You are on page 1of 96

Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă a gazelor

naturale şi de abrogare a
Directivei 98/30/CE.

Directive 2003/55/EC of the European parliament and of the Council


of 26 June 2003 concerning common rules for the internal market in natural gas and repealing Directive 98/30/EC
Proiectul legii cu privire la gazele naturale
Draft on the Natural Gas Law
Parţial compatibil
4. Prevederile şi cerinţele reglementărilor 5. Prevederile actului normativ naţional 6. Diferenţe 7. Motivele ce explică faptul 8. Instituţia 9. Termenul
comunitare (articolul, paragraful) (capitolul, articolul, subparagraful, punctul etc.) că proiectul este parţial responsabilă - limită de
compatibil sau incompatibil asigurare a
compatibilit
ăţii complete
a actului
naţional
Articolul 1 Articolul 1. Scopul Legii Compatibil
Domeniul de aplicare (1) Scopul prezentei legi este instituirea
1. Prezenta directiva stabileste cadrului legal necesar pentru
reglementarile comune privind desfăşurarea activităţilor specifice
transportul, distributia, sectorului de gaze naturale, în condiţiile
furnizarea si stocarea gazelor de accesabilitate, disponibilitate,
naturale. Ea stabileste fiabilitate, continuitate, competitivitate,
reglementarile cu privire la transparenţă şi cu respectarea normelor
organizarea si functionarea de calitate, siguranţă şi protecţie a
sectorului gazelor naturale, accesul mediului
la piata, criteriile si (2) Legea stabileşte principiile
procedurile aplicabile pentru fundamentale de organizare şi
acordarea de autorizatii de reglementare a activităţilor în sectorul
transport, distributie, furnizare si gazelor naturale: producerea, stocarea,
depozitare a gazelor naturale si transportul, distribuţia, furnizarea şi
exploatarea sistemelor. consumul gazelor naturale, precum şi
2. Reglementarile stabilite de sistemul de protecţie a drepturilor
prezenta directiva pentru gaze consumatorilor.
naturale, inclusiv gaze
Articolul 2. Domeniul de acţiune al
naturale lichefiate (GNL), se
prezentei legi
aplica si biogazului si gazului
obtinut din biomasa sau altor Prezenta legi se extinde asupra:
tipuri de gaze, în masura în care a) producerii şi stocării de gaze
este posibil ca ele sa fie injectate si combustibile, denumite în continuare
transportate în deplină gaze naturale;
siguranţa prin sistemul pentru b) transportului, inclusiv a tranzitului
gazele naturale. gazelor naturale;
c) distribuţiei gazelor naturale;
d) furnizării de gaze naturale, inclusiv
prin import şi export;
e) determinării şi aprobării tarifelor
reglementate la gazele naturale şi pentru
serviciile prestate;
f) desfăşurării activităţilor pe piaţa
gazelor naturale;
g) licenţierii genurilor de activitate pe
piaţa gazelor naturale;
h) protecţiei drepturilor consumatorilor;
i) siguranţei şi fiabilităţii în alimentarea
cu gaze naturale a consumatorilor;
j) funcţionării sistemului gazelor
naturale şi asupra pieţei gazelor
naturale.
Articolul 2 întreprindere de gaze naturale - Partial compatibil Explicaţia rezidă în
1. „întreprindere din sectorul persoană care desfăşoară una din La definirea noţiunii nu a faptul că, potrivit Legii
gazelor naturale” reprezinta orice următoarele activităţi: producerea, fost preluată menţiunea cu privire la
persoana fizica sau juridica transportul, distribuţia, furnizarea, cu privire la faptul că reglementarea prin
care desfasoara cel putin una din stocarea gazelor naturale şi care sintagma „întreprindere licenţiere a activităţii de
urmatoarele activitati: productie, îndeplineşte funcţii comerciale, tehnice de gaze naturale” include întreprinzător, nr. 451din
transport, distributie, şi de întreţinere în legătură cu şi noţiunea de 30.07.2001, în sectorul
furnizare, achizitionare sau activităţile menţionate. „consumator angrosist”. gazelor naturale
depozitare de gaze naturale, activităţile de producere,
inclusiv GNL, care raspunde de furnizare, stocare a
realizarea sarcinilor comerciale, gazelor naturale se supun
tehnice si/sau de întretinere legate licenţierii. Astfel ar putea
de respectivele apărea confuzii la
activitati, fara a include însa utilizarea noţiunii de
consumatorii finali. „consumator angrosist”,
statut care nu necesită
îndeplinirea unor condiţii
speciale, în raport cu
întreprinderile de stocare
sau pentru furnizorii
gazelor naturale la tarife
nergelementate, a căror
activitate se supune
licenţierii.
Articolul 2, Noţiunea nu a fost Aceasta deoarece
2. „reţea de conducte de transpusă în proiectul noţiunea nu a fost
alimentare din amonte” reprezinta Legii cu privire la gazele utilizată în textul
orice conducta sau retea de naturale. proiectului, iar potrivit
conducte exploatate si/sau principiilor tehnicii
construite ca parte a unui proiect legislative din Republica
de producere de gaze naturale Moldova în proiectul
sau petrol sau utilizate pentru unei legii nu se includ
transportul gazelor naturale noţiuni care nu sunt
produse în cadrul unuia sau mai utilizate în text. Mai
multor proiecte de acest gen catre mult, în proiectul legii se
o instalatie sau terminal de regăseşte noţiunea de
prelucrare sau catre un „instalaţie de utilizare”,
terminal de descarcare de coasta. care este situată în aval
de punctul de delimitare
şi care se află în
proprietatea
consumatorilor. Acest
fapt permite delimitarea
conductelor şi a
instalaţiilor
consumatorului de
obiectele sistemului de
gaze naturale, inclusiv de
reţelele de gaze naturale,
de transport şi distribuţie.
Articolul 2, transportul gazelor naturale – Compatibil Noţiunea de „reţea de
3 „transport” reprezinta transportul activitatea de transmitere a gazelor Noţiunea de „transport al transport” se regăseşte şi
gazelor naturale printr-o retea de naturale prin reţeaua de transport în gazelor naturale” trebuie în Legea cu privire la
conducte de înalta scopul livrării gazelor naturale coroborată cu noţiunea gazele naturale, în
presiune, alta decât o retea de consumatorilor, fără a include de „reţea de transport”, vigoare, şi şi-a
alimentare din amonte, pentru a fi furnizarea. definită în proiectul legii, demonstrat utilitatea la
livrate consumatorilor, după cum urmează: reţea aplicarea legii, inclusiv la
dar care nu include furnizarea. de transport - sistem acordarea licenţelor.
format din conducte de
gaze naturale de presiune
înaltă, cu staţii de
compresare, de
distribuţie şi de măsurare,
care servesc în ansamblu
la transportul şi, după
caz, la livrarea gazelor
naturale.
Articolul 2, operatorul reţelelor de transport – Compatibil În sistemul gazelor
4 „operator al sistemului de persoană responsabilă de exploatarea, Noţiunea de „operator al naturale din RM unitatea
transport” reprezinta orice întreţinerea, dezvoltarea reţelelor de reţelelor de transport” transportatoare
persoana fizica sau juridica care transport în anumite zone şi a trebuie coroborată cu desfăşoară activitatea de
realizeaza activitatea de transport interconexiunilor cu alte sisteme de gaze noţiunea de „unitate transport şi exercită
si raspunde de exploatarea, naturale, dacă este necesar, precum şi de transportatoare”, definită funcţiile operatorului
asigurarea întretinerii si, asigurarea capacităţii reţelelor de ca reţelelor de transport.
daca este necesar, dezvoltarea transport de a satisface pe termen lung persoană care deţine
sistemului de transport într-o cererile rezonabile de transport a gazelor reţele de transport a
anumita zona si, daca este naturale. gazelor naturale şi care
cazul, a interconexiunilor sale cu este titular de licenţă
alte sisteme, precum si de pentru transportul gazelor
asigurarea capacitatii sistemului de naturale.
a satisface pe
termen lung cererile rezonabile
pentru transportul gazelor
naturale.
Articolul 2, distribuţia gazelor naturale – activitatea Compatibil Noţiunea de „reţea de
5 „distribuţia” semnifică de transmitere a gazelor naturale prin Noţiunea de „distribuţie a distribuţie” se regăseşte
transportul gazelor naturale prin reţelele de distribuţie în vederea livrării gazelor naturale” trebuie şi în Legea cu privire la
reţelele de conducte locale sau acestora consumatorilor, fără a include coroborată cu noţiunea gazele naturale, în
regionale, pentru a fi livrate furnizarea. de „reţea de distribuţie”, vigoare, şi şi-a
consumatorilor, dar fără a include definită în proiectul legii, demonstrat utilitatea la
furnizarea. după cum urmează: reţea aplicarea legii, inclusiv la
de distribuţie - sistem acordarea licenţelor.
format din conducte de
gaze naturale de presiune
înaltă, medie şi joasă, cu
puncte de distribuţie şi
alte instalaţii aflate în
aval de punctul de
racordare la reţeaua de
transport şi de punctul de
delimitare, care servesc
la distribuţia gazelor
naturale pînă la punctul
de delimitare.
Articolul 2, operatorul reţelelor de distribuţie – Compatibil În sistemul gazelor
6 „operator al sistemului de persoană responsabilă de exploatarea, Noţiunea de „operator al naturale din RM unitatea
distributie” reprezinta orice întreţinerea şi dezvoltarea reţelelelor de reţelelor de distribuţie” de distribuţie desfăşoară
persoana fizica sau juridica ce distribuţie în anumite zone, şi de trebuie coroborată cu activitatea de distribuţie
desfăşoară activitatea de distributie interconexiunile cu alte reţele de gaze noţiunea de „unitate de şi exercită funcţiile
si raspunde de exploatarea, naturale, dacă este necesar, precum şi de distribuţie”, definită ca operatorului reţelelor de
asigurarea întretinerii si, asigurarea capacităţii reţelelor de persoană care deţine distribuţie.
daca este necesar, dezvoltarea distribuţie de a satisface pe termen lung reţele de distribuţie a
sistemului de transport într-o cererile rezonabile de distribuţie a gazelor naturale şi care
anumita zona si, daca este gazelor naturale este titular de licenţă
cazul, a interconexiunilor sale cu pentru distribuţia gazelor.
alte sisteme, precum si de naturale.
asigurarea capacitatii sistemului de
a satisface pe
termen lung cererile rezonabile
pentru distribuţia gazelor
naturale.
Articolul 2, furnizare - procurare de gaze naturale, Compatibil
7 „furnizare” reprezinta vânzarea, inclusiv din import, şi vânzarea sau
inclusiv revânzarea de gaze revânzarea gazelor naturale, inclusiv a
naturale, inclusiv GNL, catre GNL.
consumatori.
Articolul 2, furnizor - persoană deţinătoare de Noţiunea de „furnizor”
8 „întreprindere de furnizare” licenţă pentru furnizarea de gaze este definită ca persoană
reprezinta orice persoana fizica naturale. deţinătoare de licenţă
sau juridica care realizeaza pentru furnizare, întrucât
activitatea de furnizare. potrivit celor menţionate,
activitatea de furnizare se
supune reglementării prin
licenţiere în RM.
Articolul 2, depozit de stocare – instalaţia utilizată Compatibil
9 „depozit de stocare” reprezintă o pentru stocarea gazelor naturale şi care
instalaţie utilizată pentru stocarea este deţinuta şi/sau exploatata de o
gazelor naturale persoană, inclusiv partea instalaţiilor
si care este deţinuta şi/sau GNL utilizate pentru stocare, dar cu
exploatata de o întreprindere din excepţia instalaţiilor folosite pentru
sectorul gazelor naturale, producere şi cu excepţia instalaţiilor
incluzând partea instalatiilor GNL destinate în mod exclusiv operatorului
utilizate pentru stocare, dar cu reţelelor de transport la desfăşurarea
excepţia porţiunii utilizate activităţii licenţiate.
pentru operaţiunile de producţie si
cu excepţia instalaţiilor rezervate
exclusiv pentru
operatorii sistemului de transport
în vederea desfasurarii activitatilor
lor.
Articolul 2, operatorul depozitului de stocare – Compatibil
10 „operator al sistemului de persoană care este responsabilă de Noţiunea de „operator al
stocare” reprezintă o persoană exploatarea şi întreţinerea depozitelor de depozitului de stocare”
fizică sau juridică care stocare. trebuie coroborată cu
realizează activitatea de stocare şi noţiunea de
răspunde de exploatarea unui „întreprindere de
depozit de stocare. stocare”, definită ca
persoană care deţine un
depozit de stocare şi care
este titular de licenţă
pentru stocarea gazelor
naturale.
De asemenea, în
proiectul legii a fost
definită noţiunea de
„stocarea gazelor
naturale”, după cum
urmează: „stocarea
gazelor naturale -
ansamblul de activităţi şi
operaţiuni desfăşurate de
titularul licenţei de
stocare pentru sau în
legătură cu rezervarea
capacităţii de depozitare
în depozitele de stocare şi
pentru injecţia,
depozitarea în şi extracţia
din aceste depozite a
unor cantităţi determinate
de gaze naturale”
Articolul 2, instalaţie GNL - terminal utilizat pentru Compatibil
11 „instalaţia GNL” reprezintă un lichefierea gazelor naturale sau pentru
terminal utilizat pentru lichefierea importul, descarcarea si re-gazificarea
gazelor naturale sau GNL şi include serviciile de sistem şi
pentru importul, descarcarea si re- depozitele de stocare temporară
gazificarea GNL şi include necesare pentru procesul de regazificare
serviciile auxiliare şi şi livrarea ulterioara către sistemul de
depozitele de stocare temporară transport, dar nu include partea
necesare pentru procesul de terminalelor GNL utilizate pentru
regazificare şi livrarea stocare.
ulterioara catre sistemul de
transport, dar nu include porţiunea
terminalelor GNL utilizate pentru
stocare.
Articolul 2, Compatibil
operatorul instalaţiei GNL – persoană
12 “operator al sistemului GNL” A se menţiona că în
care îndeplineşte funcţiile de lichefiere a
reprezinta o persoana fizica sau proiectul legii se
gazelor naturale sau de import,
juridica care realizeaza regăseşte şi noţiunea de
descărcare şi re-gazificarea GNL şi este
activitatea de lichefiere a gazelor „instalaţie GNL”,
responsabilă de exploatarea şi
naturale sau importul, descarcarea definită ca instalaţie
întreţinerea instalaţiei GNL.
si re-gazificarea GNL - terminal utilizat
GNL şi răspunde de exploatarea pentru lichefierea gazelor
unei instalaţii GNL. naturale sau pentru
importul, descarcarea si
re-gazificarea GNL şi
include serviciile
auxiliare şi depozitele de
stocare temporară
necesare pentru procesul
de re-gazificare şi
livrarea ulterioara către
sistemul de transport, dar
nu include partea
terminalelor GNL
utilizate pentru stocare.
Articolul 2 Compatibil.
sistem de gaze naturale - totalitate a
13 „sistem” reprezinta orice reţea Noţiunea de „sistem de
utilajelor de producere, a depozitelor de
de transport, reţea de distributie, gaze naturale” include şi
stocare, a reţelelor de transport şi de
instalaţie GNL şi/sau instalaţiile de utilizare
distribuţie, instalaţie GNL, precum şi a
depozit de stocare, deţinute si/sau pentru raţiuni tehnice.
instalaţiilor de utilizare a gazelor
exploatate de o întreprindere din
naturale, care în ansamblu formează un
sectorul gazelor
sistem unic.
naturale, inclusiv conducta de
stocare şi instalaţiile acesteia
pentru furnizarea de servicii
auxiliare, precum şi cele ale
întreprinderilor înrudite, necesare
pentru asigurarea accesului
la transport, distribuţie si
activitatea GNL.
Articolul 2 servicii de sistem - servicii necesare Compatibil Aceasta deoarece în
14 „servicii auxiliare” reprezinta pentru funcţionarea şi asigurarea Noţiunea de „ancillary legislaţia RM noţiunea de
toate serviciile necesare pentru accesului la reţelele de transport şi de services” a fost transpusă „servicii auxiliare” este
accesul la şi exploatarea distribuţie, la instalaţiile GNL şi/sau la în proiectul legii ca definită ca servicii
reţelelor de transport şi/sau depozitele de stocare, inclusiv pentru noţiunea de „servicii de adiţionale distribuţiei sau
distribuţie şi/sau a instalaţiilor asigurarea echilibrului între ofertă şi sistem” transportului gazelor
GNL şi/sau a depozitelor de cerere şi amestec, cu excepţia naturale, acordate
stocare, pentru asigurarea instalaţiilor destinate cu exclusivitate consumatorilor şi părţilor
echilibrului între ofertă şi cerere şi operatorilor reţelelor de transport pentru terţe de către unitatea
amestec, dar cu excepţia îndeplinirea funcţiilor lor. transportatoare sau de
instalaţiilor destinate distribuţie.
exclusiv operatorilor sistemului de
transport pentru îndeplinirea
funcţiilor lor.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost Aceasta deoarece
15 „stocare în conductă” transpusă în proiectul noţiunea nu a fost
reprezinta stocarea gazelor prin legii utilizată în textul
compresie în sistemele de proiectului
transport
si distributie a gazelor, dar cu
excepţia instalaţiilor destinate
operatorilor sistemului de
transport pentru îndeplinirea
funcţiilor lor.
Articolul 2 sistem interconectat – serie de sisteme Compatibil
16 „sistem interconectat” de transport şi de distribuţie legate între
reprezinta un numar de sisteme ele prin intermediul uneia sau mai
legate între ele. multor interconexiuni.
Articolul 2 interconexiune - instalaţiile şi Compatibil
17 „interconexiune” reprezintă o echipamentele prin care se realizează
conductă de transport care conectarea a două sau mai multe sisteme
traverseaza sau trece de gaze naturale.
peste o frontiera dintre statele
membre pentru unicul scop al
conectarii sistemelor de
transport nationale ale acestor state
membre.
Articolul 2 conductă directă de gaze naturale – Compatibil
18 „magistrala directa” reprezinta conductă de gaze naturale
o conducta de gaze naturale complementară reţelelor de gaze
complementara sistemului naturale interconectate.
Interconectat.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost Aceasta deoarece
19 „întreprindere integrata din transpusă în proiectul noţiunea nu a fost
sectorul gazelor naturale” Legii cu privire la gazele utilizată în textul
reprezinta o întreprindere integrata naturale. proiectului şi nu este
pe verticala sau pe orizontala. necesară noţiune
separată, iar potrivit
principiilor tehnicii
legislative din Republica
Moldova în proiectul
unei legii nu se includ
noţiuni care nu sunt
utilizate în text.
Articolul 2 întreprindere integrată pe verticală - Compatibil
20 „întreprindere integrata pe întreprindere sau grup de întreprinderi
verticala” reprezinta o legate prin relaţii reciproce de control,
întreprindere din sectorul gazelor după cum este definit în prezenta lege, şi
naturale sau un grup de care efectuează cel puţin una din
întreprinderi ale caror relatii activităţile de transport, distribuţie,
reciproce sunt definite în art. 3 stocare şi, minim, una din activităţile de
alin. producere sau furnizare a gazelor
(3) din Regulamentul Consiliului naturale.
(CEE) nr. 4064/89 din 21
decembrie 1989 privind
controlul concentrarilor de
întreprinderi şi în care
întreprinderea respectivă/grupul
respectiv îndeplineşte cel puţin
una din activităţile de transport,
distribuţie, GNL
sau stocare şi cel puţin una din
activităţile de producere sau
furnizare de gaze naturale.
Articolul 2 întreprindere integrată pe orizontală - Compatibil
21 „întreprindere integrată pe întreprindere care desfăşoară cel puţin
orizontală” reprezintă o una din următoarele activităţi:
întreprindere care îndeplineste cel producere, transport, distribuţie sau
putin una dintre activitatile de furnizare a gazelor naturale şi o altă
productie, transport, distributie, activitate ce nu ţine de sectorul de gaze
furnizare sau depozitare de naturale
gaze naturale, precum si o
activitate din afara sectorului
gazelor naturale.
Articolul 2 întreprindere înrudită – societate Compatibil Definiţia de întreprindere
22 „întreprinderi înrudită” comercială afiliată, întreprinderile care înrudită a fost elaborată
reprezinta întreprinderi afiliate, în aparţin aceluiaşi/aceloraşi acţionari sau reieşind din prevederile
sensul art. 41 din Directiva a societăţile care, fără a depinde una de Codului civil al RM
saptea a Consiliului 83/349/CEE alta, sunt reunite sub o conducere unică reglementând societăţile
din 13 iunie 1983, pe baza art. 44 sau sunt conduse de organe alcătuite comerciale afiliate.
alin. (3) lit. (g)* din majoritar din aceleaşi persoane.
Tratatul privind conturile
consolidate2 si/sau întreprinderi
asociate, în sensul art. 33 alin.
(1) din acelasi document, si/sau
întreprinderi care apartin acelorasi
actionari.
Articolul 2 utilizator al reţelei de gaze naturale – Compatibil
23 „utilizator de sistem” reprezintă persoană fizică sau juridică căreia i se
orice persoană juridică sau fizică prestează serviciul de transport sau de
ce alimentează sistemul distribuţie a gazelor naturale.
sau se alimentează din sistem.
Articolul 2 consumator - persoană fizică sau Noţiunea de Explicaţia rezidă în
24 „consumatori” reprezinta persoană juridică care procură şi „consumator” nu include faptul că, potrivit Legii
consumatorii angrosişti si utilizează gazele naturale în calitate de noţiunea de cu privire la
consumatorii finali de gaze combustibil sau de materie primă şi ale „întreprindere de gaze reglementarea prin
naturale, precum şi întreprinderi cărei instalaţii de utilizare sînt racordate naturale”. licenţiere a activităţii de
din sectorul gazelor naturale care la reţeaua de gaze naturale. întreprinzător, nr. 451din
procură gazele naturale. 30.07.2001, în sectorul
gazelor naturale
activităţile de producere,
furnizare, stocare a
gazelor naturale se supun
licenţierii. Astfel, ar
putea apărea confuzii la
utilizarea noţiunii de
„consumator angrosist”,
statut care nu necesită
îndeplinirea unor condiţii
speciale, în raport cu
întreprinderile de stocare
sau pentru furnizorii
gazelor naturale la tarife
nergelementate, a căror
activitate se supune
licenţierii.

