Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
9Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
5. METODE ŞI MIJLOACE DE RĂZBOI

5. METODE ŞI MIJLOACE DE RĂZBOI

Ratings: (0)|Views: 1,420|Likes:
Published by aleale7

More info:

Published by: aleale7 on Sep 08, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/12/2013

pdf

text

original

 
METODE ŞI MIJLOACE DE RĂZBOI1. Principii fundamentale care guvernează dreptul părţilor la un conflict armat de a recurge lamijloace şi metode de război
Din cele mai vechi timpuri, s-a urmărit ca prin norme juridice să se limiteze dreptul statelor de a recurgediscreţionar la mijloace şi metode de război (MMR) (conceptul defineşte armele şi sistemele de arme prin carese exercită materialmente violenţa împotriva inamicului), acest lucru realizându-se, pe parcursul timpului înraport de trei factori:a) de efectele lor distructive; b) de persoanele împotriva cărora sunt îndreptatec) de locurile şi bunurile vizate.Pe această bază, în DIU au fost consacrate trei principii fundamentale. Acestea sunt:a) părţile la un conflict armat n-au drept nelimitat în ce priveşte alegerea MMR; b) în utilizarea acestor MMR trebuie să se facă întotdeauna o distincţie netă între obiectivele militare, pe deo parte şi populaţia şi persoanele civile şi bunurile cu caracter civil, pe de altă parte, astfel, încât atacurile să nufie îndreptate decât împotriva primelor;c) să se limiteze, pe cât posibil, suferinţele pe care le-ar putea îndura combatanţii, şi proporţiile distrugerilor.Cele trei principii se traduc în interzicerea MMR care:a) produc rău superflu; b) au efecte nediscriminate, adică nu fac distincţie între obiective militare şi populaţia civilă şi bunurile cucaracter civil şic) au efecte extinse, grave şi durabile asupra mediului natural.Inspirate din raţiuni umanitare, principiile menţionate
 
sunt axate pe ideea că războiul este o afacereinterstatală, interguvernamentală şi trebuie să lase în afară tot ceea ce nu are o legătură directă şi nemijlocită cuducerea sa - persoane, bunuri şi locuri.Din punct de vedere juridic, MMR se află într-un raport de intercondiţionare cu
scopul 
urmărit de părţile laun conflict şi cu
mijloacele materiale
de care dispun pentru desfăşurarea ostilităţilor. Acest principiu izvorăştedin norma de drept pozitiv conform căreia singurul scop legitim al războiului este slăbirea forţelor armateadverse (Declaraţia de la Sankt-Petersburg din 11 decembrie 1869).Până în secolul al XlX-lea se considera, în genere, că libertatea statelor în alegerea mijloacelor de războieste neîngrădită. Pentru a justifica o asemenea concepţie au fost elaborate şi puse în circulaţie o serie de teorii, precum "raţiunea războiului" (Kriegraison), "starea de necesitate", "necesitatea militară" ş.a.Prima dintre teorii, exprimată în formule ca
raţiunea războiului
are prioritate faţă de "dreptul războiului",sau "necesitatea nu are lege", a fost formulată în Germania şi a fost aplicată în cel de-al doilea război mondial.După această teorie, un comandant militar are dreptul de a decide, în raport de cerinţele situaţiei militare alemomentului, respectarea sau încălcarea normelor DIU. Această doctrină a fost condamnată de Tribunalulmilitar internaţional de la Nurnberg, ca fondată pe dispreţul standardelor umanitare.Teoria "
 stării de necesitate
", fondată pe un aşa-zis drept de conservare a statutului, postula ideea că DIUnu se mai aplică în cazul în care salvarea statului nu mai este posibilă decât prin violarea acestui drept.Hotărârea în această situaţie trebuie luată, nu de comandanţii militari, ci de autorităţile guvernamentale. Aceastăteorie a fost combătută de Comisia de drept internaţional a ONU care, cu prilejul lucrărilor asupra răspunderiistatelor şi starea de necesitate, aprecia că nu există situaţii care să aibă ca efect "să se excludă nelegitimitateaunui comportament statal neconform cu una din regulile dreptului războiului care impun beligeranţilor limităriîn ce priveşte scopul general de a atenua rigorile războiului"."
 Necesitatea militară 
" este unul din principiile fundamentale care, împreună cu principiul umanităţii,alcătuieşte osatura DIU al conflictelor armate. El a fost folosit deseori pentru a justifica orice recurs la violenţă.
Principiul limitării dreptului de recurgere la forţă
a fost enunţat iniţial în dreptul convenţional de primaConferinţă de pace de la Haga din 1899 şi reiterat de cea din 1907. El a fost înscris în articolul 22 din Convenţia(IV) cu privire la legile şi obiceiurile războiului terestru în următoarea formulare:
"Beligeranţii n-au un drept 
1
 
