4.

Sisteme cu mai multe grade de libertate dinamică

Masa modală efectivă

Penru analiza răspunsului dinamic al structurilor multietajate, este utilă introducerea noţiunii de forţă
tăietoare de bază Vb. Răspunsul static modal pentru această mărime este dat de relaţia (vezi Figura 4.18):
N
Vbnst = ∑ s jn = Γ n Ln ≡ M n* (4.93)
j =1

unde s-au folosit notaţiile:

2
 n 
2  ∑ m jφ jn 
*
M = Γ n Ln
(L )
= n =
j =1  (4.94)
n n
Mn
∑ m jφ jn2
j =1

Figura 4.18. Răspunsul static modal pentru forţa tăietoare de bază şi momentul de bază
(Chopra, 2001).

Pe baza ecuaţiei (4.90), forţa tăietoare de bază din modul propriu n poate fi exprimată prin:
Vbn ( t ) = Vbnst An ( t ) (4.95)

Înlocuind în această expresie relaţia (4.93)

Vbn ( t ) = M n* An ( t ) (4.96)

Pentru un sistem SGLD cu masa m, pulsaţia proprie de vibraţie ωn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn,
valoarea de vârf a forţei tăietoare de bază este Vb = kD = mA , care pentru timpul t devine:

Vb ( t ) = mAn ( t ) (4.97)

Comparaţia ecuaţiilor (4.96) şi (4.97) indică faptul că, dacă masa sistemului SGLD ar fi Mn*, forţa tăietoare
de bază Vb a sistemului SGLD ar fi identică cu forţa tăietore de bază Vbn a sistemului MGLD în modul
propriu n, care are masa distribuită la cele N nivele. Din acest motiv, Mn* se numeşte masa modală efectivă.
În cazul unui sistem SGLD întreaga sa masă m este efectivă în producerea forţei tăietoare de bază, după cum
se poate vedea din relaţia (4.97). În cazul unui sistem MGLD în schimb, doar fracţiunea Mn* a masei totale a
structurii este efectivă în producerea forţei tăietoare de bază, deoarece masa este distribuită la cele N nivele
ale structurii. Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii este egală cu masa totală a structurii:
N N

∑M
n =1
*
n = ∑ mj
j =1
(4.98)

89
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

(a) (b)

Figura 4.19. Forţele statice echivalente şi forţa tăietoare de bază în modul n (a); un sistem SGLD
corespunzător cu masa modală efectivă şi înălţimea modală efectivă (b), Chopra, 2001.

4.3.3. Analiza spectrală

Răspunsul seismic în timp al unui sistem MGLD poate fi determinat folosind analiza modală descrisă în
secţiunea 4.3.2. În practica curentă de proiectare, dimensionarea structurilor se bazează însă pe valorile de
vârf ale forţelor şi deplasărilor seismice. În cele ce urmează se va prezenta o metodă de determinare directă a
valorilor de vârf ale răspunsului seismic al sistemelor MGLD. Această metodă de calcul se numeşte analiză
spectrală.
Răspunsul de vârf rno al contribuţiei rn(t) din modul propriu de vibraţie n al răspunsului r(t) se poate obţine
dintr-un spectru de răspuns. Acest fapt este evident din ecuaţia (4.90), valoarea de vârf An a pseudo-
acceleraţiei An(t) reprezentând ordonata spectrală din spectrul de pseudo-acceleraţie corespunzătoare
perioadei Tn şi fracţiunii din amortizarea critică ξn. Astfel:
rn 0 = rnst An (4.99)
Semnul algebric al rn0 este acelaşi cu semnul rnst, deoarece An este pozitivă prin definiţie.
În Figura 4.20 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază şi forţei
tăietoare la nivelul 5 al unui cadru cu 5 nivele, determinate printr-o analiză modală. Răspunsul de vârf al
contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp, la fel şi valoarea de vârf a
răspunsului total Vb(t). Din această cauză este dificilă obţinerea răspunsului de vârf total r0 = max t r ( t ) pe
baza răspunsului de vârf din modurile proprii n = 1, 2, …, N: rn 0 = max t rn ( t ) . În consecinţă, se folosesc
diverse aproximări prin care se determină răspunsul de vârf total r0 pe baza răspunsurilor modale de vârf rn0.
Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi
timp şi au acelaşi semn algebric. Această ipoteză conduce la expresia:
N
r0 = ∑ rn 0 (4.100)
n =1

Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare
corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate.
O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP):
N
r0 = ∑r
n =1
2
n0 (4.101)

Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total
doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte şi suficient de diferite ca valoare.
4. Sisteme cu mai multe grade de libertate dinamică

Figura 4.20. Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază şi forţei tăietoare la nivelul 5 al
unui cadru cu 5 nivele, (Chopra, 2001).

