CAPITOLUL 15

15.1 Cererea şi oferta în expresii agregate

15.2 Corelaţia dintre cererea agregată şi oferta agregată

15.3 Sistemul Conturilor Naţionale

15.4 Indicatori agregaţi în sistemul contabilităţii naţionale

15.5 Rezultatele macroeconomice în România

Pachet pedagogic
Teoria comportamentelor economice agregate

TEORIA COMPORTAMENTELOR
ECONOMICE AGREGATE

Economia comportamentelor agregate exprimă viaţa agenţilor economici

privită în cadrul instituţional al macroeconomiei deschise.
În afara perspectivei de analiză şi înţelegere a comportamentelor
individuale ale consumului şi producătorului, o importanţă deosebită o reprezintă
cunoaşterea modului de funcţionare a economiei naţionale ca întreg. Astfel, studiul
comportamentului de orientare spre profit a firmelor ne ajută să înţelegem viaţa
economică la baza ei, în timp ce analiza investiţiei agregate, obţinută în urma
deciziilor individuale ale agenţilor economici ne permite să cunoaştem activitatea
economică în ansamblul interdependenţelor pe care le generează mişcarea
macroeconomiei deschisă.

15.1 Cererea şi oferta în expresii agregate

Prin cererea agregată (globală), ştiinţa economică înţelege cererea totală a

gospodăriilor (menajelor), firmelor, guvernului şi străinilor (care importă) de
bunuri materiale şi de servicii produse într-o economie, într-o perioadă de timp şi la
un nivel mediu general al preţurilor acestora.
Această cerere globală apare ca reprezentând totalitatea cheltuielilor reale
care se fac într-o economie pentru achiziţionarea de bunuri economice într-o
perioadă determinată de timp şi la un nivel mediu general al preţurilor. În mărimea
cererii agregate sunt cuprinse bunurile dorite şi care pot fi cumpărate de agenţii
economici agregaţi, într-o perioadă determinată şi la un nivel mediu general dat al
preţurilor.
În cadrul cererii agregate, se includ următoarele elemente:
a) cheltuieli pentru achiziţionarea de bunuri făcute de către populaţie
(menaje) – CM;
b) cheltuieli efectuare de către firme, sub formă de investiţii pentru
formarea brută a capitalului tehnic – FBK;
c) cheltuieli guvernamentale pentru achiziţionarea de bunuri investiţionale,
pe seama veniturilor bugetare – CG;
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

d) cheltuielile agenţilor economici străini pentru a importa dintr-o anumită

ţară, respectiv pentru a plăti exporturile acelei ţări – exportul net – EN
(diferenţa dintre valoarea bunurilor exportate şi importate).

Pe baza acestor elemente, cererea agregată (CA) se poate calcula:

CA = CM + FBK + CG + EN

Ţinând cont de elementele menţionate, cererea agregată se poate exprima

fie cu ajutorul produsului naţional brut sau net, în termeni reali (PNB sau PNN), fie
cu ajutorul venitului naţional, în termeni reali (VN).
Analiza cererii agregate se face în funcţie de nivelul general al preţurilor,
care este o medie ponderată a preţurilor tuturor bunurilor materiale şi serviciilor
produse în economie.
Dacă nivelul general al preţurilor creşte (ceilalţi factori nu se modifică),
valoarea reală a banilor scade, se reduce deci puterea lor de cumpărare şi altor
active financiare, fapt pentru care vom putea cumpăra mai puţin bunuri şi serviciu,
cu un venit normal dat. Aceasta înseamnă că sporirea nivelului general al preţurilor
ar însemna reducerea cererii agregate, în termei reali.
Totodată, creşterea nivelului general al preţurilor din ţară va face ca
bunurile şi serviciile produse pe plan intern să fie mai scumpe faţă de cele străine.
Ca urmare, consumatorii interni vor fi tentaţi să cumpere mai puţine bunuri
economice produse în ţară, ele fiind relativ mai scumpe faţă de cele străine. În
aceste condiţii, importurile vor creşte, producătorii interni vor vinde mai puţin din
bunurile lor în interior, exporturile reducându-se. Iată deci că o sporire a nivelului
general al preţurilor pe piaţa internă va reduce, din acest punct de vedere, cererea
agregată pentru bunurile interne. Cu cât dependenţa de comerţul internaţional, a
unei ţări este mai mare, cu atât sporirea nivelului general al preţurilor pe piaţa
internă va avea ca efect grav scăderea cererii agregate pentru produsele interne.
În concluzie, prin creşterea nivelului general al preţurilor şi scăderea
puterii de cumpărare a banilor, prin sporirea importurilor şi scăderea
exporturilor, cererea agregată pentru bunurile materiale şi serviciile produse pe
plan intern scade.
Creşterea nivelului general al preţurilor afectează şi volumul investiţiilor.
Astfel, dacă presupunem că investiţiile se fac din împrumuturi, creşterea nivelului
general al preţurilor va mări rata dobânzii, scumpindu-se creditul, cu efecte asupra
descurajării investiţiilor.
Sporirea nivelului general al preţurilor are ca rezultat şi reducerea
cheltuielilor reale ale guvernului, ceea ce înseamnă şi scăderea acestei componente
a cererii agregate din economie.
Teoria comportamentelor economice agregate

În timp ce creşterea nivelului general al preţurilor are ca rezultat contracţia

cererii globale, prin reducerea tuturor componentelor acesteia, reducerea nivelului
general al preţurilor va genera o extindere a cererii agregate.
Dacă însă considerăm dat nivelul general al preţurilor, atunci cererea
agregată creşte sau scade în raport de modificarea acţiunilor unor factori numiţi
condiţiile cererii agregate. În cadrul acestora, cele mai importante sunt:
a) anticipările consumatorilor şi investitorilor cu privire la evoluţia vieţii
economice în ansamblul ei, care pot fi optimiste sau pesimiste. În
primul caz, populaţia va cumpăra o cantitate mare de bunuri, mai ales
de folosinţă îndelungată, întreprinzătorii vor spori investiţiile, deoarece
se micşorează gradul de certitudine în obţinerea unor profituri mai mari
etc., ceea ce va însemna o cerere agregată din ce în ce mai mare. În al
doilea caz, creşterea incertitudinilor consumatorilor finali cu privire la
viitor va determina reducerea cererii agregate, adică a cheltuielilor
pentru investiţii, pentru bunurile de capital tehnic etc.;
b) natura politicilor guvernamentale care, dacă susţin creşterea
cheltuielilor pentru investiţii, reducerea fiscalităţii sau sporirea masei
monetare, au ca efect mărirea cererii agregate sau, dacă stimulează
creşterea ratei dobânzii, a fiscalităţii etc., au ca efect reducerea cererii
agregate;
c) starea generală a economiei mondiale care, dacă se află în perioada de
boom economic (mai ales economiile cu care avem relaţii economice),
atunci vor creşte importurile lor, adică se vor mări exporturile noastre,
crescând cererea agregată şi dacă se află într-o perioadă de criză, atunci
partenerii noştri de afaceri vor cumpăra mai puţin, exporturile noastre se
vor reduce, scăzând cererea agregată.
Evoluţia cererii agregate sub influenţa modificării nivelului general al
preţurilor (în condiţii de ceteris paribus) sau ca urmare a influenţei condiţiilor
cererii (la un nivel general al preţurilor dat) este prezentată în figura 15.1.
Dacă nivelul general al preţurilor scade de la p 1 la p 2, iar celelalte condiţii
nu se modifică, cererea agregată reală se extinde de la A la B, în cadrul CA0. La un
nivel general al preţurilor egal cu p 2, modificarea condiţiilor cererii determină
translatarea curbei cererii agregate de la CA0 la CA1, sau de la CA0 la CA2,
cantitatea cerută crescând de la B la C sau scăzând, de la B la A.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

