1.

Prevederi generale

1.1. Se aplică la proiectarea structurilor de fundare directă pentru clădirile de locuit şi social –
culturale, construcţiile industriale şi agrozootehnice.

La proiectarea structurilor de fundare directă în condiţii speciale de teren (pământuri sensibile la

umezire, pământuri contractile, pământuri lichefiabile) se au în vedere şi măsurile suplimentare din
reglementările tehnice de referinţă specifice acestor cazuri.

1.2. Se referă la următoarele tipuri de fundaţii directe:

a) fundaţii izolate
b) fundaţii continue
c) fundaţii radier

1
2. Principii generale ale conformării de rezistenţă a infrastructurilor

2.1. Definirea sistemului structural şi a subsistemelor componente ale construcţiei

2.1.1. Sistemul structural reprezintă ansamblul elementelor care asigură rezistenţa şi stabilitatea
unei construcţii sub acţiunea încărcărilor statice şi dinamice, inclusiv cele seismice.

Elementele structurale pot fi grupate în patru subsisteme: suprastructura (S); substructura (B);
fundaţiile (F); terenul de fundare (T) (fig. 2.1).

2
 S
S
F F
T T T T T T T T
a b

S
S
S
0.00 0.00
B B
F B
F F
T T T
c d e

Fig. 2.1 Componentele sistemului structural

Suprastructura (S); Substructura (B); Fundaţiile (F); Terenul de fundare (T); Ιnfrastructura (Ι)

3
2.1.2. Suprastructura reprezintă ansamblul elementelor de rezistenţă situate deasupra
infrastructurii (I).

2.1.3. Infrastructura este alcătuită din substructură şi fundaţii. La construcţiile care nu au

substructură, infrastructura este alcătuită din fundaţii.

2.1.4. Substructura este zona poziţionată între suprastructură şi fundaţii. În raport cu suprastructura,
aceasta prezintă diferenţe de alcătuire şi conformare, care conduc la capacităţi de rigiditate şi
rezistenţă majorate.

2.1.5. Fundaţiile reprezintă ansamblul elementelor structurale care transmit încărcările la terenul de
fundare.

2.1.6. Terenul de fundare constituie suportul construcţiei şi reprezintă volumul de rocă sau de
pământ care resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să
influenţeze construcţia.

4
2.2. Cerinţe privind proiectarea fundaţiilor

2.2.1. Fundaţiile trebuie proiectate astfel încât să transmită la teren încărcările construcţiei, inclusiv
cele din acţiuni seismice, asigurând îndeplinirea condiţiilor privind verificarea terenului de fundare
la stări limită.

2.2.2. Fundaţiile ca elemente structurale se vor proiecta astfel încât să fie îndeplinite condiţiile de
verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale.

5
2.3. Cerinţe privind proiectarea substructurilor

2.3.1. Substructura are rolul de a prelua încărcările provenite de la suprastructură şi de a le transmite

fundaţiilor.

2.3.2. Substructura este alcătuită, de regulă, din elemente structurale verticale (pereţi, stâlpi) şi
elemente orizontale sau înclinate (plăci, grinzi etc.).

2.3.3. Proiectarea substructurii trebuie să ţină cont de conlucrarea cu fundaţiile şi suprastructura.

2.3.4. La proiectarea substructurilor se vor lua în considerare încărcările proprii, încărcările

transmise de suprastructură şi de teren conform prevederilor de la cap. 5.

2.3.5. Eforturile din acţiuni seismice transmise substructurii se vor asocia mecanismului de
plastificare al suprastructurii (fig. 2.2).

6
Perete

Stâlp Articulaţii plastice

Grindă

S
S

F
B Ι
F T

Fig. 2.2 Sisteme structurale cu mecanisme de plastificare în suprastructură

7
2.3.6. La proiectarea elementelor structurale ale substructurii vor fi îndeplinite condiţiile de
verificare la stările limită ultime şi ale exploatării normale. Infrastructura se va proiecta astfel încât
să fie solicitată, de regulă, în domeniul elastic de comportare. Se admite proiectarea mecanismului
de plastificare a structurii la acţiuni seismice severe cu dezvoltarea de articulaţii plastice şi în
substructură. In aceste situaţii se vor lua măsuri care să asigure o comportare ductilă a substructurii
şi accesul pentru intervenţii post seismice.

8
3. Alegerea tipului de fundaţie

3.1. Factori de care depinde alegerea tipului de fundaţie

3.1.1. Sistemul structural al construcţiei

- tipul de suprastructură (în cadre, cu pereţi etc.);
- dimensiuni (deschideri, travei, înălţimi – suprateran şi subteran);
- alcătuirea substructurii;
- materiale (beton, metal, zidărie etc.);
- eforturile transmise fundaţiilor în grupările fundamentale şi speciale de încărcări;
- mecanismul de disipare a energiei induse de acţiunea seismică (poziţia zonelor potenţial plastice,
eforturile transmise fundaţiilor etc.);
- sensibilitatea la tasări a sistemului structural.

3.1.2. Condiţiile de teren

- natura şi stratificaţia terenului de fundare, caracteristicile fizico-mecanice ale straturilor de pământ
sau de rocă şi evoluţia acestora în timp;
- condiţiile de stabilitate generală a terenului (terenuri în pantă cu structuri geologice susceptibile de
alunecări de teren etc.);
- condiţiile hidrogeologice (nivelul şi variaţia sezonieră a apelor subterane, agresivitatea apelor
subterane, circulaţia apei prin pământ etc.);
9
- condiţiile hidrologice (nivelul apelor de suprafaţă, posibilităţi de producere a inundaţiilor, a
fenomenului de afuiere etc.).

3.1.3. Condiţiile de exploatare ale construcţiei

- eforturile transmise la fundaţii (din sarcini statice şi dinamice – vibraţii produse de utilaje etc.);
- posibilitatea pierderilor de apă sau substanţe chimice din instalaţiile sanitare sau industriale;
- încălzirea terenului în cazul construcţiilor cu degajări mari de căldură (cuptoare, furnale etc.);
- degajări de gaze agresive care poluează apele meteorice şi accentuează agresivitatea chimică a
apelor subterane;
- influenţa deformaţiilor terenului de fundare asupra exploatării normale a construcţiei;
- limitarea tasărilor în funcţie de cerinţele tehnologice specifice.

3.1.4. Condiţiile de execuţie ale infrastructurii

- adâncimea săpăturii pentru realizarea fundaţiilor construcţiei şi modul de asigurare a stabilităţii
săpăturii;
- existenţa unor construcţii în vecinătate care pot fi afectate de lucrările de execuţie a infrastructurii
(instabilitatea taluzului, afuierea terenului la realizarea epuismentelor etc.);
- sistemul de epuismente;
- prezenţa reţelelor de apă-canal, de gaze, de energie electrică etc.

10
3.2. Criterii pentru alegerea adâncimii minime de fundare

3.2.1. Adâncimea de fundare este distanţa măsurată de la nivelul terenului (natural sau sistematizat)
până la talpa fundaţiei.

3.2.2. Adâncimea minimă de fundare se stabileşte în funcţie de:

- adâncimea de îngheţ;
- nivelul apei subterane;
- natura terenului de fundare;
- înălţimea minimă constructivă a fundaţiei;
- condiţiile tehnologice.

3.2.5. Talpa fundaţiei va pătrunde cel puţin 20 cm în stratul natural bun de fundare sau în stratul de
fundare îmbunătăţit.

3.2.6. Pentru construcţiile fundate pe terenuri dificile (pământuri sensibile la umezire, pământuri
contractile, pământuri lichefiabile etc.), adâncimea de fundare este indicată în reglementările
tehnice de referinţă specifice acestor cazuri.

11
4. Materiale utilizate la fundaţii

4.1. Fundaţiile se alcătuiesc în mod obişnuit din:

- beton armat;
- beton simplu;
- zidărie de piatră.

4.3. Clasele minime de beton se stabilesc astfel:

a) Beton simplu
C4/5– pentru umpluturi, egalizări şi bloc (la fundaţiile tip bloc şi cuzinet).

b) Beton armat
C8/10 pentru fundaţii izolate sau continue, fundaţii monolite tip pahar, cuzineţi, radiere şi reţele de
grinzi neexpuse la acţiuni agresive, cu procente optime de armare;
C12/15 pentru fundaţii prefabricate tip pahar, fundaţii supuse la solicitări importante şi fundaţii
supuse la acţiuni dinamice.

4.5. Oţelul beton

Pentru armătura rezultată din criterii constructive se utilizează, de regulă, oţel OB37 iar pentru
armătura de rezistenţă rezultată din calcul se utilizează oţel OB37, PC sau plase sudate din STNB.

12
5. Solicitări transmise infrastructurilor

5.1. Prevederi generale

5.1.1. Solicitările transmise infrastructurilor se determină considerând eforturile transmise de

suprastructură, încărcările aplicate direct infrastructurii (încărcări din greutatea proprie,
din încărcări de exploatare, forţe seismice etc.), presiuni sau împingeri ale pământului, presiunea
apei etc.
Orice acţiune semnificativă pentru proiectarea elementelor infrastructurii sau pentru verificarea
terenului de fundare se va considera în categoria de solicitări transmise infrastructurii.

5.1.2. Solicitările transmise infrastructurilor se determină în grupările fundamentale de încărcări şi

în grupările speciale de încărcări.
Stabilirea solicitărilor transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări este, de regulă,
condiţionată de dimensionarea completă a suprastructurii.

5.1.3. Solicitările transmise infrastructurilor se determină cu valori corespunzătoare proiectării

elementelor de beton ale infrastructuturii şi cu valori corespunzătoare verificării terenului de
fundare.

5.1.4. Structurile considerate în calcul în stadiul de comportare liniară (elastic) se recomandă să fie
schematizate ca ansamblul constituit din suprastructură, infrastructură şi teren de fundare.
13
5.1.5. În gruparea specială de încărcări la acţiuni seismice, când, de regulă, se acceptă plastificarea
suprastructurii şi dezvoltarea unui mecanism de disipare a energiei induse de cutremur, solicitările
transmise infrastructurilor se determină corespunzător forţelor generalizate (N, M, Q etc.)
dezvoltate în secţiunea de la baza suprastructurii (fig 5.1).

14
 Directia actiunii seismice

Ni

Qi Mi
p
ef

Fig. 5.1 Solicitările transmise infrastructurii de suprastructură.

15
5.2. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările fundamentale de încărcări

5.2.1. La verificarea rezistenţei infrastructurii şi a terenului de fundare se vor considera valorile de

calcul ale eforturilor transmise de suprastructură.

5.3. Solicitări transmise infrastructurilor în grupările speciale de încărcări

5.3.1. Prevederile de la pct. 5.3. sunt aplicabile grupărilor speciale de încărcări în care se consideră
acţiunile seismice aplicate construcţiei.
Calculul va considera orice direcţie de acţiune seismică semnificativă pentru proiectarea
infrastructurii. De regulă, se vor considera 8 direcţii în plan orizontal, corespunzătoare direcţiilor
principale şi direcţiilor oblice (la 45º şi 135º) ale construcţiei.

5.3.2. Solicitările transmise infrastructurilor proiectate corespunzător unei comportări elastice de

către suprastructura plastificată sunt asociate mecanismului de disipare a energiei induse de
acţiunile seismice.

16
Valorile forţelor generalizate transmise infrastructurii sunt determinate prin majorarea forţelor
capabile dezvoltate de mecanismul de plastificare a suprastructurii cu coeficientul kF:

kF = 1.35 (5.1)
Forţele generalizate capabile se determină considerând rezistenţele de calcul ale materialelor.
Dacă forţele generalizate capabile se determină considerând rezistenţele medii ale materialelor
valoarea coeficientului kF este:
kF = 1.00 (5.2)

5.3.3. Dacă mecanismul de plastificare care asigură disiparea energiei induse de cutremur implică
dezvoltarea de deformaţii inelastice şi în elementele substructurii, pentru calcul se consideră
următoarele valori ale solicitărilor transmise de suprastructură:
- pentru calculul elementelor infrastructurii se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările
speciale de încărcări;
- pentru verificarea terenului de fundare se consideră valorile solicitărilor capabile din grupările
speciale de încărcări majorate cu coeficientul kF dat de (5.1).

5.3.4. Solicitările transmise infrastructurilor de către suprastructurile care răspund elastic la

acţiunile seismice se consideră cu valorile date la pct. 5.3.3.

5.3.5. Efectul componentei verticale a acţiunii seismice se va lua în considerare la proiectarea

sistemelor de fundare în concordanţă cu P100-06;
17
6. Stabilirea dimensiunilor bazei fundaţiei

6.1. Condiţii generale

6.1.1. Dimensiunile bazei fundaţiei se stabilesc pe baza calculului terenului de fundare definit în
STAS 3300/1-85 respectiv STAS 3300/2-85.

6.1.2. Dimensiunile bazei fundaţiei se aleg astfel încât presiunile la contactul între fundaţie şi teren
să aibă valori acceptabile, pentru a se împiedica apariţia unor stări limită care să perecliteze
siguranţa construcţiei şi/sau exploatarea normală a construcţiei.
Stările limită ale terenului de fundare pot fi de natura unei stări limită ultime (SLU), a cărei depăşire
conduce la pierderea ireversibilă, în parte sau în totalitate, a capacităţii funcţionale a construcţiei sau
de natura unei stări limită a exploatării normale (SLEN), a cărei depăşire conduce la întreruperea
exploatării normale a construcţiei.

6.1.3. Având ca referinţă STAS 3300/1-85, stările limită ale terenului de fundare sunt:

- starea limită de deformaţii (SLD), care poate fi de natura unei stări limită ultime (SLD.U), dacă
deformaţiile terenului conduc la deplasări şi deformaţii ale construcţiei incompatibile cu structura
de rezistenţă sau de natura unei stări limită a exploatării normale (SLD.EN), dacă deformaţiile
terenului împiedică exploatarea normală a construcţiei;
18
- starea limită de capacitate portantă (SLCP) corespunde unei extinderi a zonelor în care se
îndeplineşte condiţia de rupere (efortul tangenţial efectiv este egal cu rezistenţa la forfecare a
materialului) astfel încât are loc pierderea stabilităţii terenului şi a construcţiei, în parte sau în
totalitate; starea limită de capacitate portantă a terenului de fundare este întotdeauna de natura unei
stări limite ultime.

6.1.4. În funcţie de particularităţile construcţiei şi ale terenului de fundare, presiunile acceptabile pe

terenul de fundare se pot stabili, în cazul fundării directe, în trei moduri:
- ca presiuni convenţionale, pconv;
- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea limită de deformaţii (SLD.U
şi SLD.EN);
- ca presiuni care să asigure îndeplinirea condiţiilor calcului la starea limită de capacitate portantă
(SLCP).

19
6.1.5. Din punctul de vedere al construcţiei, calculul terenului de fundare se diferenţiază în funcţie
de următorii factori:

a) Clasa de importanţă
- construcţii speciale, CS (din clasele de importanţă I şi II);
- construcţii obişnuite, CO (din clasele de importanţă III, IV, V).

b) Sensibilitatea la tasări
- construcţii sensibile la tasări diferenţiale (CSEN);
- construcţii nesensibile la tasări diferenţiale.

c) Existenţa restricţiilor de deformaţii în exploatare

- construcţii cu restricţii (CRE);
- construcţii fără restricţii.

