lui Israel este fără de rival: ,,[...
] Domnul, Dumnezeu
LUMINĂ LINĂ
PUBLICAŢIE TRIMESTRIALĂ – ANUL VI 2010 NR 3
.
REVISTA PAROHIEI COLONIA GĂTAIA
Director executiv: VALENTIN BUGARIU
Editorial:
Simbolul biblic în contextul comunicării
interumane
Parte a planului de învăţământ universitar,
comunicarea interumană îmbracă pentru învăţământul
teologic haina religiozităţii. Privită din latura semioticii,
comunicarea poate fi înţeleasă ca producţie şi schimb de
semnificaţii [1]. În acest sens produsul comunicării poate
fi utilizat cu succes de celelalte discipline din categoria
oratoriei sacre: catehetica şi
omiletica.
Comunicarea de succes se
realizează prin transfer de mesaje în
cadrul unei relaţii bipolare. La un pol
se află emiţătorul, iar la celălalt
receptorul, iar mesajul în cazul
nostru îl reprezintă simbolismul
religios prea puţin cunoscut de cei
care vor propovădui într-un fel sau
altul Cuvântul divin. Numărul,
culoarea în general creaţia lui
Dumnezeu sunt tot atâtea mesaje ce
aşteaptă să fie descifrate. ,,Unul”
este simbolul principiului unităţii
primordiale, al unicităţii demiurgice
(,,Unul este Dumnezeu”) continuă cu
structuri duale: materie-spirit,
Dumnezeu-diavol, şi urcă spre triade dinamice: Tatăl-
Fiul-Sfântul Duh sfârşesc prin a se organiza în tetrade:
pământ-cer-apă-foc. etc [2]. La rândul ei culoarea e plină
de semnificaţii religioase: Dumnezeu este numit ,,lumină
din lumină”. În general în arta creştină albul este
culoarea prin excelenţă a Fiinţei divine, albastrul e
culoarea Mântuitorului Iisus Hristos uşor vizibilă în
Pantocratorul fiecărei biserici ortodoxe, roşul, culoare a
Sfântului Duh, albul şi albastrul atribuit Fecioarei Maria
cea plină de inocenţă şi sacralitate.
În scurtul nostru excurs în simbologia creştină
ne vom opri la principalele simboluri care stau la baza
scrierilor noutestamentare. Lumina, sursă a vieţii,
principiu al binelui. Toate cosmogoniile o pun la
originea lumii: Fiat lux! Ea succede întunericului, ce
simbolizează haosul (post tenebros lux) [3]. Dumnezeul
meu, măritu-te-ai foarte./ Întru strălucire şi în mare
podoabă Te-ai îmbrăcat, cel ce Te îmbraci cu lumina ca
şi cu o haină”. (Ps. 103, 1-2). În cultul creştin biserica a
întrebuinţat de la începutul ei lumina la serviciile divine,
nu atât în scop de luminare, cât mai ales ca simbol,
fiindcă lumina simbolizează puterea supranaturală şi
dumnezeiască a religiei [4].
Simbolismul apei este străvechi, apa fără de
margini. Cultura apei apare la primii apologeţi creştini,
Tertulian spune: ,,Omule, trebuie să respecţi vârsta
înaintată a apelor, vechimea acestei substanţe! Respect-o
şi pentru că a avut cinstea de a fi locul în care se odihnea
Duhul divin, care o alesese dintre toate elementele [...].
Această apă de început a zămislit ce este viu pentru să nu
ne mirăm dacă, prin botez, apele sunt din nou dătătoare
de viaţă” [5]. În lucrările mai vechi de simbologie apa e
simbolul Sfintei Treimi, cele trei stări ale ei în natură:
lichidă, gazoasă şi solidă trimit la cele trei persoane
treimice: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Izvorul are o
semnificaţie aparte în lumea semideşertică a Noului
Testament, apariţia unui izvor în drumurile misionare
constituia o binecuvântare din partea lui Dumnezeu,
semn al renaşterii şi al vindecării spirituale. Dar izvorul
cunoaşte în tradiţia biblică şi în cea imediat următoare ei
o semnificaţie maternală şi maritală: Îngerul Domnului
prevesteşte pe Agar, slujnica lui Sarai şi a lui Avram că
va fi mamă lângă fântâna Beer-
Lahai-Roi (Fac. 16, 7-14), Iacov
o cunoaşte pe Rachila lângă o
fântână (Fac. 29-1-6). În ţara
Maidan, Moise îşi întâlneşte
viitoarea soţie lângă o fântână
(Ieş. 2, 11-22).
Grădina e o oază în care
omul încearcă să reproducă
chipul cosmosului, modelându-l
după dorinţa de multitudine şi
armonie [6]. Simbol al bogăţiei,
vieţii şi nemuririi, grădina
simbol al Sfintei Fecioare
cunoaşte o transformare radicală
de la blestemul pământului (Fac.
3, 17-19) la binecuvântare, în
spatele acestei transformări stă ,,un Dumnezeu
agricultor” care se foloseşte de tehnica agrară –Pilda
Semănătorului- pentru descoperiri spirituale. Grădina
este şi geneză a vieţii religioase, într-o astfel de grădină,
Mântuitorul se roagă pentru Sine, Apostoli şi lume. (Mt.
26, 39-44).