Figura 4.21. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra,
2001).

O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă
(CPC), aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii
distincte. Expresia răspunsului de vârf în această metodă este:

91
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

N N
r0 = ∑ ∑ρ
i =1 n =1
r r
in i 0 n 0 (4.102)

Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi
valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri0 şi rn0. Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1, având
valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1. Astfel, ecuaţia (4.102) poate fi rescrisă sub forma:
N N N
r0 = ∑r
n =1
2
n0 + ∑ ∑ ρin ri 0 rn 0
i =1 n =1
(4.103)

  
i≠n

Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP, iar cel de-al doilea termen include toţi factorii
(i ≠ n), reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte.
Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale βin = ωi ωn este prezentată în Figura
4.21. Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid
odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii, astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. În cazul în
care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn), factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară,
răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP.
Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii). De aceea, aceste metode de
combinare a răspunsurilor modale, cât şi metoda spectrală de determinare a răspunsului seismic al
structurilor MGLD se potrivesc mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă. Metoda
spectrală nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică.
Metoda spectrală de determinare a răspunsului seismic este deosebit de utilă în proiectare, aceasta fiind
metoda standard de determinare a răspunsului seismic în normele seismice moderne.
Avantajul metodei spectrale este acela că aceasta oferă răspunsul seismic de vârf al unui sistem MGLD, prin
efectuarea unei serii de analize statice. Astfel, pentru fiecare mod propriu n, se efectuează o analiză statică
din forţele {s}n, care oferă răspunsul modal static rnst. Înmulţind această mărime cu ordonata spectrală An, se
obţine răspunsul modal de vârf rn0. Astfel, analiza dinamică a sistemului SGLD nu mai este necesară,
deoarece informaţia corespunzătoare este conţinută în spectrul de răspuns.
În analiza spectrală este utilă determinarea răspunsului modal de vârf rn0 direct din forţele statice echivalente:
{ f }n = {s}n An f jn = Γ n m jφ jn An (4.104)

unde {f}n este vectorul forţelor statice echivalente fjn pe direcţia gradelor de libertate j = 1, 2, …, N
(deplasările orizontale la nivelele j).
Analiza spectrală a unui sistem MGLD poate fi efectuată în următoarea ordine:
1. Se definesc proprietăţile structurale
- matricele masei [m] şi rigidităţii [k]
- fracţiunea din amortizarea critică ξn
2. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi
modurile proprii de vibraţie {φ}n
3. Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos:
- pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-
acceleraţie ordonata spectrală An
- se calculează forţele statice echivalente {f}n folosind relaţia (4.104)
- se calculează răspunsul rn din forţele {f}n, pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi, deplasări,
etc.)
4. Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total folosind metoda RSP sau CPC.
În general, doar primele câteva moduri proprii de vibraţie contribuie semnificativ la răspunsul total al
structurii. De aceea, de obicei, etapele de la punctul (3) se parcurg doar pentru primele câteva moduri proprii
de vibraţie.
4. Sisteme cu mai multe grade de libertate dinamică