Figura 15.1 Evoluţia curbei cererii agregate

CA0 = curba cererii agregate iniţiale

CA1 = curba cererii agregate crescute, ca urmare a acţiunii favorabile a
condiţiilor cererii
CA2 = curba cererii agregate scăzute, ca urmare a acţiunii nefavorabile a
condiţiilor cererii

Prin oferta agregată (globală), ştiinţa economică înţelege oferta de piaţă a

tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse, într-o perioadă determinată de
timp, de către o economie naţională.
Relaţiile dintre oferta agregată şi cererea agregată sunt complexe şi
dinamice. Sinoptic, ele se pot prezenta ca în figura 15.2.
Exprimând producţia totală reală de bunuri mărfare dintr-o perioadă
determinată de timp, oferta agregată este egală cu produsul naţional brut în termeni
reali. În mărimea fizică, cantitatea totală de bunuri materiale şi servicii pe care
firmele doresc să le producă depinde de nivelul general al preţurilor şi salariilor din
economie. Analiza evoluţiei ofertei agregate se face în funcţie de modificarea
nivelului general al preţurilor, în condiţiile când ceilalţi factori sunt consideraţi daţi
şi la un nivel general al preţurilor dat, în raport de influenţa care condiţionează
producerea bunurilor şi serviciilor.
Considerând dată mărimea eficienţei factorilor de producţie, modificarea
nivelului general al preţurilor se reflectă în oferta agregată, prin intermediul
costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi. Această reflectare se face în mod
diferit, în funcţie de gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, care determină
Teoria comportamentelor economice agregate

un anumit raport între cererea şi oferta de factori de producţie, şi implicit, un

anumit nivel al preţurilor acestora.

Figura 15.2 Oferta şi cererea agregate

Dacă, spre exemplu, majoritatea firmelor ce produc oferta totală lucrează

cu mult sub nivelul capacităţilor de producţie de care dispun, atunci cererea de
resurse economice este redusă şi, la oferta dată a acestora, preţul factorilor de
producţie la care se aprovizionează agenţii economici este în scădere. În aceste
condiţii, costul producţiei de ofertă este mai redus.
Dacă firmele care produc cea mai mare parte a ofertei totale îşi sporesc
gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, spre potenţialul lor real, atunci
cererea de factori de producţie va creşte, antrenând sporirea preţului acestora. În
aceste condiţii, costul producţiei de ofertă va spori.
În condiţiile când acelaşi bun economic poate face parte din consumul
intermediar – în calitate de resursă productivă – sau poate fi destinat consumului
final – în calitate de bun final, – preţul trebuie să fie acelaşi.
Ţinând cont că oferta agregată se exprimă prin intermediul produsului
intern brut real, ceea ce înseamnă folosirea preţurilor comparabile (a preţurilor
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

constante, ale unei perioade de referinţe), pentru a putea sesiza modificările

intervenite în volumul şi structura producţiei fizice totale este necesar ca din
valoarea PIB în preţuri curente să se elimine influenţa modificărilor preţurilor.
Acest lucru se realizează fie prin raportarea PIB în preţuri curente la indicele
general de preţuri (numit şi deflatorul PIB), fie prin raportarea fiecărui element al
PIB în preţuri curente la indici de preţuri corespunzători sferei de cuprindere a
fiecărei componente (pe ramuri, pe elemente de producţie şi consum intermediar
sau pe elemente de utilizare finală a PIB).
În raport cu gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, oferta
agregată este influenţată şi de modul cum se modifică cererea agregată. Astfel, la
firmele cu grad redus de utilizare a potenţialului de producţie, o sporire a cererii
agregate antrenează o creştere mai mare a ofertei de piaţă a acestora, faţă de
firmele unde gradul de utilizare a capacităţilor de producţie este mai ridicat. În
condiţiile reducerii cererii agregate, firmele cu grad mai redus de utilizare a
capacităţilor de producţie îşi vor diminua oferta de piaţă într-o proporţie mai mică
decât firmele cu un grad mai ridicat de utilizare a potenţialului de producţie. Iată
deci că volumul şi structura ofertei agregate sunt influenţate prin oferta de piaţă a
firmelor în mod diferit, în funcţie de raportul care se creează între modificarea
cererii agregate şi gradul de utilizare a capacităţilor de producţie.
Influenţa modificării preţurilor factorilor de producţie asupra costului
ofertei agregate trebuie analizată pe termen scurt şi pe termen lung. Pe termen
scurt, în condiţiile existenţei unor contracte între cumpărătorii şi vânzătorii de
factori de producţie, chiar dacă preţurile acestora pe piaţa liberă cresc, costurile
medii ale firmelor rămân relativ constante, ceea ce înseamnă că sporirea ofertei
agregate se poate realiza în condiţiile unui cost mediu relativ neschimbat al
acestora. Aceasta înseamnă că, pe termen scurt, o creştere a nivelului general al
preţurilor factorilor de producţie să nu se reflecte imediat în costurile producţiei
totale, sporirea ofertei agregate fiind însoţită de creşterea profitului marginal al
firmelor.
Pe termen lung, costul mediu al ofertei agregate poate să integreze
influenţa creşterii nivelului general al preţurilor sub cel puţin două modalităţi: o
sporire a costului mediu într-o proporţie mai mică decât nivelul general al
preţurilor, cu obţinerea unui profit marginal în scădere pe măsură ce oferta agregată
creşte; o creştere a costului mediu direct proporţională cu nivelul general al
preţurilor, când sporirea preţurilor nu mai determină creşterea ofertei agregate,
deoarece profitul marginal devine zero.
Teoria comportamentelor economice agregate

Considerând dat nivelul general al preţurilor, modificarea ofertei agregate

se află sub influenţa unor factori, numite condiţiile ofertei.
În cadrul acestor condiţii, se detaşează, ca importanţă, următoarele:
a) productivitatea factorilor de producţie care, prin sporire, va antrena o
reducere a costului mediu, creşterea producţiei şi deci a ofertei agregate,
iar, prin reducere va spori costul mediu, diminuând producţia la unitatea
de factor consumator şi, în consecinţă, şi oferta agregată;
b) volumul factorilor de producţie poate spori oferta agregată atunci când
oferta lor creşte şi poate reduce oferta agregată, atunci când oferta lor pe
piaţă se micşorează;
c) preţul factorilor de producţie poate spori oferta agregată când munca,
materiile prime, energia, combustibilul etc., sunt mai ieftine faţă de
perioada anterioară, sau poate micşora oferta agregată, atunci când
costurile cu aprovizionarea cresc.
Evoluţia ofertei agregate sub influenţa modificării nivelului general al
preţurilor (în condiţii de ceteris paribus) sau ca urmare a influenţei condiţiilor
ofertei (la un nivel general al preţurilor dat), evidenată pe termen scurt şi pe termen
lung, este prezentată în figura 15.3.

