Professional Documents
Culture Documents
CULTURĂ GENERALĂ
Creştinism
Islam (Islamism)
Iudaism
Buddhism
Hinduism
Daoism (Taoism)
Confucianism
Shintoism
Creştinism = este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism şi
islamism. Considerând împreună catolicii, protestanţii şi ortodocşii sub eticheta globală de
"creştini", religia acestora este actualmente la nivel mondial cea mai importantă din punct de
vedere numeric. Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din tradiţia religioasă iudaică, este a
doua ca pondere numerică a adepţilor în lume. Creştinismul îmbină tradiţii din iudaism, pe care le
îmbogăţeşte cu mărturia Noului Testament. Ca moştenitor alături de islamismul şi iudaismul
contemporan al tradiţiei religioase orientale, creştinismul perpetuează până în ziua de astăzi
credinţe şi mituri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5.000 de ani. Cuvântul "creştin"
vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Cristos, deoarece Isus din Nazareth
este considerat în religia creştină ca fiind Mesia şi fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba
greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului משיחMaşiah
(arabă ﻣَﺴﻴﺢMasīh). Instituţia specifică creştinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este
Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie şi catolicism, tradiţia Bisericii, iar
pentru catolicism şi Magisteriul bisericesc, autoritatea Papei.
Islamism = (Islam + ism provine din limba arabă اﻻﺳﻼﻣﻴﺔal-'islāmiyya) sau ﺳﻴﺎﺳﻲ إﺳﻼمal-Islām al-
Siyāsiyy, lit., "Islamul Politic ") reprezintă o serie de ideologii care susţin faptul că islamul nu este
numai o religie ci şi un sistem politic. Musulmanii moderni trebuie să revină la originile religiei lor
într-o unitate politică. Islamismul reprezintă un termen inventat de Voltaire, care, în definiţia sa
-1-
modernă, se referă la versiunea extremistă a islamului politic. De foarte multe ori în mass-media
islamul este confundat cu islamismul. Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă Allah )اﷲa
revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570-632) şi alţi profeţi,
printre care Adam, Moise şi Isus. Baza credinţei islamice se găseşte în shahādatān ("două
mărturii"): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — "Nu există (dumne)zeu în afară de
Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu".
Iudaism = (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică יהודה, Yehudah, „Iuda”; în
ebraică: יַ ֲהדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudeicului eáqnov), cunoscut şi sub numele de
religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Preceptele
iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creştinism şi islam. Termenul iudaism îşi are
originea în numele regatului Iuda, ţara tribului Iuda – descendenţii celui de-al patrulea fiu al
patriarhului Iacob (secolul XVIII – finele secolul XVII î.e.n.) – cu capitala la Ierusalim, lăcaşul
Marelui Templu. Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii şi etică, incluse în Biblia
ebraică (Tanah), precum au fost în continuare explorate şi explicate în Talmud şi în alte texte. În
conformitate cu tradiţie evreiască, iudaismul începe cu Legământul dintre Dumnezeu şi Abraham.
Buddhism = este o religie şi o filozofie care înglobează o seamă de tradiţii, credinţe şi practici
care se bazează în general pe învăţăturile atribuite lui Siddhartha Gautama, cunoscut sub
numele de Buddha (Pāli în sanscrită, adică "cel care este treaz continuu"). Se pare că Buddha a
trăit şi a ţinut discursuri în partea de nord a sub-continentului indian probabil în secolul VI sau IV
î.e.n. Este recunoscut de adepţii săi ca un profesor cu idei avansate care şi-a împărtăşit viziunile
pentru a ajuta sufletele neajutorate (dukkha) să atingă nirvana şi să treacă de ceea ce se
numeşte "ciclul suferinţei şi renaşterii". Sunt recunoscute două ramuri ale buddhismului:
Theravada, "şcoala bătrânilor" şi Mahayana, "Marele vehicul".
