Professional Documents
Culture Documents
- fisa de lectura –
Partea I
I. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN
V. UN PRIETEN
In al cincilea capitol, adolescentul vorbeste despre prietenul sau Marcu: “Prietenul
meu Marcu e inalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul cret, mainile lungi, picioarele
lungi”. “Baietii il cred prost si ii spun, din pricina lungimii nasului, Tandarica; iar pentru
ca e evreu, il mai striga si Marcala”.
In fiecare dimineata, vine cu un roman la scoala, pe care il citeste chiar si atunci
cand profesorul explica, deoarece ii considera pe acestia “fara exceptie, nerozi”. In ziua
cand trebuie sa fie ascultat se intereseaza de lectie, si raspunde profesorului cu seninatate
ca “nu stie”, intorcandu-se in banca sa. Nu trebuie “sa-l tina mult la lectie, pentru ca
romanul trebuie citit”.
Marcu nu sufera pe Furtuneanu si Furtuneanu nu sufera pe Marcu. Pentru ca, in
urma cu un an cand toti baietii trebuiau sa se tunda cel putin numarul 3, pe motiv ca face
otita Frurtuneanu venea la scoala “cu aceleasi plete negre, in care nu patrunsese masina
de doi ani”. La toate acestea, Marcu “completa confidential”: “sa-l tina ma-sa in vata”. La
sfarsitul orei Furtuneanu “l-a insultat, l-a facut lipsit de buna crestere si a incheiat
formidabil: -Sa nu-mi mai intinzi mana pe strada!”.
VI. LUNI 8-9, GERMANA
VIII. PREMIANTII
“Azi-dimineata s-a randuit banci in curtea liceului, s-a adus o catedra, cateva
scaune si o masa pe care s-au asezat cartile de premii”. Era serbarea de sfarsit, unde cei
mai silitori paseau curajosi sa-si ia diploma si cartile. Pentru acest premiu invatasera tot
anul. Fanfara era prezenta, colegii premiantilor ii felicitau.
Inauntrul adolescentului miop se dadea o lupta apriga intre gandurile si
sentimentele sale. Marturiseste cu ura in jurnal ca “uram pe acei adolescenti cu fruntile
inguste, incluti si impersonali, care isi invata lectiile, se duc la cinematograf si se
masturbeaza in fiecare noapte. [...] Munca mea si torturile mele, si rezultatele mele nu
erau pretuite”.
Mai tarziu a “cercetat cu Dinu listele ce se lipisera la un geam”. Din clasa lor erau
patru corigenti la matematica: Dinu, el, Chioreanu, Bonas. Ultimii doi erau “cei mai
prosti din intreaga clasa”. Acasa a trebuit sa se prefaca trist din cauza corigentei, “sau,
poate, sunt cu adevarat trist…”.
IX. VACANTA
“Am ajuns acasa”. Dand putine lamuriri, se intoarce mai devreme din tabara pe
motiv ca i s-au terminat banii. Reintorcandu-se in mansarda sa, isi petrece citind zilele
pana cand se intorc ceilalti din Dumbrava. Gandul ii ramasese acolo. Desi nu avea vointa,
isi propune, probabil pentru a-si insufla incredere in sine, ca “de la toamna am sa incep sa
invat serios”.
Trei zile mai tarziu, citeste dezamagit ce scrisese la intoarcerea din Dumbrava. Nu
deschisese caietele de matematica, iar acum dorea sa invete psihologie in incercarea de a
se intelege pe el insusi. Resemnat renunta la idee, gandind: “poate am sa pricep la
toamna, cand voi studia psihologia”.
O saptamana mai tarziu baietii se intorc din tabara. Dinu ii “povesteste cu
amanunte complicatiile ivite din dragostele sale. El a iubit in Sibiu numai trei fate, dar a
fost iubit de sapte”. Afla ca examenul de corigenta trebuie sa-l sustina pe 15 septembrie.
Se intelege cu Dinu sa amane pregatirea pana la inceputul lunii urmatoare.
Constient ca se apropie corigenta, este ispitit, totusi, de niste carti imprumutate pe
care trebuie sa la sfarseasca cat mai repede. Nici prin gand nu-i trece sa piarda “prilejul
lecturii unor carii pe care doream de mult sa le cunosc”. Inceperea studiului este amanat
la nesfarsit, iar in ultimul moment, ia o hotarare foarte mare: ”daca pana la 15 septembrie
nu invat de la un capat la altul toata materia, ma sinucid”.
In restul zilelor pana la examen adolescentul este incercat de ganduri, sentimente
si ciudate trairi. A invatat cateva capitole, dar cu o zi inainte incearca sa se convinga, ca
poate de repetentie are nevoie in acest moment din viata sa.
“Teza”. Autorul marturiseste: “am incercat sa acopar pagini cu calcule absurde”.
Desi, obisnuit cu ideea ca va ramane repetent, Vanciu i-a “pedepsit filozoficeste” - “ne-a
promovat pe toti”.
