Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
IstoriaLoviturilorDeStatDinRomaniaVol3

IstoriaLoviturilorDeStatDinRomaniaVol3

Ratings:

4.0

(2)
|Views: 144 |Likes:
Published by siru1972

More info:

Published by: siru1972 on Jun 25, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/06/2010

pdf

text

original

 
1Fiului meu, VLAD ALEXANDRUALEX MIHAI STOENESCUISTORIA LOVITURILOR DE STAT DIN ROMÂNIA1821-1999voi. 3 Cele trei dictaturiCuprinsIntroducereCapitolul IPERIOADA INTERBELICĂ, PRELUDIU AL DICTATURII 1920-1938Capitolul IICAMARILA, CENTRU DE PUTERE ÎN STATCapitolul IIILOVITURA MARILOR TRĂDĂRICapitolul IV NOAPTEA GENERALULUICapitolul VTENTATIVA DE LOVITURA DE STAT DIN 20-23 IANUARIE 1941Capitolul VICEA DIN URMĂ GAFĂCapitolul VIIINSTALAREA SISTEMULUI COMUNIST ÎN ROMÂNIABIBLIOGRAFIEIntroducere Nevoia de a arata, cu probe aduse din istoria plină de adevăruri crude a României, că destinul nefast al tăriinoastre nu se poate schimba radical decît prin asumarea conştientă de către naţiunea română a deciziei de aconstrui aici un stat democratic funcţional şi un capitalism modern, este scopul acestui studiu. România trebuie săiasă din ciclul erorilor sale istorice, mereu repetate. Folosirea datelor istorice în scopuri politicianiste, pentrulegitimări îndoielnice sau pentru demagogie, ascunderea în continuare a numeroaselor erori, din care tinerii n-aucum să înveţe ceva, precum şi proiectarea eroică a autorilor acestor erori ne împiedică să facem saltul obligatoriudin mentalitate.Cititorul a observat că în cursul acestor volume s-a întîlnit mereu cu cîteva teme fundamentale ale analizei,care, deşi face apel la informaţii evocate şi în alte lucrări istoriografice sau la detalii mai puţin cunoscute, surprindemai ales prin unghiul diferit de abordare. Această opţiune nu vine neapărat din orientarea politică a autorului — am căutat în permanenţă să obţin o maximă obiectivitate — ci din faptul că alternativa a lipsit analizei din ultimeledecenii, abia mijeşte astăzi, iar cetăţeanul român continua să nu aibă acces la o altă viziune asupra cronologieiistorice a României moderne şi contemporane. Pe de altă parte, o serie de amănunte ignorate sau subevaluate sedovedesc acum — la o privire mai atentă asupra repetării proceselor socio-politice, deja tipice statului român — mult mai importante pentru înţelegerea fenomenului de care ne ocupăm. De aceea, volumele surprind şi unelesecvenţe cunoscute ale istoriei noastre, dar individualizate altfel. Urmărind evoluţia statutului şi a regimurilor sale politice, este, în consecinţă, normal să grupăm cele trei dictaturi — carlistă, antonesciană şi comunistă — într-osingură etapă. Altfel spus, cartea de istorie a României moderne poate avea şi o altă cronologie, pe care o propunem spre reflecţie:Preliminariile constituirii naţiunii române moderne; apariţia mişcării naţionaliste în sînul marii boierimi şiconfruntarea sa cu internaţionalismul revoluţionar paşoptist (1821-1859).Introducerea prin şoc a instituţiilor burgheze occidentale şi apariţia conflictului stat-societate (1859-1871).Inaugurarea sistemului democratic românesc, diferit de cel clasic occidental, continuată de efortul
 
