TESTUL SOCIOMETRIC – METODA DE CUNOASTERE A

COLECTIVULUI DE ELEVI/STUDENTI

TESTUL SOCIOMETRIC – METODA

DE CUNOASTERE A COLECTIVULUI DE ELEVI/STUDENTI

Asistăm în ultimul timp, la o diversificare şi perfecţionare a metodelor

si procedeelor de investigaţie, de colectare si prelucrare a materialului
faptic. Mai mult ca oricând societatea contemporana simte nevoia unei
cunoaşteri tot mai profunde a propriilor sale fenomene si mecanisme pentru
a putea apoi interveni în dirijarea lor. Cercetările sociologice se
orientează tot mai mult spre macrosocial si mai ales asupra grupului mic.
Aceasta se datorează în primul rând prin specificul organizării
activităţilor umane care se concentrează tot mai mult spre grup (echipa
sportiva, colectiv de munca, clasa de elevi, plutonul etc.) incluzând în
acelaşi timp diverse domenii: (sport, industrie, educaţie, armata etc.).
Tehnicile si metodele de cunoaştere a grupului mic permit nu numai sa
surprindă momentele manifestate la acest nivel ci si sa recomande pe baza
celor constatate, modalitatea concrete de acţiune în vederea ameliorării
unor manifestări sau deviante, conducând spre creşterea eficientei
activităţii. Latura practic-aplicativa a psihosociologiei iese astfel cu
pregnanta în evidenta. Cercetările întreprinse asupra grupului mic au un
caracter concret si urmăresc o finalitate (îndeosebi cele de sociometrie
asupra cărora ne vom apleca în aceasta lucrare) practica, determinata.
Aria de cuprindere a cercetărilor de sociometrie s-a extins continuu
asupra celor mai diverse domenii de activitate umana incluzând activitatea
educaţionala s. Toate acestea pot fi investigate cu ajutorul metodelor si
procedeelor caracteristice grupului în general. Rezultatele obţinute sunt
folosite mai apoi în vederea perfecţionării, acţiunii educaţionale, sau pentru
a îmbunătăţii relaţionarea, adaptarea, coeziunea grupului în pregătire. Înainte
de a face o paralela între grup si colectivul de elevi/studenţi dorim sa
evidenţiem prin ce se caracterizează din punct de vedere psihosocial grupul.

Caracteristicile grupului mic

Cu toate ca grupul ca si calitate sociala a fost si este supus unor

multiple investigări este dificil sa se ajungă la o definiţie unanim
acceptata a acestuia. Grupul social (din punct de vedere general) este
definit ca fiind "un ansamblu de persoane caracterizat de o anumita
structura si cu o cultura specifica, rezultate din relaţiile si procesele
psihosociale dezvoltate în cadrul sau".

Se pot distinge câţiva parametri/caracteristici specifici care circumscriu

conţinutul conceptului de grup mic:
1. Mărimea grupului mic este între 3 (după unii autori 2/4) si 35-
40 de membri. Limita superioara este dependenta si de durata funcţionarii
grupului ca unitate de sine stătătoare.
2. Relaţiile dintre membri grupului sunt directe, de tipul "face to
face", aceasta însemnând ca fiecare poate comunica si efectua schimb de
informaţii cu toţi ceilalţi. Prin urmare grupul apare ca un sistem de
interacţiune sociala, prin care subiecţii îşi coordonează reciproc
intenţiile si preocupările, modelându-se unii pe alţii.
3. Fiecare grup se caracterizează printr-o structura
configuraţionala proprie, care rezulta din interdependenta
statutelor si rolurilor membrilor din care este format. Astfel ţinând cont
de conţinutul si funcţiile acestor statute si roluri putem distinge mai
multe variante structurale ce se întrepătrund si se completează reciproc
(structura de comunicare, structura decizionala si executiva, structura
sociometrica – determinata de distribuţia afinităţilor si atracţiilor
interpersonale).
4. Coeziunea grupului constituie o rezultanta a concentrării
tuturor forţelor ce acţionează asupra indivizilor pentru a se menţine în
cadrul grupului. Coeziunea este considerata ca fiind o condiţie
indispensabila apariţiei si acţiunii unor norme comune acceptate la
nivelul grupului. Grupul acţionează ca unitate de sine stătătoarea numai
în momentul când a atins un nivel minim de coeziune.
5. Dinamica grupului subliniază ca grupul se afla într-o continua
mişcare si transformare; într-un proces neîntrerupt de adaptare si
acomodare. Se poate vorbi de o dinamica interna (transformările structurii
interne, a personalităţii membrilor) si de o dinamica externa
(transformările ce au loc între grup si calitatea sociala pe fondul căruia
fiinţează).
6. Grupurile se constituie în vederea realizării unor scopuri si
rezolvării unor sarcini. Acestei caracteristici îi este proprie o
puternica încărcătura motivaţionala, ajungând si direcţionând activitatea
si comportamentul membrilor grupului.
Toate aceste caracteristici se afla într-o strânsa interdependenta,
conţinutul lor având o pondere diferita de la un domeniu la altul.
Analogia dintre grupul mic si colectivul de elevi