Articolul 2 consumator casnic – persoană fizică a Noţiunea de „consumator În opinia autorilor,


25 „consumatori casnici” cărei instalaţie de utilizare este racordată casnic” este definită în definiţia în cauză nu
reprezintă consumatorii care la reţeaua de gaze naturale şi care proiectul legii inclusiv contravine prevederilor
procură gazele naturale pentru procură şi utilizează gazele naturale sub aspectul faptului că Directivei şi defineşte în
propriul pentru necesităţi casnice nelegate de pentru a procura gazele mod mai clar statutul de
lor consum casnic. activitatea de întreprinzător sau naturale, consumatorul „consumator casnic”.
profesională. casnic trebuie să fie
racordat la reţelele de
gaze naturale.
Articolul 2 consumator noncasnic – persoană fizică Noţiunea de „consumator În opinia autorilor,
26 „consumatori noncasnici” sau juridică a cărei instalaţie de utilizare noncasnic” este definită definiţia în cauză nu
reprezintă consumatorii care este racordată la reţeaua de gaze în proiectul legii inclusiv contravine prevederilor
procură gazele naturale ce nu sunt naturale şi care procură şi utilizează sub aspectul faptului că Directivei şi este pasibilă
destinate propriului lor consum gazele naturale în alte scopuri decît pentru a procura gazele de a defini în mod mai
casnic. pentru necesităţi casnice. naturale, consumatorul clar statutul de
noncasnic trebuie să fie „consumator noncasnic”.
racordat la reţelele de
gaze naturale.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost Explicaţia rezidă în
27 „consumatorii finali” reprezintă preluată în proiectul legii faptul că nu este necesară
consumatorii care procură gazele cu privire la gazele definirea noţiunii de
naturale pentru uz naturale. consumator final în
Propriu. contextul în care, potrivit
celor menţionate,
noţiunea de
„consumator” nu include
şi întreprinderile de gaze
naturale. Mai mult, atât
consumatorii casnici şi
consumatorii noncasnici
sunt persoanele care
utilizează gazele
naturale, dar nu le
procură pentru a le vinde
ulterior.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost În sectorul gazelor
28 „consumatorii eligibili” preluată în proiectul legii naturale din RM orice
reprezintă consumatorii care sunt cu privire la gazele consumator poate
liberi sa procure gazele naturale de naturale, deoarece procura gazele naturale
la furnizorul conform proiectului legii de la furnizorul ales de
ales de ei, în sensul art. 23 din toţi consumatorii sunt în acesta.
prezenta Directiva. drept să încheie contract
de furnizare a gazelor
naturale cu oricare
furnizor, inclusiv din
străinătate, însă, efectiv
acest drept nu poate fi
realizat, deoarece în mare
parte gazele naturale sunt
importate de la un singur
producător SAD
Gazprom.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost Explicarea rezidă în
29 „consumatori angrosişti” preluată în proiectul legii faptul că pe piaţa gazelor
reprezintă persoane fizice sau cu privire la gazele naturale a RM nu există
juridice, în afara operatorilor naturale, deoarece există consumatori angrosişti,
sistemului de transport şi a furnizorii la tarife iar activitatea de
operatorilor sistemului de nereglementate, care pot achiziţionare pentru
distribuţie, care procură gazele fi consideraţi ca revânzare a gazelor
naturale în scopul revânzării lor în consumatori angrosişti. naturale poate fi
interiorul sau în afara sistemului în desfăşurată de titularii
care sunt stabiliţi. licenţelor pentru
furnizarea gazelor
naturale la tarife
reglementate. Astfel, în
cazul introducerii de
două noţiuni care să
desemneze persoana care
vinde gazele naturale la
tarife nereglementate
(„consumator” şi
„furnizor la tarife
nereglementate”) s-ar
putea crea confuzii cu
privire la cerinţele ce
trebuie îndeplinite de
persoana care
intenţionează să
desfăşoare activitatea de
procurare-vânzare a
gazelor naturale.
Articolul 2 planificare pe termen lung – Compatibil
30 „planificare pe termen lung” planificarea necesarului de investiţii în
reprezintă planificarea capacităţii capacităţi de producere, de transport, de
de furnizare şi transport a stocare şi de distribuţie a gazelor
întreprinderilor din sectorul naturale pe termen lung, în vederea
gazelor naturale pe termen lung, în satisfacerii cererii de gaze naturale din
scopul satisfacerii cererii sistem, a diversificării surselor şi a
de gaze naturale a sistemului, asigurării livrării gazelor naturale
pentru diversificarea surselor şi consumatorilor.
asigurarea livrărilor câtre
consumatori.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost Aceasta deoarece
31 „piaţa în ascensiune” reprezinta preluată în proiectul legii prevederea în cauză nu
un Stat membru în care prima cu privire la gazele este aplicabilă Republicii
livrare comerciala din naturale. Moldova, ea nefiind
cadrul primului său contract de membru a UE.
furnizare a gazelor naturale pe
termen lung s-a efectuat cu
maximum zece ani în urmă.
Articolul 2 securitatea - reprezintă atât securitatea Compatibil
32 „siguranţa” reprezintă atât furnizării şi a livrării gazelor naturale,
siguranţa furnizării şi a alimentării cât si securitatea tehnică
cu gazele naturale, cât si
securitatea tehnică.
Articolul 2 Noţiunea nu a fost Aceasta deoarece,
33 „infrastructura noua” reprezintă preluată în proiectul legii întrucât RM nu este
o infrastructură care nu a fost cu privire la gazele membră a UE, Directiva
finalizată până la intrarea în naturale, deoarece nu este 2003/55/CE nu are
vigoare a prezentei Directive. necesară. Orice obiecte aplicabilitate directă pe
ale sistemului de gaze teritoriul acesteia.
naturale, care sunt
recepţionate în exploatare
se consideră obiecte noi.
Articolul 3 Articolul 3. Condiţii şi principiile de Compatibil
Obligaţiile de serviciu public si reglementare
protecţia consumatorului (1) În vederea asigurării securităţii
1. Pe baza organizării lor energetice, intereselor economiei
instituţionale şi luând în naţionale, protecţiei mediului,
considerare principiul drepturilor şi intereselor consumatorilor,
subsidiarităţii, gazele naturale se produc, se stochează,
statele membre iau toate masurile se transportă, se distribuie şi se
pentru ca, fara sa aduca atingere furnizează în cel mai eficient mod.
dispozitiilor de la alin. (2), (2) Principiile fundamentale de
întreprinderile din sectorul gazelor reglementare ale prezentei legi sunt:
naturale să fie exploatate în - asigurarea accesului nediscriminatoriu
conformitate cu principiile şi reglementat al persoanelor terţe,
prezentei directive, în scopul persoane fizice şi juridice, la reţelele de
constituirii unei piete competitive, gaze naturale, inclusiv la tarife
sigure şi durabile din punct transparente şi previzibile;
de vedere al mediului înconjurator - crearea de condiţii optime pentru
în sectorul gazelor naturale, fără a excluderea dependenţei, în primul rând
face nici o discriminare din punct de vedere decizional, între
între astfel de întreprinderi în ceea unitatea transportatoare sau de
ce priveste drepturile şi obligaţiile distribuţie şi întreprinderea de stocare de
acestora. furnizorii sau producătorii de gaze
naturale;
- promovarea şi asigurarea concurenţei
pe piaţa gazelor naturale;
- efectuarea de investiţii necesare
extinderii reţelelor de transport şi
distribuţie a gazelor naturale;
- respectarea principiului eficienţei
maxime la costuri minime la
producerea, stocarea, transportul,
distribuţia şi furnizarea gazelor naturale;
- protejarea intereselor legitime ale
consumatorilor.

2. Prin considerarea integrala a Art. 28, alin. 2: A se menţiona că la art. 4


principalelor dispoziţii ale Titularii de licenţe trebuie să respecte din proiectul legii se
Tratatului, în special art. 86, obligaţiile de serviciu public aferente regăseşte definiţia
statele membre pot impune securităţii, inclusiv securiităţii furnizării, noţiunilor de „obligaţii
întreprinderilor din sectorul regularităţii, calităţii şi preţului de de serviciu public” şi
gazelor naturale, vizând interesul furnizare a gazelor naturale „management al
economic general, obligatii de consumatorilor finali, precum şi eficienţei
serviciu public ce pot fi legate de protecţiei mediului, inclusiv eficienţei energetice/gestionare a
securitate, inclusiv energetice şi protecţiei climei cererii”.
securitatea furnizării, regularitate, Art. 33, alin. (1): Astfel, „obligaţiile de
calitate si preţul livrarilor, precum Unitatea transportatoare trebuie k) să serviciu public” includ
si protectia elaboreze şi să prezente Agenţiei, în obligaţiile ce incumbă
mediului, inclusiv eficienta termenul stabilit, un raport anual care să titularilor de licenţe
energetica si protejarea climatului. cuprindă informaţii cu privire la pentru desfăşurarea
Astfel de obligatii trebuie sa echilibrul între ofertă şi cerere de pe activităţilor în sectorul
fie clar definite, transparente, piaţa gazelor naturale, prognoza cererii gazelor naturale şi care se
nediscriminatorii, verificabile si şi a volumelor de gaze naturale pot referi la securitate,
trebuie sa garanteze egalitatea disponibile pentru furnizare, referitor la inclusiv securitatea
accesului pentru companiile din capacităţile de producere planificate sau furnizării, regularitate,
sectorul gazelor naturale din UE la în construcţie, calitatea şi nivelul de calitate şi tariful de
consumatorii nationali. În mentenanţă al reţelei, precum şi furnizare a gazelor
legatura cu securitatea furnizarii, măsurile de acoperire a cererii la vârf şi naturale consumatorilor,
managementul eficienţei acţiunile în caz de reducere a volumelor precum şi la protecţia
energetice/gestionare a cererii si furnizate de unul sau mai mulţi mediului, inclusiv
pentru îndeplinirea furnizori. Raportul urmează a fi eficienţa energetică şi
obiectivelor de protectie a publicat ulterior într-un ziar republican protecţia climei.
mediului, dupa cum se face şi pe site-ul unităţii transportatoare. „management al
trimitere în prezentul alineat, eficientei
statele energetice/gestionare a
membre pot introduce punerea în cererii” semnifică
aplicare a planificarii pe termen abordarea, globala sau
lung, tinând seama de integrala, destinata
posibilitatea ca terte parti să influenţării volumului si
dorească accesul la sistem. programării volumului de
gaze naturale in scopul
reducerii consumului
gazelor naturale si a
surselor de vârf prin
acordarea de prioritate
investiţiilor în măsurile
de eficienta energetica
sau în alte măsuri precum
contractele de alimentare
cu gaze naturale
intreruptibile, investiţiile
noi pentru creşterea
capacităţii de producere,
daca acestea se dovedesc
a fi cele mai eficiente si
economice opţiuni, având
in vedere impactul
pozitiv pe care îl are
economia consumului
gazelor naturale asupra
mediului, asupra
siguranţei alimentarii cu
gaze naturale, precum si
asupra costurilor de
distribuţie legate de
acestea.

3. Statele membre iau masuri Art. 41, alin. (5) – (6): A se menţiona că la art. 4
adecvate pentru protejarea (5) Agenţia desemnează furnizorul de din proiect sunt definite
consumatorilor finali si pentru a gaze naturale la tarife reglementate noţiunile de „serviciu
asigura un nivel ridicat al drept furnizor de ultimă opţiune. universal” şi de „furnizor
protectiei consumatorilor si se (6) Furnizorul de ultimă opţiune încheie de ultimă opţiune”, după
asigura, în special, ca exista contracte de furnizare a gazelor naturale cum urmează:
masurile de siguranţa adecvate cu orice consumator, în conformitate cu serviciu universal –
pentru protejarea consumatorilor prezenta lege şi regulamentele aprobate serviciu prestat întru
vulnerabili, inclusiv masuri de către Agenţie. Condiţiile şi termenele asigurarea dreptului
adecvate pentru ce trebuie respectate la încheierea consumatorilor casnici de
a-i ajuta sa evite deconectarea. În contractelor de furnizare a gazelor a li se furniza gazele
acest context, ele pot lua masuri naturale se stabilesc în Regulamentul naturale de o anumită
adecvate pentru a-i proteja pentru furnizarea şi utilizarea gazelor calitate, la tarife
pe clientii din zonele îndepartate naturale. rezonabile, transparente
care sunt conectati la sistemul de Articolul 45: şi uşor comparabile;
gaze naturale. Statele (1) Raporturile juridice dintre furnizorii furnizor de ultimă
membre pot desemna un furnizor şi/sau unităţile transportatoare sau de opţiune – furnizorul
de ultimă opţiune pentru distribuţie a gazelor naturale şi desemnat pentru a
consumatorii conectati la reteaua consumatorii de gaze naturale sunt furniza gazele naturale
de gaze naturale. Ele garanteaza reglementate de prezenta Lege, de în condiţii specifice,
un nivel ridicat de protectie a Regulamentul pentru furnizarea şi reglementate.
consumatorilor, în special în utilizarea gazelor naturale, aprobat de
privinţa transparenţei referitoare la Agenţie şi de alte acte normative
condiţiile contractuale generale, la menţionate în lege.
informatiile generale şi la (2) Regulamentul va cuprinde, în
mecanismele de soluţionare a special, norme cu privire la proiectarea,
divergenţelor. Statele membre iau montarea, recepţionarea instalaţiilor de
masuri pentru astfel încât utilizare ale consumatorilor, delimitarea
consumatorii eligibili sa poată instalaţiilor întreprinderii de gaze
efectiv trece la un nou furnizor. naturale de instalaţiile de utilizare ale
Cel putin în privinta consumatorii consumatorului, exploatarea şi
casnici, întreţinerea instalaţiilor de utilizare ale
aceste masuri le includ pe cele consumatorilor şi prevederi referitor la
mentionate în anexa A. termenele şi procedura de racordare la
reţelele de gaze naturale a instalaţiilor
de utilizare ale consumatorilor,
încheierea contractelor de furnizare a
gazelor naturale, evidenţa consumului
de gaze naturale, plata gazelor naturale,
deconectarea instalaţiei de utilizare şi
întreruperea furnizării gazelor naturale,
examinarea reclamaţiilor consumatorilor
şi modalitatea de soluţionare a
diferendelor şi litigiilor dintre furnizorii
şi/sau unităţile transportatoare ori de
distribuţie a gazelor naturale şi
consumatori.
(3) Furnizorul este obligat să
întreprindă măsuri pentru înlăturarea
încălcării parametrilor de calitate a
gazelor naturale furnizate în termenele
şi condiţiile stipulate în Regulamentul
pentru furnizarea şi utilizarea gazelor
naturale. A se preciza şi faptul că
Art. 46, alin. (3) - (5): în celelalte alineate din
(3) Consumatorul poate încheia contract art. 46 au fost transpuse
de furnizare a gazelor naturale cu integral prevederile
oricare furnizor, inclusiv din străinătate. Anexei A la Directivă,
La schimbarea furnizorului după cum este expus mai
consumatorul nu poate fi obligat la plata jos.
vreunei taxe. Condiţiile şi modalitatea
de trecere a consumatorului de la un
furnizor la altul se stabilesc printr-un
Regulament aprobat de Agenţie.
(4) Cererile consumatorilor privind
încheierea contractelor de furnizare a
gazelor naturale şi modificarea
contractelor deja încheiate se
examinează şi se satisfac de titularul de
licenţă în măsura posibilităţilor sale
tehnice şi în termenele stabilite în
Regulamentul pentru furnizarea şi
utilizarea gazelor naturale.
(5) Furnizorul de gaze naturale la tarife
reglementate nu poate refuza încheierea
contractului de furnizare a gazelor
naturale cu potenţialul consumator care
a îndeplinit toate condiţiile impuse prin
lege pentru încheierea contractului.
Pentru achitarea întârziată a consumului
de gaze naturale, consumatorii plătesc
penalitate în mărime determinată şi în
modul stabilit prin contract, în rezultatul
negocierii. Cuantumul clauzei penale
este negociabil, dar nu poate depăşi rata
de refinanţare stabilită de Banca
Naţională a Moldovei.
Articolul 49, alin (5):
Consumatorii casnici consideraţi
vulnerabili pot primi compensaţii de la
bugetul de stat, în condiţiile şi modul
prevăzute Legea cu privire la protecţia
socială specială a unor categorii de
populaţie.

4. Statele membre pun în aplicare Prevederea în cauză nu a


masuri adecvate de realizare a fost transpusă în
obiectivelor de coeziune proiectul legii cu privire
economica si sociala, protectie a la gazele naturale
mediului, care pot include
mijloace de combatere a
modificarilor climatice si siguranta
furnizarii. Aceste masuri pot
include, în special,
prevederea unor stimulente
economice adecvate, utilizând,
dupa caz, toate instrumentele
nationale si comunitare exis tente,
pentru întretinerea si construirea
infrastructurii necesare a reţelei,
inclusiv capacitatea de
interconexiune.

5. Statele membre pot decide sa nu Prevederea în cauză nu a


aplice dispozitiile art. 4 cu privire fost transpusă în
la distributie, în măsura în care proiectul legii cu privire
aplicarea acestor prevederi ar la gazele naturale
obstructiona, de fapt sau de drept,
îndeplinirea
obligatiilor de interes economic
general impuse întreprinderilor din
sectorul gazelor naturale
si în masura în care dezvoltarea
comertului nu este afectata astfel
încât sa fie contrara intereselor
comunitare. Interesele comunitare
cuprind, între altele, concurenta
referitoare la
clientii eligibili, în conformitate cu
prezenta directiva si cu art. 86 din
Tratat.