20
6.1.6. Din punctul de vedere al terenului de fundare, calculul terenului de fundare se diferenţiază în
funcţie de apartenenţa terenului la una din următoarele categorii:
a) terenuri bune (TB)
b) terenuri dificile
În tabelul 6.1 sunt date situaţiile în care terenul de fundare aparţine categoriei TB definite ca
în STAS 3300/2-85.
Tabelul 6.1
Nr.
Terenuri bune (TB)
crt.
1 Blocuri, bolovănişuri sau pietrişuri ....
2 Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, îndesate sau de îndesare medie
3 Pământuri coezive cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase şi prafuri,
având e ≤ 0, 7 şi Ic ≥ 0,5 , în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
4 Pământuri coezive cu plasticitate medie: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase-argiloase,
având e ≤1 şi Ic ≥ 0,5 , în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
5 Pământuri coezive cu plasticitate mare: argile nisipoase, argile prăfoase şi argile, având
e ≤ 1,1 şi Ic ≥ 0,5 , în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
6 Roci stâncoase şi semistâncoase în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale
7 Orice combinaţie între stratificaţiile precizate la nr. crt. 1...6
8 Umpluturi de provenienţă cunoscută realizate organizat, conţinând materii organice sub 5%

21
6.1.7. Condiţiile de efectuare a calculului terenului de fundare alcătuit din pământuri, în vederea
stabilirii unor dimensiuni ale bazei fundaţiei care să conducă la presiuni acceptabile pe teren, sunt
sintetizate în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2
Terenul Construcţia
Sensibilitatea Restricţii de
Importanţa la tasări deformaţii în
Modul de calcul Pământ
diferenţiale exploatare
(stabilirea coeziv
Bun Dificil

Fără restricţii
Nesensibilă

Cu restricţii
presiunii saturat

Obişnuită

Sensibilă
(TB)

Specială

(CSEN)

(CRE)
acceptabile) încărca

(CO)

(CS)
t rapid

pconv x x x x
SLD.U x
SLD.U x
SLD.U x
SLD.EN x
SLCP x
SLCP x

22
6.2. Calculul terenului de fundare pe baza presiunilor convenţionale

6.2.1. Presiunile convenţionale sunt presiuni acceptabile stabilite pe cale empirică, ţinând seama de
experienţa de construcţie din ţară.

Caracterul empiric al presiunilor convenţionale este evidenţiat de faptul că valorile de bază din
tabele se obţin în funcţie de caracteristici ale naturii pământurilor (granulozitate, plasticitate) şi ale
stării pământurilor (starea de îndesare, starea de consistenţă, gradul de saturaţie, indicele porilor),
fără a se face uz de cunoaşterea proprietăţilor mecanice (compresibilitatea şi rezistenţa la forfecare).

Totuşi, în situaţia în care încărcarea transmisă de fundaţia directă asupra acestor pământuri se
realizează rapid, fără posibilitatea drenării apei din porii pământului, devine necesară o verificare a
terenului la starea limită de capacitate portantă (SLCP).

6.2.2. Condiţiile care trebuie respectate în cazul calculului terenului de fundare pe baza presiunilor
convenţionale se diferenţiază în funcţie de tipul încărcării şi de gruparea de încărcare (gruparea
fundamentală GF, gruparea specială GS) şi sunt sintetizate în tabelul 6.3.

23
 Tabelul 6.3
Centrică Cu excentricitate Cu excentricitate
Tipul după o singură după două direcţii
încărcării direcţie

Gruparea de
încărcare
GF pef ≤ pconv pef max ≤ 1.2 pconv pef max ≤ 1.4 pconv
GS p’ef ≤ 1.2 pconv p’ef max ≤ 1.4 pconv p’ef max ≤ 1.6 pconv

24
6.2.3. Pentru stabilirea dimensiunilor în plan ale fundaţiei este necesară, după caz, îndeplinirea
tuturor condiţiilor specificate în tabelul 6.3. Prin aceasta se consideră implicit îndeplinite condiţiile
calcului terenului de fundare la starea limită de deformaţie şi la starea limită de capacitate portantă,
ca stări limită ultime.

6.2.4. Dimensiunile în plan ale fundaţiilor se stabilesc astfel ca rezultanta încărcărilor provenite din
acţiuni din grupări fundamentale să fie aplicată în cadrul sâmburelui central.

6.2.5. Pentru situaţiile în care în gruparea fundamentală intervin solicitări orizontale importante,
nepermanente, se admite ca rezultanta încărcărilor să se aplice în afara sâmburelui central cu
condiţia ca secţiunea activă a tălpii fundaţiei să nu fie mai mică de 80% din aria totală a acesteia.
În cazul construcţiilor de tipul castele de apă, turnuri etc. nu se admite desprinderea fundaţiei de pe
teren în grupările fundamentale de încărcări.

6.2.6. Excentricităţile maxime admise pentru rezultantele încărcărilor din grupări speciale trebuie să
fie limitate astfel încât secţiunea activă a suprafeţei tălpii fundaţiei să se extindă cel puţin până în
dreptul centrului de greutate al acesteia.

25
PRESIUNI CONVENŢIONALE

1. Presiunile convenţionale pconv se determină luând în considerare valorile de bază pconv

din tabelele A.1 ÷ A.4, care se corectează conform prevederilor de la pct. 2.

Pentru pământurile sensibile la umezire stabilirea valorilor presiunii convenţionale se face pe baza
prescripţiilor speciale.

Tabelul A.1
Denumirea terenului de fundare pconv , kPa
Roci stâncoase 1 000 .... 6 000
Roci semi- Marne, marne argiloase şi argile marnoase compacte 350 .... 1 100
stâncoase Şisturi argiloase, argile şistoase şi nisipuri cimentate 600 .... 850

26
 Tabelul A.2
Îndesate Îndesare medie
Denumirea terenului de fundare
pconv , kPa
Blocuri şi bolovănişuri cu interspaţiile umplute cu
750
nisip şi pietriş
Blocuri cu interspaţiile umplute cu pământuri 350....600
argiloase
Pietrişuri curate (din fragmente de roci cristaline) 600
Pietrişuri cu nisip 550
Pietrişuri din fragmente de roci sedimentare 350
Pământuri
Pietrişuri cu nisip argilos 350....500
necoezive
Nisip mare 700 600
Nisip mijlociu 600 500
uscat sau umed 500 350
Nisip fin
foarte umed sau saturat 350 250
uscat 350 300
Nisip fin prăfos umed 250 200
foarte umed sau saturat 200 150

27
 Tabelul A.3
Indicele Consistenţa
porilor Ic = 0,5 Ic = 1
Denumirea terenului de fundare e
pconv , kPa

(
Cu plasticitate redusă Ip ≤10% : ) 0,5 300 350
nisip argilos, praf nisipos, praf 0,7 275 300
Cu plasticitatea mijlocie
(10% < Ip ≤ 20% ) :
nisip argilos, praf nisipos argilos, praf 0,5 300 350
Pământuri argilos, 0,7 275 300
coezive argilă prăfoasă-nisipoasă, argilă 1,0 200 250
nisipoasă,
argilă prăfoasă
0,5 550 650
Cu plasticitate mare şi foarte mare
0,6 450 525
(Ip > 20%): argilă nisipoasă, argilă
0,8 300 350
prăfoasă, argilă, argilă grasă
1,1 225 300

28
 Tabelul A.4
Pământuri Nisipuri prăfoase,
nisipoase şi zguri pământuri coezive,
(cu excepţia cenuşi etc.
nisipurilor
Denumirea terenului de fundare prăfoase)
Sr
≤ 0, 5 ≥ 0,8 ≤ 0, 5 ≥ 0,8
pconv , kPa
Umpluturi din pământuri omogene
realizate şi compactate în mod 250 200 180 150
organizat (perne, ramblee)
compactate
Depozite omogene 250 200 180 150
controlat
rezultate în urma
Umpluturi necompactate,
unor
dar având o
activităţi sistematice
vechime de
de depunere de 180 150 120 100
depunere de
pământuri şi reziduri
minimum doi
mineraliere
ani

29
2. Valorile de bază din tabelele A.1 ÷ A.4 corespund presiunilor convenţionale pentru fundaţii
având lăţimea tălpii B = 1,0 m şi adâncimea de fundare faţă de nivelul terenului sistematizat Df =
2,0 m.

Pentru alte lăţimi ale tălpii sau alte adâncimi de fundare presiunea convenţională se calculează
cu relaţia:
pconv = pconv + CB + CD
unde: pconv -valoarea de bază a presiunii convenţionale pe teren, conform tabelelor
A.1 ÷ A.4, în kilopascali;
CB - corecţia de lăţime, în kilopascali;
CD - corecţia de adâncime, în kilopascali.
2.1 Corecţia de lăţime
•Pentru B ≤ 5m corecţia de lăţime se determină cu relaţia:
CB = pconv K1 (B −1)
unde: K1 coeficient - pentru pământuri necoezive (cu excepţia nisipurilor prăfoase), K1 = 0,10
- pentru nisipuri prăfoase şi pământuri coezive, K1 = 0,05
B lăţimea fundaţiei, în metri.

30
•Pentru B > 5m corecţia de lăţime este:
CB = 0,4 pconv pentru pământuri necoezive, cu excepţia nisipurilor prăfoase;
CB = 0,2 pconv pentru nisipuri prăfoase şi pământuri coezive.

2.2 Corecţia de adâncime se determină cu relaţiile:

Df − 2
• pentru Df < 2m: CD = pconv ⋅ 4
• pentru Df > 2m: CD = K 2 γ (Df − 2)
unde: Df adâncimea de fundare, în metri
K2 coeficient conform tabelului B.5
γ greutatea volumică de calcul a straturilor situate deasupra nivelului tălpii fundaţiei
(calculată ca medie ponderată cu grosimea straturilor), în kilonewtoni pe metru cub.

31
 Tabelul A.5
Denumirea pământurilor K2
Pământuri necoezive, cu excepţia nisipurilor prăfoase 2,5
Nisipuri prăfoase şi pământuri coezive cu plasticitate redusă şi mijlocie 2,0
Pământuri coezive cu plasticitate mare şi foarte mare 1,5

2.3 La construcţiile cu subsol se adoptă corecţia de adâncime corespunzătoare celei mai mici dintre
valorile Df şi D'f , unde Df este adâncimea de fundare măsurată de la cota terenului sistematizat la
exteriorul zidului de subsol:
q
D 'f =
γ
unde: q supraîncărcarea permanentă aplicată la nivelul tălpii fundaţiei în partea interioară a zidului
de subsol, în kilopascali;
γ greutatea volumică de calcul a straturilor situate deasupra tălpii fundaţiei (calculată ca
medie
ponderată cu grosimea straturilor), la interiorul zidului de subsol, în kilonewtoni pe metru
cub.

32
6.3. Calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii

6.3.1. Prin calculul terenului de fundare la starea limită de deformaţii se cere îndeplinirea a două
seturi de condiţii, sintetizate în tabelele 6.4 şi 6.5.
Tabelul 6.4
Tipul stării limită de deformaţie Condiţia de îndeplinit
SLD.U ∆s ≤ ∆s
SLD.EN ∆t ≤ ∆t

Condiţiile specificate în tabelul 6.4 au semnificaţia:

- ∆s : deplasări sau deformaţii posibile ale construcţiei datorate tasărilor terenului de fundare,
calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLU;
- ∆ t : aceeaşi semnificaţie ca şi ∆s calculate cu încărcări din gruparea fundamentală pentru SLEN;
- ∆s : deplasări sau deformaţii de referinţă admise pentru structură, stabilite de proiectantul
structurii;
In lipsa unor valori stabilite de proiectant pot fi luate în considerare, orientativ, valorile specificate
în anexa A pentru construcţii neadaptate în mod special în vederea preluării tasărilor neuniforme
- ∆ t : deplasări sau deformaţii admise din punct de vedere tehnologic, specificate de
proiectantul tehnolog.

33
DEPLASĂRI SAU DEFORMAŢII ACCEPTABILE. VALORI ORIENTATIVE

Deplasări sau deformaţii orientative admise

Deformaţii Deplasări (tasări)
Tipul construcţiei
Tipul Valoare Valoare admisă,
Tipul deplasării
deformaţiei admisă mm
Construcţii civile şi industriale cu
structura de rezistenţă în cadre:
a) Cadre din beton armat tasare relativă 0,002 tasare absolută 80
maximă, smax
b) Cadre metalice tasare absolută
1 tasare relativă 0,004 120
maximă, smax
c) Cadre din beton armat cu tasare absolută
tasare relativă 0,001 80
umplutură de zidărie sau panouri maximă, smax
d) Cadre metalice cu umplutură de tasare absolută
tasare relativă 0,002 120
zidărie sau panouri maximă, smax
Construcţii în structura cărora nu
tasare absolută
2 apar eforturi suplimentare datorită tasare relativă 0,006 150
maximă, smax
tasărilor neuniforme

34
 Construcţii multietajate cu ziduri încovoiere 0,0007 tasare medie, 100
portante din: relativă, f sm
a) panouri mari
b) zidărie din blocuri sau cărămidă, încovoiere tasare medie,
0,001 100
fără armare relativă, f sm
c) zidărie din blocuri sau cărămidă
3 încovoiere tasare medie,
armată 0,0012 150
relativă, f sm
sau cu centuri armate
înclinare
d) independent de materialul
transversală 0,005 - -
zidurilor tgθ tr
Construcţii înalte, rigide înclinare
din beton armat monolit şi reazemă longitudinală
4 pe acelaşi radier continuu sau 0,003 tasare medie, 400
transversală sm
tgθ
Construcţii înalte, rigide înclinare
din beton armat prefabricat şi longitudinală
tasare medie,
reazemă pe acelaşi radier continuu sau 0,003 300
sm
transversală
tgθ

35
 înclinare
tasare medie,
transversală 0,003 250
Construcţii înalte, rigide tgθtr
sm
din beton armat rezemate pe radiere
independente
înclinare
longitudinală tasare medie,
0,004 250
sm
tgθl
Coşuri de fum cu înălţimea H (m):
0,005 tasare medie, 400
H < 100 m înclinare, sm
tgθ
1 tasare medie,
H > 300 m înclinare, tgθ 2H∗ sm
100
Alte construcţii înalte, rigide, cu tasare medie,
înălţime până la 100 m înclinare, tgθ 0,004
sm
200

36
Condiţii generale pentru calculul tasarii probabile

1.1 Se consideră că deformaţia suprafeţei terenului de fundare coincide, în fiecare punct, cu

deformaţia tălpii de fundare, prin păstrarea permanentă a contactului între aceste două elemente.

1.2 Sub acţiunea încărcărilor verticale transmise de construcţii şi a altor supraîncărcări (rambleuri,
depozite de materiale etc.) se ia în considerare numai deplasarea pe verticală a terenului de fundare
(tasarea).

1.3 Tasarea unui strat se consideră compusă din:

- tasarea instantanee în cazul pământurilor nesaturate;
- tasarea din consolidarea primară;
- tasarea din consolidarea secundară care se poate produce în anumite situaţii prin deformarea lentă
a pământului sub efort constant, după disiparea completă a presiunii în exces a apei din pori.
Tasările din consolidare secundară pot apare numai la unele pământuri coezive.

37
1.4 Calculul tasărilor probabile ale terenului de fundare se efectuează în ipoteza comportării
terenului de fundare ca un mediu liniar deformabil.

1.5 În calculul tasărilor probabile ale terenului de fundare trebuie luate în considerare:
- influenţa construcţiilor învecinate;
- supraîncărcarea terenului din imediata vecinătate a fundaţiilor (umpluturi, platforme,
depozite de materiale etc.).

1.6 Acţiunile se iau în gruparea fundamentală.

1.7 Caracteristici de compresibilitate ale pământurilor de utilizat în calcul:

- modulul de deformaţie liniară, E (în kilopascali);

- modulul de deformaţie edometric, M (în kilopascali);

- coeficientul de contracţie transversală (coeficientul lui Poisson), ν .

Pentru calcule definitive la construcţiile încadrate în clasele de importanţă I şi II se recomandă ca
modulul de deformaţie liniară E să se determine pe teren prin încărcare cu placa, în sondaje deschise
sau în foraje.
38
În lipsa încercărilor corespunzătoare de teren, pentru calculul deformaţiilor în faze preliminare de
proiectare la construcţiile din clasele I şi II, cât şi pentru calcule definite la construcţiile din clasele
III, IV, V, se admite utilizarea valorilor modulului de deformaţie edometric M determinat prin
încercări în laborator (STAS 8942/1-89).

39
Calculul tasării probabile prin metoda însumării pe straturi elementare (fig. A.1).

Figura A.1

40
• Efortul unitar net mediu, pnet, pe talpa fundaţiei se calculează cu relaţia:
pnet = pef − γ ⋅ Df [kPa]
Q
unde: p ef = A

Q suma încărcărilor de calcul provenite din construcţie inclusiv greutatea fundaţiei şi a

umpluturii de pământ care stă pe fundaţie, în gruparea fundamentală, în kilonewtoni;
A suprafaţa în plan a tălpii fundaţiei, în metri pătraţi;
γ greutatea volumică medie a pământului situat deasupra nivelului tălpii fundaţiei, în
kilonewtoni pe metru cub;
Df adâncimea de fundare, în metri.
• Pământul situat sub nivelul tălpii de fundare se împarte în straturi elementare, până la adâncimea
corespunzătoare limitei inferioare a zonei active; fiecare strat elementar se constituie din pământ
omogen şi trebuie să aibă grosimea mai mică decât 0,4 B.

