ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Depresia sexy- o paradigmă culturală a secolului XXI ?

Ciobanu Ana Maria
Grupa 2, anul II

Semiotică
Lect. univ. dr. Mihaela Ionescu
Conf. univ. dr. Dumitru Borţun

BUCUREŞTI
2007
 Depresia sexy- o paradigmă culturală a secolului XXI ?

Dacă ar trebui să mă gândesc la cultură într-o altă formă decât cea de activitate umană aş
alege cu siguranţă să o vizualizez drept o insulă idilică străbătută de un flux nemilos şi un
reflux aprig. Fluxul ar trage cultura înapoi spre sine iar refluxul ar împinge-o către lume.
Uneori s-ar retrage deosebit de încet către sine, alteori brusc, exact când te aştepţi mai puţin;
uneori s-ar expanda către ţărm, copleşindu-i pe cei la care ajunge, alteori s-ar furişa extrem de
lent în lume. Motorul acestor mişcări nu ar fi luna ci societatea.
În lucrarea sa „Societatea transparentă”, Gianni Vattimo dă o definiţie modernităţii menită să
mulţumească majoritatea: „modernitatea este epoca în care devine o valoare determinantă
faptul de a fi modern”.1
Astfel în accepţia autorului italian considerarea elogiativă a faptului de a fi modern
caracterizează întreaga cultură modernă. A fi modern a fost deci o paradigmă a epocii
moderne?
Această lucrare vrea să demonstreze că după ce modernitatea s-a încheiat şi după ce post-
modernitatea a devenit demodată, noile paradigme culturale se inspiră din trecut, se
reinventează şi ne ating precum refluxul descris în primul paragraf.
Cultul originalului, cultul noului, cultul inovaţiei în artă nu este o găselniţă a secolului XXI
aşa cum sunt poate înclinaţi să creadă mulţi contemporani ai lui Chuck Palahniuk2, ai post-
punkului, ai alternativului, ai urbanului, ai „emo-ului”3
Încă din secolul al XV-lea când arta renaşte şi omul se ridică din întuneric, aşezându-se în
centrul Universului putem vorbi de o cultură a noului, a originalului, a diferitului.
Noul din secolul XV-lea a apărut revoluţionând credinţe, mentalităţi, percepţii şi construindu-
se din sine, bazându-se pe propria paradigmă dar şi uitându-se în trecut, respectiv în
Antichitate. Noul secolului XXI nu este atât de diferit de cel din perioada Renaşterii deoarece
din punct de vedere cultural orientarea se face tot spre trecut- spre un trecut apropiat însă.
Potrivit lui Walter Benjamin4 istoria este o reprezentare a trecutului, construită de grupurile şi
de clasele sociale dominante. Astfel din trecut nu ne este transmis trecutul prin intermediul
istoriei ci numai ceea ce apare relevant.
1
Vattimo, Gianni, Societatea transparentă(La societa transparente), Constanţa, Editura Pontica, 1995, p.1.
2
Palahniuk, Chuck (n.1962)- autor al romanelor Fight Club (1996), „Supravieţuitor” şi „Monştrii
invizibili”(1999), „Sufocare” (2001) şi „Cântec de leagăn (2002), foarte apreciat de tineri şi considerat
reprezentant de seamă al douămiismului.
3
O definiţie a acestui termen este foarte dificil de oferit pentru că aşa cum vom observa mai târziu, „emo”
înseamnă gen muzical, stil vestimentar, mod de viaţă, stare de spirit.
4

Benjamin, Walter, Theses on the philosophyof history,New Jersey, Rutgers University Press, 2003

