Academia de Studii Economice

Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori

Politica fiscala

Profesor coordonator:

Moraru Liviu Catalin

Studenti:Lepadatu Florina

Lupu Roxana Mihaela

Mardale Adelina

Bucuresti, 2010
 Cuprins

1.Politica fiscala-cheia echilibrului macroeconomic

2.Conceptul de sistem fiscal

3.Veniturile

4.Cheltuielile

5.Deficitul bugetar
Cap. I Politica fiscala - cheia echilibrului macroeconomic

In ansamblul politicilor macroeconomice ale statului, de functionare si dezvoltare de ansamblu a

economiei, un loc deosebit de important ocupa politica fiscala.

1.1 Politica fiscala- definitii, obiective, principii

Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un ansamblu de masuri si
actiuni privind rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea si modul de
folosire a lor ca instrument de stimulare a cresterii economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in
tara respectiva. Ea consta intr-un set de decizii guvernamentale prin care se urmareste influentarea activitatii
economico-sociale cu ajutorul mobilitatii veniturilor si cheltuielilor bugetului public.
Politica fiscală este o componentă de bază a politicii economice, care, prin intermediul sistemului taxării
şi impunerii, urmăreşte să influenţeze (să stimuleze) activitatea economică la nivel agregat. Ea cuprinde
totalitatea măsurilor referitoare la cuantumul şi modul de percepere / utilizare a impozitelor şi taxelor într-o
economie.
Politica fiscala se defineste prin : “totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si
institutiilor folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv
pentru influentarea vietii economico-sociale”.
Politica fiscala isi poate pune amprenta, influentand asupra derularii proceselor economico-financiare si
implicit asupra evolutiei intregii societati. Dar, la randul sau, ea este conditionata de mediul economic, printr-o
serie de factori, dintre care se remarca : starea economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul
veniturilor cetatenilor etc.

Politica fiscala se afla in raporturi de interdependenta cu politica bugetara, politica monetara, cu politica
valutara, cu politica preturilor, cu politica ocuparii fortei de munca si cu politica financiara a intreprinderii. Pe
de alta parte, politica fiscala are obiective si instrumente proprii de manifestare.

Prin politica fiscală, statul poate influenţa o serie de coordonate economice (cererea de bunuri, veniturile
ş.a.). Operaţiunile de această natură sunt mijlocite de nivelul cheltuielilor publice şi al investiţiilor, având
menirea de a determina relansarea creşterii economice. Principalele obiective ale politicii fiscale constau în
dezvoltarea economicã si consolidarea clasei de mijloc. Viziunea fiscalã trebuie sã fie calitativã si activã, prin
stimularea initiativei si prin respectul fatã de asumarea riscului. Transpunerea
in practica a legilor fiscale, asigurarea functionarii corecte a mecanismului fiscal si realizarea creantelor fiscale
se realizeaza cu organisme specializate ale statului si prin activitatea unor profesionisti in domeniul fiscal,
instruiti in acord cu exigentele fiscalitatii pe plan nationl si international.
În fazele de recesiune economică, statul trebuie să acţioneze cu precădere
în direcţia reducerii gradului de impozitare / taxare, în scopul încurajării atât a consumului, cât şi a investiţiilor.
În schimb, în etapele de boom, fiscalitatea se majorează, pentru a încetini ritmul cererii de consum şi al
investiţiilor private (creând teren pentru încasări suplimentare la bugetul statului – utilizabile în vederea
acoperirii deficitelor înregistrate în perioadele de recesiune). Fiscalitatea inteleasa ca sistem de
percepere a impozitelor si a altor obligatii fiscale, ca ansamblul legilor, regulilor si practicilor referitoare la
fundamentarea, calcularea si perceperea impozitelor, ocupa locul cel mai important in prelevarile obligatorii la
bugetul public. La fundamentarea fiscalitatii se tine seama de mai multe principii, cum ar fi:
-Pricipiul obligativitatii impozitului;

-Principiul argumentarii generale a impozitului; -Principiul unicitatii

impunerii; -Principiul eficacitatii impunerii;
-Principiul progresivitatii impunerii;
-Principiul veridicitatii impunerii;
-Principiul simplitatii si accesibilitatii modului de calcul.

Prin respectarea unor astfel de principii, fiscalitatea isi indeplineste functiile sale in societate in sensul ca
asigua resursele monetare necesare pentru satisfacerea nevoilor comune, asigura o redistribuire a veniturilor
printr-un sistem de alocatii etc. Evidentierea continutului politicii fiscale presupune
luarea in considerare a o serie de elemente teoretice si practice de o mare importanta.
In primul rand, elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de
complex, ghidat de criteriul de eficienta. Aceasta in sensul ca, prin masurile si actiunile promovate, se urmreste
reducerea fluctuatiilor , a instabilitatii economice, protejarea veniturilor consumatorilor si stimularea
dezvoltarii. Impozitele, ca si alte forme de prelevari, modifica distribuirea initiala a veniturilor, influentand
activitatea economica, investitiile si consumul. In al doilea rand , exista o stransa
legatura intre sistemul de impunere fiscala , impozite si venit.Impozitul constituie o functie crescatoare a
venitului; La un sistem fiscal dat impozitul se mareste o data cu veniturile, insa cresterea impozitului trebuie sa
fie inferioara cresterii veniturilor (sa fie subunitara); se maresc totodata incasarile fiscale, si deci, posibilitatile
de incasare a cheltuielilor guvernamentale. Daca notam cu “r” rata de impunere fiscala, cu “I” impozitul si cu
“v” venitul atunci se poate exprim relatia: i=f(r,v) si deci i=r.v. Raportul dintre cresterea impozitelor

