Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
107Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Literatura Aservita Ideologiei Comuniste

Literatura Aservita Ideologiei Comuniste

Ratings: (0)|Views: 11,274 |Likes:
Published by rossalynda
studiu de caz, eseu
studiu de caz, eseu

More info:

Published by: rossalynda on Jun 02, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/28/2013

pdf

text

original

 
Literatura aservita ideologiei comuniste
Ideologia comunista are ca punct de plecare teoria determinismului-social, potrivit careiacomportamentul persoanei nu este indus de propria individualitate, ci de clasa in care provine. Drepturmare, devine obligatorie educarea sa in spiritul noii societati, comuniste, singura care, se afirma, ii poate asigura dezvoltarea plenara. In aceasta situatie, rolul literaturii ca mijloc de propaganda devinecovarsitor, ea avand menirea sa educe individul in spiritul supunerii fata de partid si de conducatorulsau, dar si de ura fata de tot ce se opune acestei atitudini. Ca unica alternativa de existenta, propagandaaduce astfel in prim-plan sloganul
„Cine nu este cu noi este impotriva noastra”
, cultivand insistentmitul patriei primejduite si, drept urmare, vigilenta fata de „dusmanii” poporului si necesitatea lupteide clasa, internationalismul proletar (
„Proletari din toate tarile, uniti-va!”
), dar si cultul Conducatorul providential.După instaurarea regimului comunist, cultura este subordonată politicului. Autonomia esteticului estecondamnată oficial, este admisă numai arta cu tendinţă (tezistă), pusă în serviciul puterii politice.Singurul curent literar admis este “realismul socialist”.Dictatura proletariatului a avut drept consecinţă în literatură “importarea” din URSS a curentuluiliterar numit “realism socialist”; termenul de proletcultism este de origine slavă ( din lb. rusă) şidesemnează respingerea trecutului, condamnarea “artei burgheze”, a autonomiei esteticului. Unicelecriterii de promovare a artei sunt cel politic şi cel al accesibilităţii. Literatura se face pentru toţi şi,dacă se poate, de către toţi (poeţi amatori, proletari, brigăzi artistice agitatoare, iar mai târziu,concursul naţional “Cântarea României”)
Instaurarea regimului comunist şi suprimarea elitelor culturii
Regimul comunist a fost instaurat în România sub presiunea directă a forţelor sovietice de ocupaţie,împotriva voinţei poporului român, în conjunctura geopolitică apărută după terminarea celui de-aldoilea război mondial. Acest proces a parcurs, între anii 1945-1947, o perioadă de tranziţie tulbure,care s-a încheiat prin actul de abdicare forţată a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, şi prin adoptareanoii Constituţii din aprilie 1948, care a anulat pluralismul politic, a consacrat acapararea completă a puterii de către forţele comuniste şi instaurarea regimului de “democraţie populară”.
Represiunea şi instituţionalizarea controlului ideologic: cenzura
După cum se ştie, în contextul ocupaţiei militare sovietice a ţărilor din centrul şi sud-estul Europei,după al doilea război mondial, în aceste ţări au fost transplantate regimuri comuniste. Aceste regimuri,în momentul când au preluat complet puterea, au distrus elita intelectuală, procedând cu violenţă lareprimarea şi exterminarea fizică, în închisori şi lagăre, a unui mare număr de membri ai vechii clase politice. Totodată, au desfigurat cultura naţională a ţărilor respective şi au impus, printr-o directivăideologică dogmatică, o "nouă cultură", sub deviza "internaţionalismului proletar". În România, anul1948 este unul de răscruce, întrucât atunci s-a trecut la o politică sistematică de comunizare asocietăţii, sub aparenta legitimitate a noului for legislativ şi a legilor de esenţă comunistă. Din acestmoment, regimul comunist a declanşat acţiunea de naţionalizare a întreprinderilor economice şi decolectivizare a agriculturii, iar în plan politic şi cultural a început o represiune sălbatică faţă dereprezentanţii vechii clase politice şi intelectuale, în paralel cu un program de sovietizare a culturii. Noua lege a învăţământului, din 1948, a modificat radical structura, conţinutul şi sensul educaţiei.Marxism-leninismul a devenit ideologia oficială a statului şi, deci, toate disciplinele trebuiau adaptatela noua “concepţie revoluţionară” despre lume. De asemenea, în 1948 a fost înfiinţată securitatea, subdirecta supraveghere a agenţilor sovietici, principal instrument de represiune al regimului. Ea a fostdirecţionată spre controlul total al populaţiei şi al potenţialilor adversari. Sub deviza “ascuţirii lupteide clasă”, acest climat de teroare a continuat până spre sfârşitul deceniului şase, când trupele sovieticestaţionate pe teritoriul României au fost retrase (1958).În acelaşi an, cenzura ideologică s-a instituţionalizat, cu efecte asupra tuturor domeniilor de creaţie saude activitate culturală. Au fost stabilite liste cu publicaţii, opere sau autori care pot vedea luminatiparului, şi liste cu publicaţii şi opere care trebuiau interzise, cu autori care trebuiau scoşi din circuitul public. Bibliotecile publice au fost epurate de lucrările interzise, dar au fost invadate de traduceri dinliteratura rusă, filmele ruseşti au invadat ecranele, editurile şi ziarele au fost trecute sub un sever control ideologic. Operele lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin au fost traduse şi difuzate până la saturaţie.
 
