You are on page 1of 22

Scoala……………..

Limbajul vestimentar în afaceri

Nume professor……………. Nume elev…………………………….

Coordonator……………….. Clasa…………………………………..
ARGUMENT

Ca vorbitori ai unei limbi suntem în acelaşi timp “producători” şi “consumatori”ai


acesteia. Într-un sens, acesta este şi cazul codului vestimentar, “limbajul” vestimentaţiei:
ne îmbrăcăm într-un anumit fel şi astfel trimitem mesaje către alţii; percepem cum alţii
sunt îmbrăcaţi şi astfel primim mesaje de la ei. Dar nu există nici o diferenţă: nu suntem
noi cei care producem semnele.
Comunicarea a fost definită de-a lungul timpului în nenumărate feluri; de fapt, în
cercetările de comunicare de astăzi, un subiect defineşte ceea ce este comunicarea. O
vedere de ansamblu arată comunicarea ivindu-se atunci când un organism răspunde unui
stimul care este la un anumit nivel, simbolic. Limbajul poate fi determinat ca fiind un
sistem de comunicare prin semnale, în cadrul unei limbi sau în afara ei. În privinţa naturii
limbajului, doctrinele cele mai rezistente au fost cele care, după modelul lui Aristotel, au
văzut în limbaj un instrument de comunicare menit să informeze asupra stărilor lumii.
Îmbrăcămintea, în măsura în care este rezultatul unei alegeri personale, ogindeşte
personalitatea individului, este un fel de extensie a eului şi, în acest context, comunică
informaţii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor
din jur. Îmbrăcămintea se poate folosi pentru a crea un rol. Aceasta poate marca statutul
social real sau pretins. Ca regulă generală, ţinuta conservatoare şi protocolară în stil
occidental nu ridică probleme nicăieri în lume.
Ţinuta de afaceri standard, este practic obligatorie şi în mediile de afaceri din
Europa Occidentală şi S.U.A. În cultura asiatică, în particular, în China şi Japonia,
costumul şi cravata sunt austere şi de culoare închisă. În unele ţări islamice, bărbaţilor le
este interzis să poarte pantaloni scurţi. Pe plajele Libanului, destule femei din lumea
arabă intră şi în mare fără să se dezbrace.
Comunicarea prin ceea ce se numeste moda este la fel de vasta si complexa ca
insasi definitia si conceptul de moda. Trebuie intelesi toti parametrii in functie de cultura
sau de deschiderea la care ne raportam. Altfel riscam sa ne formam idei si pareri
preconcepute despre ceea ce s-a dorit sa ni se comunice.
În ce proporţie poate vestimentaţia influenţa rezultatul unei întâlniri, atingerea sau
nu a rezultatului propus? E greu de spus, dar în mod cert influenţează felul în care aceasta
demarează, scriu specialiştii citaţi de money.ro. Mai ales în mediul de afaceri,
îmbrăcămintea are rolul de a identifica rapid „jucătorii“ aflaţi în faţa unei tranzacţii de
business, pentru ca apoi să se dizolve în fundal: sugerează sau stabileşte nivelul de succes
şi autoritate al fiecăruia, vorbeşte despre experienţa profesională, despre statutul
financiar.
Vestimentaţia este unul dintre cele mai influente mijloace de comunicare
nonverbale pe care le avem la dispoziţie. Interesant este că studiile legate de acest tip de
comunicare şi, implicit, despre prima impresie pe care o facem celor din jur, au putut
cuantifica rolul aspectului exterior (vestimentaţia şi limbajul corporal) – 55%. Asta în
comparaţie cu cele 38 de procente ale vocii şi cele 7 ale conţinutului propriu-zis al
mesajului. Pe de altă parte îmbrăcămintea, oricât de frumoasă sau adecvată, nu
compensează pentru lipsa de talent, ambiţie, profesionalism sau cunoştinţe.
Felul în care arătăm ne poate deschide o uşă ; ceea ce ştim ne ajută să rămânem
în încăpere. Pentru vestimentaţia profesională unitatea de măsură este adecvarea la ocazie
şi partenerii de discuţie. Factorii care dau măsura acestei adecvări sunt stilul, codul
vestimentar, culorile şi accesoriile. Stilul vestimentar este un element foarte personal şi
internalizat, o semnătură personală.
De pildă, o femeie care se regăseşte în stilul casual va purta un minimum de
accesorii şi se va îmbrăca mai curând într-un costum cu pantalon şi probabil va fi tunsă
scurt sau va avea părul aranjat cu naturaleţe; în schimb, o femeie care preferă un stil
clasic, va opta pentru un set asortat de cercei şi colier, purtaţi la un taior sobru, cu părul
strâns într-un coc, spune Markovits. Fiind o reflexie a personalităţii şi gusturilor stilul
vestimentar dă partenerilor de discuţii indicii despre temperamentul sau stilul de viaţă al
persoanei respective prin factori atât de mărunţi precum texturile, culorile sau
imprimeurile alese, tipul de accesorii şi felul în care acestea sunt purtate.
Vestimentaţia tinde să fie un criteriu important de evaluare a angajaţilor în cadrul
organizaţiilor. Există organizaţii în care vestimentaţia este impusă prin anumite
regulamente interne pe care fiecare angajat trebuie să le respecte. De asemenea, sunt şi