Hinduism = este tradiţia religioasă indigenă predominantă în Asia de Sud. Hinduismul face
referire adesea la Sanātana Dharma (o frază în sanscrită care înseamnă "legea eternă"). Mai
include tradiţiile yogic şi o serie de "morale zilnice", bazate pe noţiunea de karma şi pe norme
sociale cum ar fi obiceiurile privind căsătoriile hindi. Hinduismul este format din diferite tradiţii şi
nu are un singur fondator. Se trage din religia istorică vedică din India încă din perioada Epocii
Fierului, religie care adesea se numeşte "cea mai veche religie existentă" sau ""cea mai veche
tradiţie existentă".
Daoism = (sau taoismul) se referă la o serie de filosofii şi de tradiţii religioase care au influenţat
Estul Asiei mai mult de două milenii şi care au avut o influenţă notabilă şi în occident, mai ales cu
începutul secolului XIX. Cuvântul 道, Tao (sau Dao) se traduce prin "calea vieţii", cu toate că în
religia şi filosofia chineză acest cuvânt are un sens mai mult abstract. Etica taoistă invocă cele
Trei giuvaieruri ale lui Tao: compasiunea, moderaţia şi umilinţa, în timp ce gândirea taoistă se
bazează în general pe natură, pe relaţia dintre umanitate şi cosmos (天人相应), sănătate şi
longevitate şi pe wu wei (acţiune prin lipsa de acţiune), care se presupune că provoacă armonia
în Univers. Pomenirea spiritelor celor morţi este la fel de populară în daoism. De-a lungul istoriei,
alchimia (inclusiv Neidan), astrologia şi bucătăria chineză, precum şi Zen Buddhism, artele
marţiale chineze, medicina tradiţională chineză, feng shui, imortalitatea şi alte practici de
respiraţie qigong s-au suprapus peste daoism.
Confucianism = este un sistem etic şi filosofic chinez, dezvoltat din învăţăturile filosofului chinez
Confucius (Kǒng Fūzǐ, or K'ung-fu-tzu, lit. "Master Kong", 551–478 BC). Reprezintă un sistem
complex de morală, învăţături sociale, politice, filosofice şi cvasi-religioase care au avut o
influenţă fantastic de mare asupra culturii şi istoriei din Estul Asiei. Poate fi considerat o religie de
stat pentru unele ţări din Estul Asiei, datorită promovării la nivel de guvern a filosofiilor
confucianiste.
Shintoism = (神道 Shintō) sau kami-no-michi reprezintă spiritualitatea indigenă din Japonia. Este
un set de practici care stabilesc legătura dintre Japonia de astăzi şi trecutul ei. Practicile shinto
-2-
au fost prima dată codificate în analele istorice ale Kojiki şi Nihon Shoki în secolele al VII-lea şi al
VIII-lea. Cu toate acestea, scrierile nu se referă la religia shinto unificată ci mai degrabă la un
folclor, la o istorie şi la o mitologie dezorganizate. Astăzi, termenul de shinto se referă la
lăcaşurile sfinte publice cum ar fi monumente funerare închinate războinicilor, festivalurilor
recoltei, monumentelor istorice sau diferitelor organizaţii sectante. Adepţii acestei religii adoptă
un stil similar privind ritualul ca şi în perioadele Nara şi Heian. Cuvântul shinto ("calea zeilor") a
fost adoptat de chinezi (神道) care combină două kanji: "shin" (神) care înseamnă kami şi "tō" sau
"do" care înseamnă "calea sau studiul filozofic" (provine din cuvântul chinez tao). Kami este
definit ca "spirite", "zeităţi", care sunt asociate cu multe alte forme; kami şi oamenii nu sunt
separaţi. Ei există în cadrul aceleiaşi lumi şi împart complexitatea inter-relaţională între ei.
