Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Dictionar Al Bunei Cuvinte

Dictionar Al Bunei Cuvinte

Ratings: (0)|Views: 12 |Likes:

More info:

Published by: terminator rocky rambo on Aug 10, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/10/2010

pdf

text

original

 
 INTRODUCERE într-una din lucrările sale, filozoful moralist Seneca a scris:
„Ceea ce nu opreşte legea opreşte buna-cuviinţă"
1
.
 Această afirmaţie se referă la legile imperiului roman, dar ea a rămas valabilă şi pentru legile statelor pînă în zilele noastre, căci nici un legiuitor n-a făcut, pînă acum, o lege care să cuprindă toate raporturile dintre oameni, în orice împrejurare, spre a nu mai fi nevoie de regulile
 bunei-cuviinţe.
 Legea statului este obligatorie,
 buna-cuviinţă
este voluntară. Legea statului nu mă obligă să ajut unuibătrîn, unui invalid să se urce în tramvai, nu mă obligă să aduc un urcior de apă rece vecinului din satul meu, care zace singur în casă, nu mă obligă să fiu recunoscător etc., şi nici nu mă opreşte să invidiez, să urăsc, să fiu bădăran în faptă sau obraznic în vorbire etc. Faptele şi atitudinile carevădesc o aleasă purtare le datorăm
 bunei-cuviinţe,
ale cărei reguli le urmăm
de bunăvoie,
convinşi fiind că aşa e bine, aşa e uman, aşa trebuie să se poarte oamenii între ei, spre a trăi în pace şi bună înţelegere. Aplicarea legilor unui stat este supravegheată de organele sale executive. Respectarea regulilor 
 bunei-cuviinţe
este observată, este controlată de public, de cei mulţi, de oricine şi-n tot locul.
1
Seneca,
Troades,
III, 2.
INTRODUCEREINTRODUCERE
Oricine are dreptul şi datoria de a atrage atenţia unui necuviincios, că fapta sau vorbele luisint contrare regulilor 
 bunei-cuviinţe,
iar dacă nu totdeauna i se spune în faţă, cei ce au văzut sau auauzit necuviinţa lui pot să-i formeze o atmosferă defavorabilă între cei din jur, mai ales întrecunoscuţi şi vecini. Şi cui îi place să fie apreciat ca lipsit de
 bună-cuviinţă?
Cel ce calcă legea e pedepsit, cel ce calcă regulile
 bunei-cuviinţe
e certat şi probabil iertat. Legea nu poate ierta pentru că trebuie să fie dreaptă, imparţială pentru toţi. Execut legea din conştiinţa datoriei, ori din teamă de a nu fi pedepsit, însă respect regulile
 bunei-cuviinţe
din convingere ori cel puţin de ruşine faţă de cei ce mă văd sau mă aud 
2
.
Buna-cuviinţă
arată stadiul de civilizaţie la care au ajuns oamenii sau popoarele. Totuşi, există oameni civilizaţi, dar lipsiţi de
 bună-cuviinţă,
după cum există indivizi, mai puţin civilizaţi sau chiar  primitivi, care respectă unele reguli ale
 bunei-cuviinţe
 faţă de semenii lor. Este o legătură între sensibilitatea unor oameni şi buna-cuviinţă, dar nimeni nu poate spune că ecunoscător al 
 bunei-cuviinţe
 fără s-o fi învăţat de la cineva, fără educaţie.
Buna-cuviinţă
esterezultatul educaţiei, este efectul educaţiei,este chiar scopul educaţiei.
2
„Ruşinea este o întristare şi tulburare pentru cele rele, care parcă aduc dezonoarea." Aristotel,
 Retorica II, VI.
„Definim ruşinea ca teamă de ocară." Aristotel,
 Etica nicomahică,
IV, XV, 1128 b.
3
„In sens restrîns, prin educaţie se înţeleg măsurile privind formarea caracterului şi comportarea omului însocietate".
 Dicţionar enciclopedic român,
(Educaţie) voi. II, Bucureşti, 1964.
 Pînă către mijlocul secolului al XlX-lea,
 buna-cuviinţă
era printre materiile de învăţămînt ce se predau obligatoriu în şcoli, sub diferite numiri. La români se numea
hristoitie
4
— 
cuvînt împrumutat de la greci; la francezi se numea, mai ales
 politeţe,
cuvînt împrumutat de la italieni, iar de la:francezil-au luat alte popoare etc. Din secolul al XVI-lea, manualele — manuscrise sau tipărite
 — 
după care se preda
 buna-cuviinţă
în şcoli aveau ca bază renumita operă a lui Erasm din Rotterdam:
„De civilitate moruni puerilium"
3
.
Chiar şi lucrarea în versuri tipărită în limba română, în anul 1834, de către Anton Pann sub titlul 
„Hristoi
tie au şcoala moralului, care învaţă toate obiceiurile şi năra
vurile cele bune",
 se întemeiatot pe aceea a lui Erasm din Rotterdam, după cum însuşi autorul ei mărturiseşte în prefaţă: „Această carte frumoasă / A fost întîi şi întîi scoasă j în limba cea latinească 
/
 A noastră cea strămoşească j Dîndu-i ca să se numească I Şcoala cea moralicească / Care şi sub acest nume / S-a împrăştiat înlume / Din limbi în limbi traducînd-o / Şi-n tot chipul prefăcînd-o /Fieşcare o făcuse /în limbă-i cum îi plăcuse I Precum şi în româneşte
/
 Două feluri se găseşte / Care
4
V.A. Urechia reproduce în lucrarea sa
 Istoria şcoalelor de la 1800
 — 
1864,
tom. I, Bucureşti, 1892, pag. 110,un contract cu data de 1 aprilie 1823, prin care dascălul Teodor Verescu se obliga faţă de Episcopia Romanului„a paradosi" la „şcoala românească de la biserica sfinţilor mai mari Voievozi" pe lîngă alte „învăţături" şi
 