6. De la intrarea în vigoare a Prevederea în cauză nu a Explicaţia rezidă în


prezentei directive, statele membre fost transpusă în faptul că RM nu este
informeaza Comisia în proiectul legii cu privire membru al UE şi, prin
legatura cu toate masurile adoptate la gazele naturale urmare, obligaţia de a
pentru îndeplinirea obligatiilor de raporta CE nu îi poate fi
serviciu public, inclusiv protecţia imputabilă.
consumatorului si a mediului si în
legatura cu posibilul lor efect
asupra concurentei
interne si internationale, indiferent
daca aceste masuri necesita sau nu
a o derogare de la dispoziţiile
prezentei directive. Statele
membre notifica ulterior Comisiei,
din doi în doi ani,
orice modificare a acestor masuri,
indiferent daca acesta necesita sau
nu a o derogare de la prevederile
prezentei Directive.
Articolul 4 Articolul 39: Compatibil
Procedura de autorizare (1) Autorizaţiile de construire a
1. În cazurile în care este necesara obiectelor sistemului de gaze naturale se
o autorizatie (de exemplu, licenta, eliberează, la solicitare, de autorităţile
permis, administraţiei publice locale, în baza
concesionare, consimtamânt sau unor criterii obiective transparente şi
aprobare) pentru construirea sau nedisciminatorii. Construcţia obiectelor
exploatarea instalatiilor de sistemului de gaze naturale de interes
gaze naturale, statele membre sau naţional va fi autorizată de autorităţile
orice alta autoritate competenta administraţiei publice locale după
desemnata de acestea obţinerea de către solicitant a acordului
acorda autorizatii pentru Guvernului.
construirea si/sau exploatarea pe (2) Procedura şi temeiurile de eliberare
teritoriul lor a unor astfel de a autorizaţiilor de construire trebuie să
instalatii, conducte si echipamente fie transparente şi făcută publice.
asociate, în conformitate cu (3) Este interzis refuzul eliberării
dispozitiile de la alin. (2) - (4). autorizaţiilor de construire pe motive
De asemenea, statele membre sau subiective şi discriminatorii. Temeiurile
orice autoritate competenta refuzului se comunică solicitantului, în
desemnata de acestea pot, în mod obligatoriu.
temeiul acelorasi dispozitii, sa Articolul 15:
acorde autorizatii pentru furnizarea (1) Producerea şi/sau stocarea gazelor
de gaze naturale si pentru naturale, transportul gazelor naturale,
consumatorii angrosisti. distribuţia gazelor naturale, furnizarea
2. În cazul în care statele membre gazelor naturale la tarife reglementate
deţin un sistem de autorizare, sau la tarife nereglementate sînt
atunci ele stabilesc activităţi pentru care se eliberează
criteriile obiective si licenţe.
nediscriminatorii care trebuie (2) Activitatea legată de stocarea
îndeplinite de o întreprindere ce gazelor naturale în depozite de stocare
solicita cu capacitatea mai mică de 0,1 milioane
autorizaţie pentru construirea m3 nu se supune licenţierii.
si/sau exploatarea de instalatii de (3) Desfăşurarea activităţilor de
gaze naturale sau care solicita comercializare a GNCV şi a GNL se
o autorizatie pentru furnizarea de efectuează în baza licenţelor de
gaze naturale. Criteriile si furnizare a gazelor naturale la tarife
procedurile nediscriminatorii nereglementate.
privind acordarea de autorizatii Articolul 16:
trebuie facute publice. (1) Licenţele pentru activităţile
3. Statele membre garanteaza ca prevăzute la art. 17 alin.(1) se acordă
motivele pentru care se refuza persoanelor care:
acordarea unei autorizatii a) sînt înregistrate în Republica
sunt obiective si nediscriminatorii Moldova şi prezintă actul confirmativ în
si sunt aduse la cunostinta acest sens;
solicitantului. Motivele unui b) prezintă raportul financiar (pentru
astfel de refuz sunt transmise persoana juridică care activează) sau
Comisiei spre informare. Statele extrasul de cont bancar în cazul iniţierii
membre stabilesc o procedura afacerii;
prin care solicitantul poate face c) prezintă documentele, ce confirmă că
apel împotriva unui astfel de refuz. dispune de reţele de gaze naturale,
4. În scopul dezvoltarii unor noi instalaţii de producere, depozite de
zone alimentate si al unei stocare, după caz, precum şi autorizaţia
exploatari eficiente în general, tehnică eliberată de organul abilitat în
fara a aduce atingere dispozitiilor domeniul securităţii industriale ce
art. 24, statele membre pot refuza confirmă că dispune de personal
acordarea unei noi autorizaţii calificat necesar pentru desfăşurarea
pentru construirea si exploatarea activităţii pentru care se solicită licenţă
sistemelor de conducte de şi că reţelele de gaze naturale,
distributie în orice zona instalaţiile de producere, depozitele de
anume, odata ce un astfel de stocare, după caz, sunt conforme
sistem de conducte s-a construit cerinţelor tehnice stabilite prin lege.
sau este propus a fi construit în (2) Managerul întreprinderii care solicită
respectiva zona si daca nu este licenţă trebuie să îndeplinească
saturata capacitatea existenta sau următoarele condiţii:
propusa. a) să aibă capacitate deplină de
exerciţiu;
b) să aibă reşedinţă permanentă în
Republica Moldova;
c) să aibă studii superioare şi experienţă
practică de cel puţin 5 ani în domeniul
energetic;
d) să nu aibă antecedente penale legate
de activităţile desfăşurate în domeniul
energetic sau antecedente penale pentru
comiterea infracţiunilor din intenţie,
prevăzute de Codul penal.
(3) Eliberarea, reperfectarea licenţei şi
eliberarea duplicatului acesteia pentru
activităţile prevăzute la art. 17 se
efectuează conform procedurilor
stabilite de Legea privind reglementarea
prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător. Termenul pentru
examinarea cererilor privind eliberarea
licenţelor pentru desfăşurarea
activităţilor pe piaţa gazelor naturale
este de 15 zile.
Articolul 17:
(1) Agenţia este în drept să elibereze
următoarele tipuri de licenţe:
a) licenţă pentru producerea şi/sau
stocarea gazelor naturale;
b) licenţă pentru transportul gazelor
naturale;
c) licenţă pentru distribuţia gazelor
naturale;
d) licenţă pentru furnizarea gazelor
naturale la tarife reglementate sau la
tarife nereglementate.
(2) La licenţă se anexează, în mod
obligatoriu, condiţiile de desfăşurare a
activităţii licenţiate, care corespund
prevederilor legilor şi constituie parte
integrantă a licenţei.
(3) Licenţele pentru producerea şi/sau
stocarea gazelor naturale, pentru
transportul, distribuţia sau furnizarea
gazelor naturale la tarife reglementate
sau la tarife nereglementate se
eliberează pe un termen de 25 de ani.
(4) Licenţele eliberate de Agenţie sînt
valabile pe întreg teritoriul Republicii
Moldova, în condiţiile specificate în
licenţă. Licenţele obţinute în Republica
Moldova sînt valabile şi peste hotarele
ei, în Compatibilre cu acordurile
internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
(5) Titularii de licenţe pentru transport,
distribuţie şi furnizarea gazelor naturale
la tarife reglementate îşi desfăşoară
activitatea pe teritoriul specificat de
Agenţie.
Articolul 19:
(1) Licenţa poate fi modificată atît din
iniţiativa titularului, cît şi din iniţiativa
Agenţiei în cazul intervenirii unor
circumstanţe esenţiale.
(2) Licenţa se sistează temporar prin
hotărâre a Agenţiei, la cererea titularului
de licenţă. În celelalte cazuri, licenţa
poate fi sistată temporar prin hotărâre
judecătorească, adoptată în temeiul legii,
la cererea Agenţiei.
(3) În cazurile în care se constată
neîndeplinirea de către titularul de
licenţă a obligaţiilor sale, care a dus la
întreruperea furnizării gazelor naturale
consumatorilor pe o perioadă mai mare
decât cea stabilită pentru înlăturarea
cauzelor motivate, fiind pusă în pericol
securitatea naţională, viaţa şi sănătatea
oamenilor, sau dacă acţiunile ori
inacţiunile titularului de licenţă conduc
la încălcarea ordinii publice şi impun
remedierea imediată a consecinţelor
survenite, licenţa poate fi sistată
temporar, cu adresarea ulterioară a
Agenţiei în instanţa de judecată.
Adresarea în instanţă trebuie să se facă
în termen de 3 zile lucrătoare de la
adoptarea hotărârii de către Agenţie. În
caz de nerespectare a acestui termen,
sistarea temporară a licenţei se anulează.
Hotărârea Agenţiei privind sistarea
temporară activităţii de întreprinzător se
aplică până la adoptarea de către
instanţa de judecată a hotărârii definitive
şi irevocabile
(4) Agenţia va sista temporar licenţa,
conform procedurii prevăzute la alin.
(3), dacă deficienţele identificate nu au
fost remediate în termen de 7 zile de la
emiterea prescripţiei, în condiţiile
prezentei legi.
(5) Drept temei pentru sistarea
temporară a licenţei servesc:
a) cererea titularului de licenţă privind
sistarea temporară a acesteia;
b) nerespectarea de către titularul de
licenţă a termenului de depunere a
cererii de eliberare a duplicatului
licenţei pierdute sau deteriorate;
c) nerespectarea de către titularul de
licenţă a prescripţiei privind lichidarea
încălcării condiţiilor activităţii licenţiate,
în termenul stabilit de Agenţie;
d) incapacitatea provizorie a titularului
de licenţă de a desfăşura genul de
activitate licenţiat conform prevederilor
legii;
e) neachitarea plăţii regulatorii, în
termenul stabilit de Agenţie.
(6) Hotărârea privind sistarea temporară
a licenţei se adoptă de Agenţie în termen
de 3 zile lucrătoare de la data intrării în
vigoare a hotărârii instanţei de judecată
şi este adusă la cunoştinţa titularului de
licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de
la data emiterii. În hotărârea Agenţiei
privind sistarea temporară a se indică
termenul concret de sistarea temporară,
care nu poate depăşi 6 luni.
(7) Titularul de licenţă este obligat să
informeze în scris Agenţia despre
lichidarea circumstanţelor care au
condus la sistarea temporară a licenţei.
(8) Termenul de valabilitate a licenţei nu
se prelungeşte pe durata de sistare
temporară a acesteia.
(9) Reluarea activităţii licenţiate se
efectuează în temeiul hotărârii Agenţiei,
după remedierea circumstanţelor care au
condus la sistarea temporară a licenţei,
sau în temeiul hotărârii instanţei de
judecată care a emis hotărârea de
sistarea temporară a licenţei sau a
hotărârii instanţei ierarhic superioare, în
condiţiile legii.
(10) Hotărârea privind reluarea
valabilităţii licenţei se adoptă de
Agenţie în termen de 3 zile lucrătoare de
la data primirii înştiinţării despre
înlăturarea circumstanţelor care au
condus la sistarea temporară a licenţei
sau de la data la care Agenţiei i s-a
comunicat hotărârea judecătorească
corespunzătoare. Hotărârea se aduce la
cunoştinţă titularului de licenţă în
termen de 3 zile lucrătoare de la data
adoptării acesteia.
Articolul 20:
(1) Licenţa poate fi retrasă prin hotărâre
judecătorească, adoptată în temeiul legii,
la cererea Agenţiei, cu excepţia
retragerii licenţei conform temeiurilor
prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), care se
efectuează direct de către Agenţie.
(2) Drept temei pentru retragerea
licenţei servesc:
a) cererea titularului de licenţă privind
retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea
înregistrării de stat a titularului de
licenţă;
c) depistarea unor date neautentice în
documentele prezentate Agenţiei;
d) stabilirea faptului de transmitere a
licenţei sau a copiei de pe aceasta altei
persoane în scopul desfăşurării genului
de activitate indicat în licenţă;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a
circumstanţelor care au condus la
sistarea temporară a licenţei;
f) nerespectarea, în mod repetat, a
prescripţiilor de lichidare a încălcărilor
privind condiţiile activităţii licenţiate.
(3) Agenţia adoptă hotărârea privind
retragerea licenţei în termen de cel mult
5 zile lucrătoare de la data intrării în
vigoare a hotărârii instanţei de judecată
şi o aduce la cunoştinţa titularului de
licenţă, cu indicarea temeiurilor
retragerii, în termen de cel mult 3 zile
lucrătoare de la data emiterii hotărârii.
(4) În cazul retragerii licenţei, taxa
pentru licenţă nu se restituie.
(5) Titularul de licenţă căruia i s-a retras
licenţa poate să depună o nouă
declaraţie privind eliberarea licenţei
pentru acelaşi gen de activitate după
înlăturarea cauzelor care au condus la
retragerea licenţei.
(6) Titularul de licenţă este obligat, în
termen de 10 zile lucrătoare de la data
adoptării hotărârii de retragere a licenţei,
să depună la Agenţie licenţa retrasă.
Articolul 21:
Fuziunea întreprinderilor de gaze
naturale între ele, precum şi cu alţi
agenţi economici, asocierea, separarea
sau divizarea întreprinderilor de gaze
naturale se efectuează doar cu acordul
Agenţiei. În acest caz, Agenţia este
obligată să-şi prezinte acordul în termen
de o lună şi este în drept să modifice
condiţiile stipulate în licenţă. Dacă
Agenţia nu răspunde solicitantului în
termenul indicat, acordul se consideră
oferit.
Articolul 5 Articolul 33, alin. (1), lit. k): Potrivit proiectului legii Întrucât RM nu este stat
Monitorizarea siguranţei Unitatea transportatoare este obligată k) gazelor naturale, membru al UE, obligaţia
furnizării să elaboreze şi să prezente Agenţiei, în obligaţia de raportare a de a prezenta Comisiei
Statele membre asigura termenul stabilit, un raport anual care să informaţiilor aferente raportul privind siguranţa
monitorizarea problemelor legate cuprindă informaţii cu privire la siguranţei furnizării furnizării nu poate fi
de siguranta furnizarii. În cazul în echilibrul între ofertă şi cerere de pe incumbă unităţii transpusă în proiectul
care statele membre consideră piaţa gazelor naturale, prognoza cererii transportatoare, care, legii.
adecvat, ele pot delega aceasta şi a volumelor de gaze naturale concomitent, îndeplineşte
sarcina autoritatilor de disponibile pentru furnizare, referitor la funcţiile operatorului
reglementare menţionate în art. 25 capacităţile de producere planificate sau reţelelor de transport.
alin. (1). Această monitorizare se în construcţie, calitatea şi nivelul de Monitorizarea va fi în
refera în special la mentenanţă al reţelei, precum şi sarcina ANRE.
echilibrul cerere/oferta de pe piata măsurile de acoperire a cererii la vârf şi
nationala, nivelul prevazut al acţiunile în caz de reducere a volumelor
cererii viitoare si al rezervelor furnizate de unul sau mai mulţi
disponibile, capacitatile furnizori. Raportul urmează a fi
suplimentare avute în vedere în publicat ulterior într-un ziar republican
stadiu de proiect sau în şi pe site-ul unităţii transportatoare.
constructie si calitatea si nivelul
întretinerii retelelor, precum si
masurile necesare pentru a se
face fata vârfurilor de cerere si
deficitului de aprovizionare a unui
sau mai multor furnizori.
Autoritatile competente publica,
cel mai târziu la 31 iulie în fiecare
an, un raport care sa
prezinte constatarile rezultate din
monitorizarea acestor aspecte,
precum si orice masura luata
sau preconizata pentru abordarea
lor si înainteaza imediat Comisiei
acest raport.
Articolul 6 Compatibil
Articolul 5, lit. k)
Reglementari tehnice
Statele membre garanteaza k) aprobă reglementări tehnice
definirea criteriilor de siguranta specifice sistemului de gaze naturale,
tehnica precum si elaborarea si inclusiv privind gazele naturale
punerea la dispozitie a comprimate pentru vehicule (GNCV) şi
reglementarilor tehnice care gazele naturale lichefiate (GNL).
stabilesc cerintele tehnice minime
de proiectare si cerinţele
funcţionale pentru conectarea la
sistem a instalatiilor GNL, a
depozitelor de stocare, a altor
sisteme de transport sau
distributie, precum si a
magistralelor directe. Aceste
reglementări tehnice trebuie sa
asigure interactiunea sistemelor
si sa fie obiective şi
nediscriminatorii. Ele trebuie sa fie
notificate Comisiei în conformitate
cu art. 8 din Directiva
Parlamentului European si a
Consiliului 98/34/CE din 22 iunie
1998 de stabilire a procedurii de
transmitere a informatiilor în
domeniul standardelor si
reglementarilor tehnice si al
reglementarilor privind serviciile
societatii informationale.
Articolul 7 Articolul 33, alin. (1): La transpunerea
Desemnarea operatorilor de Unitatea transportatoarea exercită prevederilor art. 7 din
sistem funcţiile de operator al reţelelor de Directivă s-a ţinut cont
Statele membre desemnează sau transport. de faptul că potrivit par.
solicită întreprinderilor din 9 din Preambulul
sectorul gazelor naturale care Directivei, în cazul unei
detin instalatii de transport, întreprinderi de gaze
depozite de stocare sau instalaţiilor naturale care desfăşoară
GNL să desemneze, pentru o activităţi de transport,
perioada de timp ce urmează sa fie distribuţie, stocare sau
stabilita de statele membre luând gaze naturale lichefiate
în considerare eficienţa si (GNL) şi care este
echilibrul economic, unul sau mai separată în forma
multi operatori ai sistemului. sa juridica de acele
Statele membre iau masurile întreprinderi care
necesare pentru a asigura ca desfăşoară activităţi de
operatorii sistemului de transport, producţie şi/sau
de stocare si a instalaţiilor GNL furnizare, operatorul
funcţionează în conformitate cu desemnat al sistemului
dispoziţiile art. 8 - 10. poate fi aceeaşi
întreprindere care deţine
infrastructura.
În fapt, persoanele
juridice care au construit
reţele de transport, devin
operatori de reţea sau
unităţi transportatoare
după ce obţin licenţa
pentru transportul gazelor
naturale şi nu este
necesară nici o
desemnare din partea
organelor de stat.
Articolul 8 Articolul 33, alin. (1): Compatibil
Funcţiile operatorilor de sistem Unitatea transportatoarea exercită
1. Fiecare operator al sistemului de funcţiile de operator al reţelelor de
transport, stocare si/sau transport. Unitatea transportatoare este
instalaţiilor GNL: obligată:
(a) exploateaza, asigura a) să exploateze, retehnologizeze,
întretinerea şi dezvoltă, în condiţii reabiliteze, să extindă reţelele de
economice, instalaţii de transport, transport şi să presteze serviciul de
stocare si/sau de GNL sigure, transport al gazelor naturale la destinaţie
fiabile si eficiente, tinând seama conform clauzelor contractului încheiat
de impact asupra mediului; între părţi şi condiţiilor stipulate în
(b) se abtine sa faca discriminari licenţă şi în regulamentele aprobate de
între utilizatorii de sistem sau Agenţie. La exploatarea,
clasele de utilizatori de retehnologizarea, reabilitarea şi
sistem, în special în favoarea extinderea reţelelor de transport,
întreprinderilor lor înrudite; unitatea transportatoare va aplica în mod
(c) pune la dispozitia oricarui alt obligatoriu metodele moderne de
operator al sistemului de transport, management al eficientei
oricarui alt operator al energetice/cererii, respectând
depozitului de stocare, oricărui alt standardele minime privind întreţinerea
operator al sistemului GNL si/sau şi dezvoltarea reţelelor de transport, în
oricarui alt special în capacităţile de interconexiune;
operator al sistemului de e) să furnizeze operatorului oricărei alte
distribuţie suficiente informaţii reţele de gaze naturale interconectate cu
pentru a asigura ca transportul şi reţeaua sa ori întreprinderii de stocare
stocarea de gaze naturale pot fi informaţii suficiente pentru a asigura
realizate în conditii compatibile cu siguranţa şi eficienţa exploatării
exploatarea eficientă si sigură a reţelelor de gaze naturale şi/sau a
sistemului interconectat; depozitelor de stocare , dezvoltarea
(d) furnizeaza utilizatorilor de coordonată şi interoperabilitatea
sistem informatiile de care au reţelelor interconectate;
nevoie pentru un acces eficient la f) să nu facă discriminare între
sistem. utilizatorii reţelelor de transport, în
special în favoarea întreprinderilor
înrudite;
g) să ofere informaţii suficiente necesare
utilizatorilor reţelelor de transport
pentru accesul eficient la acestea.
Articolul 40, alin. (3):
(3) Obligaţiile de bază ale întreprinderii
de stocare sunt:
a) operarea, întreţinerea, reabilitarea şi
modernizarea depozitelor de stocare a
gazelor naturale, în condiţii de
siguranţă, eficienţă şi de protecţie a
mediului;
b) asigurarea accesului terţilor la
depozitele de stocare, în condiţii
nediscriminatorii, conform
reglementărilor specifice emise de
Agenţie;
c) furnizarea utilizatorilor a informaţiei
necesare pentru a asigura accesul
eficient la depozitele de stocare.
Articolul 34, alin. 4:
(4) În vederea
reducerii/limitării/înlăturării impactului
reţelelor de transport a gazelor naturale
asupra mediului, unitatea transportatoare
va desfăşura activitatea licenţiată în
conformitate cu prevederile normelor
de construcţie şi standardele tehnice,
precum şi potrivit actelor normative şi
standardelor aplicabile în domeniul
protecţiei mediului, stabilite prin lege.

2. Reglementarile adoptate de Articolul 34: Reglementările


operatorii sistemului de transport (1) Cerinţele minime de ordin tehnic respective sunt aprobate
pentru echilibrarea pentru participanţii la piaţa gazelor de către organul de
sistemului de transport al gazelor naturale, menite să asigure transportul reglementare, deoarece
naturale trebuie sa fie obiective, gazelor naturale şi funcţionarea sigură şi conform legislaţiei R.
transparente şi nediscriminatorii, eficientă a sistemului de gaze naturale Moldova un antreprenor
inclusiv reglementari de stabilire a se stabilesc printr-un regulament aprobat nu poate adopta oarecare
tarifelor pentru redeventele care de Agenţie. reglementări pentru alt
trebuie plătite de utilizatorii de (2) Obiectivele de bază ale Normelor antreprenor.
sistem în cazul dezechilibrului tehnice ale reţelelor de transport a
energetic. Conditiile, inclusiv gazelor naturale sunt:
reglementarile si tarifele, pentru a) stabilirea unui set de reguli pentru
furnizarea acestor servicii de catre asigurarea accesului utilizatorilor la
operatorii sistemului de reţelele de transport a gazelor naturale;
transport se stabilesc, în mod b) stabilirea unui set de reguli pentru
nediscriminator si tinând cont de conducerea prin dispecer a reţelelor de
costuri, în conformitate cu o transport a gazelor naturale;
metodologie compatibila cu art. 25 c) stabilirea responsabilităţilor şi a
alin. (2) si sunt publicate. obligaţiilor unităţii transportatoare şi ale
tuturor utilizatorilor reţelelor de
transport a gazelor naturale;
d) specificarea parametrilor tehnici de
calitate în funcţionarea reţelelor de
transport;
e) stabilirea procedurilor de conducere
prin dispecer a obiectelor sistemului de
gaze naturale, în conformitate cu
regulile pieţei gazelor naturale;
f) stabilirea cerinţelor tehnice privind
racordarea la reţelele de transport a
gazelor naturale;
g) stabilirea principiilor pentru
dezvoltarea reţelelor de transport a
gazelor naturale;
h) stabilirea interfeţelor şi a fluxurilor
informaţionale dintre unitatea
transportatoare şi utilizatorii reţelelor de
transport a gazelor naturale.
(3) Schimbul de informaţii între
utilizatorii reţelelor de transport a
gazelor naturale se desfăşoară în
conformitate cu procedura privind
colectarea şi circulaţia datelor între
entităţile din sistemului de gaze
naturale, cu respectarea celorlalte norme
în vigoare.

3. Statele membre pot solicita Articolul 33, alin. (1):


operatorilor sistemului de transport Unitatea transportatoare este obligată:
sa îndeplinească cerinţele minime b) să asigure capacitatea pe termen lung
pentru întretinerea si dezvoltarea a reţelelor de transport de a acoperi
sistemului de transport, inclusiv cererile rezonabile de prestare a
capacitatea de interconexiune. serviciului de transport a gazelor
naturale, elaborând şi executând planuri
de perspectivă privind extinderea şi
dezvoltarea reţelelor de transport, ţinînd
cont de prognoza consumului de gaze
naturale;
c) să contribuie la securitatea furnizării
gazelor naturale prin reţelele de
transport adecvate şi siguranţă în
funcţionarea sistemului de gaze
naturale;
d) să gestioneze fluxurile de gaze
naturale din reţelele de transport, ţinând
cont de schimburile cu alte sisteme
interconectate. În acest scop, unitatea
transportatoare răspunde de asigurare a
unui serviciu de transport sigur, fiabil şi
eficient şi, în acest context, de
asigurarea disponibilităţii tuturor
serviciilor de sistem, în măsura în care
această disponibilitate nu depinde de
nici o altă reţea de transport cu care este
interconectată reţeaua sa.

