de-a treia soţie. Viaţa e frumoasă. Când vei muri mă
voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
O întrebă pe cea de-a doua soţie:
- Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor în sufletul meu. Când voi
muri, vrei să vii cu mine?
- Îmi pare rău! replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta.
Regele fu distrus şi de acest răspuns, dar auzi o voce:
- Eu te voi urma! Regele se uită împrejur şi văzu că aceea care rostise
aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă pentru că suferise mult din
cauza foamei şi a neglijării. Adânc îndurerat, regele spuse:
- Trebuia să-ţi ofer mai multă grijă! Acum îmi dau seama cât am greşit!
Trebuia pe tine să te iubesc cel mai mult!
Tâlcuire
Împăratul suntem noi. Fiecare avem câte patru tovarăşi de viaţă, patru
companii, patru "soţii".
Cea de-a patra este TRUPUL. Indiferent cât timp şi cât efort investim în
a-l face să arate bine, el la moarte ne părăseşte.
Cea de-a treia soţie este AVEREA. Când murim, se duce la alţii.
Cea de-a doua soţie este FAMILIA (prietenii). Indiferent cât de apropiaţi
ne-au fost, ei nu pot decât să vină până la mormânt.
Prima soţie este SUFLETUL. Adesea neglijat, în goana noastră după
avere, bunăstare şi putere, totuşi, SUFLETUL este singurul care ne urmează
oriunde. (Prelucrată după http://www.donne-rumene.net)
115
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Postul învingătorilor
116
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
oprit, a fost condiţia întăririi omului în bine, în sfinţenie, în voia lui Dumnezeu.
Postul actual, după căderea în păcat şi izgonirea din Rai - pentru nepostire, a
căpătat pecetea "războiului": negarea şi lupta împotriva patimilor, a păcatelor
şi întărirea noastră în virtuţi, în fapte bune. Postul trupesc ne curăţeşte
organismul de toxine, îl uşurează, îl spiritualizează, iar postul sufletesc ne
curăţeşte inima de felurite vicii înrobitoare. Sf.Ioan Gură de Aur zice: "Băutura
şi lăcomia ne leagă de mâini şi ne dă ca pe nişte robi prinşi în laţ - pe mâna
tiraniei patimilor, iar postul, găsindu-ne legaţi şi robind, ne dezleagă cătuşele,
ne scapă de legături şi ne dă înapoi liberi în comuniune cu Dumnezeu".
(http://www.timpul.mdl.net)
La spovedit
117
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
118
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
câmp. Cum am ajuns, tata a deshămat calul, a potrivit plugul şi mi-a spus:
- Iar acum ară tu. Ai deja nouă ani. Eşti o fată mare şi nu trebuie să
mănânci pe degeaba! Şi a plecat. Eu am apucat plugul, am mers în urma
calului, dar, când am ajuns la capătul câmpului, nu am putut întoarce plugul. In
jur - ţipenie de om. Nu aveam pe cine întreba şi, mai ales, nu avea cine să mă
ajute. Am izbucnit în lacrimi: mi-era frică de mama vitregă, că mă va bate. Mi-
am îndreptat privirea spre biserica ce se vedea în depărtare, am întins mâinile
spre ea şi am strigat:
- Părinte Nicolae, ajută-mă! Mi-e frică de mama vitregă, o să mă bată!
Deodată am văzut lângă mine un bătrân, care m-a întrebat:
- De ce plângi? Nu te descurci cu plugul? Apucă de acest inel, îmi spunea
el, îndreptând plugul pe o altă brazdă, şi continuă tot aşa mai departe.
Eu am apucat inelul, calul a început să meargă, iar acest lucru mi s-a
părut atât de uşor, încât am început să râd de bucurie.
- Vei reuşi? m-a întrebat bătrânul.
- Da, da, am răspuns şi m-am întors ca să-i mulţumesc.
Dar el nu mai era. Am înţeles că acest bătrân a fost Sfântul Nicolae. După
aceea, toată viaţa mi-a plăcut să mă rog, mai ales Sfântului Nicolae, Făcătorul
de minuni". (Din cartea "Noi minuni ale Sfântului Nicolae") - L. N, oraşul Sankt-Petersburg
Jocurile pe calculator
Psihologii englezi atrag atenţia asupra pericolului la care sunt expuşi cei
care se joacă pe calculator la vârste fragede, scrie ziarul britanic Standard.
Creierul lor va suferi serios din cauza jocurilor video, spun aceştia, arătând ca
tehnologia le încetineşte dezvoltarea creierului. Altfel spus, "le strică creierul".
