Minunile Creaţiei

Arhimandrit Daniil Gouvalis

Prefaţă

Această carte este rodul câtorva discuţii pe care le-am avut la răstimpurişi, mai ales, al unui şir de articole ce au fost publicate în revista lunară a SfinteiMitropolii a Aticii, «Maica Domnului Eliberatoarea».M-a încurajat a mă ocupa de minunile Creaţiei pe de o parte exemplulSfântului Vasile cel Mare, care printr-o lucrare specială «a arătat însemnătateanaturii făpturilor». Pe de altă parte, părintele meu duhovnicesc mi-a spus odatăcă lumea naturală constituie o Evanghelie tainică ce, în felul său, propovăduieşteadevăruri mântuitoare. Totodată, teologii mistici ai Bisericii noastre ne vorbescdespre «contemplarea zidirii», despre «teologia naturii», despre «cuvintelefiinţelor» şi despre «contemplarea învăţăturilor duhovniceşti în cele create».Cele prezentate în această carte reprezintă puţin - câteva picături dintr-unocean necuprins - de vreme ce ne-am limitat la lumea plantelor şi a animalelor,fără a vorbi, de exemplu, despre măreţia cerului înstelat sau despre tainele biologice ale organismului uman.Am folosit ca surse şi materiale auxiliare numeroase articole din reviste,ziare şi enciclopedii, cărţi de specialitate, emisiuni de televiziune etc.Socotim că această carte se poate vădi folositoare atât oamenilor simpli,cât şi celor ce propovăduiesc credinţa şi, în general celor ce caută să zăreascăcele nezidite în spatele celor zidite.

Atena, 1-1-1983 Arhimandrit DANIIL GOUVALIS

CAPITOLUL I

Cele nevăzute prin cele văzute

«Animalele ce pot fi mâncate de altele mai uşor, nasc mai mulţi pui. Dinaceastă categorie fac parte iepurii... Astfel, această specie nu este în pericol dedispariţie, deşi este ameninţată permanent de animalele carnivore.Dimpotrivă, animalele carnivore nasc puţini pui... Astfel, nu există nimicneplanificat în existenţa fiinţelor şi nici una dintre ele nu este lipsită de grija ce-ieste trebuincioasă.Dacă iarăşi vei privi cu băgare de seamă mădularele animalelor, veiconstata că Ziditorul nici nu a plăsmuit vreun mădular prisoselnic, nici nu a uitata crea vreunul din cele indispensabile.Animalelor carnivore le-a dat dinţi ascuţiţi, fiindcă aceştia le erau detrebuinţă pentru hrana cu care se nutresc...Gâtul cămilei este lung, pentru ca, ridicându-se pe picioarele sale lungi,gâtul să le fie pe potrivă, astfel încât animalul să poată ajunge la iarba cu care sehrăneşte.Gâtul ursului însă este scurt, îndesat între umeri, ca de altminteri şi gâtulleului, a! tigrului şi al altor animale de acelaşi fel, fiindcă nu se hrănesc cu iarbăşi nici nu trebuie să sape după hrană, de vreme ce animalele carnivore semulţumesc cu prinderea animalelor.

De ce are nevoie elefantul de trompă? Are nevoie fiindcă acest animalcare este mare, cel mai mare dintre toate animalele ce trăiesc pe uscat... dacă ar fi avut gâtul la fel de lung ca picioarele, s-ar fi putut folosi cu greu de el şi, din pricina marii sale greutăţi, ar fi atârnat mereu în jos. Vedem însă că gâtul seuneşte cu coloana prin câteva vertebre, în timp ce trompa, care îndeplineşteoarecum rolul gâtului, aduce hrana la gură şi soarbe apa. De asemenea, picioarele sale nu au articulaţii, ci sunt dintr-o singură bucată, întocmai ca niştecoloane, spre a putea purta povara trupului, pentru că, dacă picioarele ar fi fostslabe şi flexibile, la ridicare şi la coborâre, articulaţiile i s-ar fi dislocat,neputând suporta o atât de mare greutate...Astfel se adevereşte cuvântul care spune că nu poţi găsi nimic de prisos şinimic deficitar printre cele create».Aceste cuvinte aparţin Sfântului Vasile cel Mare care, pe când eraArhiepiscop al Cezareii, probabil în jurul anului 370 d. Hr., în perioada PostuluiMare, a rostit celebrele nouă cuvinte «La Hexaemeron». Fragmentul anterior este din ultimul cuvânt, al nouălea.Scopul acestor omilii era acela de a prezenta înţelepciunea lui Dumnezeu prin intermediul celor create, precum şi dragostea şi pronia Sa faţă de cele zidite.Vorbitorul încerca să îi convingă pe creştini să observe cu atenţie creaţia şi, prinintermediul ei, să vadă înţelepciunea, frumuseţea şi slava Creatorului.Acelaşi este şi scopul acestei cărţi, în Epistola sa către Romani, SfântulApostol Pavel, prezintă înţelesuri teologice adânci. Tot acolo citim următoarele:«Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi,adică veşnica Lui putere şi dumnezeire».Cu alte cuvinte spune că: «Puterea lui Dumnezeu şi diferitele Saletrăsături dumnezeieşti nu le poate vedea nimeni, însă de când a fost zidită lumea,situaţia s-a schimbat. Prin intermediul creaţiei vizibile se poate vedea şi simţimăreţia nevăzută a Creatorului». Verbul «se vede» indică faptul că putem vedeafoarte bine, foarte limpede măreţia dumnezeiască şi «puterea veşnică». Deşi celezidite sunt toate supuse stricăciunii, fiind trecătoare, asupră-le strălucesc veşnica putere şi măreţia Ziditorului.Aceasta înseamnă că omul poate teologhisi fără a ameţi studiind lucrăriteologice profunde. Este îndeajuns să observe iarba, florile, păsările, peştii, ani-malele, oamenii, pădurile şi cerurile cu ochi firesc şi curat. Această metodăteologică nu este scumpă deloc. O floare umilă, o mică insectă, o plajă liniştită...sunt deopotrivă cu nişte texte teologice profunde.Toate cele văzute - conform spusei Apostolului - îi vor grăi omului desprecele nevăzute. Care lucruri nevăzute? Cele nevăzute ale lui Dumnezeu: tăria luiDumnezeu, pronia Sa, afecţiunea Sa părintească şi dragostea Sa.Totodată, credinciosul scriitor spune undeva că, într-o tainică îmbrăţişarecu natura, a văzut «o altă genune în genunea sa şi o altă negrăită frumuseţe,îndărătul acestei frumuseţi sensibile, zidite şi trecătoare». Aşa stau lucrurile,înţelepciunea risipită peste făpturi ne arată înţelepciunea cea necuprinsă. Frumu-seţile naturii ne îndrumă cugetul spre Frumuseţea Supremă. Măreţia ce se vedene arată o Măreţie nevăzută - «mă voi înveşmânta cu slava şi măreţia». «Căci