Copiii cu dizabilităţi

– lecţii de iubire în vieţile oamenilor “normali” –

Paula Grigoroiu - profesor
Coordonator SNAC Şcoala Specială nr.10

Ȋn paralel cu profesia mea de psihopedagog în Școala Specială nr.10, de 3

ani coordonez activităţile de voluntariat derulate în cadrul proiectului Strategiei
Naţionale de Acţiune Comunitară.

Ca să subliniez importanţa acestui proiect, o să vă familiarizez mai întai

cu modul în care erau priviţi acum câţiva ani, copiii cu dizabilităţi în România.

Am început să profesez acum 7 ani ca profesor psihopedagog – diriginte

la o clasă I cu elevi cu deficienţe mintale severe şi moderate, iar astăzi sunt
profesor –diriginte pentru acelaşi grup de elevi.
Din această postură, m-am izbit de foarte multe ori de mentalităţile rigide
ale oamenilor cu privire la integrarea socială a acestor copiii.
Primul an ca profesor într-o astfel de unitate şcolară a fost destul de dur,
dramele familiilor acestor copiii mă doborau pur şi simplu, faptul că am preluat
aceşti copii direct din familii (în foarte puţine cazuri părinţii reuşesc să găsească
un loc în grădiniţă pentru un copil cu deficienţă mintală) îmi îngreuna şi mai
mult munca.
 Primul obiectiv al meu a fost să învăţăm să funcţionăm ca un grup,
extinzând aceste obiective de socializare într-un plan mai larg, aşa că săptămânal
mergeam împreună cu elevii mei la cofetărie, în piaţă, la biserică, în parc.
Ca o constantă a acestor ieşiri, de fiecare dată aveam parte de acelaşi
comportament al oamenilor normali vis-à-vis de tot ceea ce înseamnă
“deficienţă”.

Orice om normal poate la o privire mai atentă să observe o persoană cu

deficienţă, acest lucru era cu atât mai vizibil cu cât eu plecam la plimbare cu un
grup de opt copii cu deficienţe mintale.
Reacţiile erau de toate felurile, unii îmi spuneau că ar trebui să-i ţinem
undeva închişi să nu mai deranjeze liniştea publică, alţii cum că părinţii sunt de
vină, că sigur au greşit ei cu ceva de au născut astfel de copii, alţii îmi spuneau
că locurile de joacă din parcuri sunt pentru copiii normali, alţii nu-şi lăsau copiii
să se joaca cu ei, deşi le-am explicat că elevii mei nu reprezentau niciun pericol,
iar alţii îi priveau cu milă, dar totuşi distant, făcându-şi cruci şi sperând ca în
familiile lor să nu existe astfel de cazuri.
De fiecare dată mă întorceam în şcoală istovită de atâtea prejudecăţi,
gândindu-mă că familiile acestor copii suportau zilnic aceste apostrofări din
partea oamenilor normali, aşa că ieşirile noastre au devenit din ce în ce mai rare.
 In anul 2007 când d-na director Manolescu Floare mi-a propus să
coordonez activitatea voluntarilor din Liceul Ion Neculce în cadrul proiectului
Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară am spus DA, era şi momentul ca
societatea să vină în întâmpinarea acestor copii, era şi momentul să-i cunoască
aşa cum sunt, să-i accepte şi să încerce să-i iubească fără să-i judece.
Oamenii judecă greşit persoanele cu deficienţe în primul rând datorită
lipsei de informaţii avizate, aşa că am fost foarte fericită să împart tot ceea ce
învăţasem despre aceşti copii cu nişte adolescenţi frumoşi, deschişi, dornici să-i
cunoască.

La prima întâlnire cu voluntarii am fost surprinsă pentru ca d-na profesor

Gasnaş Georgeta, coordonatorul SNAC din partea Liceului Teoretic Ion
Neculce, reuşise să convingă 20 de elevi – adolescenţi dornici să lucreze alături
de elevii şcolii noastre.
20 de adolescenţi care puteau face orice altceva în timpul lor liber…în
mintea mea calculele nu se mai opreau … 2o de elevi care vor spune adevărul,
despre aceşti copii deficienţi: familiilor lor, colegilor, prietenilor… şi tot aşa
multiplicat cu toate parteneriatele SNAC desfăşurate în Bucureşti, apoi în ţară.
Cu siguranţă în câţiva ani persoanele cu deficienţe vor fi privite obiectiv şi în
România, aşa cum merită defapt.
 Ȋntâlnirile cu voluntarii au decurs frumos, emoţionant, săptămână de
săptămână veneau cu alte întrebări, cu mai multă deschidere; îi vedeam pe elevii
voluntari trecând la fel ca şi mine de la stadiul de milă la acţiuni concrete, astfel
pe lângă activităţile pe care le stabileam împreună (activităţi ludice,
serbărişcolare,concursuri interşcolare) în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de
iarnă aceşti elevi strâng fonduri în cadrul liceului lor, pentru a oferi mici cadouri
elevilor din şcoala noastră.

Anul acesta încheiem parteneriatul cu elevii clasei a XI a D, (cărora vreau

să le mulţumesc pentru calităţile umane deosebite) pentru că anul viitor vor
susţine examenul de bacalaureat şi ca urmare vor avea un program mult mai
încărcat, noi le vom ţine pumnii strânşi, iar ei au promis că ne vor mai vizita.
Săptămâna asta am cunoscut deja seria următoare de voluntari, care sunt la fel
de frumoşi, de deschişi şi dornici să ne cunoască şi să lucreze alături de noi.

Sperăm ca acest proiect să continue cât mai mulţi ani de acum încolo,
pentru că mai avem încă de dărâmat multe prejudecăţi!