2
Istoria nu ne va informa asupra schimbărilor comportamentului alimentar, asupra modului de
a trăi sexualitatea într-o anumită epocă etc.- cultura însă o va putea face.
Mergând pe raţionamentul lui Walter Benjamin şi înlocuind „istoria” cu termenul „cultură” ne
putem lovi de un impediment şi anume acela că „relevantul” în cultură este lăsat posterităţii
de către un anumit gen de reprezentanţi.
Având în vedere caracteristicile retorice ale culturii în trecut şi a faptului că realul şi autenticul
sunt de cele mai multe ori ştirbite de o transgresare care le literaturizează, firul logic ne-ar
putea purta atunci către ideea că numai cultura „alternativă” ar putea sta mărturie pentru
anumite comportamente, evenimente, vestimentaţii din trecut. Manifestările culturale şi
implicit cuvântul, debarasate de „retorica” literaturii îşi pot redobândi potenţele originare.5
(apud. Maurice-Jean Lefebve).
Acest ultim raţionament pare a fi până la un punct crezul culturii secolului XXI, însă pe
parcursul lucrării se va putea observa că în cazul „culturii” emo care face în fapt obiectul
acestei lucrări, manifestările nu sunt scutite de retorică, literaturizare etc.
Jean Paulhan consideră că prin excomunicarea retoricii intrăm în epoca „terorii”: „Totul se
petrece în epocile teoriste ca şi când literatura ar apăsa ca o povară asupra fiecărui autor
forţându-l să fugă de ea la infinit ca să rămână scriitor. Teroarea îşi alimentează maşina de
război cu ideea că semn şi lucru, limbaj şi lume sunt radical diferite.”6
Fenomenul pe care Paulhan îl descrie ne este foarte apropiat deoarece trăim întradevăr în era
colajului, a realului „cât mai brut” şi a pop-artei.
Prăpastia dintre real şi discurs(indiferent în ce domeniu se manifestă acesta- literatură,
muzică, pictură, arhitectură etc.) se încearcă a fi micşorată prin experiment.

Demersul acestui proiect este acela de a se aventura pe calea cercetării unei subculturi numită
emo, de a stabili dacă acest trend se poate numi paradigmă culturală, şi de a identifica
eventualele schimbări de paradigmă.

Foarte mulţi vor considera probabil exagerată alăturarea termenilor „depresie” şi

„paradigmă”; la fel de mulţi vor considera asocierea dintre depresie şi sex appeal paradoxală
însă tocmai exageratul şi paradoxalul- alături de multe alte apelative caracterizează acest trend
numit „emo”.

5
Maurice-Jean Lefebve, Jean Paulhan: une philosophie et une pratique de l'expression et de la réflexion, Paris,
Gallimard, 1949.
6
Ibidem.

3
Admiţând teoria lui Paulhan putem spune că într-o lume în care realul nu mai are adâncime ci
numai suprafaţă, într-o societate în care scopurile nu mai sunt încărcate de senzaţii,
sentimente, simboluri ci sunt simple imagini, nu este deloc deplasat să consideri că „a fi emo”
este o paradigmă culturală.
1. Istoria emo
În anul 1985, în Washington D.C. Ian MacKaye şi Guy Picciotto- veteranii scenei de
hardcore7 din D.C s-au decis să se elibereze de ceeea ce ei considerau- constrângerile
hardcore-ului de bază şi de violenţa aflată în expansiune în acest domeniu.
Cei doi artişti şi-au dus muzica într-o direcţie mult mai personală şi către tărâmul
experimentalului.
Aşa s-au născut formaţiile Embrace si Rites of Spring care, datorită spiritului inovator şi a
experimentelor muzicale care le consacraseră deja un stil propriu, au reuşit indirect să
denumească vara lui 1985 „Vara revoluţiei”8.

Fig.1 Rites of Spring în 1985

De unde a apărut exact termenul emo nu putem spune cu certitudine, dar membrii formaţiei
Rites of Spring au menţionat într-un interviu pentru Flipside Magazine că unii dintre fanii lor
au început să folosească acest termen pentru a le descrie muzica. Până la inceputul anilor 90
nu era deloc neobişnuit pentru scena muzicală din D.C să fie numită emo-core, deşi nimeni
nu ştia de unde exact apăruse termenul.
În scurt timp sound-ul emo apărut în D.C. a influenţat alte trupe cum ar fi Moss Icon, Nation
of Ulysses, Dag Nasty, Soulside, Shudder To Think, Fire Party, Marginal Man, multe dintre
ele fiind lansate chiar de casa de producţie a lui MacKaye- Dischord records9.

