Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
raspuns3

raspuns3

Ratings: (0)|Views: 26|Likes:
Published by worldmaster777

More info:

Published by: worldmaster777 on May 29, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/03/2011

pdf

text

original

 
Domnule Crisan Hariton,Va multumesc ca ati avut bunavointa sa-mi raspundeti la intrebarileanterioare. Bunavointa dumneavoastra mi-a permis sa indraznesc inca o data pentru a va ruga frumos sa-mi comunicati raspunsul dumneavostra (cat se poate de clar) la urmatoarele mele intrebari:1) Cine sunt eu?2) Cum de este posibila durerea (a mea, a oamenilor, a fiintelor, ingeneral)?Pentru intrebarea 1):Vedeti dumneavoastra, se poate pune problema in felul urmator: nimic nuexista in afara lui Dumnezeu. Daca ar putea exista ceva in afara luiDumnezeu, Dumnezeu n-ar mai fi nelimitat, ci limitat, si atunci n-ar mai ficu adevarat Dumnezeu. Nu-i asa? Deci, la un nivel profund, totul esteDumnezeu, caci nu poate exsta ceva in afara Lui.Urmand acest rationament, noi (oamenii) suntem parti din Dumnezeu, suntemde natura divina. Fiecare fiinta este mai mult sau mai putin constienta denatura sa divina.Acum se pune intrebarea: daca omul este de natura divina, cum este posibilca el sa nu-si dea seama de acest lucru? Cum este posibil ca o parte dinDumnezeu sa "uite" ca este parte din Dumnezeu? Ba, mai mult, sa nu-Lrecunoasca pe Dumnezeu? Cum este posibil acest lucru?Pentru ca eu stiu ca toate ii sunt cu putinta lui Dumnezeu, in afara de unlucru: sa se nedumnezeiasca. Deci daca Dumnezeu nu poate "uita" cine este,cum este posibil ca o parte din El sa uite acest lucru? Deci, mai generalvorbind, cum este posibil ca o parte din El sa nu fie constienta ca este parte din El (aici ma refer nu numai la oameni, ci la intreaga creatie)?Sper ca ati inteles dilema mea.Deci cine sunt eu? Daca sunt o parte din Dumnezeu, cum a fost posibil ca eusa uit acest lucru? Cum a fost posibil ca eu sa nu simt in mod deplin casunt una cu Dumnezeu (ca "eu si Tatal una suntem")?Daca nu sunt o parte din Dumnezeu, atunci cum este posibil ca sa existeceva exterior lui Dumnezeu?Cine sunt eu?...
 
2) Apoi, cum poate exista ceva care sa-mi produca durere? Cum poate existade fapt durerea? Cum este posibil ca ceva sa te doara?! Ce este de faptdurerea si cum este posibila existenta ei?Sa fie durerea o nemultumire a fiintei ca nu se implineste vointa ei, sinemultumirea aceasta sa creasca pana la aparitia senzatiei de durere pecare o cunoastem? Adica, cu cat suntem mai multumiti de ceea ce ni seintampla, cu atat ne doare mai putin? Iar cand suntem pe deplin multumiti, ba mai mult chiar si recunoscatori, atunci durerea dispare complet? Aceastaeste singura cale de eliminare a durerii? Si cum este posibil ca eu, ca parte din Dumnezeu, sa am o vointa diferita de o alta parte din Dumnezeu,astfel incat sa apara aceasta "dezbinare", aceste vointe contradictorii inacest univers?! Daca si "eu" si "el" suntem parti din Dumnezeu, cum potexista vointe contrare in interiorul lui Dumnezeu? Cum poate fi dezbinatDumnezeu in Sine Insusi, ca sa zic asa?...Cand ne doare un madular, sa fie acest lucru din cauza ca in madularulacela apar niste vointe contradictorii ale partilor din madular, care nucorespund cu vointa noastra, si nemultumirea aceasta (a noastra si cea dininteriorul madularului) creste extrem de mult, dandu-ne senzatia de durere? Nu stiu.Deci: ce este durerea? Si cum a fost posibila aparitia durerii? Daca eusunt o parte din Dumnezeu, cum poate Dumnezeu (adica partea limitata dinEl) sa simta durere?! Nu inteleg. Daca nu sunt o parte din Dumnezeu,atunci, cine sunt si ce sunt si cine-mi produce durere?Va rog frumos sa aveti amabilitatea sa-mi raspundeti si mie la acesteintrebari, cat de poate de clar.Va multumesc foarte mult.Giuliano
Raspuns:Raspunsurile date sunt succinte venind doar sa clarifice partial anumite aspecte.Clarificarea integrala nu este posibila la nivel teoretic aici, pe internet.1.
Cautarea raspunsului la intrebarea “Cine sunt eu?” este ea insasi o modalitate de a ajunge laeliminarea suferintei universale. Reamintesc faptul ca, si aici cunoasterea de tip holistic poatefi obtinuta doar prin practica, teoria fiind importanta doar sub aspectul aplicarii ei.Este necesar sa clarificam intai notiunea de
introspectie
. Introspectia reprezinta privireaorientata spre interior, spre propriile stari si desfasurari subiective, spre deosebire deextrospectie, care este orientata in afara, spre lumea exterioara. Termenul desemneaza inaintede toate un fenomen sau o dimensiune reala a psihicului. In perceptia obiectului este inclusa si perceptia de sine, a observatorului. In cunoasterea lumii se implica si cunoasterea de sine.Constiinta de sine si constiinta despre lume sunt indisociabile. Trairile subiective reunescinternul cu externul. Asadar introspectia ca autopercepere prelungita prin autocunoastereconstituie o latura necesara a relatiilor psihice. Cand lumea “subiectiva” devine obiect alcunoasterii sistematice si explicite, intervine disocierea si opozitia dintre un subiect
 