Utopia totalitară construită în interiorul discursului ideologic nazist şi comunist (lenino-stalinist) îşiare originile într-o mitologie pe care „supraeul” societăţilor respective o raţionalizează: este vorbadespre scenariul prometeic. Prometeismul, care jalonează traseul „literar” al „omului nou”, seîntâlneşte la nivelul imaginarului religios reciclat / secularizat de cele două ideologii totalitare cu unmilenarism modern care regăseşte discursul mitic referitor la decadenţa lumii prezente şi la venirearegatului milenar. Acest „mit milenarist unic şi ascuns (...) rezonează atât în scientismul rus, cât şi în pozitivismul Kulturkampfului (...)”.Ambele mitologii totalitare (una centrape cele două componente ale mitului arian - cultulstrămoşului primordial şi exaltarea nobleţii eroice - , care îşi asociază elementele milenariste, venireaReichului milenar şi mesianismul proiectat în figura liderului carismatic Hitler, şi cealaltă – reciclânddouă structuri mitice arhaice, regatul dreptăţii şi prometeismul, în interiorul aceleiaşi paradigmemilenariste) cunosc o expansiune condiţionată de contextul psiho-social: uriaşul impact asupramentalităţii colective al acestor variante moderne ale istoriei sacre nu poate fi explicat în afara refeririila factorii care determină acest context.Germenii „religiei” naţional-socialiste se află, aşa cum observa Gilbert Durand, care aşeza între„« cauzele » hitlerismului şi ale resurgenţei lui Wotan” un complex al învinsului (determinat deînfrângerea celui de-al doilea Reich cu consecinţele sale nefaste) într-o profundă criză colectivă: unaidentitară, determinade un traumatism care se află la originea „întoarcerii refulatului”, unaeconomică şi politică, în egală măsură. Pe fondul acestei nevroze colective, noua religie în expansiuneacţionează asupra „inconştientului specific”, aducând la suprafaţa imaginarului socio-cultural („eul”societăţii) aspiraţiile milenariste ascunse, grefându-le pe mitologia rasei pure şi raţionalizându-le lanivelul discursului ideologic ridicat la rangul de istorie sacră.Marea revoluţie din octombrie, aflată la temelia „ideocraţiei” comuniste sovietice, îşi fundamentasemitologia legitimatoare pe aceleaşi structuri milenariste care răspundeau aspiraţiilor celor mai profunde ale unei societăţi marcate de un dezechilibru grav: unor mase care experimentaseră abisulmizeriei li se promitea, la început de secol, „venirea Îmţiei”... Ca şi în cazul naţional-socialismului, contextul reclama prezenţa unui lider carismatic (condiţie esenţială a apariţiei mişcărilor milenariste): acesta s-a numit Lenin, al cărui moştenitor – incapabil să se ridice la înălţimea modelului,dar abil profitor de pe urma imaginii acestuia – a fost „tătucul” Stalin (apelativul marchează funcţiasimbolică cu care liderul sovietic a fost investit la nivelul mythos-ului secularizat, aceea de „substitut parental”).În ambele cazuri eschatologia secularizată sacralizează lupta împotriva lumii prezente degenerate(proiectată într-o imagerie decadentă), a cărei miză este o renovatio mundi. În imaginarul politiccomunist, „ (...) la révolution s’impose parce que la société serait parvenue ŕ la fin d’un cycle ou ŕ lafin de son histoire, et ses agents peuvent se présenter comme des inspirés de Dieu, une sorte d’élite oud’avant-garde (terme hautement valorisé par le léninisme) particuličrement éclairée chargée de réaliser un plan transcendant. La période révolutionnaire est alors vécue comme un temps de l’Apocalypse(...).” La nivelul „eului social” pseudomitologia creată de putere reglează distribuţia rolurilor: încontextul luptei de clasă, Poporul este investit cu funcţia unui Salvator mesianic, ctitor al „noii lumi”care nu poate să se nască decât la capătul unui sacrificiu fondator (distrugerea rămăşiţelor decadente –  proiectate în figuri „negative” - ale vechii orânduiri). Pe noua scenă socială figurile proeminente ale„cetăţii ideale” (rolurile „pozitive”) vor fi acelea importate (sub presiune) în majoritatea culturilor europene intrate sub umbrela „protectoare” a „marelui prieten de la Răsărit”, inclusiv în România dedupă „Eliberare”: muncitorul stahanovist, femeia sovietică, copilul sovietic, soldatul, savantul şiactivistul de partid, adică protagoniştii imageriei realist-socialiste.Utopia stalinistă se cizelează şi se desăvârşeşte în creuzetul „marii arte realist-socialiste”: esteteritoriul în care „supraeul” societăţii totalitare acţionează cu maximă eficienţă. În acest tip desocietate, rolul literaturii aservite comenzii ideologice este doar aparent unul secundar.În epoca de glorie a artei realist-socialiste, vom constata , în spaţiul literaturii rone,comandamentele ideologice impun, mai întâi, selecţia unor mythos-uri în care să se regăsească marilescenarii legitimatoare, tributare paradigmei eschatologice lenino-staliniste. În cazul romanului,indiferent de spaţiul diegetic selectat, de statutul social al personajelor, ba chiar de epoca la care seraportează istoria povestită, structurile imaginarului ficţional sunt oglinda fidelă a celor generate desupraeul totalitar la nivelul discursului politic.
 