PIB

Figura 15.3 Evoluţia curbei ofertei agregate

Dacă nivelul general al preţurilor creşte de la P1 la P2, oferta agregată, pe

termen scurt, creşte de la A la B în cadrul lui OA0. La un nivel general al preţurilor
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

egal cu P2, modificarea condiţiilor va determina translatarea curbei ofertei de la

OA0 la OA1 sau de la OA0 la OA2, cantitatea reală oferită crescând de la B la C sau
scăzând de la B la A. Pe termen scurt, la un nivel al preţurilor mai mare decât P2,
coeficientul de elasticitate a ofertei agregate în funcţie de preţ este egal cu zero, iar
profitul marginal este în creştere. Când nivelul general al preţurilor este egal cu P2,
profitul marginal poate să tindă spre zero.

15.2 Corelaţia dintre cererea agregată şi oferta agregată

Sistemul economic se consideră în echilibru când cererea agregată este

egală cu oferta agregată, neexistând nici o tendinţă pentru ca economia să se
deplaseze din punctul E (vezi figura 15.4).
La nivelul de echilibru, se realizează acel volum de producţie pe care
economia este în măsură să îl producă, dispunând de capacităţile de producţie
necesare şi existând cererea agregată pentru realizarea ei. Aceasta înseamnă că
rata de creştere a producţiei totale este egală cu rata de creştere a cheltuielilor
totale, neexistând nici supraproducţie şi nici subproducţie.
Firmele nu au nici un interes să se deplaseze din punctul de echilibru E,
deoarece ele angajează câţi salariaţi doresc, costul real al muncii fiind stabilit în
funcţie de salariul curent şi de nivelul general al preţurilor.
În calitate de consumatori de bunuri materiale şi de servicii, lucrătorii sunt
mulţumiţi de starea de echilibru E, deoarece pot să cumpere maximum la nivelul
preţurilor existente.
Acest punct de egalitate între cerea agregată şi oferta agregată determină
nivelul general al preţurilor şi produsul naţional brut real.
Să presupunem că economia este în echilibru în punctul A şi nu în
punctul E. Observăm că punctul A se află pe curba ofertei totale, ceea ce înseamnă
că firmele produc cât doresc la preţurile ce corespund acestui punct.
Întrucât, însă, pentru punctul A preţurile sunt mai mici decât pentru punctul
E, firmele vor produce mai puţin decât în situaţia de echilibru E. În aceste condiţii,
numărul locurilor de muncă va fi mai mic, iar al şomerilor mai mare. Punctul A
aflându-se sub curba cererii agregate, înseamnă că firmele, gospodăriile, guvernul
şi străinii vor cumpăra mai puţine bunuri decât ar dori. La acest nivel de preţuri,
cumpărătorii ar dori să se afle în punctul B, unde, de fapt, cererea agregată
depăşeşte oferta agregată cu distanţa AB.
Teoria comportamentelor economice agregate

Figura 15.4 Echilibrul dintre cererea şi oferta agregate

La acest exces de cerere agregată, producătorii observă că pot spori

preţurile, fără să piardă clienţii, deoarece constată că există cerere pentru o
producţie mai mare decât sunt ei dispuşi să producă în punctul A. Deoarece nivelul
general al preţurilor creşte, excesul cererii agregate faţă de oferta agregată va
dispărea treptat, ca urmare a creşterii ofertei şi scăderii cererii. Presiunea asupra
creşterii nivelului general al preţurilor există atât timp cât cererea agregată este
mai mare decât oferta agregată.
Când această presiune dispare, nivelul general al preţurilor încetează să
mai crească, realizându-se echilibrul. Acelaşi lucru se întâmplă şi când economia
se află deasupra punctului de echilibru E, forţele libere ale economiei tind să o
aducă la punctul unde cererea agregată este egală cu oferta agregată.
Corelaţia dintre cererea şi oferta agregată se poate analiza în următoarele
situaţii:
1) La o ofertă agregată dată, dacă cererea agregată creşte faţă de nivelul
de echilibru, atunci nivelul general al preţurilor se deplasează din punctul PE0 în
PE1, iar producţia reală de bunuri se va mări din punctul A în punctul B (vezi
figura 15.5).
Dacă nivelul iniţial de echilibru E0 se realizează la o producţie totală care
este sub potenţialul real al economiei naţionale, atunci creşterea cererii agregate de
la CA0 la CA1 va antrena cu deosebire o sporire a ofertei agregate de la A la B,
creşterea nivelului general al preţurilor va fi nesemnificativă. O asemenea situaţie
va impune politici macroeconomice de stimulare a cererii agregate, întrucât
potenţialul de producţie există, cu consecinţe asupra creşterii gradului de ocupare a
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

forţei de muncă şi reducerii şomajului. Dacă excesul de cerere agregată are loc în
condiţiile unui potenţial de producţie deja utilizat, atunci o asemenea situaţie
produce inflaţie.

E0

PIB

Figura 15.5 Dinamica stării de echilibru din perspectiva

creşterii cererii agregate

2) Dacă oferta agregată nu se modifică, iar cererea agregată se reduce,

atunci nivelul general al preţurilor şi nivelul producţiei totale scad faţă de situaţia
iniţială (vezi figura 15.6).

