Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
643Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Dicţionar de simboluri

Dicţionar de simboluri

Ratings:

1.0

(1)
|Views: 82,356|Likes:
Published by manolachelaura2790

More info:

Published by: manolachelaura2790 on Aug 12, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

03/24/2014

pdf

text

original

 
Dicţionar de simboluri
Apa
 
=
Element primordial, prezentă cu această semnificaţie în aproape toate mitologiile, apaeste substanţa naşterii şi a morţii: "...receptacul al tuturor germenilor, apele simbolizeazăsubstanţa primordială, din care toate formele se nasc şi în care toate se reîntorc, prin regresiunesau prin cataclism. Ele au fost la început, ele revin la încheierea oricărui ciclu istoric sau cosmic;ele vor exista neîncetat - deşi niciodată singure, pentru că apele sunt întodeauna germinative,cuprinzând în unitatea lor non-fragmentară virtualităţile tuturor formelor. În cosmogonie, în mit,în ritual, în iconografie, apele îndeplinesc aceeaşi funcţie, oricare ar fi structura ansamblurilor culturale în care s-ar găsi: ele preced orice formă şi suportă orice creaţie." (TIR, 183) Avândfuncţii germinative şi purificatoare, apa sintetizează sensul începutului şi al regenerării prindizolvare; abluţiunile, botezul, potopul, descântecele cu apă neîncepută au sensul ştergerii păcatelor, răutăţilor de tot felul, a istoriei însăşi. Datorită valorilor germinative, apa este asociatăfeminităţii şi lunii - măsură a timpului. Eliade discută o serie de mituri cosmologice în care apaapare ca matrice a lumii. În mitologia indiană, zeul pluteşte în fericită nepăsare pe noianul deape, în adâncul căruia zace viaţa nerevelată (pământul). Credinţa naşterii din ape există şi înfolclorul românesc şi Eliade face observaţia că legendele noastre au rădăcini orientale. În De laZal. prezintă o poveste cu influenţe bogumilice (preluată după Tudor Pamfile). La început,înainte ca lumea fie creată, Dumnezeu şi Satana se plimbau peste întinderea de ape.Dumnezeu l-a trimis pe Satan în adâncul mării de unde a adus sămânţa de pământ. Semn aloricărui început, apa are virtuţi sacre: întinereşte, vindecă miraculos, iluminează spiritual fiinţa.În nuvela Pe str.M., Eliade creează un personaj (Iozi) care evadează din realitatea opresivă,scufundându-se în apa unei peşteri. După dispariţia lui se răspândeşte zvonul că a trecut în lumeacealaltă; aici apa delimitează un spaţiu infestat (de comunism) şi din care nu se poate ieşi decât prin întoarcere ab iniţio, prin disoluţie şi renaştere. Haosului i se poate pune capăt prin creaţie,iar orice creaţie este precedată de ape, de aceea Cocoaneş (UOM), devenit monstruozitateterifiantă simte instinctual chemarea apelor regenerative şi se îndreaptă spre mare în care dispare pentru ochii oamenilor. În romanul Ş., imaginea apei care înconjoară insula paradiziaaminteşte de nuvela eminesciană Cezara; Dorina traversează apa într-o luntre şi se refugiază îninsulă, corectând visul premonitoriu, evitând moartea. Cele două personaje (Andronic şi Dorina)regăsesc paradisul într-o nouă ordine a lumii, după ce se purifică în apa lacului; iubirea este şi eao formă de regenerare a fiinţei. Simbolul apei care vindecă şi întinereşte apare în LTG, undeAurelian Tătaru îşi tratează pacientele cu un elixir incolor despre care le spune că este luat de lafântâna tinereţii. Nuvela D. propune sensul oracular şi spiritualizant al apei, prin transfigurareaunui simbol de basm. Personajul trebuie să aleagă izvorul cel bun, cu apă vie, dar el este dejainiţiat şi ştie că doar cel din dreapta este benefic. După ce bea, este străluminat, capătă acces lamemoria generală, toate misterele i se dezvăluie (pentru scurt timp), ştie limbi necunoscute şi îşiregăseşte avatarele anterioare existenţei prezente. Aici izvorul se află în grădina paradisului şi-i
 
