Lustragiul si… criza financiara

A fost odata ca niciodata un biet lustragiu care isi castiga existenta… da, ati
ghicit!… lustruind pantofii domnilor care intrau si ieseau dintr-o cladire impozanta din
centru.
Niciodata nu stiuse exact ce cladire este aceea in fata careia lucra de ani de zile,
poate ere o banca, poate era o bursa, poate vreun minister important - insa domnii bine
imbracati care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-si lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput in ceea ce facea, folosea numai crema de pantofi de
cea mai buna calitate si era vesel si optimist. Intr-un cuvant era multumit cu munca lui,
iar clientii lui la fel asteptandu-si rabdatori randul la lustruit.
Intr-o zi insa s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalti, care l-a intrebat
prietenos:
- Ce faci aici? Ce-i cu tine asa de vesel? Nu ti-a spus nimeni de criza financiara?
Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine imbracati care
intrau in banca sau ce-o fi fost acolo, probabil toti la curent cu criza!
- Poate nu le pasa de tine sau poate n-au avut suflet sa iti spuna, insa criza
financiara e pe drum si ne va afecta absolut pe toti, nu va scapa nimeni, nici macar tu, un
biet lustragiu! Asa ca daca ai un dram de minte iti iei masuri din timp, ca sa nu fi luat pe
nepregatite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, stiu ce vorbesc!
Dupa plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru ramase pe ganduri. Poate ca
intradevar nici unul dintre clientii lui nu il considerase demn sa il puna la curent cu criza
financiara. Noroc cu domnul cel prietenos care ii voia binele…
Asa ca lustragiul a inceput sa ia masuri incat sa nu fie luat pe nepregatite de criza
financiara. Pentru început folosea mai putina crema de pantofi si mai de proasta calitate.
Apoi a inceput sa aloce mai putin timp fiecarui client, dupa cum se spune… “Time is
money!” A inceput sa socializeze mai putin cu acestia - criza e criza, nu mai e timp de
smalltalk!
Preocupat de criza financiara devenise ingandurat, tacut si isi facea treaba de
mantuiala. Asa ca incetul cu incetul clientii cei mai fideli, carora le placeau veselia si
calitatea muncii lustragiului, au inceput sa se rareasca.
Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era multumit intr-un fel ciudat ca
domnul cel binevoitor a avut dreptate.
“Ce m-as fi facut daca expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum as fi fost
probabil luat pe nepregatite de criza financiara…” Morala? O trageti… pardon, o traiti
singuri!

Criza financiara pe intelesul tuturor

Ion are o crasma. Pentru a-si spori vanzarile, el decide sa le ofere clientilor
(majoritatea - betivani neispraviti) bautura pe datorie. Isi noteaza cu grija datoria fiecarui
client, tinand astfel un bilant al creditelor acordate.
Pe masura ce se raspandeste vorba ca Ion te serveste acum in schimbul
promisiunii de a plati in viitor, numarul clientilor creste, iar vanzarile de bautura
asisderea. Pe faza, Ion profita de ocazie si scumpeste tuica si berea. Un consilier bancar
abil isi da seama ca afacerea lui Ion este de viitor si ii acorda acestui un credit pentru
dezvoltarea carciumii.
Creditul este garantat cu creantele acumulate de Ion - promisiunile de plata ale
betivanilor care ii trec pragul
Superiorii consilierului bancar - baieti destepti, cu indelungata expertiza in
mobilizarea resurselor financiare - refinanteaza creditul acordat lui Ion prin emisiunea a
trei tipuri de obligatiuni, garantate desigur cu datoriile alcoolicilor: BEAUBOND,
BEATBOND si VOMITBOND.
Aceste titluri financiare sunt cumparate si tranzactionate apoi pe piata
internationala. Multi investitori nu inteleg ce inseamna aceste obligatiuni si cu ce sunt
garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creste, alimentata de cresterea continua a
cotatiilor.
Intr-o buna zi, cu toate ca preturile continua sa urce, managerul de risc al unei
banci (concediat ulterior, fiindu-i reprosata atitudinea pesimista) decide ca este timpul sa
ceara plata datoriilor acumulate de betivii care frecventeaza crasma lui Ion.
Insa datornicii nu au cum sa plateasca.
Ion nu isi poate rambursa creditul contractat de la banca si intra in faliment.
Obligatiunile BEAUBOND si BEATBOND isi pierd 95% din valoarea.
VOMITBOND sta ceva mai bine, valoarea ei stabilizandu-se dupa o prabusire de 80%.
Furnizorii carciumii lui Ion intampina serioase dificultati financiare, dupa ce
clientul lor a inchis portile si dupa ce obligatiunile in care investisera masiv si-au pierdut
valoarea. Furnizorul de tuica este preluat de o firma concurenta, iar fabrica de bere intra
in faliment.
Banca este salvata de la faliment de catre guvern, in urma unor consultari
dramatice intre partidele politice. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obtinute
prin impozitele platite de persoanele care nu consuma alcool.