E1

CA0

CA1

PIB

Figura 15.6 Dinamica stării de echilibru din perspectiva

reducerii cererii agregate
Teoria comportamentelor economice agregate

Ca urmare a reducerii cererii agregate de la CA1 la CA0, preţul de echilibru

se reduce de la PE0 la PE1, iar oferta totală scade de la B la A. Corelaţia dintre
reducerea nivelului general al preţurilor şi reducerea producţiei totale este în
funcţie de situaţia raportului dintre cererea agregată şi oferta agregată în situaţia de
echilibru iniţial E0.
Dacă în E0 economia naţională utilizează potenţialul productiv aproape de
capacitatea sa reală, atunci reducerea nivelului general al preţurilor va fi mai mare
decât reducerea producţiei reale (oferta agregată fiind perfect inelastică). Iată de ce,
într-o perioadă de avânt economic, cu o rată ridicată a inflaţiei, este necesar, pentru
a reduce inflaţia, să se promoveze o politică de reducere a cererii agregate, fără ca
să se realizeze o creştere a ratei şomajului.
3) În situaţia când cererea agregată nu se modifică, iar oferta agregată
creşte, se înregistrează o reducere a nivelului general al preţurilor de la PE0 la PE1
şi o sporire a producţiei totale reale faţă de poziţia iniţială de echilibru de la A la B
(vezi figura 15.7).
Şi în acest caz, proporţia reducerii nivelului general al preţurilor şi sporirii
producţiei totale sunt diferite, în raport de caracteristicile poziţiei iniţiale de
echilibru. Indiferent însă de acest lucru, atât reducerea nivelului general al
preţurilor, cât şi creşterea producţiei totale reale produc efecte pozitive pentru
economia naţională a unei ţări. La o cerere agregată dată, politica guvernamentală
de sporire a ofertei agregate reprezintă o cerinţă de prim ordin, date fiind efectele
pozitive de antrenare pe care le generează în viaţa economică.

PIB

Figura 15.7 Creşterea ofertei agregate şi starea de echilibru

 Teorie economică generală ● Macroeconomie

4) Spre deosebire de cazul anterior, la o cerere agregată dată, o reducere

a ofertei totale determină creşterea nivelului general al preţurilor de la PE0 la PE1 şi
scăderea producţiei totale reale de la A la B, ceea ce echivalează cu situaţia de
recesiune şi inflaţie (figura 15.8).
Şi în acest caz, proporţia în care creşte nivelul general al preţurilor şi scade
producţia totală reală este în funcţie de caracteristicile poziţiei de echilibru iniţial
între cererea agregată şi oferta agregată. Indiferent, însă, de acest lucru, ambele
efecte care se obţin sunt negative, ceea ce înseamnă că, în această situaţie, avem
nevoie de politici care să stimuleze creşterea producţiei totale reale, care să
antreneze reducerea nivelului general al preţurilor, creşterea ocupării şi, implicit, a
cererii totale reale.

OA1

OA0

PIB

Figura 15.8 Dinamica echilibrului inflaţionist

În concluzie, politicile macroeconomice cu caracter antiinflaţionist pot

acţiona fie în direcţia reducerii cererii agregate, fie în direcţia sporirii ofertei
agregate.
Eficienţa politicii antiinflaţioniste, prin reducerea cererii agregate, asupra
ratei inflaţiei este ridicată numai dacă inflaţia este moderată, iar creşterea
economică are o rată pozitivă. Politica de reducere a ratei inflaţiei prin reducerea
cererii agregate, pentru a nu avea ca efect sporirea ratei şomajului, este necesar să
fie însoţită de măsuri concrete coerente de politică monetară şi fiscală care să
stimuleze sporirea producţiei prin reducerea fiscalităţii, a ratei dobânzilor etc.
În cazul politicii de stimulare a ofertei agregate, ca modalitate de reducere
a inflaţiei, rezultatele sunt pozitive, cu condiţia ca măsurile preconizate, în strânsă
Teoria comportamentelor economice agregate

legătură cu sporirea gradului de utilizare a factorilor de producţie şi, în primul

rând, a forţei de muncă, să fie concepute în cadrul unui orizont de timp îndelungat.

15.3 Sistemul Conturilor Naţionale

Deşi conceptele pe care le analizăm în această parte se mai găsesc, într-o

anumită măsură, în mod firesc şi în cadrul celorlalte capitole, totuşi apreciem că, din
punct de vedere metodologic, este bine ca la acest capitol, dedicat special
contabilităţii naţionale, să realizăm o viziune globală asupra lor. Pentru înţelegerea
Sistemului Contabilităţii Naţionale (SCN), ca metodă de evidenţă şi analiză
macroeconomică, considerăm utilă prezentarea conţinutului principalelor concepte1 .
Administraţia privată cuprinde unităţile instituţionale rezidente care
produc, în special, servicii pentru gospodării nedestinate pieţei şi ale căror resurse
provin, în cea mai mare parte, din contribuţiile voluntare efectuate de gospodării şi
din veniturile de proprietate, în acest sector se includ: organizaţii religioase (de
cult), sindicate, partide politice, uniuni, fundaţii, asociaţii culturale şi sportive,
Crucea Roşie etc.
Administraţia publică este un sector instituţional care cuprinde acle unităţi
a căror funcţie principală este de a produce servicii nedestinate pieţei, pentru
colectivitate, şi de a redistribui veniturile statului, ale căror resurse provin din
prelevări sau vărsăminte obligatorii efectuate de unităţi ce aparţin altor sectoare.
Structurată pe trei subsectoare: administraţia centrală, locală şi securitatea socială,
administraţia publică include organele administraţiei centrale şi locale, procuraturii
şi judecătoreşti, unităţile de învăţământ, sănătate, cultură, artă, apărare etc.
Consumul intermediar reprezintă valoarea bunurilor, altele decât cele de
capital fix, şi a serviciilor destinate pieţei pentru a fi consumate, în perioada dată,
în vederea producerii altor bunuri economice.
Consumul final individual efectiv al gospodăriilor populaţiei cuprinde:
cheltuielile gospodăriilor populaţiei pentru cumpărarea de bunuri şi servicii în
scopul satisfacerii nevoilor membrilor lor, cheltuieli pentru consumul individual al
administraţiilor publice şi cheltuieli de consum individual al instituţiilor fără scop
lucrativ în serviciul gospodăriilor.
Consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice cuprinde
cheltuieli pentru consum colectiv a administraţiilor publice (servicii publice

1
Vezi Anuarul Statistic al României, Comisia Naţională de Statistică, Bucureşti, 2004.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

generale, apărare naţională şi securitate teritoriului, menţinerea ordinii şi securităţii