ΔI
si cresterea veniturilor reprezinta rata marginala de impunere fiscala (Img). Astfel , Img= ; Ea arata cu cat
Δv
creste impozitul pe unitatea suplimentara de venit.
 Rata presiunii fiscale trebuie apreciata in sens dublu: in sens restrans, ea este egala cu
raportul intre dimensiunile impozitelor incasate de stat si PIB; in sens larg, ea este egala cu raportul intre
totalitatea impozitelor si contributiilor sociale, pe de o parte, si PIB pe de alta parte. In acet fel, rata presiunii
fiscal permite efectuarea unor comparatii international relevante, deoarece asigura obtinerea de informatii
privind ponderea impozitelor si contributiilor sociale respective la finantarea protectiei sociale realizate de
autoritatea publica.

In conditiile cu piata concurential-functionala, impozitele indeplinesc un important rol financiar-monetar

si economic-social. Prin diversitatea lor se pot incurja sau descuraja anumite activitati economice. In acest sens,
un rol important in tara noastra il are impozitul pe venitul global.
Pentru intelegerea si utilizarea presiunii fiscale prezinta
interes si analiza curbei fundamentata de catre Arthur Laffer. Aceasta reflecta legatura intre incasarile fiscale
totale ale statului si rata impunerii. Laffer considera ca, pornind de la 0 spre 100% (vezi fig 1), o marire a ratei
de impunere poate duce la sporirea incasarilor fiscale. Dar exista o rata de impunere optima, dincolo de care
incasarile fiscale totale se vor micsora daca rata de impunere va continua sa sporeasca. Din punctual M al
figurii, efectele descurajatoare ale fiscalitatii provoaca o diminuare a productiei, adica ca marirea presiunii
fiscale duce la scaderea productiei, nu la cresterea neconditionata si substantiala a incasarilor fiscale.

Fig. nr. 1 Curba fundamentata de catre Arthur Laffer

Rezulta existenta a doua zone, delimitate prin punctele OMP, astfel:

 Zona admisibila normala OMP0, in care agentii economici accepta marirea presiunii fiscale, deoarece vor
o cantitate mai mare de utilitati publice.Incasarle fiscale sporesc, cu toate ca are loc o diminuare treptata
a activitatii economice si a bazei de impunere; anumiti agenti economici opteaza pentru cresterea
 timpului liber in defavoarea timpului pentru munca, iar alti agenti economici procedeaza invers.Astfel,
ritmul de crestere a incasarilor fiscale tinde sa se reduca odata ce sporeste presiunea fiscala;
 Zona inadmisibila sau prohibitive P0MP hasurata, este aceea in care un segment tot mai mare din venitul
factorilor factorilor de productie este preluat de stat.De aceea, agentii economici isi diminueaza
activitatile impozabile, iar baza de impunere scade.Agentii economici reudiaza noi utilitati publice,
agreandu-le pe cele private; in timp ce presiunea fiscala se accentueaza are loc reducerea productiei si
amplificarea activitatilor subterane, si se micsoreaza incasarile fiscale.
Pentru Arthur Laffer, o fiscalitate dura si inegala genereaza dificultati mari in evolutia productiei, astfel ca
in economia actual se impugn o diminuare a ratei de impozare si o reducere progresiva a impozitului pe venit, in
vederea favorizarii relansarii activitatii economice.Fata de o asemenea situatie sunt necesare eforturi teoretico-
ractice
pentru determinarea nivelului maxim al presiunii fiscale admisibile si a zonei in care se gaseste economia
nationala.Dar, un astfel de demers este diferit, ingreunand anticiparea urmarilor pe care le are o politica de
diminuare a fiscalitatii.

In al treilea rand , este importanta luarea in calcul a efectelor probabile atat ale reducerii, cat si ale majorarii
impunerii fiscale , atat pe termen scurt cat si pe termen lung.In cazul in care se recurge la finantarea cresterii
cheltuielilor publice prin marirea impozitelor , se diminueaza veniturile agentilor economici dar se atenueaza si
inflatia,etc. Atunci cand se actioneaza in sensul reducerii impozitelor si deci al micsorarii presiunii fiscal se
poate ajunge la deficit bugetar sau la accentuarea acestuia,care, se finanteaza prin imprumuturi care inseamna
datorie publica si alte consecinte. Luarea in considerare a efectelor pe termen lung conduce la concluzia ca ,
desi nivelul mai ridicat al impozitelor mareste veniturile totale din impozite , totusi, reducerea impozitelor are
ca efecte marirea veniturilor bugetare , deoarece, in masura in care stimuleaza investitiile , ea duce la largirea
bazei asupra careia se aplica rata de impunere respcetiva.Daca, spre exemplu , o reducere a impozitelor de 8%
stimuleaza marirea cu 2% a venitului impozabil, reducerea impozitului “se plateste singura” in decurs de 4
ani.Efectele probabile ale reducerii sau majorarii impozitelor trebuie comparate cu efectele totale ale deficitelor
bugetare.