organizaţii în care nu există cerinţe formale în ceea ce priveşte vestimentaţia angajaţilor.
Vestimentaţia tinde să fie un criteriu important de evaluare a angajaţilor în cadrul
organizaţiilor. Există organizaţii în care vestimentatia este impusa prin anumite
regulamente interne pe care fiecare angajat trebuie sa le respecte. De asemenea, sunt si
organizatii in care nu exista cerinte formale in ceea ce priveste vestimentatia angajatilor.
Indiferent de tipul de organizatie in care oamenii activeaza, un lucru insa este cert:
modul în care oamenii se îmbracă, tipul de vestimentaţie pe care îl adoptă la serviciu
comunică informaţii despre ceea ce sunt oamenii şi despre ceea ce vor să pară că sunt.
Chiar dacă tindem să fim de acord cu expresia „important este cum gândim şi nu
cum ne îmbrăcăm", în viaţa de zi cu zi vestimentaţia joacă un rol important în percepţia
persoanelor. Un renumit consultant în domeniul managementului şi dezvoltării resurselor
personale, Richard Denny, susţinea într-o lucrare a sa că, deşi oamenii au dreptul sa
adopte orice forma de imbracaminte doresc, ei trebuie totusi sa faca distinctia intre munca
si distractie si sa-si adapteze vestimentatia „atmosferei de afaceri create de patronul lor".
Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale, influentănd
stima de sine a celor care le poarta si, de asemenea, modul in care ceilalti se comporta
fata de noi.
Pentru orice manager gestionarea impresiei pe care subordonatii si-o formeaza
despre el este o conditie importanta pentru succes, vestimentatia reprezentănd un
important mijloc de management al impresiei.
In interactiunile cotidiene, oamenii se informeaza unii despre ceilalti utilizand o
serie de mijloace care le sunt accesibile despre persoanele cu care intra in contact,
deducănd din acestea anumite caracteristici ale persoanei, care nu sunt direct observabile.
Altfel spus, pe baza a ceea ce se vede tragem concluzii despre ceea ce nu se vede.
Vestimentatia face parte din categoria informatiilor accesibile despre o persoana. Pe baza
informatiei oferite de imbracaminte, oamenii trag concluzii in legatura cu statusul social
al persoanelor, caracterul sau chiar competenta acestora.
Modul în care o persoană se îmbracă contribuie la ceea ce în psihosociologie se
numeşte „efectul primei informaţii" (primacy effect). Acesta constă în influenţa exercitată
preponderent de primele informaţii primite, comparativ cu cele ulterioare, datorită
procesării mesajului în funcţie de acestea.
Interviurile de angajare, primele contacte cu colegii şi sefii la un nou serviciu
constituie situaţii sociale în care efectul primei informaţii poate avea o mare importanţă
asupra modului în care un angajat va fi apreciat.
Vestimentaţia organizaţională este privită ca un indicator al influenţelor atât din
interiorul organizaţiei, cât şi din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. De
asemenea, în interiorul unei organizaţii există atât presiuni formale - care îşi au expresia
în codurile şi regulamentele interne -, cât şi presiuni informale - care îşi au expresia în
anumite modele care se pot impune la un moment dat într-o organizaţie, în vederea
adoptării unui anumit tip de vestimentaţie.
Există trei dimensiuni ale vestimentaţiei organizaţionale:
1. Atributele vestimentaţiei - constau în culorile, materialele şi stilul
vestimentaţiei;
2. Omogenitatea vestimenţională - se referă la gradul de variaţie în ceea ce
priveşte vestimentaţia, printre membrii aceleiaşi organizaţii;
3. Diferenţierea - se referă la gradul de diferenţiere a vestimentaţiei angajaţilor
dintr-o organizaţie în raport cu vestimentaţia persoanelor din afara organizaţiei.
Daca intr-o organizatie strategia organizationala promovata de top management
merge pe ideea diferentierii interne intre departamentele reprezentative ale organizatiei,
criteriul „omogenitatea vestimentatiei" (in sensul de omogenitate stratificata) devine
foarte important. Acesta se traduce prin vestimentatii diferite pentru angajatii unor
departamente diferite.
De asemenea, in cazul in care strategia vizeaza diferentierea organizatiei fata de
alte organizatii concurente, criteriul „evidentiere prin vestimentatie" primeaza. Aceste
dimensiuni ale vestimentatiei in organizatii pot fi observate si in viata de zi cu zi.
Bancile, companiile multinationale etc. opteaza, atăt in interior, căt si in exterior,
pentru vestimentatii specifice, care sa permita pe de o parte o mai buna definire a
rolurilor in interior, iar pe de alta parte - o mai buna diferentiere a organizatiei lor in
exterior. De aceea, regulamentele de ordine interioara din cadrul acestor tipuri de
organizatii includ si norme clare in ceea ce priveste vestimentatia angajatilor din cadrul
diferitelor departamente.