41
Pe verticala centrului fundaţiei, la limitele de separaţie ale straturilor elementare, se calculează
eforturile unitare verticale datorate presiunii nete transmise de talpa fundaţiei, cu relaţia:

σz = α0 ⋅ pnet

unde:
α0 coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale, în centrul fundaţiei, pentru presiuni
uniform distribuite pe talpă, dat în tabelul B.12, în funcţie de rapoartele L/B şi z/B;
L lungimea fundaţiei dreptunghiulare, în metri;
B lăţimea fundaţiei dreptunghiulare sau diametrul fundaţiei circulare, în metri;
z adâncimea planului de separaţie al stratului elementar faţă de nivelul tălpii
fundaţiei, în metri;
pnet efortul unitar net mediu pe talpa fundaţiei, conform relaţiei A.8 în kilopascali.

42
 Tabelul A.12
Fundaţii în formă de:
dreptunghi, cu raportul laturilor L/B
z/B cerc
1 2 3 ≥10
α0
0,0 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
0,2 0,95 0,96 0,96 0,98 0,98
0,4 0,76 0,80 0,87 0,88 0,88
....
4,0 0,02 0,03 0,06 0,08 0,16
5,0 0,02 0,02 0,04 0,05 0,13
6,0 0,01 0,02 0,03 0,04 0,10

• Zona activă în cuprinsul căreia se calculează tasarea straturilor se limitează la adâncimea z0 sub
talpa fundaţiei, la care valoarea efortului unitar vertical σz datorat încărcării fundaţiei devine mai
mic decât 20% din presiunea geologică σgz la adâncimea respectivă:
σz < 0, 2 σgz

43
În situaţia în care limita inferioară a zonei active rezultă în cuprinsul unui strat având modulul de
deformaţie liniară mult mai redus decât al straturilor superioare, sau având E ≤ 5000 kPa , adâncimea z0
se majorează prin includerea acestui strat, sau până la îndeplinirea condiţiei:
σz < 0,1 σgz

În cazul în care în cuprinsul zonei active stabilită apare un strat practic incompresibil
(E > 100.000 kPa) şi există siguranţa că în cuprinsul acestuia, până la adâncimea corespunzătoare
atingerii condiţiei A.10, nu apar orizonturi mai compresibile, adâncimea zonei active se limitează la
suprafaţa acestui strat.

44
Tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează cu relaţia:
n
σ med ⋅ hi
s = 10 ⋅ β ⋅ ∑ zi
3

1 E si , [mm]
unde: β coeficient de corecţie egal cu 0,8;
σmed efortul vertical mediu în stratul elementar i, calculat cu relaţia:
zi
sup
med σ + σinf
σ = zi zi kPa
zi 2
sup inf
unde: σzi , σzi efortul unitar la limita superioară, respectiv limita inferioară a stratului
elementar i, în kilopascali;
hi grosimea stratului elementar i, în metri;
Ei modulul de deformaţie liniară al stratului elementar i, în kilopascali;
n numărul de straturi elementare cuprinse în limita zonei active.

45
• Pentru calculul tasării suplimentare într-un punct al unei fundaţii, sub influenţa încărcărilor
transmise de fundaţiile învecinate şi a supraîncărcării terenului în vecinătatea fundaţiei respective,
eforturile σz corespunzătoare se determină prin metoda punctelor de colţ.
Efortul σz la adâncimea z a unui punct aflat pe verticala colţului unei suprafeţe dreptunghiulare
încărcată cu presiunea uniform distribuită pnet, se calculează cu relaţia:
σz = αc ⋅ pnet
unde: αc coeficientul de distribuţie al eforturilor verticale la colţul suprafeţei încărcate, care se ia
din tabel în funcţie de rapoartele L/B şi z/B;
L lungimea suprafeţei încărcate, în metri;
B lăţimea suprafeţei încărcate, în metri;
z adâncimea punctului considerat, faţă de nivelul de aplicare a încărcării, în metri;
pnet presiunea uniform distribuită pe suprafaţa încărcată, în kilopascali.

46
Prin suprapunerea efectelor se poate determina efortul σz pe verticala unui punct P sub o fundaţie
aflată la o distanţă oarecare de o suprafaţă dreptunghiulară ABCD, încărcată cu o presiune uniform
distribuită pnet (fig. A.2):
σz = pn (αc1 + αc2 − αc3 − αc4 )
unde: αc1 coeficientul de distribuţie al eforturilor pentru dreptunghiul AEPG;
αc2 idem, pentru dreptunghiul GPFD;
αc3 idem, pentru dreptunghiul BEPH;
αc4 idem, pentru dreptunghiul HPFC.

Figura A.2
47
4.2 Calculul tasării absolute prin metoda stratului liniar deformabil de grosime finită

În cazul în care în limita zonei active apare un strat practic incompresibil (având E > 105 kPa) sau
atunci când fundaţia are lăţimea (sau diametrul) B > 10 m, iar stratul care constituie zona activă se
caracterizează prin valori E > 10000 kPa, tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează prin
metoda stratului liniar deformabil de grosime finită.
În acest caz tasarea absolută probabilă a fundaţiei se calculează cu relaţia:
n K − K i −1
s =100 m ⋅ p net ⋅ B ∑ i
1 Ei ( 1 − υ2
i ) [cm ]
unde: m coeficient de corecţie prin care se ţine seama de grosimea stratului deformabil z0, dat în
tabelul A.14;
pnet efortul unitar net mediu pe talpa fundaţiei, conform rel. A.8, în kilopascali;
B lăţimea tălpii fundaţiei dreptunghiulare sau diametrul fundaţiei circulare, în metri;
Ki, Ki-1 coeficienţi adimensionali daţi în tabelul A.15, stabiliţi pentru nivelul inferior,
respectiv
superior al stratului i;
Ei modulul de deformaţie liniară a stratului i, în kilopascali;
υi coeficientul lui Poisson al stratului i.

48
 Tabelul A.14
z0/B m
0,00....0,25 1,5
0,26....0,50 1,4
0,51....1,00 1,3
1,01....1,50 1,2
1,51....2,50 1,1
> 2,50 1,0
Tabelul A.15
Fundaţii Fundaţii în formă de dreptunghi cu raportul laturilor L/B
în ≥ 10 (fundaţii
z/B formă 1 1,5 2 3 5 continue)
de cerc
K
0,0 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000 0,000
0,1 0,045 0,050 0,050 0,050 0,050 0,050 0,052
0,2 0,090 0,100 0,100 0,100 0,100 0,100 0,104
.....
4,0 0,679 0,751 0,897 0,995 1,111 1,205 1,316
4,5 0,691 0,766 0,918 1,022 1,151 1,262 1,390
5,0 0,700 0,777 0,935 1,045 1,183 1,309 1,456
49
4.3 Calculul tasării medii
Tasarea medie probabilă a construcţiei se calculează efectuând media aritmetică a tasărilor absolute
probabile a cel puţin 3 fundaţii izolate ale construcţiei.
Cu cât suprafaţa construcţiei este mai mare, cu atât numărul valorilor tasărilor absolute probabile pe
baza cărora se calculează tasarea medie trebuie să fie mai mare.

4.4 Calculul tasării relative

Tasarea relativă probabilă se calculează ca diferenţa între tasările absolute probabile a două fundaţii
învecinate raportată la distanţa între ele, luând în considerare cea mai defavorabilă situaţie de
încărcare.

50
4.5 Calculul înclinării fundaţiei
• Înclinarea probabilă a unei fundaţii rigide, dreptunghiulare, încărcată excentric, se determină
cu relaţiile:
•înclinarea longitudinală:
1 − υ2m N ⋅ e1
tg θ1 = K1
Em ( L / 2 )3
•înclinarea transversală:
1 − υ2m N ⋅ e2
tg θtr = K2
Em ( B / 2 )3
unde: N încărcarea verticală de calcul ce solicită excentric fundaţia, în kilonewtoni;
e1 excentricitatea punctului de aplicare a forţei N măsurată din centrul tălpii dreptunghiulare,
paralel cu latura mare, în metri;
e2 excentricitatea punctului de aplicare a forţei N, măsurată din centrul tălpii dreptunghiulare
paralel cu latura mică, în metri;
Em, υm valorile medii ale modulului de deformaţie liniară, în kilopascali şi respectiv a
coeficientului de deformare laterală, pentru întreaga zonă activă;
K1,K2 coeficienţi adimensionali determinaţi în funcţie de raportul laturilor L/B, după
graficele din figura A.3;
L,B lungimea, respectiv lăţimea tălpii fundaţiei, în metri.

51
K1 K2
2.4
0.5
2.0
0.4
1.6
0.3
1.2
0.2
0.8
0.1
0.4
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 n=L/B 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 n=L/B

Figura A.3

52
• Înclinarea probabilă a unei fundaţii rigide, circulară, încărcată excentric se determină cu relaţia:

tg θ =
( )
3 1 − υ2m N ⋅ e

4E m ⋅ r3
unde: N încărcarea verticală de calcul ce solicită excentric fundaţia, în kilonewtoni;
Em, υm valorile medii ale modulului de deformaţie liniară, în kilopascali şi respectiv a
coeficientului de deformare laterală, pentru întreaga zonă activă;
e excentricitatea punctului de aplicare a forţei N măsurată din centru, în metri;
r raza fundaţiei, în metri.

• Înclinarea probabilă a unei fundaţii continue de lăţime B, încărcată excentric se determină :

tg θ =
(
0, 04 1 − υ2
m )⋅ N ⋅e
Em ( B / 2 )3
unde: N încărcarea verticală de calcul ce solicită excentric fundaţia, în kilonewtoni;
Em, υm valorile medii ale modulului de deformaţie liniară, în kilopascali şi respectiv a
coeficientului de deformare laterală, pentru întreaga zonă activă;
B lăţimea tălpii fundaţiei, în metri;
e excentricitatea punctului de aplicaţie a forţei N, măsurată faţă de axa longitudinală a tălpii
continue, în metri.

53
• Înclinarea probabilă a fundaţiilor, produsă în urma influenţei fundaţiilor vecine, se calculează:
s −s s −s
tg θ = 1 2 sau tg θ = 1 2
B L
unde: s1,s2 tasările absolute probabile pentru verticalele fiecărei margini a fundaţiei
B,L dimensiunea fundaţiei după direcţia înclinării.

4.6 Calculul încovoierii relative a fundaţiei

Încovoierea relativă probabilă a fundaţiei se determină cu relaţia:

2s − s − s
f= 3 1 2
2l
unde: s1,s2 tasările absolute probabile ale capetelor porţiunii încovoiate care se analizează;
s3 tasarea absolută probabilă maximă sau minimă pentru porţiunea respectivă a fundaţiei;
l distanţa între punctele având tasările probabile s1 şi s2.

54
6.3.2. Presiunea plastică ppl este o presiune acceptabilă.
Condiţiile din tabelul 6.5, a căror îndeplinire precede efectuarea calculului deformaţiilor probabile
ale terenului de fundare, reprezintă condiţii de valabilitate a calculului de deformaţii, în care
terenul este asimilat cu un mediu liniar-deformabil iar utilizarea relaţiilor din Teoria Elasticităţii
este admisă.

Caracteristicile geotehnice ale terenului se iau cu valorile de calcul (STAS 3300/1-85).

Valorile de calcul Φ , c şi γ se determină corespunzător unui nivel de asigurare α = 0,85 .

55
 Tabelul 6.5
Centrică Cu excentricitate după o Cu excentricitate
singură direcţie după două direcţii

Tipul
încărcării

Condiţia de
pef ≤ ppl pef max ≤ 1.2 ppl pef max ≤ 1.4 ppl
îndeplinit

56
Calculul presiunii plastice, ppl

Presiunea ppl pentru fundaţii cu formă dreptunghiulară în plan se calculează cu relaţiile:

- pentru construcţii fără subsol:

(
p pl = ml γ ⋅ B ⋅ N1 + q ⋅ N 2 + c ⋅ N3 )
- pentru construcţii cu subsol:
 2q + q 
p pl = ml  γ ⋅ B ⋅ N1 + e i N 2 + c ⋅ N3 
 3 

57
 Tabelul A.7
Denumirea terenului de fundare ml
Bolovănişuri cu interspaţiile umplute cu nisip, pietrişuri cu excepţia nisipurilor
1 2,0
fine şi prăfoase
Nisipuri fine:
2 - uscate sau umede ( Sr ≤ 0,8 ) 1,7
- foarte umede sau saturate (Sr > 0,8) 1,6
Nisipuri prăfoase:
3 - uscate sau umede ( Sr ≤ 0,8 ) 1,5
- foarte umede sau saturate (Sr > 0,8) 1,3
4 Bolovănişuri şi pietrişuri cu interspaţiile umplute cu pământuri coezive cu 1,3
Ic ≤ 0,5
5 Pământuri coezive cu Ic ≥ 0,5 1,4
6 Bolovănişuri şi pietrişuri cu interspaţiile umplute cu pământuri coezive cu Ic < 1,1
0,5
7 Pământuri coezive cu Ic < 0,5 1,1

58
 Tabelul A.8
φ N1 N2 N3
0o 0,00 1,00 3,14
2o 0,03 1,12 3,32
4o 0,06 1,25 3,51
6o 0,10 1,39 3,71
8o 0,14 1,55 3,93
10o 0,18 1,73 4,17
...... ...... ...... ......
40o 2,46 10,84 11,73
42o 2,87 12,50 12,77
44o 3,37 14,48 13,96
45o 3,66 15,64 14,64

59
6.4. Calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă

6.4.1. Prin calculul terenului de fundare la starea limită de capacitate portantă, în cazul fundării
directe, se cere respectarea condiţiei generale
Tabelul 6.6
Fundaţie de Fundaţie solicitată Fundaţie pe taluz sau în
suprafaţă transversal apropiere de taluz

Tipul
lucrării

N
T

Cazul de calcul SLCP.1 SLCP.2 SLCP.3

Condiţia Q ≤ mR N ≤ 0.9L’B’pcr T ≤ 0.8µN Mr ≤ 0.8Ms
60
1. Cazul fundaţiei de suprafaţă (SLCP 1)

În cazul fundaţiilor directe cu talpa orizontală, verificarea capacităţii portante se poate face cu
relaţia:
p'ef < m c ⋅ pcr [ kPa ]
p ' = V
unde: ef
L' B'
unde: V componenta verticală a rezultantei încărcării de calcul provenită din gruparea
specială, în kilonewtoni;
L' , B' dimensiunile reduse ale tălpii fundaţiei, determinate cu relaţiile:
L' = L − 2 e1
B' = B − 2 e 2
unde: L,B lungimea, respectiv lăţimea tălpii fundaţiei, în metri;
e1,e2 excentricităţile rezultantei încărcării de calcul faţă de axa transversală
respectiv axa longitudinală a fundaţiei, în metri;
mc coeficient al condiţiilor de lucru egal cu 0,9;
pcr presiunea critică, în kilopascali;
mc coeficient al condiţiilor de lucru, stabilit de către proiectant în funcţie de importanţa
construcţiei şi gradul de cunoaştere a terenului de fundare; de regulă, mc se considera egal cu 1.
61
1.2 Calculul presiunii critice, pcr
Când rezultanta încărcării de calcul prezintă o înclinare faţă de verticală mai mică de 5o şi în
condiţiile unei stratificaţii aproximativ orizontale, presiunea critică se poate calcula cu relaţia:
pcr = γ∗ ⋅ B' ⋅ N γ ⋅λ γ + q ⋅ N q ⋅λ q + c∗ ⋅ N c ⋅λ c
unde: γ∗ greutatea volumică de calcul a straturilor de pământ de sub talpa fundaţiei, în kilonewtoni
pe
metru cub;
B' lăţimea redusă a tălpii fundaţiei, în metri;
N γ , Nq , Nc coeficienţi adimensionali de capacitate portantă care depind de valoarea de calcul

a unghiului de frecare interioară, Φ∗ al straturilor de pământ de sub talpa

fundaţiei
conform tabelului A.16;
q suprasarcina de calcul care acţionează la nivelul tălpii fundaţiei, lateral faţă de fundaţie,
în kilopascali;
c∗ valoarea de calcul a coeziunii straturilor de pământ de sub talpa fundaţiei, în kilopascali;
λ γ , λq , λc coeficienţi de formă ai tălpii fundaţiei, conform tabelului A.17.