Definirea noţiunii de colectiv, la majoritatea autorilor, se realizează

folosind ca gen proxim noţiunile de "totalitate"/"grup", A. S. Makarenko
prin studiile sale desprinde doua coordonate ale unui colectiv de elevi,
prezenta scopului si caracterul sau de organizare social.

În sens logic grupul constituie noţiunea generala, iar colectivul noţiunea

specie. Din punct de vedere al sferei grupul este o noţiune supraordonata
iar colectivul de elevi o noţiune subordonata. Definind colectivul de
elevi prin analogie cu grupul social se recunoaşte necesitatea
circumscrierii caracteristicilor proprii colectivului pentru al diferenţia
de alte grupuri sociale. Luând în considerare notele definitorii ale
grupului mic se pot preciza sensul psihosocial si pedagogic dobândite prin
raportarea lor la colectivul de elevi:

a) Din punct de vedere al mărimii colectivului, acesta este format

dintr-un număr ce oscilează între 10- 15 si 30- 35 de elevi.
Reunirea lor în colectiv este determinata de dorinţele sau opţiunile
şcolare a celor în cauza, dar în acelaşi timp si de factori obiectivi.
În momentul constituirii clasa este un grup formal, instituţionalizat prin
masuri administrative si organizatorice atât la nivel central cât si la
nivelul scolii. Ulterior între elevi se stabileşte o reţea complexa de
relaţii interpersonale, informale, afective si spontane, care completează
si substituie relaţiile formale în cadrul colectivului de elevi sau
studenţi militari. Datorita climatului psihosocial specific, a timpului
petrecut împreuna, aceste relaţii formale dar mai ales informale se
amplifica puternic, implicând o deosebita dinamica. În interiorul clasei
sau plutonului se concretizează constituirea unor subgrupuri în cadrul
cărora domina îndeosebi relaţiile informale.

b) Relaţiile din interiorul colectivului de elevi indiferent ca sunt

informale sau formale se bazează pe contacte directe, de tipul "face to
face". Astfel clasa sau plutonul pot fi considerate grupuri primare, în
timp ce anul de studiu, compania, liceul sau academia sunt grupuri
secundare. La nivelul colectivului scolii, relaţiile dintre membri şai
sunt mai îndepărtate în spaţiu si timp, cu o frecventa mai redusa, fiind
lipsite de acea încărcătura afectiva specifica relaţiilor directe si
permanente din interiorul clasei.
c) Structura colectivului de elevi este generata de interrelaţiile
existente între membri ei. Aceste interrelatii se pot structura în funcţie
de interdependenta rolurilor si statusurilor, astfel încât putem distinge
doua structuri fundamentale: o structura formala si o structura informala.

Prima, structura formala apare ca rezultat al investirii oficiale a

elevilor sau studenţilor în diferite roluri (sef de grupa, comandant de
pluton/ sef de clasa, înlocuitor la comanda companiei, cancelar, planton,
G. S. S. etc.). în urma acestor investiri cu roluri făcute de comandantul
de companie, comandantul de pluton/ diriginte, vor apărea în mod firesc
diverşi lideri oficiali /formali, permanenţi/temporari. Aceştia formează
un organism de conducere însărcinat cu urmărirea, îndeplinirea, atingerea
unor obiective comune. Structura formala este un rezultat al unificării
acestor relaţii formale într-un tot unitar. Forma si conţinut ei sunt
determinate de autoritatea si modul în care se iau deciziile si se
îndeplinesc sarcinile. Prezenta dirigintelui, a comandantului de pluton/ a
comandantului de companie, ca lider formal adult

, imprima un anumit
specific reţelei relaţionale a structurii formale, atât pe orizontala cât
si verticala. Liderul formal si cel informal manifesta mai multe funcţii
printre care asigurarea condiţiilor în vederea atingerii scopurilor sau
acţiuni îndreptate în vederea menţinerii coeziunii grupului.

