ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVEFACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Depresia sexy

- o paradigmă culturală a secolului XXI ?

Ciobanu Ana MariaGrupa 2, anul IISemioticăLect. univ. dr. Mihaela IonescuConf. univ. dr. Dumitru Borţun

BUCUREŞTI2007

Depresia sexy

- o paradigmă culturală a secolului XXI ?

Dacă ar trebui să mă gândesc la cultură într-o altă formă decât cea de activitate umană aşalege cu siguranţă să o vizualizez drept o insulă idilică străbătută de un flux nemilos şi unreflux aprig. Fluxul ar trage cultura înapoi spre sine iar refluxul ar împinge-o către lume.Uneori s-ar retrage deosebit de încet către sine, alteori brusc, exact când te aştepţi mai puţin;uneori s-ar expanda către ţărm, copleşindu-i pe cei la care ajunge, alteori s-ar furişa extrem delent în lume. Motorul acestor mişcări nu ar fi luna ci societatea.În lucrarea sa „Societatea transparentă”, Gianni Vattimo dă o definiţie modernităţii menită sămulţumească majoritatea: „modernitatea este epoca în care devine o valoare determinantăfaptul de a fi modern”.

Astfel în accepţia autorului italian considerarea elogiativă a faptului de a fi moderncaracterizează întreaga cultură modernă. A fi modern a fost deci o paradigmă a epociimoderne?Această lucrare vrea să demonstreze că după ce modernitatea s-a încheiat şi după ce post-modernitatea a devenit demodată, noile paradigme culturale se inspiră din trecut, sereinventează şi ne ating precum refluxul descris în primul paragraf.Cultul originalului, cultul noului, cultul inovaţiei în artă nu este o găselniţă a secolului XXIaşa cum sunt poate înclinaţi să creadă mulţi contemporani ai lui Chuck Palahniuk

,ai post- punkului, ai alternativului, ai urbanului, ai „emo-ului”

Încă din secolul al XV-lea când arta renaşte şi omul se ridică din întuneric, aşezându-se încentrul Universului putem vorbi de o cultură a noului, a originalului, a diferitului.

Noul

din secolul XV-lea a apărut revoluţionând credinţe, mentalităţi, percepţii şi construindu-se din sine, bazându-se pe propria paradigmă dar şi uitându-se în trecut, respectiv înAntichitate.

Noul

secolului XXI nu este atât de diferit de cel din perioada Renaşterii deoarecedin punct de vedere cultural orientarea se face tot spre trecut- spre un trecut apropiat însă.Potrivit lui Walter Benjamin

istoria este o reprezentare a trecutului, construită de grupurile şide clasele sociale dominante. Astfel din trecut nu ne este transmis trecutul prin intermediulistoriei ci numai ceea ce apare relevant.

Vattimo, Gianni,

Societatea transparentă(

La societa transparente), Constanţa, Editura Pontica, 1995, p.1.

Palahniuk, Chuck (n.1962)- autor al romanelor Fight Club (1996), „Supravieţuitor” şi „Monştriiinvizibili”(1999), „Sufocare” (2001) şi „Cântec de leagăn (2002), foarte apreciat de tineri şi consideratreprezentant de seamă al douămiismului.

O definiţie a acestui termen este foarte dificil de oferit pentru că aşa cum vom observa mai târziu, „emo”înseamnă gen muzical, stil vestimentar, mod de viaţă, stare de spirit.

Benjamin, Walter,

Theses on the philosophyof history,

New Jersey

Rutgers University Press

2003

Istoria nu ne va informa asupra schimbărilor comportamentului alimentar, asupra modului dea trăi sexualitatea într-o anumită epocă etc.- cultura însă o va putea face.Mergând pe raţionamentul lui Walter Benjamin şi înlocuind „istoria” cu termenul „cultură” ne putem lovi de un impediment şi anume acela că „relevantul” în cultură este lăsat posterităţiide către un anumit gen de reprezentanţi.Având în vedere caracteristicile retorice ale culturii în trecut şi a faptului că realul şi autenticulsunt de cele mai multe ori ştirbite de o transgresare care le literaturizează, firul logic ne-ar putea purta atunci către ideea că numai cultura „alternativă” ar putea sta mărturie pentruanumite comportamente, evenimente, vestimentaţii din trecut. Manifestările culturale şiimplicit

cuvântul

, debarasate de „retorica” literaturii îşi pot redobândi potenţele originare.

(apud. Maurice-Jean Lefebve).Acest ultim raţionament pare a fi până la un punct crezul culturii secolului XXI, însă pe parcursul lucrării se va putea observa că în cazul „culturii” emo care face în fapt obiectulacestei lucrări, manifestările nu sunt scutite de retorică, literaturizare etc.Jean Paulhan consideră că prin excomunicarea retoricii intrăm în epoca „terorii”: „Totul se petrece în epocile teoriste ca şi când literatura ar apăsa ca o povară asupra fiecărui autor forţându-l să fugă de ea la infinit ca să rămână scriitor. Teroarea îşi alimentează maşina derăzboi cu ideea că semn şi lucru, limbaj şi lume sunt radical diferite.”

Fenomenul pe care Paulhan îl descrie ne este foarte apropiat deoarece trăim întradevăr în eracolajului, a realului „cât mai brut” şi a

pop-artei.

Prăpastia dintre real şi discurs(indiferent în ce domeniu se manifestă acesta- literatură,muzică, pictură, arhitectură etc.) se încearcă a fi micşorată prin

experiment.

Demersul acestui proiect este acela de a se aventura pe calea cercetării unei subculturi numităemo, de a stabili dacă acest trend se poate numi paradigmă culturală, şi de a identificaeventualele schimbări de paradigmă.Foarte mulţi vor considera probabil exagerată alăturarea termenilor „depresie” şi„paradigmă”; la fel de mulţi vor considera asocierea dintre depresie şi sex appeal paradoxalăînsă tocmai exageratul şi paradoxalul- alături de multe alte apelative caracterizează acest trendnumit „emo”.

Maurice-Jean Lefebve

, Jean Paulhan: une philosophie et une pratique de l'expression et de la réflexion,

Paris,Gallimard, 1949.

Ibidem