nelimitat în privinţa alegerii mijloacelor de a vătăma pe inamic
". Pe parcursul timpului acest principiu a fostreafirmat de Adunarea Generală a ONU (în Rezoluţia 2444/XXIII din 19 decembrie 1968) şi în RapoarteleSecretarului General al acestei organizaţii (A/7720; A/8781 din 20 septembrie 1972; A/9125 etc.), de cea de-aXXI-a Conferiă internaţionaa Crucii Roşii de la Viena din 1965 (Rez. XXVIII) şi de Conferiainternaţională a drepturilor omului de la Teheran din 1968 (Rez. XXIII).Prin articolul 35 din Protocolul I de la Geneva din 8 iunie 1977, principiul a fost reafirmat şi dezvoltat,conferindu-i-se următorul conţinut:"
 
 Art. 35 Reguli fundamentale
1. În orice conflict armat, dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu estenelimitat.2. Este interzis să se întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, ca şi metode de luptă de natură să  provoace suferinţe inutile.3. Este interzis să se utilizeze metode şi mijloace de luptă care sunt concepute pentru a cauza, sau de lacare se poate aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural.
"Regula, cu valoare de principiu, enunţată în acest articol exprimă dreptul în vigoare şi nu are nici oexcepţie. Ea nu poate fi restrânsă sau anulată nici prin folosirea represaliilor, care sunt interzise în mareamajoritate a cazurilor. Represaliile nu sunt permise decât în conducerea ostilităţilor, însă numai în condiţiilimitate, ca ultimă măsură în caz de violare a dreptului umanitar şi cu condiţia respectării principiului proporţionalităţii. În acest fel s-a urmărit se reglementeze mijloacele şi metodele de lupîn condiţiilerăzboiului total. (Prin Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 (articolele: 46/1; 47/11; 13/111 şi 33/IV)sunt interzise represaliile împotriva persoanelor protejate: răniţi şi bolnavi (art.46/I); răniţi, bolnavi şinaufragiaţi (art.47/II); prizonieri de război (art. 13/111) şi populaţia civilă aflată în puterea inamicului(art,13/IV). Prin Protocolul I: persoanele civile, bunurile civile şi bunurile culturale şi locurile de cult.)
2. MIJLOACE ŞI METODE DE RĂZBOI INTERZISE
Spre deosebire de dreptul internaţional public, care reglementează armele, sistemele de arme şi muniţii subraportul legalităţii sau nelegalităţii producerii, deţinerii, experimentării, vânzării-cumpărării etc., DIUreglementează problema sub unghiul
 
 folosirii 
 
MMR 
 
în caz de conflict armat 
, în sensul limitării sau interziceriifolosirii. Astfel, MMR 
 
care, individual sau cumulativ, cad, datorită efectelor pe care le produc, sub incidenţa principiilor enunţate, sunt ilegale adică nu pot fi utilizate.
Criterii de ilegalizare a
MMR
Principiul limitării dreptului părţilor la un conflict armat de a recurge în mod discreţionar la forţă a fosttranslat în DIU convenţional în ilegalizarea MMR în raport de trei criterii. Astfel, este interzisă folosirea într-unconflict armat a MMR care:
a)
 produc rău superflu (crude, barbare şi perfide);
 b)
au efecte nediscriminate (arme oarbe, chimice, bacteriologice şi armele nucleare şi termonucleare);
c)
 produc daune întinse, grave şi durabile mediului natural.
a )
 MMR
care produc "rău superflu "
 Procesul de consacrare în DIU a criteriului "rău superflu".
Criteriul ilegalizării mijloacelor de război care produc "rău superflu" este cunoscut în dreptul războiuluidinainte de a fi consacrat în dreptul convenţional. Autorii secolelor trecute enumerau printre mijloaceleinterzise săgeţile otrăvite sau cu vârfuri în formă de fierăstrău, bucăţile de plumb, sticla pisată, ş.a., pe care leconsiderau, datorită suferinţelor ce le produceau, ca fiind crude şi barbare. "Se pare superflu să adăugăm,spunea Charles Calvo, că a otrăvi apele sau alimentele inamicului constituie o crimă nu mai puţin odioasă şi deasemenea condamnată de principiile dreptului natural. Legile umanităţii interzic de asemenea folosireamijloacelor de distrugere care, dintr-o singură lovitură şi printr-un mijloc mecanic doboară mase întregi detrupe şi care reduc omul la rolul unei fiinţe inerte şi sporesc inutil vărsare de sânge".2
 