62
 Tabelul A.16
Φ∗ Nγ Nq Nc
0o 0,0 1,0 5,1
5o 0,1 1,6 6,5
10o 0,2 2,5 8,3
......
40o 47,7 64,2 75,3
42o30’ 75,0 91,9 99,3
45o 120,5 134,9 133,9

Tabelul A.17
Forma fundaţiei λc λ λγ
i q
- Continuă 1,0 1,0
- Dreptunghiulară B / L ≥ 0, 2 1 + 0,3 B’/L’ 1 – 0,4 B’/L’
- Pătrat, cerc 1,3 0,6

63
1.3 Caracteristici geotehnice
∗ ∗
Caracteristicile geotehnice γ , Φ∗ şi c se introduc cu valorile de calcul corespunzătoare unui
nivel de asigurare α ≥ 0, 95 (STAS 3300/1-85).
∗
La determinarea valorilor Φ şi c∗ trebuie să se ţină seama de starea terenului de fundare şi de
viteza de aplicare a încărcărilor pe teren.
În cazul prezenţei sub fundaţie a unei stratificaţii în care caracteristicile de rezistenţă la forfecare Φ∗
∗
şi c nu variază cu mai mult de 50% faţă de valorile medii se pot adopta, pentru calculul capacităţii
portante, valori Φ∗ , c∗ şi γ∗ ca medii ponderate cu contribuţia fiecărui strat.
Grosimea zonei de pământ de sub fundaţie, ale cărei caracteristici geotehnice Φ∗ , c∗ şi γ∗ intervin
în stabilirea presiunii critice, pcr, se poate determina cu relaţia:
( )
t = B ⋅ f Φ∗ [m]
unde: t grosimea zonei de pământ, în metri;
B lăţimea fundaţiei, în metri;
( )
f Φ∗ coeficient adimensional în funcţie de unghiul de frecare interioară al stratului de
pământ în contact cu talpa fundaţiei, conform tabelului A.18.

64
 Tabelul A.18
Φ∗ ( )
f Φ∗

0o 0,70
5o 0,75
10o 0,80
15o 0,85
20o 0,92
25o 1,00
30o 1,10
35o 1,30
40o 1,70
45o 2,20
În cazul în care în cuprinsul zonei active la o adâncime z măsurată de la talpa fundaţiei apare un
strat mai slab, având rezistenţa la forfecare sub 50% din valoarea rezistenţei la forfecare a straturilor
superioare, se va verifica capacitatea portantă a acestui strat ca şi când fundaţia dată s-ar rezema
direct pe stratul slab transmiţându-i o presiune efectivă egală cu efortul vertical la cota z calculat în
funcţie de încărcarea reală aplicată la cota de fundare.
În condiţiile în care nivelul apei subterane se găseşte deasupra cotei de fundare sau în cuprinsul
zonei de pământ dintre talpa fundaţiei şi adâncimea t, trebuie să se ţină seama de reducerea greutăţii
volumice a pământului prin efectul submersării.
65
1.4 Limitarea excentricităţilor
• La fundaţiile dreptunghiulare trebuie să se urmărească respectarea condiţiei:
e12 e22 1
+ ≤
L B2 2 9
unde: e1,e2 excentricităţile rezultantei încărcării de calcul faţă de axa transversală respectiv axa
longitudinală a fundaţiei, în metri;
L,B lungimea, respectiv lăţimea tălpii fundaţiei, în metri.
• La fundaţiile circulare trebuie să se urmărească respectarea condiţiei:
e / r ≤ 0,59
unde: r raza fundaţiei, în metri;
e excentricitatea rezultantei încărcărilor de calcul, în metri.

66
2. Cazul fundaţiei supusă la solicitări transversale (SLCP 2)
În cazul în care este posibilă deplasarea fundaţiei sub acţiunea componentei încărcării paralelă cu
planul tălpii trebuie să se facă verificarea la alunecare cu relaţia:
T ≤ mh ⋅µ⋅ N [kN]
unde: N,T componenta normală, respectiv paralelă cu planul tălpii a rezultantei încărcărilor de
calcul
la nivelul tălpii fundaţiei, în kilonewtoni;
mh coeficientul condiţiilor de lucru egal cu 0,8;
µ coeficientul de frecare pe talpa fundaţiei; se determină prin încercări de teren sau de
laborator; în lipsa unor rezultate experimentale se pot adopta valorile din tabelul A.19.

67
 Tabelul A.19
Denumirea pământului µ
0,25 < Ic < 0,5 0,20
Argile
0,5 ≤ Ic < 0,75 0,25
având:
Ic ≥ 0,75 0,30
Argile nisipoase, nisipuri argiloase şi 0,30
pământuri prăfoase
Nisipuri fine 0,40
Nisipuri mijlocii şi mari 0,45
Pietrişuri şi bolovănişuri 0,50
Terenuri stâncoase 0,60

68
3. Cazul fundaţiei pe taluz sau în apropiere de taluz (SLCP 3)
În cazul construcţiilor fundate pe un teren cu înclinări pronunţate sau pe o platformă situată în
apropierea unui versant sau taluz, trebuie să se verifice atât stabilitatea locală a fundaţiei cât şi
stabilitatea generală a ansamblului teren-construcţie.
Dacă terenul este constituit din straturi de pământ aproximativ orizontale, având caracteristicile de
rezistenţă la forfecare puţin diferenţiate, se recomandă verificarea stabilităţii generale pe suprafeţe
circular-cilindrice de alunecare, respectându-se relaţia:
Mr ≤ mr .Ms
unde: Mr momentul de răsturnare al prismei de pământ în raport cu centrul suprafeţei de cedare
circular-cilindrice cea mai defavorabilă, în kilonewtoni metru;
Ms momentul de stabilitate al prismei de pământ în raport cu acelaşi centru, în
kilonewtoni metru;
mr coeficient al condiţiilor de lucru egal cu 0,8.

69
7. Proiectarea fundaţiilor izolate
Prevederile prezentului capitol se aplică la proiectarea fundaţiilor izolate ale stâlpilor de beton armat
şi de metal. Fundaţiile izolate pot fi utilizate şi în cazul unor elemente structurale continue, dacă
structura este proiectată considerând rezemările concentrate.

Tipurile de fundaţii izolate care fac obiectul prezentului normativ sunt:

a) Fundaţiile pentru stâlpi de beton armat monolit:
- fundaţii tip talpă de beton armat (fundaţii elastice);
- fundaţii tip bloc şi cuzinet (fundaţii rigide).
b) Fundaţiile pentru stâlpi de beton armat prefabricat:
- fundaţii tip pahar;
- alte tipuri de fundaţii adaptate sistemului de îmbinare dintre stâlpul prefabricat şi fundaţie.
c) Fundaţiile pentru stâlpi metalici:
- fundaţii tip bloc şi cuzinet;
- fundaţii tip talpă de beton armat.

70
7.1. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat monolit

7.1.1. Fundaţii tip talpă de beton armat

Fig. 7.1 Fundaţii tip talpă de beton armat

71
7.1.1.2. Armătura fundaţiei (fig. 7.2)

Fig. 7.2 Armarea fundaţiilor tip talpă de beton armat

72
7.1.1.3. Calculul momentelor încovoietoare în fundaţie

Fig. 7.3
73
7.1.2. Fundaţii tip bloc şi cuzinet
Fundaţiile tip bloc de beton şi cuzinet sunt alcătuite dintr-un bloc de beton simplu pe care reazemă
un cuzinet de beton armat în care se încastrează stâlpul (fig. 7.4).

Fig. 7.4 Fundaţii cu bloc de beton simplu şi cuzinet de beton armat

74
7.2. Fundaţii pentru stâlpi de beton armat prefabricaţi
Fundaţiile izolate pentru stâlpi de beton armat prefabricat pot fi realizate ca fundaţii tip pahar
(fig. 7.6).
la bp l1
lS

lS
b1
Beton de monolitizare

bp

Hp
bS lb B ≥100 mm
H

bp 20÷30 mm
Hf β
Ht
b1
Beton de egalizare 50÷100 mm
l1 bp la bp l1 la’ bp’

L L

Fig. 7.6 Fundaţie tip pahar pentru stâlp prefabricat

75
Fig. 7.8 Solicitări în pereţii paharului

76
Fig. 7.10 Armarea paharului
77
7.3. Fundaţii pentru stâlpi metalici

7.3.1. Fundaţiile izolate ale stâlpilor metalici se realizează ca fundaţie cu bloc şi cuzinet (fig. 7.11).
Se pot utiliza şi modele de fundaţii tip talpă armată, de formă prismatică, dacă înălţimea acestora
asigură lungimea de înglobare necesară pentru şuruburile de ancorare ale stâlpului şi este adecvată
adâncimii de fundare.

Fig. 7.11
78
Fig. 7.12 Armarea fundaţiei cu bloc şi cuzinet pentru stâlpi metalici

79
8. Proiectarea fundaţiilor continue de beton armat sub stâlpi

8.1. Domeniul de aplicare

Soluţia de fundaţii continue sub stâlpi poate fi impusă, în general, în cazul următoarelor condiţii:
a) fundaţii independente care nu pot fi extinse suficient în plan (construcţii cu travei sau deschideri
mici care determină ”suprapunerea” fundaţiilor independente, stâlpi lângă un rost de tasare sau la
limita proprietăţii etc. (fig. 8.1));
b) fundaţii izolate care nu pot fi centrate sub stâlpi (fig. 8.2) etc;

Fig. 8.1 Fig. 8.2

80
c) alcătuirea generală a construcţiei în care stâlpii structurii în cadre au legături (la nivelul
subsolului) cu pereţii de beton armat rezemaţi pe teren prin fundaţii continue (fig. 8.3);
d) terenuri de fundare susceptibile de deformaţii diferenţiale importante şi unde nu se poate realiza o
creştere a rigidităţii în plan a ansamblului structural.

Fig. 8.3

81
8.2. Alcătuirea fundaţiilor

8.2.1. Secţiunea de beton

Fig. 8.4

82
8.2.2. Armarea fundaţiilor
Armătura de rezistenţă din grinda de fundare rezultă din verificarea secţiunilor caracteristice la
moment încovoietor, forţă tăietoare şi, dacă este cazul, moment de torsiune.

8.3. Calculul grinzilor continue

Calculul cu metode simplificate

Fig. 8.5 Metoda grinzii continue cu reazeme fixe

83
 Fig. 8.6
8.3.1.2. Metoda grinzii continue static determinate

Fig. 8.7
84
Calculul cu metode care iau în considerare conlucrarea între fundaţie şi teren
Metodele care iau în considerare conlucrarea între fundaţie şi teren se diferenţiază în funcţie de modelul
adoptat pentru teren:

I. MODELUL MEDIULUI ELASTIC DISCRET (WINKLER)

II. MODELUL MEDIULUI ELASTIC CONTINUU (BOUSSINESQ)

I. Metode bazate pe modelul Winkler care asimilează terenul cu un mediu elastic discret
reprezentat prin resoarte independente
Relaţia caracteristică pentru modelul Winkler este:
p = ksz (8.7)
unde: p este presiunea într-un punct al suprafeţei de contact între fundaţie şi mediul Winkler iar z este
deformaţia în acel punct;
ks este un factor de proporţionalitate între presiune şi deformaţie, care caracterizează rigiditatea
resortului, denumit coeficient de pat.

În figura 8.8a se consideră o fundaţie foarte rigidă solicitată centric de o forţă concentrată sau de o
încărcare uniform distribuită, aşezată pe un mediu Winkler. Deformaţia terenului modelat prin resoarte
independente se produce numai sub grinda încărcată, ceea ce contravine observaţiilor din realitate care
arată că deformaţiile se extind şi în afara zonei încărcate (fig. 8.8b)

85
 Fig. 8.8

În figura 8.9a se consideră o fundaţie foarte flexibilă supusă la o încărcare uniform distribuită şi aşezată
pe un mediu Winkler. Şi în acest caz, în realitate, deformaţia terenului se extinde şi în afara fundaţiei,
fapt care nu este evidenţiat de modelul Winkler (fig. 8.9b).

Fig. 8.9

În ciuda acestor limitări, avantajele care decurg din simplitatea modelului şi a soluţiilor matematice
prevalează astfel încât metodele bazate pe modelul Winkler sunt utilizate pe larg în proiectare.

86
8.3.2.1.1. Stabilirea valorii coeficientului de pat ks
Coeficientul de pat ks nu este o caracteristică intrinsecă a terenului de fundare ca de pildă modulul de
deformaţie liniara Es.
Coeficientul de pat ks reprezintă un parametru al metodelor de calcul bazate pe modelul Winkler. Acest
fapt este pus în evidenţă printr-o încercare cu placa pe teren (fig. 8.10).

Fig. 8.10

87
Pentru un punct de coordonate (p,z) aparţinând diagramei de încărcare – tasare, în zona de comportare
cvasi-liniară, coeficientul de pat se obţine:
p
ks = (8.8)
z
Pentru un acelaşi teren, diagrama de încărcare – tasare depinde de dimensiunile şi rigiditatea plăcii.
Trecerea de la coeficientul de pat ks’ obţinut printr-o încercare cu placa de latură Bp la coeficientul de
pat ks de utilizat în cazul unei fundaţii de latură B, impune introducerea unui coeficient de corelare α:
ks= α ⋅ ks ' (8.9)

Terzaghi a recomandat următoarele expresii pentru α:

- pentru pământuri coezive :
Bp (8.10)
α=
B
- pentru pământuri necoezive :
2
 ( B p + 0.3) 
α =  
2B (8.11)
 

88
În relaţia (8.11) B se exprimă în metri. Relaţiile (8.10) şi (8.11) sunt valabile numai în cazul încercării cu
placa de formă pătrată având latura de 0.30 m.
În lipsa unor date obţinute prin încercări pe teren cu placa, pentru valorile ks se pot utiliza valorile
indicate în tabelele 8.1 şi 8.2.

Tabelul 8.1
Pământ Pământ Pământ
Pământuri
afânat de îndesare îndesat
necoezive
medie
ID 0÷0.33 0.34÷0.66 0.67÷1.00
ks (kN/m3) 14000÷25000 25000÷72000 72000÷130000

Tabelul 8.2
Pământ Pământ Pământ Pământ
Pământuri
plastic plastic plastic plastic vârtos
coezive
curgător moale consistent
IC 0÷0.25 0.25÷0.50 0.50÷0.75 0.75÷1.00
ks (kN/m3) - 7000÷34000 34000÷63000 63000÷100000

89
Estimarea valorii coeficientului de pat ks în funcţie de modulul de deformaţie liniara Es şi de coeficientul
lui Poisson νs ale pământului:
Es
ks = km ⋅ (8.12)
(
α ⋅ 1 − ν s2 )
unde: km este un coeficient funcţie de raportul dintre lungimea şi lăţimea suprafeţei de contact a fundaţiei
(conform tabelului 8.3.);
Es este modulul de deformaţie liniară a terenului;
νs este coeficientul de deformaţie transversală a terenului;
a
α= unde a este semilăţimea iar b semilungimea suprafeţei de contact a fundaţiei.
b
Tabelul 8.3.
a a
α= km α= km
b b
1.00 0.5283 6.00 0.2584
1.25 0.4740 7.00 0.2465
.......
4.50 0.2836 80.00 0.1407
5.00 0.2739 90.00 0.1378
100.00 0.1353

90
METODE ANALITICE DE CALCUL

I.1. Grinda continuă pe o singură direcţie

Pentru calculul momentelor, forţelor tăietoare şi săgeţilor grinzii se porneşte de la ecuaţia diferenţială a
fibrei medii deformate a unei grinzi care lucrează la încovoiere:
d4z
EI 4 = p (B.1)
dx
unde: p încărcarea pe unitatea de lungime
EI rigiditatea grinzii.
Între p şi presiunea de contact la nivelul tălpii de fundare se poate scrie următoarea relaţie:
p = pB (B.2)
unde: B lăţimea grinzii.
Înlocuind ecuaţia (B.2) în ecuaţia (B.1) obţinem:
d4z
EI 4 + pB = 0 (B.3)
dx

91
Luând în considerare ecuaţia p = k s z se obţine:
d4z
EI 4 + k s zB = 0 (B.4)
dx

d4z ksB
+ z=0 (B.5)
dx 4 EI

d 4 z 4k s B
+ z=0 (B.6)
dx 4 4EI

ksB
Se introduce notaţia λ = 4
, unde λ se măsoară în m-1
. Ecuaţia diferenţială devine:
4EI
d 4z
+ 4λ 4
z=0 (B.7)
dx 4

Soluţia generală a acestei ecuaţii diferenţiale este:

z = e λx (C1 cos λx + C 2 sin λx ) + e − λx (C 3 cos λx + C 4 sin λx ) (B.8)

Constantele de integrare Ci, i=1÷4, se determină din condiţiile de margine.

