Professional Documents
Culture Documents
Drept constitutional
Puteti consulta legislatia existenta pe site referitoare la Drept constitutional si institutii politice:
Lege privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele mesuri adiacente
Dreptul constitutional este acea ramura a dreptului unitar formata din normele juridice care
reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii
puterii.
Cuvantul “constitutie” isi are originea in latinescul “constitutio”, care inseamna “asezare cu temei”, “starea
unui lucru”.
In perioada imperiului roman termenul a fost folosit pentru a desemna legile care emanau de la imparat,
daca ele nu se refereau la organizarea si functionarea statului.
Din secolul al XVIII-lea s-a impus, alaturi de alte mari institutii create in scopul de a exprima prefacerile
structurale politice, economice sau juridice, ca lege fundamentala in stat.
Prima constitutie din lume a aparut in Anglia si este formata dintr-un ansamblu de obiceiuri juridice si un
numar de acte scrise, care pot fi modificate prin legi ordinare. Totusi prima constitutie scrisa din lume, a
fost constitutia americana din 1787, Constitutia din Philadelphia, urmata de cea franceza adoptata in
1791.
Suprematia constitutiei
Suprematia constitutiei se explica prin faptul ca este legea fundamentala intr-un stat, lege care sta la
temelia organizarii statale si este baza juridica a intregii legislatii. Constitutia se afla in varful institutiilor
politico-juridice dintr-o societate organizata, fiind sursa tuturor reglementarilor, in domeniile economic,
politic, social si juridic. Normele constitutiei au o forta juridica superioara dispozitiilor cuprinse in toate
celelalte acte normative, fie ca acestea sunt legi organice, fie ca sunt ordinare.
Legile organice se deosebesc de cele ordinare prin faptul ca adoptarea lor este prevazuta in anumite
domenii de raporturi sociale de insasi constitutia Romaniei, iar pentru adoptarea, modificarea sau
suspendarea lor trebuie respectata o procedura mai complicata decat cea prevazuta pentru legile
ordinare. Potrivit Constitutiei, prin legi organice se reglementeaza: sistemul electoral, organizarea si
functionarea partidelor politice si a referendumului, organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de
Aparare al tarii, regimul starii de asediu si al celei de urgenta, infractiunile, pedepsele si regimul executarii
acestora, acordarea amnistiei si a gratierii colective, organizarea si functionarea Consiliului Suprem al
Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi, statutul functionarilor
publici, contenciosului administrativ, regimul general al proprietatii si al mostenirii, cel privind raporturile
de munca, sindicatele si protectia sociala, organizarea generala a invatamantului, regimul general al
cultelor, organizarea administratiei publice locale, a teritoriului si al autonomiei locale, modul de stabilire a
zonei economice exclusive, precum si celelalte domenii in care Constitutia prevede adoptarea de legi
organice.
Legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei camere, in timp ce legile ordinare se
adopta in prezenta majoritatii membrilor fiecarei camere cu majoritatea celor prezenti. Constitutia noastra
prevede ca Parlamentul nu poate adopta legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante
in domenii care fac obiectul legilor organice. Legile ordinare nu pot modifica, abroga sau suspenda legile
organice, in timp ce legile organice vor putea modifica, abroga sau suspenda legi ordinare.
Insusi textul Constitutiei obliga statul roman sa se conformeze cu principiile si celelalte norme general
admise ale dreptului international, care vor deveni parte integranta a Constitutiei si dobandesc valoarea
juridica a normelor ei. Dreptul nostru international a consacrat astfel superioritatea dreptului international
general asupra prevederilor constitutiei. In concluzie, in dreptul roman, exista o prima categorie de norme
internationale si tratate internationale, la care Romania este parte, si carora urmeaza sa li se recunoasca
valoarea constitutionala, adica de suprematie fata de legile organice si cele ordinare.
Teoria statului
Termenul “stat” isi are originea in latinescul “status”, cu sensul de stare a unui lucru. Ulterior a primit o
semnificatie juridica si desemna situatia juridica a unei persoane care face parte dintr-o comunitate cu
care are in comun un set de valori, apartenenta conferindu-I anumite drepturi si obligatii.
Definitie
Statul este o institutie ca avand ca suport o grupare de oameni asezata pe un anumit teritoriu delimitat,
capabila de a-si determina singura propria competenta si organizata in vederea exercitarii unor activitati
care pot fi grupate in functiile: legislativa, executiva si judecatoreasca.
Se presupune ca existenta unui stat depinde de existenta cumulativa a trei elemente principale: populatia,
teritoriul si puterea de stat.