publice, activităţi legislative şi de reglementare, cercetare şi dezvoltare etc.).
Consumul final total efectiv se formează prin însumarea consumului final
al gospodăriilor populaţiei, al administraţiei publice şi al administraţiei private.
Cotizaţiile sociale efective însumează toate vărsămintele către organismele
asigurătoare pentru acoperirea riscurilor de boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe,
şomaj, accidente profesionale etc. Cele fictive reprezintă contravaloarea prestaţiilor
sociale furnizate direct salariaţilor, în afara unui sistem de asigurări sociale.
Economia brută reprezintă partea din venitul disponibil brut ce nu a fost
folosită pentru consumul final, fiind destinată acumulării de active fizice sau
financiare.
Excedentul brut de exploatare reprezintă ceea ce rămâne din valoarea
adăugată creată în procesul de producţie după remunerarea salariaţilor şi plata
impozitelor legate de activitatea de producţie.
Formarea brută de capital fix reprezintă valoarea bunurilor durabile
cumpărate de unităţile producătoare rezidente, ce sunt utilizate cel puţin un an,
inclusiv valoarea serviciilor încorporate în bunurile de capital fix.
Gospodăriile populaţiei (Menajele private) cuprind unităţile rezidente a
căror funcţie principală o constituie consumul sau eventual producţia, dacă aceasta
se realizează de către întreprinzătorii individuali sau asociaţiile familiale. Resursele
lor provin din remunerarea muncii, venituri din proprietăţi, transferuri de la alte
sectoare, venituri din vânzarea producţiei de bunuri şi servicii.
Impozitele sunt vărsăminte obligatorii către administraţiile publice, centrale
şi locale, acestea pot fi impozite legate de producţie şi de import: impozite pe
salarii, T.V.A., accize, taxe vamale, taxe asupra mijloacelor de transport, impozite
pe clădiri etc., ca şi impozite pe venit şi patrimoniu: vărsăminte din profit,
impozitul pe profit, impozitul pe veniturile liber profesioniştilor, taxe asupra
autoturismelor, impozitul pe dividende etc.
Instituţiile financiare sunt un sector instituţional care grupează unităţile a
căror funcţie principală constă în a finanţa, respectiv a colecta, transforma şi
repartiza disponibilităţi financiare.
Societăţile de asigurări sunt un sector instituţional ce include toate unităţile
care au funcţia de a transforma riscurile individuale în riscuri colective.
Prestaţiile sociale cuprind toate transferurile în natură sau în numerar ce se
atribuie unor peroane pentru acoperirea unor riscuri sau nevoi ca: boală, bătrâneţe,
deces, invaliditate, şomaj, accidente de muncă, boli profesionale.
Teoria comportamentelor economice agregate

Producţia este considerată orice activitate socialmente organizată pentru a

obţine bunuri materiale şi servicii într-o anumită perioadă de timp. Deosebim o
producţie de bunuri materiale şi servicii destinate pieţei şi o producţie de bunuri şi
servicii nedestinate pieţei.
Producţia imputată de servicii bancare exprimă, în mod convenţional,
diferenţa dintre dobânzile încasate şi dobânzile plătite de instituţiile financiare.
Activitatea reprezintă o grupare de unităţi cu producţie omogenă.
Restul lumii reflectă ansamblul operaţiunilor ce se desfăşoară între unităţile
rezidente şi unităţile nerezidente.
Salariile nete primite reprezintă sumele primite de angajaţi pentru munca
depusă (inclusiv prime, sporuri, avantaje în natură), din care se scad cotizaţiile
sociale şi impozitul pe salariu.
Sectorul instituţional cuprinde ansamblul unităţilor instituţionale ce au un
comportament economic analog, în raport de funcţia economică principală şi sursa
de provenienţă a veniturilor.
Societăţile şi cvasisocietăţile nefinanciare reprezintă un sector instituţional
a cărui funcţie principală este producerea de bunuri materiale şi servicii nefinanciare
destinate vânzării pe piaţă (regiile autonome şi societăţile comerciale nefinanciare).
Subvenţiile reprezintă un sistem de transferuri curente fără contrapartidă
ale administraţiei publice sau instituţiilor U.E. către unităţile rezidente
producătoare de bunuri materiale şi servicii, cu scopul da influenţa nivelurile de
producţie, preţurile acestora, remunerarea factorilor de producţie.
Sistemul Conturilor Naţionale (SCN) sau Contabilitatea Naţională (C.N.)
reprezintă o metodă de evidenţă şi analiză macroeconomică utilizată în statistica
majorităţii ţărilor lumii, cu deosebire a celor cu economie de piaţă, precum şi în
calculele şi analizele efectuate de organismele internaţionale (ONU, OCDE). C.N.
oferă o reprezentare cantitativă, agregată, coerentă şi completă a realităţii economice,
în timpul unei perioade de timp, sau la un moment dat, în vederea reprezentării
cantitative, sintetice, agregate şi clare a realităţii economice. S.C.M. ordonează,
sistematizează şi sintetizează fluxurile în economie după criterii riguroase, în cadrul
unor tabele ce formează un sistem de conturi ale economiei naţionale. În cadrul C.N.
se evidenţiază şi se analizează activitatea care produce bunuri economice (materiale
şi servicii) ce fac obiectul tranzacţiilor pe piaţă, precum şi cea prestatoare de servicii
nemarfare, inclusiv acelea legate de asigurarea ordinii şi securităţii sociale.
Din punctul de vedere al spaţiului, conturile naţionale se elaborează în
profil naţional, plurinaţional (pentru U.E.) şi regional (pentru ţări cu dimensiuni
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

mari, cu economie complexă). În ceea ce priveşte caracteristica timp, conturile sunt

elaborate trimestrial, anual, pe mai mulţi ani sau la un moment dat.
C.N. permite urmărirea proceselor legate de producţia de bunuri
economice, formarea şi repartiţia veniturilor în societate, consumul (utilizarea
veniturilor pentru consum) şi acumularea de bunuri economice (utilizarea
economiilor pentru creşterea patrimoniului tehnico-material) ce au loc în cadrul şi
între subiectele economice (întreprinderi private şi publice, instituţii publice,
gospodării ale populaţiei). Pentru exprimarea activităţii desfăşurate de agenţii
economici pe ansamblul economiei naţionale, C.N. foloseşte principiul contabil al
dublei înregistrări, conturile înregistrând, pe de o parte resursele, în mod
convenţional în dreapta, iar pe de altă parte, utilizarea acestora, în stânga.
În cadrul C.N. agenţii economici (subiectele economice) se grupează după
criterii riguroase, pe categorii instituţionale, iar operaţiunile desfăşurate de aceştia
pe tipuri de operaţiuni, cu obiecte materiale, servicii şi valori financiare.
Activităţile economice în cadrul C.N. se împart în patru grupe
fundamentale: cele care creează venituri prin producerea de bunuri economice
care satisfac direct sau indirect trebuinţele economice; cele care folosesc
veniturile pentru consum; cele care folosesc veniturile pentru creşterea
patrimoniului (acumulare) şi cele care sunt legate de acordarea, respectiv,
angajarea de credite.
Agenţii economici se agregă pe ramuri, în vederea analizei relaţiilor
tehnico-economice şi alcătuirii tabelului intrări-ieşiri şi pe sectoare (cu scopul
analizei fluxurilor de venituri şi cheltuieli), sectorul firmei, sectorul gospodării,
sectorul public şi sectorul străinătate.
Datele oferite de C.N. permit cunoaşterea şi caracterizarea unor variabile
economice importante cum sunt: produsul intern, produsul naţional, venitul
naţional, consumul final, formarea capitalului, veniturile personale şi disponibile
ale populaţiei, exportul, importul, investiţii etc.
Evidenţierea circuitului fluxurilor în C.N. presupune definirea şi
delimitarea activităţilor economice, subiectelor economice, a obiectelor activităţii
economice, tranzacţiilor, evaluării, datării şi localizării acestora.
În C.N., circuitul economic este prezentat prin intermediul conturilor
pentru activitatea subiectelor economice, sectoarelor instituţionalizate şi a
ramurilor şi pentru ansamblul economiei naţionale, astfel:
Conturile de activitate ale subiectelor economice se împart în: contul de
producţie, contul de venituri şi cheltuieli, contul de modificare a patrimoniului şi
contul de finanţare.
Teoria comportamentelor economice agregate