Structura informala se caracterizează prin aceea ca interacţiunea dintre

membri grupului de elevi, nu este impusa sau reglementata din exterior, ea
este rezultatul firesc, natural si spontan al relaţiilor intersubiective,
psihologice ce se stabilesc între elevi. Acestea sunt relaţii
interpersonale între personalitatea diferite, care se influenţează
reciproc, prin care elevii se percep, comunica, acţionează si reacţionează
unii în raport cu alţii, se cunosc, se apropie, se asociază, se îndrăgesc,
se ajuta, se împrietenesc sau dimpotrivă, se suspectează, devin geloşi, se
resping etc. Structura informala are un caracter afectiv, simpatetic,
bazat pe legături sociometrice de simpatie, antipatie si indiferenta între
membri şai. Putem spune ca este vorba de "expansiunea afectiva"
(atitudinea elevului fata de ceilalţi colegi), dar în acelaşi timp si de
"incluziunea afectiva" (atitudinea clasei fata de elev). Cele doua laturi
constituie un tot indisolubil, una neputând exista fora cealaltă.
Conexiunea complexa dintre ele conduce la o interinfluenţare reciproca,
expansiunea fiind predominat individuala iar incluziunea predominat
sociala, ambele au un caracter psihosocial. În funcţie de aceste relaţii
informale apar aşa zişii lideri informali/persoane preferate. Daca liderii
formali se impun mai ales în virtutea rolului si funcţiei pe care le
deţin, liderii informali se impun în virtutea unor calitatea personale
apreciate de colegii lor. Cele doua tipuri de structuri, formala si
informala specifice colectivului de elevi se afla într-o strânsa
interdependenta. Structura informala se cristalizează după un anumit timp
dar are o dinamica si dezvoltare proprie, continua. Tocmai de aceea
studiul sociometric asupra căruia ne vom opri mai apoi, nu poate fi
realizat cu succes, astfel încât sa surprindă o anume stabilitate
relaţionala, decât după un anumit timp de la formarea clasei, timp în care
elevii sa ruseasca sa se cunoască între ei, sa manifeste simpatii sau
antipatii.

d) Coeziunea grupului. Din punct de vedere sociologic colectivul de elevi

ca realitate supraindividuala, nu poate fi redusa la suma
particularităţilor psihice ale elevilor, ea fiind o rezultanta, calitativ
deosebita, ce apare tocmai din interacţiunile stabilite între ei.
Coeziunea colectivului reflecta convergenta dintre membri şai,
concentrarea interacţiunii lor în vederea integrării elevilor într-un tot
unitar.

e) Dinamica colectivului surprinde totalitatea transformărilor ce au loc

în interiorul clasei/plutonului, transformări care îi imprima acestuia în
timp o anume traiectorie. Dinamica este determinata de adaptarea,
integrarea sau subordonarea celor doua structuri, de contradicţiile,
conflictele, intoleranta/toleranta dintre membri colectivului, care se
manifesta si se modifica permanent.
Odată cu admiterea în şcolile militare de învatamânt a fetelor, relaţiile
din grupul de elevi/studenţi militari s-au diversificat, astfel acest fapt
determinând o amplificare a dinamicii si în mod implicit influenţând major
toate caracteristicile colectivului militar.

f) Ca oricare alt grup colectivul de elevi se constituie în vederea

desfasurarii unei activitatea si a atingerii unor scopuri fundamentale. Din
acest punct de vedere colectivul de elevi este un "grup educaţional" în
care membri lui sunt orientaţi spre realizarea unor scopuri majore cu
semnificaţie sociala si finalitate educativa.
Un rol deosebit în realizarea scopurilor îl au comandantul de
companie/dirigintele, care trebuie sa coordoneze activitatea, sa
stabilească cerinţe, care sa conducă mai apoi la satisfacerea obiectivelor
educaţionale.

Structura, interacţiunea si conţinutul circumscriu, toate la un loc,

specificul colectivului ca grup social microstructura. Cunoaşterea lor
este deci o premisa indispensabila pentru toate acţiunile educative ce se
întreprind asupra sa.

Fiind un grup social microstructura înseamnă ca prezintă specificul si

legităţile sale proprii. Pentru cunoaşterea lor trebuie sa apelam deci la
metode si procedee adecvate acestei realitatea.

Metode si tehnici de cunoaştere a colectivului de elevi.

Cunoaşterea colectivului de elevi nu presupune doar cunoaşterea

personalităţii membrilor lui, ci mult mai mult. Cunoaşterea colectivului
de elevi vizează surprinderea acelor caracteristici prin care se defineşte
ca un tot, ca o unitate de sine stătătoare, ca un grup social.

