Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
29Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Trafic Rutier Si Circulatie Rutiera

Trafic Rutier Si Circulatie Rutiera

Ratings: (0)|Views: 1,212 |Likes:
Published by fullfull11

More info:

Published by: fullfull11 on Jul 18, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/16/2013

pdf

text

original

 
1.
EVOLUŢIA LEGISLAŢIEI CU PRIVIRE LA CIRCULAŢIA RUTIERĂ ÎN ROMÂNIA
Despre circulaţie rutieră se poate vorbi din momentul în care au apărut drumuri (roufe - drum, în Ib.franceză) pe care să poată circula mijloace cu ajutorul cărora se transportă oameni sau bunuri.Evident, în prima perioadă a existenţei sale, omul a circulat numai pe jos (per 
 pedes
- pe picioare, pe jos, înIb. latină), circula pedestru, aşa că nu a avut nevoie decât cel mult de poteci.Pentru transportul produselor grele se foloseau, începând cu mileniul VI î.Hr., sănii formate din tălpici culegături între ei, trase de oameni. S-ar putea spune că în acest caz poteca a început să semene cu drumul dinaccepţiunea noastră.Ulterior, atunci când au fost îmblânzite animale de povară (calul, elefantul, cămila, lama, renul), acestea aufost utilizate pentru transportul oamenilor şi al bunurilor.Despre un transport rutier se poate vorbi însă doar din momentul în care a fost descoperită roata - momentde maximă importanţă în evoluţia civilizaţiei umane.Primele dovezi ale utilizării roţii sunt datate la cea 3.500 î.Hr (roata plidescoperila Ur, înMesopotamia). Există dovezi că în Asia Mică se utiliza roata cu spiţe pe la 1.700 î.Hr, iar pe continentul europeancea mai veche dovadă o constituie roata descoperită la Mercuraggio, în Italia (cea 1400 Î.Hr.). începând din mileniul II î.Hr., în Mesopotamia, în Egipt se foloseau pentru transport care (cu două roţi) dediverse forme, iar pe la anul 1000 î.Hr. începe să fie folosită căruţa cu patru roţi. în ce priveşte Grecia antică, suntcunoscute imaginile cu carele de luptă utilizate de eroii războiului troian. în Imperiul Persan, pe vremea lui Cirus al ll-lea cel Mare (559 - 530 Î.Hr.) funcţiona un serviciu de curieripoştali foarte bine pus la punct, cu o reţea de drumuri ce lega toate satrapiile imperiului de capitală. în Imperiul Roman, transportul dispunea de o reţea de drumuri (incluzând poduri, viaducte) foarte durabile- unele drumuri fiind funcţionale şi astăzi (celebru este "Via Appia").Cea mai veche dovadă a unei circulaţii rutiere în România este calea pietruită de la intrarea în cetateaHistria (primul oraş de pe teritoriul ţării noastre - sec. VII Î.Hr.), pe care s-au păstrat întipărite două şanţuri paralele -urmele lăsate de roţile carelor cu poveri ce se îndreptau spre corăbiile din port.Urme asemănătoare se găsesc şi în celelalte cetăţi greceşti de pe litoral - Callatis şi Tomis, dar şi îninteriorul cetăţii Sarmizegetusa. Dacii foloseau şi ei aceleaşi care cu două sau cu patru roţi (pentru luptă sau pentrucărăuşie), dovezi fiind imaginile de pe columna lui Traian, monumentul de la Adamclisi sau de la cetăţileSarmizegetusa şi Romula.Drumurile erau înguste şi nu dispuneau decât de o "bandă de circulaţie", cum am spune astăzi, astfel căprimele reguli de circulaţie se refereau la circulaţia alternativă pe aceste drumuri, într-un sens la descărcareabunurilor şi în celălalt sens la încărcarea lor. în interiorul cetăţilor numărul de care a crescut, străzile rămânând însă înguste, astfel că au fost instituite"reguli de circulaţie": aşa a apărut, mai întâi la romani, circulaţia în sens unic.După "evul întunecat" - primul mileniu după căderea Imperiului Roman, când civilizaţia europeană acunoscut un regres chiar - circulaţia rutieră îşi reia progresul: în 1464 se introduce în Franţa diligenta (trăsurăspecială cu care se transportau pachetele şi corespondenţa între două localităţi); în 1500 se înfiinţează între Vienaşi Bruxelles primul servicu poştal; în 1661, din iniţiativa matematicianului Blaise Pascal, se organizează la Paris unserviciu de transport în comun cu tramcare (vehicule, cu tracţiune animală, pentru transportul oamenilor). în ceea ce priveşte ţările române, prima atestare documentară despre transportul rutier datează din 1399 şise referă la
olăcari 
(curieri domneşti care se deplasau cu cărucioare pentru o singură persoană, trase de cai -o/ace).O analiză detaliată a evoluţiei transportului de persoane şi bunuri şi a reglementărilor din acest domeniu înţările române a fost realizată de ministrul de interne Alexandru Vaida Voevod în "Expunerea de motive" - din care,păstrând stilul, sunt prezentate în continuare unele informaţii. Ea a fost prezentată în cadrul discuţiilor generale dinSenatul României, în anul 1929, pentru susţinerea proiectului legii asupra circulaţiei pe drumurile publice.Pentru asigurarea schimbului de informaţii între cârmuitorii ţărilor române, dar şi cu conducătorii altor state, încă cu mult înaintea lui Matei Basarab, a luat fiinţă un serviciu public de transporturi, care era pus sub conducereaMarelui Postelnic.Ordinele referitoare la autorităţile din interiorul ţării se transmiteau prin curieri care purtau denumirea de"lipcani" şi care erau puşi sub conducerea unui
vătaf de lipcani.
Corespondenţa trimisă peste hotare era asigurată de curieri, care se numeau "călăraşi", aflaţi subconducerea unui "vătaf de călăraşi". Călăraşii, pe lângă faptul că erau curieri domneşti, realizau şi
 
