Slova creştină
BIOGRAFII SFINTE
În această lună, în ziua a doua,
pomenirea, Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava
S-a născut în cetatea Trapezunt, în jurul anului
1300, din părinţi iubitori de Dumnezeu, ceea ce l-a făcut
să fie râvnitor al împlinirii poruncilor lui Hristos.
Ocupaţia lui de bază era negoţul, călătorind adesea prin
cetăţile şi târgurile de pe malurile Mării Negre. Acest
lucru i-a dat posibilitatea să cunoască multe din
frumuseţile Ortodoxiei, şi să dorească şi mai mult
împlinirea poruncilor lui Hristos. Astfel, tânărul
negustor se arăta milostiv faţă de cei lipsiţi, mângâietor al
celor aflaţi în necazuri, apărător al dreptei-credinţe. De
aceea, în scurt timp, el s-a bucurat de o deosebită preţuire
în faţa tuturor, ceea ce nu era pe placul anumitor
negustori, care doreau să aibă mai multă clientelă. Astfel
că aceştia ajunseră să-l invidieze pe Ioan pentru cinstea
de care se bucura.
Într-una din călătoriile sale spre Cetatea Albă,
acest râvnitor al Domnului a avut ca însoţitor pe un
neguţător apusean, pe nume Reiz, care era de confesiune
catolică. Iscându-se discuţii pe tema credinţei, Ioan
reuşea să-i demonstreze neguţătorului catolic erorile
fundamentale ale credinţei lui, astfel că acesta s-a pornit
cu ură împotriva lui Ioan, punându-şi în gând să se
răzbune pe tânărul Ioan. Ajunşi în Cetatea Albă,
negustorul catolic a mers la mai-marele cetăţii,
spunându-i că ştie pe cineva care ar dori să se lepede de
credinţa sa şi treacă la religia tătarilor. Această veste l-a
bucurat mult pe mai-marele cetăţii, care a cinstit cu
daruri alese pe Reiz, poruncind totodată ca să fie adus cel
ce dorea convertirea la religia strămoşilor săi. Astfel, Ioan
ajunge în faţa mai-marelui cetăţii, care îl îmbie cu cuvinte
măgulitoare să se lepede de credinţa cea întru Hristos.
Înţelegând ticăloşia lui Reiz, Sf. Ioan a mărturisit că totul
era o minciună pusă la cale de Reiz, şi că el nu are de gând
să se lepede de credinţa sa, trecând la cea a tătarilor, pe
care a arătat-o a fi neputincioasă.
Auzind aceste vorbe, eparhul a considerat că
tânărul Ioan este un dispreţuitor al credinţei tătăreşti,
drept care a poruncit să fie dus la munci groaznice. În
toiul acestor chinuiri, tânărul mucenic lăuda pe
Dumnezeu că l-a învrednicit de o asemenea pătimire, şi
se ruga pentru întărirea sa în suferinţe. Văzând
chinuitorii că nu reuşesc să biruiască tăria credinţei
"ghiaurului", aceştia l-au dus înapoi la eparh, care i-a
făgăduit multe bunătăţi în schimbul lepădării sale de
Hristos. Tânărul mucenic a arătat însă că mai de preţ sunt
acele pătimiri, ceea ce a înfuriat şi mai tare pe eparh, care
a poruncit ca Ioan să fie legat de coada unui cal şi să fie
târât pe caldarâmul cetăţii, ceea ce s-a împlinit cu
repeziciune. Rămânând tare în credinţă, mucenicul lui
Hristos nu înceta să înalţe rugăciuni către Atotţiitorul,
ceea ce a înfuriat pe unul din chinuitori să scoată sabia şi
să reteze capul acelui mărturisitor al lui Hristos. Astfel,
acest ales al Domnului, şi-a dat viaţa în mâinile lui
Hristos, de la care a primit cununa cea neveştejită a
slavei sfinţilor mucenici.
Din ură faţă de creştini, tătarii nu i-au lăsat pe
aceştia să vină şi să ia corpul neînsufleţit al Sfântului,
pentru a-l îngropa după cuviinţă. Însă tradiţia spune că
în noaptea care a urmat martiriului, în jurul acelui trup
s-au arătat făclii arzând şi câţiva bărbaţi cu chipuri
luminoase, care cântau şi făceau tămâiere. Un martor
păgân, care se întâmpla să fie acolo, a crezut că acei
bărbaţi sunt creştini, şi de aceea a scos arcul ca să tragă
asupra lor. Însă, întinzând arcul, mâinile i-au rămas
lipite de arc şi de săgeată, până când şi-a mărturisit
fapta. Auzind acele întâmplări şi înfricoşându-se,
eparhul a îngăduit creştinilor să vină şi să ia spre
îngropăciune trupul Sfântului. Astfel, Sfântul Ioan a fost
îngropat după cuviinţă în cimitirul creştinesc al Cetăţii
Albe.