Informaţiile din conturile alcătuite de subiectele economice pot fi agregate

pe sectoare economice – conturi ale sectorului firme, ale sectorului public
(guvernamental) şi ale gospodăriilor private – şi pe ramuri de activitate. La
agregarea informaţiilor din conturile alcătuite de subiectele economice, pe sectoare
sau genuri de activitate, se ţine seama de necesitatea de a elimina consumul
intermediar, adică livrările de bunuri între subiectele economice care sunt încadrate
în acelaşi sector.
În vederea calculării indicatorilor sintetici, analizei formării mişcării,
repartiţiei şi utilizării veniturilor, interdependenţelor din economia naţională,
cunoaşterii stării economiei, a stabilităţii preţurilor, gradului de ocupare a forţei de
muncă etc., C.N. alcătuieşte conturile macroeconomice. Pentru aceasta, C.N.
foloseşte un sistem propriu de principii, concepte fundamentale legate de
activitatea de producţie, producţia intermediară şi finală, consumul final, investiţii
şi amortizări, „intern” şi „naţional”, evaluarea tranzacţiilor.
Conturile macroeconomice se obţin pe baza unor multiple agregări şi
sintetizări ale informaţiilor din conturile pe subiecte economice, sectoare
economice şi ramuri de activitate, cu respectarea principiilor şi conceptelor
fundamentale ale C.N.
În categoria conturilor macroeconomice, în raport de folosirea
informaţiilor, deosebim:

a) conturi naţionale care stau la baza calculării unor indicatori sintetici ai

producţiei de bunuri, şi anume: contul sintetic de bunuri şi contul de
producţie;

b) conturi naţionale care stau la baza calculării indicatorilor ce permit

analiza formării veniturilor, repartiţiei şi utilizării acestora, şi anume:
contul de creare a veniturilor, contul de repartiţie a veniturilor, contul de
redistribuire a veniturilor şi contul de utilizare a veniturilor;
c) conturi naţionale care stau la baza indicatorilor şi analizei
patrimoniului, şi anume: contul de modificare a patrimoniului şi contul
de finanţare a modificării patrimoniului;

d) conturi care stau la baza analizei tranzacţiilor cu străinătatea, sub

forma unui cont de bază numit contul restul lumii sau străinătate.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

15.4 Indicatori agregaţi în sistemul contabilităţii naţionale

În vederea analizelor macroeconomice este nevoie să se cunoască nivelul şi

evoluţia principalilor indicatori sintetici (agregaţi) ce reflectă activitatea economică
desfăşurată de agenţii economici la nivelul economiei naţionale.
Aşa după cum am prezentat, pe baza sistemului conturilor macroeconomice
se pot calcula indicatori globali, sintetici cu privire la: volumul şi structura
producţiei de bunuri economice, venituri create în activităţile de producţie
desfăşurate de agenţii economici pe ansamblu şi pe subiecte economice, repartiţia
veniturilor între participanţii la activităţi economice şi redistribuirea acestora prin
mijloace financiare specifice; folosirea veniturilor pentru consum şi economii
(acumulare).
Principalii indicatori macroeconomici sunt: produs intern, produs
naţional, venit naţional, venit disponibil, venit personal al populaţiei.
Indicatorul macroeconomic de rezultate, produsul intern, exprimă
producţia finală de bunuri economice, ţinând seama de criteriul „intern”, în
expresie „brută” şi „netă”.
Produsul intern brut (PIB), principalul agregat macroeconomic, exprimă
valoarea adăugată brută a producţiei finale produsă în decursul perioadei de
calcul de agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării.
După metoda de producţie (sau metoda valorii adăugate), produsul intern
brut se calculează prin însumarea valorii adăugate brute (V.A.B.) create de factorii
de producţie în toate unităţile din interiorul ţării, producătoare de bunuri materiale
şi servicii şi agregarea valorii pe sectoare, ramuri şi pe ansamblul economiei
naţionale.
PIB = ΣVABi, unde „i” reprezintă sectoarele sau ramurile economiei
naţionale.
Prin scăderea din valoarea brută (PBi) a bunurilor produse de un sector sau
ramură ale economiei a consumului intermediar (CIi), valoarea bunurilor materiale
şi a serviciilor produse în perioada de calcul şi folosite pentru a produce noi bunuri
economice – se obţine valoarea adăugată brută a sectorului sau ramurii economiei
naţionale (VABi):

VABi = PBi – CIi, de unde produsul intern brut, exprimat în preţurile

factorilor, se calculează cu relaţia:
PIBi = ΣPBi – ΣCIi
Teoria comportamentelor economice agregate

Dacă la PIB, exprimat în preţurile factorilor, adăugăm impozitele indirecte

nete (IIN), obţinem produsul intern brut în preţurile pieţei (PIBpp):

PIBpp = PIBpf + IIN

Produsul intern net în preţurile factorilor (PINpf), exprimă valoarea

adăugată netă (VAN) a agenţilor economici, sectoarelor sau ramurilor economiei
naţionale şi se calculează scăzând din valoarea adăugată brută a consumului de
capital fix sau amortizarea (A):

PINpf = ΣVABpf – ΣA = ΣVANpf – PIBpf – A

Trecerea de la PIN în preţurile factorilor, la PIN în preţurile pieţei se

realizează adăugând la valoarea adăugată netă, în preţurile factorilor (VANpf),
impozitele indirecte nete (IIN):

PINpp = ΣVANpf + IIN

Pe baza indicatorilor PIB şi PIN se pot obţine informaţii cu privire la

contribuţia ramurilor, la obţinerea acestor indicatori macroeconomici şi la
satisfacerea cerinţelor sociale, de import şi pentru export.
După metoda utilizării finale (sau metoda cheltuielilor), produsul intern
brut, în preţurile pieţei se calculează prin însumarea următoarelor elemente:
consumul privat (CPV), consumul public (CP), investiţiile brute (sau fomarea brută
a capitalului) – Ib, exportul net, diferenţa dintre valoarea bunurilor exportate şi
importate (EN):

PIBpp = CPV + CP + Ib + EN

Un asemenea indicator macroeconomic, după această metodă, însumează

elementele ce ţin de utilizarea finală a bunurilor economice, mai puţin valoarea
bunurilor importate.
După metoda repartiţiei (sau a însumării veniturilor), produsul intern brut
în preţurile factorilor se obţin ca sumă a veniturilor factorilor de producţie (VF) la
care se adaugă amortizarea capitalului fix (A).
PIBpf = ΣVF + A, iar produsul intern net, în preţurile factorilor (PINpf), se
calculează ca o sumă a veniturilor factorilor de producţie:
PINpf = PIBpf – A sau
PINpf = ΣVF
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

