Curs de hidrogeologie Conf. dr. ing.

Omer Ichinur

Curs VII

Reţeaua hidrogeologică

Reţeaua hidrogeologică naţională cuprinde totalitatea forajelor utilizate pentru

observaţii (măsurători) sistematice, amplasate pe teritoriul ţării. Cu ajutorul acestor
observaţii se urmăreşte obţinerea unor date care să permită rezolvarea unor tipuri de
probleme, ca de exemplu:
• cunoaşterea generală a regimului apelor subterane, a variaţiilor sale în timp şi în spaţiu,
sub aspect calitativ şi cantitativ, pentru ca omul să poată ştii şi interveni când este nevoie;
• stabilirea unor corelaţii privind interacţiunea dintre apele de suprafaţă şi apele
subterane;
• stabilirea unor corelaţii privind interacţiunea dintre precipitaţii şi apele subterane;
• elaborarea unor metode generale de captare a apelor subterane şi modul în care
acestea se adaptează la condiţiile hidrogeologice locale;
• elaborarea unor metodologii privind modul de determinare al unor constante
fizice hidrogeologice ale terenurilor, necesare elaborării unor proiecte inginereşti;
• reglementarea condiţiilor de exploatare a apelor subterane;
• crearea cadrului ştiinţific (organizarea activităţii de cercetare) şi tehnic pentru
orientarea tematicii de cercetare şi pentru interpretarea corectă a fenomenelor
hidrogeologice;
• determinarea zonelor în care variaţia nivelului apei subterane este foarte mare şi
unde poate apare necesitatea de coborâre a nivelurilor sau necesitatea de regenerare a
pânzelor acvifere;
• monitorizarea chimismului apelor subterane;
• controlul poluării apelor subterane, în special în zonele în care se deversează ape
uzate, menajere, din exploataţii agricole sau industriale.
Reţeaua hidrogeologică este alcătuită din posturi hidrogeologice de două ordine,
funcţie de scopul principal pe care îl urmăresc, fiecare post fiind compus dintr-un număr de
foraje:
• posturi de ordinul I, care sunt utilizate la stabilirea corelaţiilor (legăturilor
aproximative) care există între apele subterane şi apele de suprafaţă. Sunt constituite din 8-
10 foraje, dispuse în aliniament în luncile şi terasele râurilor, aliniament orientat
perpendicular pe axa cursului de apă. Evident, aceste foraje pot fi utilizate şi pentru analize
chimice. Pentru a se putea stabili corelaţii cât mai corecte este de dorit ca posturile

1
Curs de hidrogeologie Conf. dr. ing. Omer Ichinur

hidrogeologice să se amplaseze cât mai aproape de posturile hidrologice, unde se fac