2__________________________________________ 
CIRCULAŢIE RUTIERĂ
tranzitul corespondenţei diferiţilor ambasadori străini cu suveranii altor ţări, serviciul de transport putând fi utilizat depersoane aflate pe trepte sociale superioare.Serviciul de călăraşi funcţiona foarte eficient, dovadă fiind mărturia lui Paul de Alep, care, în calitate dearhidiacon, a însoţit pe patriarhul Macarie în călătoria sa în Moldova şi Muntenia în anul 1650: "Astfel de cai şicăruţe sunt aici în fiecare oraş, târg sau sat. Călătoria noastră era mai repede decât zborul unei păsări". în perioada 1675 - 1678 este atestat documentar primul serviciu poştal din Moldova, în timpul domniei luiAntonie Ruset-Rosetti.O dezvoltare deosebită a cunoscut serviciul public de transporturi în epoca fanariotă, când, călătorul carepleca din Bucureşti spre Urziceni, Buzău, Focşani sau spre Piteşti, Câmpulung, Râmnicu Vâlcea sau spre Brăila,găsea la distanţă de 20 de km câte o staţie unde se afla o căruţă, cai şi surugii pentru continuarea drumului.Aceste staţii se numeau "menziluri" şi erau conduse de "căpitanii de menziluri".Organizarea amănunţită a dotării şi funcţionării "menzilurilor" a fost efectuată în anul 1775 de cătreAlexandru Ipsilanti, printr-un hrisov.Hrisovul lui Ipsilanti are darul de a fi primul regulament de circulaţie publică, constituind primul documentcare reglementează acest domeniu.Prin intermediul hrisovului se stabileau atribuţiile poliţieneşti ale "căpitanilor de menziluri" care trebuiau săasigure ca la fiecare "menzilhanea" (poştă) să funcţioneze "o căpetenie de slujitori" ajutată de un "beşliu" (păzitor)sau doi, după necesitate, care avea sarcina să asigure "paza drumului de oameni răi".La finele veacului al XVIII-lea circulau pe drumurile publice relativ puţine vehicule - căruţe, tramcare,trăsuri, şarete, carete, butci. Iarna se circula cu sănii, într-un număr comparabil cu cel al vehiculelor folosite vara. înoraşe se foloseau pentru transportul public birjele, droştile (trăsurile de piaţă), în Bucureşti, unde mijloacele detransport se înmulţiseră, de rezolvarea problemelor de circulaţie, de întreţinerea drumurilor se ocupa "AgiaCapitalei", apoi "Vornicia din Lăuntru".Primele manifestări ale preocupărilor pentru buna circulaţie a vehiculelor în Bucureşti au existat, după cumrezultă din documentele emise de organele administraţiei, încă din vremea domniei lui Caragea Vodă care,adresându-se Vel-Spătarului, îi ordona acestuia să ia măsuri de interzicere a circulaţiei căruţelor care transportaulemne, fân şi cherestea pe uliţele din preajma Podului Mogoşoaiei, toamna, când începeau ploile şi noroaiele,indicându-se rute ocolitoare. Aceste măsuri trebuiau aduse la cunoştinţă publicului prin "prăvăliaşi" şi prin cei careaveau case în acele zone. în anul 1801 domnitorul Alexandru Moruzi a cerut Agăi si Vel-Spătarului să ia măsuri împotriva vizitiilor "netrebnici" care circulau cu viteză, stricau podurile (pavajul cu butuci din lemn cu care erau acoperite uneledrumuri) şi nu se sfiesc a "sacatefsi" (a lovi) oamenii, dispunând ca vizitii care vor produce "vreo pagubă sau hituirecât de mică" să fie trimişi chiar la ocnă.Prima încercare de reglementare juridică referitoare exclusiv la domeniul circulaţiei pe drumurile publice aavut loc, în România, în anul 1859, când, în Bucureşti, se elaborează cu titlu experimental primul regulamentintitulat "Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti". Actul normativ prevedea, în principal, obligaţii însarcina proprietarilor (numărul de circulaţie al trăsurii tebuia să fie înscris pe spatele caroseriei) şi al birjarilor, carenu aveau voie să circule decât la pas, trebuiau să nu stropească pietonii şi să circule cu multă atenţie prin locurilestrâmte.Acest act experimental rămâne în vigoare timp de 9 ani, adică până în 1868, când Consilul Comunal alCapitalei a votat un "Regulament pentru trăsurile de piaţă din Bucureşti" care prevedea printre altele: " 1- nimeni nue volnic a conduce trăsura fără livret; 2 - trăsurile să fie curate şi de bună stare, iar hrana cailor să fie: fân, ovăz şiorz, căci orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula; 3 - conducătorii să fie îmbrăcaţi curat, cuhaine cuviincioase; 4 - conducătorii n-au voie a fuma când sunt în mers cu muşterii; 5 - birjarii prinşi pe capră beţi,se vor aresta; 6 - toate trăsurile vor avea, noaptea, felinare aprinse".Tot în 1868 apare "Legea pentru drumuri", cu referire la construcţia şi întreţinerea drumurilor, dar şi lanecesitatea reglementării circulaţiei rutiere la nivelul întregii ţări. în ianuarie 1871 Prefectura Poliţiei Capitalei publică o nouă dispoziţie legală, mai severă, către conducătoriibirjelor de piaţă (trăsurilor) si omnibuzelor: Astfel, "nu va mai putea ţine hăţurile în mână prin Capitală decât acelacare va avea asupra sa un act semnat de notabilii suburbiei şi de starostele respectiv, cum că are probitatea cerutăşi este capabil a conduce cu ştiinţa trebuincioasă, pentru siguranţa publică, şi vor fi îmbrăcaţi curat, cu uniformă,şapcă cu două trese, surduc lung, până din jos de genunchi, cu două rânduri de nasturi galbeni". De asemenea, "sănu suie pe capră acela care nu a împlinit 21 de ani... să nu meargă mai iute decât în treapădul cailor... şi să nufumeze... să meargă numai pe partea dreaptă a străzilor... să nu transporte bagaje după ora 9 seara... iar de vor figăsiţi beţi sus (pe capră) îndată vor fi arestaţi."
 