92
Grindă de lungime infinită încărcată cu o forţă concentrată (fig. B.1)

Figura B.1

Din condiţiile de margine se obţine:

- pentru x = ± ‡ : M=0, T=0 deci C1=C2=0.

dx
- pentru x = 0 : dy = 0 deci C3=C4
P P Pλ Pλ Pλ
C = C = = = =
- pentru x = 0 : T = 2 deci: 3 4
8EIλ3 8EIλ4 k B 2k s B
8EI s
4EI

93
Soluţia ecuaţiei diferenţiale devine:
Pλ - λ x Pλ
z= e (cos λx + sin λx ) = f 1 (λx ) (B.9)
2k s B 2k s B
f
unde: 1 (λ x ) = e - λx
(cos λx + sin λx )

dz Pλ2 -λx Pλ2

=θ=- e sin λx = - f 2 (λ x ) (B.10)
dx ksB ksB

unde: f 2 (λx ) = e -λx sin λx

1
l =
Se introduce notaţia e λ , unde le este lungimea elastică.

d 2z M Pλ3 −λx Pλ4 −λx

=− =− e (cos λx − sin λx ) = − e (cos λx − sin λx )
dx 2 EI ksB k s Bλ
ksB
P
(B.11)
= − 4EI e −λx (cos λx − sin λx )
k s Bλ
1 − λx 1
M = − Pl e e (cos λx − sin λx ) = Pl e f 3 (λx )
4 4
f
unde: 3 (λ x ) = e - λx
(cos λx - sin λx )
94
 ksB
3 4 2P
d z T 2 Pλ − λ x 4EI e −λx cos λx
= − = − e cos λ x = −
dx 3 EI ksB k s Bλ (B.12)
1 1
T = −P e −λx cos λx = − Pf 4 (λx )
2 2
- λx
unde: f 4 (λx ) = e cos λx

Valorile funcţiilor f1 (λx ) , f 2 (λx ) , f 3 (λx ) , f 4 (λx ) sunt date în tabelele B1÷B4.
Tabelul B1
λx f1 λx f1 λx f1 λx f1 λx f1
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0.000 1.000 1.040 0.484 2.080 0.048 3.120 -0.043 4.160 -0.021
0.040 0.998 1.080 0.460 2.120 0.040 3.160 -0.043 4.200 -0.020
0.080 0.994 1.120 0.436 2.160 0.032 3.200 -0.043 4.240 -0.019
…..
0.840 0.610 1.880 0.099 2.920 -0.041 3.960 -0.027 5.000 -0.005
0.880 0.584 1.920 0.088 2.960 -0.042 4.000 -0.026
0.920 0.558 1.960 0.077 3.000 -0.042 4.040 -0.025
0.960 0.533 2.000 0.067 3.040 -0.043 4.080 -0.024
1.000 0.508 2.040 0.057 3.080 -0.043 4.120 -0.023

95
 Tabelul B2
λx f2 λx f2 λx f2 λx f2 λx f2
0.000 0.000 1.040 0.305 2.080 0.109 3.120 0.001 4.160 -0.013
0.040 0.038 1.080 0.300 2.120 0.102 3.160 -0.001 4.200 -0.013
0.080 0.074 1.120 0.294 2.160 0.096 3.200 -0.002 4.240 -0.013
….
0.840 0.321 1.880 0.145 2.920 0.012 3.960 -0.014 5.000 -0.006
0.880 0.320 1.920 0.138 2.960 0.009 4.000 -0.014
0.920 0.317 1.960 0.130 3.000 0.007 4.040 -0.014
0.960 0.314 2.000 0.123 3.040 0.005 4.080 -0.014
1.000 0.310 2.040 0.116 3.080 0.003 4.120 -0.013

Tabelul B3
λx f3 λx f3 λx f3 λx f3 λx f3
0.000 1.000 1.040 -0.126 2.080 -0.170 3.120 -0.045 4.160 0.005
0.040 0.922 1.080 -0.139 2.120 -0.165 3.160 -0.042 4.200 0.006
….
0.840 -0.033 1.880 -0.192 2.920 -0.064 3.960 0.001 5.000 0.008
0.880 -0.055 1.920 -0.188 2.960 -0.060 4.000 0.002
0.920 -0.076 1.960 -0.184 3.000 -0.056 4.040 0.003
0.960 -0.094 2.000 -0.179 3.040 -0.052 4.080 0.004
1.000 -0.111 2.040 -0.175 3.080 -0.049 4.120 0.004
96
 Tabelul B4
λx f4 λx f4 λx f4 λx f4 λx f4
0.000 1.000 1.040 0.179 2.080 -0.061 3.120 -0.044 4.160 -0.008
0.040 0.960 1.080 0.160 2.120 -0.063 3.160 -0.042 4.200 -0.007
0.080 0.920 1.120 0.142 2.160 -0.064 3.200 -0.041 4.240 -0.007
….
0.840 0.288 1.880 -0.046 2.920 -0.053 3.960 -0.013 5.000 0.002
0.880 0.264 1.920 -0.050 2.960 -0.051 4.000 -0.012
0.920 0.241 1.960 -0.053 3.000 -0.049 4.040 -0.011
0.960 0.220 2.000 -0.056 3.040 -0.048 4.080 -0.010
1.000 0.199 2.040 -0.059 3.080 -0.046 4.120 -0.009

În figura B.2 este prezentată variaţia funcţiilor f1 (λx ) , f 2 (λx ) , f 3 (λx ) şi f 4 (λx ) cu argumentul λx ,
funcţii ce pot fi utilizate pentru calculul lui z, θ, M şi respectiv T.
Deoarece diagrama de forţă tăietoare este antisimetrică faţă de punctul de aplicaţie al forţei, valorile
funcţiei f4 vor fi luate cu semnul prezentat în tabel atunci când forţa este situată la stânga secţiunii de
calcul şi cu semn schimbat când forţa este la dreapta secţiunii de calcul.
În figura B.3 sunt date diagramele de săgeată, rotire, moment încovoietor şi forţă tăietoare pentru grinda
de lungime infinită acţionată de forţă concentrată.

97
 λx (-)
-0.3

-0.2

-0.1

0.0

0.1

0.2

0.3
f(lx) (-)

f1
f2
0.4
f3
0.5 f4

0.6

0.7

0.8

0.9

1.0
π π 3π
0 1 2 3 π 4 5
4 2 4

Figura B.2

98
 3π
4λ

π
λ

π
4λ

π
2λ

Figura B.3
99
Grindă de lungime infinită acţionată de mai multe forţe concentrate

În situaţia în care grinda este acţionată de mai multe forţe concentrate Pi, i=1÷n, determinarea valorilor
pentru z, θ, M, T într-o secţiune dată se face prin suprapunerea efectelor (fig. B.4).

λ n
z= ∑
2k s B 1
Pi f1 (λx i ) (B.13)

λ2 n
θ= ‡”
k s B i =1
Pi f 2 (λx i ) (B.14)

1 n
M = l e ‡”Pi f 3 (λx i ) (B.15)
4 i =1
1 n
T = ‡”Pi f 4 (λx i ) (B.16)
2 i =1

100
Figura B.4

101
Grindă de lungime infinită acţionată de un moment încovoietor

Momentul încovoietor M0 este înlocuit în calcul printr-un cuplu: (fig. B.5).

Figura B.5

102
 Pentru determinarea tasării grinzii într-o secţiune situată la distanţa x faţă de punctul de aplicare al
cuplului se utilizează relaţia (B.11) în cazul a două forţe concentrate:

Pλ Pλ λ dx
z=- f 1 (λ x ) + f 1 [λ( x - dx )] = - P{f 1 (λx ) - f 1 [λ( x - dx )]} =
2k s B 2k s B 2k s B dx
(B.17)
M 0 λ f 1 (λx ) - f 1 [λ ( x - dx )] M 0 λ df1 M 0 λ2 -λx M 0 λ2
= = e sin λx = f 2 (λx )
2k s B dx 2k s B dx 2k s B 2k s B

Astfel, pentru calculul săgeţii în cazul grinzii infinite acţionată de un moment încovoietor M0 este
utilizată funcţia f 2 (λx ) , funcţie care descrie rotirea în cazul grinzii infinite acţionate de o forţă
concentrată P.
Aceasta înseamnă că pentru θ, M şi T se vor utiliza, prin permutare, tot funcţiile f1, f3 şi f4.

103
Grindă de lungime finită

Pentru folosirea funcţiilor determinate în cazul grinzii de lungime infinită, grinda de lungime finită se
calculează prin metoda forţelor fictive.

Se consideră grinda de lungime finită care este transformată în grindă infinită prin prelungirea fictivă a
capetelor A şi B (fig. B.6).
Asupra grinzii de fundare considerată ca grindă infinită acţionează sistemul de încărcări Pi, i=1÷n,
împreună cu forţele fictive Vi, i=1÷4 amplasate de o parte şi de cealaltă a grinzii cu valori astfel
determinate încât starea de eforturi şi deformaţii în grinda de lungime finită să nu se modifice.
Pentru determinarea forţelor fictive se impun condiţiile pentru capetele libere ale grinzii şi anume:
MA=0, TA=0, MB=0, TB=0.

Figura B.6

104
Utilizând funcţiile f 3 (λx i ) şi f 4 (λx i ) definite anterior şi impunând condiţiile pentru capetele libere ale
grinzii se obţin patru ecuaţii liniare pentru determinarea valorilor forţelor fictive.

Pentru simplificarea calculelor se alege distanţa de la forţa V1 la capătul A al grinzii astfel încât
momentul încovoietor să fie egal cu zero, iar punctul de aplicaţie pentru V2 astfel încât forţa tăietoare
corespunzătoare în secţiunea A să fie egală cu zero.
În acelaşi mod se procedează şi cu forţele V3 şi V4 cu privire la momentul şi forţa tăietoare în capătul B
al grinzii.
Din tabelele pentru funcţiile f 3 (λx i ) şi f 4 (λx i ) rezultă că, pentru ca forţele fictive care apar într-o ecuaţie
să se anuleze alternativ, distanţele de la capetele grinzii finite la punctele de aplicaţie ale forţelor fictive
să fie alese după cum urmează:
π  π
x= f  =0 (B.18)
4λ pentru care 3  4 

π  π
x= pentru care f4   = 0 (B.19)
2λ 2

Forţele Vi, i=1÷4 astfel obţinute se introduc în schema de încărcare a grinzii finite iar calculul
deformaţiilor şi al eforturilor secţionale se poate face utilizând tabelele şi diagramele pentru grinda
infinită.

105
I.2. Grinzi continue pe două direcţii

Ipoteza nodurilor articulate

În această ipoteză urmează a se repartiza pe cele două direcţii doar forţa concentrată Vi ce acţionează în
nodul i. Mix şi Miy se transmit integral tălpilor pe care acţionează (fig. B.7).

Figura B.7

106
Se poate scrie condiţia de echilibru:
Vi = Vix + Viy (B.20)

Pentru i=1÷n se pot scrie n ecuaţii pentru cele n noduri ale reţelei de grinzi.

Rezultă n ecuaţii cu 2n necunoscute.

Cel de-al doilea set de n ecuaţii se obţine exprimând condiţia de continuitate exprimată în termeni de
tasare.
Se scrie relaţia:
z ix = z iy (B.21)

p
Deoarece, conform ipotezei Winkler: z =
k s , relaţia B.21 devine:
p ix = p iy (B.22)

condiţie care exprimă egalitatea presiunilor datorate încărcărilor Vix, Viy pe cele două direcţii.
Ecuaţia de echilibru (relaţia B.20) şi ecuaţia de continuitate (relaţia B.22) exprimate pentru fiecare nod
formează sistemul de 2n ecuaţii cu 2n necunoscute prin rezolvarea căruia se determină încărcările în
noduri.

107
După determinarea încărcărilor pe noduri, fiecare din tălpile reţelei se calculează ca talpă continuă pe o
singură direcţie, determinând diagramele M şi T necesare pentru dimensionarea acestora.

Ipoteza nodurilor încastrate

În această ipoteză urmează a se repartiza pe cele două direcţii atât forţa concentrată Vi cât şi momentele
Mix şi Miy (fig. B.7).

Momentele încovoietoare se descompun în momente care determină încovoierea grinzii pe care

acţionează şi momente care produc torsiunea grinzii pe direcţie transversală.
Ecuaţiile de echilibru pentru nodul i sunt :
Vi = Vix + Viy

M ix = M ix_incovoiere + M iy_torsiun e (B.23)
M = M
 iy iy_incovoi ere + M ix_torsiun e

Rezultă 3n ecuaţii cu 6n necunoscute.

Celelalte 3n ecuaţii se obţin din condiţiile de continuitate care exprimă egalitatea săgeţilor (tasări) cât şi
a rotirilor şi anume:
- săgeata (tasarea) grinzii longitudinale (direcţia x) în nodul i trebuie să fie egală cu săgeata (tasarea)
grinzii transversale (direcţia y) în nodul i,

108
- rotirea din încovoiere a grinzii longitudinale (direcţia x) în nodul i să fie egală cu rotirea din torsiune a
grinzii transversale (direcţia y) în nodul i,
- rotirea din torsiune a grinzii longitudinale (direcţia x) în nodul i să fie egală cu rotirea din încovoiere a
grinzii transversale (direcţia y) în nodul i.

109
METODE NUMERICE DE CALCUL

Metoda diferenţelor finite

Eforturile secţionale în grinda de fundare pot fi calculate utilizând metoda diferenţelor finite. Metoda se
poate aplica la grinzi continue pentru orice număr de stâlpi care aduc la fundaţie forţe axiale şi momente
încovoietoare concentrate.
Panta fibrei medii deformate a grinzii de fundare în secţiunea i (fig. B.8) se poate exprima în diferenţe
finite cu relaţia:
 dz   ∆z   z i +1 − z i 
  ⇒  =  (B.24)
dx
 i  ∆x i  ∆ x i

Pentru aceeaşi secţiune i se poate determina valoarea celei de-a doua derivate a tasării z, obţinându-se
următoarele relaţii:
 ∆z 
2
∆ 
d z  dz   ∆x  ∆2 z 1  z i +1 − z i z i − z i −1 
= d  = = = ⋅ − 
d2x  dx  ∆x ∆x 2
∆x  ∆x ∆x  (B.25)
d2z z − 2z i + z i −1
= i +1
d2x ∆x 2

110
Pentru cazul general (n secţiuni de calcul) expresiile derivatei de ordinul II şi respectiv de ordinul III se
scriu sub forma:

d 2 z z n +1 − 2z n + z n −1
z' ' = 2 =
dx (∆x ) 2
(B.26)
d 3 z z n + 2 − 2z n +1 + 2z n −1 − z n − 2
z' ' ' = 3 =
dx 2(∆x ) 3

Expresiile derivatelor din ecuaţiile (B.26) permit determinarea valorilor eforturilor secţionale prin
utilizarea relaţiilor:

EI
(z n +1 − 2z n + z n −1 ) = M n
(∆x )2
(B.27)
EI
3
(z n + 2 − 2z n +1 + 2z n −1 − z n −2 ) = Tn
(∆x )

111
Pentru rezolvare este recomandat ca numărul de intervale ∆x sa fie limitat la 10 (un număr de intervale
mai mic decât 10 conduce la rezultate greşite iar unul mai mare decât 10 va mări volumul de calcul dar
nu şi precizia soluţiei rezultate).
Din considerente legate de rezolvarea numerică se recomandă ca ∆x să fie constant.

Metoda diferenţelor finite aplicată la grinzi continue de fundare, rezemate pe un mediu elastic tip
Winkler, necesită scrierea relaţiilor care exprimă momentul încovoietor în fiecare secţiune i, moment
încovoietor egal cu zero la capetele grinzii şi, respectiv, a relaţiei care exprimă egalitatea între forţele ce
acţionează pe direcţie verticală.

Se obţin 11 ecuaţii cu 11 necunoscute pentru valorile z. Rezolvarea sistemului de ecuaţii permite

determinarea eforturilor secţionale M şi T prin utilizarea relaţiilor (B.27).