7
Hardcore- subgen al punk rock-ului, creat în America de Nord la finele anilor 70(apud. wikipedia
8
http://www.southern.com/southern/band/EMBRC/biog.html
9
http://en.wikipedia.org/wiki/Dischord_Records

4
Primul val de formaţii emo s-a încheiat în 1994 odată cu desparţirea mai multor formaţii
specifice şi în special după despărţirea formaţiei Hoover10. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în
New York şi în San Diego. Cu cât stilul hardcore se pierdea din stilul muzical al formaţiilor
emo cu atât mai multe formaţii din prima „eră” emo dispăreau.

Fig.2 Shudder to think în 1986

Emo era un subgen muzical, pornit din punk rock, cu foarte multe influenţe hardcore, cu
versuri de protest împotriva sistemului asemenea punk-ului original, care se transforma uşor
în ceva ce încă nu putea fi definit, într-un stil mult mai emoţional, sentimental care trata cu
totul alte teme decât cel original.
Totuşi având în vedere că lucrurile nu stăteau deloc clar nici în privinţa definirii stilului
muzical emo, nici în privinţa formaţiilor emo, nu se poate vorbi încă de o schimbare de
paradigmă în sensul pe care Thomas Kuhn l-a dat termenului. Fotografiile şi versurile ne vor
ajuta însă până la finalul acestei lucrări să inţelegem revoluţia, sau rebranding-ul termenului
„emo”.
Pentru a ajuta la înţelegerea transformărilor pe care genul muzical emo le-a suferit redau în
continuare câteva versuri din cântecele uneia dintre formaţiile care au pionierat acest gen-
Rites of Spring:
„Drink deep, it's just a taste, and it might not come this way again,
I believe in moments, transparent moment,
moments in grace when you've got to stake your faith” - Rites Of Spring, Drink Deep, 1985

I read somewhere that every wall's a door to something new

Well if that's true-why can't i get through?
Cause I'm not who I thought I was
And I can't explain- Rites Of Spring, Hain's Point, 1985
10
Conform Wikipedia

5
Între 1994 şi 2000 stilul emo s-a consolidat aparent şi au apărut nenumărate formaţii care se
încadrau în această categorie fie că îşi propuneau asta, fie că nu.
Combinarea stilului formaţiei Fugazi cu influenţele post punk ale formaţiei Mission of Burma
şi Hüsker Dü a dus la naşterea unui nou gen emo.
Conform Wikipedia momentul cheie pentru apariţia acestui nou gen de emo a fost lansarea
albumului Diary, al formaţiei Sunny Day Real Estate, în anul 1994, sub egida casei de
producţie Sub Pop. Datorită succesului recent înregistrat de această companie prin intermediul
formaţiilor Nirvana şi Soundgarden, interesul pentru albumul Diary a crescut simţitor şi
alături de el şi promovarea.11
Momentul a fost deosebit de oportun deoarece a coincis cu explozia world wide web-ului şi o
dată ce publicul a aflat mai multe informaţii despre formaţia Sunny Day Real Estate aceştia au
fost catalogaţi drept emo.

Fig. 3 Sunny Day Real Estate în 1992

Iată un exemplu de versuri specifice formaţiei Sunny Day Real Estate, extrase de pe primul
album- „Diary”, din melodia „Sometimes”:

Sometimes, you drag me on

No words to explain
Altough you through away my name
From your mind
I have to try
Although my heart is bruised by your words
La sfârşitul anilor 90 cuvântul emo ajunsese deja pe buzele a foarte mulţi oameni şi muzica
emo ieşise din underground-ul care o adăpostise de comercial.