In al patrulea rand, perceperea impozitelor se realizeaza sub doua forme:

 Impozite directe : se suporta nemijlocit de catre cei care le platesc , ca ,de exemplu , impozitul pe profit,
impozitul pe salarii , impozitul pe sumele din vanzarea activelor societatilor comerciale cu capital de stat
, impozitele pe dividende la societatile comerciale, etc.
 Impozite indirecte : acelea care sunt cuprinse in preturile marfurilor incasate odata cu vanzarea acestora ,
insa suportate de consumatorii finali , la cumpararea marfurilor ca de exemplu tax ape valoarea adaugata
, accize si impozit pe circulatie, taxe vamale etc.
 Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Impozite 56.5 56.1 55.5 53.1 53.8 51.1 50.1

directe

Impozite 36.1 36.7 37.9 40.8 40.3 42.7 43.2

indirecte

Tabel nr. 1 Analiza legaturii dintre impozitele directe si impozitele indirecte ca pondere in veniturile fiscala
(%)

Teoretic, impozitul pe venitul global descurajeaza economisirea si stimuleaza consumul prezent, in timp
ce impozitul pe cheltuieli este stimulativ pentru cei care economisesc. Modificarile ulterioare ale sistemului
fiscal din tara noastra trebuie sa ia in considerare atat aspecte pozitive ale impozitului pe venitul global, dar si
pe cele negative. In prezent, actualul sistemul de impunere a veniturilor obtinute de persoanele fizice se apropie
foarte mult de asa-numitul impozit ,,cash-flow”, prin faptul ca o serie de venituri de capital (dobanzi, dividende,
etc.) nu sunt globalizate, ci impozitate final prin retinere la sursa. In Romania, ca si in multe alte tari, consumul
este deja impozitat indirect, prin taxa pe valoarea adaugata sau alte impozite indirecte.

Spre exemplu , in bugetul de stat al Romaniei in anul 1994, din totalul veniturilor de 9870,1 miliarde lei
, impozitele directe reprezinta 4606,1 miliarde lei, adica 46,6%; in cadrul impozitelor directe , impozitul pe
profit ete de 2072,0 miliarde lei, adica 44,9%, iar impozitul pe salarii este 2476.0 miliarde lei, adica 53,7%;
impozitele indirect sunt in suma de 5044,3 miliarde lei , adica 51,1% din totalul veniturilor bugetare.

In al cincilea rand , politica fiscala se caracterizeaza prin progresivitatea impozitelor.Aceasta vizeaza

impozitele directe si presupune ca rata de impunere sa se mareasca pe masura ce venitul impozabil
creste.Progresivitatea impozitelor constituie un instrument de redistribuire si de justitie fiscal si, in acelasi timp ,
elemnt cheie al sustineii cererii facand sa beneficieze de venituri suplimentare paturile sociale mai sarace ,
finantate prin prelevarile asupra veniturilor celor bogati.Rata de impunere nu poate fi insa marita oricat de mult
cu efecte poziive.exista un prag de presiune fiscala sau o rata optima de presiune fiscala dincolo de care orice
impunere este vatamatoare economiei.Aceasta deoarece marirea ratei de impunere , de la un anumit punct ,
limiteaza stimularea agentilor economici ,descurajeaza realizarea de investitii, ingusteaza bazele de impozitare ;
totodata printr-o rata de impozitare ridicata peste o anumita limita , se pot antrena si actiuni de avaziune fiscal
ca si orientarea spre activitati ce beneficiaza de avantaje fiscale ,fraude fiscal, diminuarea P.N.B. , si desigur,
scaderea incasarilor fiscal.Este posibil ca volumul incasarilor sa creasca , chiar prin reducerea ratei de impunere,
insa aplicata la o masa mai mare a venitului impozabil.In acest sens , reforma fiscala Americana propusa in
septembrie 1986, a prevazut ca, incepand din ianuarie 1988, sa se remanieza rata maxima de impunere , de la
50% la 33%-pentru particulari , si de la 45% la 39% , -pentru intreprinderi, fara a se schimba , insa, volumul
incasarilor statului, prin suprimarea a o serie de derogari, de scutiri si exonerari

1.2. Politica fiscalã a României în Uniunea Europeanã

Politica fiscalã actualã a României se integreazã în interiorul bandei trasate de politica fiscalã a tarilor
memebre UE atât pentru impozite indirecte, cât si pentru contributiile sociale (privite ca pondere în PIB). Însã
ponderea veniturilor obtinute din impozitele directe este inferioarã minimului înregistrat în uniune. Tinând cont
si de cota unicã relativ redusa a impozitelor pe venit si profit, România apare ca un paradis fiscal în comparatie
cu tarile membre UE, iar aceasta, contravine obiectivelor de politicã fiscalã la nivel european si în special cel
vizând concurenta fiscalã. Aceastã deviatie era evidentã la nivelul anului 2004, fiind accentuatã în 2005 ca efect
al aplicãrii cotei unice pentru impozitarea veniturilor si profiturilor.

Criteriul de convergentã - Maastricht

Din acest unghi de vedere România a respectat aproape în fiecare an acest criteriu, cu exceptia anului
2001. Totusi aceastã politicã subordonatã unui criteriu care nu se aplicã României a avut drept cost de
oportunitate nefinantarea unor investitii profitabile din punct de vedere economic si/sau social. În cazul anului
2005, pe fondul frânãrii cresterii economice (a unei cresteri economice inertiale) si al reducerii veniturilor
fiscale s-a înregistrat o reducere a deficitului, care însã se datoreazã amânãrii unor investitii în infrastructurã
care ar fi fost benefice pentru cresterea economicã.

