You are on page 1of 1

Slova creştină 3

BIOGRAFII SFINTE
În această lună, în ziua a doua, a poruncit ca Ioan să fie legat de coada unui cal şi să fie venit să se închine cu credinţă Sfântului.
târât pe caldarâmul cetăţii, ceea ce s-a împlinit cu Atunci când scaunul mitropolitan a fost mutat
pomenirea, Sfântul Ioan cel Nou de la repeziciune. Rămânând tare în credinţă, mucenicul lui la Iaşi, au fost mutate şi moaştele Sfântului Ioan, fiind
Suceava Hristos nu înceta să înalţe rugăciuni către Atotţiitorul, depuse în biserica Mitropoliei, unde au stat până în
S-a născut în cetatea Trapezunt, în jurul anului ceea ce a înfuriat pe unul din chinuitori să scoată sabia şi anul 1686, când au fost luate de mitropolitul Dosoftei şi
să reteze capul acelui mărturisitor al lui Hristos. Astfel, duse în Polonia, de frica năvălitorilor lui Ioan Sobieski.
acest ales al Domnului, şi-a dat viaţa în mâinile lui Ele au fost repatriate de-abia în 13 septembrie 1783, prin
Hristos, de la care a primit cununa cea neveştejită a eforturile episcopului de Rădăuţi, Dositei, şi depuse în
slavei sfinţilor mucenici. fosta catedrală mitropolitană "Sf. Mare Mucenic
Din ură faţă de creştini, tătarii nu i-au lăsat pe Gheorghe". Sfintele moaşte vor mai călători încă o dată
aceştia să vină şi să ia corpul neînsufleţit al Sfântului, forţat prin străinătăţi, de această dată în timpul
pentru a-l îngropa după cuviinţă. Însă tradiţia spune că primului război mondial, fiind adăpostite la Viena,
în noaptea care a urmat martiriului, în jurul acelui trup până în anul 1918, când se vor întoarce definitiv în
s-au arătat făclii arzând şi câţiva bărbaţi cu chipuri Moldova, de unde vor continua să ne poarte sufletele
luminoase, care cântau şi făceau tămâiere. Un martor noastre către acea epocă măreaţă de început a dăinuirii
păgân, care se întâmpla să fie acolo, a crezut că acei noastre.
bărbaţi sunt creştini, şi de aceea a scos arcul ca să tragă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
asupra lor. Însă, întinzând arcul, mâinile i-au rămas hotărât, în anul 1950, ca ziua de 2 iunie să fie înscrisă în
lipite de arc şi de săgeată, până când şi-a mărturisit calendar ca zi de pomenire a acestui vrednic mucenic al
fapta. Auzind acele întâmplări şi înfricoşându-se, lui Hristos.
eparhul a îngăduit creştinilor să vină şi să ia spre
îngropăciune trupul Sfântului. Astfel, Sfântul Ioan a fost
îngropat după cuviinţă în cimitirul creştinesc al Cetăţii În această lună, în ziua a douăzeci şi
Albe. doua, pomenirea, Sf. Ier. Grigorie
Deşi se simţea vinovat de moartea mucenicului,
Dascălul, mitropolitul Ţării
negustorul Reiz şi-a pus în gând încă o faptă nelegiuită,
plănuind să fure moaştele Sfântului şi să le ia cu el, Româneşti
pentru ca de revărsările darurilor dumnezeieşti ce se
făcea printr-însele să se bucure conaţionalii săi. Dar Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost
acest lucru i s-a descoperit, prin minune dumnezeiască, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
preotului care slujea la biserica cimitirului. Acesta l-a Române în luna octombrie 2005, la propunerea
prins astfel pe negustor asupra faptului, astfel că fapta Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi
acestuia a fost zădărnicită. Totodată, preotul a adunat pe Dobrogei şi proclamat ca sfânt la 21 mai 2006, la hramul
creştini în procesiune, şi astfel au dus moaştele Sfântului Catedralei patriarhale, Sfinţii Împăraţi Constantin şi
1300, din părinţi iubitori de Dumnezeu, ceea ce l-a făcut Elena.