Deşi se simţea vinovat de moartea mucenicului,
negustorul Reiz şi-a pus în gând încă o faptă nelegiuită,
plănuind să fure moaştele Sfântului şi să le ia cu el,
pentru ca de revărsările darurilor dumnezeieşti ce se
făcea printr-însele să se bucure conaţionalii săi. Dar
acest lucru i s-a descoperit, prin minune dumnezeiască,
preotului care slujea la biserica cimitirului. Acesta l-a
prins astfel pe negustor asupra faptului, astfel că fapta
acestuia a fost zădărnicită. Totodată, preotul a adunat pe
creştini în procesiune, şi astfel au dus moaştele Sfântului
Ioan în biserica cetăţii, depunându-le în Sfântul Altar.
Aici au stat timp de 70 de ani revărsând multe binefaceri
asupra celor care veneau şi îngenuncheau în faţa sfintei
racle.
Vestea minunilor ce se săvârşeau la moaştele
Sfântului Ioan a ajuns şi până în Ţara Moldovei, unde pe
atunci domnea voievodul Alexandru cel Bun. Acesta
sfătuindu-se cu mitropolitul Iosif al Moldovei, a dorit să
aducă sfintele moaşte în ţară. Astfel, în anul 1402, la
numai 2 ani de la instalarea pe scaunul Moldovei,
Alexandru cel Bun reuşeşte să aducă în Moldova
moaştele Sfântului Ioan, printr-o procesiune, în urma
căreia moaştele au fost depuse în catedrala
mitropolitană din cetatea de scaun a Sucevei, astăzi
biserica Mirăuţi. De atunci, Sfântul Ioan este cinstit ca
apărător al Moldovei, prin sfintele sale moaşte
săvârşindu-se minuni nenumărate asupra celor care au
3
venit să se închine cu credinţă Sfântului.
Atunci când scaunul mitropolitan a fost mutat
la Iaşi, au fost mutate şi moaştele Sfântului Ioan, fiind
depuse în biserica Mitropoliei, unde au stat până în
anul 1686, când au fost luate de mitropolitul Dosoftei şi
duse în Polonia, de frica năvălitorilor lui Ioan Sobieski.
Ele au fost repatriate de-abia în 13 septembrie 1783, prin
eforturile episcopului de Rădăuţi, Dositei, şi depuse în
fosta catedrală mitropolitană "Sf. Mare Mucenic
Gheorghe". Sfintele moaşte vor mai călători încă o dată
forţat prin străinătăţi, de această dată în timpul
primului război mondial, fiind adăpostite la Viena,
până în anul 1918, când se vor întoarce definitiv în
Moldova, de unde vor continua să ne poarte sufletele
noastre către acea epocă măreaţă de început a dăinuirii
noastre.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a
hotărât, în anul 1950, ca ziua de 2 iunie să fie înscrisă în
calendar ca zi de pomenire a acestui vrednic mucenic al
lui Hristos.
În această lună, în ziua a douăzeci şi
doua, pomenirea, Sf. Ier. Grigorie
Dascălul, mitropolitul Ţării
Româneşti
Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost
canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române în luna octombrie 2005, la propunerea
Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi
Dobrogei şi proclamat ca sfânt la 21 mai 2006, la hramul
Catedralei patriarhale, Sfinţii Împăraţi Constantin şi
Elena.
Născut la Bucureşti în 1765, Sfântul Ierarh
Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Ţării Româneşti
între anii 1823-1834. După ce a studiat la renumite şcoli
din Bucureşti, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie
Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamţ.
Dornic de desăvârşire, la îndemnul Sfântului Paisie,
tânărul monah Grigorie vieţuieşte o perioadă de timp la
Sfântul Munte Athos. Revenind în ţară, se aşază la
mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal
reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, stareţul
mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani. În anul 1823,
Sfântul Grigorie a fost chemat la Bucureşti de
domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales
mitropolit al Ţării Româneşti. Ca arhipăstor,
mitropolitul Grigorie Dascălul a desfăşurat o neobosită
activitate pastoral-misionar ă şi social-culturală ,
numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş,
Râmnic şi Buzău şi întemeind şcoli teologice în fiecare
dintre aceste centre eparhiale. Întreaga viaţă şi lucrare a
mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un
exemplu de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru
păstoriţii săi de sprijinul său material beneficiind
numeroşi săraci, văduve, orfani oferind hrană, adăpost
şi cărţi de învăţătură. La moartea sa au rămas o mulţime
de cărţi pregătite spre a fi oferite în dar şcolarilor.
Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în
scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti a fost
întreruptă de către administraţia rusă instaurată în
Principatele române, fiind exilat timp de peste patru ani
la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani. Sfântul Ierarh
Grigorie s-a îngrijit, în mod special, şi de restaurarea
catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de
traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor
Sfinţilor, pe care le considera atât de folositoare pentru
formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor
credincioşilor.
Pentru viaţa, activitatea şi strădania sa
duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în
istoria Bisericii şi a poporului român drept cel mai de
seamă întâistătător al scaunului mitropoliei Ţării
Româneşti.
Pr. Mihai - Silviu ŢIGĂNESCU