11
http://www.rollingstone.com/reviews/album/316795/review/5942245/the_rising_tide

6
Revista Teen People decreta în 1998 că emo este cel mai popular(în original „hip”) stil de
muzică12 şi odată cu acest articol genul muzical emo intra în mainstream.
Din acel moment confuzia se amplifica. O mulţime de formaţii erau catalogate drept emo
pentru că semănau ca stil cu alte formaţii care cântaseră emo şi acum cântau lite rock sau
happy pop.
Toate aceste asa-zise sub-genuri ale rock-ului nu ar fi luate în considerare de o formaţie de
rock profesionist pentru că reprezintă doar denumiri născocite de diverşi adolescenţi pentru a
deveni trendsetteri, pentru a fi diferiţi etc.
Termenul emo este diferit de restul deoarece a fost atribuit de public anumitor formaţii în anii
80 pentru a le defini stilul, pentru a sintetiza într-un singur cuvânt câteva zeci pe care erau
nevoiţi să le folosească pentru a-şi descrie formaţiile preferate.

2. Revoluţie sau rebranding?

Istoria emo- gen muzical se oarecum opreşte în anii 2000 deoarce odată cu intrarea acestuia în
mainstream va fi acaparat de comercial, de marketare, de exploatare la maxim.
Totuşi abia acum putem spune că se întâmplă un fenomen cu adevărat interesant. Până la
punctul acesta emo nu reprezenta decât un alt gen de muzică de protest care stătea în
underground.
Începând cu anul 2000 termenul „emo” începe să fie folosit de adolescenţi pentru a descrie
persoanele foarte sensibile, neînţelese, depresive cu sentimente foarte puternice şi
controversate.

La scurt timp după conferirea acestui

nou sens cuvântului emo, altele l-au
urmat: atitudinea şi stilul de
îmbrăcăminte al adolescenţilor care
ascultau formaţii emo au fost denumite tot
emo.
Astfel ne confruntăm cu un gen muzical
emo, cu o stare de spirit emo, cu o atitudine emo, un hairstyle emo şi cu o vestimentaţie emo.
Nici un alt gen muzical nu a reuşit să denumească propriuzis altceva în afară de muzică.
Desigur ca fiecare gen muzical are vestimentaţii specifice dar nimeni nu spune despre

12
Conform Wikipedia

7
altcineva: „Eşti rock”, „Ce rock eşti îmbrăcat”, „Tipa aia arată ca un rock”, „Eşti atât de
house!”
Acesta este momentul la care putem spune că termenul emo se confruntă cu o schimbare de
paradigmă.
3. Manifestări
În aproximativ doi ani deja semnificaţia dată ulterior acestui termen devine cea dominanta şi
genul muzical trece într-un plan secund. Adolescenţii care se autoproclamă emo îşi formează
comunităţi(online sau reale), în cadrul carora să poată vorbi despre sentimentele lor, despre
problemele lor, în care să poată întâlni oameni asemenea lor.
Astfel ajungem şi la titlul lucrării de faţă. Dacă emo a pornit de la un subgen al punk-ului,
acum, ca şi gen muzical el reprezintă un simplu suport pentru savurarea depresiilor
adolescentine sau în cele mai nefericite cazuri un îndemn la tristeţe, un îndemn la renunţarea
la fericire ambalat într-o linie melodică atrăgătoare din punctul de vedere al adolescenţilor şi
presărat cu ceva deosebit de atrăgător pentru majoritatea adolescenţilor din punct de vedere
vizual.
Iată câteva versuri specifice actualei semnificaţii a termenului emo:
„another sad song plays today
days never seem to go my way
i’m dead last again in last place
wishing i could see your face
using the same old lines over again
wishing this pain would never end
trying to find a way out of this world
then again you're not the only girl for me”
Emo Side Project- Sad song, 2003