cunoscator si un obiect al cunoasterii, care tine tot de sfera subiectiva. Socrate lega efortulcunoasterii de sine cu desavarsirea morala. In fapt cunoasterea de sine se dovedeste a fi multmai dificila decat cunoasterea lumii “obiective”, exterioare. Realizand performante adaptativein sensul luarii in stapanire a mediului, omul, in pofida diferentierii in extrovertiti siintrovertiti, se dovedeste a fi un subiect precumpanitor extrospectiv si prea putin introspectiv.Istoriceste introspectia ca metoda insarcinata cu descrierea si explicarea fenomenelor psihicedescinde din filosofia clasica, din care psihologia s-a desprins si reprezinta o extensiune ameditatiei si contemplarii speculative asupra vietii psihice individuale.In stadiile incipiente ale practicii introspectiei ( ca metoda de cautare a Sinelui), atentiadirijata catre sentimentul de “eu” este o activitate mentala care ia forma unui gand sau a unei perceptii. Pe masura ce practica inainteaza gandul de “eu” face loc experimentarii unuisentiment subiectiv de “eu”, si cand acest sentiment inceteaza de a mai avea vreo legatura cugandurile si obiectele ,el dispare complet. Ceea ce ramane este experienta fiintei in care simtulindividualitatii a incetat temporar sa mai opereze. Aceasta experienta poate fi la inceputintermitenta, dar printr-o practica perseverenta ea devine usor de dobandit si de mentinut.Atunci cand cautarea Sinelui atinge acest nivel, exista o continua constienta a fiintei, in careefortul individual nu mai este posibil deoarece eu-l care sustinea acest efort a incetattemporar sa mai existe. Nu este vorba despre realizarea Sinelui, deoarece gandul de eu maiapare temporar, dar este cel mai inalt nivel posibil al practicii. Experienta repetata a acesteistari de A FI va slabi vasanasurile (tendintele mentale) ce constituie cauza aparitiei ganduluide “eu” si atunci cand forta Sinelui va distruge tendintele reziduale in mod complet, astfelincat gandul de “eu” nu va mai apare niciodata. Acesta este stadiul final si ireversibil alrealizarii Sinelui. Acesta metoda practica, de indreptare a atentiei asupra Sinelui si deconstientizare a gandului de “eu”, este o tehnica ce poate fi foarte usor realizata. Nu estevorba despre un exercitiu de concentrare, chiar daca el vizeaza suprimarea gandurilor, ci presupune pur si simplu constientizarea sursei din care apar gandurile. Metoda si telul cautariiSinelui presupune a te stabili in insasi sursa mentalului si a deveni constient de ceea ce esti cuadevarat. In stadiile primare, efortul, sub forma transferarii atentiei de la ganduri la cel cegandeste, este esential, dar odata ce constiinta sentimentului de “eu” devine ferm stabilita,efortul ulterior ne va conduce extrem de rapid catre scopul urmarit. De acum inainte estevorba mai mult de un proces de A FI decat de “a face” , mai curand despre o existenta lipsitade efort decat despre efortul de a fi.A fi ceea ce deja esti nu presupune efort atat timp cat existenta este intotdeauna prezenta siintotdeauna experimentata. Pe de alta parte, a pretinde ca esti ceea ce nu esti (cu alte cuvinte,corpul si mintea), presupune un continuu efort mental, chiar daca acest efort este intotdeaunadesfasurat la nivel subconstient. De aici putem deduce ca in stadiile avansate ale cautariiSinelui efortul sustrage atentia de la experienta de A FI , in timp ce incetarea efortului mentalo reveleaza. In final Sinele nu este descoperit prin a face ceva, ci doar prin a fi, prin puraexistenta. Asa cum Ramana Maharishi remarca:„Nu meditati-fiti! Nu ganditi ca sunteti-ci fiti!
Nu va ganditi la existenta- existati!”
Din alta perspectiva:
 „un intelept iti poate arata si deschide usa prin care daca vei intra vei dobandi raspunsul la intrebarea <Cine sunt eu?> dar depinde doar de tine sa treci pragul acelei usi.” 
2.
 
 Pentru intelept totul este suferinta
, scrie Patanjali (Yoga Sutra II,15). Dar Patanjali nu este primul, nici ultimul care sa constate suferinta universala. Cu mult timp inaintea lui Buddha proclamase: „Totul este durere, totul este efemer”. Tehnicile soteriologice, la fel ca doctrinelemetafizice, isi gasesc ratiunea de a fi in aceasta suferinta universala; caci ele nu au valoaredecat in masura in care il elibereaza pe om de „durere”. Experienta umana, oricare i-ar finatura, genereaza suferinta. „Corpul este durere, fiindca este lacasul durerii; simturile,

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->