Mircea Cartarescu

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut la 1 iunie 1956 în Bucureşti. După terminarea liceului (la„Dimitrie Cante-mir" din Capitală), a devenit student la Facultatea de Limlpa şi Literatura Română aUniversităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1980. între 1980 şi 1989 a fost profesor de românăla o şcoală generală, apoi funcţionar la Uniunea Scriitorilor şi redactor la revista

Caiete critice.

Din1991 este lector la catedra de Istoria literaturii române a Facultăţii de Litere din Bucureşti.A debutat în 1978, în

România literară.

VERSURI:

Faruri, vitrine, fotografii,

Cartea Românească, 1980 — Premiul Uniunii Scriitorilor pe1980;

Aer cu diamante

(volum colectiv), Litera, 1982;

Poeme de amor,

Cartea Românească, 1983;

Totul,

Cartea Românească, 1985;

Levantul,

Cartea Românească, 1990 — Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990;

Dragostea,

Humanitas, 1994.PROZĂ:

Desant '83

(volum colectiv), Cartea Românească, 1983;

Visul,

Cartea Românească, 1989 — Premiul Academiei Române pe 1989; în traducere franceză

Le Reve,

Editions Climats, Paris, 1992 — nominalizată pentru Premiul Medicis şi „Premiul pentru cea mai bună carte străină" pe 1992;

Nostalgia,

ediţie integrală a cărţii

Visul,

Humanitas, 1993 (tradusă în franceză, germană, maghiară şispaniolă);

Travesti,

Humanitas, 1994 — Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul ASPRO pe 1994(tradusă în franceză şi olandeză);

Orbitor. Aripa stingă,

Humanitas, 1996, Premiul ASPRO pe 1996;

Jurnal,

Humanitas, 2001, Premiul ASPRO pe 2001;

Orbitor. Corpul,

Humanitas, 2002;

Enciclopedia zmeilor,

Humanitas, 2002.ESEU:

Visul Chimeric,

Litera, 1992.

MIRCEA CĂRTĂRESCU

LEVANTUL

HUMANITAS

BUCUREŞTI

CopertaRăZVAN RĂDULESCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CĂRTĂRESCU, MIRCEALevantul

„Dacă în

Epigonii

veţi vedea laude pentru poeţi ca Bolliac, Mureşan şi Eliade, aceleanu sînt pentru meritul intern al lucrărilor lor, ci numai pentru că, într-adevăr, te mişcăacea naivitate sinceră, neconştiută, cu care lucrau ei. Noi, ceşti mai noi, cunoaştemstarea noastră, sîntem treji de suflarea secolului şi de aceea avem atîta cauză de a nedescuraja.". M. EMINESCU

CâNTUL

INTâI

O,

Levant, Levant ferice!

•

A ta soră, Zenaida • Se vărsa umbrirea serii • Cînd plînge filomela • Iată sară se-ndeseşte • E Iaurta chiorul, spaima apelor dîn jur de Zant • Eştiingles ? • Of, Zotalis, biet Zotalis! • Ţaruki ipaluki • El vedea un nor de sînge •Manoile, cum te plîng!