112
 R i = f (k s , B, ∆x , z i )

Figura B.8

113
Metoda elementelor finite

Metoda elementelor finite utilizează relaţia:

Pi = A i ⋅ Fi (B.28)

pentru fiecare nod al structurii analizate (fig. B.9), considerând, în prealabil, că există o discretizare în
elemente finite a acesteia. Relaţia exprimă egalitatea între forţele nodale externe, Pi, şi forţele care
acţionează pe elemente, Fi, prin intermediul constantei Ai.

Notaţiile Fi şi Pi sunt utilizate pentru forţe şi momente încovoietoare.

114
P2 - X2 P4 - X4

P1 - X1 P3 - X3 Solicitari pe nod
L P-X

F1 - e1 F2 - e2
e2
Solicitari pe element
F-e
e1
F1 + F2 F1 + F2
L L
F3 = K1 ⋅ e3
F4 = K 4 ⋅ e 4
Figura B.9
115
Pentru toate nodurile structurii analizate se poate scrie relaţia matriceală:
P = A⋅F (B.29)

Pentru deformaţiile elementelor (definite de două noduri), e, şi deplasările nodale externe, X, se poate
scrie relaţia matriceală:
e = B⋅X (B.30)

e şi X pot reprezenta rotaţii (exprimate în radiani) sau translaţii.

Matricea B reprezintă matricea A transpusă ceea ce conduce la rescrierea relaţiei anterioare sub forma:
e = AT ⋅ X (B.31)

Între forţele care acţionează pe elemente şi deformaţiile acestora poate fi scrisă relaţia matriceală:
F = S⋅ e (B.32)

Relaţiile (B.29), (B.30) şi (B.32) reprezintă ecuaţiile fundamentale în analiza grinzilor de fundare cu
metoda elementelor finite.

116
Prin utilizarea relaţiilor anterioare, pentru obţinerea deplasărilor nodale externe se utilizează exprimarea
matriceală de forma:
(
X = ASA )
T −1
P (B.33)

T
unde matricea ASA poartă numele de matrice globală

117
II. Metode bazate pe modelul Boussinesq care asimilează terenul cu un mediu elastic continuu

Mediul Boussinesq este un semispaţiu elastic caracterizat prin modulul de deformaţie liniară Es
şi coeficientul lui Poisson νs.

8.3.2.2.1. Stabilirea caracteristicilor Es şi νs pentru solicitări statice

a) Metode de obţinere a modulului de deformaţie liniară Es
- prin încercări pe teren cu placa, definite în STAS 8942/3-80;
- în funcţie de modulul edometric M, definit în STAS 8942/1-89;
- în funcţie de datele din încercarea de penetrare statică cu con, definite în C 159/89;
-în funcţie de datele din încercarea de penetrare dinamică standard, definite în STAS 1242/5-88.

b) Determinarea modulului de deformaţie liniară, Es med, în cazul terenului stratificat

K1 − K 0
E s _ med = m ⋅ pnet ⋅ B ⋅
s
( )
⋅ 1 − ν s2_ med [kPa] (8.14)

unde: m- coeficient de corecţie prin care se ţine seama de adâncimea zonei active z0;
pnet- presiunea netă pe talpa fundaţiei, (Anexa A) , în kilopascali;
B- lăţimea tălpii fundaţiei dreptunghiulare sau diametrul fundaţiei circulare, în metri;
K1, K0- coeficienţi adimensionali;
s- tasarea absolută probabilă a fundaţiei, în metri;
118
 ν s _ med - coeficientul mediu de deformaţie transversală (Poisson) determinat ca medie
ponderată în funcţie de valorile ν si ale diferitelor straturi de pământ din cuprinsul zonei active :

ν s _ med =
∑ν ⋅ h
si i
; hi – grosimea stratului i
∑h i

c) Valorile orientative ale coeficientului lui Poisson, νs , sunt prezentate în

tabelul 8.4.

Tabelul 8.4
Pământul νs
Bolovănişuri şi pietrişuri 0.27
Nisipuri, nisipuri argiloase, nisipuri prăfoase 0.30
Prafuri, prafuri argiloase, argile nisipoase,
0.35
argile prăfoase
Argile, argile grase 0.42

119
8.3.2.2.2. Stabilirea caracteristicilor Es* şi νs* pentru solicitări dinamice
Stabilirea caracteristicilor Es* şi νs* în condiţii dinamice impune determinarea pe teren a vitezelor de
propagare ale undelor primare (vp) şi ale undelor secundare (vs) utilizând metode indicate
în C241-92.

Coeficientul lui Poisson pentru condiţii dinamice, νs*, se calculează cu relaţia:

2
 vp 
  − 2
vs
ν *s =   2 (8.15)
 vp 
2  − 2
 vs 

Modulul de deformaţie liniară în condiţii dinamice, Es*, se calculează cu relaţia:

*
E = ρv 2 (1 + ν )(1 − 2ν )
*
s
*
s
s p
1 − ν s* sau , simplificat: E s* = ρv 2p

(8.16)
unde: ρ reprezintă densitatea pământului.

120
METODE ANALITICE DE CALCUL

Metoda Jemocikin

L
Grinzile având raportul B ≥ 7 sunt considerate ca fiind nedeformabile în direcţie transversală
(fig. C.1) şi, ca urmare, presiunea pe lăţimea B se consideră a fi uniform repartizată.

Figura C.1

121
Pentru determinarea presiunilor de contact fundaţie-teren se consideră o distribuţie continuă conform
diagramei prezentată în figura C.2.

Se aproximează diagrama reală de presiuni pe teren cu o diagramă în trepte, împărţind suprafaţa de

fundare în suprafeţe dreptunghiulare cu lăţimea B şi lungimea l, în lungul suprafeţei de fundare.

Ri
B⋅l

Figura C.2
122
Fie R rezultanta presiunilor uniform distribuite aferente suprafeţei Bxl.
R poate fi privită ca reacţiunea într-o bară rigidă.
Sistemul fundaţie - teren se substituie cu sistemul echivalent al unei grinzi flexibile rezemată pe
terenul deformabil prin intermediul unor bare rigide verticale, articulate la capete dispuse în centrul
de greutate al suprafeţelor dreptunghiulare de dimensiuni în plan B ⋅ l (fig. C.3).

Figura C.3

123
În acest mod, se înlocuieşte contactul continuu dintre fundaţie şi teren prin contacte în punctele
izolate de egală interdistanţă l. Cu cât numărul de puncte de contact este mai mare, cu atât calculul
aproximează mai bine diagrama continuă de presiuni de contact fundaţie - teren.

Considerând presiunea pi, distribuită pe o suprafaţă dreptunghiulară i de arie B⋅l , ca fiind uniformă,
forţa axială în bara rigidă, din punctul analizat va avea valoarea:
R i = B ⋅ l ⋅ pi (C.1)

Determinarea forţelor Ri, i=1÷n, se face considerând separat deplasarea verticală a capetelor
superioare, articulate în talpa fundaţiilor ( z ifundatie ) şi deplasarea verticală a capetelor inferioare ale
barelor, articulate pe teren ( z iteren ).
Din condiţia de continuitate ca, după deformare, talpa fundaţiei să păstreze legătura cu terenul
rezultă că deplasările capetelor barelor trebuie să fie egale obţinându-se astfel un număr de ecuaţii
egal cu numărul forţelor necunoscute Ri.
Pentru a scrie deplasările pe verticală ale unui punct i de pe talpa fundaţiei şi de pe suprafaţa de
fundare se consideră, de o parte, grinda de fundare cu încărcările Pj, j=1÷m şi reacţiunile Ri, i=1÷n
din barele de legătură cu terenul şi, de altă parte, terenul solicitat de forţele (Ri), transmise prin
barele de legătură.
Deplasările grinzii continue de fundare se stabilesc prin referire la un sistem static de bază de tipul
grindă încastrată în secţiunea de capăt (fig. C.4).

124
 Figura C.4

Se consideră grinda încastrată la capăt, ceea ce echivalează cu introducerea a două noi necunoscute,
deplasarea z0 şi rotirea θ0. Pentru determinarea necunoscutelor Ri, z0 şi θ0 se scrie următorul sistem
de ecuaţii:

125
 R1δ 11 + R2δ 12 + R3δ 13 + ... + Rnδ 1n + δ 1 p − z 0 − a1tgθ 0 + δ 1 p = 0
R1δ 21 + R2δ 22 + R3δ 23 + ... + Rnδ 2 n + δ 2 p − z 0 − a2 tgθ 0 + δ 2 p = 0
R1δ 31 + R2δ 32 + R3δ 33 + ... + Rnδ 3n + δ 3 p − z 0 − a3tgθ 0 + δ 3 p = 0
.....................................................................................................
R1δ n1 + R2δ n 2 + R3δ n 3 + ... + Rnδ nn + δ np − z 0 − an tgθ 0 + δ np = 0 (C.2)
. n m

∑R = ∑P
1
i
1
j

n m

∑Ra = ∑Pa
1
i i
1
j j

Coeficienţii δik se compun din deformaţiile pământului şi ale grinzii de fundare în secţiunea i sub
acţiunea unei sarcini unitare aplicate în secţiunea k.
δ ik = z ik _ teren + z ik _ fundatie (C.3)

Deformaţia grinzii produsă de reacţiunea Rk=1, zik_fundaţie, se calculează după metodele din statica
construcţiilor:
Mm AriaMz m
çEI dx =
EI
(C.4)
126
În relaţia (C.4) AriaM este suprafaţa diagramei de momente M pentru grinda încastrată din sistemul
de bază solicitată în punctul k de o forţă concentrată egală cu unitatea; zm este ordonata diagramei de
moment m, rezultată din aplicarea unei forţe fictive egală cu unitatea în direcţia deplasării zik_fundatie,
în punctul i, ordonată măsurată în dreptul centrului de greutate al diagramei M (fig. C.5).

ak
ai
z ik_fundatie

k i
ai/3

zm ai m

ak-ai/3
ak M

Figura C.5
127
Se obţine pentru deformata grinzii de fundare următoarea relaţie de calcul:
E⋅I a i2  ai 
⋅ z ik _ fundatie =  a k −  (C.5)
1− ν2 2  3

de unde:
2
c 3 1 − ν 2  a i   3a k a i 
z ik _ fundatie =    −  (C.6)
6 E⋅I  c   c c
x
unde: c = n cu n multiplu întreg de 0.5.
a ak
Pentru situaţia în care rapoartele ci respectiv c sunt multipli întregi de 0.5, valorile pentru
2
 a i   3a k a i 
   -  se regăsesc în tabelul C.1
c  c c

128
 Tabelul C.1
ai/c
0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 4.5 5
ak/c
0.5 0.250 0.625 1.000 1.375 1.750 2.125 2.500 2.875 3.250 3.625
1 - 2.000 3.500 5.000 6.500 8.000 9.500 11.000 12.500 14.000
1.5 - - 6.750 10.125 13.500 16.875 20.250 23.625 27.000 30.375
2 - - - 16.000 22.000 28.000 34.000 40.000 46.000 52.000
2.5 - - - - 31.250 40.625 50.000 59.375 68.750 78.125
3 - - - - - 54.000 67.500 81.000 94.500 108.000
3.5 - - - - - - 87.750 104.125 122.500 140.000
4 - - - - - - - 128.250 152.000 176.000
4.5 - - - - - - - - 182.250 212.625
5 - - - - - - - - - 250.000

129
Pentru obţinerea valorilor zik_teren se analizează următoarele situaţii:

a) deformaţia într-un punct la distanţa r faţă de o forţă concentrată P (fig. C.6) se calculează cu
relaţia lui Boussinesq:
(
z ik _ teren =
)
P 1 − νs
2

(C.7)
π ⋅ Es ⋅ r

Figura C.6

130
 1
b) deformaţia într-un punct i la distanţa x de un dreptunghi încărcat uniform cu sarcina p= având
B⋅l
centrul într-un punct k (fig. C.7) se calculează cu relaţia:
1 1 − ν s2  x B 
z ik _ teren = ⋅ F ,  (C.8)
π Es ⋅ B  l l 

1
p=
B⋅l

Figura C.7

131
  x B x B 2
Valorile  l , l  pentru l = 0 ÷ 20 şi l = 3 ÷ 5 sunt date în tabelul C.2.
F
 
Tabelul C.2
F
x B
B 2 B B B B B
l l = =1 =2 =3 =4 =5
l 3 l l l l l
0 ∞ 4.265 3.525 2.406 1.867 1.542 1.322
1 1 1.069 1.038 0.929 0.829 0.746 0.678
2 0.500 0.508 0.505 0.490 0.469 0.446 0.424
....
8 0.125 0.125 0.125 0.125 0.124 0.124 0.123
9 0.111 - - - 0.111 - -
....
18 0.056 - - - 0.056 - -
19 0.053 - - - 0.053 - -
20 0.050 - - - 0.050 - -

Înlocuind valorile δik în sistemul de ecuaţii (D.1) se pot determina valorile Ri, i=1÷n cu ajutorul
cărora se determină ordonatele în diagramele de forţă tăietoare şi moment încovoietor.

132
10. Proiectarea fundaţiilor construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat

10.1. Principii generale de proiectare

Pereţii structurali de beton armat având rigiditate şi rezistenţă mare transmit infrastructurii în
grupările speciale de încărcări eforturi semnificative (momente încovoietoare şi forţe tăietoare) şi
sunt, în general, insuficient lestaţi (forţă axială mică), astfel încât soluţia de fundaţie independentă
nu poate fi utilizată decât în unele cazuri particulare.
Solicitările mari (M, Q) transmise de pereţii infrastructurii pot fi preluate, în general, de fundaţii
dezvoltate în plan ca o reţea de fundaţii continue, pe una sau două direcţii (fig.10.1) sau de
infrastructuri cu rezistenţă şi rigiditate foarte mare, alcătuite din pereţi de beton armat, planşee şi
fundaţii de tip radier considerate ca o structură spaţială (fig.10.2).

133
 Perete structural Perete structural

a b c

1 1

1 1

1 1
Perete de subsol
Perete suprastructură Perete structural

1-1

Infrastructură
hs
Fundaţie

Fig. 10.1 Fundaţii pentru pereţi de beton armat

134
 Nucleu din pereţi de beton armat

Perete de beton armat

Infrastructură rigidă

Fig. 10.2 Infrastructură rigidă supraterană pentru construcţii cu pereţi de beton armat

135
Prin calibrarea rezistenţei elementelor sistemului structural (suprastructură şi infrastructură) se
realizează dirijarea mecanismului de plastificare în cazul acţiunilor seismice intense. De regulă,
deformaţiile plastice sunt dirijate în suprastructură iar infrastructura este proiectată să răspundă în
domeniul elastic de comportare (fig. 10.3).

Direcţia acţiunii seismice

Stâlp

Perete structural

Np
MP Zona comprimată a NP Ns2
Ns1
peretelui MP
QP Qp Qs2 Ms2
Qs1 Ms1

H
Nf
I
L

Mf
a fundaţie
b
Fig. 10.3 Fundaţii cu comportare elastică: a - fundaţie independentă; b - infrastructură
136
Dirijarea articulaţiilor plastice în elementele infrastructurii (fig. 10.4) poate fi acceptată în unele
situaţii, ca de exemplu:
- în elementele suprastructurii trebuie limitate degradările produse de cutremure (spitale etc.);
- suprastructura dezvoltă rezistenţe foarte mari datorită alcătuirii acesteia, mult peste cerinţele
proiectării antiseismice;
- intevenţiile postseism la elementele infrastructurii se pot realiza cu uşurinţă.
Directie actiune seismica

stâlp perete
structural

Ta C
perete
structural nod rigid
QP

zona de articulaţie plastică în zona de nod rigid, perete - articulaţii plastice

infrastructură fundaţie
zona de articulaţie plastică

Fig. 10.4 Infrastructură cu articulaţii plastice

137
10.2. Încărcări transmise infrastructurilor de pereţii structurali de beton armat
10.3. Dimensionarea tălpii fundaţiilor
Dimensionarea tălpii fundaţiilor se face conform prevederilor de la capitolul 6.
Dacă infrastructura este suficient de rigidă şi rezistentă pot fi acceptate distribuţii liniare de presiuni
pe teren (fig. 10.5).
Calculul presiunilor pe teren (şi implicit dimensionarea tălpii fundaţiilor) se poate face acceptând
ipoteza secţiunilor plane.