Conţinutul acestei arte in perioada comunista se prezintă sub două faţete: pe de o parte, este ocritică a trecutului, adică a tarelor moştenite de societatea burgheză, pe de altă parte, este o susţinere a
noului
care se naşte din dezvoltarea socialistă.Promotorii ei susţin că, spre deosebire de arta burgheză, care copiază realitatea, realismul socialistdă artei valoare de sinteză şi capacitate de proiecţie în viitor.
Etapa stalinistă
înseamnă pentru literatura română aplicarea teoriei celor două culturi, lansata deLenin: în societatea împărţită în clase antagonice, există o cultură înaintată, legată de viaţa şi de lupta poporului, şi una retrogradă, decadentă, emanată de clasele
dominante
în descompunere. Aceastăideologizare a determine acţiuni de „evaluare" a moştenirii literare:blamarea unui mare număr de scriitori a căror operă a fost interzisă, fiind trecută în aşa-ziselefonduri secrete ale bibliotecilor • reeditarea selectivă;• deformarea sensului operei prin interpretare dogmatică. Astfel, în 1946 apare catalogul
 Publicaţii scoase din circulaţie
cu 1863 de titluri dintre care 762 în limba română, iar în 1948, un catalog de10000 de titluri, de 522 de pagini, cu un supliment de
11
de pagini, la care se adaugă toate manualeleşcolare de dinainte de 1947. Alţi autori au fost scoşi din circulaţie prin interdicţia tacită de a nu mai fi publicaţi (Maiorescu, Călinescu). S-au întreprins acţiuni de epurare a bibliotecilor particulare cuarderea sau confiscarea cărţilor, aşa cum s-a întâmplat cu biblioteca lui E. Lovinescu.Scena literară a timpului este copleşită de subliteratură, un rol important în asigurarea alinieriiideologice avându-1 critica literară, care devine un fel de jandarm al Partidului.Dar excepţiile nu lipsesc, în acesta perioadă apărând câteva romane importante pentru literaturaromână:
 Bietul Ioanide
 