Putem spune ca identificarea unor trasatori personale ne oferă

posibilitatea sa înţelegem mai bine semnificaţia rolurilor pe care le
joaca elevii, iar prin intermediul acestora sa pătrundem în mecanismul
procesului de interacţiune, mecanism care declanşează si determina
caracteristicile colectivului ca un tot unitar. Cunoaşterea poate parcurge
si drumul invers, de la trăsăturile definitorii colectivului, prin
intermediul comportamentelor ce rezulta din exercitarea rolurilor, la
condiţiile interne si particularităţile psihologice ale membrilor şai. În
acest al doilea sens putem spune ca tehnicile sociometrice asigura o
cunoaştere amănunţita mai ales a structurii informale/afective dar si în
mod indirect a caracteristicilor de personalitate a elevilor. Fiecare
colectiv are, după cum am văzut, structura sa proprie, care se manifesta
diferit. Cunoaşterea sintalităţii colectivului de elevi/studenţi si a
personalităţii fiecăruia dintre ei nu constituie doua acţiuni paralele sau
independente una de alta. Dimpotrivă, ele se completează reciproc nu numai
din punct de vedere gnoseologic, al informaţiilor pe care ni le oferă ci
si din punct de vedere metodologic. Cunoscând sintalitatea vom putea face
diverse aprecieri cu privire la unele componente ale personalităţii, si
invers, cunoscând personalitatea indivizilor din care este format
colectivul, vom putea interpreta unele manifestări ale sintalităţii.
Cunoaşterea dinamicii colectivului reclama un studiu longitudinal si
folosirea unor metode corespunzătoare. Un astfel de studiu ne indica nu
numai tendinţa generala de evoluţie a colectivului, ci si principalele
momente nodale ale acestei evoluţii.

În circumscrierea metodelor de cunoaştere a colectivului de elevi

important este nu numai cum sunt alese ci si modul în care sunt folosite
si combinate. ţinând seama de interdependenta care exista între
sintalitatea colectivului si personalitatea membrilor şai va trebui sa
apelam la metode specifice ambelor domenii, cu condiţia ca ele sa fie
astfel aplicate si folosite încât sa ne ofere cât mai multe date despre
colectiv ca unitate sociala, ca întreg.

Vom enumera mai jos metodele si tehnicile de cunoaştere a colectivului de

elevi/studenţi militari cu obiecţia ca ne vom opri în descriere cu
predilecţie asupra tehnicilor sociometrice si metodei aprecierii obiective
a personalităţii, pe considerentul ca acestea doua se completează foarte
bine si chiar pot fi incluse una în cercetarea celeilalte.

1. Observaţia psihosociala este considerata una dintre metodele

fundamentale deoarece presupune un contact nemijlocit cu realitatea si
asigura obţinerea unor date reale, care ulterior vor fi supuse obligatoriu
prelucrării si interpretării. Aceasta observaţie este recomandabil a fi
făcuta de diriginte/ comandantul de pluton, deoarece aceştia sunt persoane
pregătite psihopedagogi, sunt coparticipanţi la viata colectivului,
prezenta lor nedenaturând fenomenele si manifestările supuse observării.

Situaţiile si fenomenele asupra cărora se concentrează observaţia pot fi:

a) manifestări ale sintalităţii (modul în care se exprima opinia
colectivului în diverse situaţii, conduita colectivului, conduita
subgrupurilor din cadrul colectivului, participarea membrilor la
discutarea anumitor probleme, modul în care se iau diverse decizii,
constatări în legătura cu coeziunea grupului, etc.).
b) manifestări psihosociale (autoritatea si influenta liderilor formali,
comportamentul liderilor informali, modul în care elevii îşi exercita
influenta între ceilalţi, etc.).

2. Metoda chestionarului este una din cele mai răspândite metode în

cercetarea sociala si psihologica. Specificul sau consta în faptul ca se
bazează pe formularea unor întrebări la care subiecţii anchetaţi urmează
sa răspundă verbal sau în scris.

3. Metoda experimentului este expresia concludenta a

interdependentei dintre cunoaştere si acţiune. Aceasta metoda presupune
stabilirea unei relaţii cauzale între variabila independenta si cea
dependenta. Se impune un control riguros din partea cercetătorului asupra
tuturor componentelor situaţiei experimentale, astfel încât relaţia dintre
variabile si modificarea fenomenelor sa fie foarte bine cunoscuta si
manipulata.

4. Metoda scărilor de opinii si atitudini (scări de apreciere) se

caracterizează prin aceea ca introduce anumite diferenţieri în
răspunsurile subiecţilor, după intensitatea cu care-si exprima opiniile în
legătura cu diferite fenomene. Răspunsurile sunt precodificate si ordonate
asemănător unei game, sub forma ascendenta/descendenta, în funcţie de
intensitatea/fermitatea care ar corespunde opiniei celui ce răspunde.

5. Tehnica sociometrica

5. 1. Obiectul si metoda sociometriei.