(Its a long wait) is there anything

(For an answer) worth looking for
(Is there any news) worth loving for
(Is there any word) worth lying for
(Is there trauma) is there anything
(Or a struggle) worth waiting for
(Am I missing) worth living for
(Was the body found) worth dying for

8
Dashboard Confessional- I am missing, 2003

Un reportaj realizat de televiziunea ABC13 în luna mai a anului 2007 trăgea un semnal de
alarmă pentru părinţii de adolescenţi din statul Utah deoarece această paradigmă culturală s-a
transformat în ceva deosebit de periculos. Zeci de mii de părinţi din întreaga lume se
confruntă cu adolescenţi deprimaţi, depersonalizaţi şi uniformizaţi de o paradigmă care a luat
o întorsătură nefericită. Desigur, paradigmele sunt incomensurabile şi în mod normal nu
putem afirma că noua paradigmă emo este mai bună sau mai rea decât cea iniţială. Totuşi
chiar dacă aşa cum am arătat la începutul lucrării acest gen de paradigme culturale vor
prezenta posterităţii „realul” comportamentelor alimentare, vestimentare, sexuale etc., este
trist de constatat că „realul” este fabricat, comercializat şi impus subtil maselor.
Persoane depresive, emoţionale, sensibile au existat dintotdeauna dar nu la nivel de paradigmă
culturală.

Muzica, site-urile, fotografiile, poeziile, desenele au reuşit să transforme depresia, tristeţea,

plânsul, însingurarea, frustrarea, timiditatea, automutilarea, durerea, homosexualitatea şi
bisexualitatea în ceva deosebit de popular, plin de sex appeal pentru milioane de adolescenţi
din întreaga lume.
Adolescenţii sunt mândri să facă parte din acest curent, sunt mandri de tăieturile pe care şi le
provoacă pe mâini, se simt vinovaţi când sunt fericiţi, se simt vinovaţi dacă se inţeleg bine cu
familia etc. Aşa au apărut foarte mulţi emo doar de dragul popularităţii acestei paradigme.
Aceştia adoptă vestimentaţia, hair style-ul, preferinţele muzicale şi eventual îşi confecţionează
probleme şi tristeţi pe care le savurează. Totuşi situaţia rămâne îngrijorătoare pentru că
exerciţiul mimării depresiei, efortul jucării unui rol atrag după sine reacţii foarte contradictorii
şi crize de identitate care ajung în final să ofere motive reale de depresie.
Google înregistrează milioane de căutări zilnice cu parametrii „sexy emo”. Comunităţile
online de tip hi5 abundă de fotografii cu adolescenţi şi adolescente în diverse poziţii menite a

13
Reportaj disponibil la adresa http://www.abc4.com/content/features/story.aspx?content_id=0391E6F3-4081-
4C8F-86C5-D72A03A31220&gsa=true

9
fi atrăgătoare dar accesorizate cu priviri goale, lacrimi sau tăieturi pe braţe contribuind astfel
la răspândirea paradigmei care promovează tristeţea şi la popularizarea ideii că e cool să fii
emo

Susane K.Langer, în lucrarea sa Philosophy in a New Key, ajungea la concluzia că fiecare

sistem simbolic este solidar cu o anumită organizare mentală prin intermediul căreia indivizii
îşi inţeleg lumea.14 Un anumit orizont de viaţă are proprie o anumită tehnică de a pune