3__________________________________________ 
CIRCULAŢIE RUTIERĂ
Preocupări pentru buna organizare a deplasării vehiculelor a avut nu numai administraţia Bucureştiului ci şia unor oraşe de provincie. Astfel, în februarie 1886 apare un "Regulament asupra birjelor şi circularea lor în oraşulFocşani", precum şi un "Regulament asupra circulaţiei pe strade şi trotuare".Din cuprinsul acestor reglementări rezultă obligaţiile conducătorilor de vehicule care trebuiau să cunoascăbine străzile şi adresele autorităţilor publice (aşa cum trebuie să ştie taximetriştii, în ziua de azi, deşi nu esteprevăzut expres!), să circule pe partea neocupată a străzii, să staţioneze numai în locurile fixate, să fie îmbrăcaţicurat şi să nu conducă în stare de ebrietate.Se observă că în aceste regulamente cu privire la circulaţia rutieră au fost introduse o serie de normeperfect valabile şi astăzi: înmatricularea vehiculelor, circulaţia pe partea dreaptă a drumului public, limitarea deviteză, interzicerea consumului de băuturi alcoolice pentru conducători etc. în urma primelor importuri de automobile, la 5 aprilie 1904 s-a constituit Asociaţia Automobiliştilor dinRomânia (Automobil Clubul Român - ACR). care îşi propunea să susţină elaborarea unei legislaţii rutiere, formareaunor mecanici şi conducători auto, îmbunătăţirea reţelei de drumuri şi semnalizarea locurilor periculoase, etc. în anul 1906, este publicat "Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice", urmare şi a faptuluică deja sistemul circulaţiei rutiere se schimbase: alături de pietoni, de vehicule cu tracţiune animală (inclusivtramvaiul cu cai) au apărut în circulaţie şi autovehicule, ce se pot deplasa cu viteze mult mai mari.Acest act normativ prevede reglementări noi: "persoanele care merg pe jos nu trebuie sa meargă în caleavehiculelor şi a animalelor conduse, ele trebuie să meargă pe acostamente aşa ca circulaţia în mijloc să fie liberă...La rândul lor conducătorii vehiculelor şi ai animalelor sunt datori de a da semnale călătorilor pedeştri, că se apropiede ei, spre a nu sta în calea lor; semnalele vor fi date cu aparate sonore sau prin strigăte puternice."Totodată, acest regulament constituie primul act normativ care prevede norme tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele, precum şi obligaţiile proprietarilor în acest domeniu. Spre exemplu, se stipula căautovehiculele trebuie să fie prevăzute cu frâne puternice cel puţin pe roţile din spate, care să poată fi acţionate dela postul de conducere, conducătorul fiind obligat să conducă în aşa fel încât să vadă încontinuu şi în toate părţiledrumului pe care circulă.Pentru anumite categorii de autovehicule, proprietarii lor erau obligaţi să le prezinte o dată la trei luni laorganele de circulaţie ale poliţiei pentru verificarea frânelor. Dacă acestea nu corespundeau din punct de vederetehnic se lua măsura scoaterii vehiculului din circulaţie.Un an mai târziu, în 1907, dispoziţiile "Regulamentului poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice" a fostcompletat cu primele dispoziţii referitoare la obligativitatea ca toate persoanele care doresc conduautovehicule să posede "brevetul" de şofer, care putea fi obţinut în urma susţinerii unui examen.Autorităţile au luat această măsură ca urmare a creşterii continue a numărului de autovehicule (138automobile în Bucureşti, la acel moment), care erau conduse de către proprietarii lor sau de către oricine se încumeta, fără a fi nevoie de permis de conducere.Examinarea celor care doreau să obţină brevet se efectua de către Prefectura de Poliţie din Bucureşti, care în decembrie 1907 a organizat primul examen. Acesta consta dintr-o probă de viteză pe şosea şi o probă de"frânare instantanee" în momentul în care examinatorul arunca în faţa automobilului aflat în plină viteză un sacumplut cu paie sau taiaş de lemn.Introducerea primelor indicatoare de circulaţie pe şosele s-a hotărât la primul Congres Internaţional alDrumurilor, ţinut la Paris în anul 1908, la care a participat şi un reprezentant al României, Jean Cămărăşescu, carea semnat convenţia adoptată. S-a pus în discuţie, pentru prima oară, avertizarea conducătorilor auto asuprapericolelor de accidente, stării drumurilor publice prin "semne vestitoare" ce urmau să fie instalate de-a lungulprincipalelor artere de circulaţie.Cu toate acestea, în România indicatoarele de circulaţie au fost introduse practic de abia în anul 1913,când erau înregistrate 1300 de automobile. Semnele de circulaţie erau în număr de 15, unele având denumiri careastăzi par desuete (urcuş, cotitură cu urcuş, coborâş cu o cotitură bruscă, caldarâm rău, ...), dar deosebit de utile.Primul dintre aceste semne a fost instalat pe şoseaua Bucureşti - Ploieşti, la intrarea în Tâncăbeşti.Cu toate că primul examen pentru obţinerea "brevetului" de conducător auto a fost organizat în decembrie1907, primul curs pentru "mecanici auto conducători" a fost organizat în ianuarie 1911 şi a fost finalizat trei luni maitârziu când toţi cei 12 cursanţi au fost brevetaţi.Condiţiile de înscriere la cursuri erau: vârsta minimă - 18 ani; elevul trebuie să ştie carte, să aibă certificatde bună purtare, să fie sănătos şi să plătească taxa. Planul de învăţământ cuprindea "teoria automobilului"(dimineaţa) şi "practica", adică "repararea maşinii" şi "conducere auto" (după amiaza). în programa disciplinei"teoria automobilului" erau incluse capitolele "neomorârea de oameni" şi "scoaterea de fum a maşinilor".Apariţia şi proliferarea automobilului au impus reconsiderarea normelor de reglementare a circulaţiei rutiere,astfel încât să se asigure un grad ridicat de siguranţă în circulaţia rutieră..

Activity (29)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Gina Vo liked this
Iliescu Andreea liked this
Marilena Coman liked this
Alina Handa liked this
valentintr liked this
Alina Handa liked this
Imola Godri liked this
ana2000ana liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->