Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
0Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Limbajul Non Verbal

Limbajul Non Verbal

Ratings: (0)|Views: 1,354 |Likes:
Published by Diana Jalba
despre particularitale limbajului non verbal
despre particularitale limbajului non verbal

More info:

Categories:Types, Recipes/Menus
Published by: Diana Jalba on Sep 11, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/22/2013

pdf

text

original

 
Limbajul non-verbalOamenii difera între ei si acesta este un lucru evident. Ei au constiinta acestor deosebiri, mai alescând se au în vedere criteriile socio culturale. Exista tipuri de mentalitati si conduite diferite, derelevanta a legaturilor afective cu semenii. Transparente sunt astfel de diferente când e vorba decultura africana, asiatica, euramericana si, în cadrul lor, de etnii.Principalele modalitati si mecanisme ce intervin în abordarea cognitiva a celorlalti sunt:comunicarea verbala, comunicarea paralingvistica, limbajul non verbal, atribuirea, combinarea sisinteza informatiilor. Cultura si mediul social au o influenta mare asupra comportamentuluiuman. Relatiile umane, pentru o mai mare conectivitate, necesita un cod comun sau o limbacomuna, o mostenire, o istorie comuna sau norme, cunostinte, atitudini, valori, credinte, modelede perceptie care sunt acceptate de grup si acest lucru se vede în exprimarea verbala si nonverbala.În acord cu specificitatea culturala, functioneaza reguli deosebite, uneori contrastante, în legaturacu unde si cum emotiile ar trebui sa fie exprimate. Asemenea norme sunt numite în literatura despecialitate ( Ekman, 1971) reguli de expunere (display rules). În mai multe culturi este totalnepoliticos sa te bucuri când ai învins un oponent. Dar regulile de expunere se aplica si îninteriorul unei culturi, ele fiind învatate de mic copil. De exemplu sa nu razi de cei infirmi sau deanumite gafe. Totusi, se considera ca respectivele reguli au un caracter represiv, inhibator, si catendinta fiintelor umane de pe toata planeta este sa-si exprime spontan si similar trairile prinintermediul miscarilor faciale. Comunicarea non-verbala este din aceasta cauza mai greu decontrolat decât cea verbala.Oamenii din diferite culturi au orientari diferite catre individualism , autoritate, nesiguranta,feminitate. S-au facut cercetari pornindu-se de la distinctia: cultura individuala - centrata pecalitatile si performantele individuale, adica cultura occidentala si cultura de tip colectivist, undeindividul este estompat în favoarea grupului (cultura asiatica, hispanica, sud-europeana si lamajoritatea populatiilor simple, iliterate). Pe aceasta linie cercetari mai aprofundate s-au facutcomparînd conceptia de sine în cultura japoneza si cea americana, considerându-sereprezentative pentru diferenta Est (cuvânt cheie: colectivism) si Vest (cuvânt cheie:individualism) . Asemenea studiu s-a întreprins prin colaborarea unui specialist american cu unulde origine japoneza (Markus si Kit Ayama- 1991).În America- independenta si capacitatea de a te descurca singur sunt privite ca valori centrale în procesul de socializare. Esti învatat de mic sa fii competitiv, sa lupti pentru reusita, sa fii în staresa te autodepasesti continuu si sa depasesti orice obstacol prin fortele proprii.Cultura japoneza – sinele apare ca interdependent , oamenii vazându-se pe sine ca integrati profund micromediului social în care activeaza, puternic angajati în relatiile cu ceilalti siconducându-se dupa principiul ca ei trebuie sa se comporte potrivit gândurilor, sentimentelor siactiunilor celorlalti cu care sunt în relatie. Gelozia, frustrarea, nu mai sunt valabile atunci cand seobtine un succes remarcabil pentru culturile interdependente.Practica cotidiana si numeroase cercetari experimentale arata deosebiri marcante individuale înabilitatile de a deduce stari sufletesti din expresiile faciale. Dincolo de varietatea individuala s-auconstatat diferente semnificative dupa criterii sociodemografice. Dar mai pregnanta aparedeosebirea de gender: femeile au mai pronuntate abilitati în descifrarea starilor sufletesti pornindde la expresiile faciale ( a limbajului non-verbal în general).Miscarile trupului merita sa retina atentia în aceeasi masura cu institutiile sau cu alte forme
 