2 pentru gestionarea slăbiciunilor sale structurale, (1871-1918).Criza sistemului democratic românesc şi prăbuşirea sa structurală, (1920-1938).Regimul dictaturilor (1938-1989).Deceniul libertăţii anarhice (1990-2000).Iată, aşadar, de ce studiul asupra cauzei marilor şocuri politice — pe care le-a cunoscut, altfel inexplicabil,România în toată această perioadă — urmăreşte cîteva teme de profunzime. Două sunt centrale: raportul stat-societate şi studiu] imagologic al mentalităţii naţiunii române. Alte trei sunt secundare: evoluţia curentului politicde Dreapta, de la apariţie şi pînă astăzi; chestiunea evreiasca şi influenta francmasonică, aspecte aparent marginale,dar care au intervenit direct în cursul istoriei naţionale din ultimul veac şi jumătate. Ca o coloană vertebrala aîntregii analize, Istoria loviturilor de stat în România încearcă să demonstreze că a existat o decizie politică greşităIa originea statului modern român, că era posibilă şi o altă cale, mult mai apropiată de sufletul poporului român şi pentru care Barbu Catargiu a plătit cu viaţa, Eminescu şi Caragiale au fost ostracizaţi, iar Petre P. Carp sau MirceaEliade sunt şi astăzi prezentaţi ca nişte trădători. Demersul ştiinţific şi literar pe care îl încerc aici n-ar fi decît osimpla proiecţie în erorile trecutului, dacă nu ar exista şansa ca astăzi, conştienţi de ciclul distructiv al vieţii noastrestatale din trecut, să producem modificările substanţiale care să stabilească un raport firesc între naţiune şi ţara ei.încă mai este timp ca România să reprezinte o creaţie naturală şi organică a societăţii sale şi, crescînd nivelul decivilizaţie al naţiunii, să emancipeze şi România, ca stat, cu un conţinut şi într-o formă mult evoluate. Altfel, statulagresor al cetăţeanului, statul care îşi dă o Constituţie inaplicabilă şi îi obligă pe cetăţeni s-o respecte, statul carecontinuă să copieze modele din străinătate şi le impune cetăţenilor săi, nu va dispărea şi toate fenomenele negative,violente sau umilitoare pe care le înfăţişează acest studiu se vor repeta. Demersul principal al acestei cărţi este —  prin studiul lipsit de menajamente al experienţei istorice — evitarea situaţiei ca ridicarea nivelului de civilizaţie alnaţiunii şi dezvoltarea statului să fie din nou o creaţie a unor modele străine, impuse prin reguli care nu ni se potrivesc sau cu sacrificii care să atingă viziunea încă ireductibilă a naţiunii asupra unităţii statului.Capitolul IPERIOADA INTERBELICĂ, PRELUDIU AL DICTATURII1920-1938Moto:Cu politicieni venali fi o ţărănime flămtndă nu poţi susţine credinţa într-o idee.OCTAVIAN GOGAAnaliza perioadei interbelice porneşte cu un studiu imagologic concentrat asupra percepţiilor noastre despreacest interval celebru al istoriei noastre recente. Mai întîi, o precizare necesară înţelegerii unghiului din care este privită perioada de antecamerâ a regimului dictaturilor în România. Pentru a îndepărta orice confuzie, vom aratacă, şi aici, demersul nostru nu urmăreşte distrugerea unor statui sau demitizarea unor personalităţi istorice. Ceea cesubliniem noi — cu probe — este că, pentru a legitima acţiuni şi fenomene politice, istoriografia noastră a scos înrelief personalităţi şi evenimente, le-a mitizat şi oferit ca hrană propagandistică cetăţeanului, în timp ce alţi eroi şievenimente adevărate au fost marginalizate, ascunse sau interzise cunoaşterii populare. Dovada trăieşte fiimanualele noastre de istorie: sunt hiperbolizate figurile lui Tudor Vladimirescu, Alexandru loan Cuza, IonAntonescu, luliu Maniu, a căror biografie şi activitate politică sunt criticabile în foarte multe privinţe. Escamotareasubiectului eroic face ca erou să fie numai Tudor Vladimirescu şi să nu fie eroi marii boieri naţionalişti care augîndit, finanţat şi condus emanciparea modernă a Principatelor Române, plâtindu-1, printre alţii, şi pe Tudor Vladimirescu. Mai erou ar fi Nicolae Bălcescu, mare patriot român, dar adept al scenariului francmasonicinternaţionalist, si lăsat în umbră să fie Avram lancu, singurul mare conducător al românilor, pentru că eranaţionalist? Cuza este marele erou al Unirii Principatelor şi al reformelor (catastrofale, de altfel), şi nu BarbuCatargiu sau Lascăr Catargiu, care au pus tara asta pe picioare din haos, printr-o guvernare exemplară. Ministrul definanţe Mavrogheni — un necunoscut. Eugeniu Carada — o figură stranie şi atît. Tot astfel, Cuza, autorul uneilovituri de stat prin care a introdus un regim politic personal, este eroizat pînâ la saturaţie, în timp ce „monstruoasacoaliţie", care a salvat sistemul democratic şi a inaugurat în România regimul parlamentar, este şi astăzi blamată,acuzată, ridiculizată. Cei doi mari Brătieni sunt doar vag percepuţi de către români ca întemeietori de stat naţionalunitar. Numai literatura, nu şi opera politică a lui Eminescu sau Caragiale, străluceşte în orice bibliotecă, în timp ceromânului de astăzi continuă să i se întîmple exact ce scriau Eminescu şi Caragiale în secolul al XlX-lea. luliu
 