Gnosticism = (din greacă γνῶσις gnōsis, cunoaştere, sau din sanscrită gnana) se referă la
diferite mişcări religioase sincretice din antichitate, care se materializau prin diferitele sisteme de
credinţă care aveau la bază, în general, învăţături privitoare la oameni, ca suflete divine închise
într-o lume materială, creată de un Dumnezeu imperfect, demiurgul cu înveliş de zeu suprem;
acest creator era frecvent identificat cu Dumnezeul lui Avraam. Demiurgul poate fi descris ca o
încorporare a răului, sau în alte instanţe, la fel de imperfect şi binevoitor atât cât insuficienţa lui
permite. El există alături de altă fiinţă supremă îndepărtată şi incognoscibilă, ce încorporează
binele. Pentru ca să elibereze de lumea inferioară materială, este nevoie de cunoaştere ezoterică
spirituală disponibilă prin experienţă directă sau prin cunoaşterea acestui incognoscibil
Dumnezeu. A fost o religie dualistă, influenţată, care la rândul ei a influenţat filosofia elenă,
iudaismul (Notzrim) şi creştinismul. Cuvântul gnōsis se referă la mistic, revelaţie, cunoaştere
ezoterică, prin care elementelor spirituale ale umanităţii li se aminteşte originea lor adevărată. În
-3-
acelaşi timp, printre sectele de gnostici oamenii sunt incapabili să perceapă realitatea înaltă. Isus
din Nazareth este identificat de unele secte gnostice ca o întrupare a fiinţei supreme, care s-a
încarnat pentru a aduce gnōsis pe pământ. Alte secte gnostice (Notzrim şi Madaean) îl consideră
un mšiha kdaba sau un "fals Mesia" care a ţinut pentru el învăţăturile încredinţate lui de către
Ioan Botezătorul. Cu toate acestea, alte tradiţii identifică pe Mani şi Seth ca fiind al treilea fiu al lui
Adam şi Eva. Doctrina este "mântuirea prin cunoaştere". Gnosticismul plasează mântuirea
sufletului prin cunoaşterea intuitivă a misterelor Universului. Gnosticii erau acei "oameni care
cunoşteau", iar cunoaşterea lor îi plasa în clasele superioare, comparativ cu cei care, din varii
motive, nu cunoşteau nimic. Gnosticismul a fost interzis încă din primul scol, astfel l-a precedat
pe Isus Cristos. Conversia la islam şi Cruciada Albingensiană (1209-1229) au redus drastic
numărul gnosticilor din toată perioada Evului Mediu, deşi anumite comunităţi izolate continuă să
existe şi în prezent. Ideile gnostice au devenit influente în filozofiile unor mişcări ezoterice şi
mistice spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX în Europa şi America de Nord.
Maniheism = reprezintă una dintre cele mai importante religii practicate în antichitate în Orientul
Mijlociu, în special pe teritoriul Imperiului Persan. Este o teză dualistă propagată de Mani (Manes,
216-277 î.e.n.), filosof persan, care, pretinzând a fi în posesia unor revelaţii secrete, se considera
a fi ultimul trimis, întruchiparea fizică a Paracletului. Doctrina este reprezentată printr-o luptă
continuă dintre bine (lumină) şi rău (întuneric). De fapt este o sinteză de mituri provenite din
tradiţiile babiloniene şi din creştinism. Mani a fost atacat cu violenţă în polemicile sale cu teologii
creştini, după care a fost supus unei pedepse cumplite, jupuirea de viu şi decapitarea. Esenţa
pesimismului maniheist se referă la răul originar şi la neputinţa omenească de a-l înfrânge; religie
dualistă, maniheismul rezidă în definirea omului ca fiinţă duală, compusă din lumină şi întuneric
(binele divin şi răul satanic), iar mântuirea omului este adusă de Isus Cristos pentru că acest
salvator are o natură dumnezeiască, dar, în clipa apariţiei lui pe pământ, capătă o aparentă
corporalitate umană. În polemica sa cu creştinii, Mani afirma că răul are aceeaşi autonomie şi că
este la fel de etern ca şi binele. Raporta răul la materie, asimilată întunericului, iar binele la spirit,
asimilat luminii. Cele două lumi, întunericul şi lumina, deveneau pentru el elemente egale şi
adverse, toată istoria omenirii nefiind altceva decât o bătălie neîncetată dintre întuneric (rău) şi
lumină (bine), deci între diavol şi Dumnezeu. Maniheismul considera pe Isus Cristos un pseudo-
Cristos, intercalat în acţiunea autenticului Cristos, neîntrupat şi necumulând atribute umane şi
divine. Aparenta apropiere de doctrina creştină a dus la prigonirea maniheismului ca sectă
eretică de către creştinism şi islam.