138
 y
B

Mx
x
G
My B

B
1 2 3 4 5

pef

pef

Fig. 10.5 Considerarea presiunilor pe teren pentru ansamblul fundaţiilor

139
În cazul infrastructurilor cu deformaţii semnificative calculul presiunilor pe teren se face pe baza
unui model care permite luarea în considerare a interacţiunii dintre infrastructură şi terenul
de fundare.

Alcătuirea fundaţiilor pentru pereţii structurali de beton armat

10.4.1 Fundaţii independente sub pereţi de beton armat se pot realiza în situaţii rare datorită
eforturilor mari (M, Q) transmise terenului.

10.4.2. Fundaţii continue sub pereţii substructurilor

Fundaţiile sub pereţii care compun substructura pot fi realizate ca:

- fundaţii continue
- radier general.

Fundaţiile continue sub pereţi pot fi realizate ca tălpi de beton armat (fig. 10.6) sau cu bloc de
beton simplu şi cuzinet de beton armat (fig. 10.7).

140
 a. b.
Fig. 10.6.a Fundaţii continue sub pereţii de beton armat ai substructurilor

Fig. 10.6.b Schema de armare a fundaţiei peretelui de beton armat

141
Fig. 10.8 Fundaţie tip bloc şi cuzinet sub pereţi de beton armat

142
Radiere generale de beton armat

11.1. Alcătuire generală şi domenii de aplicare

Fundaţia tip radier general reprezintă tipul de fundaţie directă, realizată ca un planşeu întors şi care
asigură o suprafaţă maximă de rezemare pe teren a construcţiei.
Fundaţiile tip radier se utilizează, de regulă, în următoarele situaţii:
- terenuri cu rezistenţă scăzută care impun suprafeţe mari ale tălpii fundaţiilor;
- terenuri dificile sau neomogene, cu risc de tasări diferenţiale;
- prezenţa apei subterane impune realizarea unei cuve etanşe;
- elementele verticale (stâlpi, pereţi) sunt dispuse la distanţe mici care fac dificilă realizarea
(execuţia) fundaţiilor izolate sau continue;
- radierul împreună cu elementele verticale structurale ale substructurii trebuie să realizeze o cutie
rigidă şi rezistentă;
- construcţii cu înălţime mare care transmit încărcări importante la teren.

Radierul general se poate realiza în următoarele soluţii constructive:

a) radier general tip dală groasă, în care elementele verticale (stâlpi sau pereţi structurali) sunt
rezemate direct pe acesta:
• radier cu grosime constantă (fig. 11.1); hr ≥ 1/8 lmax
• radier cu grosime variabilă (fig. 11.2); soluţia poate fi adoptată în cazul unei construcţii cu pereţi
structurali din beton armat care transferă eforturi secţionale importante într-o zonă
centrală a acestuia
143
 lma

Radier tip
1-1 dală groasă

hr

Fig. 11.1 Radier general tip dala groasa

144
 Perete
structural
hr1

hr2
-radier
-beton de egalizare

Fig. 11.2 Radier cu grosime variabilă

145
b) radier general tip planşeu ciupercă (fig.11.3);

1
Capitel
1

Perete
stâlp perimetral
1-1

a
45o
Capitel cu o pantă
hr

stâlp

1-1
b Capitel cu

hr
hr

două pante

Fig. 11.3 Radier de tip planşeu ciupercă

146
c) radier tip placă şi grinzi (drepte sau întoarse) dispuse pe una sau două direcţii (fig. 11.4);
se recomandă alegerea înălţimii grinzii (hg) şi a plăcii radierului (hr) conform relaţiilor:
hg/lmax=1/3÷1/6;
hr/lmax=(1/15÷1/20)

147
 Fig. 11.4 Radier tip placă şi grinzi pe două direcţii
a - radier tip placă şi grinzi întoarse; b - radier tip placă şi grinzi
drepte

148
d) radier tip placă cu vute (fig. 11.5);

Fig. 11.5 Radier tip placă cu vute

149
e) radier casetat alcătuit din două planşee solidarizate între ele prin intermediul unor grinzi dispuse
pe două direcţii (fig. 11.6).

Fig. 11.6 Radier casetat

150
11.2. Elemente constructive şi de proiectare

11.2.1. Radierul poate fi folosit şi la construcţii situate sub nivelul apei subterane (fig. 11.7).
În acest caz subsolul împreună cu radierul realizează o cuvă etanşă.
Etanşarea cuvei se obţine prin dispunerea hidroizolaţiei la exteriorul radierului şi a pereţilor
perimetrali conform figurii 11.7.
De asemenea, suprafaţa interioară a pereţilor structurali perimetrali se tratează pentru a asigura
impermeabilitatea necesară.

151
11.2.2. Proiectarea radierelor trebuie să ţină seama de compatibilitatea deformaţiilor terenului cu
cele ale elementelor structurale.
Calculul eforturilor secţionale (M, Q) în secţiunile caracteristice ale radierului se obţin de regulă cu
programe de calcul care permit modelarea fenomenului de interacţiune fundaţie-teren.

Calculul radierelor
În calculul radierelor trebuie luaţi în considerare numeroşi factori între care cei mai importanţi sunt:
- rigiditatea şi geometria radierului,
- mărimea şi distribuţia încărcărilor,
- caracteristicile de deformabilitate şi de rezistenţă ale terenului,
- etapele de execuţie.

Calculul urmăreşte determinarea presiunilor de contact şi a deformaţiilor precum şi a momentelor

încovoietoare şi forţelor tăietoare.

În calcule, radierul poate fi considerat ca rigid sau flexibil. Principalele criterii de apreciere a
rigidităţii relative a radierelor prin raport cu terenul de fundare sunt:

152
• Pentru radierele generale având forma dreptunghiulară în plan (LxB) şi grosimea uniformă (h)
indicele de rigiditate se determină cu expresia:
2
12 ⋅ π(1 − ν 2 ) E s  L  B
KG = ⋅ ⋅  ⋅ (11.4)
1 − ν s2 E  2h  2h

Radierul poate fi considerat rigid dacă este îndeplinită condiţia:

8
KG ≤
L (11.5)
B

• În cazul radierelor încărcate de forţe concentrate din stâlpi dispuşi echidistant pe ambele direcţii
iar încărcările din stâlpi nu diferă cu mai mult de 20% între ele, se defineşte un coeficient de
flexibilitate, λ, după cum urmează:
k sbf
λ=4 (11.6)
4EI f

unde: bf şi If se definesc ca lăţimea, respectiv momentul de inerţie ale unei fâşii de radier
considerată între mijloacele a două deschideri consecutive între stâlpi (fig. 11.9).
Dacă bf este mai mare decât 1.75/λ, atunci radierul poate fi considerat flexibil.
153
Fig. 11.9 Împărţirea radierului în fâşii
154
• În cazul în care structura de rezistenţă a construcţiei este realizată din cadre (stâlpi şi grinzi) şi din
pereţi portanţi (diafragme) iar fundaţia este un radier general, se defineşte rigiditatea relativă, KR,
care permite evidenţierea conlucrării dintre structură, radier şi terenul de fundare:
E' I C
KR = (11.7)
E s B3

unde: E' I reprezintă rigiditatea construcţiei şi a radierului.

C

Această valoare se calculează cu ajutorul relaţiei:

t d h 3d
E' I C = E' I F + ∑ E' I ca + E' (11.8)
12

unde: E' I este rigiditatea radierului

F

∑ E' I este rigiditatea cadrelor

ca

td şi hd sunt grosimea şi respectiv înălţimea diafragmelor

Dacă valoarea KR este mai mare de 0.5 atunci radierul poate fi considerat rigid.

155
Metode simplificate pentru calculul radierelor rigide
Metoda reducerii încărcărilor în centrul de greutate al radierului (fig. 11.10)

Etapele de calcul sunt următoarele:

- se determină centrul de greutate al suprafeţei radierului
- se determină presiunile pe talpa radierului cu relaţia:

p (1÷4) =
∑ N ey
± ∑N y± ∑N x x
e
(11.9)
A Ix Iy
- se examinează radierul ca un întreg pe fiecare dintre cele două direcţii paralele cu axele x şi y.

Forţa tăietoare totală acţionând în orice secţiune dusă prin radier este egală cu suma aritmetică a
tuturor încărcărilor şi presiunilor de contact la stânga secţiunii considerate.
Momentul încovoietor total acţionând în aceeaşi secţiune este egal cu suma momentelor aceloraşi
încărcări şi presiuni faţă de secţiunea considerată.
Metoda nu permite determinarea distribuţiei forţei tăietoare totale şi momentului încovoietor total în
lungul secţiunii. Se impune, în consecinţă, introducerea unor simplificări.

156
Figura 11.10
157
Metoda împărţirii radierului în fâşii de calcul (fig. 11.9)
Atunci când încărcările din stâlpi şi distanţele dintre stâlpi nu diferă între ele cu mai mult de 20%,
radierul poate fi împărţit în fâşii de calcul independente.
Fiecare fâşie de calcul este încărcată de forţele corespunzătoare stâlpilor ce reazemă pe fâşia
respectivă.
Se determină diagrama presiunilor de contact, admiţându-se o lege de variaţie liniară de tip Navier.
Deşi poziţia rezultantei încărcărilor din stâlpi nu coincide cu poziţia centrului de greutate al
rezultantei presiunilor de contact, valorile obţinute ale momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare
în secţiunile semnificative pot fi folosite pentru armarea radierului.

158
Calculul cu metode care iau în considerare conlucrarea între radier şi teren
Metodele care iau în considerare conlucrarea între fundaţie şi teren se diferenţiază în funcţie de
modelul adoptat pentru teren:

CALCULUL RADIERELOR PE MEDIU WINKLER

Metoda Hetenyi

Efectul unei forţe concentrate pe un radier flexibil se amortizează relativ rapid, resimţindu-se
asupra unei arii reduse din jurul ei.
Suprapunând zonele de influenţă se poate determina efectul într-un punct al tuturor încărcărilor
concentrate transmise de stâlpi. Deoarece zonele de influenţă nu sunt foarte mari, în marea
majoritate a situaţiilor este suficient să se considere o distanţă definită de două rânduri de stâlpi faţă
de punctul considerat.

Din moment ce efectul unei încărcări se transmite radial prin radier, cea mai bună formulare este cea
în coordonate polare.

159
Etapele calculului sunt următoarele:
•se determină înălţimea h a radierului în secţiunile critice la forţă tăietoare şi se calculează rigiditatea
cilindrică D;

•se calculează raza rigidităţii efective cu relaţia:

D
L=4 (D.1)
ks

iar zona de influenţă a încărcării din stâlp se consideră egală cu 4L;

•se calculează momentul pe direcţie radială Mr, pe direcţie tangenţială Mt şi săgeata z a radierului:
  r 
Z' 3 
N  r   L 
M r = − Z 4   − (1 − µ) (D.2)
4  L r 
 L 

  r 
Z '  
N
3
 r  L 
M t = − µZ 4   + (1 − µ) (D.3)
4 L r 
 L 


160
 NL2  r 
z= Z3   (E.4)
4D L

unde: r distanţa de la punctul considerat la încărcare

Z3, Z’3, Z4 şi Z’4 funcţii de r/L a căror variaţie este prezentată în figura D.1

161
Figura D.1
162
•se trec momentele din coordonate polare în coordonate carteziene:
M x = M r cos 2 θ + M t sin 2 θ (D.5)

M y = M r sin 2 θ + M t cos 2 θ (D.6)

unde: θ unghiul definit în figura D.2

Figura D.2

163
•Forţa tăietoare pe unitatea de lăţime de radier poate fi determinată cu ajutorul relaţiei:
N r
Q=− Z' 4   (D.7)
4L L

Când marginea radierului se găseşte în zona de influenţă r, se aplică următoarele corecţii:

-se calculează momentele încovoietoare şi forţele tăietoare perpendicular pe marginea radierului în
ipoteza că radierul ar fi infinit de mare;
-se aplică pe margine, ca încărcări, momente încovoietoare şi forţe tăietoare egale şi de semn contrar
cu cele calculate;
-se utilizează mai departe ipoteza grinzilor pe mediu Winkler.

•în cele din urmă, momentele încovoietoare şi forţele tăietoare pentru fiecare stâlp se suprapun şi se
obţin valorile finale totale ale momentelor încovoietoare şi forţelor tăietoare.

164
Metoda diferenţelor finite

Presiunile de contact cu terenul şi eforturile secţionale în radierele flexibile, aşezate pe medii

deformabile de tip Winkler, pot fi determinate ţinând seama de ecuaţia diferenţială a suprafeţei
mediane deformate redată de expresia (D.8) şi utilizând metoda diferenţelor finite.
∂ 4z ∂ 4z ∂ 4z q − ksz
+ 2⋅ + = (D.8)
4 2 2 4 D
∂x ∂x ⋅ ∂y ∂y

Pentru rezolvare se consideră puncte dispuse în nodurile unei reţele pătratice, la interdistanţe d, pe
planul median al plăcii radier.

În cazul unei forme dreptunghiulare în plan a radierului, ecuaţiile cu diferenţe finite care
aproximează, în fiecare nod, ecuaţia diferenţială (D.8), se stabilesc, având în vedere expresiile
derivatelor parţiale, după cum se prezintă în ecuaţiile (D.9)÷(D.14).

Ecuaţiile depind de poziţia nodului de calcul în reţeaua de discretizare.

Coeficienţii deplasărilor fiecărui nod în funcţie de poziţia faţă de nodul de calcul, notaţi cu indici
după punctele cardinale conform figurii D.3a, sunt prezentaţi în figurile D.3b÷D.3g.

165
 nn +1

nv n ne +2 -8 +2

vv v a e ee +1 -8 +20 -8 +1
a a

sv s se +2 -8 +2

ss +1

a. b.

+1 -8 +19 -8 +1
a 2- -6+2 2-

+2 -8 +2
+1

d.
+1

c.

2(1- ) -3+2 + 2
a

+1 -8 +18 -6+2 2- -6+2 2-

a

+2 -8 2- +1

f.

+1

e.

2
3-2
a

2(1- 2) -3+2 + 2

0.5(1- 2)

g.

Figura D.3.

166
Cazul din figura D.3b:
20z a − 8(z n + z e + z s + z v ) + 2(z ne + z se + z sv + z nv ) + z nn + z ee + z ss + z vv =
qd 4 + Qd 2 (D.9)
=
D

Cazul din figura D.3c:

19 z a − 8( z e + z s + z v ) + ( − 6 + 2 ν ) z n + 2 ( z se + z sv ) + ( 2 − ν )( z nv + z ne ) +
qd 4 + Qd 2 (D.10)
+ z ee + z ss + z vv =
D

Cazul din figura D.3d:

(8 − 4ν − 3ν 2 )z a + (−4 + 2ν + 2ν 2 )( z e + z v ) + (−6 + 2ν )z s + ( 2 − ν)( z se + z sv ) +
qd 4 + Qd 2 (D.11)
+ z ss =
D

167
Cazul din figura D.3e:

18z a + (−6 + 2ν)(z n + z e ) − 8( z s + z v ) + 2(1 − ν) z ne + (2 − ν)(z se + z nv ) + 2z sv +

qd 4 + Qd 2 (D.12)
+ z ss + z vv =
D

Cazul din figura D.3f:

( 7 .5 − 4 ν − 2 .5ν 2 ) z a + ( − 3 + 2 ν + ν 2 ) z v + ( − 6 + 2 ν ) z s + ( − 4 + 2 ν + 2 ν 2 ) z e +
qd 4 + Qd 2 (D.13)
2
+ ( 2 − ν )( z se + z sv ) + z ss + 0 .5(1 − ν ) z vv =
D

Cazul din figura D.3g:

2 2 2 qd 4 + Qd 2 (D.14)
(3 − 2ν − ν )(−z a + z s + z v ) + 2(1 − ν )z sv + 0.5(1 − ν )(z ss + z vv ) =
D

În relaţiile (D.9)÷(D.14) prin q se înţelege reacţiunea terenului pe unitatea de arie iar Q este forţa
concentrată în punctul a.

168
Exprimându-se ecuaţiile diferenţiale pentru toate nodurile reţelei se obţine un sistem de ecuaţii care,
prin rezolvare, conduce la obţinerea tasărilor în fiecare nod.

După ce se află tasările se poate calcula momentul încovoietor pe fiecare direcţie.