Populatia
Populatia reprezinta comunitatea umana asezata pe teritoriul unui stat si asupra careia statul isi exercita
autoritatea. Din aceasta categorie fac parte cetatenii statului, cetatenii straini si apatrizii care se afla la un
moment dat pe teritoriul statului respectiv. Populatia nu trebuie confundata cu natiunea, nici cu poporul.
Natiunea este acea comunitatea umana omogena, perena si distincta de alte colectivitati, rezultata in
urma unui proces istoric complex si indelungat, care are la baza comunitatea de origine etnica, de limba,
de cultura, de religie, de latura psihica, de traditii si idealuri la care se adauga un trecut istoric si mai ales
vointa de a fi impreuna.
Poporul este reprezentat de suma tuturor indivizilor care exista la un moment dat pe teritoriul unui stat, si
constituita indiferent de nationalitate, ca suport demografic al statului.
Teritoriul
Teritoriul este acea parte din globul pamantesc asupra careia statul isi exercita suveranitatea. Teritoriul
este alcatuit din: sol, subsol, spatiu acvatic, spatiu aerian de deasupra solului si apelor, marea teritoriala,
platoul continental. Se considera ca facand parte din teritoriul statului si zona economica exclusiva,
navele si aeronavele aflate sub pavilionul statului, spatiul misiunilor diplomatice si consulare ale statului
respectiv.
Puterea de stat, cunoscuta si sub denumirea de putere publica, autoritate publica, autoritate de stat
Puterea de stat este capacitatea de a lua, pe calea unor manifestari de vointa unilaterale si in absenta
oricarei subordonari fata de vreo autoritate superioara sau concurenta, masuri obligatorii, susceptibile de
a fi impuse respectului general cu ajutorul fortei de constrangere constituita in acest scop. Ea poate fi
exercitata doar in masura in care este legitima, iar deciziile luate exprima vointa generala. Un act
normativ al puterii publice nu este legitim prin el insusi, prin simplul fapt ca emana de la o autoritate, ci
numai daca, prin continutul si forma lui este legal, conform regulii de drept.
Puterea de stat este suverana, adica are vocatia de a decide, fara nici o emixtiune, in treburile interne si
externe, cu respectarea suveranitatii celorlalte state. Suveranitatea, ca si trasatura a puterii de stat,
presupune doua componente: suprematia si independenta.
Suprematia consta in capacitatea de a hotari cu privire la toate aspectele vietii societatii prin instituirea
unor norme obligatorii, fara nicio ingradire din partea altor puteri sociale, in toate domeniile sociale,
politice si juridice.
Functia legislativa consta in activitatea de stabilire a regulilor de conduita sociala generale si impersonale,
cu caracter obligatoriu si susceptibile de a fi sanctionate, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.
Aceasta functie este incredintata unei adunari reprezentative constituita pe baza votului corpului electoral
– Parlamentulului. Regulile elaborate de Parlament poarta denumirea de legi.
Puterea judecatoreasca consta in activitatea de solutionare, cu ptere de adevar legal si autoritate de lucru
judecat, a conflictelor aparute intre persoane sau intre acestea si stat, prin intermediul hotararilor
judecatoresti.
Acest principiu reprezinta unul din pricipiile fundamentale ale dreptului constitutional si una din premisele
statului de drept. Separatia puterilor statului presupune incredintarea si exercitarea diferitelor functii ale
statului unor organe distincte si independente unul fata de altul.
Pentru prima data, consacrarea constitutionala si punerea in practica a principiului separatiei puterilor in
stat s-a realizat prin Constitutia SUA, acest principiu fiind ridicat la rang de principiu constitutional.
Constitutia din SUA a stabilit o separare rigida a celor trei puteri si o independenta stricta intre acestea.
Prin legea de revizuire a Constitutiei Romaniei, din 2003, s-a introdus prevederea conform careia “statul
se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si
judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale“. Pricipalele modalitati de realizare a colaborarii
intre puterile statului sunt: delegarea legislativa, atributia presedintelui republicii de a promulga legile
adoptate de parlament, atributia presedintelui de a dizolva parlamentul, posibilitatea parlamentului de a
propune suspendarea, in vederea demiterii, a presedintelui din functie, posibilitatea parlamentului de a
demite guvernul, dreptul de initiativa legislativa al guvernului, independenta justitiei, controlul
constitutionalitatii legilor, controlul legalitatii exercitat de instantele judecatoresti asupra activitatii
desfasurate de autoritatile executive.