Ioan în biserica cetăţii, depunându-le în Sfântul Altar.
să fie râvnitor al împlinirii poruncilor lui Hristos. Născut la Bucureşti în 1765, Sfântul Ierarh
Aici au stat timp de 70 de ani revărsând multe binefaceri
Ocupaţia lui de bază era negoţul, călătorind adesea prin Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Ţării Româneşti
asupra celor care veneau şi îngenuncheau în faţa sfintei
cetăţile şi târgurile de pe malurile Mării Negre. Acest între anii 1823-1834. După ce a studiat la renumite şcoli
racle.
lucru i-a dat posibilitatea să cunoască multe din din Bucureşti, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie
Vestea minunilor ce se săvârşeau la moaştele
frumuseţile Ortodoxiei, şi să dorească şi mai mult Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamţ.
Sfântului Ioan a ajuns şi până în Ţara Moldovei, unde pe
împlinirea poruncilor lui Hristos. Astfel, tânărul Dornic de desăvârşire, la îndemnul Sfântului Paisie,
atunci domnea voievodul Alexandru cel Bun. Acesta
negustor se arăta milostiv faţă de cei lipsiţi, mângâietor al tânărul monah Grigorie vieţuieşte o perioadă de timp la
sfătuindu-se cu mitropolitul Iosif al Moldovei, a dorit să
celor aflaţi în necazuri, apărător al dreptei-credinţe. De Sfântul Munte Athos. Revenind în ţară, se aşază la
aducă sfintele moaşte în ţară. Astfel, în anul 1402, la
aceea, în scurt timp, el s-a bucurat de o deosebită preţuire mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal
numai 2 ani de la instalarea pe scaunul Moldovei,
în faţa tuturor, ceea ce nu era pe placul anumitor reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, stareţul
Alexandru cel Bun reuşeşte să aducă în Moldova
negustori, care doreau să aibă mai multă clientelă. Astfel mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani. În anul 1823,
moaştele Sfântului Ioan, printr-o procesiune, în urma
că aceştia ajunseră să-l invidieze pe Ioan pentru cinstea Sfântul Grigorie a fost chemat la Bucureşti de
căreia moaştele au fost depuse în catedrala
de care se bucura. domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales
mitropolitană din cetatea de scaun a Sucevei, astăzi
Într-una din călătoriile sale spre Cetatea Albă, mitropolit al Ţării Româneşti. Ca arhipăstor,
biserica Mirăuţi. De atunci, Sfântul Ioan este cinstit ca
acest râvnitor al Domnului a avut ca însoţitor pe un mitropolitul Grigorie Dascălul a desfăşurat o neobosită
apărător al Moldovei, prin sfintele sale moaşte
neguţător apusean, pe nume Reiz, care era de confesiune activitate pastoral-misionar ă şi social-culturală ,
săvârşindu-se minuni nenumărate asupra celor care au
catolică. Iscându-se discuţii pe tema credinţei, Ioan numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş,
reuşea să-i demonstreze neguţătorului catolic erorile Râmnic şi Buzău şi întemeind şcoli teologice în fiecare
fundamentale ale credinţei lui, astfel că acesta s-a pornit dintre aceste centre eparhiale. Întreaga viaţă şi lucrare a
cu ură împotriva lui Ioan, punându-şi în gând să se mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un
răzbune pe tânărul Ioan. Ajunşi în Cetatea Albă, exemplu de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru
negustorul catolic a mers la mai-marele cetăţii, păstoriţii săi de sprijinul său material beneficiind
spunându-i că ştie pe cineva care ar dori să se lepede de numeroşi săraci, văduve, orfani oferind hrană, adăpost
credinţa sa şi treacă la religia tătarilor. Această veste l-a şi cărţi de învăţătură. La moartea sa au rămas o mulţime
bucurat mult pe mai-marele cetăţii, care a cinstit cu de cărţi pregătite spre a fi oferite în dar şcolarilor.