• Atributele vestimentatiei: Culorile

Alegerea unei culori pentru vestimentatia organizationala are la baza informatia


simbolica pe care o trasmit culorile. Se poate adauga ca semnificatiile transmise de culori
sunt definite socio-cultural. Unii autori sustin ca, spre exemplu, albastru sugereaza
demnitate sau rosu sugereaza afectiune, organizatiile optand pentru anumite culori ale
vestimentatiei angajatilor, in functie de semnificatia sociala a acestora: culoarea maro
folosita la uniformele UPS sugereaza incredere. In mod similar, spitalele folosesc
culoarea alb pentru a sugera puritate si curatenie, iar organizatiile politiste utilizeaza
culori inchise pentru a sugera putere.

Culorile influenteaza si ele comunicarea. Ele evidentieaza atitudinea omului fata


de viata si fata de cei din jur.
Corelatia culoare – personalitate
Culoarea vestimentatiei folosita de catre manager ne comunica o serie de lucruri
despre acesta.
Culoarea Informaţie
Rosu - om plin de sentimente

Roz - imi place sa iubesc, sa fiu iubita si sa am grija de altii

Portocaliu - sunt organizat si hotarat sa-mi realizez planul

Galben - doresc sa discutam

Verde - imi place schimbarea

Bleu - sunt inventiv

Bleumarin - imi place sa fiu sef si sa dau ordine

Negru - stiu foarte bine ce am de facut

• Ce comunica culoarea vestimentatiei?

Semnificatia culorilor poate fi diferita in alte culturi. De exemplu: in timp ce in


Europa negrul este culoarea tristetii, in China si Japonia albul inseamna tristete.
Culorile calde (rosu, portocaliu, galben) favorizeaza comunicarea iar cele reci
(gri, verde, albastru) o inhiba. Comunicarea se desfasoara greoi si in cazul monotoniei
sau varietatii excesive de culori.

• LIMBAJUL VESTIMENTATIEI
Exista numeroase materiale de specialitate privind felul in care trebuie sa se
imbrace angajatul, managerul, omul de afaceri. Parerile celor in cauza asupra eficientei
acestor recomandari variaza.
Imbracamintea trebuie sa fie adecvata muncii pe care o efectuam. Este indicat sa
purtam haine de calitate, intr-un stil care nu se va demoda usor si cateva accesorii
elegante. In functie de sex putem schimba frecvent cravata, camasa, esarfa, bluza etc.
Totul trebuie sa fie curat si calcat.
Chiar daca detinem functii de conducere, in situatii neoficiale, de lucru, putem
practica un stil informal, la care renuntam (apelam la costum) in situatii formale.

• Codul vestimentar al activitatilor profesionale propune 4 variante de tinute:

1. Tinuta business, formala si conservatoare – specifica corporatiilor,


bancilor, avocatilor, asigurarilor, vanzarilor, consultantei. Aici se accepta doar costumul
din materiale cu “tinuta”, atat pentru femei cat si pentru barbati.
2. Tinuta business-casual, sau business-smart – menita “sa comunice”, este
specifica marketingului, educatiei, medicinei, resurselor umane, imobiliarelor. Accepta
costume si rochii practice, relaxante, semi-traditionale din tricot si tesaturi mai moi si
imprimeuri odihnitoare. Este ideala si pentru momentele in care te intalnesti intamplator
cu un client sau partener de afaceri si vrei sa pari imbracat business dar nu protocolar.
3. Tinuta business inovatoare, artistica – specifica publicitatii, relatiilor
publice, industriei de moda, showbiz-ului, proprietarilor de magazine de lux. Este
asemanatoare cu tinuta business in ceea ce priveste materialele si formele, permitand insa
inovatii, in materie de cromatica si de taieturi.
4. Tinuta casual – specifica organizatiilor cu o conducere flexibila (care nu-
si controleaza angajatii) si joburilor in care angajatii nu au contact direct cu clientii sau
sunt vazuti mai rar (exprima confortul si amprenta personala). Pentru casual sunt
emblematice jeans-ul si tricoul, dar poate cuprinde o vestimentatie foarte variata,
acceptand chiar bijuteriile la barbati si pantalonul scurt la femei. Tot la ea se apeleaza,
pentru a exprima cel mai usor, nonverbal, interesul sexual si disponibilitatea.
Adapteaza-te sectorului in care lucrezi si codului vestimentar impus de
organizatia pe care o reprezinti!
O regula de baza in lumea afacerilor spune ca aici totul se conduce dupa principii
cazone unde tot ceea ce conteaza este ierarhia. Implicit si vestimentatia profesionistilor
din acest mediu se supune acestei reguli.
Asadar, imbraca-te conform nivelului ierarhic al pozitiei pe care o ocupi si
gradului de expunere al acesteia!
Daca te pozitionezi in varful piramidei ierarhice, iti este permisa o mai mare
libertate in a-ti exprima personalitatea la nivelul tinutei vestimentare. Dar daca te afli inca
in plina ascensiune, cand iti alegi tinuta, caracterul profesional trebuie sa primeze in fata
celui personal. Iar cu cat gradul de expunere al jobului tau este mai mare, cu atat mai
mult tinuta ta trebuie sa fie mai ingrijita, mai placuta si mai serioasa.