4. Operatorii sistemului de
transport procura energia pe care o Articolul 31.
utilizeaza pentru realizarea (1) Raporturile juridice dintre
activităţilor lor în conformitate cu producători, întreprinderile de stocare,
proceduri transparente, unitatea transportatoare, unităţile de
nediscriminatorii şi distribuţie şi furnizorii gazelor naturale
bazate pe regulile pieţei. se stabilesc, inclusiv, în conformitate cu
Regulile pieţei gazelor naturale,
aprobate de Agenţie.
(2) Principiile de bază ale Regulilor
pieţei gazelor naturale menţionate la
alin. (1) sunt următoarele:
a) stabilirea de raporturi juridice între
participanţii pieţei gazelor naturale şi
entităţile economice din zonele externe
de dispecerizare pentru asigurarea
funcţionării stabile, fiabile şi sigure a
sistemului de gaze naturale al Republicii
Moldova. În acest scop, toţi participanţii
pe piaţa gazelor naturale vor respecta în
activitatea lor principiul dirijării
operativ-tehnologice unice a sistemului
de gaze naturale.
b) asigurarea siguranţei operaţionale
adecvate a sistemului de gaze naturale,
inclusiv prin echilibrarea consumului de
gaze naturale şi decontarea conturilor,
precum şi crearea de condiţii optime
pentru efectuarea managementului
congestionării reţelelor de gaze naturale;
c) organizarea sistemului de evidenţă a
gazelor naturale prin măsurarea exactă a
fluxurilor de gaze naturale intrate în
reţeaua de transport în fiecare lună şi,
corespunzător, repartizarea volumului
total al gazelor naturale furnizate, între
întreprinderile de distribuţie,
consumatorii şi furnizori, conform
contractelor bilaterale de furnizare a
gazelor naturale încheiate de
întreprinderile de distribuţie, furnizori şi
consumatorii.
d) asigurarea accesului reglementat,
fără discriminare, la reţeaua de transport
tuturor producătorilor, întreprinderilor
de stocare, unităţilor de distribuţie,
furnizorilor şi consumatorilor existenţi
sau potenţiali. Totodată, unitatea
transportatoare permite unităţilor de
distribuţie, al furnizorilor şi
producătorilor la toate echipamentele de
măsurare care înregistrează volumele
de gaze naturale intrate în reţeaua de
transport şi ieşite din ea, în conformitate
cu regulamentele aprobate de Agenţie,
în scopul citirii indicaţiilor.
e) prezentarea de informaţii exacte,
actuale tuturor participanţilor pe piaţa
gazelor naturale, cu respectarea
principiului transparenţei şi
imparţialităţii.
(3) În funcţie de tipul de activitate,
participanţii pe piaţa gazelor naturale
încheie, după caz, contracte de furnizare
a gazelor naturale, contracte de
asigurare a serviciilor de echilibrare în
reţelele de transport şi contracte de
stocare a gazelor naturale şi de prestare
a serviciilor de transport şi distribuţie a
gazelor naturale. Contractele trebuie să
asigure acoperirea necesităţilor de gaze
naturale în anul calendaristic următor,
inclusiv în fiecare oră a anului
calendaristic următor. Condiţiile de bază
ce trebuie respectate de către
participanţii pieţei gazelor naturale la
desfăşurarea activităţilor în conformitate
cu contractele menţionate se stabilesc de
Agenţie prin regulile menţionate.
(4) Calculul lunar al fluxurilor efective
de gaze naturale pe piaţa gazelor
naturale, al cantităţilor de gaze naturale
procurate în conformitate cu contractele
bilaterale, evidenţa volumelor de gaze
naturale la hotarele externe şi interne ale
reţelelor de transport, precum şi calculul
şi divizarea valorii efective a
consumului tehnologic de gaze naturale
în reţelele de transport ţin de competenţa
unităţii transportatoare şi se efectuează
conform metodei stabilite de Agenţie în
Regulile pieţei gazelor naturale.

Articolul 9 Articolul 33, alin (5):


Separarea juridica a (5) Unitatea transportatoare nu poate
operatorilor sistemului de deţine licenţă pentru producerea,
transport distribuţia sau furnizarea gazelor
1. În cazul în care operatorul naturale.
sistemului de transport face parte
dintr-o întreprindere
integrata pe verticala, el trebuie sa
fie independent cel putin în
privinta formei sale juridice, a
organizarii si a luarii deciziilor de
alte activitati care nu sunt legate
de transport. Aceste
reglementari nu trebuie sa creeze
obligatia separarii detinerii
activelor sistemului de transport
de întreprinderea integrata pe
verticala.

2. În vederea asigurarii (2) Unitatea transportatoare este


independentei operatorilor independentă în luarea deciziilor şi
sistemului de transport mentionate trebuie să respecte următoarele principii:
în alin. (1), se aplica urmatoarele a) administratorii unităţii transportatoare
criterii minime: nu sunt în drept să facă parte din
(a) persoanele care raspund de conducerea întreprinderilor de gaze
gestionarea operatorului sistemului naturale integrate pe verticală sau pe
de transport nu pot face orizontală, responsabile direct sau
parte din structurile întreprinderii indirect de gestionarea de zi-cu-zi a
integrate din sectorul gazelor activităţii de producere, distribuţie sau
naturale care raspunde, furnizarea gazelor naturale;
direct sau indirect, de gestionarea b) de a avea drepturi decizionale depline
cotidiana a productiei, distributiei şi efective, independent de
si furnizării gazelor naturale; întreprinderile integrate pe verticală sau
(b) trebuie luate masuri adecvate pe orizontală, privind exploatarea,
pentru a se asigura ca interesele întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea
profesiona le ale persoanelor care reţelelor de transport, precum şi dreptul
răspund de gestionarea de a respinge orice imixtiune în
operatorului sistemului de operaţiunile zilnice;
transport sunt luate c) de a elabora un program de
în considerare într- un mod care sa conformitate, care să conţină măsurile
asigure ca ele pot actiona întreprinse pentru a garanta excluderea
independent; comportamentului discriminatoriu,
(c) operatorul sistemului de precum şi obligaţiile specifice ale
transport trebuie sa aiba drepturi salariaţilor în vederea realizării acestui
efective de luare a deciziilor, obiectiv; de a prezenta Agenţiei un
independent de întreprinderea raport anual privind măsurile luate.
integrata din sectorul gazelor Raportul urmează a fi ulterior dat
naturale, cu privire la publicităţii pe site-ul unităţii
activele necesare pentru transportatoare.
exploatarea, întretinerea sau
dezvoltarea retelei. Aceasta nu ar
trebui sa împiedice existenta
mecanismelor de coordonare
adecvate care sa asigure ca
sunt protejate drepturile de
supraveghere economica si de
gestionare ale companiei
mama în privinta eficientei
activelor unei subsidiare,
reglementate indirect conform
art. 25 alin. (2). În special, acesta
permite companiei mama sa
aprobe planul financiar
anual sau orice document
echivalent al operatorului
sistemului de transport si sa
stabileasca limite globale ale
nivelului de îndatorare ale
subsidiarei sale. Aceasta nu va
permite companiei mama sa dea
instructiuni privind exploatarea
cotidiana, nici cu privire la
deciziile individuale referitoare la
construirea sau modernizarea
conductelor de transport, care nu
depasesc limitele din planul
financiar aprobat sau orice
document echivalent;
(d) operatorul sistemului de
transport stabileste un program de
angajamente care contine
masurile luate pentru a se garanta
ca practicile discriminatorii sunt
excluse, iar aplicarea sa este
monitorizata în mod adecvat.
Programul enumera obligatiile
specifice ale angajaţilor pentru
realizarea acestui obiectiv.
Persoana sau organismul care
raspunde de monitorizarea
programului de angajamente
prezinta în fiecare an autorităţii de
reglementare mentionate în art. 25
alin. (1) un raport care prezinta
masurile luate, iar acest raport este
apoi publicat.
Articolul 10 Articolul 33, alin. (4) – (5): Compatibil
Confidentialitatea pentru (4) Unitatea transportatoare este obligată
operatorii sistemului de să nu divulge informaţia confidenţială
transport obţinută la desfăşurarea activităţii
1. Fara a aduce atingere licenţiate, precum şi să se abţină de la
dispozitiilor art. 16 sau oricarei oferirea în mod discriminatoriu a
alte obligaţii legale privind informaţiei privind propria activitate,
divulgarea de informatii, fiecare care poate fi avantajoasă din punct de
operator al sistemului de transport, vedere comercial utilizatorilor reţelei de
stocare si/sau de GNL transport.
pastreaza confidentialitatea asupra (5) Este interzis unităţii transportatoare
informatiilor sensibile din punct de să facă abuz de informaţia obţinută de la
vedere comercial persoanele terţe la asigurarea sau
obtinute pe durata derularii negocierea accesului la reţelele de
activitatilor sale si împiedica transport, în situaţia în care procurarea
divulgarea în mod discriminatoriu sau vânzarea gazelor naturale se
a informaţiilor referitoare la realizează prin intermediul
propriile sale activitati care pot fi întreprinderilor înrudite.
avantajoase din punct de vedere
comercial.
2. În contextul achizitionarii sau
vânzarii de gaze naturale prin
întreprinderi înrudite,
operatorii sistemului de transport
nu abuzeaza de informatiile
considerate sensibile din punct
de vedere comercial, obtinute de la
terti în contextul asigurarii sau
negocierii accesului la
sistem.
Articolul 11 Articolul 34, alin. (1): În fapt, persoanele La transpunerea
Desemnarea operatorilor (1) Unitatea de distribuţie îndeplineşte juridice care au construit prevederilor art. 7 din
sistemului de distributie funcţiile de operator al reţelelor de reţele de distribuţie, Directivă s-a ţinut cont
Statele membre desemneaza sau distribuţie devin operatori de reţea de faptul că potrivit par.
solicita întreprinderilor care detin de distribuţie după ce 9 din Preambulul
sau raspund de sisteme de obţin licenţa pentru Directivei, în cazul unei
distributie sa desemneze, pentru o distribuţia gazelor întreprinderi de gaze
perioada de timp ce urmeaza sa fie naturale şi nu este naturale care desfăşoară
stabilita de statele necesară nici o activităţi de transport,
membre, luând în considerare desemnare din partea distribuţie, stocare sau
eficienta si echilibrul economic, organelor de stat. gaze naturale lichefiate
unul sau mai multi operatori ai (GNL) şi care este
sistemului de distributie si iau separată în forma
masuri pentru ca operatorii sa juridica de acele
respectivi sa actioneze în întreprinderi care
conformitate cu dispozitiile art. 12 desfăşoară activităţi de
- 14. producere şi/sau
furnizare, operatorul
desemnat al sistemului
poate fi aceeaşi
întreprindere care deţine
infrastructura.
Totodată, potrivit
proiectului legii, unităţile
de distribuţie ce
deservesc un număr ce
depăşeşte 100 000
consumatori sunt obligate
să se separe din punct de
vedere juridic.
Articolul 12 Articolul 35, alin. (1): Compatibil
Sarcinile operatorilor sistemului (1) Unitatea de distribuţie este obligată:
de distributie a) să exploateze, retehnologizeze,
1. Fiecare operator al sistemului de reabiliteze, să extindă reţelele de
distributie exploateaza, asigura distribuţie şi să presteze servicii de
întretinerea si distribuţie a gazelor naturale la
dezvolta, în conditii economice, un destinaţie, în condiţii nediscriminatorii
sistem sigur, fiabil si eficient, pentru toţi utilizatorii reţelelor de
tinând seama de implicatiile distribuţie, în conformitate cu clauzele
de mediu. contractelor încheiate între părţi,
2. Indiferent de situatie, operatorii condiţiile prevăzute în licenţă, Regulile
sistemului de distributie nu trebuie pieţei gazelor naturale, Regulamentul
sa faca pentru furnizarea şi utilizarea gazelor
discriminari între utilizatorii de naturale şi Normele tehnice ale reţelelor
sistem sau clasele de utilizatori de de distribuţie a gazelor naturale,
sistem, în special în aprobate de Agenţie. La exploatarea,
favoarea întreprinderilor lor retehnologizarea, reabilitarea şi
înrudite. extinderea reţelelor de distribuţie a
3. Fiecare operator al sistemului de gazelor naturale unitatea de distribuţie
distributie pune la dispozitia va aplica în mod obligatoriu metodele
oricarui alt operator al moderne de management al eficienţei
sistemului de distributie, si/sau a energetice/gestionare a cererii;
oricarui operator al sistemului de f) să furnizeze operatorului oricărei alte
transport si/sau operator al reţele de gaze naturale interconectate cu
sistemului GNL si/sau operator al reţeaua sa ori întreprinderii de stocare
depozitelor de stocare suficiente informaţii suficiente pentru a asigura
informaţii pentru a siguranţa şi eficienţa exploatării
asigura ca transportul si stocarea reţelelor de gaze naturale şi/sau a
de gaze naturale pot fi realizate în depozitelor de stocare , dezvoltarea
conditii compatibile cu coordonată şi interoperabilitatea
functionarea sigura si eficienta a reţelelor interconectate;
sistemului interconectat. e) să asigure accesul la reţelele de
4. Fiecare operator al sistemului de distribuţie tuturor utilizatorilor, fără
distributie furnizeaza utilizatorilor discriminare, în special în favoarea
de sistem întreprinderilor afiliate şi să prezinte
informatiile de care au nevoie utilizatorilor reţelelor de distribuţie
pentru un acces eficient la sistem. informaţiile de care au nevoie pentru
accesul eficient la reţele.
Articolul 36, alin. (3):
(3) În vederea
reducerii/limitării/înlăturării impactului
reţelelor de distribuţie a gazelor naturale
asupra mediului înconjurător, unităţile
de distribuţie desfăşoară activitatea
licenţiată în conformitate cu prevederile
documentelor normativ tehnice
obligatorii, precum şi potrivit actelor
normative şi standardelor aplicabile în
domeniul protecţiei mediului, stabilite
prin legi.

5. În cazul în care operatorii


sistemului de distributie raspund
de echilibrarea sistemului
de distributie a gazelor naturale,
reglementarile adoptate de ei în
acest scop trebuie sa fie
obiective, transparente si
nediscriminatorii, inclusiv
reglementarile de stabilire a
tarifelor pentru redevenţele care
trebuie platite de utilizatorii de
sistem în cazul dezechilibrului
energetic. Conditiile, inclusiv
reglementarile si tarifele, pentru
furnizarea acestor servicii de
catre operatorii de sistem se
stabilesc, în mod nediscriminator
si reflectând costurile, în
conformitate cu o metodologie
compatibila cu art. 25 alin. (2) şi
sunt publicate.
Articolul 13 Articolul 52, alin. (2): Compatibil.
Separarea juridica a (2) Până la 1 ianuarie 2013: Stabilirea termenului
operatorilor sistemului de - unităţile de distribuţie care deservesc respectiv a fost acceptată
distributie un număr de consumatori ce depăşeşte in cadrul negocierilor cu
1. În cazul în care operatorul 100 000 pot fi concomitent şi furnizor reprezentanţii Comisiei
sistemului de distributie face parte de gaze naturale la tarife reglementate; Europene şi a
dintr-o întreprindere - fiecare din unităţile de distribuţie ce Secretariatului
integrata pe verticala, el trebuie sa deserveşte un număr de consumatori ce Comunităţii Energetice.
fie independent, cel putin în depăşeşte 100 000 va separa legal şi
privinta formei sale juridice, a funcţional activitatea de distribuţie de
organizarii si a luarii deciziilor, de activitatea de furnizare a gazelor
alte activitati care nu sunt legate naturale la tarife reglementate, prin
de distributie. Aceste reorganizare, creând două întreprinderi:
reglementari nu trebuie sa creeze de distribuţie şi de furnizare.
obligatia separarii detinerii Întreprinderile nou create vor fi
activelor sistemului de distribuţie succesoare a licenţelor pentru distribuţia
de întreprinderea integrata pe şi, respectiv, pentru furnizarea gazelor
verticala. naturale la tarife reglementate, deţinute
de întreprinderea integrată pe verticală
la momentul intrării în vigoare a
prezentei legi.
Art. 35, alin (5):
(5) Unitatea de distribuţie nu poate
deţine licenţă pentru producerea,
transportul sau furnizarea gazelor
naturale. Se permite acordarea licenţei
pentru furnizarea gazelor naturale la
tarife reglementate întreprinderii de
distribuţie a gazelor naturale în cazul în
care ultima prestează servicii de
distribuţie pentru un număr de până la
100000 consumatori conectaţi.

2. Pe lângă cerinţele din alin. (1), Articolul 35, alin. (2) :


în cazul în care operatorul (2) Unitatea de distribuţie este
sistemului de distributie face independentă în luarea deciziilor şi
parte dintr-o întreprindere trebuie să respecte următoarele principii:
integrata pe verticala, el este a) administratorii operatorului reţelelor
independent în privinta organizarii de distribuţie nu sunt în drept să facă
sale si a procesului de luare a parte din conducerea întreprinderilor de
deciziilor de alte activitati care nu gaze naturale integrate pe verticală sau
sunt legate de distributie. În pe orizontală, responsabile direct sau
acest scop se aplica urmatoarele indirect de gestionarea de zi-cu-zi a
criterii minime: activităţii de producere, transport sau
(a) persoanele care raspund de furnizare a gazelor naturale;
gestionarea operatorului sistemului b) de a avea drepturi decizionale depline
de distributie nu pot face şi efective, independent de
parte din structurile întreprinderii întreprinderile integrate pe verticală sau
integrate din sectorul gazelor pe orizontală, privind exploatarea,
naturale care raspunde, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea
direct sau indirect, de gestionarea reţelelor de distribuţie, precum şi dreptul
cotidiana a productiei, distributiei de a respinge orice imixtiune în
si furnizarii gazelor operaţiunile zilnice;
naturale; c) de a elabora un program de
(b) trebuie luate masuri adecvate conformitate, care să conţină măsurile
pentru a se asigura ca interesele întreprinse pentru a garanta excluderea
profesionale ale persoanelor comportamentului discriminatoriu,
care raspund de gestionarea precum şi obligaţiile specifice ale
operatorului sistemului de salariaţilor în vederea realizării acestui
distributie sunt luate în considerare obiectiv şi de a prezenta Agenţiei un
într- un mod care sa asigure ca ele raport anual privind măsurile luate.
pot actiona independent; Raportul urmează a fi ulterior dat
(c) operatorul sistemului de publicităţii.
distributie trebuie sa aiba drepturi
efective de luare a deciziilor,
independent de întreprinderea
integrata din sectorul gazelor
naturale, cu privire la activele
necesare pentru exploatarea,
întretinerea sau dezvoltarea retelei.
Aceasta nu ar trebui sa
împiedice existenta mecanismelor
de coordonare adecvate care sa
asigure ca sunt protejate
drepturile de supraveghere
economica si de gestionare ale
companiei mama în privinta
eficientei activelor unei subsidiare,
reglementate indirect conform art.
25 alin. (2). În special, aceasta va
permite companiei mama sa
aprobe planul financiar anual sau
orice document echivalent al
operatorului sistemului de
distributie si sa stabileasca limite
globale ale nivelului de îndatorare
ale subsidiarei sale. Aceasta nu
permite companiei
mama sa dea instructiuni privind
exploatarea cotidiana, nici cu
privire la deciziile
individuale referitoare la
construirea sau modernizarea
conductelor de transport, care nu
depasesc limitele din planul
financiar aprobat sau orice
document echivalent;
(d) operatorul sistemului de
distributie stabileste un program
de angajamente care contine
masurile luate pentru a se garanta
ca practicile discriminatorii sunt
excluse iar aplicarea sa este
monitorizata în mod adecvat.
Programul enumera obligatiile
specifice ale angajatilor
pentru realizarea acestui obiectiv.
Persoana sau organismul care
raspunde de monitorizarea
programului de angajamente
prezinta în fiecare an autoritatii de
reglementare menţionate în art. 25
alin. (1) un raport care prezinta
masurile luate, iar acest
raport este apoi publicat.
Statele membre pot decide sa nu
aplice alin. (1) si (2)
întreprinderilor integrate din
sectorul gazelor naturale care
deservesc mai putin de 100 000
clienti conectati.
Articolul 14 Articolul 35, alin. (3) – (4): Compatibil
Confidentialitatea pentru (3) Unitatea de distribuţie este obligată
operatorii sistemului de să nu divulge informaţia confidenţială
distributie obţinută la desfăşurarea activităţii
1. Fara sa aduca atingere licenţiate, precum şi să se abţină de la
dispozitiilor art. 16 sau oricarei oferirea în mod discriminatoriu a
altei obligatii legale privind informaţiei privind propria activitate,
divulgarea de informatii, fiecare care poate fi avantajoasă din punct de
operator al sistemului de vedere comercial utilizatorilor reţelei de
distributie pastreaza distribuţie.
confidentialitatea asupra (4) Este interzis unităţii de distribuţie să
informatiilor sensibile din punct de facă abuz de informaţia obţinută de la
vedere comercial obtinute pe persoanele terţe la asigurarea sau
durata derularii activitatilor sale si negocierea accesului la reţelele de
împiedica divulgarea în mod distribuţie, în situaţia în care procurarea
discriminatoriu a sau vânzarea gazelor naturale se
informatiilor referitoare la realizează prin intermediul
propriile sale activitati care pot fi întreprinderilor înrudite.
avantajoase din punct de vedere
comercial.
2. În contextul vânzarii sau
achizitionarii sau vânzarii de gaze
naturale prin întreprinderi
conexe, operatorii sistemului de
distributie nu abuzeaza de
informatiile considerate sensibile
din punct de vedere comercial,
obtinute de la terti în contextul
asigurarii sau negocierii
accesului la sistem.
Articolul 15 Noţiunea de „operator Pe piaţa gazelor naturale
Operatorul combinat combinat” nu a fost din RM nu există un
Reglementarile din art. 9 alin. (1) transpusă în proiectul operator combinat şi nu a
si art. 13 alin. (1) nu trebuie sa legii cu privire la gaze, fost constatată
împiedice activitatile unui deoarece ea nu el nu va necesitatea creării
operator combinat al sistemului de exista. acestuia. Aceasta cu atât
transport, GNL, stocare si mai mult cu cît în
distribuţie care este independent în sistemul UE se
privinţa formei sale juridice, a înregistrează tendinţa de
organizarii si a procesului de luare a renunţa la operatorii de
a deciziilor de alte activităţi care sistem combinaţi.
nu au legatura cu activitatile de
transport, GNL, stocare şi
distribuţie si care îndeplineşte
cerinţele menţionate la lit. (a) –
(d). Aceste reglementari nu
creează obligaţia de separare a
detinerii activelor sistemului
combinat de întreprinderea
integrata pe verticala:
(a) persoanele care raspund de
gestionarea operatorului sistemului
combinat nu pot face parte
din structurile întreprinderii
integrate din sectorul gazelor
naturale care raspunde, direct
sau indirect, de activitatile
cotidiene de productie si furnizare
de gaze naturale;
(b) trebuie luate masuri adecvate
pentru a se asigura ca interesele
profesionale ale persoanelor
care raspund de gestionarea
operatorului sistemului combinat
sunt luate în considerare
într- un mod care sa asigure ca ele
pot actiona independent;
(c) operatorul sistemului combinat
trebuie sa aiba drepturi efective de
luare a deciziilor,
independent de întreprinderea
integrata din sectorul gazelor
naturale, cu privire la activele
necesare pentru exploatarea,
întretinerea sau dezvoltarea retelei.
Aceasta nu ar trebui sa
împiedice existenta mecanismelor
de coordonare adecvate care sa
asigure ca sunt protejate
drepturile de supraveghere
economica si de gestionare ale
companiei mama în privinta
eficientei activelor unei subsidiare,
reglementate indirect conform art.
25 alin. (2). În special, acesta
permite companiei mama sa
aprobe planul financiar anual sau
orice document echivalent al
operatorului sistemului combinat
si sa stabileasca limite globale
ale nivelului de îndatorare al
subsidiarei sale. Aceasta nu
permite companiei mama sa dea
instructiuni privind operatiunile
cotidiene, nici cu privire la
deciziile individuale
referitoare la construirea sau
modernizarea conductelor de
transport si distributie, care nu
depasesc limitele din planul
financiar aprobat sau orice
document echivalent;
(d) operatorul sistemului combinat
stabileste un program de
angajamente care contine
masurile luate pentru a se garanta
ca practicile discriminatorii sunt
excluse iar aplicarea sa este
monitorizata în mod adecvat.
Programul enumera obligatiile
specifice ale angajatilor
pentru realizarea acestui obiectiv.
Persoana sau organismul care
raspunde de monitorizarea
programului de angajamente
prezinta în fiecare an autoritatii de
reglementare mentionate în art. 25
alin. (1) un raport care prezinta
masurile luate, iar acest raport este
apoi publicat.
Articolul 16 Articolul 9, alin. (1): Compatibil
Dreptul accesului la conturi În scopul îndeplinirii eficiente a
1. Statele membre sau orice funcţiilor sale, prevăzute de prezenta
autoritate competenta desemnata lege, Agenţia este în drept:
de acestea, inclusiv autorităţile de c) să aibă acces la documentele aferente
reglementare mentionate în art. 25 activităţilor practicate conform licenţei,
alin. (1) si autoritatile de inclusiv la cele care conţin informaţii ce
solutionare a divergentelor constituie secret de stat, secret comercial
menţionate în art. 20 alin. (3), au sau alte informaţii confidenţiale;
drept de acces la acele conturi ale d) să obţină de la titularii de licenţe
întreprinderilor din sectorul copii, extrase din documentele
gazelor naturale, conform celor menţionate la lit. c), precum şi
prevazute în art. 17, necesare informaţiile suplimentare necesare.
pentru îndeplinirea functiilor lor. Articolul 8, alin. (1):
Agenţia:
k) stabileşte, în vederea monitorizării
separării efective a conturilor titularilor
de licenţe pe piaţa gazelor naturale şi
pentru a garanta lipsa subvenţiilor
încrucişate între activităţile de
producere, transport, stocare, distribuţie
şi furnizare a gazelor naturale, metodele
de ţinere a contabilităţii în sistemul de
gaze naturale, în conformitate cu
Standardele naţionale de contabilitate,
cerinţele privind rapoartele contabile,
precum şi sistemul de informaţii în baza
cărora titularii de licenţe prezintă
rapoarte Agenţiei.