Cetatenia – este situatia juridica rezultata din apartenenta unei persoane fizice la un stat determinat,
legatura ce confera persoanei plenitudinea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale prevazute
de constitutia si legislatia statului respectiv, respectiv drepturile politice si obligatia de fidelitate fata de
patrie si de aparare a ei.
Sunt acele drepturi ale cetatenilor care, considerate esentiale pentru existenta fizica si integritatea
psihica, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a acestora, precum si pentru asigurarea participarii la
conducerea statului, sunt prevazute si garantate de Constitutie. Toate aceste drepturi si libertati
fundamentale nu sunt altceva decat niste drepturi subiective.
1. Drepturile social-economice – sunt acelea care au ca obiect exclusiv asigurarea dezvoltarii materiale
sau culturale a cetatenilor.
* dreptul la vot - garanteaza persoanelor posibilitatea de a-si exprima optiunea in cadrul alegerilor,
* dreptul de a fi ales – presupune capacitatea de a candida pentru ocuparea unei functii sau demnitati
publice,
* dreptul de a fi ales in Parlamentul European,
* dreptul de a vota in cadrul referendumului – presupume existenta unei optiuni cu privire la o problema
care constituie motiv pentru organizarea unui referendum,
* dreptul de initiativa legislativa si de a initia revizuirea Constitutiei.
1. Drepturile social – politice – pot fi exercitate de catre persoane, la alegerea lor, atat in vederea
asigurarii dezvoltarii lor materiale sau culturale, cat si in scopul participarii la conducerea statului.
* dreptul la azil – drept recunoscut cetatenilor straini si apatrizilor care locuiesc pe teritoriul tarii, care se
refera la protectia generala a persoanei si a averilor,
* dreptul la aparare – presupune posibilitatea oricarei persoane acuzate de incalcarea legii, de a se
apara, de a contesta acuzatiile ce I se aduc, de a prezenta adevarul si de a-si sustine si dovedi
nevinovatia,
* libertatea de exprimare – vizeaza orice modalitate de exprimare a ideilor, gandurilor, opiniilor,
optiunilor, inclusiv prin presa si mass-media. Cenzura este interzisa.
* Libertatea intrunirilor – presupune posibilitatea recunoscuta oamenilor de a se intruni in reuniuni
publice sau private, cu respectarea unor conditii.
* Libertatea de asociere – recunoaste dreptul persoanelor de a constitui sau face parte din diferite
forme de asociere, atata timp cat au caracter public.
1. Egalitatea in drepturi - e o garantie prevazuta de Constitutie, dar care se refera la toate drepturile si
libertatile, fara a se tine cont de nici un fel de discriminare al persoanelor in ceea ce priveste rasa,
nationalitatea, limba, religia, sexul, opinia, apartenenta politica, averea etc.
Indatoririle fundamentale sunt obligatii ale cetatenilor considerate esentiale pentru realizarea intereselor
generale, inscrise in Constitutie si asigurate prin convingere sau la nevoie, prin forta de constrangere a
statului.
Exista doua categorii de indatoriri fundamentale:
* obligatia de fidelitate,
* obligatia de aparare a patriei,
* obligatia de a contribui prin taxe si impozite la cheltuielile publice.
2. indatoriri destinate sa apere convietuierea pasnica intre cetateni: obligatia cetatenilor romani, straini
si a apatrizilor de a-si exercita drepturile si libertatile cu buna-credinta si fara a incalca drepturile si
libertatile celorlalti.
PARLAMENTUL ROMANIEI
Este organul reprezentativ supreme al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii. Deci este
competent exclusive sa elaboreze sis a emita acte legislative prin care reglementeaza cele mai
importante relatii sociale dintre indivizi si dintre indivizi si stat, a caror respectare, poate fi impusa la
nevoie, prin forta de constrangere a statului.
Parlamentul Romaniei este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, iar membrii acestuia sunt alesi prin
vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
Dupa finalizarea procesului electoral, cele doua camere ale Parlamentului se intrunesc in prima
sedinta, la convocarea Presedintelui, in cel mult 20 de zile de la alegeri. Pana la alegerea presedintelui,
sedintele sunt conduse de un presedinte – acesta fiind cel mai in varsta dintre senatori sau deputati-
ajutat de patru vicepresedinti, alesi din cei mai tineri senatori sau deputati. În prima şedinţa are loc
validarea mandatelor parlamentarilor, scop în care este desemnată o comisie specială de validare a
mandatelor, condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Comisia de validare a mandatelor trebuie să
respecte configuraţia politică a grupurilor parlamentare.