Prin folosirea metodei însumării veniturilor factorilor de producţie la

calculul PIN se creează condiţiile de trecere de la calculul macroeconomic, în
viziune „intern”, la calculul macroeconomic, după criteriul „naţional”, pentru
determinarea venitului naţional (VN) şi a venitului disponibil (VD).
Produsul naţional este un indicator macroeconomic agregat ce exprimă
rezultatele activităţii de producţie din punct de vedere al criteriului „naţional”,
sub forma valorii producţiei finale de bunuri economice. El se calculează ca
produs naţional brut (PNB) şi produs naţional net (PNN), exprimat în preţurile
factorilor şi în preţurile pieţei.
Produsul naţional brut PNB, se calculează adăugând la mărimea
produsului intern brut veniturile factorilor de producţie obţinute de agenţii
economici naţionali din activitatea de producţie desfăşurată în alte ţări şi scăzând
veniturile factorilor de producţie realizate de agenţii economici străini din ţară,
ceea ce înseamnă că la PIB se adaugă soldul veniturilor factorilor de producţie în
raport cu străinătatea (SVFSVAB) la valoarea adăugată brută:

PNB = PIB + SVFSVAB

Produsul naţional net PNN, este egal cu produsul intern net la care se
adaugă soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea, ca valoare
adăugată netă (SVFSVAN):

PNN = PIN + SVFSVAN

În preţurile pieţei, PNB şi PNN includ şi impozitele indirecte nete, ce nu

sunt incluse în preţurile factorilor.

PNN, în preţurile factorilor, exprimă venitul naţional al societăţii (VN):

PNNpf = VN

Analiza evoluţiei unei economii cu ajutorul indicatorilor macroeconomici

de rezultate presupune exprimarea acestora în preţuri comparabile.
Prin raportarea PIB sau a PNB, în preţuri curente, la un indice ce reflectă
modificarea preţurilor bunurilor care fac parte din metodologia de calcul a acestor
indicatori, se obţine mărimea lor în preţuri comparabile. Dacă raportăm, spre
exemplu, produsul intern brut în preţuri curente PIBp.crt., la produsul intern brut în
preţuri comparabile (PIBp.com.) obţinem deflatorul produsului intern brut. Se
numeşte deflator deoarece poate fi utilizat pentru ajustarea deflaţie (sau inflaţie) a
Teoria comportamentelor economice agregate

calculaţiilor indicatorilor macroeconomici în preţuri curente, cu scopul de a ajunge

la măsurarea modificărilor reale ale producţiei. Deflatorul se prezintă ca un indice
general al preţurilor. Spre deosebire de indicele preţurilor de consum, deflatorul
PIB sau PNB este mai cuprinzător.
Dacă presupunem că PIB în preţuri curente al unui an este de 20.000 mld.
u.m., iar deflatorul PIB în perioada curentă faţă de o perioadă de bază este de
500%, atunci:

20.000 mld. u.m.

PIBp.com.1 = = 4.000 mld. u.m.
5

Dacă presupunem că în perioada considerată de bază PIB era de 10.000

mld. u.m., atunci indicele de creştere a produsului intern brut în preţuri
comparabile este de:

PIB pcom1 4.000

PIBp.com.1/0 = = = 0,4 = 40%
PIB pcrt 0 10.000

Aceasta înseamnă că produsul intern brut real, în preţuri comparabile

(constante) a scăzut cu 60% sau la 40% în perioada curentă faţă de perioada de
bază. Aceasta este dinamica reală a PIB.
Prin raportarea PIB nominal, în preţuri curente (20.000 mld. u.m.) la PIB în
preţurile curente ale perioadei de bază (10.000 mld. u.m.) obţinem dinamica
nominală a PIB. În cazul nostru:

PIB pcrt1 20.000 mld.

PIB p1 / 0 = =
n
= 200%
PIBpcrt 0 10.000 mld.

Indicele PIB, în expresie reală se mai poate calcula şi pe baza relaţiei:

IPIBPNOM 2
p1 / 0 =
PIB COM = = 0,4 = 40%
D (Deflator) 5

Aceasta înseamnă că indicele de creştere a PIB în preţurile curente ale

fiecărei perioade include atât influenţa modificării producţiei fizice, cât şi influenţa
modificării preţurilor.
Mărimea reală a PIB în perioada curentă, care să elimine influenţa
preţurilor, este egală cu 4.000 mld. u.m.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

15.5 Rezultatele macroeconomice în România

Începutul activităţii de elaborare a conturilor naţionale în România se află

în anul 1989.
Pentru ţara noastră, conturile naţionale s-au stabilit în conformitate cu
Sistemul European de Conturi Economice Integrate (SEC), 1979. Din anul 1998
s-a trecut la utilizarea noului Sistem European de Conturi 1995.
La baza calcului producţiei, consumul intermediar şi valorii adăugate brute
pe activităţi, Comisia Naţională de Statistică a folosit Clasificarea Activităţilor din
Economia Naţională (CAEN). În cele ce urmează vom prezenta, pe baza Anuarului
Statistic al României, 2004, evoluţia principalilor indicatori macroeconomici de
rezultate şi utilizarea lor (vezi tabelul 15.1 şi 15.2).
Produsul intern brut pe categorii de utilizări
Tabelul 15.1
miliarde lei, preţuri curente
Ani
1998 2000 2003
Indicatori
obs. 373798,2 803773,1 1903353,9
Produsul intern brut
% 100 101,0 118,0
obs. 337468,6 692532,9 1615021,5
Consum final efectiv
% 100 98,9 117,9
obs. 67919,9 151947,2 422535,1
Formarea brută de capital fix
% 100 100,4 130,6
Variaţia stocurilor obs. -1586,4 4543,9 14151,4
Exportul net obs. -30003,9 -45250,9 -148354,1
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2004, p.127

Evoluţia agregatelor macroeconomice, în perioada 1991-2000

Tabelul 15.2
mld. lei preţuri curente
1991 1995 2000 2003
1. Valoarea adăugată 2066,1 66598,5 711325,1 1356181,7
2. Excedentul brut de exploatare 1028,8 38563,5 356664,7 75668,7
3. Venitul disponibil brut 2264,7 73004,9 816316,5 1684386,0
4. Consumul final efectiv 1672,5 58662,4 692532,9 1272692,1
5. Economia brută 592,1 14342,5 123783,6 311693,9
6. Formarea brută de capital fix 317,0 15424,9 151947,2 322836,0
7. Capacitatea (+) sau necesarul (-) de finanţare -23,9 -2586,5 -32312,2 -14723,7
Sursa: Anuarul Statistic al României, Comisia Naţională de Statistică, 2002, pp. 277-278*
Metodologie SEC 1995 si 2004, pp. 128-129
Teoria comportamentelor economice agregate

PACHET PEDAGOGIC

CUVINTE-CHEIE

• Cerere agregată (globală, totală) • Produs naţional brut

• Consumul menajelor private • Produs naţional net
• Consumul public • Consum intermediar
• Investiţii brute • Deflatorul PIB (PNB)
• Export net • Venit naţional
• Ofertă agregată (globală, totală) • Contabilitate naţională
• Produs intern brut • Condiţiile cererii agregate
• Produs intern net • Condiţiile ofertei agregate

ÎNTREBĂRI

ƒ În ce constă semnificaţia cererii agregate în cadrul macroeconomiei?