Arianism = este o erezie din secolul IV, provenită de la Arius, prezbiter în Alexandria, care
susţinea că Isus Cristos nu are caracter divin, fiind o fiinţă creată. Afirmând aceasta, Arius se
baza pe unicitatea lui Dumnezeu, singurul care există în sine. Fiul, care nu există în sine, nu
poate fi Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu e unul, Fiul nu poate fi Dumnezeu. Pentru că
Dumnezeu este neschimbător, Fiul, care devenind om a devenit şi schimbător, nu poate fi
Dumnezeu. Fiul trebuie respectat ca fiind o fiinţă creată, care deşi a venit pe pământ prin Duhul
Sfânt, a avut totuşi un început. Fiul nu poate avea o cunoştinţă directă despre Tatăl, pentru că
Fiul este într-o altă existenţă. Arianismul a fost condamnat la Conciliul de la Niceea (anul 325),
-4-
unde a fost formulat şi Crezul Sfintei Treimi, ca apărare împotriva ereziei ariene. Între anii 337-
350, Împăratul Constant (vest) era un adept al creştinismului ortodox, iar Împăratul Constantin II
(est) era adept al arianismului. La Conciliul de la Antiohia (anul 341) s-a scos din Crez formularea
"de aceeaşi fiinţă cu Tatăl". În anul 350 Împăratul Constantin II a rămas singurul împărat al
Imperiului Roman, iar adepţii Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns să se declare,
atunci, că Fiul era total diferit de Tatăl. La Conciliul de la Constantinopol (anul 360), termenul
"Cel de o fiinţă cu Tatăl" a fost înlocuit cu "asemănător". După moartea lui Constantin II, creştinii
ortodocşi (catolici), majoritari în Vest, şi-au consolidat poziţia faţă de arianişti. În Est au avut loc
persecuţii împotriva creştinilor ortodocşi, sub împăratul arian Valens (anii 364-378), dar
învăţăturile lui Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa şi Grigore de Nazianz au revalidat Crezul de la
Niceea. Arianismul a fost învins definitiv, din punct de vedere teologic, în anul 381, când Sinodul
II ecumenic de la Constantinopol îl interzice în mod explicit, proclamând creştinismul ortodox
catolic drept religie oficială în Imperiul Roman. Dar arianismul s-a mai menţinut câteva sute de
ani, ca practică religioasă, mai ales în rândul populaţiilor germanice din Imperiu.
Donatism = este o mişcare apărută in biserica nord-africana, in jurul disputei despre validitatea
tainelor şi caracterul moral al săvârşitorului. În anul 311 e.n., Caecilian (compromis în timpul
persecuţiilor) este hirotonit episcop de Cartagina. De aceea, un grup de oponenţi a declarat drept
invalidă alegerea acestuia, pe considerentul că sunt taine administrate de un episcop cu trecut
pătat de păcate. Numai tainele practicate de preoţi cu un caracter moral şi cu un trecut
ireproşabil sunt acceptabile şi efective. Schisma s-a produs în momentul în care partea oponentă
a fost condusă de Donatus, urmaşul lui Marjorinus, contra-episcopul lui Caecilian. Ambele părţi
au apelat la arbitrajul Împăratului Constantin cel Mare. Acesta, nu numai că reuneşte două
sinoade la Roma şi Arles, în anul 313 e.n., care declara şi valida alegerea lui Caecilian, dar
intervine direct în defavoarea donatiştilor. Donatus a fost înlăturat, după ce donatiştii au fost
declaraţi eretici, iar bisericile lor au fost închise de Constantin cel Mare.