La 12 februarie 2008 Consiliul a examinat programul actualizat de convergentă al României pentru

perioada 2007-2010. România a înregistrat o crestere economică puternică, de ordinul a 6,5 % în medie anual,
între 2003 si 2006. Cu toate acestea, economia sa foarte performantă dă semne clare de supraîncălzire,
prezentând un deficit extern ridicat si în crestere (estimat la aproape 13 % din PIB în 2007) si o reducere a
finantărilor provenite din ISD (investitii străine directe), în pofida nivelului ridicat al investitiilor altele decât
cele legate de privatizări, dar totusi atenuate datorită unei proportii mai mari a aporturilor de capital pe termen
mediu si lung, potrivit informatiilor disponibile în prezent pentru anul 2007. Deficitul tot mai ridicat de fortă de
muncă, cresterea puternică a salariilor care împiedică concurenta si dezvoltarea rapidă a împrumuturilor
contractate de gospodării reprezintă alte semne ale supraîncălzirii. Cresterea bruscă a inflatiei, după o lungă
perioadă de dezinflatie reusită, a fost declansată în principal de socuri asupra factorilor de ofertă, cauzate de
performantele slabe ale sectorului agricol în 2007, în urma intemperiilor. Aceasta a fost agravată de efectele
asupra cererii globale ale cresterii veniturilor si creditelor, ale politicilor nerestrictive în materie fiscală si de
salarizare a sectorului public si ale deprecierii leului începând cu luna august 2007 (după aprecierea din ultimii
ani). Pentru a continua să se apropie rapid de PIB-ul mediu pe cap de locuitor al UE-27, este imperativ ca
România să remedieze dezechilibrele externe crescânde. În acest context, politica fiscală are un rol cheie prin
moderarea cererii interne, îmbunătătind totodată calitatea finantelor publice, în special printr-o reorientare spre
investitii de accelerare a cresterii economice. Scenariul macroeconomic care stă la baza programului prevede o
accelerare a cresterii PIB-ului, acesta urmând a se fixa la 5,8 % în 2010. Pe baza informatiilor disponibile în
prezent cresterea prevăzută în 2009 este oarecum optimistă. În special, este neclară modalitatea potrivit căreia
se va putea realiza reducerea contributiei negative a exporturilor nete la crestere într-un context caracterizat de
cresterea costurilor unitare ale fortei de muncă si de puternice presiuni ale cererii, accentuate datorită unei
politici fiscale nerestrictive. Amploarea si agravarea rapidă a dezechilibrelor externe sunt îngrijorătoare, după
cum o dovedeste tendinta de depreciere a leului începând cu mijlocul anului 2007, în contextul unei reevaluări
generale a riscurilor de pe pietele financiare internationale. Previziunile programului în ceea ce priveste inflatia
par a fi, de asemenea, foarte pesimiste. Presiunile inflationiste puternice datorate evolutiei salariilor (inclusiv
salariile functiilor publice), cresterii rapide a preturilor internationale ale produselor alimentare si bunurilor de
larg consum, precum si cursului de schimb mai scăzut (după o lungă perioadă de apreciere) sugerează existenta
unei încetiniri mai pronuntate a procesului de dezinflatie. Astfel, se estimează că diferentialul de inflatie (IAPC)
fată de UE-27 se va stabiliza sau nu se va reduce decât usor pe parcursul perioadei analizate. În ansamblu,
există posibilitatea ca combinatia de politici expuse în program să nu determine progresul pe calea convergentei
nominale.

Fig. nr. 2

In tara noastra tranzitia la economia de piata este organic legata de procesele financiare, de politica
statului privind veniturile si cheltuielile bugetare. In programul de reforma se arata ca, in acest proces, se are in
vedere angajarea directa a instrumentelor financiare, de credit si monetare in conducerea activitatii economice.
Prin cote de impunere diferentiate , se urmareste incurajarea dezvoltarii unor anumite activitati economice,
infiintarea de intreprinderi mici si mijlocii, extinderea intreprinderilor private si mixte, incurajarea penetrarii de
capital strain in economie, prin cote diferentiate pe ramuri, pentru a orienta investitiile spre sfera productive si
servicii utile. Se urmareste deasemenea, simplificarea relatiilor dintre bugetul de stat si intreprinderile de stat,
care va stimuli autonomia, initiative, raspunderea si eficienta.

Alocarea optimă a resurselor, distribuirea veniturilor şi averilor între membrii societăţii, precum şi
stabilizarea macroeconomică reclamă din partea statului eforturi financiare deosebite. Astfel, funcţia fiscală a
finanţelor publice trebuie să permită acoperirea cheltuielilor publice efectuate de către autorităţile statului, prin
colectarea de resurse financiare. Deci, prin politica fiscală adoptată randamentul fiscal trebuie să fie ridicat.

În literatura de specialitate, randamentul fiscal reprezintă un indicator de stare care ilustrează raportul
dintre efectul (veniturile fiscale mobilizate) şi efortul depus (cheltuielile înregistrate cu mobilizarea veniturilor
fiscale) pentru obţinerea unui anumit cuantum al fiscalităţii.

,0< <1 (1) unde: -

randamentul fiscal;

O altă modalitate de determinare a randamentului fiscal este reprezentată ca raport dintre fiscalitatea
efectivă şi cea potenţială, inclusiv cheltuielile ocazionate de administrarea şi gestionarea impozitelor şi taxelor.