hristoitia.
6
D. Russo,
Studii şi critice,
Bucureşti, 1910, p. 123.
INTRODUCERE
aeurn şi de mine
/
lată a treia oară vine
/
Cum se vede întocmită I Şi-n versuri poezită 
aii
.Cartea lui Anton Pann n-a fost tradusă direct din limba latină, căci autorul ei nu cunoştea limbalatină. El s-a servit, se zice, de lucrarea grecului Vizantios, care a tradus In greceşte opera lui Erasmdin Rotterdam, prelucrînd-o adăogind-o şi in-titullnd-o
hristoitie
7
.
Şi cărţile apărute după 
hristoitia
lui Anton Pann sînt traduceri din diferiţi autori străini, compilaţii sau prelucrări cu unele adăogiri româneşti. Nici nu s-ar fi putut altfel, pentru că toate au caracter demanual 
 — 
 şcolar* sau extraşcolar — ori se ştie că autorii manualelor nu sînt originali decit în ceeace priveşte planul şi stilul expunerii, materia de tratat este aceeaşi pentru toţi, mai ales, cînd e vorbade reguli de purtare devenite universale. Afară de lucrarea lui Anton Pann, nici o carte de bună purtare în societate n-a mai apărut în limbaromână cu titlul de
hristoitie şi
nici în versuri. Alţi termeni se întrebuinţează 
 — 
cei
6
 
 Hristoitia
lui Anton Pann a fost tipărită în mai multe ediţii după moartea sa. Cea din urmă este cea din anul1938.
7
 
 Hristoitia
lui A. Vizantios a mai fost tradusă şi versificată în greceşte şi româneşte de Naum Rîmniceanu subtitlul:
 Hristoitia nea (Buna obicinuinţă noaoă),
1829. N-a fost însă tipărită. Manuscrisul se păstrează laBiblioteca Academiei şi are cota 1487. Nu se ştie sigur dacă a fost folosit de Anton Pann pentru hristoitia sa.
8
M. Strejanu,
Manual de bună-cuviinţă întocmit pentru tinerimea şcolară,
Craiova, 1890, pag. 48. Titlul acesteicărţi dovedeşte că
buna-cuviinţă 
s-a predat continuu în şcoală, deşi nu totdeauna cu titlul ei şi ca materie aparte,ci sub diferite numiri, cum se face şi azi la dirigenţie.
io
INTRODUCERE
mai mulţi împrumutîndu-se din limba franceză — spre a se da titluri de cărţi. Notăm cîţiva din aceştitermeni:
 buna-cuviinţă, bonton, comportare, cuviinţă, etichetă, maniere, omenie, politeţe, 7 ani de-acasă
etc. Dintre toţi termenii enumeraţi,
 buna-cuviinţă
este întrebuinţat mai mult decît oricare, devenind  popular. Cel dinţii, care îl foloseşte ca titlu pentru o carte de bună purtare în societate, este TimoteiCipariu
9
.
Buna-cuviinţă
e sinonimă cu politeţe, maniere şi alţi termeni, are acelaşi conţinut, dar şiceva mai mult, mai adine, mai românesc.în Dicţionarul de etică pentru tineret, Paul Popescu-Ne-veanu scrie:
„Bună-cuviinţă,
caracterizaremorală a conduitei, cu o semnificaţie apropiată de politeţe.
Buna-cuviinţă
este însă o politeţe spontană, nedeliberată, ce decurge din înţelepciunea populară, din
omenie,
 şi reflectă raporturilecurate ce domnesc în rîndurile oamenilor muncii.
Buna-cuviinţă
înseamnă a intui ce ţi se cuvine ţie şice se cuvine altora şi a te comporta în consecinţă. Ea nu poate avea nimic comun cu maniereleartificiale, este mai degrabă un reflex al fondului moral-uman care recomandă să te porţi cu alţiiastfel încît să nu-i jigneşti sau stinghereşti
10
.
9
 