• Accesoriile costumului de afaceri

Palaria a jucat acelasi rol ca si cravata. Mijloc de a atrage atentia, de a sublinia


diferenta, generator al unor gesturi care demonstrau buna cunoastere si usurinta de a
folosi eticheta dar si o modalitate de a intrerupe sau termina o intalnire de afaceri (“mi-
am pus palaria intr-o parte si am plecat” puncta un om de afaceri din City-ul londonez).
Parte integranta a costumului de afaceri pana in anii ‘60, palaria a disparut treptat
din vestimentatia de afaceri. Evitarea palariei tine atat de atentia acordata sanatatii
podoabei capilare dar si de acceptarea lipsei ei. Dezvoltarea industriei de frumusete de la
mijlocul secolului al XX-lea, schimbarea regulilor”clasice” de igiena prin cercetari
serioase dar si acceptarea unor coafuri elaborate la barbati au transformat palaria intr-un
accesoriu inutil. Un alt factor important care a dus, printre altele, la disparitia palariei il
reprezinta schimbarea obiceiurilor de a munci.
Afacerile se fac in birouri, iar e-maiul si telefonul te scutesc de drumuri lungi,
necesare in trecut pentru a te intalni partenerii de afaceri. De aceea, ca si redingota sau
vesta (doua elemente obligatorii ale tinutei de afaceri de la inceputul secolului), palaria
si-a pierdut functia utilitara fiind purtata doar in anumite ocazii strict pentru a acentua
caracterul special sau oficial al evenimentului. Doar panamaua (originara din Ecuador si
purtata pentru prima oara de catre Napoleon al III-lea), considerata initial “de lux”,
continua sa reziste si astazi dar sub forma unei palarii de vacanta.
Cuvintele cheie care caracterizeaza costumul de afaceri ideal sunt aceleasi ca si
cele care descriu o afacere reusita: seriozitate, simplitate, impact maxim. Costumul de
afaceri reflecta perfect decorul in care evolueaza omul de afaceri: cladiri vechi care
inspira respect si denota traditia neintrerupta de-a lungul mai multor generatii, cladiri
inalte si zvelte, de o simplitatea perfecta si studiata, impresionante prin performanta si
complexitatea constructiei si in ale caror gemuri imense, opace, se reflecta griul clar,
specific City-ului, nealterat de reclame luminoase sau alte pete de culoare.

• Principii de bază

Există câteva principii de bază privind ţinuta în general şi cea vestimentară, în