Cerul simbolizează tronul lui Dumnezeu (In. 66,
1; Mt. 5, 34), exprimă veşnicia, principiul activ: ,,Ce-i în
cer e veşnic; acolo-i locul bun; cu lumină, cu pomi şi cu
dulceaţă; acolo Dumnezeu e aproape” [7]. Din
etimologie, firmamentum ajunge sinonim cu caelum
,,cer”, denumind abia în literatura creştină, ,,boltă
cerească”. Derivarea lui firmamentum ,,cer, boltă
cerească” dintr-un verb (firmare) reductibil la radicalul
firm-, exprimând ideea de ,,tărie, solidaritate, rezistenţă”,
învederează concepţia primitivă despre ,,materialitatea”,
1
,,consistenţa” cerului, astfel spus, despre ,,cerul ca
acoperiş” [8].
Un cuvânt cu o bogată simbolistică este pomul,
copacul, cel din Rai ca mod de cunoaştere a binelui şi a
răului şi a vieţii. În vremea patriarhilor biblici, oamenii
aveau cultura copacului, stejarului. Legat de simbolul
înverzirii stă şi butucul, simbol al renaşterii spirituale.
Profesorul Grigore Brâncuş identifică ,,buturuga” cu
prăznuirea creştină a Naşterii Domnului, ,,Crăciunul”. În
societatea pastorală, buturuga aprinsă este indispensabilă
în nopţile de veghe ale sărbătorilor. Credinţa focului
nestins, a buturugii care arde continuu în noaptea
Crăciunului, este răspândită la aproape toate popoarele
din Europa [9].
Via-vinul-potirul (cupa) împărtăşaniei stau
împreună în tradiţia liturgică a Bisericii. Via la paleo-
creştini a fost identificată cu Arborele Vieţii. Efectul
vinului este ambiguu: înveseleşte
inima omului pe de o parte, dar
îngreunează trupul şi întuneca
mintea. Împărtăşania însă dă viaţă,
potirul este paharul mântuirii.
Creşterea viţei de vie este pusă în
legătură cu Procla, soţia lui Pilat.
Legenda a circulat în veacul al
XVIII-lea sub formă de manuscris:
,,Când a purces Pilat la cruce a zis
doamnei sale <<Să nu vii acolo>>,
dar ea n-a ascultat, ci îmbrăcându-
se cu o rochie s-a dus pe ascuns să
privească de departe, că dorea să
vadă pe Hristos cine este, că
nădejdia că doară Hristos este
neamul ei. Deci dacă împunse pe
Hristos cu suliţa în coaste, atuncea a împroşcat sângele şi
a stropit pe rochia doamnei lui Pilat, şi s-a lăţit sângele,
şi a alergat într-o vie sub un piersic, şi a săpat în pământ
de a îngropat-o, şi atunci viţa se făcu struguri” [10].
Element deopotrivă a vieţii biologice şi
spirituale, pâinea reprezintă hrana prin excelenţă, materia
pâinii este grâul al cări bob este însuşi Hristos care se
frânge în chip real în fiecare Cuminecare. Simbol al
muncii agricultorului, pâinea este simbolul lui Hristos,
care spune despre sine: ,,Eu sunt pâinea vieţii”. (In. 6,
35).
Tot simbol al lui Hristos este mielul pascal. Arta
primelor veacuri întruchipează sub chipul mielului pe
Fiul lui Dumnezeu. După tradiţia vechitestamentară
mielul de Paşti a fost un animal fără niciun defect,
mascul, în vârstă de un an. Paştile este, mai întâi, mielul
care-şi dăruieşte sângele [11]. Abia în anul 692, Sinodul
de la Constantinopol decide ca Iisus să fie reprezentat în
forma umană şi nu în cea de miel.
În Noul Testament Iisus este prezentat drept
Păstorul cel bun, una din principalele îndatoriri ale
păstorului cel bun este de a avea grijă de cei mici: Ce
părere aveţi?: Dacă un om are o sută de oi şi una din ele
se rătăceşte, nu le lasă el oare în munţi pe cele nouăzeci
şi nouă şi, ducându-se, o caută pe cea rătăcită? Şi dacă se
întâmplă s-o găsească, adevăr vă grăiesc că se bucură de
ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă care nu s-au
rătăcit. (Mt. 18, 12-13 şi urm.). Figura simbolică a
păstorului se asociază înţelepciunii, temerităţii,
cunoaşterii naturii, iniţierii în tainele cerului [12].
Expresie a durerii, doliului este bocetul, ,,vai”
este o interjecţie care exprimă regretul faţă de cineva sau
ceva (moartea unei persoane sau un eveniment dureros
din istoria evreilor). Bocetul este prezent în literatura
românească veche cu prisosinţă în cea religioasă. La
Dosoftei, în Psaltirea în versuri, ,,a se glăsi” este
sinonim cu ,,a jelui, a geme”: ,,Şi te glăseşti tare cu
marea când rege (P. V., p. 287). Tot la Dosoftei, în
Vieţile Sfinţilor, verbul în discuţie dezvoltă acelaşi sens:
,,Mult plâns ferească glăsându-să” (Dicţionarul
Academiei). Cu o colecţie de bocete se încheie clasica
lucrare a lui Simion Fl. Marian, Înmormântarea la
români (1893): ,,Nicio moarte nu-i amară/ Ca moartea
de primăvară,/ Pe-nfrunzitul
codrului,/ Pe ieşitul plugului.../
Moarte, moarte, rea mai eşti,/ Tu
acolo năzuieşti/ Unde tu nu
trebuieşti!/ Moarte-acolo-ai
năzuit/ Unde tu n-ai trebuit!/ Că
ţi-ai pus mâna pe masă/ Şi ne-ai
făcut larg prin casă/ Şi ţi-ai pus
mâna pe grindă/ Şi ne-ai făcut prin
tindă/ Şi ţi-ai pus mâna pe scară/
Şi ne-ai făcut larg pe-afară” [13].
