Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
10Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
recenzii

recenzii

Ratings: (0)|Views: 501|Likes:
Published by agache123

More info:

Published by: agache123 on May 28, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/16/2013

pdf

text

original

 
 
RECENZII ŞI NOTE DE LECTURĂ
Ela Cosma,
 Ideea de întemeiere în cultura populară românească
. PresaUniversitară Clujeană, 2000, 544 p.
Unul dintre tinerii istorici ai şcolii clujene, Ela Cosma, dovedeşte prin aceastăcarte aplecare pentru cercetările interdisciplinare. Tema cărţii, ideea de
întemeiere
, esteuna foarte populară în istoriografia românească mai veche sau mai nouă, de la DimitrieOnciul la Gheorghe I. Brătianu şi, mai recent, Şerban Papacostea, Ştefan Gorovei şiOvidiu Pecican. Cartea Elei Cosma nu poate să nu ne amintească de strălucita lucrare alui Gheorghe I. Brătianu,
Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti
 (Bucureşti, 1945,
2
1980), prima încercare din istoriografia românească de a conciliatradiţia istorică cu realitatea istorică. Având o dublă formaţie, de istoric, respectivetnograf şi folclorist, autoarea cărţii de faţă duce mai departe direcţia indicată deGheorghe I. Brătianu şi se foloseşte de o gamă mult mai largă de izvoare. Evident, dinanii în care scria Brătianu folcloristica românească a făcut paşi însemnaţi, atât cametodologie de lucru, cât şi ca lărgire a materialului documentar.Lucrarea este structurată pe cinci capitole, dedicate întemeierii lumii, casei, bisericii şi mănăstirii, aşezărilor şi Ţărilor Române, ele fiind precedate de unulintroductiv:
 Paradigma întemeierii în cultura populară românească 
(p. 13-47). Este uncapitol dedicat definiţiilor (în primul rând termenul de
întemeiere
), istoriografieiromâneşti despre “metafizica tradiţională” (Ovidiu Papadima, Ernest Bernea, AndreiOişteanu, Mircea Eliade, Ion Ghinoiu etc.). Autoarea reia mai vechea întrebare“întemeierea ca istorie mitică sau mit istoricizat”, asupra căreia merita poate să insistemai mult.Deşi de formaţie istoric, autoarea şi-a scris cartea ca etnograf şi folclorist. Acestanu este un neajuns, ci dimpotrivă, o invitaţie la reflexie din partea istoricului, care s-ar fiaşteptat poate la interpretări şi certitudini pe marginea materialului folcloristicsistematizat cu multă grijă de autoare. Lucrarea Elei Cosma ne va interesa din perspectiva istoricului, care continuă să caute în etnografie şi folclor nu atât răspunsuri,cât sugestii la eterna problemă a întemeierilor.Primele două capitole (
 Întemeierea lumii
, respectiv
 Întemeierea casei
, p. 48-139,140-184) ne interesează mai puţin din punctul de vedere enunţat mai sus. Dar ne-au atrasatenţia legendele referitoare la căpcăuni, uriaşi şi jidovi, despre care Ela Cosma reiaobservaţia mai veche a lui Lazăr Şăineanu (“orice neam antic şi păgân [...ţ e identificatde fantazia populară cu uriaşi ai trecutului”, p. 134.), dar şi cele referitoare la origineaturcilor, tătarilor sau nemţilor (p. 132-135).Următoarele capitole (
 Întemeierea bisericii şi mănăstirii
, respectiv
 Întemeiereaaşezărilor 
, p. 185-227, 228-263) oferă importante sugestii istoricului, spre exempluinformaţiile despre întemeietori: fie că este vorba de “sfinţi, sihaştri, călugări”, fie dedomnitori sau boieri sau tipologia întemeierilor bisericilor, mănăstirilor şi aşezărilor 
 