Utilizând relaţiile din Teoria Elasticităţii, se scrie:

M x = M ' x + νM ' y (D.15)

unde: Mx momentul încovoitor pe o fâşie unitară pe direcţia x

M’x momentul încovoietor pe direcţia x, fără influenţa momentului pe direcţia y
M’y momentul încovoietor pe direcţia y, fără influenţa momentului pe direcţia x

Astfel, considerând o fâşie pe direcţia e-v, se poate exprima momentul încovoietor pentru un punct
interior ca:
D
Me−v = − [(z e + z v − 2z a ) + ν ( z n + z s − 2z a )] (D.16)
2
d

Precizia utilizării metodei diferenţelor finite depinde de desimea reţelei de noduri considerate.

169
Metoda reţelei finite

În această metodă radierul este discretizat într-un număr de grinzi cu rezistenţă la încovoiere şi
torsiune (fig. D.4).
Rezistenţa la torsiune, caracterizată de modulul de forfecare G, este folosită pentru a lua în
considerare voalarea plăcii. În terminologia elementelor finite, metoda reţelei finite foloseşte
elemente neconforme deoarece compatibilitatea între deformaţiile elementelor este asigurată numai
în noduri.

Figura D.4

170
Metoda elementelor finite

Această metodă transformă problema radierelor pe mediu Winkler într-o analiză matricială a
structurii.
Radierul este modelat printr-un set de elemente interconectate la noduri, în timp ce pământul se
modelează prin resoarte izolate.

Discretizarea radierului poate să nu fie doar izolată, ci să cuprindă şi restul structurii.

Nodurilor structurii li se atribuie un număr de grade de libertate în funcţie de tipul analizei.

Figura D.5 prezintă un exemplu de analiză în care radierul este discretizat printr-un element de tip
placă, iar pământul printr-un mediu Winkler.
În acest caz gradele de libertate sunt o translaţie pe direcţie verticală (tasarea) şi două rotaţii (după
axele din plan).

171
Figura D.5

172
CALCULUL RADIERELOR PE MEDIU BOUSSINESQ

Se porneşte de la ecuaţia diferenţială de ordinul 4 a plăcii supuse la încovoiere (fig. 11.11).

Fig. 11.11
173
Ecuaţia suprafeţei mediane deformate a plăcii radier este:
∂ 4z ∂ 4z ∂ 4 z q ( x , y ) − p( x , y )
4
+ 2⋅ 2 2
+ 4 = (11.10)
∂x ∂x ⋅ ∂y ∂y D
unde: D este rigiditatea cilindrică a plăcii de grosime h:
E ⋅ h3
D= (11.11)
12 ⋅ (1 − ν 2 )

Rezolvarea ecuaţiei (11.11) se bazează pe Metoda elementelor finite.

174
CALCULUL RADIERELOR PE MEDIU WINKLER - BOUSSINESQ
Metoda hibridă de calcul pentru radierele rigide rezemate pe un teren de fundare modelat printr-
un mediu compus Winkler – Boussinesq.
În cazul radierelor rigide, ale căror deplasări verticale sunt exprimate de relaţia z=z0+θyx+θxy,
presiunea distribuită pe teren din acţiunea unei încărcări verticale (N) având excentricităţile
(ex) şi (ey) (fig. E.1), se obţine în modul următor:

Figura E.1
175
- se împarte suprafaţa de fundare în n suprafeţe dreptunghiulare mici Ai, i=1÷n, pe care acţionează
presiunea distribuită pi, i=1÷n; aproximarea diagramei continue de presiuni pe teren este cu atât mai
bună cu cât numărul suprafeţelor dreptunghiulare prin care se discretizează suprafaţa de fundare
este mai mare;

- utilizând expresia generală z( x , y) = ∫∫ p(η ⋅ ξ) ⋅ α (η − x , ξ − y)dηdξ pentru încărcările discrete piAi,

se alcătuieşte sistemul de ecuaţii (F.1), punând condiţia ca toate tasările sa fie egale cu unitatea:

z 1 = 1 = p11 A 1α 11 + ... + p1i A i α1i + ... + p1j A j α1 j + ... + p1n A n α 1n

z i = 1 = p11 A 1α i1 + ... + p1i A i α ii + ... + p1j A j α ij + ... + p1n A n α in
1 1 1 1
(E.1)
z j = 1 = p A 1α j1 + ... + p A i α ji + ... + p A j α jj + ... + p A n α jn
1 i j n

z n = 1 = p11 A 1α n1 + ... + p1i A i α ni + ... + p1j A j α nj + ... + p1n A n α nn

176
unde:
1 − ν s2 1
α ij = ⋅
πEs ( xi − x j ) 2 + ( yi − y j ) 2 ; i ≠ j
(E.2)
2
1 − ν ω ( Li / Bi )
α ii = s
⋅
πEs Bi

unde: xi, yi, xj, yj sunt coordonatele punctelor i şi j

Li şi Bi reprezintă laturile lungă, respectiv scurtă ale dreptunghiurilor de suprafaţă Ai.

Valorile coeficientului de formă (ω) se iau din tabelul E.1 în funcţie de raportul (Li/Bi).

Tabelul E.1
Li/Bi 1 2 3 4 5
ω 3.525 2.406 1.867 1.542 1.322

177
Coeficienţii de influenţă de tipul (αij) sau (αii) se calculează cu expresiile (E.2).

Valorile presiunilor ( p ), rezultate din rezolvarea sistemului (E.1), sunt mai mari pe conturul
1
i

radierului şi mai reduse spre mijlocul suprafeţei de fundare.

Soluţia { p } a sistemului (E.1) reprezintă rigiditatea resoartelor Winkler, {ksi}:

1
i

pi
k si = = pi (E.3)
zi = 1

Cu valorile {ksi} astfel determinate, se scriu, ţinând seama de relaţia z=z0+θyx+θxy, condiţiile de
echilibru static al radierului:
n n n n n

‡”p A = ‡”k
i i si z i A i = N = z o ‡”k si A i + θ y ‡”k si A i x i + θ x ‡”k si A i y i
1 1 1 1 1
n n n n n

‡”p A x = ‡”k
i i i si
1 1
n n
z i A i x i = N ⋅ e x = z o ‡”k si A i x i + θ y ‡”k si A i x + θ x ‡”k si A i y i x i
2
i (E.4)
1 1 1
n n n

‡”p A y = ‡”k
i i i si z i A i y i = N ⋅ e y = z o ‡”k si A i y i + θ y ‡”k si A i x i y i + θ x ‡”k si A i y i2
1 1 1 1 1

178
Din rezolvarea sistemului (E.4) rezultă valorile ( z 00 ), ( θ0x ) şi ( θ0y ) care, introduse în relaţia
z=z0+θyx+θxy, permit calculul presiunile pi în orice punct pe suprafaţa de fundare, cunoscând
1
valoarea k si = p i şi tasarea locală (zi) din expresia:
pi = ksi zi (E.5)

Presiunile distribuite (pi) corespund deformaţiilor terenului, ca mediu discret modelat prin resoarte.

De la un anumit nivel de solicitare, în teren încep să apară zone plastice dacă pi ≥ ppl.

Presiunea limită la care în pământ se produce cedarea se determină în funcţie de poziţia punctului
de aplicare a încărcării N.

a) Încărcarea centrică
Încărcarea totală critică are valoarea Pcr = pcrA în care A este aria totală a bazei radierului.

179
b) Încărcarea excentrică
Se admite, în mod aproximativ, că presiunea limită maximă la care terenul cedează local, în zona
interioară a bazei radierului, plim variază liniar între ppl pe conturul radierului şi o valoare pv,
corespunzătoare centrului de greutate al suprafeţei radierului.

Presiunea pv se calculează conform relaţiei:

pv=3ppl–2pcr (E.6)

Pentru a ţine seama de faptul că presiunile repartizate de radier nu pot depăşi presiunile limită de
cedare locală a terenului, se procedează la rezolvarea sistemului de ecuaţii (E.4),
după cum urmează:

0
• valorile z 00 , θ 0x şi θ y obţinute în prima etapă de rezolvare a sistemului (E.4) reprezintă situaţia în
care pe suprafaţa de fundare apar puncte de cedare locală a terenului;
0 0 0
• cu relaţia z = z 0 + θ y ⋅ x + θ x ⋅ y se stabilesc valorile deplasărilor verticale ale radierului în punctele
i, i=1÷n;

• cu expresia z ( x , y) = ∫∫ p(η ⋅ ξ) ⋅ α (η − x , ξ − y)dηdξ , în care se introduc coeficienţii de pat ksi cu

valorile proprii fiecărui punct i, se determină presiunile pi, i=1÷n.
180
Valorile presiunilor pi se pot situa în unul din următoarele cazuri:
0 < pi ≤ pc,i (E.7)
pi > pc,i (E.8)
pi < 0 (E.9)
unde: pi reprezintă presiunea corespunzătoare ariei Ai
pc,i=0.9plim,i
plim,i reprezintă presiunea limită corespunzătoare ariei Ai, determinată prin interpolare liniară
între valoarea ppl şi pv, în funcţie de poziţia centrului ariei Ai şi punctul de aplicare al forţei
exterioare N.

Pentru toate suprafeţele Ai la care s-a îndeplinit condiţia (E.8), se introduce pi=pc,i, în toţi termenii
sistemului de ecuaţii (E.4).

Se calculează:
S i = ∑ p c ,i ⋅ A i (E.10)

Se plafonează valorile ksi în funcţie de pc,i şi se corectează încărcarea exterioară la valoarea

N’=N - Si în cele trei ecuaţii din sistemul (E.4).

181
Pentru toate suprafeţele Ai pentru care este îndeplinită condiţia (E.9), se anulează termenii
corespunzători din sistemul (E.4).
1 1
Cu aceste corecţii rezolvarea sistemului de ecuaţii furnizează valorile z o , θ x şi θ1y ale primei
iteraţii.
Pentru noile valori pi se verifică condiţiile (E.7)÷(E.9) şi se reia procedura prezentată anterior pentru
toate suprafeţele Ai care îndeplinesc relaţiile (E.8) şi (E.9).

Calculul continuă, prin iteraţii succesive, până când pentru toate suprafeţele „active” Ai se
îndeplineşte condiţia (E.7).
Cunoscând distribuţia finală a presiunilor la contactul radier general - teren de fundare, se pot
calcula eforturile secţionale în secţiunile caracteristice ale radierului.

Dacă încărcarea N este mare şi / sau cu excentricităţi mari, condiţia (E.7) nu va putea fi îndeplinită
pe un număr suficient de suprafeţe Ai astfel încât:
- fie nu se poate obţine condiţia de echilibru global
- fie suprafaţa activă se reduce sub 50%.
-
În ambele situaţii se produce pierderea generală de stabilitate a terenului de fundare aflat sub radier
prin refulare laterală, fenomen însoţit de tasări şi rotiri excesive ale fundaţiei.

182
12. Infrastructuri

Infrastructura cuprinde elementele substructurii şi fundaţiile.

Prevederile privind fundaţiile, prezentate în continuare, consideră efectele determinate de
conlucrarea acestora în ansamblul infrastructurii.

Clasificarea infrastructurilor după modul de comportare la acţiuni seismice

• Infrastructuri cu comportare elastică, la construcţiile proiectate să dezvolte deformaţii plastice
în cazul acţiunilor seismice exclusiv în suprastructură. În acest caz, infrastructura nu se
conformează cerinţelor specifice menite să îi asigure o comportare ductilă. Rezistenţa infrastructurii
este calibrată cu solicitările transmise de suprastructura plastifiată.

• Infrastructuri ductile la construcţiile în care, prin calibrarea capacităţilor de rezistenţă,

deformaţiile plastice se dezvoltă şi în substructură. Zonele potenţial plastice ale infrastructurii se
proiectează astfel încât să prezinte o comportare favorabilă în domeniul postelastic (deformaţii
limită mai mari, fără degradare de rezistenţă etc.).

183
În cazul încărcărilor gravitaţionale nu se admite ca terenul de fundare, fundaţiile şi elementele
substructurii să fie degradate, adică rezistenţa la acţiuni verticale să fie micşorată ca urmare a
deformaţieiplastice dezvoltate în infrastructura ductilă.

De regulă, mecanismele de disipare a energiei induse de cutremur bazate pe dezvoltarea de

articulaţii plastice în elementele infrastructurii nu elimină în totalitate plastificarea suprastructurii,
deci vor fi adoptate doar dacă conduc la comportări structurale avantajoase verificabile.

184
Clasificarea infrastructurilor după modul de solicitare a terenului de fundare
În grupările fundamentale de încărcări toată suprafaţa fundaţiilor trebuie să fie în contact cu terenul
de fundare (arie activă 100%); presiunile pe teren să fie cât mai uniforme.

Distribuţia de presiuni pe terenul de fundare în cazul grupărilor speciale de încărcări care cuprind
şi acţiuni seismice pot fi:

- presiuni pe toată suprafaţa tălpii fundaţiei (fundaţie fără desprinderi de pe teren);

- compresiuni pe o porţiune limitată a tălpii fundaţiei, când fundaţia se desprinde parţial de pe teren.

Aria activă a tălpii fundaţiei trebuie să respecte următoarele limite în cazul grupărilor speciale
de încărcări:
- la construcţii la care distribuţia de presiune pe teren pentru ansamblul fundaţiilor este cvasiliniară
(construcţii cu subsol rigid, turnuri cu o singură fundaţie, castele de apă, silozuri etc.), aria activă
(Aa) minimă este 0.80 din suprafaţa fundaţiei; rotirea ansamblului construcţiei pe teren, în grupările
speciale de încărcări, se va limita la 0.005 radiani; rotirea fundaţiei pe teren se determină
considerând caracteristicile terenului de fundare corespunzătoare acţiunilor statice;
- construcţiile rezemate pe fundaţii izolate (structuri în cadre etc.) vor avea pentru fiecare fundaţie
aria activă minimă 0.50.

185
Calculul eforturilor în elementele infrastructurii

Eforturile din fazele intermediare de execuţie ale construcţiei vor fi considerate la proiectarea
infrastructurilor (fig.12.2).
Se recomandă ca prin măsuri adecvate de etapizare a execuţiei etc. precizate în proiect, solicitările
infrastructurii în fazele intermediare să fie inferioare solicitărilor rezultate din calculul ansamblului
construcţiei.

Fisuri
Fisuri în
radier

Tasări diferenţiale Tasări diferenţiale

Fig. 12.2 Solicitări ale elementelor infrastructurii în faze intermediare de execuţie ale construcţiei
186
Dacă condiţiile de exploatare ale construcţiei, de teren de fundare, tasări diferenţiale etc. determină
şi alte situaţii de încărcare semnificative, acestea vor fi luate în considerare la proiectarea
elementelor structurale (fig. 12.3).
Piloţi/pereţi
mulaţi pt.
Subsol sprijinirea
CG CG săpăturii
CR CR CG – centrul de greutate
1 1
CR – centrul de rezistenţă

F1

F2

Tasări diferenţiale
determinate de
solicitarea excentrică

Fig. 12.3 Solicitări ale elementelor infrastructurii datorită încărcării excentrice a fundaţiilor
187
Schematizarea pentru calcul a infrastructurii
Modelarea infrastructurilor pentru calculul eforturilor se va adapta caracteristicilor sistemului
structural al construcţiei precum şi influenţelor determinate de proprietăţile mecanice ale
terenului de fundare.

Schematizarea pentru un calcul riguros implică considerarea ansamblului suprastructură,

infrastructură şi terenul de fundare. Calculul eforturilor implică utilizarea de programe de calcul
specializate în care structura este ”fidel” modelată iar terenul de fundare este considerat ca un mediu
continuu.

Sunt recomandate următoarele modelări simplificate ale infrastructurii pentru calcul:

- infrastructurile alcătuite din pereţi de beton armat, planşeu/planşee şi fundaţii tip radier general se
modelează în ansamblu prin metoda elementelor finite, calculul fiind abordabil cu programe
specializate; infrastructura se caracterizează prin rigiditate şi rezistenţă apreciabile la momente de
torsiune în secţiuni verticale; terenul de fundare se poate modela ca un mediu elastic tip Winkler;
eforturile în elementele infrastructurii se determină prin integrarea eforturilor în elementele finite;
- infrastructurile alcătuite din pereţi de beton armat, planşeu peste subsol şi fundaţii continue sub
pereţi se pot modela ca un sistem de grinzi de fundare rezemate pe mediu elastic tip Winkler;
- infrastructurile alcătuite din grinzi de fundare şi fundaţii izolate pot fi modelate în calcul ca un
sistem de bare cu reazeme elastice (incastrări parţiale).

188