 Forţarea de buna cuvenientia intre omeni.
Tradusă de T. Cipariu, Blasiu, 1855, pag. 34.
10
 
 Dicţionar de etică pentru tineret.
Editura politică, Bucureşti, 1968. Cuvintul
bună?cuviinţă.
Aci sînt explicaţişi alţi termeni sinonimi cu
buna-cuviinţă,
enumeraţi de noi mai înainte şi folosiţi ca titlu al unor capitole dindicţionarul de faţă.
11
INTRODUCEREINTRODUCERE
Buna-cuviinţă,
 făcînd parte din morală, din etică, care sînt ştiinţe, şi ea este ştiinţă, o „ştiinţă a purtării" 
11
 , cum o numeau vechii indieni. Ca toate ştiinţele,
 buna-cuviinţă
e în continuă evoluţie, încontinuu progres, e în pas cu civilizaţia şi noile invenţii. Unele reguli ale ei, practicate cîndva, azi nunumai că sînt uitate, dar chiar evitate. Un singur exemplu: Erasm din Rotterdam recomanda ca atuncicînd 
 — 
la masă 
 — 
îţi mînjeşti degetele de sos ori de grăsime să te ştergi cu ţaţa de masă. Dacă cineva din vremea noastră ar face acest lucru ar fi socotit mai mult decît bădăran. Regulile fundamentale ale
 bunei-cuviinţe
nu cad, nu se demodează, nu se desfiinţează, proverbele
12
şimaximele culese în acest dicţionar vădind universalitatea regulilor 
 bunei-cuviinţe
13
.
11
„Regele — indian— chemă pe Vişnusaram şi-i zise: Sfinte, fă cît mai curînd ca feciorii mei să n-aibă seamăn pe lume dinspre partea
 ştiinţei purtării." (Panceatantra,
traducere din limba sanscrită şi introducere de Th.Simenschy, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1949, Poveste introductivă, pag. 6).
 