• SFARSITUL PARTII I •
Partea a II –a
I. MANSARDA
Acest capitol prezinta amplu, activitatea societatii din care autorul facea parte
atunci. Societate cultural-dramatica, Muza, “tine sedinta in fiecare sambata, de la patru la
opt”. Incantat ca, in ultima vreme aceasta societate cunoscuse un avant puternic,
adolescentul participa si lucra cu entuziasm: “muzica, discutii, conferinte, declamatii,
piese de teatru. La sfarsit, ceaiul. ”.
Au hotarat, ca societate dramatica ce este, sa puna in scena Don Juan. Dupa
pregatiri si repetitii intense, spectacolul sa dovedit a fi un real succes. Reprezentatia
adolescentului este reusita, nimeni nu a observat micile incuracari si incurcarea versurilor.
Insa, se creeaza o atmosfera tensionata intre Robert si Dinu, datorita faptului ca fiecare
dorea sa iasa cat mai mult in evidenta. Dorinta lor ascunsa era de a impresiona pe
domnisoarele prezente la spectacol. Orgoliile amandurora au avut, la un moment dat, de
suferit. Insa, in final Robert biruieste. La o zi de la spectacol, liceenii afla ca “Dinu,
Petrisor, Sasa, Lia, Irina fusesera exclusi din Societatea cultural-dramatica Muza”.
III. FANICA
In acest capitol, adolescentul povesteste cum colegul sau Fanica, “a scris o revista.
Se numeste Un liceu model si se va juca la Sfantul Spiridon”. Personajele sunt chiar
profesorii lor, rolurile fiind impartite de autorul piesei. Autorul il va juca pe Toivinovici,
“poate pentru ca am parul rosu si cunosc formulele seriilor aciclice”. Experientele sale
anterioare, ii alungau orice fel de emotii.
Unul dintre cuplete este dedicat elevului bolnav de galbinare din cauza chimiei,
lucru real, devenit comic tocmai prin coincidenta dintre culoarea bolnavului si specificul
multor substante ale acestui obiect de studiu.
Povesteste si despre plimbarea la Valea Calugareasca, la via lui Morariu. Desi
acesta ii anuntase ”ca vor fi culegatoare tinere si must”, baietii nu s-au aratat prea
incantati la final. Culegatoare au fost din belsug, insa baietii nu au putut profita “pentru
ca parintele lui Morariu a ramas, tot timpul, langa noi”.
V. NOIEMBRIE
VI. REPETITII
“Drumul catre mine insumi” este capitotul in care scriitorul incearca sa patrunda
intr-o lume, in care, pana acum ii era teama ca nu va reusi sa o cucereasca. Era sufletul si
mintea sa. Incearca sa-si inteleaga simtirile, trairile si sentimentele: “Eu simt, deci, ca
exista un singur suflet in mine. Dar cum sa ajung la el?”.
De mai multe ori, in alte zile de fiecare data, adolescentul incerca sa sa gaseasca si
sa se inteleaga. Uneori, il intristau lucruri simple, care ii trezeau intrebari de sine
(melodii, drumuri de tara marginite cu plopi, viniete risipite priun reviste). Privind in el,
gaseste sentimente si conceptii contradictorii. Acest lucru il deznadajduieste in ideea de a
scrie un roman: “Iata de ce nu voi putea scrie niciodata Romanul adolescentului miop,
singura mea nadejde”.
Insa, iese din aceasta stare de continua cautare, aprinde lampa si atunci “odaita
reinviaza, si cartile din rafturi imi vorbesc, iar sufletul meu se intoarce”. Ramane cu
regretul timpului pierdut, intristat fara motiv.
Mircea Eliade evoca lumea liceelor din Bucuresti, cu preocupari obisnuite, in care
elvii invata pe rupte, multi fara a intelege nimic. Orele de latina, spre exemplu, din care
nimeni nu intelege o boaba, sunt tinute de un maestru ocultist si filozof, “de aceea se
ocupa prea putin de cunostintele noastre la gramatica si ne cerceteaza mai cu placere
logica si calitatea stiintei noastre”.
Un personaj deosebit este Bratasanu, care stie sa traduca din latina, chiar auzind
fraza care se concepe (“Bratasanu cunoaste toate exceptiile si traduce orice text. Traduce
chiar fara sa se uite in carte, ci numai ascultand fraza”). Dar nu stie de ce Horatius a scris
“Carmen Saeculare”. Chiar si asa, adolescentul nu il invidiaza pentru ca, de cand a venit
la liceu, ia doar premul intai cu cununa: “De fapt, cred eu, nu stie nimic. Nu stie decat
lectia.”
Marcu, in constrast cu el, este elevul cel mai lenes, tolerat de toti profesorii, avand
insa insuficient la limba latina. Cu toate acestea, Marcu e mult mai bine informat: “a cetit
pe tot Tacit, ceea ce n-a facut nici unul dintre premianti. Si a cetit multe volume de
Boissier, ceea ce iarasi n-a facut aproape nimeni.”
IX. CU MOS-AJUNUL
• SFARSITUL PARTII A II –A •
Partea a III-a
I. SAMBATA
III. UN AN
IV. PRIETENII
V. TRISTETI, IN VARA
VIII. FINAL