special :
1. O ţinută sobră, formală, conservatoare; la locul de muncă, atât pentru bărbaţi
cât şi pentru femei, stilul clasic şi convenţional rămâne întotdeauna cel mai potrivit, fiind
recomandat şi în domeniul afacerilor, în special în activitatea financiar-bancară:
A. pentru bărbat, ţinuta sobră, un stil clasic şi convenţional presupune:
- cămaşă albă, cu cravată simplă (culori sobre, neţipătoare, în dungi şi modele
simple) sau cămaşă cu dungi fine şi o cravată cu imprimeu simplu;
- haină la un rând (care dă o ţinută zveltă şi care poate să stea şi descheiată) sau
haină la două rânduri, care este adecvată pentru persoane înalte şi nu prea solide, care
trebuie să stea totdeauna încheiată;
- ţinuta oficială, respectiv costum cu vestă, din materiale închise la culoare, care
creează impresia de supleţe, sau în imprimeuri mărunte; la costum este indicată cămaşa
cu mânecă lungă; cămaşa cu mânecă scurtă se poartă fără haină, când este foarte cald, în
afara orelor de serviciu;
- încălţămintea, de preferinţă clasică, cu şireturi, trebuie să fie bine întreţinută;
ciorapii vor fi de culoare închisă (negri, bleumarin sau gri închis), atunci când costumul
este de culoare sobră; la costum maro sau kaki se poartă ciorapi maro;
- cravata se va asorta cu costumul şi cămaşa; un bărbat înalt va purta cravate
“lungi”, în timp ce unul scund va purta cravate “scurte” potrivit taliei; atunci când este
purtat în permanenţă, papionul devine o caracteristică a individului;
- bijuteriile bărbăteşti vor fi întotdeauna sobre, discrete, lipsite de extravaganţă, de
bună calitate.
B. pentru femei la locul de muncă, ţinuta sobră şi de bun gust înseamnă:
- taioare, fuste clasice sau rochii cu croială clasică, simplă; o femeie este
atrăgătoare la birou atunci când este îmbrăcată în rochie potrivită, în bluze moi, feminine,
fuste şi pulovere de diverse combinaţii şi atunci când îşi “supraveghează” atent, discret,
aspectul exterior;
- încălţămintea va fi aleasă cu multă grijă: pantofi de bună calitate, asortaţi cu
geanta, întotdeauna curaţi, bine lustruiţi cu tocuri nu prea înalte şi în foarte bună stare; la
locul de muncă, la şcoală nu este deloc recomandat să se folosească încălţăminte
excentrică; ciorapii vor fi de culoarea pielii, fără modele, nedantelaţi, nebrodaţi cu flori
sau cu alte figuri, deoarece vor ieşi în evidenţă şi vor atrage, în permanenţă atenţia; dresul
va fi bine întins pe picior, având grijă să nu facă cute;
- accesoriile purtate vor fi întotdeauna discrete, ele neavând rolul de a atrage vădit
atenţia asupra fizicului; poşeta întotdeauna în stare bună, trebuie bine organizată, pentru a
evita scotocitul prin interiorul ei, aspect ce dă o imagine cu totul neprofesională; poşeta
nu va fi ţinută la vedere, nu va fi expusă şi mai ales nu va fi lăsată pe masă pe birou pe
scaun, atunci când se părăseşte încăperea;
- bijuteriile purtate vor fi în general simple, silenţioase; bijuteriile zgomotoase
sunt nu numai iritante, dar distrag atenţia; în nici un caz nu se “amestecă” bijuteriile de
aur cu cele de argint; este recomandabil să se poarte un singur inel, mai deosebit, sau
două piese mici: un colier de perle şi o pereche de cercei vor crea o ţinută adecvată unui
cadru sobru, de afaceri;
- machiajul va fi cu totul discret, sprâncenele vor fi permanent aranjate, îngrijite;
- ţinuta femeii aflată la tribună nu va fi în nici un caz stridentă, ţipătoare,
dimpotrivă, va fi una simplă, care nu necesită mişcarea permanentă a gâtului pentru a-şi
aranja accesoriile pe care le poartă; într-o asemenea situaţie, se recomandă o fustă bine
croită, o bluză de culoare pastelată, eventual cu un papion, purtată la un taior ce va crea
un efect favorabil persoanei în cauză.
2. O ţinută sobră, adecvată presupune un aspect îngrijit, plăcut; o privire succintă
atentă “de la cap la picioare”, înainte de a pleca la birou, trebuie să urmărească, în
principal:
- tunsoarea, linia părului poate fi la modă, fără exagerări însă; aceasta presupune
un păr bine aranjat, curat, pieptănat, în permanenţă periat; barba şi mustăţile trebuie bine
îngrijite şi în permanenţă tunse; fardul de pleoape şi rimelul nu se folosesc la birou, ca şi
genele false, pudra aurie;
- vestimentaţia va fi adecvată şi bine întreţinută;
- mâinile vor fi permanent curate, iar crema de mâini bine aplicată; unghiile curate
şi manichiurate sunt tot atât de importante pentru ţinuta unui bărbat ca şi pentru a unei
femei, lacul folosit pentru unghii trebuie să aibă o culoare plăcută;
- atunci când pantofii au o culoare neobişnuită, culoarea rochiei va fi obişnuită,
neţipătoare sau se va purta un costum uni; o femeie care poartă pantofi moderni, de
calitate superioară, cu tocuri potrivite sau joase demonstrează că are gândul de a face
treabă, că poate merge oriunde este nevoie de ea;