Concluzii:
Scurtul nostru excurs în
simbologia biblică creştină
presupune descifrarea
principalelor simboluri prezente în Sfânta Scriptură.
Comunicarea interumană religioasă îşi propune
furnizarea de material simbolic oratoriei sacre: omileticii
şi cateheticii, dar şi orei de religie din şcolile din
învăţământul românesc. Am stăruit în chip deosebit
asupra câtorva: lumina, apa, grădina, cerul pomul
(copacul), via-vinul-potirul (cupa), pâinea, mielul,
păstorul şi bocetul.
Încercarea noastră se înscrie preocupărilor
deosebite ale semioticii în cadrul comunicării care
dezvăluie semnificaţiile deosebite ale cuvintelor, sub
raportul religiozităţii: numărul, culoarea şi simbolul
biblic întregesc înţelegerea mai bună a textului biblic.
BIBLIOGRAFIE
[1] John Fiske, Introducere în ştiinţele comunicării, Editura
Polirom, Iaşi, 2003, p. 16-19.
[2] Mirela-Ioana Borchin, Paradigme ale comunicării: limbaje
şi limbi, Editura Excelsior, Timişoara, 2001, p. 47.
[3] Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor religioase şi
arhetipurilor culturale, Editura Învierea, Timişoara, 2007, p.
237. (Se va prescurta în continuare Enciclopedia
simbolurilor...).
[4] Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină. Dicţionar
enciclopedic, Ediţia a II-a, Editura Învierea, Timişoara, 2005,
p. 223.
2
[5] Tertulian, Tratat despre botez, după Maurice Cocagnac,
Simbolurile biblice. Lexic teologic, trad. Michaela Slăvescu,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 51 (Se va prescurta în
continuare Simbolurile biblice...).
[6] Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor..., p. 240.
[7] Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare româneşti,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 80.
[8] G. I. Tohăneanu, Dicţionar de imagini pierdute, Editura
Amarcord, Timişoara, 1995, p. 155.
[9] Grigore Brâncuş, Vocabularul autohton al limbii române,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 137.
[10] Nicolae Cartojan, Cărţile populare în literatura
românească II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 38.
[11] Maurice Cocagnac, Simbolurile biblice..., p. 176.
[12] Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor..., p. 458.
[13] G. I. Tohăneanu, ,,Viaţa lumii” cuvintelor. Vechi şi nou
din latină, Editura Augusta, Timişoara, 1998, p. 39-40.
Pr. Valentin Bugariu
Consilierea psihopedagogică a adulţilor
(III)
Clientul este ajutat să identifice:
deprinderile necesare pentru rezolvarea problemelor sale
actuale ori a viitoarelor solicitări ale vieţii; deprinderile
pe care le deţine şi cum pot fi ele activate; deprinderile
ce trebuie achiziţionate şi pe care clientul nu le are.
- Stabilirea obiectivelor şi a programului de
consiliere în vederea formării deprinderilor de viaţă.
Punctele slabe ale clientului stau la baza obiectivelor
activităţii de consiliere.
- Realizarea efectivă a programului de
consiliere psihopedagogică – clientul învaţă cum să
procedeze în situaţii de viaţă diverse, achiziţionând
deprinderi necesare.
- Încheierea procesului de consiliere şi
asigurarea clientului că, la nevoie, poate reveni şi solicita
sprijin, ajutor şi îndrumare din partea consilierului.
Consilierea privind formarea deprinderilor de
viaţă ajută clienţii să înveţe să se adapteze cerinţelor
vieţii, devenind mai mulţumiţi, cu un tonus şi un
optimism care să le confere satisfacţie şi sentimentul
autorealizării şi al autoîmplinirii.
Bibliografie:
1. Ioan, Al Dumitru, Consiliere psihopedagogică, Ed.
Polirom, Iaşi, 2008
2. Septimiu Chelcea, Petru Iluţ, Enciclopedie de psihologie,
Ed Economică, 2003
3. Aurelia Marşieu, Consiliere. Teorie şi practică, Ed. UAV,
2005.
Prof. Maria Pavlovici-Pătruţ
Povestea vorbei:
COMÂND/COMANDA
La baza acestor dublete se află lat. commando
(commendo) ,,a încredinţa cu străşnicie”, alcătuit din
prefixul con- (com-) şi verbul mando ,,a da o
însărcinare”. În structura lingvistică a verbului compus
mando distingem rădăcina man- din manus ,,mână” şi
do, dare ,,a da”. Reflexul vechi, moştenit al lui
commando (commendo) este termenul popular, din ce
în ce mai puţin cunoscut mai ales în mediul urban,
comânda (cumânda) ,,a rândui pomenile cuvenite
mortului”, ,,a face praznice mortului”, altfel spus ,,a-l
încredinţa pe mort veşnicei lui pomeniri”. S. Fl.