14
Apud. Borţun, Dumitru, Semiotică. Teorii ale limbajului, Editura Comunicare.ro, Bucuresşti, 2006.

10
întrebări, care implicit determină răspunsurile şi predetermină modul de producţie a ideilor,
ideologiilor, concepţiilor despre lume şi viaţă.
Acceptând că „emo” reprezintă o anumită organizare mentală şi un anumit mod de a pune
probleme, întrebări, ne putem întări convingerea că acest curent este o paradigmă culturală
odată ce formulăm nişte întrebări ale căror răspunsuri ar
putea părea absurde, nonsensuri, atrocităţi pentru
persoanele din afara orizontului de viaţă emo.
4. România emo
Pentru a aplica teoria iniţiată de Susane K.Langer am pus
câteva întrebări unor adolescenţi români pentru că
surprinzător sau nu, această paradigmă este deosebit de
populară şi în România.
Deşi modelele culturale imprumutate, nu reprezinta comunicarea interculturala reală, în cazul
paradigmei depresiei cu sex appeal, a tristeţii cool, a unificării tuturor persoanelor cu
dificultăţi de comunicare, adaptare etc. situaţia este diferită. Datorită faptului că tristeţea este
ceva propriu oricărei fiinţe umane, o stare de spirit care apare indiferent dacă este la modă sau
nu, paradigma emo a fost adoptată „cu succes” în aproape întreaga lume. Revoluţia
paradigmatică s-a întâmplat desigur numai în S.U.A de unde a pornit întregul fenomen sub
forma unui gen muzical; celelate ţări, printre care şi România au preluat direct paradigma
nouă.
Foarte mulţi adolescenţi români au detectat trend-ul şi s-au adaptat la el din punctul de vedere
al imaginii. La fel de mulţi s-au regăsit în „ideologia” emo şi au găsit în sfârşit un nume
pentru trăirile lor- alături de bonusul comunităţilor de emo unde îşi pot face prieteni şi unde
pot vorbi despre problemele lor. Din păcate exagerările- ridicarea durerii autoprovocate la
rang de virtute, plăcerea automutilării nu au ocolit nici România pentru că existau deja, aşa
cum existau în întreaga lume fără a purta numele de emo şi fără a fi atât de eficient
promovate.

Iată câteva exemple de întrebări ale căror răspunsuri le-am primit în urma chestionării unor
adolescenţi români selectaţi din trei comunităţi online(Hi5.com; www.emo-kids.ro,
MySpace.com):
• Este un păcat să fii fericit?
Emo1: Da

11
Emo2: Nu ştiu dacă este păcat pentru că nu cred în nimic. Pur şi simplu nu există motive
pentru a fi fericit
Hippie: În nici un caz!
Tânăr: Nu!
Rapper: Normal că nu
• Sunt de condamnat persoanele care recurg la sinucidere datorită neînţelegerii celor din
jur?
Emo1: În nici un caz. Ce rost are să mai trăieşti odată ce nimeni nu te înţelege?!
Emo2: Nu, nu sunt de condamnat. Moartea reprezintă starea în care aceste persoane vor
putea în sfârşit să zâmbească.
Hippie: Eu zic că da! Viaţa este frumoasă...noi trebuie s-o inţelegem nu ea pe noi!
Tânăr: Categoric
Rapper: Da. Există probleme mai grave în lumea asta decât neînţelegerea celor din jur. Nu
merită să te omori de gura lumii care azi te înjură mâine te ridică!
• Ce reprezintă emo pentru tine?
Emo1: O persoană foarte sensibilă şi nefericită, o persoană mult mai profundă decât
majoritatea oamenilor care se exprimă prin poezie şi fotografie.
Emo2: [HmM][...][:-?][poi cred ca emo e cea mai tare chestie][=P~][imi place moolt stilu
de imbracaminte shi de hairstyle][=P~][imi place deoarece cred ca ma face mai cool....mai
tare....mai sensibila (chiar sunt:D) ma face mai dragutza shi mai timida nush cm..
Hippie: Marketing
Tânăr: O persoană care are nevoie de ajutor, care a suferit mult şi nu poate să îşi revină de
una singură.
Rapper: O modă penibilă pentru frustraţi şi inadaptaţi
• Cine a fost creatorul emo?
Emo1: Tokyo Hotel
Emo2: Cioran
Hippie: Un viitor milionar
Tânăr : Chiar nu ştiu...
Rapper: Un trist!

