Ion

de LIVIU REBREANU
- CARACTERIAZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL -

Romanul Ion de Liviu Rebreanu, apărut în 1920, este un roman

realist care deschide o nouă epocă în literatura ro mână interbelică.
Tema romanului este una dintre cele pe care Rebreanu le-a
considerat fundamentale în definirea psihologiei noastre etnice:
pământul.
Primul roman, Ion, prezinta drama ţăranulu ardelean pentru
care lipsa pământului este sinonimă cu imposibilitatea de a se
impune în societate, de a semnifica ceva în raport cu ceilalţi si de a
îşi afirma demnitatea umană, în ultimă instanţă.
Personajul eponim al primului roman rebrenian ilustrează tema
particularizată în confruntarea dintre două pasiuni puternice şi la fel
de îndreptăţite, văzute ca două jumătăţi ale aceluiaşi întreg: iubirea
pentru pământ ş iubirea pentru o singură femeie. Puternic
individualizat, Ion trăieşte sub impulsul de a ieşi din cercul unui
destin vitreg, din zodia unei fatalităţi care îl împiedică să se
manifeste în plenitudinea sa.
Personajul principal al romanului, axul în jurul căruia gravitează
toate conflictele, evoluează pe fundalul unei lumi construite prin
analogie cu realitatea.
Glasul pământului şi Glasul iubirii sunt titlurile celor doua mari
părţi ale romanului, care evidenţiază, pe de o parte simetria
construcţiei epice şi, pe de altă parte, numesc „vocile” interioare
care motivează acţiunile personajului.
Cele treisprezece capitole ale romanului urmăresc aventura
personajului în lumea nedrept alcătuită, zbaterea disperată de a
avansa de la marginea socităţii rurale spre centrul ei, unde
consideră că i-ar fi locul, având în vedere faptul că era harnic,
inteligent, tenace şi pasionat de munca pământului.
Pentru ca personajul să fie o construcţie viabilă şi verosimilă,
este obligatoriu să fie motivat de conflicte puternice. Conflictul
exterior, de natură socială îl pune pe Ion în confruntare directă cu
Vasile Baciu, ţăranul ajuns bogat prin aceeaşi strategie ca viitorul
său ginere.
 Adevărata dimensiune a dramei personajului principal o dă
conflictul interior, precizat în structura romanului prin titlul celor
două părţi: Glasul pământului şi Glasul iubirii.
Ion al Glanetaşului se situează la intersecţia mai multor
tipologii realiste. Din punctul de vedere al categoriei sociale, el este
tipul ţăranului a cărui patimă pentru pământ izvorăşte din
convingerea că acesta îi susţine demnitatea şi valoarea în
comunitate. Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este
tipul arivistului, înrudit cu Dinu Păturică sau cu Tănase Scatiu, cei
fără scrupule, ce folosesc femeia ca mijloc de parvenire.
Personajul principal al romanului este caracterizat prin mijloace
diverse. In primul rând, tehnica basoreliefului îl face să se
evidenţieze pe tot parcursul romanului.
Nartorul omniscient realizează portretul şi biografia per-
sonajelor dintr-o perspectivă obiectivă, neimplicată, prin
caracterizare directă, la care contribuie modul în care se au-
tocaracterizează personajele sau felul în care sunt privite de ceilalţi.
Caracterizarea indirectă permite dezvăluirea reacţiilor, a
gesturilor şi atitudinilor, precum şi a relaţiilor dintre personaje.
Ca prim personaj al romanului, drumul este intermediarul
dintre realitate şi ficţiune. La început vesel, neted şi jucăuş, drumul
devine, în final, bătătorit şi obosit de trecerea vremii.
Destinul uman este supus unor legităţi precise şi unei
cauzalităţi adesea previzibile. Cu toate acestea, „factorul iraţional
al vieţii" şi „principiul sensibil" continuă să participe la mecanica
existenţei.