(2)

unde: - fiscalitatea efectivă, reprezentând impozitele, taxele şi contribuţiile efectiv încasate;

- fiscalitatea potenţială, reprezentând impozitele, taxele şi contribuţiile potenţiale a fi încasate;

Analiza randamentului fiscal poate fi realizată cu ajutorul următorilor indicatori fiscali: venituri fiscale încasate
la bugetul de stat, venituri fiscale previzionate ale bugetului de stat, cheltuieli ale autorităţilor publice,
randament fiscal, rata de noneficienţă a randamentului şi dinamica randamentului fiscal (vezi Tabel 2).
 Ani

Explicaţie u.m 2000 2001 2002 2003 2004

Venituri fiscale
încasate ale
bugetului de stat mld.
(preţuri curente) lei 114.394,5 137.271,0 167.752,4 236.022,7 302.526,7

Venituri fiscale
previzionate ale mld.
bugetului de stat lei 108.696,0 139.711,2 167.071,3 228.601,2 287.261,0

Gradul de
colectare al
veniturilor fiscale % 105,243 98,253 100,408 103,246 105,314

Cheltuieli ale
autorităţilor mld.
publice lei 7703,3 11070,6 14154 21694,2 24092,3

Randamentul
fiscal* % 0,983 0,910 0,926 0,943 0,972

Rata de
noneficienţă a
randamentului** % 0,017 0,090 0,074 0,057 0,028

Dinamica
randamentului
fiscal % - 7,37 1,68 1,87 3,04

Tabel nr. 2 Randamentul fiscal aferent bugetului de stat în România

Obs: * Randamentul fiscal = [Venituri fiscale încasate/(venituri fiscale previzionate + cheltuieli ale autorităţilor
publice)] * 100
** Rata de noneficienţă a randamentului = 100% - Randamentul fiscal (%)
Sursa: date prelucrate din Anuarul Statistic al României pe anii 2000-2005

Din analiza acestor date se observă că dinamica randamentului fiscal este oscilantă, înregistrând un trend
descendent în primii doi ani ai perioadei (2000-2001) şi un trend ascendent în ultimii trei ani ai perioadei
analizate (2002-2004). O explicaţie pentru această evoluţie rezidă în creşterea cheltuielilor autorităţilor publice
care nu s-a regăsit şi în ritmul de creştere a veniturilor fiscale încasate la bugetul de stat.

Reducerea randamentului fiscal a fost însoţită de creşterea ratei de noneficienţă a randamentului care
atinge un nivel maxim în anul 2001. Acest fapt demonstrează că organele cu atribuţii în colectarea veniturilor
bugetare nu au putut identifica măsuri adecvate de prevenirea şi combaterea fenomenului de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte gradul de colectare al veniturilor fiscale, opinia Ministerului Finanţelor Publice este
că acest indicator se poate calcula, în două moduri şi anume, ca raport procentual între:

- Veniturile încasate şi datorate - în acest caz fiind un indicator care arată mai curând nivelul blocajului
financiar, lipsa de lichidităţi sau indisciplina financiară;

- Veniturile realizate efectiv şi veniturile programate (prin legea bugetului de stat).

La acest mod de calcul al gradului de colectare se pot face o serie de observaţii, între care:

a. metoda de la punctul 1, care este în realitate modul corect de calcul, nu se aplică deoarece se consideră ca
nefiind posibilă calcularea sumelor
datorate (sau nu se doreşte acest lucru);

b. metoda de calcul de la punctul 2 este incompletă, destul de incorectă, depinzând foarte mult de caracterul
prudent al evaluărilor ce determină
suma programată. Acesta este şi motivul pentru care, deşi se ştie că se
propune în permanenţă mai buna colectare, prin acest mod de calcul, în
fiecare an se înregistrează depăşiri.

Mai buna colectare a datoriilor restante la bugetul statului presupune atragerea la buget a acelor venituri
nedeclarate de agenţii economici prin practicarea fraudei şi evaziunii fiscale sau prin întârzierea plăţii precum şi
a sancţiunilor stabilite în urma identificării evaziunii fiscale. Din păcate, structura actuală de raportare a datelor
primare privind identificarea şi combaterea evaziunii fiscale este încă deficitară ceea ce nu permite o analiză de
fineţe şi împiedică predictibilitatea fenomenului în cauză.

Lipsa datelor ne-a determinat să utilizăm în cadrul acestui demers ştiinţific a doua metodă de calcul,
observând că în anul 2001 s-a înregistrat cel mai scăzut grad de colectare de 98,253%.
Fig. Nr. 3 Randamentul fiscal şi rata de noneficienţă fiscală

Sursa: date prelucrate din Anuarul Statistic al României pe anii 2000-2005

Analiza dinamicii randamentului fiscal arată că în anul 2001, acesta scade cu 7,37% faţă de anul 2000, dar
trendul se va modifica în perioada 2002-2004, înregistrând o creştere faţă de anul anterior cu 1,68%, respectiv
cu 3,04% în anul 2004 faţă de anul 2003 (a se vedea Graficul 2).

Fig. Nr. 4 Dinamica randamentului fiscal al bugetului de stat în România

Sursa: date prelucrate din Anuarul Statistic al României pe anii 2000-2005

Dacă realizăm o analiză a costului colectării veniturilor fiscale în perioada 2005-2006 (a se vedea tabelul
3) se observă că în această perioadă s-a înregistrat o creştere a costului total al colectării veniturilor fiscale de la
2,27% la 2,51% . Totuşi creşterea de 0,107% a costului colectării veniturilor fiscale la bugetul de stat a
determinat o creştere de 16,19% a nivelului veniturilor, ceea ce ne determină să afirmăm că în perioada
analizată s-a înregistrat o îmbunătăţire a activităţii de colectare a veniturilor fiscale.