conferă lui Dayan puteri vizionare, căci, după cum remarcă Eliade (în TIR) toate oracolele seaflă lângă ape.
Mitul androginului
= acest mit relatat de Platon aminteşte vag de antropologiile experimentale, pare mai mult o fabulă filozofică, neiscusită de ironia indiscretă a filozofului împotrivacomediografului Aristofan, dectractorul lui Socrate; şi poate tocmai de aceea anume Aristofaneste pus povestească, În Banchetul, mitul despre despicarea androginilor primordiali.Dar, defapt, teza mitului este în primul rând explicarea cauzală a apariţiei dragostei de cuplu; uneori, din perspective diferite, teza este prezentată în mai multe mituri ale facerii omului, în Biblie, ca şi înmitologia vedică sau în cea chineză. Acest mit ne vorbeşte despre Zeus, care uneşte bărbatul cu ofemeie şi din unirea lor se produce un miracol acela de naştere a urmaşilor, aceasta unire fiindsădită în dragostea ce leagă o femeie de bărbat acea dragoste care reuşeşte să facă din doua fiinţeuna singură, dar şi să vindece firea omenească.
Androginul= specifică divinităţilor şi fiinţelor primordiale, androginia exprimă dorinţaplenitudinii, a totalităţii. De aceea a fost apropiată de paradis. Ea armonizează(contopeşte) contrarii: masculinul (Animus) şi femininul (Anima), trăsături lunare şisolare, păgâne sau creştine, acvatice şi terestre, alte limite.
Androgini pot fi, în diferite miturişi credinte, creatorii de lumi, primul om, efebii etc. Ideea desăvârşirii (androgine) şi a veşnicieidepăşeşte masculinul
şi
femininul (şi antitezele), rnaterializându-se în concepte, simboluri şicreaţii, care functionează ca nişte arhetipuri, în cadrul miturilor cereşti. Instinctul erotic aratăimperfecţiunile fiinţei şi suferinţa, până la neant şi voluptate a morţii. Androginia (diafană),expresie a tinerii şi purităţii, participă la armonia lumii. Din ea vor crte antitezeleireconciliabile ale altor creaţii eminesciene (există mai multe cărţi despre antiteza romanticăeminesciană). Spiritualitatea creaturii androgine se apropie de cea a îngerilor. Ternaidentitatăţiişi a unităţii fiinţei foloseşte motivele androginiei, al dublului, umbrei, gemenilor şiarheului.
Ales
= selectat print-o voinţa divină, predestinat să aibă un rol în mersul istoriei universale, sauîn existenta individuală. Cel ales de Dumnezeu are, de regula, rom eschatalogic sau de mesager involuntar pentru realitatea imediată. Alchimistul este şi cel care trăieşte cu sentimentul obsesivca a făcut o eroare, sau că a fost pedepsit,este vorba despre cel ce-şi trădează ursita şi căruia i se permite să-şi intuiască trădarea.
Amnezie =
alături de somn, captivitate, beţie, ignoranţă, dorul originilor, amnezia este ometaforă gnostică a morţii spirituale, dar "gnosa acordă viaţă adevărată, adică răscumpărare şinemurire". Sufletul care se îndreaptă spre materie, dorind să cunoasplăcerile trupului îşi uităidentitatea, nu mai ştie despre fiinţa lui eternă. Eliade porneşte de la Imnul Mărgăritarului(Faptele lui Toma), în care se spune că un prinţ pleacă în căutarea perlei unice, dar când se aflăfoarte aproape de ea, îşi pierde memoria - cade în amnezie - până când părinţii lui îl readuc înviaţa proprie, prin intermediul amintirilor (Ist. cred., II, 368). Ieşirea din uitare (anamneza)echivalează cu descoperirea unui principiu transcendent în interiorul sinelui, iar această revelaţieconstituie "elementul central al religiei gnostice". Amnezia înseamnă scufundare în viaţă şi eaeste urmată de anamneză, declanşata prin gesturile, cântecele sau cuvintele unui mesager.
 