Marian, Naşterea: ,,Ba, cele mai multe dintre
nevestele sterpe, în disperarea lor, că toată viaţa lor vor
rămâne astfel, [...] îşi iau în urma urmelor refugiu la
descântători şi descântătoare, vrăjitori şi vrăjitoare,
care, după credinţa lor, ştiu toate tainele, până chiar şi
cele mai ascunse şi, ca atari, trebuie numaidecât să le
ajute şi lor, ca să facă şi să aibă copii care să le fie
urmaşi, să aibă cui încredinţa averea, ca aceasta să nu
se irosească şi pustiiască, iar, după moarte, să aibă
cine-i comânda şi pomeni” (9-10). Devenită, după
obicei, substantiv, forma lungă a infinitivului
intitulează unul din capitolele monografiei sale
Înmormântarea (XXVII): Comândarea, care începe cu
această frază edificatoare: ,,După ce s-au întors toţi
petrecătorii de la ţinterim şi după ce s-a spălat fiecare
în chipul cum s-a arătat în capitolul XXIV, se face
comândarea, numită altmintrelea şi comând, praznic
sau pomană” (233).
3
 Quo Vadis, Domine?

Un flaut se tânguie Încotro ne ducem, Doamne,

Lung convoi de păcătoşi?
Un flaut se tânguie o femeie- Plini de patimi şi orgolii,
aiurează Noi călcat-am în picioare
Într-un balcon de singurătate şi Ce-a fost sfânt din moşi-strămoşi.
întrebări
Şi izvoare de iubire
Numai câţiva ani şi trece Am secat cu-a noastră ură
mileniul Şi zăbranic în privire
pe un drum lăturalnic Zilele Am întins peste măsură,
curg înapoi De-am căzut în nesimţire.
spre izvoarele lor? Te rugăm, e, Doamne Sfinte,
Pune stavilă pierzării
Ne vin prin eter c-o iuţeală dementă ştirile spaimei Şi din mlaştina uitării
despre oameni câini sau bizoni aţâţaţi Tu ne scoate la liman
Cain îl ucide pe Abel din nou Ne pândesc Şi ne dă mai multă minte!
vâlvătăile Ard vegetaţiile Prieteni ce se iubiră
se încolţesc unul pe altul C-am uitat aşa devreme,
Se înmulţesc ameninţările frica încolţeşte Planeta Prinşi de pofte şi de vânt,
imprevizibil şi rece Că Tu eşti Judecătorul
Rareori se mai aude un flaut în noaptea nemărginirii Sus, în ceruri, între îngeri
negând semnul nimicului Şi în toate pe pământ.

Un trist conum de nervi macină viaţa şi timpul Ion Albu (Berzovia)

Anghel Dumbrăveanu Ion Albu s-a născut în 9 februarie 1939, la Gherteniş. A

Artizan incontestabil, Anghel Dumbrăveanu caligrafiază
lumini şi arome somnolente, cu inteligenţă şi predispoziţie
livrească, într-un limbaj aproape indiferent la experiment,
diafan şi manierist. [...]
Instrumentist al înserării, poetul cultivă un ,,registru/de
năuceri cristaline” în versuri de o muzicalitate ,,romantic-
simbolistă”, reuşind ,,rafinamente în albastrul neverosimil”,
fără a avea nevoie de ,,rezerve de aripi”: ,,Îţi pierzi vremea în
preocupări laterale/ îmi spune un ontolog cu surâsul de nufăr/
puteai să dăruieşti aripi celor ce sufăr/ sau să-ţi dai însuşirile
unor mări integrale// Se auzise că sunt înţelept ca un bătrân
patriarh/ fără să ştie că mă joc în bobârnaci cu copiii/ că stau
toată ziua la pîndă să ameţesc fluturii viii/ că seara mă
mângâie pe tâmple câte-o femeie ca pe-un monarh// E mult
mai prielnic să stai în post cu cărţi sfinte/ să alergi cercul pe
drumul de ţară la Dobroteasa/ să ignori cursul de maieutică la
care vine mireasa/ dintr-un ţinut ştiut numai de cei ireali ageri
la minte// [...]
Miron Blaga
urmat şcoala elementară în localitatea natală, gimnaziul la
Berzovia, Şcoala Pedagogică din Timişoara, Facultatea de
Filologie la Institutul de trei ani din Cluj.
A activat ca învăţător la Gherteniş, apoi a fost încadrat în
postul de profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Berzovia,
unde, o perioadă a fost şi director.
Colaborări la ,,Flamura”, ,,Fruncea”, ,,Tinerii” (Reşiţa),
,,Foaia Oraviţei” (Oraviţa), ,,Almanahul Banatului”,
,,Renaşterea bănăţeană” (Timişoara), ,,Redeşteptarea” (Lugoj),
,,Tibiscus” (Uzdin, Serbia), ,,Timpul”, ,,Revista noastră”
(Reşiţa).
A fost cuprins în volumele colective: Botezul câmpiei cu
lacrimi de mătase, Uzdin, 1994, Primul lup de mare
(Centenarul Victor Vlad Delamarina), Editura Mirton,
Timişoara, 1996, Antologia poeziei în grai bănăţean, Editura
Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999, Grai şi suflet (antologie a
Cenaclului ,,Aurel Novac” din Bocşa), Editura Timpul, Reşiţa,
2002.
Aurel Turcuş

4
Urme din trecut: Reforma agrară din 1921 (I)

Folclorizarea sărbătorilor de peste an la În urma Marii Unirii, de la 1 decembrie 1918, în

românii şi sârbii din Banat (V) toate ramurile social-economice s-a înregistrat un curent
novator fiind adoptate o serie de măsuri menite să
contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti. Printre
La sârbi, Sfântul Nicolae reprezintă cel mai
acestea se numără şi legiferarea reformei agrare, în iulie
des întâlnit sfânt protector al familiei şi al casei.