2. Statele membre şi orice Articolul 13, alin. (1):


autoritate competenta desemnata e) prezintă organizaţiilor care apără
de acestea, inclusiv interesele consumatorilor, precum şi
autoritatile de reglementare consumatorilor, informaţia necesară
mentionate în art. 25 alin. (1) si referitoare la activitatea titularilor de
autoritatile de solutionare a licenţe, cu excepţia cazurilor în care
divergentelor, pastreaza această informaţie este confidenţială.
confidentialitatea asupra Articolul 14, alin. (13):
informatiilor sensibile din punct de (13) La cererea persoanelor fizice sau
vedere comercial. Statele membre juridice, Agenţia furnizează informaţia
pot introduce exceptii de la solicitată, cu excepţia celei cu caracter
principiul confidentialitatii, daca confidenţial. Informaţia care se conţine
acest lucru este necesar pentru ca în registrele de licenţiere este
respectivele autoritati competente transparentă.
sa-si îndeplineasca atributiile.
Articolul 17 Articolul 30: Compatibil Referitor la prevederile
Separarea conturilor contabile (1) Pentru a fi evitate discriminarea, alin. (4) – (5), a se
1. Statele membre iau masurile subvenţionările încrucişate şi menţiona că potrivit art.
necesare pentru a asigura ca distorsionarea concurenţei, titularii 8, alin. (1) din proiect,
respectivele conturi ale licenţelor pentru desfăşurarea Agenţia:
întreprinderilor din sectorul activităţilor în sectorul gazelor naturale k) stabileşte, în vederea
gazelor naturale sunt tinute în sunt obligaţi să ţină în contabilitatea lor monitorizării separării
conformitate cu dispozitiile de la internă conturi contabile separate pentru efective a conturilor
alin. (2) – (5). În cazul în care fiecare tip de activitate practicată, titularilor de licenţe pe
întreprinderile beneficiaza de o inclusiv în cazul în care desfăşoară şi piaţa gazelor naturale şi
derogare de la prezenta alte activităţi nereglementate prin pentru a garanta lipsa
dispozitie pe baza art. 28 alin. (2) prezenta lege aşa cum ar trebui dacă subvenţiilor încrucişate
si (4), ele trebuie sa-si tina cel activităţile în cauză ar fi realizate de între activităţile de
putin conturile interne în întreprinderi distincte. Conturile interne producere, transport,
conformitate cu prezentul articol. vor trebui să conţină bilanţul contabil şi stocare, distribuţie şi
2. Întreprinderile din sectorul un cont al profitului şi pierderilor pentru furnizare a gazelor
gazelor naturale, indiferent de fiecare activitate. naturale, metodele de
forma de proprietate sau de (2) Ttitularii licenţelor pentru ţinere a contabilităţii în
regimul juridic, întocmesc, desfăşurarea activităţilor în sectorul sistemul de gaze naturale,
prezinta spre verificare si publica gazelor naturale sunt obligaţi să ţină în în conformitate cu
rapoartele contabile anuale, în contabilitatea lor internă conturi Standardele naţionale de
conformitate cu reglementarile din contabile separate pentru activitatea de contabilitate, cerinţele
legislatia nationala referitoare la transport, distribuţie, activitatea GNL şi privind rapoartele
rapoartele contabile activitatea de stocare aşa cum ar trebui contabile, precum şi
anuale ale întreprinderilor cu dacă activităţile în cauză ar fi realizate sistemul de informaţii în
raspundere limitata, adoptate în de întreprinderi distincte. Veniturile baza cărora titularii de
conformitate cu cea de-a patra obţinute din deţinerea cu titlu de licenţe prezintă rapoarte
Directiva a Consiliului proprietate a reţelelor de transport sau Agenţiei. Totodată, în
78/660/CEE din 25 iulie 1978, pe de distribuţie vor fi specificate în conformitate cu art. 18,
baza art. 44 alin. (2) lit. (g)* din conturi. alin. (1), lit. e) din
Tratat, privind rapoartele contabile (3) Întreprinderile care desfăşoară proiect, titularii de licenţe
anuale ale anumitor tipuri de activităţile licenţiate pe piaţa gazelor sunt obligaţi să ţină
companii. Întreprinderile naturale sunt obligate să supună contabilitatea în
care, din punct de vedere legal, nu rezultatele economico-financiare condiţiile şi modul
sunt obligate sa-si publice auditului, să întocmească şi să publice prevăzute de prezenta
rapoartele contabile anuale anual dările de seamă privind exerciţiul lege şi să asigure
pastreaza la sediul lor o copie a economico-financiar al activităţii separarea organizaţională
acestora, pusa la dispozitia desfăşurate. pe gen de activitate
publicului. (4) Rapoartele contabile anuale trebuie desfăşurat.
3. În sistemul lor de contabilitate să cuprindă în note informaţii cu privire
interna, întreprinderile de gaze la orice tranzactie de un anumit volum
naturale tin conturi realizată de întreprinderile înrudite.
separate pentru activitatile de
transport, distributie si depozitare
a gazelor naturale cum li s-ar
cere sa faca daca respectivele
activitati ar fi realizate de
întreprinderi separate, în vederea
evitarii discriminarii,
subventionarii încrucisate si
denaturarii concurentei. De
asemenea, ele ţin conturi, care pot
fi consolidate, pentru alte activitati
din sectorul gazelor naturale, care
nu sunt legate de transport,
distributie, GNL si depozitare.
Pâna la 1 iulie 2007, ele tin conturi
separate pentru activitatile de
furnizare catre clientii eligibili si
pentru activitatile de furnizare
catre clientii ne-eligibili.
Veniturile rezultate din detinerea
retelei de transport/distributie
trebuie specificate în conturi. Dupa
caz, ele tin conturi consolidate
pentru alte activitati din afara
sectorului de gaze naturale.
Conturile interne cuprind un bilant
si un cont de profit si
pierderi pentru fiecare activitate în
parte.
4. Verificarea contabila
mentionata în alin. (2) trebuie sa
verifice, în special, ca obligatia
de evitare a discriminarii si a
subventiilor încrucisate mentionata
în alin. (3) sa fie respectata.
5. În contabilitatea lor interna,
întreprinderile precizeaza, fara a
aduce atingere reglementarilor de
contabilitate aplicabile pe plan
national, regulile de alocare a
activului şi pasivului, a
cheltuielilor si veniturilor, precum
si cele pentru rata de amortizare,
reguli pe care le respecta în
întocmirea conturilor separate
mentionate în alin. (3). Aceste
reguli interne pot fi modificate
numai în cazuri excepţionale.
Astfel de modificari trebuie sa fie
mentionate şi justificate temeinic.
6. Rapoartele contabile anuale
indica prin note orice tranzactie de
un anumit volum realizata de
întreprinderile înrudite.
Articolul 18 Accesul terţilor Articolul 33, alin. (9): Compatibil A se menţiona că în
1. Statele membre asigura punerea (9) Producătorii, întreprinderile de priectul legii a fost
în aplicare a unui sistem de acces stocare, furnizorii, unităţile de definită noţiunea de
al tertilor la sistemul de transport distribuţie şi consumatorii au drept de „acces la reţea”, după
si distributie si la instalatiile de acces la reţelele de transport în condiţii cum urmează:
GNL pe baza publicarii tarifelor, şi la tarife reglementate, transparente şi acces la reţea – drept al
aplicabile tuturor clientilor nediscrimnatorii. Accesul la reţelele de persoanelor fizice şi
eligibili, inclusiv întreprinderilor transport al producătorilor, al juridice de a racorda
de furnizare, aplicat în mod întreprinderilor de stocare, al unităţilor reţelele, instalaţiile de
obiectiv si fara discriminare între de distribuţie, al furnizorilor şi al producere, depozitele de
utilizatorii sistemului. Statele consumatorilor se efectuează în stocare, instalaţiile GNL
membre trebuie sa se asigure condiţiile şi în termenele stabilite în şi instalaţiile de utilizare
ca aceste tarife sau metodologiile Regulile pieţei gazelor naturale, la reţelele de gaze
care stau la baza calcularii lor se Regulamentul pentru furnizarea şi naturale şi de a beneficia
aproba înainte de intrarea utilizarea gazelor naturale, precum şi de servicii de transport şi
lor în vigoare de o autoritate de potrivit Normelor tehnice ale reţelelor de distribuţie a gazelor
reglementare mentionata în art. 25 de transport a gazelor naturale, aprobate naturale în condiţiile legii
alin. (1) si ca aceste tarife de Agenţie.
– si metodologiile, în cazul în care Articolul 35, alin. (8):
se aproba numai metodologiile – (8) Producătorii, întreprinderile de
sunt publicate înainte de stocare, furnizorii şi consumatorii au
intrarea lor în vigoare. drept de acces la reţelele de distribuţie
2. Operatorii sistemului de în condiţii şi la tarife reglementate,
transport au acces, daca este transparente şi nediscrimnatorii. Accesul
necesar în scopul realizarii la reţelele de distribuţie al
activitatilor lor inclusiv în legatura producătorilor, întreprinderilor de
cu transportul transfrontalier, la stocare, furnizorilor şi consumatorilor se
reteaua altor operatori ai efectuează în condiţiile şi în termenele
sistemului de transport. stabilite în Regulile pieţei gazelor
3. Dispozitiile prezentei directive naturale, Regulamentul pentru
nu trebuie sa împiedice încheierea furnizarea şi utilizarea gazelor naturale,
contractelor pe termen lung, atâta precum şi potrivit Normelor tehnice ale
timp cât ele respecta regulile reţelelor de distribuţie, aprobate de
concurentei din cadrul Agenţie.
Comunitatii.