Bombardarea simţurilor cu jocuri spaţiale pe calculator le scurtează
capacitatea de atenţie şi le afectează abilităţile de a învăţa. Mai mult, copiii
devin izolaţi de restul familiei şi de prieteni şi îşi construiesc lumea în faţa unui
ecran de calculator.
Experţii se tem că şi consolele gen Nintendo Wii afectează dezvoltarea
mentală a copiilor. Ei au cercetat peste 300 de produse de acest fel, inclusiv
jocuri pe computer, jucării, lumi virtuale pentru copii şi aşa numitele softuri
educaţionale pentru pc-urile de acasă. Din toate acestea, doar două jocuri
video educaţionale s-au dovedit a fi bune pentru dezvoltarea capacităţilor de
învăţare.
Toate acestea s-au spus la o reuniune ţinută la Las Vegas unde au
participat importanţi psihologi, dupa cum arată cotidianul londonez.
"Dacă urmăriţi copii aflaţi în faţa calculatorului, veţi constata că marea lor
majoritate lovesc tastele sau mişcă mouse-ul cât pot de repede. Asta îmi
aminteşte de nişte soareci care aleargau într-un labirint", a punctat Jane Healy,
expert în psigologia educaţională.
În ultima vreme a apărut o explozie de lumi virtuale create special pentru
copii. La ora actuală, un număr important de minori din Statele Unite şi Marea
Britanie sunt membri ai unor site-uri de internet de genul "Club Penguin",
"Webkinz" sau "Barbie". (A.V. Ziua on line)
119
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Am credinţa mea
120
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Anormalitate
Se spune că într-o zi virtutea s-a pornit la drum, din ţinutul său îndepărtat,
să se arate oamenilor dintr-un oraş, îmbrăcată într-o frumoasă manta de flori.
Intrând în cetate, păcatele s-au coalizat şi au alungat-o dincolo de zidurile
cetăţii. Peste noapte virtutea s-a aşezat sub un palmier şi a adormit. În timpul
nopţii au venit fărădelegile din oraş şi au furat mantaua cea frumoasă a virtuţii.
De atunci ispitele se îmbracă cu ea, spre a ne amăgi.
121
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Graba
Ori de câte ori vrem să lucrăm sau ne implicăm într-o acţiune de folos
sufletesc, vine şi vrăjmaşul ca să-şi ia partea lui. Şi dacă nu suntem atenţi, şi-
o ia.
Cu mulţi ani în urmă, în Postul Adormirii Maicii Domnului, un grup de
pelerini aştepta la chilia unui părinte duhovnicesc. Unii aşteptau pentru
spovedit, alţii pentru un cuvânt de folos, dar cei mai mulţi pentru amândouă.
Însă Părintele zăbovea fiindcă avea musafiri: nişte oameni mari, veniţi de
departe, care şi-au dorit mult să-l vadă, căci nu se mai văzuseră de mulţi ani,
iar bucuria revederii era mare.
Fiind ora mesei, în grabă, o soră novice de la bucătărie, având o tavă cu
mâncare pentru musafiri, a intrat la Părintele. Pe tavă, care nu era prea bine
acoperită, ochii iscoditori puteau să vadă că pe lângă mâncarea de post, era
şi mâncare de dulce. Pe chipurile unora a apărut mirarea: cum, acum în post,
mâncare de dulce!? Cum, Părintele…!?
Iată un examen, iată că n-am pus gândul cel bun înainte, iată cum
judecăm noi!
Despre ce era vorba: Părintele, după ce i-a ospătat sufleteşte pe musafiri,
şi-a dorit, cu multă dragoste, să-i ospăteze şi trupeşte, însă unul dintre ei era
suferind. Avea un canon trupesc destul de greu, şi pentru el laptele era
medicament. Primise de la duhovnic dezlegare pentru lapte. Însă cei de faţă,
care aşteptau la uşă, nu ştiau aceasta. (Desigur, sora de la bucătărie nu a
122
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Ţinuta creştină
Noroc
123
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
N-am timp
Ecoul vieţii
Frizerul
124
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Telefonul mobil
125
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Copil fiind, mă lua tata de mânuţă şi mă ducea la biserica din sat. Acolo,
la Sfânta Liturghie, după ce se cânta "Tatăl nostru", era obiceiul ca tinerii să
sărute mâna bătrânilor. Frumos obicei, care, din păcate, astăzi nu se mai
păstrează. Frumos şi creştineşte este, de asemenea, să sărutăm mâna
mamei, mâna tatălui, a naşilor şi, mai ales, mâna preotului.
De ce creştinii ortodocşi sărută mâna preoţilor şi a ierarhilor noştri?
Se sărută mâna preoţilor şi a ierarhilor pentru că mâinile lor sunt slujitoare
ale sfinţeniilor lui Dumnezeu şi se umplu de harul Sfintelor Taine pe care le
slujesc. Din mâna preotului primim Sfânta Împărtăşanie, vrednicie pe care nu
o au nici îngerii.