În aceeaşi ordine de idei, art. 15 din Instrucţiunile americane stipulau "necesităţile militare nuautorizează comiterea de acte de cruzime, adică să se provoace suferinţe numai pentru plăcerea de a face pecineva să sufere sau pentru a exercita o răzbunare; nici a schilodi sau răni un inamic scos din luptă; nici a-ltortura pentru a-i stoarce informaţii".Odată cu introducerea lui în dreptul pozitiv acest criteriu dobândeşte valoarea unui principiu.Criteriul juridic de "rău superflu", aşa cum este consacrat el în DIU contemporan, defineşte efecteleanumitor mijloace şi anumitor metode de război care,
agravează inutil suferinţele persoanelor scoase din luptă 
(răniţi, bolnavi, naufragiaţi). El a fost formulat în Declaraţia de la Sankt Petersburg din 1868 (Considerentele 2şi 4), în art.23, lit.e din Convenţiile de la Haga din 1899 (a II-a) şi 1907 (a IV-a) şi în Convenţia asuprainterzicerii sau limitării folosirii anumitor arme clasice, precum şi în cele trei protocoale ale sale, din 10octombrie 1980.Formularea sa cea mai completă se regăseşte însă în articolul 35, par.l, din Protocolul 1 de la Geneva caredispune că
"este interzis de a folosi arme, proiectile şi materii precum şi metode de război de natură a cauzarău superflu".
 
 MMR
interzise prin efectul criteriului "rău superflu "
Printre MMR 
 
care cad sub interdicţia acestui criteriu se numără:
a)
"
orice proiectil cu o greutate mai mică de 400 de grame care ar fi explozibil sau încărcat cu materii fulminante sau inflamabile
" (Declaraţia de la Sankt Petersburg din 1868);
 b)
"
 gloanţele care se dilată sau se turtesc uşor de corpul omenesc, cum sunt gloanţele cu cămaşă dură, acăror cămaşă nu acoperă în întregime miezul sau ar fi prevăzute cu incizii
" (gloanţe dum-dum) (Declaraţia dela Haga din 1899);
c)
metodele interzise prin Convenţia a IV-a din 1907, precum: "
a ucide un inamic care, depunând armele sau nemaiavând mijloace de a se apăra, s-a predat fără condiţii
(litera c);
de a declara că nimeni nu va ficruţat 
;
d)
gloanţele explozive şi asimilate;
e)
arme al căror efect principal este de a răni prin schije care nu sunt localizabile prin raze X în corpul omenesc
” (Protocolul referitor la schijele nelocalizabile din 10 octombrie 1980.
b )
 MMR
cu efect nediscriminatPrincipiul nediscriminării
este una din normele fundamentale ale DIU aplicabil în conflictele armate.Cu toate acestea, el nu este formulat, ca atare, în dreptul pozitiv, unele elemente componente ale sale găsindu-seîn diverse instrumente, precum Declaraţia de la Sankt Petersburg, Regulamentul anexă la Convenţia de la Hagadin 1907 şi în Conveţia de la Haga din 1954 cu privire la protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat. Nici Protocolul 1 din 1977 nu 1-a consacrat
expressis verbis
în art.35, par.2, alături de criteriul "rău superflu" cis-a preferat soluţia menţionării lui în mai multe dispoziţii din primele patru capitole ale Secţiunii I, "Regulăfundamentală şi câmp de aplicare", din Titlul IV, "Populaţia civilă", este astfel formulat: "
 Pentru a asigurarespectul şi protecţia populaţiei civile şi a bunurilor cu caracter civil, Părţile la conflict trebuie în orice timp să facă distincţie între populaţia civilă şi obiectivele militare şi, în consecinţă, să nu-şi dirijeze operaţiunile lor decât contra obiectivelor militare".
O precizare şi dezvoltare a acestui principiu se regăseşte şi în art. 51 dinProtocol, care dispune:"
4. Atacurile fără discriminare sunt interzise. Prin expresia atacuri fără discriminare se înţeleg:a) atacuri care nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat;b) atacuri în care se folosesc metode şi mijloace de luptă care nu pot fi îndreptate împotriva unuiobiectiv militar determinat, sauc) atacuri în care se folosesc metode sau mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate după cumle prescrie prezentul protocol, şi care sunt în consecinţă, în fiecare din aceste cazuri, capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter civil 
".Principiul nediscriminării, care guvernează întreaga materie a dreptului umanitar, constituind raţiunea sade a fi, înglobează o dublă interdicţie: de a folosi arme cu efect nediscriminat, şi de a lansa atacuri fărădiscriminare.3

Activity (9)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Silvia Pascari liked this
Ala Viniciuc liked this
Anda Hadade liked this
Alina Neagu liked this
papaghiucnelu liked this
astaseu liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->