Iniţiatorul sociometriei este sociologul american J. L. Moreno, originar
din România. El afirma ca sociometria se ocupa doar de o parte a
realităţii sociale, si anume de relaţiile interpersonale, acordând o
importanta deosebita aspectelor cantitative si calitative ale acestora.
"Sociometria are ca obiect studiul matematic al proprietarilor psihologice
ale populaţiilor "În cazul nostru tehnica sociometrica se ocupa cu studiul
relaţiilor interpersonale, îndeosebi acelor relaţii simpatetice care se
bazează pe atracţii si respingeri între membrii colectivului. Se
realizează cu ajutorul unor formule si calcule matematice surprinderea
unor calitatea/caracteristici relaţionale ale grupului de elevi.

Tehnicile sau metodele sociometrice reprezintă un ansamblu de instrumente

si procedee destinate sa înregistreze si sa măsoare configuraţia si
intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului şcolar. Sub
aceasta denumire sunt incluse atât instrumentele de culegere a
materialului faptic, cât si cele de prelucrare, interpretare sau
prezentare a materialului respectiv. De aceea ele sunt indispensabile
pentru cunoaşterea concreta a interacţiunilor ce se stabilesc în cadrul
colectivului de elevi/studenţi. Studiul sociometric are o tripla
orientare: în primul rând cunoaşterea de câtre
diriginte/comandant/psiholog a afinităţilor exprimate de membri grupului
si implicit a relaţiilor din cadrul colectivului; în al doilea rând o
cunoaştere mai buna de câtre elevi a propriilor lor poziţii în grup; si în
al treilea rând, dar nu cel din urma, îmbunatatirea relaţiilor si a
climatului psihosocial a grupului şcolar prin acţiuni psihologice
specifice.

Prin testul sociometric ca instrument al metodei sociometrice se pot

determina:
– amplasamentul, statutul unui elev/student în câmpul relaţiilor
interpersonale (lider, popular, izolat, ignorat, respins, etc.),
– structura psihologica globala a grupului si a subgrupurilor din cadrul
sau,
– diversele centre de influenta,
– percepţia grupului fata de un anumit membru,
– coeziunea de grup, etc.

Uşor de administrat si prelucrat oferind foarte multe date asupra

microgrupului cercetat testul sociometric poate crea uşor iluzia
instrumentului "ideal". Totuşi trebuie atrasa atenţia asupra unor limite
privind utilizarea testului sociometric: acesta nu epuizează totalitatea
relaţiilor interpersonale, ceea ce implica în mod obligatoriu corelarea
lui cu alte metode si tehnici de cercetare; criteriile testului
sociometric trebuie corelate cu orientarea valorica si cu motivaţiile
preferinţelor exprimate; pentru asigurarea succesului cercetării trebuie
creata o atitudine de înţelegere, dispoziţii si atitudini favorabile ale
subiecţilor fata de test; cercetătorul trebuie sa dea dovada de delicateţe
si competenta psihosociala, el este recomandabil a fi un observator
participant care sa creeze la elevi sentimentul utilitarii participării
lor la test, sa-i implice personal.

Modalitatea de alcătuire, administrare, prelucrare, interpretare a

testului sociometric precum si prezentarea rezultatelor va fi redata sub
forma unui algoritm, particularizat la colectivitatea urmărita. Putem sa
le definim ca metode sau etape ale tehnicii sociometrice:
– testul sociometric;
– matricea sociometrica;
– indicii sociometrici;
– sociograma (reprezentarea grafica a relaţiilor);
– cadranele sociometrice;
– prezentarea în fata clasei/individual a rezultatelor.

5. 2. Testul sociometric este considerat instrumentul

principal si punct de plecare în cunoaşterea diferitelor aspecte a
procesului de interacţiune ce se manifesta în colectiv. El oferă doar
materialul brut în legătura cu aspectele relaţionale ale elevului si ale
grupului în totalitatea sa. Ulterior acest material se va prelucra si
numai pe baza celor rezultate vom putea cunoaşte aceste aspecte.

Toate aprecierile, interpretările si rezultatele obţinute în urma

prelucrării sunt dependente de fidelitatea datelor oferite de test.
Fidelitatea depinde de sinceritatea răspunsurilor la întrebările testului,
sinceritate care la rândul ei este determinata de felul în care a fost
întocmit testul si de modul în care a fost aplicat.