13
Numirea de proverb, în acest dicţionar, cuprinde şi pe aceea do zicătoare, iar prin maxime înţelegem toateexpresiile concise ca: maximele propriu-zise, sentinţele, apoftegmele, aforismele, cugetările, reflecţiunileadagiurile etc. Pentru explicaţii mai detailate, ase vedea introducerea lucrării noastre:
 Buna-cuviinţă oglindită in proverbe şi maxime din toată lumea,
Editura „Albatros", Bucureşti, 1970.
13
In trecut, unele cărţi se făceau numai pentru priveligiaţi, numai pentru „societatea cultă". Iată titlurile a douădintre aceste cărţi:
Co-dulu maniereloru elegante, politeţă, convenienţe, civilitate coprindindu legile,regulamentele, usurileşi ecsigintiele societăţii cultivate...
, Bucureşti, 1870. Filipescu Dubău (Nicu),
Codul uzantielor bunei societăţi sau Arta de a se purta plăcut in societate...
Iassy, 1884.
12
 In timpul nostru, cînd deosebirea dintre sat şi oraş dispare treptat, cînd distanţele dintre ţări şicontinente se micşorează 
 — 
 prin mijloacele rapide de circulaţie
 — 
'dînd posibilitatea oamenilor detoate naţiunile să se viziteze sub forma turismului, a schimburilor culturale, economice şi politice,este necesar să se cunoască cît mai mult regulile universale de purtare, pe care toată lumea civilizată le practică, în vorbire, în gesturi şi în fapte. Educatorii
 — 
 fie că e vorba de cei din familie, din şcoală sau din alte instituţii de educaţie
 — 
 sînt maiascultaţi, conving mai uşor cînd spun că poveţele pe care le dau aparţin înţelepţilor lumii, sau sînt rodul experienţei populare, concretizate în proverbe, aforisme păstrate de sute şi mii de ani în folclorul literar sau în cărţile moraliştilor cu renume mondial. Autoritatea lecturii
 — 
 şi proverbele şimaximele se bucură de autoritate mondială 
 — 
măresc autoritatea lectorului-educator. Proverbele şi maximele din acest dicţionar 
 — 
ca în general toate proverbele şi maximele
 — 
oferă olectură plăcută, atît pentru cei ce le citesc pentru prima dată, cît şi pentru cei ce le repetă.împărţirea lucrării în capitole — fiecare capitol fiind o temă morală — cu trimiteri la capitole sinonime sau înrudite tematic; orînduirea alfabetică a capitolelor, aşezarea proverbelor în ordineaalfabetică a continentelor, a ţărilor şi a popoarelor care le-au produs; înşirarea maximelor 
 — 
citatelor — în ordinea alfabetică a autorilor cărţilor de unde s-au extras înlesnesc munca de căutarea celor ce au nevoie să se informeze şi să adune material pentru lecţii, prelegeri, conferinţe, pledoarii,lucrări etc.
13
INTRODUCERE
 Ni s-a părut mai practică 
 — 
 pentru memorare — citarea în întregime a autorului şi operei sale după  fiecare maximă, declt citarea cu sigle, ştiut fiind că cei mai mulţi cititori nu mai caută explicaţia siglelor la începutul sau sfîrşilul lucrării, afară de specialiştii obişnuiţi cu acest sistem. Cititorii,avînd în faţă autorii şi operele lor, îi vor citi şi memora aproape fără să vrea, adică vor face o lectură completă, cum se cere în timpul nostru. Pentru economie de spaţiu, cînd din aceeaşi operă a unui autor am citat într-un capitol mai multe fraze, dar din pagini diferite, am menţionat numai o singură dată autorul şi opera sa, iar paginile le-am despărţit prin punct şi virgulă. Bibliografia şi Indicele alfabetic de autori cu paginile unde sînt citaţi — care însoţesc întotdeaunalucrările ştiinţifice —şi-au ocupat locul cuvenit şi în acest 
Dicţionar al bunei-cuviinţe.
 Planul acestui
Dicţionar al bunei-cuviinţe
ne aparţine nouă, alcătuitorului, conţinutul lui îl datorămînţelepţilor lumii, iar utilul şi plăcerea vor fi ale cititorilor.
DR. GH. PASCHIA
CUGETĂRILE — ÎNDEMN LA MEDITAŢIE,.
„în fiecare zi se învaţă ceva nou", spunea Solon. Cuvintele sale ar putea li înscrise ca motouri pe toatecărţile, pe frontis-picii, în localuri de cultură, pretutindeni. Inspiraţi de acest îndemn, am socotitfolositoare pregătirea dicţionarului de faţă, care secondează, într-un fel, apariţia volumului „Buna-cuviinţă oglindită în proverbe şi maxime din toată lumea", lucrare întocmită şi prefaţată de dr. Gh.Paschia. Primirea călduroasă, difuzarea rapidă (în cîteva zile, iar în unele librării în ore) a unui tirajconsiderabil, solicitările ulterioare — toate acestea au dovedit cu prisosinţă ecoul pozitiv stîrnit deastfel de cărţi, în care este cuprinsă o parte a înţelepciunii de milenii a lumii.Experienţa lucrării anterioare, care a constituit oricum o noutate prin principiul de selecţie în jurul uneiteme (Buna-cuviinţă) şi prin organizare, a permis autorului, dar şi redacţiei să pregătească acum unvolum mult mai bogat, mai atractiv (prin numărul de maxime şi proverbe noi selectate), mai judiciosorganizat în capitole şi mai solid înarmat cu anexe de referinţă.Desigur, oricînd, o culegere de maxime şi proverbe este pretabilă la transformări, restructurări,reargumentări şi extinderi. Nu putem, deci, pretinde că am realizat o ediţie

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->