Am văzut, întâmplător, că unii creştini, când îşi aduc darul la Sfântul Altar,
nu sărută mâna preotului. Cred că din neştiinţă. Nu ştiu de ce binecuvântare
se lipsesc şi n-au auzit istorioara cu cneazul Miloş şi tânărul preot, care sună
aşa:
Un preot tinerel slujea liturghia în Kraguievaţ, fiind de faţă cneazul Miloş.
Bătrânul cneaz era neobişnuit de evlavios. Slujba nu începea în biserică până
nu venea el.
În biserică stătea la locul său ca împietrit şi se ruga lui Dumnezeu cu
inima înfrântă. După ce tânărul preot a terminat slujba, a întins către cneaz
crucea şi anafura. Cneazul a sărutat crucea apoi a apucat şi mâna preotului ca
s-o sărute. Tânărul şi-a tras-o, ca şi cum s-ar fi ruşinat că bătrânul domn al ţării
îi sărută mâna. Cneazul Miloş l-a privit şi a zis: "Dă-mi mâna s-o sărut! Nu sărut
mâna ta, ci sărut cinul tău (vrednicia şi vechimea tagmei preoţeşti - n.n.), care
e mai bătrân şi decât tine şi decât mine".
Sărutarea mâinii preotului nu este sărutare obişnuită, ci este, după
cuvântul Apostolului Pavel, sărutare sfântă. (I Cor. 16,20)
Cu sinceritate şi fără nicio excepţie, vă sărut mâna, părinţi ortodocşi!
Calea de mijloc
126
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Închinarea la icoane
Copil fiind, mă jucam adesea cu vărul meu la poarta din grădină, unde se
învecinau ogrăzile noastre. Şi ne jucam frumos. Dar când vorbeam despre
mămicile noastre, care, evident, erau surori, joaca noastră se transforma în
ceartă şi chiar în bătaie. Ne băteam cu nuielele ca doi spadasini. Motivul:
fiecare susţinea că mama lui e mai frumoasă. Atunci nu puteam să înţelegem
că două mămici surori erau la fel de frumoase.
Din păcate lucrul acesta se întâmplă astăzi şi între creştini. Fiecare
susţine că părintele lui duhovnicesc (mama duhovnicească) e mai înţelept, şi
mai bun, şi mai duhovnicesc decât alţi părinţi. Şi din cauza aceasta se iau la
bătaie, se vorbesc de rău, se jignesc etc. Şi răul nu se termină aici, căci în
această ispită sunt antrenate şi "mamele" lor. Şi ce se mai bucură vrăjmaşul!
N-ar fi mai înţelept să ne respectăm reciproc "mamele" care ne-au născut
duhovniceşte. Orice părinte, care a născut fii duhovniceşti este o floare în
grădina ortodoxiei, cu specificul ei, cu parfumul şi coloritul ei. Şi să fim bucuroşi
că ţara aceasta e plină de "flori". Am întâlnit "flori" şi la oraş, şi la ţară, şi unde
127
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Judecată şi dojană
Mila creştină
128
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
postim, sau când suntem invitaţi la o masă unde se servesc bucate de frupt?
Cei mai mulţi fraţi se eschivează spunând că ţin regim, sau că au mâncat un
pic mai devreme, sau că se grăbesc să ajungă nu ştiu unde… Le este ruşine
să spună că postesc. Se ruşinează de nişte fraţi de-ai lor care sunt tot
ortodocşi. Nu, fraţilor, nu aşa ! Le răspundem, dar cu smerenie sinceră, că
Biserica ne îndeamnă în această perioadă să postim, pentru folos sufletesc şi
trupesc. Iar noi, ca membri şi ca nişte mădulare vii ale Bisericii noastre
Ortodoxe, trebuie să ascultăm de Biserică, aşa cum în alte planuri ascultăm de
cârmuitorii ţării, de şefii noştri de la serviciu etc. Spunând cu smerenie că
postim, facem o mărturisire de credinţă. Ba să-i îndemnaţi şi pe cei ce vă
ispitesc să facă la fel. Astea sunt vremurile. Trebuie să schimbăm tactica. Ba
mai mult, să-i ruşinaţi, întrebându-i aşa: cum, dumneavoastră nu postiţi ? Ori
nu sunteţi ortodox ? Va fi o lecţie, chiar dacă nu vor recunoaşte. Conştiinţa nu
le va da pace.