3. Întotdeauna prima impresie ţine de detalii mărunte; unul dintre cele mai
importante detalii este aspectul fizic în general şi ţinuta vestimentară în particular, de
aceea, înainte de a vă cumpăra o anumită piesă de îmbrăcăminte sau de încălţăminte
trebuie să vă puneţi o serie de întrebări de genul: Se pretează ea profesiei şi locului meu
de muncă? Îmi vine, într-adevăr bine? Mi se potriveşte un asemenea stil? Croiala este cea
mai potrivită vârstei şi aspectului meu fizic? Este o haină cu adevărat la modă sau este
doar un capriciu? Este potrivită acestui anotimp?
Ca regulă generală, trebuie evitat, pe cât posibil, să se poarte hainele strâmte; la
birou nu trebuie purtate veşminte care se potrivesc numai pentru ocazii şi din materiale
pretenţioase: satin, brocard, catifea, lamé etc.
Acum cativa ani, , companiile de asigurari tratau cu mare seriozitate codul
vestimentar, culorile admise de acestea fiind numai negru, bleumarin si gri inchis. In
plus, manseta camasii trebuia sa iasa din maneca hainei de la costum nu mai mult de doi
centimetri, parfumul trebuia sa fie putin sau neutru, machiajul discret, fara decolteu sau
fusta scurta, fara incaltari decupate in vreun fel, nici macar vara.
Ciorapii de matase erau insa obligatorii inclusiv vara, iar barbatii nu aveau voie cu
barba sau mustata, cu parul lung sau femeile cu parul prea scurt. Coafura trebuia sa fie
aranjata, fara gel, fara culori stridente de par. De atunci, lumea s-a mai schimbat, iar
mediile corporatiste au devenit mai putin rigide si mai colorate. Cu toate acestea, s-au
pastrat cateva reguli.
Cercetarile asupra perceptiilor umane arata cum anumite reguli vestimentare
transmit mesaje care sunt decodate drept profesionale. Putem fi perceputi ca profesionisti
prin simpla prezenta si alegere vestimentara. In mod evident, este nevoie sa completam
aceasta impresie printr-un comportament potrivit situatiei in care ne aflam.
Adesea este nevoie de numai jumatate de minut pentru formarea unei prime
impresii despre un om. Si totul depinde de imaginea sa. In viata profesionala aceste 30 de
secunde capata o importanta capitala atunci cand de ele atarna semnarea unui contract.
Oricat de superficiala ar parea, aceasta lege nescrisa din lumea businessului poate fie sa
te ridice pe culmile gloriei, fie sa aduca "falimentul profesional".
Ca orice curent, vestimentatia business se adapteaza cu fiecare sezon, iar oamenii
de afacerii si managerii de pretutindeni incearca si ei sa tina pasul. Imaginea are o
importanta din ce in ce mai mare. Mai ales in lumea business. Asa s-au nascut, mai nou,
"rezolutiile de stil". Iar pentru 2008 oamenii de afaceri si-au propus, printre altele, sa-si
schimbe garderoba. Sau nu.
"Vreau sa stiu ceea ce port, sa cumpar haine cat mai ecologice, sa nu ma pierd in
tendinte, sa imbrac haine cat mai colorate". Sau: "As vrea sa adopt o imagine mai sobra,
sa port costume create special pentru mine si sa schimb parfumul". Sau: "Voi achizitiona
mai multe accesorii pentru ca ele imi definesc cu adevarat stilul". Acestea sunt doar
cateva dintre promisiunile de imagine pe care oamenii de afaceri din strainatate si le-au
facut pentru anul 2008.
Este naiv sa mai crezi ca modul in care te prezinti in mediul de business, stilul
vestimentar, intreaga aparitie, nu conteaza. Hainele reflecta personalitatea, bunul-gust sau
absenta lui, statutul social, respectul pe care il ai pentru interlocutorul tau. Evident ca
imaginea, modul in care ti-ai construit aparitia, fie ea studiata sau naturala, sunt
definitorii pentru felul in care relationezi pe viitor cu partenerii tai si pentru modul in care
esti perceput.
Chiar daca in majoritatea timpului aceste lucruri raman nespuse, indiferent de
varsta sau sexul interlocutorului, hainele, bijuteriile, manichiura si alte astfel de detalii
sunt remarcate, cantarite si judecate. Vestimentatia este considerata indicatorul fidel al
succesului financiar. Fie al companiei proprii, fie al celei pentru care lucrezi. Se cunosc
cazuri, mai cu seama in afara tarii, unde angajatii care reprezinta interfata companiei
beneficiaza de un buget suplimentar, destinat exclusiv hainelor de birou, haine care
trebuie schimbate obligatoriu la fiecare sezon.
Fie ca vorbim de uniforme sau de costume de birou, vestimentatia nepotrivita a
angajatilor poate anula efectul tinutei ingrijite si construite a unui manager, mai ales daca
acesta este si actionarul majoritar.
Garderoba de birou a oricarui barbat trebuie sa cuprinda minim doua costume clasice. in
cazul in care slujba dv. presupune contacte sociale dese si iesiri in societate in interes de
serviciu - dineuri, cocktail-uri, pranzuri si cine de afaceri - necesarul vestimentar minim
creste la trei-patru costume si trebuie sa fie adaptat in functie de sezon