de G Călinescu (în 1953
),
 Moromeţii 
 ,
volumul I, de Marin Preda (în 1955)
Cronică de familie
 
de Petru Dumitriu (în 1956),
Groapa
 
de Eugen Barbu (în 1957).
Poezia,
căreia i se trasase misiunea de a însufleţi, prin mesajul ei, crezul înalt al partidului, era unade tip agitatoric, cu un mesaj accesibil, care să poată ajunge la „oamenii muncii", fără a face concesiiartei imperialiste, formale şi cosmopolite, sau artei decadente, burghezo-moşiereşti, evazioniste şiintimiste. Temele erau prosovietice sau antiimperialiste, legate de viaţa „nouă de la oraşe şi sate", deomul „nou" şi izbânzile sale, de partid şi binefaceri sale. Prezentul luminos, în contrast cu trecutulîntunecat, comunistul - eroul civilizator, victoriile de pe marile şantiere, colectivizarea agriculturii ş.a.reprezintă realităţi măreţe, demne de inspiraţia poeţică. Formula consacrată este cea a poemelor narative, scrise într-o limba „pe înţeles", în care adeseori erau imitate structuri poetice cunoscute detipul baladei populare, al versului eminescian, coşbucian etc.
Proza
era destinată misiunii de a reflecta „marile transformi din industrie şi agricultură, muncafremătătoare de pe şantiere", rolul partidului, lupta cu trecutul retrograd, cu clasele exploatatoare„lupta de clasă", frumuseţea şi măreţia eroului comunist, fie muncitor sau ţăran. Formula unei antitezestridente, tiparul înfruntării binelui cu răul, schemă familiară din literatura populară, linierea pe douăcoloane a personajelor în funcţie de apartenenţa de clasă reprezentau repere obligatorii pentru cei carevoiau să îşi vadă opera tipărită. Erau respinse şi condamnate de critica vremii atitudinile ambigue,şovăitoare, viaţa intimă a personajelor, scenele considerate „atipice", în condiţiile în care tiparelerealităţii erau iuţi şi transmise „de sus". Speciile în proză ale vremii indică o predilecţie pentru pamfletşi reportaj.Fenomenul unei literaturi aservite ideologiei şi politicii comuniste nu a încetat după depăşireastalinismului în România.
Etapa relativei liberalizări
se caracterizeaîn primul rând in diminuarea controlului ideologicasupra teritoriului liric, care este confiscat şi folosit ca instrument de propagandă în perioada stalinistă.Temele impuse - partidul glorios, cuceririle socialismului, eroul conducător - nu mai sunt unice şiobligatorii. În proză însă un număr însemnat de scrieri contribuie la susţinerea politicii de partid,abordând două teme de predilecţie: lupta dintre nou şi vechi (cu o schemă epică simplă: inginerul tânăr şi capabil, angajat într-o întreprindere de stat intră în conflict cu vechea gardă şi cu profitorii regimuluicomunist) şi istoria naţională, prin luarea cultului eroilor. În
etapa comunismului naţionalist
celedouă arii tematice ale prozei sunt continuate cu intenţia transparentă de a justifica politica ceauşistă şinoul tip de revoluţionar, de a legitima regimul politic comunist. „Proza cu activişti" (Eugen Negrici), prin care acest personaj apare fie ca victimă, fie ca fiinţă profundă, capabilă să analizeze trecutul„obiectiv", şi proza de inspiraţie istorică (Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul sau strămoşii daci) asigură politizarea literarului.

Activity (107)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Diana Boboc liked this
Luiza Elena liked this
Raluca Stefan liked this
Mirea Ionut liked this
Ferdin Curti liked this
Simona Fedeles liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->