Testul sociometric consta în formularea unor întrebări prin intermediul

cărora se solicita fiecărui elev sa-si exprime simpatiile si antipatiile
fata de ceilalţi colegi ai şai. Foarte important este ca întrebările sa
aibă la baza criterii atent alese, care sa fie în concordanta cu
interesele, preocupările si aspiraţiile tuturor elevilor, dar si cu
interesele cercetării. Este necesar sa li se ofere elevilor suficiente
motive pentru a răspunde cât mai sincer. În cercetarea pe care am
întreprins-o am folosit un test sociometric cu 4 întrebări solicitând
elevilor sa indice 3 nume ale unor colegi pentru fiecare întrebare (vezi
anexa 1- testul sociometric). Aceste întrebări pot avea ca referinţa
diverse aspecte sau domenii de interes: petrecerea timpului liber,
participarea la sarcini profesionale, cooperarea în cadrul echipei
sportive, etc. În cazul nostru întrebările nu s-au referit la un anume
aspect, ci s-a lăsat un criteriu general, tocmai pentru a acorda libertate
elevilor, pentru ca aceştia în răspunsurile lor sa nu fie restricţionaţi.
La fiecare răspuns dat s-a urmărit si motivaţia deoarece din aceste
motivaţii se poate realiza într-o oarecare măsura evaluarea obiectiva a
elevilor.

Etapele aplicării testului sociometric:

a) membri grupului primesc motivări, li se explica scopul cercetării:
– fiecare îşi va cunoaşte mai bine locul în grup,
– în repartizarea anumitor sarcini se va tine cont si de preferinţele
interpersonale,
– se va tine cont de relaţiile sociopreferentiale si în structura formala
a grupului;
b) se obţine încrederea subiecţilor în caracterul confidenţial al
răspunsurilor la întrebări;
c) se distribuie membrilor grupului formularele cu întrebări ce urmează a
fi completate si se explica clar modul de completare;
d) se precizează caracteristicile situaţiei:
– grupul în cadrul căruia se fac alegerile si respingerile;
– sensul fiecărei întrebări;
– limitarea la un anumit număr de răspunsuri, se recomanda 3
sau 5 răspunsuri în funcţie de mărimea grupului;
– se explica faptul ca poate răspunde atât cât corespunde
preferinţelor sale dar sa nu depaseasca numărul maxim
indicat;
– se precizează faptul ca ordinea preferinţelor este o ordine
valorica, cel de pe locul întâi sa fie cel mai preferat, iar
următorii în ordine descrescătoare;
– nu se impune o limita de timp pentru completare.
e) se recoltează răspunsurile.

Testul sociometric se poate folosi într-o cercetare transversala pentru a

surprinde evoluţia relaţiilor colectivului. Astfel testul urmează a fi
administrat periodic, iar rezultatele obţinute sa fie comparate între ele.
Trebuie specificat faptul ca reluarea testului la intervale prea scurte îi
diminuează eficacitatea, subiecţii orientându-se mai mult după
răspunsurile anterioare, care sunt încă vii în memorie, decât după ceea ce
simt în momentul respectiv. De asemenea în cazul în care intervalele sunt
prea mari riscam sa pierdem din vedere dependenta stricta dintre fenomene.
Putem recomanda pe baza experienţei reluarea testării sociometrice anual.

5. 3. Matricea sociometrica
Datele testului sociometric sunt înregistrate într-un tabel cu doua
intrări, unde atât pe verticala cât si pe orizontala sunt trecuţi elevii
din colectivul respectiv. Pe verticala se trec punctele atribuite din
alegerile/respingerile colegilor nominalizaţi, iar pe orizontala
percepţiile pozitive si negative atribuite de asemenea colegilor.

Matricea sociometrica este mai mult un instrument tehnic decât unul de

cunoaştere. Ea facilitează descoperirea si ordonarea datelor brute pe care
ni le oferă testul si asigura condiţiile necesare pentru manipularea si
prelucrarea lor.

Pe verticala se trec în ordine, corespunzător fiecărui elev, cu culoare

roşie +3, +2, +1 puncte în dreptul colegilor aleşi, preferaţi, iar cu
culoare albastra – 3, – 2, – 1 puncte în dreptul colegilor respinşi,
nominalizaţi la întrebarea a doua. Pe orizontala se trec percepţiile
pozitive reprezentate prin cercuri roşii si percepţiile negative
reprezentate prin cercuri albastre. Mai apoi în capetele de tabel ale
metricii sociometrice se calculează suma punctelor obţinute din alegeri si
respingeri si suma percepţiilor pozitive/negative.

Primul coleg ales la prima întrebare primeşte +3 puncte, al doilea +2

puncte, iar al treilea +1 punct. Primul coleg nominalizat la întrebarea a
doua primeşte – 3 puncte, al doilea – 2 puncte, iar al treilea – 1 punct.
Toţi cei trei nominalizaţi la întrebarea a treia primesc nediferenţiat un
cerc roşu, iar cei trei nominalizaţi la întrebarea a patra primesc de
asemenea nediferenţiat un cerc albastru (anexa 2).