ƒ Ce reprezintă oferta agregată în Contabilitatea Naţională?
ƒ Analizaţi comparativ condiţiile cererii agregate şi condiţiile ofertei agregate.
ƒ Care sunt consecinţele modificării raportului dintre cererea agregată şi oferta
agregată?
ƒ În ce constă relaţia nominal-real în evoluţia principalilor indicatori macroeconomici?
ƒ Caracterizaţi evoluţia agregatelor macroeconomice în ţara noastră în perioada de
tranziţie de la plan la piaţă.
ƒ Care este semnificaţia politicilor de stimulare a cererii agregate?
ƒ Cum poate fi stimulată oferta agregată?

APLICAŢII

1. Pentru calculul indicatorilor macroeconomici în SCN:

a) se ţine seama de bunurile şi serviciile vândute pe piaţa legală;
b) se admit înregistrări repetate;
c) baza evaluării este dată de veniturile factorilor de producţie;
d) se folosesc conceptele pe „intern” şi „naţional”;
e) se au în vedere bunurile şi serviciile rezultate din activitatea perioadei respective.

2. Potrivit Contabilităţii Naţionale:

a) PIB este diferit de totalul vânzărilor din aceeaşi economie;
b) PIB poate fi definit şi măsurat ca flux de vânzări finale;
c) PNB nu ţine seama de soldul veniturilor factorilor în raport cu străinătatea;
d) indicatorii în termeni reali folosesc preţurile curente ale perioadei respective;
e) PIB măsoară venitul şi nu bogăţia.

3. Dacă în perioada t1, PIB în termeni nominali este 20.000 mld. u.m., iar în termeni
reali este de 15.000 mld. u.m., deflatorul PIB are valoarea: a) 0,75; b) 0,33;
c) 1,75; d) 1,33; e) 1,09.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

4. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?:

a) în anul de bază, considerat de referinţă, PIB nominal este egal cu PIB real;
b) nu tot PIB creat într-o ţară ajunge la gospodăriile private;
c) investiţiile brute fac parte din utilizarea finală a PIB;
d) PIB poate să fie mai mic decât consumul intermediar;
e) indicatorii în expresie reală folosesc preţurile curente ale fiecărei perioade.

5. Când PIB este mai mic decât PNB, înseamnă că la nivelul ţării respective:
a) consumul intermediar scade;
b) soldul veniturilor factorilor în raport cu străinătatea este negativ;
c) soldul balanţei comerciale este negativ;
d) consumul final este mai mic decât consumul intermediar;
e) investiţia brută este egală cu investiţia netă.

6. În Sistemul Contabilităţii Naţionale, PIB:

a) se poate calcula ca sumă a veniturilor factorilor obţinute din activitatea
economică ce se desfăşoară în interiorul unei arii geografice;
b) este mai mic decât totalul vânzărilor din economie;
c) poate să fie egal cu PNB; d) nu cuprinde vânzările finale;
d) este definit şi ca flux de valoare adăugată.

7. Diferenţa dintre rata de creştere a PIB nominal şi rata de creştere a PIB real
reprezintă rata de creştere a:
a) consumului final;
b) deflatorului;
c) consumului intermediar;
d) consumului productiv;
e) economiei subterane;
f) investiţiilor.

8. Suma din consumul privat al menajelor, consumul public, investiţiile nete şi

exportul net este egală cu:
a) PGB;
b) PIN;
c) totalul vânzărilor din economie;
d) venitul disponibil al menajelor;
e) soldul balanţei comerciale a unei ţări.

9. Dacă din valoarea totală brută a bunurilor şi serviciilor create într-o ţară într-o
anumită perioadă de 50.000 mld. u.m. scădem consumul intermediar de bunuri
economice de 23.000 mld. u.m. obţinem:
a) consumul final de 27.000 mld. u.m.;
b) investiţiile brute de 27.000 mld. u.m.;
c) consumul final şi exporturile de 27.000 mld. u.m.;
d) PNN de 27.000 mld. u.m.;
e) PIB de 27.000 mld. u.m.
Teoria comportamentelor economice agregate

10. În perioada t0, PNB al unei ţări a fost 100.000 mld. u.m.. În t1 faţă de t0 dinamica
nominală a PNB a fost de 400%, iar dinamica reală a PNB a fost de 90%. PNB al
perioadei t1, în termeni reali, a fost de: a) 400.000 mld. u.m.; b) 300.000 mld. u.m.;
c) 90.000 mld. u.m.; d) 150.000 mld. u.m.; e)80.000 mld. u.m.
11. Din cererea agregată fac parte:
a) cheltuielile guvernamentale;
b) investiţiile brute;
c) exporturile nete;
d) impozitele şi taxele;
e) cheltuielile menajelor.
12. Dacă nivelul general al preţurilor creşte iar ceilalţi factori nu se modifică:
a) valoarea reală a banilor creşte;
b) scade puterea de cumpărare a banilor;
c) cererea agregată, în termeni reali creşte;
d) bunurile produse pe plan intern devin relativ mai ieftin faţă de cele externe;
e) se vor cumpăra mai puţine bunuri economice produse în ţară.
13. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?:
a) creşterea nivelului general al preţurilor determină contracţia cererii agregate;
b) anticipările consumatorilor sunt un factor de influenţă a cererii agregate;
c) exportul net nu face parte din cererea agregată;
d) consumul intermediar nu face parte din PIB;
e) formarea brută a capitalului tehnic nu include şi modificarea stocurilor materiale.
14. Cererea agregată creşte atunci când:
a) sporesc investiţiile;
b) cresc cheltuielile de consum;
c) se reduc cheltuielile publice;
d) exporturile sunt mai mici decât importurile;
e) creşte rata dobânzii.
15. În cadrul factorilor care determină modificarea ofertei agregate pe termen scurt se
situează:
a) modificarea ratei inflaţiei anticipate;
b) modificarea fiscalităţii;
c) modificarea productivităţii factorilor;
d) şocurile externe;
e) modificarea preţurilor factorilor.
16. Care din aprecierile de mai jos sunt false?:
a) decalajul recesionit presupune situarea economiei în interiorul FPP;
b) decalajul inflaţionist este rezultatul exclusiv al unui şoc al cererii agregate;
c) la creşterea cererii agregate se poate ajunge şi prin reducerea fiscalităţii;
d) pe termen lung, creşterea preţurilor va fi cu atât mai accentuată, cu cât oferta
este mai inelastică;
e) dacă oferta agregată este perfect inelastică, creşterea cererii agregate antrenează
sporirea preţurilor.