Articolul 19 Articolul 40. Stocarea gazelor Compatibil


Accesul la depozitele de stocare naturale
1. Pentru organizarea accesului la (1) Persoana care desfăşoară activitatea
depozitele de stocare, si la stocarea de stocare a gazelor naturale sînt în
în conducta atunci când este drept să participe la piaţa gazelor
necesar din punct de vedere tehnic naturale dacă respectă cerinţele tehnice
si/sau economic pentru asigurarea de racordare la reţea, iar calitatea
unui acces eficient la sistem pentru gazelor naturale livrate Compatibil
aprovizionarea clientilor, precum standardului naţional GOST 5542.
si pentru organizarea accesului la (2) La desfăşurarea activităţii de stocare
serviciile auxiliare, statele membre a gazelor naturale trebuie respectate
pot alege una sau ambele următoarele principii:
proceduri menţionate în alin. (3) si a) asigurarea securităţii în alimentarea
(4). Aceste proceduri functioneaza consumatorilor cu gazele naturale;
în conformitate cu criterii b) armonizarea variaţiilor consumului
obiective, transparente si sezonier, zilnic şi orar cu sursele de gaze
nediscriminatorii. naturale disponibile;
2. Dispozitiile alin. (1) nu se aplica c) asigurarea permanentă a echilibrului
serviciilor auxiliare si depozitarii fizic al reţelelor de transport a gazelor
temporare care sunt legate de naturale;
instalaţiile de GNL si sunt d) realizarea obligaţiilor de serviciu
necesare pentru procesul de public;
regazeificare si pentru e) asigurarea consumului propriu de
livrarea ulterioara catre sistemul către consumatorii.
de transport. (3) Obligaţiile de bază ale întreprinderii
3. În cazul accesului negociat, de stocare sunt:
statele membre adopta masurile a) operarea, întreţinerea, reabilitarea şi
necesare pentru a permite modernizarea depozitelor de stocare a
întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, în condiţii de
gazelor naturale si clientilor siguranţă, eficienţă şi de protecţie a
eligibili, fie din interiorul, fie din mediului;
exteriorul teritoriului acoperit de b) asigurarea accesului terţilor la
sistemul interconectat, sa depozitele de stocare, în condiţii
negocieze accesul la depozitare nediscriminatorii, conform
sau la stocarea în conducta atunci reglementărilor specifice emise de
când este necesar din punct de Agenţie;
vedere tehnic si/sau economic c) furnizarea utilizatorilor a informaţiei
pentru asigurarea unui acces necesare pentru a asigura accesul
eficient la sistem, precum si pentru eficient la depozitele de stocare.
organizarea accesului la alte (4) Drepturile întreprinderii de stocare
servicii auxiliare. Partile sunt următoarele:
contractante sunt obligate sa a) să încaseze tariful aferent prestării
negocieze de buna credinţa accesul serviciului de stocare a gazelor naturale,
la depozitare, la stocarea în să limiteze şi/sau să întrerupă prestarea
conducta sau la alte servicii serviciului în caz de neplată, conform
auxiliare. Contractele de acces la reglementărilor emise de Agenţie;
depozitare, stocare în conducta si b) să elaboreze norme tehnice specifice
alte servicii auxiliare se negociaza activităţii proprii şi să le supună spre
cu operatorul respectiv al aprobare Agenţiei;
sistemului de depozitare sau cu c) să întrerupă funcţionarea instalaţiilor
întreprinderile respective din pentru timpul strict necesar, în vederea
sectorul gazelor naturale. Statele executării lucrărilor de întreţinere şi de
membre solicita operatorilor reparaţii, precum şi în alte situaţii
sistemului de depozitare si prevăzute de lege, cu anunţarea
întreprinderilor din sectorul prealabilă a participanţilor pieţei gazelor
gazelor naturale sa-si publice naturale cu care are încheiate contracte;
principalele conditii comerciale d) să refuze în mod justificat accesul
pentru utilizarea depozitarii, terţilor la depozitele de stocare.
stocarii în conducta si a altor (5) Întreprinderea de stocare a gazelor
servicii auxiliare în primele sase naturale nu poate deţine concomitent
luni dupa punerea în aplicare a licenţă pentru producerea sau furnizarea
prezentei directive si ulterior gazelor naturale.
anual.
4. Statele membre care opteaza
pentru procedura unui acces
reglementat adopta masurile
necesare pentru a acorda
întreprinderilor din sectorul
gazelor naturale si clientilor
eligibili, fie din interiorul, fie din
exteriorul teritoriului acoperit de
sistemul interconectat, dreptul de
acces la depozitele de stocare,
stocare în conducta si alte servicii
auxiliare, pe baza tarifelor
publicate si/sau a altor condiţii si
obligaţii privind utilizarea
depozitarii si a stocarii în
conducta, atunci când este necesar
din punct de vedere tehnic si/sau
economic pentru asigurarea unui
acces eficient la sistem, precum si
pentru organizarea accesului la
alte servicii auxiliare. Acest drept
de acces pentru clienţii eligibili
poate fi acordat astfel încât sa
permita acestora încheierea de
contracte de livrare cu
întreprinderile concurente din
sectorul gazelor naturale, altele
decât deţinătorul si/sau operatorul
sistemului sau o întreprindere
înrudită.
Articolul 20 Accesul la reţeaua de
Accesul la retelele de conducte transport şi distribuţie
din amonte înseamnă şi a accesul la
1. Statele membre adopta masurile conductele de gaze
necesare pentru a asigura ca naturale care aparţin
întreprinderile din sectorul gazelor unităţii de transport sau
naturale si clientii eligibili, de distribuţie şi sunt
indiferent de locul unde se afla situate în amonte de
acestia, pot obţine accesul la reţele punctul de delimitare a
de conducte de alimentare din patrimoniului unităţii de
amonte, inclusiv la instalatiile care transport sau de
furnizează servicii tehnice legate distribuţie de patrimoniul
de accesul în cauza, în consumatorului.
conformitate cu prezentul articol,
cu excepţia acelor părţi ale acestor
retele si instalatii care sunt
utilizate pentru operatii locale de
producţie pe amplasamentul unui
teren unde sunt produse gazele
naturale. Masurile sunt transmise
Comisiei în conformitate cu
dispozitiile art. 33.
2. Accesul la care se face referire
în alin. (1) se asigura în maniera
stabilita de către respectivul stat
membru în conformitate cu
instrumentele legale relevante.
Statele membre aplica obiectivele
unui acces corect si deschis,
realizând o piata de gaze naturale
competitiva si evitând orice abuz
ce poate decurge din detinerea
unei pozitii dominante, luând în
considerare siguranta si
regularitatea livrarilor, capacitatea
disponibila existenta sau care
poate fi disponibila, precum si
protectia mediului. Se poate tine
seama de urmatoarele:
(a) necesitatea de a refuza accesul
în cazul în care exista
incompatibilitate de specificatii
tehnice care nu poate fi rezolvata
într- un mod acceptabil;
(b) necesitatea de a evita dificultati
care nu pot fi depasite într-o
maniera acceptabila si care ar
putea prejudicia productia
eficienta, curenta si viitoare, de
hidrocarburi, inclusiv productia
din sectoare de viabilitate
economica marginala;
(c) necesitatea de a respecta
nevoile rezonabile, sustinute cu
documente corespunzatoare, ale
detinatorului sau operatorului
retelei de conducte de alimentare
din amonte, cu privire la
transportul si prelucrarea gazelor
naturale, precum si interesele
tuturor celorlalti utilizatori
ai retelei de conducte de
alimentare din amonte sau a
principalelor instalatii de
prelucrare si manipulare care pot fi
afectate; si
(d) necesitatea de a aplica propriile
legi si proceduri administrative, în
conformitate cu legea
comunitara, cu privire la acordarea
autorizatiilor de producere sau de
dezvoltare a sistemelor de
conducte din amonte.
3. Statele membre asigura
existenta tuturor aranjamentelor
pentru solutionarea
divergentelor, inclusiv o autoritate
independenta de partile implicate,
care sa aiba acces la
toate informatiile relevante, pentru
a permite solutionarea rapida a
divergentelor privind
accesul la reteaua de conducte de
alimentare din amonte, luând în
considerare criteriile
prevazute la alin. (2) si numarul
partilor ce pot fi implicate în
negocierea accesului la astfel de
retele.
4. În cazul unor divergente între
state, se aplica aranjamentele de
solutionare a
divergentelor pentru statul
membru care refuza accesul si sub
jurisdictia caruia se afla reteaua
de conducte de alimentare din
amonte. În cazul în care, într-o
divergenta între tari, reteaua de
conducte de alimentare din amonte
se afla sub jurisdictia mai multor
state membre, se
consulta statul membru în cauza
pentru a se asigura ca dispozitiile
prezentei directive sunt
aplicate unitar.
Articolul 21 Articolul 33. alin. (8): Compatibil A se menţiona că potrivit
Refuzul accesului (8) Unitatea transportatoare asigură art. 37 din proiect,
1. Întreprinderile din sectorul accesul la reţelele de transport tuturor unităţile transportoare şi
gazelor naturale pot refuza accesul utilizatorilor, fără discriminare, şi de distribuţie sunt
la sistem în temeiul lipsei de îndeplineşte funcţia de management al obligate să extindă
capacitate sau în cazul în care congestionării reţelelor de transport, reţelele, după cum
accesul la sistem le-ar împiedica potrivit prevederilor Regulilor pieţei urmează:
sa-si îndeplinească obligaţiile de gazelor naturale şi Normelor tehnice ale (1) Unitatea
servicii publice mentionate în art. reţelelor de transport a gazelor naturale. transportatoare şi cea de
3 alin. (2), care le sunt atribuite pe Unitatea transportatoare poate refuza distribuţie sînt
baza unor serioase dificultăţi accesul la reţelele sale în cazul în care se responsabile de
economice si financiare legate de confruntă cu lipsă de capacitate. Refuzul extinderea reţelelor lor în
contractele de achizitie cu plata la trebuie motivat şi justificat în modul legătură cu creşterea
livrare, având în vedere criteriile si corespunzător. Unitatea transportatoare cererii de gaze naturale,
procedurile mentionate în art. 27, este obligată să ofere informaţii astfel încât să fie
precum si alternativa pentru care pertinente privind măsurile necesare asigurată fiabilitatea şi
respectivul stat membru a optat în pentru extinderea reţelelor de gaze continuitatea la
conformitate cu alin. (1) din naturale. Unitatea transportatoare este aprovizionarea
articolul menţionat anterior. În obligată să informeze Agenţia cu privire consumatorilor cu gaze
cazul unui asemenea refuz, se vor la orice caz în care unui participant pe naturale.
prezenta motive justificate în mod piaţă sau solicitant i se refuză accesul la (2) Unităţile
temeinic. reţelele de transport, precum şi referitor transportatoare şi cele de
2. Statele membre pot lua masurile la situaţiile de apariţie a congestiilor, distribuţie sînt
necesare pentru a asigura ca propunând modalităţile de soluţionare a responsabile de
întreprinderile din sectorul gazelor acestora. racordarea la reţelele lor
naturale care refuza accesul la Articolul 35, alin (7): a altor titulari de licenţă
sistem motivând lipsa de (7) Unitatea de distribuţie asigură sau a consumatorilor care
capacitate sau lipsa de conectare, accesul la reţelele de distribuţie tuturor au depus o cerere
efectueaza toate extinderile utilizatorilor, fără discriminare. Unitatea corespunzătoare.
necesare, în masura în care sunt de distribuţie poate refuza accesul la (3) Cheltuielile de
economic justificate sau daca reţelele sale în cazul în care se confruntă extindere a reţelelor de
clientul potential doreste sa cu lipsă de capacitate. Refuzul trebuie transport le suportă
plateasca aceste extinderi. Aceste motivat şi justificat în modul unitatea transportatoare.
masuri se adopta în cazul în care corespunzător. Unitatea de distribuţie Aceste cheltuieli se iau în
statele membre aplica dispozitiile este obligată să ofere informaţii considerare la stabilirea
art. 4 alin. (4). pertinente privind măsurile necesare tarifelor pentru
pentru extinderea reţelelor de distribuţie. transportul gazelor
naturale în cazul în care
cheltuielile respective au
fost efectuate în
conformitate cu condiţiile
stipulate în licenţă şi cu
regulamentele aprobate
de Agenţie.
(4) Cheltuielile de
extindere a reţelelor de
distribuţie le suportă
unitatea de distribuţie.
Aceste cheltuieli se iau în
considerare la stabilirea
tarifelor pentru distribuţia
gazelor naturale în cazul
în care cheltuielile în
cauză s-au efectuat în
conformitate cu condiţiile
stipulate în licenţă şi cu
regulamentele aprobate
de Agenţie.
Articolul 22 Prevederea dată nu se
Noua infrastructura aplică, deoarece RM nu
1. Noile infrastructuri majore este stat membru al UE,
pentru gaze naturale, adica iar prevederile art. 22 au
interconexiunile dintre statele fost stabilite pentru a
membre, instalatiile GNL si încuraja dezvoltarea
instalatiile de depozitare pot fi pieţei interne a gazelor
scutite, la cerere, de dispozitiile naturale a UE.
art. 18, 19, 20 si 25 alin. (2), (3) si
(4) în urmatoarele conditii:
(a) investitia trebuie sa întareasca
concurenta în furnizarea de gaze
naturale si sa sporească siguranţa
furnizarii;
(b) nivelul de risc legat de
investitie este de asa natura încât
investitia sa nu se realizeze
decât daca se acorda o scutire;
(c) infrastructura trebuie sa fie
detinuta de o persoana fizica sau
juridica care este separata
cel putin în privinta formei sale
juridice de operatorii de sistem în
ale caror sisteme se
va construi infrastructura;
(d) se percep taxe pentru
utilizatorii infrastructurii
respective;
(e) scutirea nu influenteaza negativ
concurenta, functionarea eficienta
a pietei interne a
gazelor naturale sau functionarea
eficienta a sistemului reglementat
la care este conectata
infrastructura.
2. Alin. (1) se aplica si cresterilor
semnificative de capacitate a
infrastructurilor existente,
precum si modificarilor acestor
infrastructuri care permit
dezvoltarea unor noi surse de
furnizare de gaze naturale.
3. (a) Autoritatea de reglementare
mentionata în art. 25 poate, de la
caz la caz, sa decida
asupra scutirii la care se face
trimitere în alin. (1) si (2). Totusi,
statele membre pot
prevedea ca autoritatile de
reglementare sa înainteze, pentru o
decizie oficiala, organismului
pertinent din statul membru avizul
lor privind solicitarea de scutire.
Acest aviz se publica împreuna cu
decizia.
(b)(i) Scutirea poate acoperi în
întregime sau partial noua
infrastructura, infrastructura
existenta cu capacitate
semnificativ marita sau
modificarea infrastructurii
existente.
(ii) La luarea deciziei de acordare
a unei scutiri se ia în considerare,
de la caz la caz, necesitatea de a
impune conditii referitoare la
durata scutirii si accesul
nediscriminator la conducta de
interconexiune.
(iii) La luarea deciziei privind
conditiile de la prezenta litera se
vor lua în calcul, în special, durata
contractelor, capacitatea
suplimentara ce va fi construita
sau modificarea capacităţii
existente, orizontul de timp al
proiectului si conditiile
nationale.
(c) La acordarea unei scutiri,
autoritatile pertinente pot decide
asupra regulilor si mecanismelor
pentru gestionarea si alocarea
capacitatii, în cazul în care aceasta
nu împiedica punerea în aplicare a
contractelor pe termen lung.
(d) Decizia de scutire, inclusiv
orice conditie mentionata la lit. (b)
se fundamenteaza în mod
corespunzător si se publica.
(e) În cazul unei conducte de
interconexiune, orice decizie de
scutire se ia dupa consultari
cu celelalte state membre sau cu
autoritatile de reglementare
respective.
4. Decizia de scutire se comunica,
fara întârziere, de autoritatea
competenta către Comisie,
împreuna cu toate informatiile
relevante referitoare la decizie.
Aceste informatii pot fi înaintate
Comisiei în forma globala,
permitându-se astfel Comisiei sa
ajunga la o decizie bine
fundamentată.
În special informatiile trebuie sa
cuprinda:
(a) motivele detaliate pe baza
carora autoritatea de reglementare
sau statul membru a
acordat scutirea, inclusiv
informatiile financiare care
justifica necesitatea scutirii;
(b) analiza efectuata în privinta
efectului asupra concurentei si a
functionarii eficiente a
pietei interne a gazelor naturale
rezultând din acordarea scutirii;
(c) motivele pentru perioada de
timp si partea din capacitatea
totala a infrastructurii gazelor
naturale respective pentru care s-a
acordat scutirea;
(d) în cazul în care scutirea se
refera la o conducta de
interconexiune, rezultatul
consultării cu statele membre
respective sau cu autoritatile de
reglementare;
(e) contributia infrastructurii la
diversificarea furnizarii de gaze
naturale. În termen de doua luni de
la primirea unei notificari, Comisia
poate solicita ca autoritatea de
reglementare sau statul membru
respectiv sa modifice sau sa
retraga decizia de acordare a
unei scutiri. Perioada de doua luni
poate fi prelungita cu înca o luna
în cazul în care Comisia
are nevoie de informaţii
suplimentare. Daca autoritatea de
reglementare sau statul membru
respectiv nu dau curs solicitarii în
termen de patru saptamâni, decizia
finala se ia în conformitate cu
procedura mentionata la art. 30
alin. (2). Comisia păstrează
confidenţialitatea informaţiilor
sensibile din punct de vedere
comercial.
Articolul 23 Nu se aplică, deoarece
Deschiderea pieţei şi piaţa gazelor naturale
reciprocitatea este declarată 100 %
1. Statele membre se asigura ca liberalizată, încă din
consumatorii eligibili sunt: 1998. În realitate
(a) pâna la 1 iulie 2004, clientii consumatorul nu poate
eligibili conform celor specificate beneficia de dreptul de a
la art. 18 din Directiva 98/30/CE. alege furnizorul de gaze
Statele membre publica în fiecare naturale, deoarece nu
an, înainte de 31 ianuarie, există furnizori
criteriile de definire a acestor alternativi, decât cei la
consumatori eligibili; tarife reglementate.
(b) de la 1 iulie 2004 cel târziu,
toti clientii noncasnici;
(c) de la 1 iulie 2007, toţi
consumatorii.
2. Pentru a se evita un dezechilibru
în deschiderea pietelor gazelor
naturale:
(a) contractele de furnizare
încheiate cu un client eligibil în
sistemul unui alt stat membru nu
sunt interzise în cazul în care
clientul este eligibil în ambele
sisteme implicate;
(b) în cazul în care tranzactiile
descrise la lit. (a) sunt refuzate
deoarece clientul este eligibil
numai într-unul dintre cele doua
sisteme, Comisia poate, luând în
considerare situaţia de pe piata si
interesul comun, să oblige partea
care si-a exprimat refuzul sa
execute furnizarea solicitata, la
cererea unuia dintre statele
membre în care se gasesc cele
doua sisteme.