3Maniu este marele luptător pentru unire — caz de falsificare grosolană a informaţiei istorice — îh timp ce NicolaeBălan, Miron Cristea, luliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod sau chiar regina Măria apar ca personaje din decor. Nimeni nu ştie, de exemplu, că organizatorul Marii Adunări de la Alba lulia din 1918, în cele mai mici detalii, cuordine şi civilitate perfecte, producînd astfel un eveniment istoric autentic şi curat, a fost loan Suciu din Ineu. Undesunt eroii aceştia şi faptele lor adevărate?Libertatea obţinută după 1989 a permis unor istorici de substanţă, unor cercetători cu operă, să investigheze şisă publice informaţii care modifică substanţial imaginea cetăţeanului român despre perioada interbelică, în general,şi a felului cum a trecut România de la regimul democratic la dictaturi, în particular. Dar chiar şi astăzi sau mîine pot apărea mari surprize, care să modifice profund înţelegerea cursului vieţii politice româneşti din ultimii 70-80de ani. începem deja să avem o serie de informaţii despre penetrarea spionajului Marilor Puteri la vîrful clasei politice româneşti, precum şi la conducerea superioară a statului. Deşi s-au adunat destul de multe informaţiiasupra activităţii de agentă sovietică a Elenei Lupescu, nu avem încă proba, multe documente importante fiinddistruse sau încă îh arhivele Rusiei. Poate că peste ani vom intra în posesia dovezilor care ar atesta controlulstatului român de către URSS, începînd cu primii ani ai deceniului patru, prin intermediul unei femei pe cît deremarcabile, pe atît de devastatoare pentru ţara noastră.1 Rolul lui Nicolae Titulescu în presiunile exercitate defrancmasoneria străină asupra ţării noastre nu a fost elucidat, cu toate că, în ciuda faimei de care s-a bucurat şi se bucură marele diplomat român, rezultatele finale ale activităţii sale sunt cît se poate de discutabile. Cînd Titulescua fost demis din funcţia de ministru de externe, Gheorghe Tătârescu i-a desfăşurat pe masă regelui Carol II hartaEuropei şi i-a arătat situaţia reală a politicii externe româneşti: „Iată, sire, Titulescu ne-a certat cu toată lumea", prezentîndu-i pe rînd conflictele la zi cu vecinii, încâpâţînarea de a fi ostili cu orice preţ Germaniei, slugărnicia faţăde Franţa şi Anglia (care nu au întîrziat să profite de slăbiciunea aceasta), complicităţile cu Rusia sovietică. Aveadreptate Tătârescu? în sfirşit, cu toate că avem unele dovezi concludente, nu ştim cît de timpuriu şi în ce proporţiea fost infiltrată Mişcarea legionară de către comunişti. Noi însă nu vom ezita să atacăm direct aceste subiecte.Ca o concluzie a observaţiilor de mai sus se conturează ideea că posibilitatea apariţiei surprizelor, în special amarilor surprize care să răstoarne întregi „istorii", este strîns legată tocmai de felul incomplet sau politizat în care afost prezentată sau comentată Istoria pînă acum.Imaginea regimului democraticAnaliza evoluţiei statului român între lovitura de stat din 1864 şi cea din 1930, din primele două volume, ridicăacum o problemă de1 Cunosc istorici de ţinuta care nu mai au dubii asupra apartenenţei Elenei Lupescu la serviciile secretesovietice, dar le este jena sa admită public că România s-a aflat sub controlul statului vecin şi că a fost dirijata timpde decenii spre ocupaţia finală din 1944. Curajul acestor istorici este alterat şi de teama de a nu intra în caruselulscenariilor, dintre care unele, chiar foarte adevărate, nu mai sunt crezute astăzi din cauza multitudinii de fabulaţii publice care ne-au parazitat luciditatea istoriografica.fond, pe care ne-am obişnuit să o plasăm, încrezători, la anexa mitologiei noastre istoriografîce: problemacelebrului „instinct colectiv" al poporului român. Am văzut din primele volume cum au fost create statul naţional(1859-1861) şi statul naţional unitar (1918-1920) de personalităţi de excepţie, pe un fond de adeziune relativă a populaţiei, mai degrabă condus decît conducătoare. Peste timp, dincolo de activitatea politică a acestor  personalităţi, paie la fel de productivă şi infuzia de sentiment patriotic şi unionist dată generaţiilor de români. Suntînsă cîteva momente cruciale care infirmă teza „instinctului colectiv", în februarie 1859, cînd bucu-reştenii,craiovenii şi ieşenii se îmbrăţişau pe străzi, iar proaspătul domn se ghemuia paralizat de frică, în fundul cupeuluisău, nu se ştia că va urma un regim autoritar, de camarilă, şi aducerea din străinătate a unor instituţii ce vor transforma statul modern român într-un organism agresor la adresa propriilor cetăţeni. Entuziasmul românilor lamomentul Marii Uniri n-a putut previziona marea destrămare care a urmat şi incapacitatea guvernanţilor de aconserva acest stat rotund şi firesc, precum şi infiltrarea periculoasă a bolşevismului în rîndurile muncitorimii şicriza economică de care a profitat acesta, în 1928, ţărănismul a scos mase de oameni în stradă şi le-ă mişcat într-uniluzoriu marş spre Capitală, fără că oamenii să simtă marile dezamăgiri naţionale pe care i le pregăteau lideriiacestuia. Cînd a fost dată lovitura de stat din 7-13 iunie 1930 şi a fost adus Carol II pe tron, entuziasmul popular şi

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->