5. 4. Indici sociometrici.
Pe baza datelor brute rezultate din testul sociometric si trecute în
matrice se pot calcula o mulţime de indici sociometrici. Prezentam mai jos
câţiva din cei mai importanţi indici sociometrici:
a) indicele statusului sociometric arata poziţia ocupata de
o persoana în cadrul grupului si se calculează după formula:
I=n / (N- 1), unde n = numărul alegerilor primite de
respectiva persoana,
N = numărul membrilor grupului
L. D. Zeleny propune o alta formula de calcul mai adecvata luându-se în
considerare atât poziţia individului în grup, cât si stabilitatea acestei
poziţii:
I = I’ ± D = ∑i / (N- 1) ± ∑(i’- i) / (N- 1)
unde I’ determina poziţia persoanei în grup
D arata stabilitatea pozitiei
i reprezintă intensitatea alegerilor
b) indicele expansivitatii sociometrice permite determinarea cantitativa a
orientarii individului spre membrii grupului prin luarea în calcul atât a
expansivitatii pozitive cât si a expansivitatii negative:
I = (E+) + (E-) = [(n+) / (N- 1)] + [(n-) / (N- 1)]
unde (n+) = număr de alegeri emise
(n-) = număr de respingeri emise
N = numărul membrilor grupului
* acest indice masoara si gradul de integrare a individului în grup, cu
cât valoarea e mai mare cu atât individul e mai bine integrat în grup.
c) indicele sensibilitatii rationale exprima capacitatea individului de
a-si evalua propria sa pozitie în grup; exprima acuratetea perceptiei
relaţiilor sociometrice cu privire la propria persoana.
I = Aa / Ap unde Aa = numărul asteptarilor de a fi ales
Ap = numărul alegerilor primite
d) indicele asocierii persoanelor în cadrul grupului se calculează după
formula:
I = n / [ k(N- 1)/2 ]
unde n = numărul relaţiilor simetrice
N = numărul membrilor grupului
k = numărul alegerilor permise
* cu cât valoarea indicelui asocierii e mai mare cu atât relaţiile în grup
sunt mai bune.
e) indicele coerentei grupului exprima, de asemenea, calitatea relaţiilor
sociometrice la nivelul grupului; cu cât valoarea indicelui este mai mare,
cu atât grupul este mai coeziv.
I = R×q / U×p unde R = numărul alegerilor reciproce,
U = numărul alegerilor unilaterale
p = k / (N- 1), q = 1 – p
k = numărul alegerilor permise
N = numărul membrilor grupului

5. 5. Sociograma
Pe baza datelor cuprinse în matricea sociometrica putem întocmi sociograma
care ne prezintă sub forma grafica relaţiile interpersonale din interiorul
colectivului. Ea scoate în evidenta printr-un mod grafic nu numai locul
fiecărui elev ci si diverse tipuri de retele interpersonale. Aceste retele
se cuantifica în sociograma prin diferite simboluri grafice.

Exista doua categorii de sociograme, individuale si colective. Primele nu

sunt altceva decât un extras din sociograma colectiva si prezintă situatia
unui elev aşa cum rezulta ea din totalitatea relaţiilor cu ceilalţi
colegi.
O sociograma se poate prezenta sub forma moleculara (asemeni legăturilor
dintre molecule) sau sub forma "ţinta" (relaţiile sunt prezentate în
cadrul unui număr de cercuri concentrice). Numărul cercurilor din care e
formata "ţinta" poate fi mai mic sau mai mare în funcţie de numărul
elevilor din clasa sau în funcţie de distanta

sociometrica dintre elevi.

Este recomandat un număr de cercuri impar astfel încât cercul de nivel
mediu (de ex. cercul 4 din 7) este nivelul corespunzător statutului
sociometric nul. Cercurile din interior corespund nivelului de integrare,
în care se afla elevii cu punctajul total pozitiv, iar cercurile din
exterior corespund nivelului de "neintegrare", în care se afla elevii cu
punctaj total negativ. (vezi anexa 3)

Liderul informal al grupului (cu punctajul cel mai mare) este aşezat în
centrul cercului numărul 1(cerc numerotat astfel de la interior spre
exterior). Cu cât un elev are un punctaj mai mic cu atât se depărtează mai
mult de centrul cercului 1 sau chiar de grup (vezi anexa 3).