Recenzii şi note de lectură550civile în folclorul românesc (vezi cazurile concrete: întemeierea mănăstirii de la Curteade Argeş de către Neagoe Basarab, întemeierile de sate prin eroi descălecători, atestareaîn folclor a originii donative a unor aşezări).Fără îndoială, caspitolul cel mai important pentru istoric (şi cel mai substanţial)este cel de-al cincilea, acela al
 Întemeierilor Ţărilor Române
(p. 264-367). Autoarea porneşte de la o bibliografie a problemei destul de săracă, dar în care poziţia centrală oocupă Gheorghe I. Brătianu şi celebra sa
Tradiţie istorică despre întemeierea statelor româneşti
. Într-o primă parte este discutată întemeierea Moldovei: referindu-se lacronologizarea mitică şi istoricitate în evul mediu, Ela Cosma pomeneşte cazul interesant(ba chiar fascinant!) al tradiţiei întemeietorului Dragoş într-o Moldovă în care avea sătriumfe în cele din urmă dinastia Bogdăneştilor. Paralel cu autoarea, Ovidiu Pecicanducea mai departe această idee într-o carte din ultimii ani (
Troia, Veneţia, Roma. Studiide istoria civilizaţiei europene
, Cluj-Napoca, 1998). Pornind de la observaţia căinformaţiile despre descălecatul lui Dragoş sunt foarte sumare în analistica slavo-românăşi foarte bogate în tradiţia populară (aşa-numitul “roi legendar”), Ovidiu Pecican lansaipoteza unei confruntări “ideologice” între partizanii (şi urmaşii) lui Dragoş şi Bogdan,între linia politică proungară şi cea antiungară (eventual filopolonă) în a doua jumătate asecolului XIV (vezi O. Pecican,
Troia, Veneţia, Roma
, p. 267-268).După cum arătam mai sus, autoarea scrie din perspectiva etnografului şifolcloristului. Meritul ei în întreaga lucrare şi mai ales în acest al cincilea capitol esteacela de a fi sistematizat şi analizat materialul folcloristic disponibil şi de a-l fi pus ladispoziţia istoricilor. Tradiţia despre întemeierea Moldovei este analizată din trei perspective: fondul mitic, aspectul heraldic şi cadrul istoric. Sunt stabilite principalelemotive folclorice: “vânătoarea rituală” (camuflaj al primului ocupant al ţării sausublinierea priorităţii primului descălecător în
terra deserta
), “animalul-călăuză”, motivecare ţin de străvechi rituri de iniţiere (p. 272, 287, 295). O sugestie interesantă o oferămotivul sihastrului sau al babei Uţa, “personaje de esenţă creştină [careţ constituie unstereotip îndrăgit, ce girează favorabil faptele îndrăzneţe ale eroilor şi le încarcă cusfinţenie” (p. 284), prin care am putea explica (este doar una dintre explicaţii!) prezenţalui Iaţco prisăcarul în una din variantele consemnate de Simion Dascălul despredescălecatul lui Dragoş.În ceea ce priveşte analiza heraldică operată de autoare, uciderea bourului pemalurile râului ar putea explica prezenţa capului de bour pe stema Moldovei, pe de altă parte sacrificarea bourului ar putea fi o componentă a actului de creaţie (de întemeiere aMoldovei) (p. 296-299).Trecând la analiza istorică, Ela Cosma se întreabă – aşa ca mulţi alţi exegeţi ai problemei – de ce Dragoş este mai prezent în folclor decât Bogdan şi nuanţeazărăspunsul oferit cu două decenii mai devreme de Şerban Papacostea (mentalitatea populară este mai sensibilă faţă de întemeieri decât faţă de răsturnări politice cum a fostcea a lui Bogdan, care i-a răsturnat pe Dragoşeşti în marca Moldovei) şi dă totodată deînţeles că acesta este efectul caracterului selectiv al memoriei populare (p. 301). ÎnTransilvania secolului al XIII-lea sunt atestaţi
venatores bubalorum
, vânători regali cuun statut privilegiat, vânători-soldaţi; dintr-un asemenea corp social şi profesional este posibil să fi făcut parte corpul de vânătoare cu care a pornit la drum Dragoş (p. 305).Autoarea remarcă faptul că sursele folclorice nu spun nimic despre realităţile interne
 