Am găsit scris că atunci când mergem la cineva în vizită, mâncăm ce ni
se aşază pe masă. Aşa să facem ! Asta e valabil când mergem la fraţii noştri,
care caută mântuirea. Însă când mergem în vizită la nişte prieteni care ştim
sigur că nu postesc, e ca şi cum ne-am dezlega singuri postul. Ne dăm singuri
în gura lupului. De aceea trebuie să evităm, pe cât e posibil, astfel de situaţii,
dacă vrem să nu ne mustre conştiinţa. Să ne alegem prietenii cu atenţie, căci
"prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu".
Indiferentismul
"Credinţa fără fapte este moartă", spune Sfântul Apostol Iacov. Şi asta o
ştiu mulţi creştini. De aceea, cei mai mulţi din adevăraţii creştini iau în serios
acest lucru şi caută să lucreze şi faptele credinţei. Dar sunt şi unii care dintr-o
falsă smerenie nu vor să se implice în acţiuni misionare cerute de Biserică.
Dacă îi zici unuia dintre aceştia: spune-le şi tu acolo la serviciu despre
Dumnezeu, să meargă la biserică, dă-le un îndreptar de spovedanie..., o să-ţi
răspundă că dumnealui nu este atât de pregătit în cele duhovniceşti şi nu face
ce trebuie nici pentru el, dar să mai ajute şi pe alţii. O, fraţilor, asta e falsă
smerenie, lene, nepăsare, indiferenţă. Ce, trebuie să ai studii superioare ca să
îndemni pe cineva să vină la biserică ? Sfinţii Apostoli oare aveau toţi carte ?
Şi au încreştinat o lume întreagă.
Alţii nu sunt indiferenţi dar se ruşinează să vorbească colegilor şi
oamenilor, în general, despre cele sfinte. Dar ce spune Hristos ? "…cel ce se
va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina,
când va veni întru slava Sa…".(Luca 9:26). Noi, ortodocşii, ne ruşinăm de
Mântuitorul nostru, pe când alţii, cu multă insistenţă, bat din poartă în poartă,
propovăduind un Hristos străin de neamul nostru: fără cruce, fără Biserică, fără
Sfintele Taine, fără Mamă… Să batem şi noi din poartă în poartă şi să-L
mărturisim pe Scumpul nostru Mântuitor - Iisus Hristos ! Amin !
129
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Criza
Păcăleală
Când se apropie moşii de vară, sau de iarnă, sau o altă zi când se face
pomenirea morţilor, creştinii intră în alertă, se pregătesc din timp pentru aceste
zile de pomenire. Şi bine fac. Numai că mulţi pică într-o capcană. Pentru
răposaţi caută prin tot oraşul produse cât mai ieftine, unele poate şi expirate,
pentru a le da de pomană. Ce păcăleală ! Însă când e vorba să-şi cumpere
câte ceva pentru consumul lor personal, se schimbă treaba. Aleg ce-i mai bun
şi mai proaspăt. Nu mai vorbim de faptul că, din comoditate (ca să nu zic altfel),
pomana pentru răposaţi se împarte la rudele apropiate, la vecinii îmbuibaţi,
care uneori o dau la animale. Nu se caută văduva, orfanii şi săracii care ar
avea nevoie, care ar zice de o mie de ori bogdaproste. Aceasta se întâmplă
pentru că mulţi creştini o fac din obişnuinţă şi nu din credinţă. Iată o faptă bună
fără suflet. Să luăm aminte !
Raiul şi iadul
Odată un creştin se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate Raiul şi Iadul. După
ce s-a rugat el un timp, se pomeneşte într-o noapte cu un înger, care îi spune:
Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi m-a trimis ca să-ţi arăt Raiul şi Iadul. L-
a luat de mână şi l-a condus în faţa a două uşi. A deschis una dintre ele, iar
creştinul nostru a privit înăuntru. În mijlocul încăperii era o masă mare şi
rotundă. În mijlocul mesei era un vas mare cu mâncare, care, după mirosul
îmbietor, părea a fi deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul
mesei erau slabi ca nişte schelete, flămânzi, palizi si bolnăvicioşi. Fiecare avea
în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la
vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuia să introducă lingurile cu
mâncare în gură, nu reuşeau fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Se
părea că de mult timp se chinuiau aşa. Creştinul s-a cutremurat la vederea
acestei nenorociri şi suferinţe şi mare milă l-a cuprins. Îngerul i-a spus: ai văzut
130
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro
Frumoasă istorioară. Atâta timp cât îl vom hrăni pe aproapele, atâta timp
cât îl vom folosi sufleteşte, pe noi înşine ne vom hrăni. De aceia vă îndemn,
fraţilor, să nu pregetaţi al folosi pe aproapele, căci este poruncă de la Hristos:
să-l iubim pe aproapele ca ne noi înşine.
131
Radu IFTINOIU - www.popasduhovnicesc.ro