Pelagianismul = este doctrina provenită, ca denumire, de la teologul Pelagius (anii 354 – c.420)
cu privire la antropologia creştină. Deşi pelagianismul a fost condamnat, discuţiile teologice au
continuat, dând naştere unei nou conflict: disputa semipelagiană. Augustin, apărând doctrina
bisericii faţă de pelagianism, a mers prea departe. Susţinând necesitatea absolută a harului divin,
Augustin afirma că voinţa omului este atât de slăbită şi neputincioasă din cauza păcatului
strămoşesc, încât nu poate face, fără ajutorul lui Dumnezeu, decât fapte rele. Augustin a susţinut
şi ideea că Dumnezeu nu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, ci numai şi numai cei aleşi sau
predestinaţi să scape de osândă. Cei sortiţi osândei rămân printre cei pierduţi pentru vecie, fără
întoarcere (ideea a fost preluată de protestantism). Pelagianismul nu reuşeşte să priceapă firea
omului şi slăbiciunile lui. După Conciliul din Efes (anul 431), pelagianismul nu a mai tulburat
Biserica Greacă, astfel că istoricii greci ai secolului V nici măcar nu pomenesc ceva despre
controversă sau numele ereticilor. Însă erezia a continuat să mocnească în Vest şi s-a stins
foarte încet.
Australopitecus = un grup de primate apropiate de om, cu cele trei specii: afarensis, robustus şi
africanus.
Homo erectus = o specie de hominid preistoric, posibil precursor al omului modern. Chiar dacă,
strict anatomic, există unele trăsături care pot fi considerate primitive, în ansamblu, evoluţia lui
Homo erectus se înscrie pe direcţia acumulărilor, atât anatomice, cât şi culturale.
Homo primigenius = sau Omul de Neanderthal care a existat înainte de primul Homo sapiens.
Era canibal, cunoştea focul şi ştia să folosească uneltele simple.
Homo sapiens fossillis = specie de hominid premergătoare lui Homo sapiens sapiens.
Homo sapiens sapiens = omul modern, care apărut în urmă cu 90.000 ani în Orientul Apropiat.
Primat biped.
-6-
EUROPA (mileniul I î.e.n.)
Germanii
Sciţii
Dacii
Geţii
Tracii
Elenii
Hittiţii
Sarmaţii
Semiţi
Mezi-perşii
Indo-europenii
Celţii
-7-
Germanii – Din marele trib al hermionilor ar fi făcut parte mai ales
germanii de la Elba (suebii, quazii, hermundurii, semnonii, longobarzii
etc). Istvaeonii s-au aşezat între Rin, Main şi Weser şi erau formaţi din
batavi, bructeri, chatti, ubi etc), în timp ce în regiunile nordice se aflau
ingvaeonii, chaucii, anglii şi alte populaţii. În literatura de specialitate
germmana, triburile germanilor au fost împărţite în urma localizării lor pe
baza izvoarelor scrise şi arheologice, în două mari grupe: germanii de
apus (frizii, saxonii, francii, suebii, thuringii, alamanii, marcomanii,
bavarezii, quazii, langobarzii); germanii de nord şi de răsărit (bastarnii,
vandalii, burgunzii, goţii, vikingii). Din regiunile lor nordice, triburile
germane au început să migreze spre sud, în secolul VI-V î.e.n., intrând, în
perioada următoare, în conflict cu triburile celtice. După ce au ajuns la Rin
(secolul I î.e.n.) şi apoi la începutul e.n. şi la Dunăre, vor începe un lung
şir de lupte şi războaie cu Imperiul Roman, care vor persista până la
prăbuşirea Imperiului Roman de Apus (anul 476 e.n.).