4.3.4. Amortizarea la sisteme MGLD

Determinarea analitică a amortizării structurilor inginereşti nu este fiabilă, din raţiunile expuse în secţiunea
2.1.3. Fracţiunea din amortizarea critică pentru diferite tipuri de structuri şi două nivele de solicitare sunt
prezentate în Tabelul 4.1. Este de remarcat faptul că majoritatea normelor de proiectare seismică nu recunosc
variaţia amortizării funcţie de tipul de material şi nivelul eforturilor în structură, specificând în toate cazurile
o fracţiune din amortizarea critică de 5%.
Tabelul 4.1: Valori recomandate ale fracţiunii din amortizarea critică pentru diferite tipuri de structuri şi
niveluri de solicitare (Newmark şi Hall, 1982; Chopra, 2001).
nivelul eforturilor în
tipul de structură ξ (%)
structură
structuri metalice sudate, structuri din beton precomprimat, structuri din
2-3
beton armat puternic (fisuri limitate)
eforturi de maxim 0.5
structuri din beton armat cu fisuri semnificative 3-5
din limita de curgere
structuri metalice îmbinate cu şuruburi sau nituite, structuri din lemn
5-7
îmbinate cu şuruburi sau cuie
structuri metalice sudate, structuri din beton precomprimat (fără pierderea
5-7
totală a precomprimării)
structuri din beton precomprimat cu pierderea totală a precomprimării 7-10
eforturi apropiate de
structuri din beton armat 7-10
limita de curgere
structuri metalice îmbinate cu şuruburi sau nituite, structuri din lemn
10-15
îmbinate cu şuruburi
structuri din lemn îmbinate cu cuie 15-20
Determinarea răspunsului seismic prin metoda de analiză modală sau spectrală nu necesită cunoaşterea
matricei de amortizare [c], ci doar a fracţiunii din amortizarea critică ξ. Determinarea matricei de amortizare
[c] este necesară doar în cazul în care răspunsul dinamic al unui sistem MGLD se obţine prin integrarea
directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice. Această metodă de analiză este utilizată în special în
cazul sistemelor inelastice, atunci când aplicarea suprapunerii efectelor, folosită în analiza modală, nu este
posibilă.
Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor
materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic, au fost propuse modele în care
matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă, respectiv cu cea de rigiditate:
[c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (4.105)

În ambele cazuri de mai sus matricea [C] dată de ecuaţia (4.58) este diagonală ca urmare a ortogonalităţii
modurilor proprii. Astfel, ambele cazuri reprezintă o amortizare clasică.
În cazul amortizării proporţionale cu masa, amortizarea generalizată în modul n, conform ecuaţiei (4.60)
este:
T T
Cn = {φ }n [ c ]{φ }n = {φ}n a0 [ m ]{φ }n = a0 M n (4.106)

iar fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n (vezi ecuaţia (4.62)):
Cn a 1
ξn = = 0 (4.107)
2 M nω n 2 ω n
În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 4.22a). Coeficientul a0
poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare, de
exemplu, ξi în modul i. Rezultă din ecuaţia (4.107):
a0 = 2ξiωi (4.108)
Cunoscând coeficientul a0, matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (4.105)a, iar fracţiunea din
amortizarea critică din orice alt mod, de exemplu modul n, este dată de (4.107).

93
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

În mod similar, fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării
proporţionale cu rigiditatea. În acest caz:
T T Cn a
Cn = {φ }n [ c ]{φ }n = {φ}n a1 [ k ]{φ }n = a1 K n = a1ωn2 M n ξn = = 1 ωn (4.109)
2 M nω n 2
în care s-au folosit ecuaţiile (4.60), (4.38), (4.39) şi (4.107). Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu
pulsaţia proprie (vezi Figura 4.22a). Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din
amortizarea critică dată într-un mod oarecare, de exemplu, ξj în modul j. Rezultă din ecuaţia (4.109):
2ξ j
a1 = (4.110)
ωj
Cunoscând coeficientul a1, matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (4.105)b, iar fracţiunea din
amortizarea critică din orice alt mod, de exemplu modul n, este dată de (4.109)b.
Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor MGLD, deoarece evidenţa
experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de
vibraţie. O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh, care se obţine prin
combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea:
[c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] (4.111)

Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este:

a0 1 a1
ξn = + ωn (4.112)
2 ωn 2
Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două
moduri oarecare, de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. Scriind ecuaţia (4.112) pentru cele două moduri
proprii în formă matriceală rezultă:

1 1 ωi ωi  a0   ξi 
= (4.113)

2 1 ω j ω j   a1  ξ j 

Figura 4.22. Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi
amortizarea proporţională cu rigiditatea (a); amortizarea de tip Rayleigh (b), Chopra, 2001.

Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii, rezolvând ecuaţia
(4.113) obţinem:
2ωiω j 2
a0 = ξ a1 = ξ (4.114)
ωi + ω j ωi + ω j
4. Sisteme cu mai multe grade de libertate dinamică

Cunoscând coeficienţii a0 şi a1, matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (4.111), iar fracţiunea
din amortizarea critică din orice alt mod, de exemplu modul n, este dată de (4.112) şi reprezentată grafic în
Figura 4.22b.
În probleme practice, modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori
rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii. De
exemplu, dacă răspunsul sistemului MGLD se va determina pentru cinci moduri proprii, fracţiunea din
amortizarea critică ξ se poate atribui modurilor 1 şi 4. Astfel, modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din
amortizarea critică uşor mai mică decât ξ, iar modul 5 – o amortizare uşor mai mare decât ξ. Modurile
proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie,
răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate.

95