După constituirea legală a celor două Camere ale Parlamentului se desemnează structurile
organizatorice şi de conducere ale celor două camere ale Parlamentului. Acestea sunt formate din:
preşedintele Camerei, Biroul permanent, comisiile parlamentare.
Fiecare Cameră parlamentară îşi alege un preşedinte pe toată durată legislaturii, care este, în acelaşi
timp şi preşedintele biroului permanent al camerei respective. Candidaţii pentru funcţia de preşedinte sunt
propuşi de către grupurile parlamentare, se aleg prin vot secret, cu votul majorităţii senatorilor, respectiv
al deputaţilor. Preşedintele Camerei poate fi revocat din funcţie, înainte de expirarea termenului, prin
votul majorităţii deputaţilor sau al senatorilor. Calitatea de preşedinte al Camerei parlamentare încetează
la expirarea mandatului sau prin demisie, revocare ori pierderea calităţii de deputat, respectiv de senator.
Funcţionarea Parlamentului
Prin mandat se înţelege perioada de timp determinată pentru care este ales un reprezentat şi îşi
exercită atribuţiile care îi revin. Mandatul Camerei Deputaţilor şi a Senatului este de 4 ani şi începe de la
data întrunirii legale a fiecărei Camere, în condiţiile validării mandatelor şi a depunerii jurământului.
Durează până la întrunirea legală a Camerelor nou alese. Mandatul încetează prin ajungerea la termen
sau prin dizolvarea Parlamentului. Mandatul celor două Camere se prelungeşte de drept în stare de
mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, şi durează până la încetarea acestor situaţii. Pe
perioada prelungirii mandatului, în condiţiile art. 63 din Constituţie, aceasta nu poate fi revizuită şi nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice. Parlamentul României îşi desfăşoară activitatea în
sesiuni parlamentare, modalitatea principală de lucru fiind şedinţa, la convocarea preşedinţilor celor două
Camere. Sesiunile parlamentare sunt de două feluri: sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare. Şedinţele
sunt intervalele de timp în care Camerele îşi desfăşoară activitatea curentă. Şedinţele sunt de două feluri:
separate (pentru fiecare Cameră) şi comune. Şedinţele comune se organizează în următoarele cazuri:
Şedinţele se desfăşoară legal în condiţii de realizare a cvorumului, respectiv în prezenţa a cel puţin
jumătate plus unul din membrii fiecărei Camere.
PROCEDURA LEGISLATIVĂ
- iniţiativa legislativă
Procedurile legislative speciale sunt acele proceduri desfăşurate după reguli speciale, derogatorii de
la regulile generale prezentate mai sus. În sistemul nostru constituţional sunt reglementate şi aplicate o
serie de proceduri legislative speciale, precum:
- procedura de urgenţă
În sistemul nostru constituţional este reglementată şi o altă procedură legislativă şi anume, delegarea
legislativă. Aceasta este caracterizată ca o procedură legislativă complementară sau o procedură
excepţională de substituire. Exista şi situaţii în care adunarea legislativă nu este în măsura să intervină,
fie datorită faptului că nu îşi poate exercita atribuţiile, fie a apărut nevoia luării şi aplicării unei măsuri
urgente, ceea ce nu ar fi posibil dacă s-ar respecta procedura legislativă. In aceste cazuri , o alta putere
decat cea legislativa este competenta sa emita si sa aplice reguli generale de conduita sociale, obligatorii
si impersonale. Rolul acesta ii revine executivului, care participa astfel la procesul de reglementare.
Guvernul poate emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul de reglementare al legilor organice, în
baza unei legi speciale de abilitare de catre Parlament, si poate adopta ordonante de urgenta, numai in
situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata. Ordonanţele emise în baza legii speciale
de abilitare se mai numesc şi ordonanţe simple sau obişnuite şi pot interveni, pentru a reglementa primar
sau secundar, doar în domenii de competenţa legii ordinare. Deci au forţa juridică a unei legi ordinare,
putând modifica, completa sau chiar abroga a asemenea lege. Dacă legea de abilitare prevede expres,
ordonanţele emise în baza ei se supun aprobării ulterioare a Parlamentului.
Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului pot fi emise numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare
nu poate fi amânată. Urgenţa măsurii trebuie motivată de către Guvern. Se supun spre aprobare
Parlamentului, în procedură de urgenţă, iar dacă Parlamentul nu se află în sesiunea este convocat în
mod obligatoriu, în 5 zile. Ordonanţele de urgenţă pot interveni şi în domeniul legii organice. Totuşi,
Constituţia stabileşte că nu pot fi emise nici măcar ordonanţe de urgenţă cu privire la:
* legile constituţionale
* regimul instituţiilor fundamentale ale statului
* drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie
* drepturile electorale
* măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică a statului.
Actele Parlamentului Romaniei: Camera deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. Acestea
sunt actele juridice ale Parlamentului României, care, mai poate emite şi acte cu caracter politic.
PUTEREA EXECUTIVĂ
Puterea executivă, a doua componentă a puterii publice, denumită şi puterea sau autoritatea
administrativă a statului presupune un sistem de organe ale statului (executivul) căruia îi este încredinţată
activitatea de punere în executare şi organizarea executării în concret a legilor. La noi in tara executivul
este format din presedintele Romaniei, Guvern si Administratia publica, cea din urma fiind constituita la
randul ei din ministere si alte organe de specialitate, autoritati administrative autonome, consilii locale,
primarii, consilii judetene, prefecti.
Presedintele Republicii – are un triplu rol: de sef al statului, sef al executivului si mediator.
Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, prin scrutin
uninominal majoritar, în două tururi. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin,
majoritatea voturilor alegătorilor înscrişi pe listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu
obţine un asemenea rezultat, se organizează cel de-al doilea tur de scrutin la care participă doar
candidaţii plasaţi pe primele două locuri în primul tur. Va fi declarat ales candidatul care obţine cel mai
mare număr de voturi .
GUVERNUL ROMÂNIEI
Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a
administratiei publice. Totodata are rolul de a asigura functionarea si dezvoltarea sistemului national
economic si social, precum si racordarea lui la sistemul economic mondial.
Guvernul este:
* desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, de către Preşedintele României, după
consultarea partidului politic care deţine majoritatea absolută în Parlament sau, în cazul în care nu există
o asemenea majoritate, după consultarea partidelor reprezentate în Parlament.
* alcătuirea şi prezentarea, de către primul-ministru, a listei executivului şi a programului de guvernare,
în termen de 10 zile de la anunţul Preşedintelui privind propunerea
* dezbaterea şi votarea acestora în Parlament pentru acordarea votului de încredere – se face în
şedinţa comună a celor două Camere, prin hotărâre a Parlamentului, adoptată cu majoritate absolută. În
cazul neacordării votului de încredere, hotărârea se comunică Preşedintelui în vederea desemnării unui
nou candidat. În situaţia în care Parlamentul refuză de cel puţin două ori în termen de 60 de zile,
acordarea învestiturii, acesta poate fi dizolvat de către Preşedinte
* numirea Guvernului de către Preşedinte – se face prin decret prezidenţial, după care membrii
Guvernului depun, individual, jurământul de credinţă în faţa Preşedintelui Republicii. Refuzul de a depune
jurământul echivalează cu pierderea calităţii de membru al Guvernului (demitere de drept), considerându-
se că nu a dobândit învestitura legală din partea Parlamentului.
Durata mandatul coincide cu durata Parlamentului şi este de 4 ani. Începe din momentul depunerii
jurământului şi durează, în principiu, până la data validării alegerilor generale pentru un nou Parlament.
Mandatul inceteaza inainte de termen la data retragerii increderii acordate de catre Parlament, sau la
data pierderii de catre primul ministru a calitatii de membru al Guvernului, prin deces, demisie,
incompatibilitate sau imposibilitate de a-si exercita functia. Guvernul este alcatuit din prim-ministru,
ministri, si alti membrii stabiliti prin lege organica. Legea stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite
pentru a putea dobândi calitatea de membru al Guvernului:
Ordonanţele se emit fie în baza unei legi speciale de abilitare (ordonanţe simple), fie în temeiul
textului constituţional în situaţii extraordinare (ordonanţe de urgenţă) pentru a reglementa, cu putere de
lege organică sau ordinară, diferite relaţii sociale.
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
Sistemul de instanţe judecătoreşti din România este compus din (art. 126 alin. 1 din Constituţie):
Mai participă la înfăptuirea actului de justiţie şi Ministerul Public (în cadrul căruia funcţionează procurorii
organizaţi în parchete care îşi desfăşoară activitatea pe lângă instanţele judecătoreşti), Consiliul Superior
al Magistraturii. Sunt numiţi sau revocaţi din funcţie de către Preşedintele Republicii, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii. Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică
sau privată, cu excepţia funcţiei didactice din învăţământul superior de specialitate.