Ani

Explicaţie u.m 2005 2006

Venituri fiscale încasate

Tabel nr. 3 Costul colectării
ale bugetului de stat
veniturilor fiscale
(preţuri curente) lei RON 1.112.496.607 1.292.638.763
Sursa: date prelucrate din Buletinele
Cheltuieli totale cu
Ministerului Finanţelor
colectarea veniturilor
Publice, anul 2005-2006
fiscale încasate ale
bugetului de stat În România, datorită
(preţuri curente), din parcurgerii perioadei de tranziţie,
care: lei RON 25.255.169 32.473.226 politica fiscală a vizat creşterea
a) Cheltuieli totale ale ponderii impozitelor indirecte în
Ministerului Finantelor totalul veniturilor fiscale datorită
Publice lei RON 1.243.451 1.289.621 randamentului lor fiscal mai ridicat
decât cel al impozitelor directe.
b) Cheltuieli totale ale
Acest fapt a determinat ca sarcina
Curtii de Conturi lei RON 24.011.718 31.183.605
fiscală să apese cu precădere pe
Costul total al colectării
umerii persoanelor fizice, atât prin
veniturilor % 2,270 2,512
nivelul ridicat al impozitării muncii,
cât şi prin impozitarea indirectă, ceea ce a generat o scădere importantă a gradului de conformare fiscală a
acestei categorii de contribuabili.

Eficientizarea politicii fiscale în condiţiile unor economii în tranziţie, cu o dinamică fluctuantă, cum ar fi
şi cea a României contemporane, ar trebui să aibă în vedere şi o cât mai bună “armonizare” a factorului politic -
statul, instituţiile sale cu atribuţii în materie fiscală - cu factorul social – societatea cu toate trăsăturile sale
specifice la un moment dat - în sensul completării “conştiinţei fiscale” a contribuabililor, respectiv a
disponibilităţii acestora de a ceda o parte din veniturile proprii statului, cu un sistem de control fiscal
operaţional, riguros, bazat pe corectitudine şi cu un nivel al sancţiunilor, prevăzute pentru abateri de la legislaţia
fiscală, „descurajator”; toate acestea în conformitate cu principiul „complementarităţii şi invers-
proporţionalităţii încredere – control”.

Pentru autorităţile publice centrale sau locale, creşterea şi maximizarea randamentului fiscal trebuie să
fie o prioritate care se poate realiza prin: includerea la impozitare a întregii materii impozabile; reducerea
fenomenului de evaziune şi fraudă fiscală; reducerea cheltuielilor de percepere, colectare, urmărire şi gestionare
a impozitelor şi stabilirea riguroasă a prelevărilor şi vărsămintelor.

Cap II. Conceptul de sistem fiscal

Sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei, actiunii factorului uman, ca urmare a evolutiei
societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care, ulterior, s-au adaugat si
obiective de natura economico-sociale.

Sistemul fiscal este componenta esentiala a acestei politici, incluzand toate impozitele si alte venituri pe
care statul le incaseaza prin organele sale specializate, potrivit unor reglementari legislative
corespunzatoare.Impozitele si taxele constituie dreptul de creanta fiscala al statului asupra contribuabililor,
dimensionandu-se si incasandu-se cu ajutorul unui mecanism fiscal specific.

Un sistem fiscal inseamna, totodata, un compromis intre necesitatea de randament a politicii fiscale
(adica aceea de a face sa intre cat mai multi bani in casieriile publice ) pe de o parte, si grija de a asigura
echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are, pe de alta parte.Sistemul
fiscal determina, in mare masura, veniturile statului, capacitatea acestuia de a finanta cheltuieli si de a-i proteja
pe cei slabi.

Unii economisti considera sistemul fiscal ca “ totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoane
fizice si persoane juridice care alimenteaza bugetele publice”, sau “totalitatea impozitelor instituite intr-un stat,
care-i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avand o contributie specifica
si un rol regulator in economie”.

O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului in general si
interpreteaza sistemul fiscal prin prisma relatiilor dintre elementele care formeaza acest sistem, astfel :
“sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o multime de
elemente (materie impozabila, cote, subiecti fiscali etc) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a
proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in
scopul realizarii obiectivelor sistemului” .

Aceasta ultima abordare este mai riguroasa, deoarece abordarea sistematica are un rol ordonator,
contribuind la : explicarea unor concepte; sistematizarea cunostintelor; intelegerea interconexiunilor dintre
economia de schimb; prelevarile fiscale si economia publica;identificarea si eliminarea distorsiunilor prin
reglarea complexa in domeniul fiscal.

Sistemul fiscal este, asadar, un sistem complex, alcatuit dintr-un ansamblu de

elemente si anume :

-materia impozabila;

-subiectii sau actorii sistemului fiscal;

-elementele modificabile.

2.1 Sistemul fiscal din Romania

Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli si mod de organizare se materializeaza in legi sau acte
normative cu putere de lege. In Romania sarcina creerii unui sistem fiscal si a unei strategii fiscale revine
legislativului (Parlamentului) si executivului (Guvernului). Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde
cerintelor impuse de reforma sociala si economica aflata in plina desfasurare. De asemenea, sistemul fiscal din
Romania trebuie sa aiba criterii precise si sa existe o manifestare de vointa din ambele parti, inclusiv vointa
politica.

