(Condiţia ţăranului într-o operă epică: Moromeţii de Marin Preda)

Până la apariţia romanului modern în literatura română, una dintre temele dominante este
cea rurală, prezentarea lumii satului românesc, fie în maniera idilică (Duiliu Zamfirescu),
fie în manieră realistă (I. Slavici, L. Rebreanu). Într-o ţară în care civilizaţia tradiţională,
arhaică, a dominat secole de-a rândul, figura ţăranului a reprezentat o sursă de inspiraţie
majoră. Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda sunt scriitorii care
oferă reperele unei tradiţii solide în evoluţia prozei româneşti de inspiraţie rurală. În
romanul “Ion” al lui Liviu Rebreanu, este prezentată drama unui ţăran ardelean care
trăieşte într-o societate pentru care pamântul e, mai mult decât un mijloc de subzistenţă,
un criteriu al valorii individuale. Condiţia ţăranului, ilustrată în romanul “Ion”, îşi găseşte
o replică peste timp în romanul “ Moromeţii”, al lui Marin Preda. Naturii primare,
tumultuoase, a lui Ion i se opune Ilie Moromete, “cel din urmă ţăran”, aşa cum l-a numit
Nicolae Manolescu, fire histrionică şi contemplativă care nu mai luptă pentru a stăpâni
spaţial, ci pentru a scăpa de teroarea timpului.
Satul lui Marin Preda din primul volum este un univers închis, refractar la noul ce vine
dinafară şi urmând ritmurile eterne ale naturii, ciclurile biologice.
Romanul “Moromeţii”, de Marin Preda, a cărui originalitate stă fără îndoială în noua
viziune asupra lumii rurale, prezintă povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării,
ce cunoaşte, de-a lungul unui sfert de secol, o adânca şi mai ales simbolică destramare.
Ilie Moromete este unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura noastră.
Destinul său ilustrează o “temă fundamentală”, şi anume dispariţia clasei ţărăneşti.
Caracter puternic, natură complexă, inteligenţă nativă, Ilie Moromete (al cărui prototip
este Tudor Calaraşu, tatăl autorului) “simbolizează lumea ţărănească şi valorile ei
durabile”. El este, în acelaşi timp, singurul ţăran filozof din literatura română,
frământările sale despre soarta ţăranilor dependenţi de roadele pământului, de vreme şi de
Dumnezeu, fiind relevante pentru firea sa reflexivă. El este un om raţional în ceea ce
priveste atitudinea sa faţă de pământ. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era
dominat de instinctul de posesiune, lăcomia pentru pământ, Moromete nu este sclavul
îmbogăţirii, ci pământul constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi spirituale.
Spre deosebire de ceilalţi ţărani, Moromete nu are nimic de făcut atunci cand vecinii săi
sunt în casă muncind, fiind preocupaţi de problema supravieţuirii. Marin Preda face din
ţăranul Moromete un individ cu o viaţă psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni
un erou de proză modernă, el creează un ţăran inteligent, în măsură să conştientizeze, în
modul său, dramele existenţei şi ale clasei sociale din care face parte.
Pentru a analiza acest personaj complex, trebuie observat contextul social în care se
petrece acţiunea romanului. Nicolae Manolescu se întreabă daca Ilie Moromete “Nu
cumva este el însuşi, în raport cu ceilalţi protagonişti, un <<marginal>>, o excepţie, un
fel de ultim mohican al acestei filozofii de viaţă de care s-a legat perpetuarea vechilor
valori ale satului românesc? Hotărât lucru, Moromete este <<cel din urmă ţăran>>, în
acest roman al deruralizării satului. Ruptura se explică tocmai prin schimbarea condiţiilor
sociale. Colectivitatea din <<Mara>> era relativ omogenă, ca şi aceea din <<Baltagul>>,
posedând structuri sociale stabile”. Există diferenţe şi între lumea în care trăieşte
Moromete şi satul lui Rebreanu, descris în romanul “Ion”; astfel, relaţiile tradiţionale au
fost înlocuite aproape în totalitate de cele capitaliste, în ceea ce priveşte primul volum, şi
de către cele socialiste, în cel de-al doilea volum.. În acest context, “o tranziţie atât de
brutală şi de rapidă, într-un interval de timp atât de scurt, ca aceea care se află în centrul
Moromeţilor, provoacă destrămarea valorilor stabilite şi o anume neîncredere firească în
valorile noi” (N. Manolescu – “Arca lui Noe”).
Schimbările la care este supus satul românesc în această perioadă pot fi observate
analizând cele două volume ale romanului; astfel, primul volum înfăţişează lumea tatălui,
cu aparenţele ei de stabilitate şi ordine, cu seninătatea ei ce se apără de lovituri”, în timp
ce al doilea volum conturează lumea fiilor, neaşezată şi tulbure, în care irump la suprafaţă
forţe istorice, obscure, necanalizate şi primejdioase. Munca nu mai constituie pentru
ţăranii lui Preda o plăcere şi agricultura “nu mai formează, ca pentru predecesori, imensul
centru de greutate al vieţii lor” (Valeriu Cristea). “ Din punct de vedere sociologic,
fenomenul moromeţian reflectă procesul îndelungat, dar inexorabil, al deruralizării
satului prin atragerea lui treptată în orbita industrializării şi al civilizaţiei urbane”.
(Valeriu Cristea).
În urma tutror schimbărilor suferite de către satul românesc, s-a schimbat şi relaţia
omului cu pamântul; această relaţie a fost “desacralizată”.
În primul volum, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, ţăranul este proprietar de
pamânt, iar viaţa economică ţărănească se bazează pe valorificarea prin comerţ a
produselor obţinute de pe urma acestuia. Moromete rămâne, în ciuda tuturor acestor
factori, fidel valorilor sale, neînţelegând multă vreme necestitatea acestei “negustorii”, pe
care o dispreţuieşte. “Moromete rămâne un nostalgic apărător al ordinii vechi. Valorile de
schimb au luat locul peste tot valorilor de întrebuinţare, dar Moromete păstrează în sinea
sa regretul după celelalte”. (Nicolae Manolescu). Condiţia ţăranului se schimbă în cel de-
al doilea volum, care prezintă situaţia ţăranului după cel de-al Doilea Război Mondial;
acesta este un ţăran desproprietărit; instaurarea regimului comunist a adus cu sine
colectivizarea, un proces violent care a produs multe traume. În ciuda acestei “acţiuni de
remodelare a unei lumi vaste, de mult şi solid stabilite, sub influenţa puternică şi
crescândă, de gigantic magnet, a societăţii industriale.”, Moromete îşi păstrează valorile
intacte pe parcursul întregului roman. El va avea intotdeauna aceleaşi principii, indiferent
de situaţia în care va fi pus şi de vremurile în care va trăi. Relevantă în acest sens este
afirmaţia autorului romanului, Marin Preda, în lucrarea sa “Creaţie şi morală” : “Părerea
mea e că un ţăran, chiar dacă ajunge doctor în filozofie, tot ţăran rămâne. Ideea de
familie, de pildă, va fi la el aceeaşi cu a unui ţăran. Despre dragoste va gândi tot ca
părinţii săi, despre cinste şi demnitate va avea aceleaşi reprezentări, într-un cuvânt
concepţia sa despre lume […] va fi una ţărănească. Nu va exista manifestare a vieţii lui,
poate chiar cotidiene, pe care el să n-o judece cu ochii cu care a văzut odată o lume pe
deplin formată, cu metafizica ei…”