daruri alese pe Reiz, poruncind totodată ca să fie adus cel Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în
ce dorea convertirea la religia strămoşilor săi. Astfel, Ioan scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti a fost
ajunge în faţa mai-marelui cetăţii, care îl îmbie cu cuvinte întreruptă de către administraţia rusă instaurată în
măgulitoare să se lepede de credinţa cea întru Hristos. Principatele române, fiind exilat timp de peste patru ani
Înţelegând ticăloşia lui Reiz, Sf. Ioan a mărturisit că totul la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani. Sfântul Ierarh
era o minciună pusă la cale de Reiz, şi că el nu are de gând Grigorie s-a îngrijit, în mod special, şi de restaurarea
să se lepede de credinţa sa, trecând la cea a tătarilor, pe catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de
care a arătat-o a fi neputincioasă. traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor
Auzind aceste vorbe, eparhul a considerat că Sfinţilor, pe care le considera atât de folositoare pentru
tânărul Ioan este un dispreţuitor al credinţei tătăreşti, formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor
drept care a poruncit să fie dus la munci groaznice. În credincioşilor.
toiul acestor chinuiri, tânărul mucenic lăuda pe Pentru viaţa, activitatea şi strădania sa
Dumnezeu că l-a învrednicit de o asemenea pătimire, şi duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în
se ruga pentru întărirea sa în suferinţe. Văzând istoria Bisericii şi a poporului român drept cel mai de
chinuitorii că nu reuşesc să biruiască tăria credinţei seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Ţării
"ghiaurului", aceştia l-au dus înapoi la eparh, care i-a Româneşti.
făgăduit multe bunătăţi în schimbul lepădării sale de
Hristos. Tânărul mucenic a arătat însă că mai de preţ sunt Pr. Mihai - Silviu ŢIGĂNESCU
acele pătimiri, ceea ce a înfuriat şi mai tare pe eparh, care

You might also like

  • Pag 03
    Pag 03
    Document1 page
    Pag 03
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Doamne, Auzi Glasul Meu
    Doamne, Auzi Glasul Meu
    Document8 pages
    Doamne, Auzi Glasul Meu
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 page
    Pag 08
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Experti
    Experti
    Document104 pages
    Experti
    Ovidiu Prodan
    No ratings yet
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 page
    Pag 07
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 page
    Pag 02
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 page
    Pag 04
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 06
    Pag 06
    Document1 page
    Pag 06
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 05
    Pag 05
    Document1 page
    Pag 05
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 page
    Pag 02
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 01
    Pag 01
    Document1 page
    Pag 01
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 page
    Pag 08
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 page
    Pag 07
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 06
    Pag 06
    Document1 page
    Pag 06
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 page
    Pag 04
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 05
    Pag 05
    Document1 page
    Pag 05
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 03
    Pag 03
    Document1 page
    Pag 03
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 01
    Pag 01
    Document1 page
    Pag 01
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 01
    Pag 01
    Document1 page
    Pag 01
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 06
    Pag 06
    Document1 page
    Pag 06
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 page
    Pag 07
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Sf. Ioan Iacob
    Sf. Ioan Iacob
    Document33 pages
    Sf. Ioan Iacob
    hugeabugea
    100% (2)
  • Pag 03
    Pag 03
    Document1 page
    Pag 03
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 05
    Pag 05
    Document1 page
    Pag 05
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 page
    Pag 02
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 page
    Pag 08
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 page
    Pag 04
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Sf. Ioan Iacob
    Sf. Ioan Iacob
    Document33 pages
    Sf. Ioan Iacob
    hugeabugea
    100% (2)
  • Pag 07
    Pag 07
    Document1 page
    Pag 07
    hugeabugea
    No ratings yet
  • Pag 08
    Pag 08
    Document1 page
    Pag 08
    hugeabugea
    No ratings yet