• Codul vestimentar business casual

O persoana intr-o pozitie de conducere – barbat sau femeie - trebuie sa aiba


intotdeauna la indemana un sacou (chiar daca nu este imbracat/a in costum in ziua
respectiva). Nu exista nici un alt articol de imbracaminte care sa transmita mai multa
autoritate si credibilitate.
Tinutele asortate sunt obligatorii. Acest lucru poate parea dificil si o pierdere de
timp cand trebuie sa combini articole de vestimentatie separate (care nu fac parte din
costum), dar este un pas esential pentru a proiecta competenta si credibilitate.
Costumele din 2 piese, cu pantalon , sunt foarte potrivite pentru femeile
“executive”. Daca ai in garderoba 3 astfel de costume, poti realiza combinatii pentru toate
zilele saptamanii.
Manecile lungi (sau cele trei-sferturi) sunt esentiale daca doresti sa ti se acorde
respect. Cu cat lungimea manecilor este mai scurta, cu atat acestea sunt mai aproape de
tinutele “casual”.

Ciorapii (dresurile sau sosetele) sunt o alta componenta a tinutelor feminine


profesionale. Daca ai picioarele goale (fara ciorapi, cu varful si/sau calcaiul descoperit),
risti sa pari ca te-ai imbracat pentru o ocazie sociala, nu pentru una profesionala.
Pantofii transmit un mesaj important despre tine si despre scopurile tale. Pantofii
inchisi, cu botul si calcaiul acoperit, sunt cei mai potriviti pentru mediul profesional. Asta
nu inseamna ca trebuie sa fie demodati, urati sau grosolani; dimpotriva, pot fi eleganti,
moderni si plini de stil. Pantofii cu bareta la spate (sling-backs) sunt, de asemenea,
acceptabili. Sandalele si pantofii sport (tip adidas) nu sunt recomandati, se potrivesc
tinutelor pentru timpul liber.
Alege accesorii interesante, asemanatoare cu cele potrivite unor tinute traditionale
de afaceri: bijuterii clasice, din metale nobile (nu din plastic), nu voluminoase; brose,
cercei, esarfe colorate, un ceas elegant, o geanta de calitate exceptionala etc.
Ai grija ca parul sa iti fie vopsit cu grija si coafat clasic, iar machiajul sa fie
discret . Studiile facute de sociologi si economisti (nu de catre firme producatoare de
cosmetice!) arata ca femeile care se machiaza discret la locul de munca pot castiga salarii
cu 20-30% mai mari decat colegele lor nemachiate.

• Cum se poarta cravata, acul, pantofii si butonii in vestimentatia business

Cravata, acul, pantofii sau butonii sunt elemente vestimentare care pot imbunatati
considerabil imaginea unui barbat de business, sau dimpotriva, o pot afecta serios atunci
cand nu sunt bine alese. Totul se rezuma la felul in care se poarta, la alegerea materialului
si bineinteles la asortare, spun specialistii chestionati de catre DailyBusiness.ro.
"Prima si cea mai importanta regula in vestimentatie este ca haina il face pe om.
Cel putin in mediul de business si cel politic. Atunci cand ne intalnim cu cineva, 90% din
informatie este transmisa de vestimentatie si doar restul de discursul persoanei in cauza",
spune Oana Tatu, brand manager al magazinului de articole vestimentare Dinasty.
Cravata
In mediul formal, in aria de business, cravata este un accesoriu care trebuie regasit
obligatoriu in vestimentatie. Insa, si mai importanta decat prezenta sa, este purtarea
corecta.

Un om de business fara cravata poate fi comparat cu un "doctor care nu poarta


halat alb", spune Alexandru Ciucu, care detine atelierul de creatie vestimentara cu acelasi
nume.
"Foarte importanta e purtarea corecta a unei cravate", spune si Oana Tatu. "Ar fi
ciudat sa vedem un manager bancar, intr-o intalnire importanta de afaceri, purtand o
cravata prea scurta, la o palma- doua de curea. Varful cravatei trebuie sa acopere
catarama curelei de la pantaloni".
De-a lungul timpului, marimea si aspectul nodului de cravata au oscilat.În
prezent, nodul se face dupa modelul de guler al camasii, spune Ciucu. "Cu cat gulerul
camasii este mai deschis, cu atat nodul va fi mai mare".
"Sunt in voga cravatele inguste si seminguste. Nodul simplu, usor alungit",
completeaza Oana Tatu, brand manager Dinasty.
In functie de sezon, culorile unei cravate sunt mai mult sau mai putin potrivite
intr-o vestimentatie de business. Apoi in functie de culoarea sa, starea de spirit a celui
care o poarta poate fi usor divulgata.
Nuantele vii se potrivesc vara si cele inchise - bleumarin, maron, verde inchis,
grena - iarna, desi culorile enumerate mai sus merg foarte bine la birou tot timpul anului.
Acul de cravata, doar pentru ocaziile speciale. Acul de cravata clasic, care tine
cravata lipita de camasa in dreptul celui de-al patrulea nasture, este demodat. Insa acest
accesoriu poate fi "reinventat", cu respectarea unor conditii.
"A fost o perioada in care nu se mai purta acul de cravata. De ceva timp, marile
branduri internationale au readus pe scena acul de cravata, insa acestea sunt numai de o
finete si eleganta exemplara, de preferat din metale pretioase si asociat la o tinuta foarte
eleganta. Nu orice costum si orice cravata necesita acul de cravata. Deci e imperios
necesara o atentie deosebita in alegerea acului de cravata si a momentului in care se
poarta", mai spune Tatu.
De asemenea, si materialul din care este fabricat acul de cravata este important,
spun specialistii. Reprezentantii Dinasty recomanda argintul.

