Feminismul

Casapu Isabela

Raportul de faţă propune a prezenta o scurtă sinteză a evoluţiei feminismului de la

începuturi și până astăzi, consecinţele fenomenului în România și în ţările în care s-a manifestat,
precum și o perspectivă spre viitor a cauzelor acestuia.
Când vorbim despre feminism, prima dată ne gândim cu siguranţă la noţiunea de femeie.
Există însă numeroase definiţii ale acestui concept, ce evidenţiază o ideologie complexă şi
contradictorie, care promovează afirmarea femeii în societate, înlăturarea stereotipurilor și a
inegalităţii de gen, precum și drepturile și libertăţile tuturor femeilor.
Termenul de “ feminism “ este atribuit secolului al XIX-lea, însă originea problemelor ce
erau tratate de această ideologie, putem spune că existau de la Adam și Eva. La început
feminismul s-a manifestat ca o atitudine individuală, ghidată de frustrările și refulările interioare
acumulate sub presiunea condiţiilor existente. Ulterior, aceste frustrări s-au concretizat în anii
`70 ai secolui XX, o dată cu ideile promovate de Revoluţia Franceză. Declaraţia Drepturilor
Omului din anul 1791 și principiile curentului ilumist stau la baza declanșării Mișcării Feministe.
Totuși, autoarele Brădeanu Adina, Dragomir Otilia (coord.), Rovenţa-Frumuşani Daniela,
Surugiu Romina, în lucrarea intitulată Femei, cuvinte şi imagini. Perspective feministe,
menţionează şase etape distincte prin care a trecut feminismul: Perioada Querelle des Femmes
(1400-1600), Feminismul raţionalist al secolului al XVII-lea, Feminismul iluminist (1750-1800),
Feminismul utopic (1820-1800), Feminismul liberal (1860-1920), Feminismul contemporan
(după 1600) reprezentat de Simone de Beauvoir. Fiecare perioadă a adus câte un element nou în
promovarea ideilor de emancipare a femeii. Mișcarea feministă își atestă primele acţiuni la
sfârșitul secolului al XIX-lea, când dezvoltarea societăţii a permis şi a creat condiţii favorabile
femeilor să se cultive și să se afirme în viaţa publică.
Precizez faptul că sunt trei categorii distincte în care s-au divizat feministele pentru a-și
cere drepturile: moderatele, radicalele și socialistele. Fiecare categorie în parte avea organizaţii
speciale prin care milita pentru obţinerea și respectarea drepturilor femeilor. Astfel, cu ajutorul
acestora s-a înfiinţat “ Liga Internaţională a Femeilor pentru Pace și Libertate “ și s-a fixat data
de 8 Martie drept Ziua Internaţională a Femeilor .
Una dintre reprezentantele de seamă ale feminismului este Simone de Beauvoire, cea care
în anul 1949 publică în două volume lucrarea Al doilea sex, operă reprezentativă a feminismului,
ce urmărește evoluţia femeii din punct de vedere biologic, istoric, psihologic și filosofic.
În România, multe date despre mișcarea feministă pe aceste meleaguri au fost puse sub
tăcere de către comunism și în mod special de acţiunile Elenei Ceaușescu. Cele câteva
documente existente atestă însă faptul că idei puternice ale emancipării femeilor din România au
apărut aproximativ în același timp cu răspândirea lor în Franţa, Anglia, SUA, iar Revoluţia
Franceză a condus în Ţările Române la dezvoltarea industriei. Munca manuală a fost înlocuită cu
cea a mașinilor și astfel s-au creat condiţii favorabile implicării femeilor în viaţa socială, nevoia
de forţă de muncă fiind foarte mare. Elena Cuza, Zoe Golescu, Maria Rosetti, Ana Ipătescu,
Elena Văcărescu, sunt doar câteva nume reprezentative, femei ale căror fapte pot concura cu cele
ale femeilor din Franţa sau Anglia. “Societatea femeilor române pentru ajutorarea răniţlor“,
“Statutele Ligii Femeilor din România“ ( votate la 30 octombrie 1894 ), Mișcarea feministă din
Bucovina, “Petiţia femeilor române din 16 iunie 1917 către Senatul României”, “Gruparea
Naţională a Femeilor Române”, sunt câteva dintre asociaţiile deschise la Brașov, Iași sau
București care luptau pentru ca femeia să obţină dreptul la educaţie, vot, opinie publică.
Astăzi, în secolul XXI, deși elementele modernităţii au acaparat majoritatea sectoarelor,
se resimt ecouri ale excluderii și discriminării femeilor în lumea întreagă. Întâlnim încă ţări în
care femeia este supusă unor crunte acte de violenţă, prin viol, trafic de carne vie, violenţa în
familie sau hărţuire sexuală. Soluţii pentru rezolvarea acestor probleme par a fi îndepărtate atâta
timp cât autorităţile și toate persoanele responsabile nu vor lua atitudine.
Am sintetizat din teorii, din date și din spusele altora o imagine a evoluţiei condiţiei
femeii de-a lungul timpului însă ce schimbări îi va mai oferi viitorul? Personal, văd în viitor
femeia mult mai emancipată decât acum, depășind statutul de femeie casnică, fiind independentă,
liberă, încrezătoare și capabilă să înfrunte moravurile și miturile trecutului.
În concluzie, dacă trecutul a strigat emanciparea și drepturile femeilor, prezentul a
răspuns prin Mirecea Cărtărescu la întrebarea “ De ce iubim femeile”, viitorul sper să spună cu
încredere și convingere: “ Sunt femeie! “ prin glasul oricărei femei.