măsurători pe cursurile de apă.
• posturi de ordinul II, care au drept scop stabilirea corelaţiilor dintre apele subterane şi
precipitaţii. Sunt alcătuite din grupe de 1-2 foraje (sau mai multe) amplasate în interfluvii,
astfel ca într-un astfel de post să fie cel puţin 3 grupe. Pentru corectitudinea corelaţiilor este
recomandat să fie amenajate în apropierea staţiilor meteorologice, unde se fac înregistrări
pluviometrice care permit să se determine cantitatea de apă provenită din precipitaţii.
În ceea ce priveşte forajele hidrogeologice care intră în compunerea posturilor
hidrogeologice, ele pot fi clasificate după adâncime, după modul de captare al straturilor
acvifere şi după stratul în care sunt forate:
• după adâncime se deosebesc foraje de mică adâncime (până la 25m), foraje de
adancime medie (până la 50m) şi foraje de mare adâncime (peste 50m). Adâncimea maximă
până la care s-au realizat foraje hidrogeologice este de 500m.
• după modul de captare sau de interceptie a stratelor acvifere forajele sunt denumite
perfecte sau imperfecte. Se numesc perfecte acele foraje care străbat stratul acvifer pe toată
grosimea sa, ajungând până la stratul impermeabil de bază, permiţând captarea apei
subterane pe toată înălţimea stratului. Forajele imperfecte străbat doar o parte (partea
superioară) a stratului acvifer, fără să ajungă la stratul impermeabil de bază. Un astfel de
foraj captează doar apa subterană care se găseşte la partea superioară a stratului.
• după stratul în care sunt forate, forajele pot fi pentru strate freatice sezoniere, în care
se fac doar observaţii simple, constând în măsurători de nivel, de temperatura şi eventual de
chimism. Aceste foraje au diametre mici, între 3 - 4 ţoli (1 ţol = 25,4 cm). Cealaltă categorie
se referă la forajele pentru straturile freatice permanente în care se fac observaţii complexe,
constând în măsurători de nivel, de temperatura, de chimism precum şi pompări
experimentale care să permită determinarea permeabilităţii terenurilor şi a debitelor ce ar
putea fi captate din stratul respectiv. Aceste foraje au diametre mai mari decât cele ale
forajelor anterioare.
În general amplasarea forajelor se face în afara localităţilor pentru ca regimul apelor
subterane să nu fie influenţat de alte folosinţe.
Densitatea posturilor hidrogeologice de ordinul I este de 1 post la circa 15 km
lungime de râu, cel mai apropiat foraj fiind amplasat la circa 100m de râu. Pentru posturile
de ordinul II densitatea lor se ia în funcţie de adâncimea la care se întâlnesc apele fratice:
• un post la 16 km2 pentru adâncimi de 1m la 5m;
• un post la 20 km2 pentru adâncimi mai mari de 5m.

2
Curs de hidrogeologie Conf. dr. ing. Omer Ichinur

În zona de influenţă a lacurilor de acumulare, densitatea se măreşte până la 1 post la

50-60 ha, iar în afara zonei de influenţă se fac foraje până la distanţa de 1000m. Anual se
controlează cca 50% din foraje, făcându-se lucrări de intreţinere şi constatându-se şi gradul
lor de colmatare.

Execuţia forajelor hidrogeologice

Forajele pot fi realizate în sistem uscat sau în sistem umed, cele realizate în sistem
uscat se pot realiza manual sau mecanic.
În general, o instalaţie de foraj se compune din 3 părţi:
- trepiedul, care susţine instalaţia de foraj, având înălţimi până la 20 m;
- utilajul de manevră, compus dintr-un troliu şi un aparat de rotire (la cele rotative)
sau un berbec (la cele prin percuţie). La sondajele hidraulice, din utilajele de manevră face
parte şi pompa de noroi;
- garnitura de săpat compusă din sape, carotiere, stuţuri, prăjini etc.
În hidrogeologie se preferă sondajele uscate, deoarece acestea permit determinarea
mai precisă a nivelului pânzei de apă subterană.
Forajul manual trebuie să se execute sub supravegherea permanentă a unui
tehnician pentru a se evita producerea de accidente şi pierderea uneltelor de foraj. Viteza de
avans variază funcţie de natura terenului şi de adâncimea la care se forează între un maxim
de 6 m / schimb 8 ore în terenuri moi şi adâncimi mici şi un minim de 0,05...0,5 m / schimb
în terenuri foarte tari (calcar, roci eruptive) la adâncimi medii. La adâncimi mari nu se
forează manual.
La forajul mecanic, până la adancimea de 60 m – 80 m se forează în sistem uscat
deoarece este mai ieftin şi permite a se identifica orice strat freatic întâlnit (oricât de slab).
Dezavantajele forajului uscat sunt: viteza de avans relativ mică şi necesitatea de a utiliza
mai multe coloane de lucru pentru susţinerea pereţilor forajului.
In forajul uscat, la gura puţului se execută, în funcţie de adâncimea forajului fie un
puţ cu adâncimea de 2...4 m, fie un beci cu sprijinire pe circa 2 m adâncime. Puţul se
execută în general pentru adâncimi mici. Coloana de ghidaj are diametrul de cca 18”-20”
(ţoli). Ea trebuie centrată perfect vertical şi trece cu 30...40 cm peste platforma de lucru,
fiind fixată cu ajutorul sarnierelor1 care se sprijină pe nişte grinzi transversale.
1
Dispozitiv format din două piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane,
permit suspendarea întregului ansamblu pe un reazem.

