libertatea de a nu interesa pe nimeni Dacă înainte de 1989 rostirea adevărului era un act de curaj pentru că trebuia să-ţi asumi consecinţele pe care gestul acesta le-ar fi produs, astăzi s-a ajuns să nu mai intereseze pe nimeni, nici măcar la nivel de simplă discuţie, recunoaşterea unor adevăruri pe care, indiferent că vrem sau nu să le acceptăm, oricum viaţa prin însăşi experienţa zilnică ne obligă să le recunoaştem. Fatalmente suntem obligaţi să acceptăm tot ce nu ne convine, -din lipsă de alternative-, credem noi şi, aparenţe şi că, oricât de buni actori am rostirea adevărului, ne merităm soarta. forţăm conştiinţa să accepte crede că suntem, mai devreme sau mai Iată de ce s-a ajuns, folosind doar un târziu viaţa însăşi devoaleză falsităţile exemplu, să nu se discute nimic despre falsităţile şi ipocriziile obligându-ne să ne recunoaştem aşa cum apelul părintelui Iustin Pârvu, cosmetizând realitatea şi suntem şi nu cum avem impresia că am fi. preferându-se tăcerea conspirativă pentru prefăcându-ne că suntem Omul contemporan acceptă tot mai a nu părea că ieşim din tipare sau pentru a uşor compromisuri şi fără să-şi facă prea nu deveni ridicoli. mulţumiţi doar de dragul de mari procese de conştiinţă, dacă este Dacă a trezi conştiinţele oamenilor a fi în ton cu opinia generală. nevoie, se face frate cu necuratul pentru a spre a-i ajuta să descopere şi să înţeleagă trece puntea. pericolele care pândesc, dacă a demasca în În loc să ne asumăm responsabilităţi De aceea s-a ajuns astăzi la o situaţie mod public mijloacele perfide şi şi să rostim cu curaj adevărurile incomode jenantă, în condiţiile în care grupuri insinuante prin care diavolul şi slujitorii pentru unii pe care, de altfel, mulţi dintre restrânse care se autodefinesc elite şi care lui încearcă să ne îndepărteze de noi preferăm doar să le mormăim, într-o absolut conjuctural deţin anumite Dumnezeu şi dacă încercând să-i ajuţi pe atitudine în care, duplicitari şi ipocriţi ne privilegii, profită copios şi exploatează oameni să înţeleagă aceste primejdii şi să- este teamă să ni se audă vocea, preferăm să dramatic această stare de spirit, ştiind că şi păstreze conştiinţa trează, dacă toate facem compromisuri cu a noastră nu avem curajul să ne asumăm răspunderi acestea deci te recomandă ca inactual şi conştiinţă ori de câte ori ar fi nevoie. şi să rostim adevărul pronunţând demodat, este preferabil să fii perceput Într-o lume în care totul se judecă cuvintele tare şi corect fără a mai crea astfel decât să alegi compromisul doar numai după aparenţe, pentru foarte mulţi a impresia că suntem timoraţi, că ne este pentru că vrei să fii asemeni celorlalţi. devenit important să trăiască încercând frică... Cu dreptul de a spune orice, dar în doar să salveze aparenţele şi în felul acesta În ziua în care vom şti să acelaşi timp cu sufletul strâns la gândul că ne pervertim sufletul devenind maeştrii răspundem la ameninţări cu demnitate, în libertatea de a nu interesa pe nimeni poate disimulării, acceptând tot ce nu ne convine ziua în care nu ne vom mai arăta dispuşi să să anuleze sau să coboare în derizoriu şi nu ne face plăcere, falsificându-ne atât de facem compro - misuri cu a noastră demersul pe care l-am făcut, nădăjduiesc mult încât ajungem într-o bună zi să nu mai conştiinţa, preferând mai degrabă să nu că acest manifest va fi probabil un îndemn ştim nici noi cine suntem cu adevărat sau trecem niciodată puntea dacă preţul pe la recunoaşterea unei stări de fapt. cine credem că suntem. care trebuie să-l plătim este acela de a Preocupaţi mai mult de cum arătăm, renunţa la principii pentru un avantaj de cultivăm o falsă pedanterie în încercarea de moment, atunci abia rostirea adevărului Pr. Dragoş IFTIMESCU a-i convinge pe cei din jurul nostru că poate să însemne ceva. Dar atâta vreme cât suntem mai valoroşi, fără să ne dăm seama ne complacem în mediocritatea minciunii că Dumnezeu nu poate fi înşelat cu şi a falsităţilor de tot felul şi nu ne asumăm