-8-
Tracii – Au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba
tracică – o componentă a familiei limbilor indo-europene. Populaţiile s-au
răspândit în estul, centrul şi sudul Peninsulei Balcanice şi în părţile
adiacente Europei de Est. Au locuit în provincii antice precum Tracia,
Moesia, Dacia, Sciţia Minor, Sarmaţia, Bythinia, Mysia, Macedonia,
Panonia şi alte regiuni din Balcani şi Anatolia. Limba şi obiceiurile tracice
sunt în prezent dispărute. Ramura ştiinţei care se ocupă cu studiul Traciei
şi al tracilor se numeşte tracologie.
Elenii – În perioada Războiului Troian, elenii erau un trib relativ mic dar
puternic din Phtia, Tesalia, cu centrul în aşezările din Alos, Alope, TrehineI
şi Argosul. Mai multe etimologii au fost propuse pentru cuvântul elen, însă
niciuna nu a fost pe deplin acceptată. Se ştie însă cu siguranţă că etnia
elenă este legată de seli, înalţii preoţi din Dodona din Epir.
Mezo-perşii – Perşii sunt un popor iranian, care îşi are originea în triburile
indo-europene de păstori, pătrunse la sfârşitul mileniului II î.e.n. în Podişul
Iranian şi apoi stabilite în Persia, regiune situată la nord-est de Golful
Persic.
-9-
Indo-europenii – Sunt vorbitorii limbilor indo-europene, o familie de limbi
importantă din Eurasia.
- 10 -
CULTURI TRACO-GETICE (mileniul II-I î.e.n.)
INSULA CRETA
- 11 -
- 12 -
EGIPTUL (mileniul IV-I î.e.n.)
- 13 -
MESOPOTAMIA (mileniul IV-I î.e.n.)
- 14 -
STATELE DIN ORIENTUL APROPIAT (mileniul II î.e.n.)
- 15 -
CHINA ŞI INDIA (mileniul II î.e.n. – mileniul I e.n.)
- 16 -
IMPERIUL PERSAN (secolul V î.e.n.)
- 17 -
GRECIA ANTICĂ. MAREA COLONIZARE GREACĂ (secolul VIII-VI î.e.n.)
- 18 -
RĂZBOAIELE GRECO-PERSANE (anii 492-449 î.e.n.)
- 19 -
MACEDONIA ÎN ANTICHITATE
- 20 -
DACIA PÂNĂ LA CUCERIREA ROMANĂ
- 21 -
DACIA ÎN TIMPUL LUI BUREBISTA
- 22 -
ROMA CUCEREŞTE PENINSULA ITALICĂ
- 23 -
RĂZBOAIELE PUNICE (anii 264-146 î.e.n.)
- 24 -
EXPANSIUNEA ROMEI PÂNĂ ÎN SECOLUL II e.n.
- 25 -
IMPERIUL ROMAN (secolul IV)
- 26 -
LUPTELE LUI DOMIŢIAN CU DACII. RĂZBOAIELE DACO-ROMANE
- 27 -
DACIA ROMANĂ
- 28 -
IMPERIUL ROMAN. PRIMELE MIGRAŢII. REGATELE ROMANO-GERMANE (secolele IV-VI)
- 29 -
IMPERIUL CAROLINGIAN. IMPERIUL BIZANTIN
- 30 -
ARABII ŞI EXPANSIUNEA LOR (secolele VI-XIII)
- 31 -
FORMAŢIUNI POLITICE ROMÂNEŞTI (secolele IX-XIII)
- 32 -
EUROPA SECOLULUI XI
- 33 -
EUROPA ÎN TIMPUL CRUCIADELOR (secolele XI-XIII)
- 34 -
REGATUL POLONIEI. TRANSILVANIA, ŢARA ROMÂNEASCĂ, MOLDOVA. IMPERIILE
MONGOLILOR
- 35 -
ŢĂRILE ROMÂNE (secolul XIV-XV)
- 36 -
IMPERIUL ROMANO-GERMAN
- 37 -
RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (anii 1337-1453). REGATUL FRANŢEI
- 38 -
RENAŞTEREA ŞI RĂSPÂNDIREA EI. IANCI DE HUNEDOARA (anii 1441-1456)
- 39 -
ŢĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL XV. CIVILIZAŢII PRECOLUMBIENE. ŞTEFAN CEL MARE.