3
Curs de hidrogeologie Conf. dr. ing. Omer Ichinur

D ≅ 1.5m
H ≅ 2m

Beciul este obligatoriu atunci când se folosesc mai multe coloane de lucru. O
coloană de lucru se poate tuba (introduce în teren) pe adâncimi de cel mult 30...40 m în
contact cu roca, deoarece apare riscul inţepenirii. Coloana trebuie să patrundă în teren prin
cădere liberă, fără a fi forţată sau bătută. Prima coloană de lucru, care are diametrul cel mai
mare este fixată cu ajutorul sarnierelor susţinute de grinzi în beci. În general, operaţiile
pentru realizarea forajului sunt următoarele: montarea şi demontarea garniturii de sapă,

Ca
forajul propriu zis pe talpa puţului, curăţirea tălpii de detritus2 şi tubarea coloanelor de
lucru.
Realizarea forajului uscat rotativ cu burghie, sape, şnecuri3 etc nu comportă lămuriri
deosebite.
La forajele în sistem umed (foraj hidraulic) pereţii forajului sunt susţinuţi de noroiul
de foraj, astfel că nu mai sunt necesare coloane de lucru. Avantajele forajului hidraulic
constau în viteza mare de avans şi adâncimea mare de forare posibilă. Viteza mare se
datorează faptului că evacuarea materialului săpat (detritusul) se face printr-un curent
continuu de noroi de foraj pe intervale lungi de timp, limitate doar de ritmul de uzură al
sapei. Aceasta în timp ce la forajul uscat, operaţiile de sapare se desfăşoară alternativ cu

2
Material rezultat din fărâmiţarea rocilor prin acţiunea agenţilor externi.
3
Transportor pentru materiale pulverulente sau în formă de pastă, format dintr-un arbore prevăzut cu o paletă
elicoidală.

4
Curs de hidrogeologie Conf. dr. ing. Omer Ichinur

operaţiile de evacuare a detritusului.

Forajul hidraulic prezintă şi anumite dezavantaje:
- noroiul de foraj colmatează pereţii forajului, îngreunând darea în exploatare a
forajelor la care se urmăreşte captarea apei;
- identificarea pânzelor freatice e mult mai dificilă, fiind necesară folosirea unor
diagrame de carotaj electric sau radioactiv;
- necesitatea asigurării unei surse de apă – din conducte, puţuri, pârâuri sau lacuri.
La forajul hidraulic este necesar să se prevadă un „batal de noroi”, de formă
dreptunghiulară în care să deverseze fluidul din puţ şi în care alimentarea se face printr-un
capăt al dreptunghiului. Pe măsură ce fluidul se deplasează spre cealaltă extremitate a
dreptunghiului se produce decantarea detritusului astfel încât apa fără fracţiuni grosiere
trece în bazinul de aspiraţie al pompei care o trimite din nou în puţ. Batalul de noroi se
amplasează la câţiva metri de instalaţia de foraj şi în funcţie de teren, uneori este mai
economic ca batalul să se facă deasupra solului, prin realizarea unor umpluturi şi a unor
diguri de pământ. Puţurile se forează în general până la stratul impermeabil de bază (puţuri
perfecte). Dacă acesta se găseşte la adâncime foarte mare, se admite la posturile
hidrogeologice de ordinul I ca să se foreze până la stratul impermeabil de bază doar 1...2
foraje, iar restul să fie puţuri imperfecte, ce pătrund 5...10 m sub nivelul freatic.