Procesul amnezie-anamneză simbolizează reîntoarcerea la sine, la originile individuale şi prinaceasta - recunoaşterea rădăcinilor celeste ale fiinţei. Ca şi Nae Ionescu, Eliade considerăamnezia pedeapsa capitală a fiinţei căzute şi incapabilă să-şi amintească sensul Căderii, povesteadespre Turnul Babel fiind o dovadă a amneziei (LTG).Majoritatea personajelor eliadeşti trec printr-un şoc amnezic care le facilitează intrarea în timpuluniversal, regăsirea unui trecut anulat, amânarea unei experienţe decisive.În romanul 19 t., Pandele uită un episod din viaţa sa, deoarece întâmplarea îl sperie; amnezia iasfârşit în momentul în care apar mesagerii (Laurian şi Niculina), iar el înţelege că trebuie sărepete, adică să reia ritualic experienţa ratată. Sugestia acestui mister este dată de mitul lui Orfeu,care i-a inspirat lui Pandele o piesă de teatru, cale de ieşire din infern, pe care el a refuzat-oiniţial, preferând să se "scufunde în viaţă". O dată cu revenirea memoriei, Pandele regăseşte şidrumul salvării, al întoarcerii la Spiritul Universal.În destinul general, amnezia reprezintă condiţia vieţii profane, tulburată doar rareori de intuirealumii universale. Arta este unul dintre mijloacele revelării adevărului; gesturile incantaţiilespeciale, cuvântul şi mai ales spectacolul declanşează anamneza; ..."acesta este scopul tuturor artelor: reveleze dimensiunea universală, adică semnificaţia spirituală a oricăriui obiect, saugest, sau întâmplări, oricât ar fi ele de banale sau ordinare." (19 t., 177)
Anomalie
= Nae Ionescu defineşte anomalia ca minune, ratăcire şi alunecare de la lege ; şi laEliade dereglarea ordinii anunţa o ‘întâmpinare’ metafizică, desfăşurată sub imperiul emoţiei,trăită, iara nu conştientizează ca experienţa. Multe dintre personajele lui Eliade recepteaza cuuimire anomaliile, apoi intra într-o stare de somnolenţa şi vrajă, pe care am putea-o numiamăgire. Gavrilescu afla cu stupoare că biletul de tramvai nu mai este valabil de câţiva ani, căoamenii pe care îi văzuse cu cateva ore în urma nu mai exista, ca în casa lui locuieşte altcineva,dar protestează şi nu disperă, ci se întoarce cu seninătate în locul de unde a început anomalia.
Arbore
= simbol al vieţii elementare, crescut din apele de la începutul lumii, sau din buricul unuizeu, arborele reprezintă forma iniţială a haosului şi marchează un centru. Eliade acordă o atenţiespecială acestui simbol care face legătura dintre cer şi pamant ; sintetizând numeroase credinţe,ritualuri şi mituri, Eliade defineşte arborele ca imagine reflectată a cosmosului, teofanieuniversală, simbol al vieţii, al fecundităţii inepuizabile, centru lumii, suport al universului,receptacul al sufletelor strămosilor, semn al reînvierii. Gavrilescu e cuprins ‘de o înfinită tristeţe’ privind nucii ţigăncilor.
Arheu – Mit al lui Eminescu, arheul exprimă principiul identităţii, instituirea fiinţei înlume, prototipul fiecărui individ, constanta personalităţii, dar şi posibilitatea organizată defiinţare, sinea adâncă a lucrurilor. Eminescu a fost preocupat de principiul identităţiipersonalităţii, văzând în arheu unul din fundamentele vieţii. În strânsă legătură cu arheul,umbra apare ca un arhetip, ca un înveliş pentru încarnările successive ale oamenilor. LaEminescu
 procesele spiritualizarii şi interiorizării sunt asociate arheilor. Omul veşnic şi omultrecător, portretul şi umbra, precum şi călătoriile cosmice sunt asociate cu arheul. Romantismul aînlesnit asemenea căutări, explotând tema arheului. Tema arheului o
 
întâlnim în
 Archaeus,Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Ta twam asi, Glossă, Împarat şi proletar, Gemenii, Povestea magului călator în stele
şi
Cezara.
"
 Arheii săi încep în India şi în Egiptul faraonilor,ajung - bineinteles -,- în spatial dacic şi, de aici, printr-un salt istoric spectaculos; poposesc în

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->