VLAD ŢEPEŞ.
- 40 -
MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE
- 41 -
EUROPA ÎN SECOLUL XV
- 42 -
EUROPA SECOLULUI XVI
- 43 -
REFORMA (secolul XVI)
- 44 -
IMPERIUL ROMANO-GERMAN (HABSBURGI)
- 45 -
RĂZBOIUL DE 30 ANI (anii 1618-1648). REVOLUŢIA DIN ŢĂRILE DE JOS
- 46 -
EUROPA ÎN SECOLELE XVII-XVIII
- 47 -
REVOLUŢIA ENGLEZĂ (anii 1642-1649). REVOLUŢIA AMERICANĂ (anii 1774-1783)
- 48 -
MAREA REVOLUŢIE FRANCEZĂ (anii 1789-1795). RĂZBOAIELE NAPOLEONIENE (anii
1796-18150)
- 49 -
ŢĂRILE ROMÂNE ÎNTRE ANII 1601-1812
- 50 -
EUROPA ÎNTRE ANII 1845-1848
- 51 -
REVOLUŢIA DE LA ANUL 1821 – TUDOR VLADIMIRESCU
- 52 -
REVOLUŢIILE DE LA 1848 DIN EUROPA
- 53 -
- 54 -
EUROPA ÎNTRE anii 1848-1870
- 55 -
CUCERIREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI (anii 1877-1878)
- 56 -
SUA. AMERICA DE SUD. AUSTRALIA (secolul XIX)
- 57 -
AFRICA (secolele XVIII-XIX)
- 58 -
ALIANŢELE DIN EUROPA ÎN ANUL 1912. RĂZBOAIELE BALCANICE (anii 1912-1913)
- 59 -
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (anii 1914-1918)
- 60 -
ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE NAŢIONALĂ
- 61 -
EUROPA ÎNTRE CELE DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE (anii 1918-1939)
- 62 -
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (anii 1939-1942)
- 63 -
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (anii 1942-1945)
- 64 -
EUROPA (anii 1945-1989)
- 65 -
EXPANSIUNEA COMUNISMULUI PÂNĂ ÎN 1950. RĂZBOIUL DIN COREEA (anii 1950-1953)
- 66 -
ALIANŢE POLITICE ŞI MILITARE DUPĂ ANUL 1945. ORGANIZAŢII ECONOMICE
INTERNAŢIONALE DUPĂ ANUL 1950
- 67 -
EUROPA ÎN ANUL 1997
- 68 -
RĂZBOIUL DE SECESIUNE (anii 1861-1865)
- 69 -
UNIUNEA EUROPEANA ANUL 2007
- 70 -
ASALTUL IZRAELIAN ÎN GAZA
- 71 -
DESCOPERIRI GEOGRAFICE
- 72 -
RĂZBOIUL YOM KIPPUR SIRIA-ISRAEL (6-10 octombrie 1973)
- 73 -
RĂZBOIUL DIN GEORGIA ANUL 2008
- 74 -
RĂZBOIUL DIN COREEA (anii 1950-1953)
- 75 -
RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (anii 1337-1453)
- 76 -
RĂZBOIUL CIVIL DIN SPANIA (anii 1936-1939)
- 77 -
RĂZBOIUL RECE ANUL 1959
- 78 -
RĂZBOIUL DIN IRAK ANUL 2003
- 79 -
RĂZBOIUL DIN VIETNAM (anii 1959-1975)
http://iris-milkywaygalaxy.blogspot.com/
Mona Bernhardt-Lörinczi
- 80 -