Recenzii şi note de lectură551găsite de descălecători (sursele scrise oferă totuşi unele informaţii în această privinţă!).Ele sunt “eludate fie intenţionat, fie pentru că memoria colectivă se axează pecoordonate mitice, elimină amănuntele ordinare” (p. 308). În concluzie, autoarea arată căsursele scrise (Grigore Ureche, Miron şi Nicolae Costin) s-au inspirat din tradiţia populară a întemeierii care circula în epocă şi nu invers; cronicarii s-au inspirat dinfolclor, nu din surse scrise interne sau externe mai vechi (care nu oferă nici o informaţiedespre întemeieri). “Originea şi ramificaţiile ei [ale originii tradiţiei despre vânătoarealui Dragoş, n. n. R. M.ţ se află în universul imaginar al lumii populare româneşti” (p.314).În ceea ce priveşte întemeierea Ţării Româneşti, autoarea începe prin a-şi prezenta sursele, atât cele scrise cât şi cele orale. Dintre acestea din urmă, trebuie săreţinem legenda despre fraţii Negru şi Alb, derivată în mod cert din legenda despreRomulus şi Remus şi despre fondarea Romei. Ela Cosma a identificat şi în acest cazcâteva cicluri: genealogia lui Negru, visul lui Negru, Negru în luptă cu tătarii, doamnalui Negru, Negru şi Mircea Ciobănaşul (este interesant de ce este asociat Negru tocmaicu Mircea Ciobanul?). Analiza efectuată de autoare este structurată, ca şi în cazulMoldovei, pe trei nivele: fondul legendar, aspectul heraldic şi fondul istoric. Referitor la primul nivel, cel legendar, se observă că ciclul de legende ale lui Negru este mult maivast decât cel al lui Dragoş, care este doar descălecător. Negru, în schimb, estedescălecător, militar (luptele cu tătarii), fondator de aşezări şi cetăţi. Aspectul heraldic prilejuieşte autoarei ocazia de a remarca similitudinile dintre legendele stemei ŢăriiRomâneşti şi ale Huniazilor cu un motiv heraldic şi legendar de origine bizantină. În privinţa fondului istoric, autoarea nu se îndepărtează de concluziile istoriografiei de pânăacum (Dimitrie Onciul, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Stoicescu), acceptând că ideea dedescălecat este introdusă târziu în Ţara Românească, în epoca lui Matei Basarab. Câteva pagini consistente sunt dedicate motivului lui Roman şi Vlahata, în spatele căruiaautoarea distinge o veche legendă eponimă, asemenea slavilor Ceh şi Leh sau a hunilor Honor şi Magor. Credem însă că până în prezent istoriografia românească nu a reuşit sădemonstreze suficient de convingător legătura dintre acest motiv legendar şi personajeleRoman şi Olaha, „ducii ruteni” din relatarea lui Giovanni di Pian de Carpine; o posibilălegătură s-ar putea afla în spatele personajelor legendare „Roman-copil” sau „copilromân”, asupra cărora atrage atenţia Ela Cosma.De altfel, în paginile dedicate întemeierii Ţării Româneşti autoarea seconcentrează mai mult asupra surselor scrise (cronicăreşti) decât asupra celor orale.În
Concluzii
(p. 368-382), autoarea îi sistematizează pe întemeietorii din folclorulromânesc (Dumnezeu, Diavolul, ajutoarele lui Dumnezeu, sfinţii şi eroii, strămoşii),obiectul întemeierilor şi propune o structură a riturilor de întemeiere. Lucrarea maicuprinde o parte consistentă de anexe (p. 383-522), în care sunt redate principalele surseorale şi scrise la care a făcut referire pe parcursul lucrării. Este o adevărată culegere dedocumente care vor fi de folos viitorilor cercetători ai problemei. În finalul cărţii se află
 Bibliografia
(p. 523-544), care conţine lucrări din sfera istorică şi folcloristică. Referitor la bibliografie, autoarea foloseşte în curprinsul cărţii un ciudat sistem dublu de citare, întext şi în note de subsol, care ar fi trebuit poate uniformizat. Concluzionând, trebuie săremarcăm o lucrare care se adaugă istoriografiei întemeierilor şi care are marele merit dea fi atras atenţia istoricilor asupra fondului documentar folcloric, aproape neluat în

Activity (10)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Iulia Virtosu liked this
Ramona Glanda liked this
anathasayana liked this
Ale Nastase liked this
Potra CArmen liked this
walhalla202 liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->