12
Din aceste răspunsuri putem spune că paradigma emo- elaborată începâand cu anul 2000-
deţine cele 10 trăsături expuse de Edgar Morin15:
1) este nefalsificabilă din punct de vedere empiric;
2) funcţionează după principiul autorităţii axiomatice (se legitimează retroactiv prin
axioma pe care a generat-o), precum şi după principiul de excluziune (exclude datele,
enunţurile şi ideile din alte paradigme, precum şi problemele pe care nu le recunoaşte);
3) este invizibilă (fiind întotdeauna virtuală, ea există doar prin manifestările sale);
4) deşi se autoocultează, produce evidenţă (generează manifestări observabile);
5) este co-generatoare a sentimentului de realitate;
6) este invulnerabilă (pe termen scurt şi mediu);
7) este intraductibilă şi incomunicabilă pentru alte paradigme;
8) este recursivă (este legată recursiv de discursurile şi sistemele pe care le generează);
9) este globală (generează o viziune asupra lumii, iar schimbarea ei antrenează o
schimbare de univers, trecerea într-o altă “lume”);
10) este inatacabilă direct (fiind invizibilă şi invulnerabilă, nu poate fi atacată decât
indirect: pot fi atacate doar concepţiile şi teoriile pe care le subîntinde şi care, fiind
verbalizate, pot deveni “obiect al atacului”).16

5. În loc de concluzie...întrebări

Paradigma „noului” va fi prezentă mereu în societate şi atât timp cât noul va implica
paradigme atât de accesibile oamenilor, cosmetizate şi dotate cu denumiri ce dau iluzia
modernului, oamenii le vor adopta, se vor înfofoli cu ele peste hainele mai vechi, peste
trăirile, modele şi ideologiile sezonului trecut.
Paradigmă pentru unii, modă pentru alţii, fenomenul emo a reuşit să se transforme din gen
muzical în mod de viaţă, stare de spirit, ba chiar personalitate, identitate . Acest lucru ne face
să ne întrebăm ce paradigme culturale ne aşteaptă şi dacă acestea se vor infiltra subtil precum
refluxul sau se vor întoarce la esenţă. Viitoarele paradigme culturale vor slăvi alternativul,
realitatea brută, manifestările „artisitice” de tip graffitti, blog, anime-uri, design vestimentar
aşa cum ne-am obişnuit?

15
Morin, Edgar, La Méthode (Les Idées. Leur habitat, leur vie, leur moeurs, leur organization, Editions du
Seuil, 1991)
16
Apud Borţun, Dumitru, Semiotică. Teorii ale limbajului, Editura Comunicare.ro, Bucuresşti, 2006.

13
Peste câteva sute de ani tinerii vor analiza texte de blog, fotografii de pe hi5, muzica de pe
MySpace? Vor redacta oare lucrări pornind de la paradigma emo-istică?
Va mai trece mult timp până la următoarea revoluţie culturală sau ne aflăm în plină revoluţie
şi nu ne dăm seama din cauza paradigmelor care ne guvernează?

14
 Bibliografie

1. Benjamin, Walter, Theses on the philosophyof history,New Jersey, Rutgers University

Press, 2003
2. Borţun, Dumitru, Semiotică. Teorii ale limbajului, Editura Comunicare.ro, Bucuresşti,
2006.
3. Lefebve, Maurice-Jean, Jean Paulhan: une philosophie et une pratique de l'expression et
de la réflexion, Paris, Gallimard, 1949.
4. Morin, Edgar, La Méthode (Les Idées. Leur habitat, leur vie, leur moeurs, leur organization,
Editions du Seuil, 1991)
5. Vattimo, Gianni, Societatea transparentă(La societa transparente), Constanţa, Editura
Pontica, 1995
6. http://www.southern.com/southern/band/EMBRC/biog.html
7. http://www.rollingstone.com/reviews/album/316795/review/5942245/the_rising_tide
8. www.en.wikipedia.org

15