consacrate de manifestare a interactiunii sociale, tocmai pentru ca în ele vedem culturaîncorporându-se. O data ce aceeasi realitate este desemnata în limbi diferite prin complexesonore diferite, e clar ca între cuvânt si lucrul pe care acesta îl denumeste nu exista o legaturanaturala, ci o pura conventie.Cercetatorii s-au întrebat daca expresiile faciale pot identifica nationalitatea si cultura celui carele exprima. Abigail A. Marsh a demonstrat ca pot exista astfel de “accente" ale expresiilor facialecare apar în urma diferitelor emotii. Cercetatorii notau ca “diferentele culturale sunt intensificateîn timpul actului de exprimare a emotiilor". Prin urmare, “expresiile emotionale pot functiona calimbaj universal, fiind în acelasi timp unul cu accente regionale". Alte studii au încercat sa aratedaca expresiile faciale exprimate în timpul emotiilor, pe de o parte, reprezinta un limbajuniversal, iar pe de alta parte daca exista modalitati si cai unice de exprimare a emotiilor tinândseama de diferitele culturi.De exemplu, Izard era de parere în 1980 ca exista rezultate impresionante privinduniversalitatea a sase emotii fundamentale: bucuria, tristetea, furia, dezgustul, surprinderea siteama. Din moment ce toate fiintele umane cunosc aceste expresii si le atribuie aceeasiimportanta din punct de vedere al experientei , este rezonabil sa deducem ca acestea au o bazagenetica sau sunt programate." În 1988, Buck afirma ca “cercetarile privind comunicareaemotiilor si expresiilor faciale sugereaza ca apar anumite manifestari care sunt si corectrecunoscute pe scara larga în diferite culturi."Toate cele cinci modalitati senzoriale – vazul, mirosul, auzul, gustul, pipaitul, au organele desimt pe fata sau în apropierea ei. Din ele numai pipaitul poate fi întâlnit pe toata suprafatacorpului. Fata ramane sursa principala de informatie despre starile noastre emotionale – observându-ne fata ceilalti pot spune daca suntem fericiti, tristi, furiosi, surprinsi sau speriati.Uitându-se la fata noastra pot spune daca ne simtim dominati sau supusi. Oamenii ale caror sprâncene sunt coborâte sau îsi coboara linia sprâncenelor sunt priviti ca dominanti, în timp ceoamenii care au sprâncene ridicate sau si le ridica temporar sunt priviti ca supusi. Acesta esteunul dintre motivele pentru care femeile îsi penseaza sprâncenele – subliniindu-le si ridicându-le,femeile creeaza un semnal semi permanent al sumisiunii care pentru barbati se presupune ca esteatragator. Limbajul sprâncenelor ridicate si coborâte este larg raspandit. Foarte interesant este caexista parti ale lumii, inclusiv Africa si Asia , unde sprâncenele ridicate nu sunt interpretate ca unsemnal de sumisivitate.Cultura poate oferi un sens particular miscarii. De exemplu, o ridicare rapida a sprâncenelor sau bataia pleoapelor înseamna promptitudine, bunavointa în interactiune, dar în functie de cultura oconotatie de prietenie si ostilitate este adaugata în contextul comunicarii.Contactul vizual este un canal de mare relevanta în cunoasterea celuilalt si interpretareagândurilor, afectelor si a intentiilor sale. De exemplu, evitarea privirii unei persoane poate saînsemne (daca se priveste în alta parte) dispret, dezinteres etc. iar daca se priveste în jos – rusine,vinovatie, timiditate. Pe de alta parte, privirea insistenta poate semnifica pretuire, simpatie,interes.Contactul vizual are o mare variabilitate cultural - sociala. De exmplu, în societatile feudale, înspecial în cele imperial-asiatice, pentru oamenii de rând era indecent sau chiar interzis sa se uiteîn ochii nobililor si cu atât mai mult ai împaratului. Urme mai vagi sunt si astazi, inclusiv însocietatile democratice, unde a-ti înfrunta privirea cu seful nu e deloc recomandabil.si o intonatie ascendenta sau descendenta transmite mesaje importante. Un timbru descendenteste asociat cu declaratiile, siguranta si dominanta, în timp ce unul ascendent este caracteristic
 