Articolul 24 Articolul 42. Compatibil.
Magistralele directe (1) Producătorii şi furnizorii de gaze În esenţă orice persoană
1. Statele membre adopta masurile naturale sunt în drept să alimenteze cu poate construi o conductă
necesare pentru a permite: gaze naturale consumatorii, care se de gaze naturale directă,
(a) întreprinderilor din sectorul află pe teritoriul deservit, prin după obţinerea
gazelor naturale înfiintate pe intermediul conductelor directe de autorizaţiei de construire
teritoriul lor sa furnizeze gaze gaze naturale. acordată în baza legii.
naturale clientilor eligibili printr-o (2) Orice consumator are dreptul să
magistrala directa; fie alimentat cu gaze naturale printr-o
(b) furnizarea de gaze naturale de conductă directă de gaze naturale de
catre o întreprindere din sectorul către un producător şi de către un
gazelor naturale oricarui furnizor.
client eligibil de pe teritoriul sau, (3) Autorizaţiile de construire a
printr-o magistrala directa. conductelor directe de gaze naturale
2. În cazurile în care este necesara se eliberează, la solicitare, de către
o autorizatie (de exemplu, licenta, autorităţile administraţiei publice
permis, concesionare, locale în baza unor criterii obiective şi
consimţământ sau aprobare) pentru nediscriminatorii.
construirea sau functionarea unor
magistrale directe, statele membre
sau orice autoritate competenta
desemnata de acestea stabilesc
criteriile de acordare a
autorizaţiilor de construire si
exploatare a respectivelor
magistrale pe teritoriul lor.
Aceste criterii trebuie sa fie
obiective, transparente si
nediscriminatorii.
3. Statele membre pot decide ca
eliberarea unor astfel de autorizatii
de construire a unei magistrale
directe sa fie conditionata de
refuzul accesului la sistem, pe
baza dispozitiilor art. 21, sau de
initierea unei proceduri de
solutionare a divergentelor, în
temeiul art. 25.
Articolul 25 Articolul 7. Compatibil. Cu privire la aprobarea
Autoritatile de reglementare (1) Sistemul de gaze naturale este tarifelor, a se menţiona şi
1. Statele membre desemneaza reglementat de către Agenţia Naţională prevederile art. 50 din
unul sau mai multe organisme pentru Reglementare în Energetică (în proiect, potrivit căruia:
competente pentru a îndeplini continuare Agenţie). (1) Tarifele la
functia de autoritati de (2) Agenţia este o autoritate publică transportul, stocarea,
reglementare. Aceste autoritati centrală de reglementare, are statut de distribuţia şi furnizarea
trebuie sa fie complet persoană juridică şi nu se subordonează gazelor naturale la tarife
independente de interesele nici unei alte autorităţi publice sau reglementate se
industriei gazelor naturale. Prin private, cu excepţia cazurilor stipulate la determină şi se aprobă de
aplicarea prezentului articol ele alin. (3) al prezentului articol şi la alin. Agenţie conform unor
raspund cel puţin pentru asigurarea (3), alin. (5), alin. (6) şi alin. (10) ale art. metodologii prestabilite.
nediscriminarii, a concurentei 10. (2) Metodologiile de
efective si a functionarii eficiente a Articolul 8. calculare şi aplicare a
pieţei, monitorizând în special: (1) Agenţia: tarifelor reglementate la
(a) regulile privind gestionarea si a) eliberează, în conformitate cu transportul, stocarea,
alocarea capacitatii de procedura şi cerinţele stabilite de lege, distribuţia şi furnizarea
interconeiune, împreuna cu licenţe pentru producerea şi/sau stocarea gazelor naturale la tarife
autoritatea sau autoritatile de de gaze naturale, transportul gazelor reglementate, inclusiv la
reglementare din statele cu care naturale, distribuţia gazelor naturale şi tarife diferenţiate în
exista interconexiuni; furnizarea gazelor naturale la tarife funcţie de nivelul
(b) oricare mecanisme de reglementate sau la preţuri presiunii din reţelele de
rezolvare a problemei capacitatii nereglementate; gaze naturale la care sunt
supraaglomerate a sistemului b) în cazurile prevăzute de prezenta racordate instalaţiile de
national de gaze naturale; lege, modifică, sistează temporar sau utilizare ale
(c) perioada de timp necesara retrage licenţele eliberate; consumatorilor se
operatorilor sistemelor de transport c) exercită, în modul şi în limitele elaborează şi se aprobă
si distributie pentru a stabilite de lege, controlul privind de către Agenţie, în
realiza conexiunile si reparatiile; respectarea de către titularii de licenţe a modul stabilit, pentru
(d) publicarea informatiilor condiţiilor stabilite pentru desfăşurarea anumite perioade de
adecvate de catre operatorii activităţilor licenţiate şi a prevederilor timp.
sistemelor de transport si prezentei legi, inclusiv a celor privind (3) Metodologiile de
distribuţie privind conductele de drepturile consumatorilor şi calitatea calculare şi de aplicare a
interconexiune, utilizarea retelei si serviciilor prestate; tarifelor reglementate la
alocarea capacitatii catre partile d) elaborează şi aprobă, în modul stabilit gazele naturale includ:
interesate, tinând cont de metodologiile de calculare şi aplicare a 1) componenţa şi
necesitatea de a se pastra tarifelor reglementate la transportul, modul de calculare:
confidentialitatea din punct de stocarea, distribuţia şi furnizarea a) a costului serviciilor
vedere comercial asupra gazelor naturale la tarife reglementate, prestate;
informatiilor neagregate; precum şi la gazele naturale furnizate b) a cheltuielilor
(e) separarea efectiva a conturilor, consumatorilor; aferente exploatării
conform art. 17, pentru a se e) aprobă tarifele reglementate, calculate eficiente şi dezvoltării
asigura ca nu exista în conformitate cu metodologiile întreprinderilor de gaze
subventii încrucisate între indicate la lit. d); naturale;
activitatile de transport, distributie, f) supraveghează corectitudinea c) a consumurilor
depozitare, GNL si furnizare; calculării de către titularii de licenţe a aferente procurărilor de
(f) condiţiile de acces la tarifelor reglementate la gazele naturale gaze naturale primare şi a
depozitare, la stocarea în conducta conform condiţiilor stipulate în licenţă; gazelor naturale din
si la alte servicii auxiliare g) supraveghează activitatea import;
conform art. 19; participanţilor la piaţa gazelor naturale; d) a cheltuielilor
(g) masura în care operatorii h) determină informaţia de ordin aferente îndeplinirii
sistemelor de transport si economic şi tehnic referitoare la cerinţelor de securitate şi
distributie îsi îndeplinesc sarcinile funcţionarea sistemului de gaze de protecţie a mediului;
conform art. 8 si 12; naturale, ce urmează a fi dată publicităţii e) a mărimii
(h) nivelul de transparenta si de către titularul de licenţă, respectînd rentabilităţii rezonabile
concurenta. Autorităţile stabilite în confidenţialitatea acesteia; aplicate.
conformitate cu prezentul articol i) promovează transparenţa şi asigură 2) principiile şi
publica un raport anual privind concurenţa pe piaţa gazelor naturale; metoda includerii în tarif
rezultatele activitatilor lor de j) stabileşte condiţiile de import, export a uzurii mijloacelor fixe,
monitorizare mentionate la lit. (a) şi tranzit al gazelor naturale; inclusiv în cazul
– (h). k) stabileşte, în vederea monitorizării reevaluării acestora.
2. Autoritatile de reglementare separării efective a conturilor titularilor 3) modul de
raspund cel putin pentru stabilirea de licenţe pe piaţa gazelor naturale şi determinare şi aplicare a
sau aprobarea, înainte de intrarea pentru a garanta lipsa subvenţiilor tarifelor diferenţiate în
în vigoare, a metodologiilor încrucişate între activităţile de funcţie de nivelul
utilizate pentru calcularea sau producere, transport, stocare, distribuţie presiunii din reţelele de
stabilirea termenilor si condiţiilor şi furnizare a gazelor naturale, metodele gaze naturale la care sunt
pentru: de ţinere a contabilităţii în sistemul de racordate instalaţiile de
(a) conditiile de conectare si de gaze naturale, în conformitate cu utilizare ale
acces la retelele nationale, inclusiv Standardele naţionale de contabilitate, consumatorilor.
tarifele de transport si distribuţie, cerinţele privind rapoartele contabile, (4) Metodologiile de
precum si conditiile si tarifele de precum şi sistemul de informaţii în baza calculare şi aplicare a
acces la instalatiile GNL. Aceste cărora titularii de licenţe prezintă tarifelor reglementate la
tarife sau metodologii trebuie sa rapoarte Agenţiei; gazele naturale trebuie să
permita realizarea investitiilor l) stabileşte, pentru a asigura ţină cont de politica
necesare în retele si instalatii respectarea de către titularii de licenţe a statului în domeniul
GNL, realizate astfel încât sa principiului desfăşurării activităţilor energetic, inclusiv
asigure viabilitatea retelelor si a licenţiate cu cheltuieli minime şi la privind importul,
instalatiilor GNL; eficienţă optimă, pe piaţa necompetitivă, exportul şi tranzitul
(b) furnizarea serviciilor de procedura de achiziţie de către titularii gazelor naturale şi să
echilibrare. de licenţe a bunurilor şi/sau a serviciilor contribuie la alimentarea
3. Fara sa aduca atingere alin. (2), utilizate la desfăşurarea activităţilor pe fiabilă a consumatorilor
statele membre pot sa prevada ca piaţa gazelor naturale; cu gaze naturale la
autoritatile de reglementare să m) aprobă şi monitorizează, cu cheltuieli minime şi cu
înainteze, pentru o decizie oficiala, consultarea autorităţilor de reglementare utilizarea eficientă a
organismului competent al statului ale statelor vecine, normele de capacităţilor, inclusiv a
membru tarifele sau cel putin gestionare şi atribuire a capacităţii capacităţilor de
metodologiile mentionate în interconexiunilor dintre sistemele de producţie.
respectivul alineat, precum si gaze naturale; (5) Titularii de
modificarile de la alin. (4). Într-un n) elaborează şi monitorizează licenţe sunt obligaţi să
astfel de caz, organismul respectiv aplicarea mecanismelor de soluţionare a prezinte Agenţiei toate
are atributia fie să aprobe fie sa problemelor ce ţin de congestiile din informaţiile necesare
respinga un proiect de decizie reţelele de gaze naturale; acesteia în activitatea de
înaintat de autoritatea de o) aprobă regulile pieţei gazelor supraveghere a
reglementare. Aceste tarife sau naturale, precum şi regulamentele corectitudinii evidenţei
metodologiile sau modificarile lor privind condiţiile obligatorii pentru cheltuielilor efective şi a
se publica împreuna cu decizia participanţii pe piaţa gazelor naturale cu calculării tarifelor
adoptării oficiale. Orice respingere privire la producerea, stocarea, reglementate.
oficiala a unui proiect de decizie transportul, distribuţia, furnizarea (6) Hotărârile
este de asemenea, publicat, gazelor naturale şi măsurarea gazelor Agenţiei cu privire la
inclusiv justificarea sa. naturale; aprobarea tarifelor
4. Autoritatile de reglementare au p) determină şi aprobă condiţiile şi reglementate se publică
autoritatea de a solicita modalitatea de schimbare de către în Monitorul Oficial al
operatorilor sistemelor de consumator a furnizorului; Republicii Moldova.
transport, GNL si distributie, daca q) autorizează interconectările care se (7) Stabilirea,
este necesar, sa modifice termenii realizeaza prin investiţii private în aprobarea şi revizuirea
si conditiile, inclusiv tarifele si conformitate cu un regulament aprobat tarifelor la serviciile
metodologiile mentionate în alin. în acest sens; auxiliare prestate
(1), (2) si (3), pentru a se asigura r) colaborează cu autorităţile de consumatorilor şi terţilor
ca ele sunt proporţionale si sunt reglementare ale altor ţări pentru de către titularii de
aplicate în mod nediscriminator. dezvoltarea pieţei regionale de gaze licenţe, inclusiv pentru
5. Orice parte care are o reclamatie naturale şi crearea condiţiilor de racordarea instalaţiilor de
fata de un operator al sistemelor de concurenţă loială. utilizare ale
transport, GNL sau distribuţie cu Articolul 9. consuamtorilor la reţelele
privire la problemele mentionate (1) În scopul îndeplinirii eficiente a de gaze naturale, se
în art. 19 alin. (1), (2) si (4) poate funcţiilor sale, prevăzute de prezenta efectuează conform
transmite reclamaţia către lege, Agenţia este în drept: metodologiei aprobate de
autoritatea de reglementare, care, a) să controleze dacă titularul de licenţă Agenţie şi publicate în
actionând în calitate de autoritate respectă condiţiile stabilite pentru Monitorul Oficial.
de soluţionare a divergentelor, desfăşurarea activităţilor licenţiate şi Tarifele se coordonează
emite o hotarâre în termen de doua prevederile prezentei legi, inclusiv cele cu Agenţia şi se publică
luni de la primirea reclamatiei. privind drepturile consumatorilor şi în Monitorul Oficial al
Aceasta perioada poate fi calitatea serviciilor prestate; Republicii Moldova.
prelungita cu doua luni în cazul în b) să controleze aplicarea de către
care autoritatile de reglementare titularul de licenţă a tarifelor
doresc sa obtina informatii reglementate la gazele naturale;
suplimentare. Aceasta perioada c) să aibă acces la documentele aferente
poate fi prelungita cu acordul activităţilor practicate conform licenţei,
reclamantului. O astfel de hotarâre inclusiv la cele care conţin informaţii ce
are caracter obligatoriu în afara constituie secret de stat, secret comercial
cazului când este anulata sau alte informaţii confidenţiale;
ca urmare a unui apel. d) să obţină de la titularii de licenţe
6. Orice parte vatamata si care are copii, extrase din documentele
dreptul sa depuna plângere în menţionate la lit. c), precum şi
legatura cu o hotărâre referitoare la informaţiile suplimentare necesare;
metodologia adoptata în temeiul e) să pună în aplicare principiul
alin. (2), (3) sau (4), sau atunci eficienţei maxime la cheltuieli minime
când autoritatea de reglementare la producerea, transportul, stocarea,
are obligatia de a se consulta distribuţia şi furnizarea gazelor naturale;
referitor la metodologia propusa, f) să emită regulamente în domeniul
poate sa depună plângerea spre gazelor naturale şi al relaţiilor dintre
reexaminare ulterior publicarii producător, furnizor, unitatea de
hotarârii sau a propunerii de distribuţie, unitatea transportatoare,
hotarâre, în termen de cel mult întreprinderea de stocare şi consumatori;
doua luni sau mai putin, dupa cum g) să adopte decizii privind desemnarea
stabilesc statele membre. Aceasta titularului de licenţă care va desfăşura
plângere nu are efect suspensiv. activitatea licenţiată în locul titularului
7. Statele membre iau masuri de licenţă căruia i-a fost sistată temporar
pentru a se asigura ca autoritatile sau retrasă licenţa pentru transportul,
de reglementare pot să-si distribuţia sau furnizarea la tarife
îndeplinească îndatoririle reglementate a gazelor naturale;
menţionate în alin. (1) – (5) în h) să adopte hotărâri şi decizii în
mod eficient si expeditiv. limitele competenţelor prevăzute de
8. Statele membre creeaza lege;
mecanisme adecvate si eficiente i) să înainteze prescripţii privind
pentru reglementare, control lichidarea încălcărilor depistate;
si transparenta astfel încât sa evite j) să constate contravenţiile
orice abuz ce ar putea decurge din administrative în domeniul gazelor
detinerea unei poziţii dominante si naturale şi să remită procesele-verbale
orice comportament acaparator. cu privire la contravenţiile constatate în
Aceste mecanisme iau în calcul instanţa de judecată;
dispoziţiile Tratatului, în special k) să participe la forurile şi
art. 82. evenimentele internaţionale în domeniu.
9. Statele membre asigura luarea (2) Agenţia poate avea şi alte drepturi
unor masuri adecvate, inclusiv de prevăzute de lege.
natura administrativa sau de Articolul 13:
procedura penala, în conformitate (1) În scopul protecţiei consumatorilor,
cu dreptul lor national, împotriva Agenţia:
persoanelor fizice sau juridice f) soluţionează în procedură
raspunzatoare, în cazul în care extrajudiciară neînţelegerile dintre
regulile de confidentialitate consumator şi furnizor survenite în
impuse de prezenta directiva nu au legătură cu procedura racordării la
fost respectate. reţeaua de gaze naturale, precum şi cele
10. În eventualitatea unor referitoare la încheierea contractelor de
divergente transfrontaliere, decizia furnizare a gazelor naturale.
se ia de catre autoritatea de (2) Consumatorii sînt în drept să solicite
reglementare care are jurisdictie concursul Agenţiei în vederea
fata de operatorul de sistem ce soluţionării oricăror probleme ce ţin de
refuza utilizarea sistemului competenţa acesteia, inclusiv în cazul
sau accesul la sistem. furnizării de gaze naturale necalitative şi
11. Reclamatiile mentionate în prestării de servicii necalitative. Agenţia
alin. (5) si (6) nu trebuie sa aduca examinează petiţiile menţionate şi le
atingere exercitării drepturilor de soluţionează în limitele competenţei
apel conform dreptului comunitar sale, adoptând decizii obligatorii pentru
şi national. părţi. La examinarea petiţiilor, Agenţia
12. Autoritatile de reglementare este în drept să adopte decizii de
nationale contribuie la dezvoltarea interzicere a deconectării instalaţiei de
pietei interne si a unui mediu utilizare ce aparţine consumatorului pe
concurenţial echitabil, cooperând parcursul examinării petiţiei acestuia.
în mod transparent între ele si cu Articolul 14, alin. (7) – (10), (12):
Comisia. (7) Neînţelegerile dintre titularii de
licenţă în probleme ce ţin de competenţa
Agenţiei, care nu pot fi soluţionate de
către aceştia de sine stătător, sînt
examinate de Agenţie, care, la sesizarea
oricăreia dintre părţi, va emite o decizie,
în vederea soluţionării neînţelegerii, în
termen de 30 de zile calendaristice de la
data sesizării. În caz de necesitate,
Agenţia poate prelungi termenul stabilit
cu cel mult o lună, comunicând acest
fapt părţilor interesate.
(8) Agenţia, în termen de 3 zile
lucrătoare din data adoptării deciziei
asupra neînţelegerii, o remite spre
executare părţilor implicate, cu
expunerea motivelor pe care se
întemeiază decizia respectivă. Deciziile
Agenţiei sînt obligatorii pentru părţile
implicate şi vor fi executate de acestea.
(9) În cazul unor dispute
transfrontaliere, autoritatea de
reglementare decisivă va fi autoritatea
de reglementare care reglementează
activitatea operatorului care a refuzat
accesul la sistem.
(12) Deciziile şi hotărârile Agenţiei
emise în temeiul prezentei legi pot fi
atacate în instanţa de judecată.

