Diferenţe între bărbaţi şi femei privind imaginea pe care o au despre Dumnezeu
Introducere
Dacă în urmă cu un secol Freud scandaliza lumea occidentală abordând deschis tema sexualităţiiîn lucrări de factură ştiinţifică, în prezent discuţiile despre acest fost tabu nu mai reprezintă unact de curaj nici în spaţiul academic, nici în mare parte a celorlalte medii sociale aleOccidentului contemporan. Din experienţa mea, o mult mai mică deschidere se manifestă, însă,în privinţa unui alt subiect sensibil, pe care acelaşi Freud îl categoriza ca „o nevrozăobsesională”: religia. Fenomen extrem de intim pentru unii şi mijloc de socializare pentru alţii,acceptată fără rezerve sau respinsă vehement, intens emoţională sau puternic intelectualizată,relaţia cu o formă sau alta de transcedent este o temă deseori riscant de abordat, un adevăratteren minat ce poate duce la conflicte între persoanele care au viziuni diferite în această privinţă.Ca viitor psihoterapeut, consider important să pot vorbi cu diferiţi oameni despre acest aspect alvieţii lor, iar pentru aceasta îmi este util şi chiar necesar un cadru teoretic, pe cât se poate deobiectiv, care să îmi ofere măcar răspunsuri parţiale la întrebări ca: „Ce înseamnă
Dumnezeu
pentru diferiţi oameni?” şi „Ce factori influenţează modul în care oamenii şi-l reprezintă peDumnezeu?”. În acest context, lucrarea de faţă investighează diferenţele între femei şi bărbaţi privind imaginea pe care ei o au despre Dumnezeu.
Cadrul teoretic
Ana-Maria Rizzuto (1970) (
apud
Lawrence, 1997) face distincţia între
conceptul de Dumnezeu
şi
imaginea lui Dumnezeu
– primul termen reprezentând o definiţie intelectualizată, în mare parte „artefact” al educaţiei religioase şi al influenţelor culturale, iar cel de-al doilea desemnândun sens predominant intuitiv, „un set de asociaţii şi experienţe amintite şi interpretate” (Hall şiSorenson, 1999).Una dintre variantele de a descrie această imagine este cea propusă de Lawrence (1997), careatrage atenţia că, spre deosebire de imaginea mamei, de exemplu, care se formează prinexperienţa directă cu mama, reprezentarea lui Dumnezeu nu se bazează pe o relaţie directă cuacesta, ci se construieşte prin acordarea unor noi sensuri amintirilor legate de relaţiilenemijlocite cu alte persoane – îndeosebi figurile parentale. Imaginea divinităţii serveşte, aşadar,în primul rând medierii raportului dintre sine şi alţii. Lawrence conchide că reprezentarea luiDumnezeu se află într-o strânsă legătură cu imaginea de sine şi o caracterizează pe prima înfuncţie de trei teme de bază în reprezentarea sinelui:
•
sentimentul de control, privit în ambele direcţii în relaţia eu – divinitate, rezultând douădimensiuni:
•
Influenţa
– răspunsul la întrebarea „Cât de mult îl pot eu controla pe Dumnezeu?”
•
Providenţa
– răspuns la întrebarea „Cât de mult mă poate controla Dumnezeu pemine?”
•
sentimentul de apartenenţă, cu cele două faţete ale ataşamentului – securizarea şiîncurajarea autonomiei – desprinzând alte două dimensiuni:
•
Prezenţa
– răspunde la întrebarea „Este Dumnezeu acolo pentru mine?”
•
Provocarea
– răspunzând la întrebarea „Vrea Dumnezeu ca eu să cresc?”
•
sentimentul valorii, abordat din ambele perspective în relaţia eu – divinitate, rezultândultimele două dimensiuni:
•
Acceptarea
– răspunsul la întrebarea „Sunt eu destul de bun(ă) pentru ca Dumnezeu
- 1 -
Add a Comment