Etapele SPIRALEI INFERNALE

Paul Lafargue scria despre criza inca de acum 128 de ani, in cartea sa Le
droit a la paresse (Dreptul la lene). Este o carte scrisa in 1880 si e mai actuala ca
oricand! Etapele SPIRALEI INFERNALE sunt pe scurt urmatoarele:
1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai
mult – asa ni se cere “ideologic” de catre societatea capitalista – ca doar marii
industriasi/ patroni au nevoie de oameni “motivati” care sa le produca mai mult, sa se
imbogateasca ei mai mult; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere, caci astfel nu
muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine…
2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e
saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/patroni nu sunt
suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse; intervine publicitatea care ne
convinge sa cumparam.
3. Suntem tentati de publicitate, vrem sa cumparam - muncim mai mult, sa
castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem si credite.
4. La un moment dat sunt atat de multe produse pe piata ca nu mai are cine
le cumpere – dar spirala infernala continua: ca doar continuam sa muncim mai mult, ca
sa ne platim creditele, si… sa consumam mai mult!
 5. Daca tot sunt dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult,
de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor munci suficient
cei 5 deja angajati, daca sunt bine prinsi in credite si dorinte de consum. Asa apare
somajul! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/
serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste
somerii – este treaba lor !
6. Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari, caci cine intra in
cercul lor iese greu.
7. La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul
pica.
Ei, noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment! E incredibil, dar acelasi autor ne
explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai
bine, somajul ar scadea - iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Doar ca
nu ar mai castiga atat de mult patronii…
Parca nu e absurd ce spune omul asta. Si o spunea acum 128 de ani!!!

Poveste despre vacante

Dorin Victor Vasile

Se spune ca a fost odata ca niciodata un turist foarte multumit de sine insusi si de

vacanta pe care si-o putea permite intr-o insula indepartata.
Si intr-o buna dimineata din acea vacanta pe care si-o putea permite, pentru care
muncise foarte mult, plimbandu-se agale pe plaja a vazut intr-un hamac zdrentaros
undeva la umbra un tanar pescar.
Barca sa umila era plina de peste. Probabil se trezise noaptea, ca toti pescarii,
iesise in larg, avusese noroc si prinsese in plasa lui mult mai mult peste decat de obicei.
Iar acum se gandea cum sa isi petreaca cat mai placut ziua pe care o avea inainte.
Turistul revoltat de indolenta pescarului il admonesta:
"De ce nu mergi sa pescuiesti in loc sa lenevesti aici in hamac?"
"Pai tocmai m-am intors de la pescuit. Nu vezi barca plina? Am avut o zi buna si
am prins mai mult peste decat aveam nevoie." raspunse lenes pescarul.
"Atunci du-te si pescuieste din nou. Este inca devreme, ai mai putea pescui cel
putin o data."
"Si de ce ar trebui sa fac asta?" intreba curios pescarul
"Cum de ce? Ca sa ai mai mult peste"
"Si ce sa fac cu mai mult peste? Deja am mai mult decat as avea nevoie."
"Cum de ce? Ca sa il vinzi, sa ai mai multi bani."
"Si ce sa fac cu mai multi bani?" intreba in continuare plictisit pescarul
Turistul nostru incepea sa fie agasat de intrebarile "de ce" ale pescarului
"Cum ce sa faci cu banii? Ai putea sa ii investesti. Ai putea sa cumperi mai multe
barci, sa angajezi oameni care sa munceasca pentru tine. Iar in final daca ai munci foarte
mult poate ca ai reusi chiar sa iti deschizi o fabrica de conserve de peste."
"Si de ce ar trebui sa fac asta?" intreba pescarul
"Se vede ca esti greu de cap. Daca fabrica va merge bine ai putea la un moment
dat sa angajezi un manager de valoare asa, ca mine, care sa o conduca in locul tau."
"Si eu ce obtin din asta?"
 "Cum ce obtii? Atunci cand altcineva va conduce barcile tale, fabrica ta, toata
afacerea ta in locul tau vei putea la un moment dat sa iti permiti asa, ca mine, o vacanta,
sa stai la umbra fara sa fie nevoie sa mai faci nimic.
"Si de ce toata complicatia asta?" intreba aproape adormit pescarul "Asta fac chiar
acum"