Articolul 26 Prevederile în cauză nu RM nu e stat membru al


Masuri de salvgardare au fost transpuse în UE.
1. În cazul unei crize neprevazute proiectul legii.
aparute pe piata de energie sau
daca este ameninţata siguranţa
fizica sau securitatea persoanelor,
a aparatelor sau a instalatiilor sau
integritatea sistemului, un stat
membru poate adopta masuri de
protectie temporare. 2. Aceste
masuri trebuie sa afecteze cât mai
putin posibil functionarea pietei
interne si nu trebuie sa depaseasca,
din punct de vedere al domeniului
de aplicare, ceea ce este strict
necesar pentru remedierea
dificultatilor aparute pe
neasteptate;
3. Statul membru în cauza
informeaza imediat celelalte state
membre cu privire la aceste
masuri, precum si Comisia, care
poate decide ca respectivul stat
membru sa modifice sau sa
anuleze masurile în cauza, în
masura în care acestea denatureaza
concurenta si au efecte negative
asupra comerţului într-o maniera
care este de natura sa contravina
interesului comun.
Articolul 27 Nu este necesară
Derogari privind angajamentele includerea unei astfel de
de plata la livrare prevederi în proiectul
1. Daca o întreprindere din Legii. Mai mult clauza
sectorul gazelor naturale se respectivă nu este
confrunta sau considera ca se obligatorie.
confrunta cu serioase dificultati
economice si financiare din cauza
angajamentelor de plata la
livrare acceptate prin unul sau mai
multe din contractele sale de
achizitie a gazelor naturale, se
poate transmite statului membru în
cauza sau autoritatii competente
desemnate de acesta o solicitare
pentru acordarea unei derogari
temporare de la dispozitiile art. 18.
În functie de opţiunea statelor
membre, solicitarile se prezinta
pentru fiecare caz în parte, înainte
sau după refuzarea accesului la
sistem. De asemenea, statele
membre pot oferi întreprinderilor
din sectorul gazelor naturale
posibilitatea de a prezenta
solicitarea fie înainte fie dupa
refuzarea accesului la sistem. În
cazul în care o întreprindere din
sectorul gazelor naturale a refuzat
accesul la sistem, solicitarea se
transmite imediat. Solicitarile
trebuie sa fie însotite de toate
informatiile relevante privind
natura si importanta problemei,
precum si privind eforturile
depuse de întreprinderea
respectiva pentru rezolvarea
problemei. Daca nu exista solutii
alternative, disponibile în mod
rezonabil, care sa tina seama de
dispozitiile alin. (3), statul
membru sau autoritatea
competenta desemnata de acesta
poate decide acordarea derogarii.
2. Statul membru sau autoritatea
competenta desemnata de acesta
înstiinteaza imediat Comisia cu
privire la decizia de acordare a
derogarii, oferind toate
informaţiile relevante
privind respectiva derogare.
Aceste informatii pot fi transmise
Comisiei într-o forma agregata,
pentru a permite Comisiei sa ia o
decizie întemeiata. În termen de
opt saptamâni de la primirea
acestei informari, Comisia poate
solicita statului membru respectiv
sau autoritarii desemnate de acesta
sa modifice sau sa retraga decizia
de acordare a derogarii.
Daca respectivul stat membru sau
autoritatea competenta desemnata
de acesta nu se conformează cu
aceasta solicitare în termen de
patru saptamâni, se adopta în mod
expeditiv o
decizie finala în conformitate cu
procedura mentionata în art. 30
alin. (2).
Comisia pastreaza
confidentialitatea informatiilor
sensibile din punct de vedere
comercial.
3. La luarea deciziilor cu privire la
derogarile mentionate în alin. (1),
statul membru sau autoritatea
competenta desemnata de acesta,
precum si Comisia tin seama, în
special, de următoarele criterii:
(a) obiectivul crearii unei piete
competitive de gaze naturale;
(b) necesitatea de a îndeplini
obligatiile de servicii publice si de
a asigura siguranta furnizarii;
(c) pozitia pe piata a întreprinderii
din sectorul gazelor naturale si
stadiul real al concurentei
pe aceasta piata;
(d) gravitatea dificultatilor
economice si financiare cu care se
confrunta întreprinderile din
sectorul gazelor naturale si
întreprinderile de transport sau
clientii eligibili;
(e) datele semnarii si termenii
contractului sau contractelor în
cauza, inclusiv masura în care
acestea tin seama de schimbarile
de pe piata;
(f) eforturile facute pentru a gasi o
solutie problemei respective;
(g) masura în care, în cazul
acceptarii angajamentelor de plata
asumate prin contractele de
achizitie cu plata la livrare în
cauza, întreprinderea ar fi putut sa
prevada, într-o maniera
rezonabila, luând în considerare
dispozitiile prezentei directive,
posibilitatea aparitiei unor
dificultati serioase;
(h) gradul de conectare a
sistemului cu alte sisteme si gradul
de interactiune a acestor sisteme;
si
(i) efectele pe care acordarea unei
derogari le-ar avea asupra aplicarii
corecte a dispozitiilor
prezentei directive cu privire la
functionarea fara probleme a pietei
interne de gaze naturale.
Decizia privind solicitarea de
derogare referitoare la contractele
de achizitie cu plata la livrare
încheiate înainte de intrarea în
vigoare a prezentei directive nu
trebuie sa conduca la situatii
care sa faca imposibila gasirea
unor piete de desfacere alternative,
viabile din punct de vedere
economic. Se considera ca nu este
posibil sa apara dificultati serioase
în nici un caz în care vânzările de
gaze naturale nu scad sub nivelul
garantiilor minime de vânzare
incluse în contratele de achiziţie de
gaze naturale cu plata la livrare,
sau în masura în care aceste
contracte pot fi adaptate sau daca
întreprinderea este capabila sa
gaseasca piete de desfacere
alternative.
4. Întreprinderile din sectorul
gazelor naturale carora nu li s-a
acordat o derogare, în sensul
menţionat la alin. (1), nu trebuie sa
refuze sau nu trebuie sa continue
sa refuze accesul la sistem din
cauza angajamentelor de plata
acceptate în cadrul contractelor de
achizitie de gaze naturale cu plata
la livrare. Statele membre asigura
respectarea dispozitiilor relevante
din capitolul VI si anume art. 18 –
25.
5. Orice derogare acordata în
temeiul dispozitiilor de mai sus
trebuie sa fie sustinuta în
mod corespunzator. Comisia
publica decizia în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene.
6. În termen de cinci ani de la
intrarea în vigoare a prezentei
directive, Comisia prezinta
un raport de analiza asupra
experientei câstigate din aplicarea
prezentului articol, cu scopul de
a permite Parlamentului European
si Consiliului sa analizeze, în timp
util, necesitatea ajustarii
acestuia.
Articolul 28 Nu este necesară
Pietele în ascensiune si pietele includerea unor astfel de
izolate prevederi în proiectul
1. Statele membre care nu sunt Legii, deoarece RM nu
conectate direct la sistemul este membru a UE.
interconectat al nici unui alt
stat membru si care au un singur
furnizor principal extern pot
deroga de la dispozitiile art. 4,
9, 23 si/sau ale art. 24 din prezenta
directiva. O întreprindere de
furnizare care detine un segment
de piaţa mai mare de 75% este
considerat drept furnizor principal.
Aceasta derogare expira automat
când înceteaza aplicarea a cel
putin uneia din aceste conditii.
Orice derogare de acest fel trebuie
adusa la cunostinta Comisiei.
2. Un stat membru ce poate fi
definit ca piata în ascensiune si
care, ca urmare a punerii în
aplicare a prezentei directive, s-ar
confrunta cu probleme serioase
poate deroga de la dispoziţiile art.
4, art. 7, art. 8 alin. (1) si (2), art.
9, art. 11, art. 12 alin. (5), art. 13,
17, 18, art. 23 alin. (1) si/sau ale
art. 24 din prezenta directiva.
Aceasta derogare expira automat
când respectivul stat membru nu
mai poate fi definit ca piata în
ascensiune. Orice derogare de
acest fel trebuie adusa la
cunostinta Comisiei.
3. La data la care derogarea
mentionata în alin. (2) expira,
definirea clientilor eligibili va
avea drept rezultat o deschidere a
pietei egala cu cel putin 33% din
consumul anual total de gaze
naturale al pietei nationale de gaze
naturale. Dupa doi ani se aplica
art. 23 alin. (1) lit. (b), iar după trei
ani art. 23 alin. (1) lit. (c). Pâna la
aplicarea art. 23 alin. (1) lit. (b),
statele membre la care se face
trimitere în alin. (2) pot decide sa
nu aplice art. 18 în privinţa
serviciilor auxiliare si a depozitarii
temporare pentru procesul de
regazeificare precum si în
privinta livrarii ulterioare catre
sistemul de transport.
4. În cazurile în care aplicarea
prezentei directive ar crea
probleme serioase într-o zona
limitata din punct de vedere
geografic a unui stat membru, în
special în ceea ce priveste
dezvoltarea infrastructurii de
transport si a distributiei principale
si în vederea încurajarii
investitiilor, statul membru poate
solicita Comisiei o derogare
temporara de la dispozitiile art.
4, art. 7, art. 8 alin. (1) si (2), art.
9, art. 11, art. 12 alin. (5), art. 13,
art. 17, art. 18, art. 23 alin. (1)
si/sau ale art. 24, pentru realizarea
de progrese în respectiva zona.
5. Comisia poate acorda derogarea
mentionata în alin. (4) prin luarea
în considerare, în special, a
următoarelor criterii:
- necesitatea investitiilor în
infrastructuri, a caror exploatare ar
fi nerentabila în conditiile
unei piete concurentiale;
- nivelul si perspectivele de
rambursare a investitiilor necesare;
- dimensiunea si vechimea
sistemului de gaze naturale din
zona respectiva;
- perspectivele pietei de gaze
naturale în cauza;
- dimensiunile si caracteristicile
geografice ale zonei sau regiunii
respective si factorii
social-economici si demografici.
(a) Se poate acorda o derogare
pentru alte infrastructuri de gaze
naturale decât infrastructura de
distribuţie numai daca în zona
respectiva nu s-a stabilit nici un fel
de infrastructura în domeniul
gazelor naturale sau daca o
asemenea infrastructura exista
de mai putin de zece ani. O
derogare temporara nu poate
depasi zece ani de la data
primei livrari de gaze naturale în
zona respectiva.
(b) Pentru infrastructura de
distributie poate fi acordata o
derogare pentru o perioada de
timp care nu poate depasi 20 de
ani pentru infrastructura de
distributie de la data primei livrări
de gaze naturale în zona respectiva
prin sistemul mentionat.
6. Luxemburgul poate beneficia de
o derogare de la dispozitiile art. 8
alin. (3) si art. 9 pentru o perioada
de cinci ani începând de la 1 iulie
2004. O astfel de derogare este
revizuita înainte de sfârşitul
perioadei de cinci ani, iar orice
decizie de reînnoire a derogarii
pentru o noua perioada de cinci ani
este adoptata în conformitate cu
procedura mentionata în art. 30
alin. (2). Orice astfel de derogare
este comunicata Comisiei.
7. Înainte de a adopta o decizie în
conformitate cu dispozitiile din
alin. (5), Comisia informează
statele membre cu privire la
solicitarile transmise în temeiul
alin. (4), în condiţiile respectării
confidenţialităţii informatiilor.
Aceasta decizie, împreuna cu
derogarile menţionate în alin. (1)
si (2), se publica în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.
8. Grecia poate beneficia de o
derogare de la dispozitiile art. 4,
11, 12, 13, 18, 23 si/sau
24 din prezenta directiva pentru
zonele geografice si perioadele de
timp specificate în licenţele
eliberate de ea, înainte de 15
martie 2002 si în conformitate cu
Directiva 98/30/CE, pentru
dezvoltarea si exploatarea
exclusiva a retelelor de distributie
din anumite zone geografice.
Articolul 29 Prevederea în cauză nu a RM nu este stat membru
Procedura de revizuire fost transpusă în al UE.
În eventualitatea în care raportul proiectul legii
mentionat la art. 31 alin. (3)
concluzioneaza ca, datorita
modului eficient în care s-a
realizat accesul la retea într-un stat
membru – care creeaza un
acces la retea pe deplin eficient,
nediscriminator si fara obstacole –
Comisia ajunge la concluzia ca
anumite obligatii impuse
întreprinderilor de prezenta
directiva (inclusiv cele
referitoare la separarea juridica
pentru operatorii sistemului de
distributie) nu sunt proporţionale
cu obiectivul urmarit, statul me
mbru respectiv poate transmite
Comisiei o solicitare privind
scutirea de obligatia respectiva.
Solicitarea este notificata, fara
întârziere, de statul membru catre
Comisie, împreuna cu toate
informatiile relevante necesare
pentru a demonstra ca se mentin
concluziile raportului privind
asigurarea unui acces efectiv la
reţea. În termen de trei luni de la
primirea unei astfel de notificari,
Comisia adopta un aviz cu privire
la solicitarea statului membru
respectiv si, daca este cazul,
transmite propunerile
Parlamentului European si
Consiliului în vederea modificarii
dispozitiilor respective ale
directivei. Comisia poate propune,
în propunerile de modificare a
directivei, scutirea statului
membru respectiv de anumite
cerinte, cu conditia ca, dupa caz,
respectivul stat membru sa pună în
aplicare masuri la fel de eficiente.
Articolul 30 Prevederea în cauză nu a RM nu este stat membru
Comitetul fost transpusă în al UE
1. Comisia este asistata de un proiectul legii cu privire
comitet. la gazele naturale.
2. În cazul în care se face referire
la prezentul alineat, se aplica art. 3
si 7 din Decizia
1999/468/CE, conform
dispozitiilor din art. 8.
3. Comitetul îsi stabileste
regulamentul de procedura.
Articolul 31 Prevederea în cauză nu a RM nu este membru UE
Raportarea fost transpusă în
Comisia monitorizeaza si proiectul legii cu privire
analizeaza aplicarea prezentei la gazele naturale.
directive si înainteaza
Parlamentului
European si Consiliului, înainte de
sfârsitul primului an ce urmeaza
intrarii în vigoare a
prezentei directive, iar apoi în
fiecare an, un raport general
privind progresele înregistrate.
Acest raport acopera cel putin
urmatoarele elemente:
(a) experienta câstigata si
progresele înregistrate în crearea
unei pietei interne complet
functionale de gaze naturale si
obstacolele care ramân în aceasta
privinta, inclusiv
aspecte ale dominarii pietei,
concentrarea pe piata,
comportamentul acaparator sau
anticoncurential;
(b) derogarile acordate conform
prezentei directive, inclusiv
punerea în aplicare a
derogarii prevazute în art. 13 alin.
(2) în vederea unei posibile
revizuiri a pragului;
(c) masura în care cerintele
referitoare la separare si la
stabilirea tarifelor continute în
prezenta directiva s-au bucurat de
succes pentru asigurarea accesului
corect si nediscriminator la
sistemul comunitar de gaze
naturale si a nivelelor de
concurenta echivalente, precum si
consecintele economice, de mediu
si sociale ale deschiderii
pietei gazelor naturale pentru
clienti;
(d) o examinare a aspectelor legate
de nivelele de capacitate ale
sistemului si siguranta
furnizarii gazelor naturale în
Comunitate, în special echilibrul
existent si cel prevazut
dintre cerere si oferta, luând în
considerare capacitatea fizica
pentru schimburi dintre
zone si dezvoltarea depozitarii
(inclusiv problema
proporţionalităţii reglementării
pieţei în acest domeniu);
(e) se acorda o atentie deosebita
masurilor luate în statele membre
pentru satisfacerea vârfurilor de
cerere si pentru a face fata
deficitelor de aprovizionare ale
unui furnizor sau ale mai multor
furnizori;
(f) o evaluare generala a
progreselor înregistrate cu privire
la relatiile bilaterale cu terte
tari care produc si exporta sau
transporta gaze naturale, inclusiv
progresele înregistrate
în domeniul integrarii pietei,
comertului si accesului la rele al
acestor terte tari;
(g) necesitatea unor posibile
cerinte de armonizare care nu sunt
legate de prevederile prezentei
directive.
Daca este cazul, acest raport poate
include recomandari si masuri de
contracarare a efectelor negative
ale dominării pieţei si ale
concentrarii pietei.
2. Din doi în doi ani, raportul
mentionat în alin. (1) cuprinde si o
analiza a diferitelor masuri luate în
statele membre pentru îndeplinirea
obligatiilor de servicii publice,
împreuna cu examinarea eficientei
masurilor respective, în special
efectele lor asupra concurentei de
pe piaţa gazelor naturale. Daca
este cazul, raportul poate include
recomandari privind masurile
ce trebuie luate la nivel national
pentru realizarea unor standarde
ridicate ale serviciilor publice sau
masurile preconizate pentru
prevenirea aparitiei unor obstacole
pe piata.
3. La 1 ianuarie 2006 cel târziu,
Comisia înainteaza Parlamentului
European si
Consiliului un raport detaliat care
sa prezinte progresele înregistrate
în crearea pietei interne a gazelor
naturale. Raportul se refera în
special la urmatoarele elemente:
- existenta accesului
nediscriminator la retea;
- reglementari eficiente;
- dezvoltarea infrastructurii de
interconexiune, conditiile de
tranzit si situatia siguranţei
furnizării în Comunitate;
- masura în care micile
întreprinderi si gospodariile
populatiei beneficiaza de
deschiderea pietei, în special în
privinta standardelor serviciilor
publice;
- masura în care pietele sunt
deschise în realitate concurentei
efective, inclusiv aspecte de
dominare a pietei, concentrarea
pietei si comportamentul
acaparator sau anticoncurential;
- masura în care clientii îsi aleg
efectiv un alt furnizor si
renegociaza tarifele;
- noile evenimente din domeniul
preturilor, inclusiv preturile de
furnizare, în legatura cu gradul de
deschidere a pietelor;
- existenta unui acces efectiv si
nediscriminator al tertilor la
depozitarea gazelor naturale,
atunci când este necesar din punct
de vedere tehnic si/sau economic
sa se asigure un acces eficient la
sistem;
- experienta câstigata în aplicarea
directivei în privinta independentei
efective a operatorilor de sistem în
întreprinderile integrate pe
verticala; daca au fost adoptate alte
masuri, în afara independentei
funcţionale si a separarii
conturilor, care sa aiba efecte
echivalente cu separarea juridica.
Daca este cazul, Comisia
înainteaza propuneri Parlamentului
European si Consiliului, în
special pentru garantarea unor
standarde ridicate ale serviciilor
publice. Daca este cazul, înainte de
1 iulie 2007, Comisia înainteaza
propuneri Parlamentului
European si Consiliului, în special
pentru asigurarea unei
independente efective si depline a
operatorilor sistemului de
distributie. Când este necesar,
aceste propuneri se refera, în
conformitate cu legea concurentei,
si la masurile de abordare a
problemelor dominarii pietei,
concentrarii pietei si
comportamentului acaparator sau
anticoncurential.
Articolul 32 Prevederea în cauză nu a RM nu este membră a
Abrogarea fost transpusă în UE
1. Directiva 91/296/CEE se abroga proiectul legii cu privire
de la 1 iulie 2004, fara sa aduca la gazele naturale.
atingere contractelor încheiate
conform art. 3 alin. (1) din
Directiva 91/296/CEE, care
continua sa ramâna valabile
si sa fie puse în aplicare în
conditiile directivei mentionate.
2. Directiva 98/30/CE se abroga de
la 1 iulie 2004, fara sa aduca
atingere obligatiilor
statelor membre privind termenele
de transpunere si aplicare a
directivei mentionate.
Trimiterile la directiva abrogata se
interpreteaza ca trimiteri la
prezenta directiva si se citesc
în conformitate cu tabelul de
corespondenta din anexa B.
Articolul 33 Prevederea în cauză nu a RM nu este membră a
Punerea în aplicare fost transpusă în UE, iar necesitatea creării
1. Statele membre pun în aplicare proiectul legii cu privire unui cadru juridic pentru
dispozitiile legale, de reglementare la gazele naturale. transpunerea Directivei
si administrative necesare aducerii rezultă din obligaţiile
la îndeplinire a prezentei directive asumate pe plan
pâna la 1 iulie 2004 cel târziu. internaţional
Statele membre informează
imediat Comisia cu privire la
aceasta.
2. Statele membre pot amâna
punerea în aplicare a art. 13 alin.
(1) pâna la 1 iulie 2007.
Aceasta se face fara sa se aduca
atingere cerintelor continute în art.
13 alin. (2).
3. Când statele membre adopta
aceste dispozitii, ele contin o
trimitere la prezenta directiva sau
sunt însotite de o asemenea
trimitere în momentul publicarii
lor oficiale. Statele membre
stabilesc modalitatea de efectuare
a acestei trimiteri.
Articolul 34 Prevederea în cauză nu a Principiile UE vor fi
Intrarea în vigoare fost transpusă în aplicabile pe teritoriul
Prezenta directiva intra în vigoare proiectul legii cu privire RM după publicarea în
în a douazecea zi de la data la gazele naturale. Monitorul oficial al RM a
publicarii în Jurnalul Oficial al legii elaborate pentru
Uniunii Europene. crearea cadrului necesar
aplicării Directivei
2003/55/CE
Articolul 35 Prevederea în cauză nu a RM nu este membră a
Destinatarii fost transpusă în UE, iar obligaţia de a
Prezenta directiva se adreseaza proiectul legii cu privire crea la nivel intern cadrul
statelor membre. la gazele naturale. necesar pentru aplicarea
Directivei nr.
20003/55/CE rezultă din
angajamentele asumate
pe plan internaţional de
RM.
ANEXA A Articolul 46. Contractul de furnizare De asemenea, pentru a
Masuri privind protectia a gazelor naturale asigura protecţia
consumatorului (1) Furnizarea gazelor naturale se consuamtorilor, în
Fara sa aduca atingere normelor efectuează numai în bază de contract proiectul legii au fost
comunitare privind protectia încheiat între furnizor şi consumator. inserate şi alte prevederi,
consumatorului, în special Contractul stipulează în mod obligatoriu după cum urmează:
Directiva Parlamentului European identitatea şi adresa furnizorului, Articolul 44.
si Consiliului1 97/7/CE si obiectul contractului, nivelurile de (1) Raporturile juridice
Directiva Consiliului 93/13/CE, calitate, termenul de racordare a dintre participanţii la
masurile menţionate la art. 3 au instalaţiei de utilizare a consumatorului, piaţa gazelor naturale,
rolul de a garanta că consumatorii: responsabilităţile furnizorului şi ale stabilită de Agenţie ca
(a) au dreptul la un contract cu consumatorului, mijloacele prin care se fiind necompetitivă, se
furnizorul lor de servicii pentru pot obţine informaţii privind toate reglementează prin
gaze care sa specifice: tarifele în vigoare, durata contractului, regulamente elaborate şi
- identitatea si adresa furnizorului; condiţiile de întrerupere a furnizării aprobate de Agenţie.
- serviciile furnizate, nivelul de gazelor naturale, precum şi de (2) Raporturile juridice
calitate al serviciilor oferite, deconectare şi reconectare a instalaţiei dintre producători,
precum si data conectarii de utilizare a consumatorului de la furnizori şi consumatori
initiale; reţelele de gaze naturale, cazurile şi pe piaţa gazelor naturale,
- daca sunt oferite, tipurile de modalitatea de reziliere a contractului, stabilită de Agenţie ca
servicii de întretinere oferite; acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de fiind competitivă, se
- mijloacele prin care pot fi nerespectare a nivelurilor de calitate a reglementează prin
obtinute informatii actualizate serviciilor prevăzute prin contract, clauzele contractelor
privind toate tarifele aplicabile si cuantumul compensaţiilor sau încheiate între părţi.
taxele de întretinere; modalitatea de calcul a acestora în caz Articolul 45.
- durata contractului, conditiile de de încălcare de către furnizor a (1) Raporturile juridice
reînnoire si anulare a serviciilor si obligaţiilor sale modalităţile de dintre furnizorii şi/sau
contractelor, existenţa soluţionare a neînţelegerilor şi a unităţile transportatoare
oricărui drept de retragere; litigiilor aferente neexecutării sau sau de distribuţie a
- orice compensaţie şi modalităţile executării defectuoase a clauzelor gazelor naturale şi
de recompensă care se aplica daca contractuale. consumatorii de gaze
nu sunt îndeplinite (2) Clauzele contractuale pot fi detaliate naturale sunt
nivelurile de calitate ale serviciilor şi completate în anexe şi în alte acte reglementate de prezenta
contractate; adiţionale. Lege, de Regulamentul
- metoda de initiere a procedurilor (3) Consumatorul poate încheia contract pentru furnizarea şi
de solutionare a divergentelor în de furnizare a gazelor naturale cu utilizarea gazelor
conformitate cu lit. (f). oricare furnizor, inclusiv din străinătate. naturale, aprobat de
Conditiile trebuie sa fie corecte si La schimbarea furnizorului Agenţie şi de alte acte
bine cunoscute anterior. În orice consumatorul nu poate fi obligat la plata normative menţionate în
caz, aceste informatii vreunei taxe. Condiţiile şi modalitatea lege.
trebuie furnizate înainte de de trecere a consumatorului de la un (2) Regulamentul va
încheierea sau confirmarea furnizor la altul se stabilesc printr-un cuprinde, în special,
contractului. În cazul în care Regulament aprobat de Agenţie. norme cu privire la
contractele sunt încheiate prin (4) Cererile consumatorilor privind proiectarea, montarea,
intermediari, înainte de încheierea încheierea contractelor de furnizare a recepţionarea instalaţiilor
contractului se furnizeaza si gazelor naturale şi modificarea de utilizare ale
informatiile de mai sus; contractelor deja încheiate se consumatorilor,
(b) primesc o notificare adecvata examinează şi se satisfac de titularul de delimitarea instalaţiilor
referitoare la orice intentie de licenţă în măsura posibilităţilor sale întreprinderii de gaze
modificare a conditiilor tehnice şi în termenele stabilite în naturale de instalatiile de
contractuale, si sunt informati în Regulamentul pentru furnizarea şi utilizare ale
legatura cu dreptul lor de retragere utilizarea gazelor naturale. consumatorului,
atunci când se (5) Furnizorul de gaze naturale la tarife exploatarea şi întreţinerea
transmite notificarea. Furnizorii de reglementate nu poate refuza încheierea instalaţiilor de utilizare
servicii informează consumatorii contractului de furnizare a gazelor ale consumatorilor şi
în mod direct în legatura naturale cu potenţialul consumator care prevederi referitor la
cu orice crestere a tarifelor, la o a îndeplinit toate condiţiile impuse prin termenele şi procedura de
data adecvata, nu mai târziu de o lege pentru încheierea contractului. racordare la reţelele de
perioada normala de Pentru achitarea întârziată a consumului gaze naturale a
facturare dupa intrarea în vigoare a de gaze naturale, consumatorii plătesc instalaţiilor de utilizare
cresterii. Statele membre iau penalitate în mărime determinată şi în ale consumatorilor,
masurile necesare pentru modul stabilit prin contract, în rezultatul încheierea contractelor de
ca consumatorii sa fie liberi sa negocierii. Cuantumul clauzei penale furnizare a gazelor
rezilieze contractele daca nu este negociabil, dar nu poate depăşi rata naturale, evidenţa
accepta noile conditii care le-au de refinanţare stabilită de Banca consumului de gaze
fost notificate de furnizorul lor de Naţională a Moldovei. naturale, plata gazelor
servicii pentru gaze naturale; (6) Furnizorul de gaze naturale este naturale, deconectarea
(c) primesc informatii transparente obligat să prezinte consumatorului instalaţiei de utilizare şi
cu privire la preturile si tarifele informaţii suficiente cu privire la întreruperea furnizării
care se aplica si în termenii si preţurile şi tarifele practicate, precum şi gazelor naturale,
condiţiile standard, cu referire la privind condiţiile generale aplicabile examinarea reclamaţiilor
accesul la si utilizarea serviciilor referitoare la accesul la reţelele de gaze consumatorilor şi
de gaze naturale. modalitatea de
naturale; (7) Furnizorul este obligat să notifice soluţionare a diferendelor
(d) li se ofera o alegere larga a consumatorului intenţia de a modifica şi litigiilor dintre
metodelor de plata. Orice diferenta contractul, precum şi faptul că acesta furnizorii şi/sau unităţile
a termenilor si condiţiilor reflecta din urmă este în drept să rezilieze transportatoare ori de
costurile pentru furnizor ale contractul în caz de dezacord. distribuţie a gazelor
diferitelor sisteme de plata. (8) Drepturile şi obligaţiile naturale şi consumatori.
Conditiile generale trebuie sa fie consumatorilor şi ale furnizorilor de (3) Furnizorul este
corecte si transparente. Ele trebuie gaze naturale la tarife reglementate se obligat să întreprindă
transmise într-un limbaj clar si stabilesc în Regulamentul pentru măsuri pentru înlăturarea
inteligibil. Consumatorii trebuie sa furnizarea şi utilizarea gazelor naturale. încălcării parametrilor de
fie protejati fata de metodele de Drepturile şi obligaţiile consumatorilor calitate a gazelor naturale
vânzare incorecte sau care casnici, care au încheiat contract de furnizate în termenele şi
induc în eroare; furnizare a gazelor naturale se extind şi condiţiile stipulate în
(e) nu trebuie sa plateasca sume asupra membrilor familiei acestora care Regulamentul pentru
suplimentare pentru schimbarea locuiesc împreună cu consumatorul. furnizarea şi utilizarea
furnizorului; (9) Consumatorul este în drept să gazelor naturale.
(f) beneficiaza de proceduri încheie contract de procurare a gazelor Articolul 47.
transparente, simple si naturale cu producătorul şi să (1) Furnizorul este
necostisitoare pentru tratarea organizeze transportul şi distribuţia lor obligat să asigure
reclamatiilor lor. Aceste proceduri prin reţelele de transport şi distribuţie, continuitatea furnizării
trebuie sa permita solutionarea încheind contracte pentru prestarea gazelor naturale la
corecta si prompta a serviciilor de transport şi distribuţie a parametrii prevăzuţi de
divergentelor, prevazându-se, în gazelor naturale. standarde şi în
cazurile când se justifica aceasta, conformitate cu clauzele
un sistem de rambursare si/sau contractuale.
compensare. Aceste proceduri (2) Instalaţiile de
trebuie sa respecte, în masura utilizare ale
posibilitatilor, principiile enuntate consumatorilor nu trebuie
în Recomandarea Comisiei să pună în pericol viaţa şi
98/257/CE; sănătatea oamenilor, să
(g) când sunt conectati la sistemele prejudicieze proprietatea,
de gaze naturale sunt informati în să provoace
legatura cu drepturile lor de a fi deranjamente în
aprovizionati, conform legislatiei funcţionarea normală a
nationale aplicate, cu gaze naturale reţelei de gaze naturale,
de o calitate specificata, la preturi precum şi destabilizări în
rezonabile. furnizarea gazelor
naturale altor
consumatori.
Articolul 48.
(1) Unitatea
transportatoare sau de
distribuţie a gazelor
naturale este în drept să
întrerupă prestarea
serviciilor pentru o
perioadă de timp cît mai
scurtă dacă a survenit una
din următoarele
împrejurări:
a) sînt puse în pericol
viaţa şi sănătatea
oamenilor;
b) apare pericolul
prejudicierii proprietăţii;
c) se încalcă echilibrul
între ofertă şi cerere în
sistemul de gaze
naturale;
d) se încalcă regimul de
funcţionare a obiectelor
sistemului de gaze
naturale;
e) în legătură cu
efectuarea de racordări şi
alte operaţiuni de
exploatare şi întreţinere
care nu pot fi executate
în alt mod;
f) în legătură cu avariile
sau cu lichidarea
consecinţelor lor.
(2) Unitatea
transportatoare sau de
distribuţie a gazelor
naturale avizează din
timp consumatorul
despre data şi durata
întreruperii prestării
serviciilor dacă
întreruperea nu este
cauzată de situaţii
excepţionale.
(3) Unitatea
transportatoare sau de
distribuţie a gazelor
naturale este în drept să
limiteze sau să întrerupă
prestarea serviciilor în
caz de criză de
combustibil, survenită la
scară naţională, sau în
legătură cu unele interese
ce ţin de apărarea
naţională. La dispariţia
circumstanţelor ce au dus
la la limitarea sau
întreruperea prestării
serviciilor, întreprinderea
de gaze naturale va relua
în termeni cît mai
restrînşi livrarea gazelor
naturale.
(4) Unitatea
transportatoare sau de
distribuţie a gazelor
naturale nu repară
prejudiciile cauzate de ea
prin limitarea şi
întreruperea prestării
serviciilor în condiţiile
prevăzute la alin.(3),
dacă acţiunile sale s-au
conformat prevederilor
alin.(1) şi (2).
(5) Unităţile
transportatoare şi cele de
distribuţie sînt în drept să
limiteze sau să întrerupă
prestarea serviciilor în
cazul în care
consumatorul sau
titularul de licenţă nu
respectă clauzele
contractuale.
Articolul 49.
(1) Titularii de licenţe
pentru transportul şi
distribuţia gazelor
naturale sînt responsabili
de instalarea,
exploatarea, deservirea şi
verificarea periodică a
echipamentelor de
măsurare ale
consumatorilor racordaţi
la reţelele lor.
(2) Titularii de licenţe
pentru transportul şi
pentru distribuţia gazelor
naturale ţin evidenţa lor,
utilizînd numai
echipamente de măsurare
verificate metrologic, ale
căror tipuri sînt incluse în
Registrul de stat al
mijloacelor de măsurare
al Republicii Moldova.
(3) Părţile, care au
încheiat contractul de
furnizare sau de
procurare a gazelor
naturale, pot iniţia
verificarea metrologică
de expertiză a
echipamentului de
măsurare în cazul în care
una dintre părţi are
reclamaţii. Dacă
reclamaţia se confirmă,
se fac recalculări, iar
dacă nu se confirmă,
cheltuielile pentru
verificare le suportă
reclamantul.
(4) Consumatorul:
a) suportă cheltuielile
pentru racordare şi pentru
reconectare;
b) achită, în corespundere
cu indicaţiile
echipamentului de
măsurare şi clauzele
contractuale, costul
gazelor naturale
consumate;
c) achită consumul
gazelor naturale, calculat
prin aplicarea sistemului
pauşal, în cazul
constatării încălcării de
către consumator a
clauzelor contractuale
care au dus la
neînregistrarea sau
înregistrarea incompletă
a consumului de gaze
naturale. Calculul
consumului de gaze
naturale în aceste
circumstanţe se
efectuează în
conformitate cu
prevederile
Regulamentului pentru
furnizarea şi utilizarea
gazelor naturale.
(5) Consumatorii casnici
consideraţi vulnerabili
pot primi compensaţii de
la bugetul de stat, în
condiţiile şi modul
prevăzute Legea cu
privire la protecţia
socială specială a unor
categorii de populaţie.
ANEXA B Prevederea în cauză nu a Nu are
Tabel de corespondenta fost proiectul legii caracter
Directiva 98/30/CE Prezenta normativ
directiva
Art. 1 Art. 1 Domeniul de aplicare
Art. 2 Art. 2 Definitii
Art. 3 Art. 3 Obligatiile serviciului
public si protectia consumatorului
Art. 4 Art. 4 Procedura de
autorizare
- Art. 5 Monitorizarea sigurantei
alimentarii
Art. 5 Art. 6 Reglementari tehnice
Art. 6 Art. 7 Desemnarea
operatorilor sistemului de transport
Art. 7 Art. 8 Sarcinile operatorilor
sistemului de transport
- Art. 9 Separarea juridica a
operatorilor sistemului de transport
Art. 8 Art. 10 Confidentialitatea
pentru operatorii sistemului de
transport
Art. 9 alin. (1) Art. 11 Desemnarea
operatorilor sistemului de
distributie
Art. 10 Art. 12 Sarcinile
operatorilor sistemului de
distributie
- Art. 13 Separarea juridica a
operatorilor sistemului de
distributie
Art. 11 Art. 14 Confidentialitatea
pentru operatorii sistemului de
distributie
- Art. 15 Operatorul combinat
Art. 12 Art. 16 Dreptul de acces la
conturi
Art. 13 Art. 17 Separarea
conturilor
Art. 14 - 16 Art. 18 Accesul
tertilor
- Art. 19 Accesul la depozitare
Art. 23 Art. 20 Accesul la retelele
de conducte din amonte
Art. 17 Art. 21 Refuzul accesului
- Art. 22 Noua infrastructura
Art. 18 si 19 Art. 23 Deschiderea
pietei si reciprocitatea
Art. 20 Art. 24 Conductele
magistrale directe
Art. 21 alin. (2)-(3)
si 22
Art. 25 Autoritatile de
reglementare
Art. 24 Art. 26 Masuri de
salvgardare
Art. 25 Art. 27 Derogari privind
angajamentele de plata la livrare
Art. 26 Art. 28 Pietele în
ascensiune si pietele izolate
- Art. 29 Procedura de revizuire
- Art. 30 Comitetul
Art. 27 si 28 Art. 31 Raportarea
- Art. 32 Abrogarea
Art. 29 Art. 33 Punerea în aplicare
Art. 30 Art. 34 Intrarea în vigoare
Art. 31 Art. 35 Destinatarii
Anexa A Masuri privind protectia
consumatorului

You might also like