F

, -JL-loai

.loare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare, Mări pe care vase d-aur port piper şiscorţişoare, Părînd piepteni trecuţi molcom printr-un păr împarfumat, Strop de rouă-ncare ceriul e cu nouri mestecat, O, Levant, în cari zefirul umfle-ai sei obraji de zeu, Cusimţiri aprinse umpli neguros sufletul meu! O, Levant, Levant ferice, cum nu simţi amea turbare, Cum nu vede al tău ochiu cu văpăi de chihlimbare Noaptea turbure din peptu-mi, zbuciumul ce am în sîn, De cînd sunt deştept pe lume, de cînd ştiu că suntromân! Cum n-am ochii mii, ca Argus, ca cu mii de lăcrimioare Să jelesc ticăloşită a poporului meu stare,Preste care lupi şi pardosi s-au făcut stăpîni deplin Zgîriind cu gheare lunge al Valahieidrag sîn!" Astfel cugeta un june pe-un caic ce zbura iute De la Corfu pîn-la Zante pesteapele hirsute Ce spărgeau în vălurele soarele ce sta să cază Prin văpăi de foc şi miniu, prin lucire de turcoază. Tînărule, a ta faţă îmi apare străvezie, Gemetul ce scoţi e oarede amor sau de mînie, Mîna cu inele grele şi cu petre răsucite Pe jungher sau pe şoldfraged va voi să se invite ? Ah, pe junghiul Şi degrabă, căci tiranii încă rîde Conjuraţide arvaniţii cu a lor turbane hîde, încă mai jupoi ţeranii, încă junele le smulge Din amumelor lor braţe, încă ţara o mai mulge! Tu te duci la Zante, unde în barcaz, lafelinari Te aşteaptă a ta soră cu treizeci de palicari. A ta soră! Zenaida! Cine-o vede seuimeşte, Cine buzele de rujă, cine ochii i-i zăreşte I se pare cum că Hero vie s-auîmpeliţat Să-l aştepte iar pe Leandros lîngă-al mărilor palat. Greaca are drăgănele, şi perfum, şi-nţelepciune Ce primit-a de la graţii, musulmana ca de prune Are ochii ce prin deasa feregea abia-i prevezi; Frînca are dinţi de boabe de sidef şi ochii verzi; Ochirghiză face-n piaţă mahmudele zece mii, Vai, nebun ar fi acela ce pe ea ar tîrgui, Căi-ar soarbe sărutarea peste perne de şiraz De-ar rămîne fără suflu, făr' bujorii din obraz;Machedoana, nu am coarde l-a mea arfă îndestule Să îi cînt zulufii negri, sînurilenesătule Şi sprîncenele-mbinate, parcă-i arcul lui Amor: E trufaşă dar e dulce şi-areciucuri la botfor; Neagră este egipţianca, ca o noapte de iubire,Se topeşte în desmierduri, gungureşte în delire,Arde şi se-ncolăceşte ca o viţă pe aracPe un boi de june mîndru; talianca e un dracCe te-nşeală şi te vinde şi se uită numa-n pungeŞi ibovnicul îşi pune la răscruci de te împunge;Sîrba cea cu salbe multe peste peptul ca de crinE sfioasă ca şi ciuta, după ea cu toţi suspin. Nimărui ea nu-i dă floarea junii sale fecioriiŞi se face maică blîndă într-un schit de pe pustii;Multe flori sunt, dar puţine rod în lume au să poarte,Multe mărgăritarele sus pe ceriu ard departe,Multe sunt femei cu ochii neguratici şi codaţi:Dar niciuna nu-i mai dulce ca rumânca din Carpaţi.Pletele prea lunge-i curge ca o apă volutoasăPîn' la gleznele ivite sub şalvarii de mătasă,Pîn' la imineii d-aur şi cu vîrfuri răsucite,Faţa-i este alabastru, pleoapele-i sunt înnegriteCu kohl scump de Chios, pleoape ca ghiocii zuvelcaţi;

Gene grele şi-ncurcate, paşi mărunţi şi cletinaţi.Inima-i se duce-n taină dup-al ţării beizade,Calimachi, suflet putred, dar frumos ca viaţa e,Fiul cînelui ce ţara o mînca şi-o bea la masăŞi curvarul mahalalei ce din răotăţi nu iasă.El e ghimpele ce-n sînul Zenaidei, rotunzior îşi făcu sălaş ca furii.Dar, efendi narator,Cam grăbişi cu diegesis şi te luă gura-nainte. Să purcedem dar din locul ce-l lăsarăm,fără minte, Să ne înturnăm la junul Manoil, ce lîngă cîrmă Valul verde, orizonul cu privirea el le scîrmă.Se vărsa umbrirea serii în arhipelag, şi miiCornuleţe scot din valuri insulele fumurii.Pe rotunda de lemn cîrmă vezi un mugure că creşteŞi o coadă cu ghimpi palizi din obadă să iveşte,Şi în vîrvu-i se desface un boboc ca de rubin:Este trandafilul serii din cuprinsul levantin.El desfoaie foi de purpur peste ceriul de rază,El umbreşte cu văpaia-i apa care schinteiază,El pogoară-n suflet focul dorului nemărginit:Dor de ducă, dor de arme, dor de mări, dor de iubit.Gul arzînd în alizee şi picîndu-i focu-n golfuri,Desfoindu-se pe insuli şi pe case şi pe corturiZugrăvînd cu aur boturi de caice pe cleştar,Punînd sînge pe tăişe, iar pe sîni enibahar,Gul vestind cu spuza-i ţara împăratului biulbiul: Noaptea cea cu berlianturi, de la Roma la Moşul.Manoil intră-n cămară şi luă peana despicată,O vîrî în călămară ca în inem-o săgeatăŞi cu rumena cerneală ca un sînge scrise: „OdăLa Valahia săracă, jăcuită de Lup-vodă".Şterse; scrise: „Eleghie la mormînţii din străbuni,Pentru ca să se vădească jalea tristei naţiuni":„Cînd plînge filomena în crîng de rosmarineŞi gîrle.se-ncreţesc, Insecta chiar cînd cîntă sub razele divineCe spre apus grăbesc, Eu perna ud cu lacrimi, că-mi vine-n amintireA patriei nevoi,Şi-o mare fulgeroasă îmi creşte în simţire Umblată de strigoi!10Străinule ce îmbli pentru a ta plăcerePe apă sau pe jos, Găsit-ai vreodată mai mare mîngîiereŞi un mai mult folos Decît în cîmpul verde smălţat cu floricele,Al terii mele plai, Decît în portul dulce cu ii şi testemeleAl junelor bălai ?Ai zice că din ram Valahia e ruptăDar vai cît te înşeli! Că astăzi sînu-i fraged de ciocoime-i suptă