Prin reforma fiscala ce se infaptuieste in Romania se tinde la imbunatatirea structurii impozitelor : prin
cresterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, in principal, prin cresterea rolului accizelor, taxei pe valoarea
adaugata si taxelor vamale. In acelasi timp, urmeaza ca ponderea impozitelor directe sa scada (impozitul pe
profit, impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc) in raport cu cea a impozitelor indirecte. Reforma fiscala
urmareste, pentru realizarea unei cat mai bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative, in
detrimentul principiilor impunerii. In acest sens, in cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistem fiscal sa
permita o administrare eficienta si nearbitrara, si sa fie pe intelesul contribuabililor.

La elaborarea politicii fiscale trebuie sa se urmareasca :

- criterii de eficienta;

- costul de oportunitate al fiscalitatii;

- veniturile contribuabililor si protejarea acestora;

- dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora;

- distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica,

investitiile si consumul.

Fata de sistemul fiscal si strategia acestuia, este necesara o cat mai buna admninistratia fiscala pe care,
de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor Publice (pentru sursele bugetului de stat) si respectiv organele
administrativ-teritoriale (pentru sursele bugetelor locale).

In cadrul administratiei fiscale, la Ministerul Finantelor Publice sunt in curs de elaborare :

- Codul Fiscal;

- Codul de Proceduri Fiscale.

Deficitul bugetar

Atunci cand cheltuielile guvernului sunt mai mari decat veniturile,guvernul inregistreaza un deficit
bugetar.Deficitul bugetar a constituit in ultimii ani in Romania una dintre cele mai dificile probleme cu care s-a
confruntat politica economica.Romania nu este insa un caz singular in lume.Cei care sustin ca in Romania nu ar
trebui sa constituie o sursa de inrijorare fac adesea comparatii cu deficitele din celelalte tari est-
europene.Problema nu poate fi redusa insa ,doar la punerea fata in fata a deficitelor fata de PIB.In fond,utilitatea
si relevant unor asemenea comparatii rezida in analiza modurilor si a posibilitatilor de finantare a
deficitelor,tinand seama de conditia obligatory a pastrarii echilibrelor macroeconomice.
Este dificil de masurat deficitul bugetului guvernamental intr-un mod clar. Iar daca nu putem masura deficitul,
atunci nu putem fi siguri cand este redus si cand are valori ridicate. Daca nu putem fi siguri cand este scazut si
cand este mare, nu putem spune daca anii cu deficite mari corespund anilor cu valori ridicate ale ratei dobanzii.

Poate gasiti surprinzator faptul ca nimeni nu stie sigur cum se masoara deficitul. De fapt, agentiile
guvernamentale anunta in mod obisnuit cifrele de deficit, iar sursele de stiri le prezinta. Dar economistii sunt
destul de sceptici in ce priveste asemanarea acestor cifre cu realitatea economica inconjuratoare.

In principiu, un deficit este o crestere a datoriilor guvernamentale. Daca guvernul datoreaza 3000
miliarde $ la inceputul anului 1997, iar la sfarsitul acestui an datoreaza 3300 miliarde $, atunci deficitul raportat
pe 1997 este de 300 miliarde $. Dar intr-o tara cu inflatie, aceasta cifra poate fi foarte inselatoare. Sa
presupunem, de exemplu, ca rata inflatiei este de 10%. Atunci cele 3300 mld. $ pe care le datoreaza guvernul la
sfarsitul anului valoreaza in termeni reali nu mai mult de cele 3000 mld. $ avute la inceput. In acest exemplu,
valoarea reala a datoriei a ramas neschimbata pe parcursul anului, asa ca deficitul real este zero.Pentru ca
cifrelele oficiale de deficit sunt prezentate in termeni nominali, prezenta inflatiei face intotdeauna ca deficitul sa
para mai mare decat este. In 1980, presedintele Jimmy Carter candida pentru realegeri. Adversarul sau, Ronald
Reagan, a fost cat se poate de critic in ceea ce priveste cele 49 mld. $ deficit de buget care fusesera reportate
pe anul 1979. Dar aceste critici erau nejustificate. Cu corectarea adecvata pentru inflatie, guvernul nu avusese
deloc deficit in acel an, ci, din contra, a avut 3 mld $ surplus. Reagan l-a invins pe Carter, insa curand a
devenit o victima a aceleiasi erori statistice de care el se folosise in campania sa. In timpul primului an la
conducere al lui Reagan (1981), deficitul bugetului a fost calculat la cifra istorica de 86 mld $, motiv pentru
care noul presedinte a fost supus unei aspre critici. Dar o corectare a inflatiei ar fi aratat ca deficitul anului era in
realitate destul de modest - 18 mld $ - de departe mai scazut decat deficitul bugetului in primul an la conducere
al lui Carter, si cu atat mai mult mai redus decat cu adevarat istorica cifra a deficitului din timpul predecesorului
lui Carter, Gerald Ford. Modalitatea corecta de a masura deficitul este de a calcula in termeni
reali ceea ce guvernul datoreaza la inceputul si sfarsitul anului, si de a lua in calcul diferenta ca deficitul acelui
an. Dar ceea ce datoreaza guvernul este o adevarata piatra de incercare! Sta in natura guvernului sa faca
promosiuni. Este o promisiune o datorie ? Daca cineva promite sa-ti construiasca un bazin de inot de 10.000 $,
este foarte clar ca iti datoreaza 10.000$, si se cuvine sa tina cont de aceasta cand isi calculeaza datoriile. Dar
daca congressmen-ul tau iti promite ca iti construieste un bazin de 10.000$ din fondurile guvernului, guvernul
nu va tine cont de aceasta in calculele sale oficiale.