Butonii
Butonii se poarta la manseta dubla si completeaza tinute de tot felul, inclusiv de
business sau de gala. O tinuta de business cere butoni mai simpli, care pot avea si piatra
semipretioasa, insa de preferat pe nuante gri, negru, alb, ivoire. Sunt si butoni cu piatra
colorata care pot fi asortati si tinutei business, dar piatra este de preferat sa fie mata si nu
de mari dimensiuni. Spre exemplu, la un costum negru asortat cu o cravata mov, sunt
potriviti o pereche de butoni cu o piatra mata in culoarea cravatei.
Daca tinuta business impune o oarecare sobrietate, la cea de gala regulile sunt mai
putin stricte: se pot folosi butoni cu cristale, cu monturi speciale de pietre semipretioase.
Pantoful este un element de vestimentatie care trebuie sa fie ales cu mare atentie,
doarece poate strica complet imaginea pe care o persoana o transmite.
Pantoful trebuie sa fie simplu si realizat dintr-o piele moale. Pantalonul are
lungimea ideala daca in fata cade lejer, iar la spate acopera pe jumatate tocul pantofului.
In general, toate accesoriile unui costum sunt permise, insa exista cate un "cod"
pentru fiecare. In orice caz, specialistii spun ca pentru ca look-ul final sa fie "ok", trebuie
evitat excesul, indiferent de accesoriu.

• Modele ţinute femei

Fustă neagră şi cămaşă albă, plus accesorii din piele neagră. Nimic nou până aici!
Schimbarea constă în modelul fustei - cu talie înaltă şi destul de strâmtă, cămaşa cu
volănaşe - pentru un aer preţios, o geantă chic şi o pereche de pantofi cu tocul înalt,
decorate cu detalii care atrag toate privirile.

Din garderoba unei adevărate lady nu trebuie să lipsească sacoul. Am ales un


sacou gri cu cordon care îţi va accentua perfect talia. Pentru un plus de prospeţime
adaugă accesorii şi bijuterii în nuanţe de alb sau crem.

Pentru un look mai "preţios" alege o fustă în culori deschise. Completează ţinuta
cu o brăţară cu pietre şi nu uita de pantofii stiletto foarte înalţi.
Pentru a avea o ţinută office completă, adaugă un ceas subţire cu cadran pătrat sau
rotund, o curea subţire din piele sau lac. Geanta şi pantofii sunt deasemenea foarte
importanţi, achiziţionează-ţi modele în nuanţe de alb, negru, crem şi maro.

• Modele ţinute bărbaţi

Daca mergi zilnic la serviciu imbracat in costum, atunci trebuie ca in fiecare


anotimp sa-ti cumperi cel putin unul nou.
Culorile care vor fi mereu la moda in ceea ce priveste aceste piese vestimentare
sunt albastrul marin si negrul.
Si pentru sezonul 2010 costumele cu dungulite verticale discrete sunt in tendinte.
Te-ai saturat sa te tot imbraci la sedinte in costum? Atunci nu o mai face.
Asorteaza-ti o pereche de pantaloni din lana sau bumbac cu o jacheta sport-eleganta, un
pulover sau o camasa.
Nu uita, pentru o astfel de tinuta este
absolut obligatoriu sa nu poti cravata.

In general, companiile mari au adoptat pentru ziua de vineri o tinuta casual.


In cazul in care vrei sa fii casual, dar si elegant in acelasi timp, atunci apeleaza cu
incredere la o pereche de jeans clasici intr-o culoare inchisa. Ii poti asorta cu o jacheta
sport si o camasa sau un pulover de lana intr-o culoare deschisa.

Pentru intalnirile de afaceri foarte importante aceasta combinatie vestimentara


este ideala.
Acest costum din doua piese este foarte masculin, culoarea gri sobolan fiind si ea
in tiparele modei actuale. Asorteaza-l cu o camasa bleu si o cravata intr-o culoare inchisa
contrastanta si pantofi maro inchis sau negri
BIBLIOGRAFIE

www.askmen.ro

www.financiarul.ro

www.businessmagazin.ro

You might also like