Sociograma colectiva ne oferă posibilitatea cunoaşterii structurii

preferenţiale ce se stabileşte în interiorul colectivului, indicându-se în
mod grafic cine cu cine relaţionează din punctul de vedere al
afinităţilor. Pe grafic alegerile sunt reprezentate printr-o săgeata roşie
B), iar respingerile printr-o săgeata◊(A îl alege pe B, adică A albastra
B). Relaţiile reciproce ne apar ca o◊(A îl respinge pe B, adică A linie
continua dubla cu vârful spre ambele sensuri, în culoarea corespunzătoare.
Se pot realiza analize multiple si foarte complexe, cât si aprecieri
calitative diverse în funcţie de: numărul alegerilor/respingerilor,
subgrupurile care se formează, statutul sociometric al elevilor ce fac
parte dintr-un subgrup sau altul, distanta dintre ei, etc. Daca un elev
trimite alegeri spre colegi cu statut sociometric mare are alta
semnificaţie decât un altul care trimite alegeri spre un coleg cu un
statut sociometric mai mic. Putem sa atribuim unui lider o semnificaţie
pozitiva sau una negativa în raport cu poziţia subgrupului din care face
parte în cadrul colectivului clasei.

5. 6. Cadranele sociometrice ne oferă posibilitatea de a

prelucra si interpreta relaţiile interpersonale sub aspectul dinamicii lor
în timp. Comparând datele ce figurează în cadrane se pot desprinde o serie
larga de trasatori ale colectivului ca întreg. Observând ponderea
distribuţiei elevilor în cadrane se pot cunoaşte influentele si
"constrângerile" pe care colectivul le poate exercita asupra lor.
Procedeul cadranelor surprinde fenomenele sociale în intimitatea lor.

5. 7. Prezentarea sociogramei se poate face în fata clasei

(punctând pe aspectele generale) dar si individual (punctând pe aspectele
particulare ale elevului). Trebuie sa subliniem ca este recomandat a se
scoate în evidenta partea pozitiva a concluziilor astfel încât sa
îmbunatatim climatul psihosocial, sa încălzim relaţiile dintre elevi. Se
impune conştientizarea fiecărui elev asupra rolului, statutusului si
pozitiei sale în grup în mod realist si consilierea acestora pentru a
diminua conflictele sau atitudinile negative.

6. Metoda aprecierii obiective a personalităţii

Metoda, după cum se poate constata din însuşi enunţul ei, urmăreşte
cunoaşterea unor trasatori de personalitate. Acest lucru se realizează cu
concursul celor ale căror trasatori vrem sa le cunoaştem. Datele necesare
sunt obţinute de la elevi prin aprecierile pe care sunt solicitaţi sa le
facă asupra propriilor colegi în motivarea alegerii sau respingerii lor.
Ipoteza ce sta la baza metodei este aceea ca aprecierile pe care le fac
elevii asupra colegilor lor includ informaţii reale despre personalitatea
acestora. Cu cât elevii convieţuiesc mai mult împreuna, cu atât se cunosc
mai bine si ca atare aprecierile vor fi mai obiective. Elevii au
posibilitatea sa se observe reciproc în situaţii concrete de activitate si
comportare, aprecierile având un suport real.

Se impune necesitatea îmbinării metodelor mai sus prezentate pentru a

obţine în cele din urma o cunoaştere cât mai exacta a colectivului de
elevi. Cunoaşterea clasei sau plutonului nu poate fi o acţiune de campanie
ce se desfasoara în anumite momente, ci una continua.

BIBLIOGRAFIE

2. Ioan Nicula – "Dirigintele si sintalitatea colectivului de elevi ",

Editura didacticǎ si pedagogicǎ, Bucureşti, 1978
3. Ion Radu – "Psihologie şcolara ", Editura
ştiinţifica, Cluj Napoca, 1974
4. Paul Popesc – Neveanu – " Manual de psihologie pentru cl. a X- a ",
Editura didacticǎ si pedagogicǎ, Bucureşti
1993
5. Catalin Zamfir – "Dictionar de sociologie "
Editura Babel, Bucureşti, 1993
6. Marin Calin – "Teoria educatiei " Editura
ALL, Bucureşti, 1996

Anexa 1
Testul sociometric

1. Daca s-ar reorganiza clasa cu cine ati dori sa fiti din nou

coleg? De
ce?
1. 1………….
1. 2………….
1. 3………….
2. Daca s-ar reorganiza clasa cu cine nu ati dori sa fiti din nou coleg?
De ce?
2. 1………….
2. 2………….
2. 3………….
3. Cine crezi ca te-a ales, ca te-a nominalizat la prima întrebare? De ce?
3. 1………….
3. 2………….
3. 3………….
4. Cine crezi ca te-a respins, ca te-a nominalizat la a doua întrebare? De
ce?
4. 1………….
4. 2………….
4. 3………….