In multe cazuri este greu a decide daca o promisiune a fost intr-adevar respectata. Sa presupunem ca
congressmen-ul tau iti promite sa-ti construiasca un bazin, dar tu nu-l crezi. Face parte costul bazinului din
datoria guvernului ? Dar daca tu crezi ca el spune adevarul, dar nu esti sigur ?

De departe, cea mai mare promisiune a guvernului Statelor Unite este aceea de a plati sume de bani de la
Serviciul de Protectie Sociala fiecarei persoane in viata in prezent. In schimbul acestei promisiuni, majoritatea
dintre noi fac plati anuale catre Serviciul de Protectie Sociala , care sunt de obicei deduse direct din cecurile
noastre.

Cifrele oficiale ale guvernului federal iau in calcul deducerile din statele de plata ale Protectiei Sociale
in calitate de taxe, iar platile de la Protectia Sociala catre beneficiari, drept plati de transfer.Cu toate acestea,
este foarte usor sa consideri deducerile din statele de plata ale Protectiei Sociale drept imprumuturi catre
guvern, iar platile de la Protectia Sociala catre beneficiari, drept rambursari ale acestor imprumuturi. Aceasta
simpla schimbare a punctului de vedere va face ca datoria guvernului sa creasca mai mult decat dublu. Daca
masurarea datoriei poate varia cu mai mult de doua ori depinzand de o alegere complet arbitara a terminologiei
privind Protectia Sociala, atunci cum poate aceasta masurare sa fie semnificativa?
 O alta problema privind cifrele oficiale de deficit este ca nu se tine cont de schimbarile survenite in
valoarea proprietatilor detinute de guvern. Daca valoarea casei tale a crescut de la 100.000$ la 200.000$, atuci
ai avut un an bun, chiar daca venitul tau net din alte surse a fost negativ. Daca valoarea unui parc national
creste, cifrele de deficit nu vor putea credita guvernul cu acel castig. In principiu, aceasta corectie ar trebui
facuta. In practica insa este foarte dificil sa evaluezi schimbarile in valoarea de piata a Parcului National
Yellowstone.

Una dintre cele mai importante surse de venituri ale guvernului o reprezinta veniturile obtinute din
impozitarea cetatenilor. Poate fi demonstrat ca orice contribuie la imbogatirea populatiei duce la cresterea
acestei surse de venituri si ar trebui trecut in partea cu plus a bilantului guvernului, la fel cum ar trebui facut si
cu o crestere a valorii Parcului National. In particular, cheltuielile productive guvernamentale se adauga la baza
de impozitare, iar evaluarile statutului financiar al guvernului se cuvine sa reflecte intr-un fel sau altul acest
beneficiu. In practica insa, cheltuielile productive si cele neproductive sunt tratate identic in calculele
guvernului.

Daca este sa ajungem la o concluzie logica cu aceasta critica, atunci orice imprumut folosit sa finanteze
o reducere de taxe nu ar trebui socotit ca parte a deficitului. Reducurile de taxe aduc mai multe resurse in
buzunarele cetatenilor, care vor putea astfel sa plateasca taxele mai ridicate din viitor.

Situatia guvernului este analoaga cu aceea a unui fermier care ia cu imprumut 1000$ sa cumpere furaje
pentru a-si ingrasa animalele, care astfel vor valora mai mult anul urmator in magazinele de carne. El este intr-
o situatie destul de diferita de aceea a fermierului care imprumuta 1000$ ca sa finanteze o “noapte salbatica” in
Las Vegas.Contabilul care tine evidenta acestor fermieri va considera situatia lor financiara destul de diferita.
Dar contabilii care tin evidenta in guvern nu fac nici o distinctie intre proiectele de cheltuieli frivole si intre a
cheltui sa ingrasi animalele.

Este greu sa decizi ce ar trebui sa insemne “deficit”, si greu sa il masori, odata ce ai decis. Chiar daca am
depasi aceste dificultati, ar trebi totusi sa fim interesati sa decidem ce efecte economice are deficitul. Este trist
ca statisticile economice detaliate au fost pastrate doar pe aprox. ultimii 50 de ani: nu s-a acumulat destula
evidenta sa ne permita sa rezolvam cele mai interesante probleme economice privind deficitele.

De ce ar trebui sa ne ingrijoreze deficitul bugetar?

Daca Ministerul Finantelor lanseaza pe piata obligatiuni de stat sau bunuri de trezorerie pentru a finanta
deficitul,practic,cererea sa de imprumuturi se adauga cererii totale de fonduri in sistemul financiar si ratele
dobanzii cresc.Cresterea volumului creditului guvernamental limiteaza volumul creditului
guvernamental.Deficitul se poate finanta si prin imprumuturi externe.Problema este ca finantarea deficitului
prin imprumuturi externe poate sa devina foarte costisitoare ,iar in anii urmatori contractarii
imprumuturilor,efortul contribuabililor pentru plata datoriei externe poate sa fie considerabil mai mare decat s-a
anticipat initial.