1921, act ce răspundea unor imperative ale vremii,
Totodată, Sfântul Nicolae este sfântul protector al
printre care refacerea economiei naţionale şi implicit
Uniunii Sârbilor din România.
accelerarea dezvoltării ei. Tocmai de aceea, analizarea
Sărbătoarea religioasă Materiţeţe: Ziua
evoluţiei agriculturii româneşti interbelice nu se poate
mamelor este celebrată a doua duminică înainte de
face decât prin prisma urmărilor pe care le-a avut legile
Crăciun. Mamele şi femeile sunt legate de picior cu un
agrare din iulie 1921; şi aceasta cu atât mai mult cu cât
fular sau batic, copiii le urează praznic fericit iar copiii
este vorba de cea mai radicală,
care le dezleagă primesc dulciuri.
reformă agrară, dintre cele
Sărbătoarea religioasă
înfăptuite, în vreo ţară a
Deţinţi – Ziua copiilor este
Europei, după primul război
celebrată în duminica a treia
mondial
înainte de Crăciun. Înainte sau
În 30 iulie 1921 după
după venirea de la Liturghie,
ce cu câteva zile mai înainte-
părinţii îşi leagă copiii simbolic cu
17 iulie- fusese definitivată şi
o curea de mâini sau de picioare şi
Legea pentru reforma agrară
cu cealaltă parte a curelei de scaun
din Transilvania, Banat,
sau masă. Acest lucru
Crişana şi Maramureş a fost
simbolizează strânse legături
adoptată votată cea pentru
familiale: unitatea, pacea,
vechea Românie. Cu aceasta
respectul şi dragostea.
s-a încheiat aşa-numita etapă a
Sărbătoarea religioasă
legiferării reformei agrare, ce
Oţi – Taţii se prăznuieşte în prima
a durat aproape patru ani.
duminică înainte de Crăciun. Taţii
Se poate remarca, că
sunt legaţi şi felicitaţi iar când sunt dezlegaţi împart
în Banat exproprierea s-a făcut pentru cauza de utilitate
dulciuri copiilor.
publică, spre deosebire de vechea Românie unde se făcea
O altă sărbătoare sârbească familială este
pentru cauza de utilitate naţională. Obiectivele urmărite
Tuţindan. Cu două zile înainte de Crăciun se taie şi se
prin expropriere erau: sporirea şi completarea
frige carnea pentru Crăciun. De obicei se taie porcul şi se
proprietăţilor rurale ori a izlazurilor şi pădurilor
pregăteşte friptura de curcan, gâscă şi cocoş. Obiceiul
comunale, înlesnirea dezvoltării industriei naţionale,
tăierii acestora a rămas probabil de la cultul păgân legat
uşurarea traiului din oraşe etc. Referitor la moşii este
de sacrificiu. Biserica a acceptat acest obicei şi l-a
necesar să precizăm că cea mai mare parte a lor era
binecuvântat. Copiii nu trebuie bătuţi în această zi ca să
supusă exproprierii parţiale, cota fixată oscilând în
nu fie răi şi plini de bube tot anul.
funcţie de anumite criterii.
În Banatul de munte, atât românii cât şi sârbii
Preţul terenurilor expropriate se fixa pe iugăre
sărbătoresc praznice prin care cinstesc Sfântul ocrotitor
cadastale pe categorii şi calităţi de pământ. El se
al casei şi al familiei.
determină prin următoarele elemente de apreciere: preţul
O sărbătoare specifică Banatului (la români şi
de vânzare a pământului în localitate sau vecinătate în
la sârbi) este nedeia sau ruga. Ca specificitate etnia sârbă
anul 1913; preţul de arendare în regiune capitalizat cu
mai are: ceaunul de aur (în luna august); ziua văduvii;
5%; evaluarea făcută de instituţiile de credit; venitul net
cumăcitul. Este demn de reţinut că la aceste sărbători,
la iugărul cadastral, impozitul funnciar. În nici un caz
obiceiuri, locuitorii satelor clisurene, poartă costumul
însă preţul nu poate depăşi pe cel din 1913. Stabilirea
tradiţional.
preţului se făcea în lei socotindu-se leul egal cu coroana.
Farsangul (fasancul) la etnia sârbă, are în
Excepţie se făcea în cazul pământului destinat înfinţării
general aceleaşi conotaţii satirice, aceleaşi interpretări,
ori completării păşunilor comunale, când leul se
etape, scop şi durată. Are şi câteva particularităţi: măştile
considera egal cu două coroane.
prinţilor, prinţesei, reginei balului sunt mai expresive;
satirizează mai ales problemele, necazurile, greşelile lor;
Prof. Ioan Traia
mai rar se îmbracă costumul popular; la bal horele sunt
conduse de fete; au formaţiile lor muzicale cu repertoriu
sârbesc.
Pr. ic. stavr. Iliia Pavlovici-Pătruţ
5
 Hristos împărtăşit copiilor
Grupa de cateheză:
Alexandra Ulrich, cls. a III-a, Ascanio Gherban,
cls. a III-a, Denis Maier, cls. a IV-a, Ileana Betyo, cls. a
IV-a, Lucas Ulrich, cls. a V-a, Diana Betyo, cls. a VI-a,
Marica Betyo, cls. a V-a; Alexandru Ivănescu, cls. a VI-
a, Alexandru Sturza, cls. a VII-a.
Cateheza:
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Pe 29 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea
Sfântului Ioan Botezătorul cu prilejul amintirii sfârşitului
pământesc al sfântului.