întrebarilor, nesigurantei, sumisiunii. Totusi, lucrurile nu stau mereu asa. Daca vorbesti cu unaustralian, de exemplu, vom observa ca de multe ori afirmatiile sale suna a întrebare din cauzaintonantei ascendente. Prin urmare, opiniile sale mai putin sigure si mai putin categorice suntimportante pentru faptul ca reduc probabilitatea unui conflict. Totusi, din alte puncte de vedereaustralienii încep sa se afirme mai mult- cel putin femeile australiene. Cercetarile comparativearata ca în ultimii cincizeci de ani timbrul vocii femeilor din Australia a devenit mai jos. Vocile barbatilor si femeilor tind sa fie din ce în ce mai apropiate, ca frecventa vocala, si acest lucru seîntampla pentru ca femeile abandoneaza tonurile sumisive si încep sa se apropie de felul de avorbi masculin.Un loc aparte printre mijloacele de comunicare sonora nonverbala îl ocupa fluieratul. În afara de binele cunoscutele sale codificari utilizate în sport si în domeniul militar, fluieratul s-a dezvoltatsi ca limbaj alternativ, menit sa se substituie total vorbirii atunci când distanta dintre emitator sireceptor este prea mare. Cazul cel mai spectaculos este cel al obiceiului populatiei Guanche dininsulele Canare de a conversa prin fluieraturi pana la distante de cca 5 km. Astazi acest sistemneobisnuit de comunicare nu se mai mentine decat în insula La Gomera. De remarcat e faptul casemnalele nu codifica aici notiuni sau cuvinte, ci chiar sunetele limbii, ceea ce apropie aceastamodalitate de transmitere a informatiei de schema de principiu a functionarii telefonului.Daca în cadrul culturii sus amintite fluieratul era un gest normal, în societatile europenefluieratul pe strada, mai ales dupa reprezentantele sexului feminin, este considerat o insulta, saudaca nu, în orice caz, este privit ca un gest nepoliticos.O alta trasatura importanta a limbajului non-verbal este atingerea. S-a afirmat ca cea mai mare parte a societatilor evoulate nu sunt societati tactile. Cea mai mare parte a atingerilor verticaleimplica o persoana dominanta care atinge un subordonat dar se poate întampla si invers. Dacatânarul care tocmai fusese atins reactiona punînd la rândul lui mâna pe umarul sefului, acest gestar fi sugerat ca sunt mai egali decât sunt în realitate si ar fi putut ameninta autoritatea sefului. Înunele situatii, ca de exemplu plimbarile, oamenii cu un statut social înalt se supara la atingerilealtor persoane. De regula nu le place pentru ca stiu ca ele pot reduce autoritatea.Unele pot chiar jigni, deocarece comunicarea dintre oamenii de diferite culturi poate avea desuferit din cauza întelegerii gresite a acestui tip de limbaj. De exemplu, când Regina Elisabeta aII-a a fost în vizita în Australia în 1992, primul ministru australian, Paul Keating, a luat-o fara sase gândeasca de dupa umeri. Pentru multi britanici acest gest a fost ofensator iar presa britanicade scandal l-a poreclit pe Paul Keating “soparla din Oz". Cei mai multi australieni nu întelegeaude ce se facea atata scandal. Ei nu si-au dat seama ca pentru britanici acesta era un subiect foartedelicat. Gestul atingerii bratului sau al umarului pentru a exprima compasiune sau asigurare nueste permis în aceeasi circumstanta în toate societatile.Un alt exemplu pentru sustinerea aceleiasi idei este urmatorul : a fost un caz în care un lider sovietic, dupa o conferinta în SUA si-a manifestat prietenia dintre cele doua natiuni prinîmpreunarea mâinilor peste cap, un gest care pentru americani înseamna triumf.Ridicatul din umeri este în planul gesturilor eschivarea prin excelenta. Din acest motiv nu estedeloc surprinzatoare frecventa sa.În comunitatile unite unde oamenii îsi adreseaza constant cereri unii altora pentru favoruri sauinformatii si trebuie sa existe un mod de a refuza aceste cereri fara a se supara. Ridicatul dinumeri poate fi realizat în mai multe feluri, în functie de felul în care se combina diferitele salecomponente- înaltarea umerilor ridicarea bratelor, aratarea palmelor, ridicarea sprâncenelor siîntoarcerea capului. Felul în care oamenii combina aceste elemente depinde foarte mult demediul lor cultural de provenienta.

Activity (0)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Alina Micu liked this
Andreea liked this
Allice Morgen liked this
pustiu_mic liked this
Daniel Carare liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->