Sfânta Scriptură a Noului Testament se deschide cu
viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul
prooroc al Vechiului Testament, în duhul şi puterea lui
Ilie. [1]. Evangheliştii sinoptici, Matei, Marcu şi Luca
amintesc crâmpeie din viaţa Botezătorului. Sfântul Ioan
s-a născut (cca. 7 î. Hr.) [2] în familia preotului Zaharia
şi a soţiei sale, Elisabeta; a crescut în pustia Iudeii (Lc.
1, 80), unde a primit chemarea profetică în cca 27 d. Hr.
(Lc. 3, 2).
Familia Sfântului Ioan este consemnată în paginile
Noului Testament din ,,zilele lui Irod” (Lc. 1, 5) adică
din timpul lui Irod cel Mare care a domnit peste
Palestina între 714-750 u. c.. Tatăl era Zaharia care s-ar
traduce prin ,,Dumnezeu îşi aduce aminte” (II Reg. 14,
19). Regele David a împărţit preoţimea pentru săvârşirea
cultului la templu în 24 de clase (I. Cron. 24, 10) Zaharia
a aparţinut cele de-a opta, serviciul la templu dura pentru
fiecare clasă preoţească o săptămână. [3]. Elisabeta era
din fetele lui Aron, tălmăcirea numelui său ar fi
,,Dumnezeul jurământului”. Ajunşi la bătrâneţe, deşi au
fost drepţi în faţa lui Dumnezeu nu au avut copii. Vestea
mult aşteptată este dată de îngerul Gavril, lui Zaharia în
templu, rugăciunea lui Zaharia ,,a fost auzită” (Lc. 1,
13).
Sfântul Ioan Botezătorul a avut o atitudine de
condamnare radicală a rânduielii existente în Israel;
,,securea”, a spus el, ,,a fost înfiptă la rădăcina pomilor”
(Mt. 3, 10). El a demascat pe liderii religioşi ai
poporului, condamnă păcatele vremii printre care
adulterul şi îndeamnă poporul la pocăinţă instituind şi un
botez al pocăinţei.
Predica lui se reduce la un singur cuvânt: pocăinţă
adică părere de rău pentru păcatele săvărşite şi hotărâre
de neclintit de a trăi după perceptele morale ale lui
Dumnezeu consemnate în Cele zece porunci. Din
Evanghelia de la Matei aflăm că Sfântul Ioan nu numai
că a predicat pocăinţa, dar şi-a însuşit această stare prin
traiul de zi cu zi. Îmbăcămintea şi mâncarea lui Ioan
arată pocăinţa: îmbrăcăminte din păr de cămilă şi miere
sălbatică (Mt. 3, 4). Mai multe date despre pătimirea
Sfântului Ioan le avem din Tradiţia bisericească:
Martorul lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul a fost
înaintea Domnului, nu numai cu naşterea sa, dar şi cu
moartea sa. Şi, precum Domnul Hristos a pătimit pentru
păcatele oamenilor, tot aşa şi Înaintemergătorul Său a
îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui
Irod.
Şi aceasta a fost aşa: Irod, care se numea Antipa, fiul
lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a
luat, mai întâi de soţie, pe fiica lui Areta, împăratul
Arabiei, şi a petrecut cu ea mai multă vreme. Dar,
aprinzându-se de patimă pentru Irodiada, soţia fratelui
său, Filip, a alungat pe soţia sa legitimă şi a luat-o pe
aceasta, împotriva legii, făcându-se răpitor, desfrânat şi
amestecător de sânge.
Deci, pentru o nelegiure de aceasta, Ioan Botezătorul,
păzitorul Legii lui Dumnezeu şi propovăduitorul
pocăinţei, îl mustra, pe faţă, pe Irod, înaintea tuturor, şi-i
zicea: ,,Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip,
fratele tău”. Irod, nesuferind mustrările Proorocului şi
îndemnat de Irodiada, care plină de mânie, voia să-l
ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod, însuşi, care ştia
pe Ioan, că este bărbat drept şi sfânt, încât, de multe ori,
îl asculta cu plăcere, luând aminte la cuvintele lui, şi se
temea de popor să-l ucidă, Irod a poruncit, totuşi să-l
prindă şi să-l închidă în temniţă. Luni şi luni de zile a
zăcut Sfântul Ioan în temniţă, la palatul lui Irod de la
Maherlus, lângă Marea Moartă. Şi fiind cercetat de
ucenicii săi, Ioan îi întărea în vestirea lui Mesia, care
venise în lume, trimiţându-i pe ei să-L vadă şi să-L audă,
aşa cum spune Evanghelia. A venit, însă, o zi când
netrebnica şi viclena femeie a putut să-şi împlinească
gândul cel nelegiuit.
Sosind ziua naşterii sale, Irod a poruncit să se facă
ospăţ mare, la palatul său Maherus, acolo unde, în
temniţă, îşi ducea zilele Sfântul Ioan Botezătorul. Şi
mult s-a veselit Irod, împreună cu sfetnicii săi, cu
dregătorii şi cu toate căpeteniile regelui Galileii, cu
mâncăruri scumpe şi vinuri alese. Iar pentru ca
petrecerea să fie şi mai deplină, au fost aduşi cântăreţi
vestiţi şi dănţuitoare tinere, să le desfete ochiul şi auzul.
La acest ospăţ, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând şi
6
plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu el, acesta i-a
făgăduit, ameţit de băutură, că-i va da orice, îi va cere,
până chiar la jumătate din împărăţia sa. Neştiind ce să
ceară Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Şi Irodiada şi-a
sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. S-
a tulburat tiranul, dar, din gura sa, sugrumată de patimă,
a ieşit poruncă să se taie capul lui Ioan Botezătorul. Şi
capul sfântului a fost tăiat în temniţă şi adus, pe o tipsie,
Salomeei, iar ea l-a adus mamei sale. O tradiţie spune că
Irodiada a poruncit slugilor să îngroape capul acesta într-
un loc ascuns şi departe de trup, temându-se ca nu
cumva, capul, alipindu-se de trup, să învieze Sfântul şi
să-i fie din nou glas de mustrare.
Şi aşa s-a sfârşit muceniceşte Sfântul Ioan Botezătorul,
la porunca unui rege împătimit şi a unei femei nelegiuite,
apărând legea lui Dumnezeu şi
învrednicindu-se de multe cununi
întru Cereasca Împărăţie, ca un
feciorelnic, ca un vieţuitor în
pustie, ca un învăţător şi
propovăduitor al pocăinţei, ca un
prooroc, ca un Înaintemergător şi
Botezător şi ca un mucenic. Cu ale
Căruia sfinte rugăciuni, şi pe noi, la
calea adevăratei pocăinţe, să ne
povăţuiască şi Împărăţiei Cereşti să
ne învrednicească Hristos
Milostivul, Domnul şi Dumnezeul
nostru, Căruia I se cuvine slava,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul
Sfânt, în veci! Amin. [4].
Bibliografie:
[1] Iuliu Olariu, Manual exegetic la
Sfânta Scriptură a Testamentului Nou.
Sinopticii, vol. I, Tipografia Diecezană,
Caransebeş, 1894, p. 32.
[2] J. D. Douglas şi colab., Dicţionar
biblic, Editura ,,Cartea creştină”, Oradea, 1995, p. 580.
[3] Iuliu Olariu, Manual exegetic..., p. 422.
[4] Proloagele, vol. II, Diortosite şi îmbogăţite de Arhim. Dr.
Benedict Ghiuş, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, p. 1003-
1004.
Mic dicţionar religios:
1. prooroc = profet, cel ce spune dinainte cele ce
nu se cunosc, sau cele ce au să se întâmple în viitor. El
este trimisul şi unsul lui Dumnezeu şi vorbeşte în numele
Lui. Proorocul este inspirat de Dumnezeu ca să
vorbească, sau să scrie, cele despre voia şi planul Lui. (II
Tim. 3, 16).
2. sinoptic = termen care a fost adoptat de exegeţii
moderni pentru a explica ,,armoniile” sau asemănările
izbitoare ale unor părţi sau fapte dintre primele trei
Evanghelii, cele după Matei, Marcu şi Luca.
Material realizat pentru ora de cateheză
parohială de
Pr. Valentin Bugariu
Restituiri:
O publicaţie creştinească, ,,Biserica
Ortodhoxă Română”
Titlul complet al publicaţiei este ,,Biserica
orthodoxă română. Jurnalu periodicu ecleziasticu”,
apărută la Bucureşti.
Biblioteca Judeţeană Timiş are din această
revistă numerele din anul al II-lea de apariţie, respectiv
12 numere din 1875/1876, din anul al IV-lea, respectiv
12 numere din 1877/1878, iar din anul 1934 deţine un
volum incomplet având doar paginile 575 până la 720.
Publicaţia se adresează în
primul rând preoţilor, teologilor,
dar şi credincioşilor mireni.
Din volumul pe anul al IV-
lea, de la 1 octombrie 1877 până în
septembrie 1878 se pot distinge
capitole deosebit de interesante:
,,Partea literară”, ,,Partea istorică”,
,,Partea omiletică”, ,,Patristica”,
,,Vorbirile preotului de sat către
poporenii săi”, ,,Cărţi pastorale”,
,,Partea morală”, ,,Partea practică”,
,,Priviri contimporene”, ,,Chronica
ecleziastică”, ,,Statistica
ecleziastică”.
Subiectele prezentate sunt
la fel de atrăgătoare: Creştinismul
în Dacia şi creştinarea românilor,
Despre Sfântul Niceta Românul,
Despre martiri, acestea cuprinse în
,,Partea istorică”.
În ,,Partea literară” se pot
citi subiectele Fructele
creştinismului în ordinea morală şi Fructele
creştinismului în ordinea intelectuală.
În ,,Partea morală” este articolul Despre
creştinism şi Mântuitorul lumei, o cugetare a lui
Napoleon Bonaparte despre credinţa creştină şi Iisus
Hristos; împăratul îşi exprimă admiraţia şi evlavia
vorbind de Mântuitorul nostru, Mahomed, Confucius au
fost legiuitori dar nu sfinţi, pe când Iisus este Fiul lui
Dumnezeu, îşi continuă meditaţia geniul corsican.
Paginile revistei sunt bogate în subiecte de
istoria bisericii noastre – se remarcă faptul că istoria
poporului nostru este legată de credinţa sa creştin-
ortodoxă; biserica a răspândit lumina cunoaşterii la
oamenii din popor, şi tot ea a apărat neamul nostru în
vremuri de restrişte până când ne-a adus la bine prin
nădejdea în mântuire.
Prof. Horia Musteţi,
Biblioteca Judeţeană Timiş
7
Meditaţia zilei:
Preşul bunicii
Într-o zi am urmărit la televizor un caz
interesant. În eparhia Giurgiului, într-un sat oarecare, un
tânăr preot încerca să facă ceva pentru înfrumuseţarea
bisericii parohiale, dar se izbea de rezistenţa enoriaşilor.
Nimeni nu a venit să-l ajute să facă o curăţenie generală
a bisericii. S-a apucat, împreună cu preoteasa, să spele şi
să aranjeze. Fiindcă a găsit acolo preşuri vechi şi rupte,
le-a adunat şi le-a depozitat în magazia de alături. A
făcut cum a făcut şi a cumpărat nişte preşuri noi, de toată
frumuseţea şi le-a aşternut în biserică. A curăţat
sfeşnicile, icoanele de praf, de ceară, de funingine. La
sfârşit, biserica era de nerecunoscut. Vestea s-a dus
repede în sat. Oamenii au sărit ca arşi. Noul preot îşi
permisese să facă ceea ce nimeni nu îndrăznise până
atunci. Deranjase preşurile vechi, ba chiar le scosese din
biserică. Asta depăşea orice limită! O bătrână de peste 70
de ani îi striga bietului
preot: ,, - Preşul pe care l-a
pus bunica mea acolo în
biserică n-ai tu dreptul să-l
schimbi. Lasă-l acolo până
o putrezi, că ea l-a pus cu
mâna ei!” Bătrânei i se
alăturau ceilalţi din grupul
masiv ce protesta împotriva
preotului. S-au făcut
reclamaţii la episcopie
semnate de către toţi
locuitorii satului, în care se
cerea, pur şi simplu,
schimbarea preotului.
Episcopia găsea o soluţie
menită să mulţumească pe cei mulţi: suspendarea
preotului pentru o lună pentru lipsă de tact pastoral.
Ciudată sentinţă!
Am rămas cu un gust amar văzând aceasta
situaţie penibilă şi am mulţumit lui Dumnezeu că nu mi-
a dat asemenea enoriaşi!
Iisus Învingătorul
Am găsit pe internet un text interesant, pe care-l
redăm mai jos, sperând că ne este de folos tututor: ,,
Iisus a fost cel mai mare OM din istorie… N-a avut
servitori, şi, totuşi, I se spunea Stăpân...; N-a avut
diplomă, şi, totuşi, I se spunea Învăţător; N-a avut
medicamente, şi, totuşi, I se spunea Vindecător; N-a avut
armată, şi, totuşi, se temeau de EL; N-a câştigat niciun
război, şi, totuşi, a cucerit lumea; N-a comis nicio crimă,
şi, totuşi, L-au răstignit; A fost înmormântat, şi, totuşi,
trăieşte şi azi!”
Pr. prof. dr. Alexandru Stănciulescu Bârda
Cronica parohială:
o Donaţie în parohie. Cu prilejul Învierii
Domnului a fost donat Sfintei biserici un rând de
veşminte liturgice. Dintr-o regretabilă eroare nu a fost
menţionat numelei unei donatoare, aceasta este d-na
Viorica Borza cu suma de 100 lei. Regretăm şi sperăm să
îndreptăm pe cât se poate greşeala făcută.
Redacţia
Cu prilejul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt
au fost donate biserici un nou rând de veşminte.
Binefăcătorii noştri au fost: Diana Bucure – Sas şi
Marica Sas – 50 E; Paul Gheţa – 100 lei; Floare Drăgan
– 100 lei; Vasile Gheţa – 100 lei; Doina Minda – 100 lei;
Maria Ifrim – 100 lei. Le mulţumim şi pe această cale.
Dumnezeu să le răsplătească fapta cea bună.
o Premii. În urma concursului ,,Crezul meu”,
următorii copii au fost evidenţiaţi de Patriarhia Română:
Alexandra Ulrich, Lucas Ulrich, Denis Maier şi
Alexandru Ivănescu.
o Slujiri liturgice. În
ultima vreme, preotul Valentin
Bugariu a slujit Sfânta
Liturghie în parohia Berecuţa,
filia Mănăstire (4.06), Maşloc,
filia Remetea Mică (20. 06),
Percosova (7.08) şi Taina
Sfântului Maslu în parohia
Clopodia (30.05) şi Ferendia
(8.08).
o Noi publicaţii. Am
primit la parohie următoarele
reviste locale: ,,Suflet nou”
(Comloşu Mare), nr. 2, 3, 4,
5/2010, ,,Cenăzeanul” (Cenad),
nr. 1, 2/2010 şi ,,Vatră nouă”
(Giarmata Vii), nr. 116, 117, 118, 119/2010; ,,Vatra
satului” (Ferendia), nr. 19/2010.
o Cărţi. La biblioteca parohială am achiziţionat
volumul Viaţa monahală din judeţul Timiş, scris de
Nicolae şi Eduard Magiar, Ed. Învierea, Timişoara,
2010, 249 p..
o Presă. În ultimul timp, preotul Dvs. a publicat
articolul Catehizarea copiilor (II) în revista ,,Suflet
nou”, nr. 3, p. 2.
COLEGIUL DE REDACŢIE:
Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. Ioan
Traia, Pr. Iliia Pavlovici-Pătruţ
Pr. dr. Valentin Bugariu (coordonator)
ISSN: 2066-7396
Redacţia: Gătaia, Str. Avram Iancu, nr. 1/A,
tel. 0729145610, cod postal: 307185, jud.
Timiş,
http://luminalinacoloniagataia.blogspot.com/
e-mail: parohia_colonia_gataia@yahoo.com
8