CARBONUL 6C0: 1s22s22p2

STARE NATURALĂ
Carbonul este cunoscut din cele mai vechi timpuri deşi a fost recunoscut ca element numai în
sec. XVIII. Formele sale alotropice grafitul şi diamantul sunt cunoscute de mult timp
Diamantul este cunoscut cu 3000-6000 ani în urmă, dar popularitatea sa atinge maximum în
secolul XIX.
Carbonul este unul dintre cele mai răspândite elemente de pe planetă – 0,3% în litosferă şi
hidrosferă, 0,03% (volum) în atmosferă (oxizii CO, CO2 – mai ales ca agenţi de poluare a
aerului).
În scoarţa terestră se găseşte:
– în stare elementară (nativ) în rocile vulcanice: grafit (Canada, Ceylon, Rusia, Ucraina)
şi diamant (India, Brazilia, Africa de Sud, Congo, Gana, Angola, Australia, Rusia)
– sub formă de combinaţii anorganice (carbonaţi, silicato-carbonaţi sau sulfato-
carbonaţi) şi organice: cărbuni de pământ, ţiţei, gaze naturale (metan).
Are 3 izotopi naturali: 12C, stabil – 98,89 %, 13C stabil – 1,108 % (utilizat în rezonanţă
magnetică nucleară, RMN, datorită spinului de ½) şi 14C – 1,2 · 10-12 % izotop radioactiv
(utilizat pentru determinarea vârstei artefactelor de origine biologică nu mai vechi de 50000–
60000 de ani. Metoda este folosită în special pentru datarea oaselor, obiectelor vestimentare,
lemnului şi fibrelor vegetale produse ale activităţilor umane în trecutul relativ recent, din
punct de vedere arheologic, al planetei.). Atomii de carbon sunt prezenţi în natură în proporţie
covârşitoare sub forma izotopului 12C, care nu este radioactiv. Proporţia în care cei doi
izotopi 12C şi 14C sunt răspândiţi în natură este constantă – în aer, în organismele vii,
plante sau animale.

Ciclul carbonului în natură

1
 CICLUL 14C
14
C se formează în straturile înalte ale atmosferei în urma acţiunii razelor cosmice asupra
14 14 1 14 1
7 N: 7 N + 0 n  6 C+1 p
14
Abia format, 6 C se oxidează rapid în dioxid de carbon 14CO2 şi intră astfel în ciclul natural
al planetelor si animalelor, prin fotosinteză şi ciclul alimentar. Cât timp organismul este viu,
se menţine un echilibru permanent cu atmosfera şi cantitatea de carbon (inclusiv 14C) este tot
timpul reînnoită (completată). Deşi izotopii de 14C se dezintegrează cu o rată de înjumătăţire
constantă, radiaţia cosmică dă naştere altora, păstrându-se astfel raportul dintre izotopii 14C şi
12
C în organismele vii. Raportul dintre izotopii 14C şi 12C este acelaşi în toate organismele
umane, iar proporţia se păstrează şi în cazul plantelor sau animalelor. Când organismul moare,
acest proces de fixare al 14C încetează. Din acest moment se poate urmări cu precizie
dezintegrarea 14C, conţinutul în 12C rămânând acelaşi ca în timpul vieţii.

2
 Dezintegrarea 14C
14
6 C  714N + -10e 6
14
C  β – + -10e

Timpul de înjumătăţire al 14C este de 5568 ± 30 ani (propus de Willard Libby - adoptat 1951).
Se măsoară cantitatea de 14C (radioactivitatea reziduală) într-o proba de vârstă necunoscută, se
ştie că nu se schimbă cantitatea de 12C nici după moartea organismelor vii, se compară
radioactivitatea reziduală cu nivelele actuale de radioactivitate, se folosesc timpii de
înjumătăţire măsuraţi, se estimează procentul de atomi de 14C raportaţi la atomi de 12C şi se
poate astfel estima vârsta probei.
Formarea şi dezintegrarea 14C – procese care au loc simultan B echilibru radioactiv – menţine
constant compoziţia izotopică şi activitatea specifică a carbonului din atmosferă B activitatea
naturală foarte slabă: 13,56 + (- 0,07) dezintegrări / minut / gram de carbon ( KARLEN et
Al.,1966)
Estimând procentul de izotop 14C raportaţi la izotopii 12C dintr-o mostră prelevată din
rămăşiţele vegetale sau animale dezgropate în siturile arheologice, se poate estima cu o
precizie mulţumitoare vechimea mostrei. Datarea cu 14C a unui eşantion constă în
măsurarea conţinutului actual de izotop 14C şi compararea cu conţinutul avut la
formarea sa, ştiut fiind timpul de înjumătăţire.

3
 Frank Willard Libby 1908 – 1980
PREMIUL NOBEL CHIMIE 1960

OBŢINERE
– extragere din natură – diamant şi grafit
– pe cale artificială s-a obţinut: diamant, grafit, fulerene precum şi varietăţi de cărbune
negru: negru de fum, cărbune de lemn, cocs, cărbune medicinal (de oase), cărbune
activ ...
– FORME ALOTOROPE ALE CARBONULUI

Error!

COMPUŞI ŞI NUMERE DE OXIDARE

N. O. COMPUŞI
-4 CH4
Metan
Al4C3
Carbura de aluminiu (Al3+ ... C4-)

4
-3 H3C – CH3
Etan

-2 H2C = CH2
Etena

-1 HC ≡ CH
Acetilena

0 C0
CH2O
Aldehida formică
+1 CH3 – CHO
Aldehida acetică

+2 CO : C ≡ O:
Monoxid de carbon
HCN H – C ≡ N:
Acid cianhidric
HCOOH
Acid formic
+3 CH3 – COOH
Acid acetic
H2C2O4
Acid oxalic
NC–CN 
Acid acetic Acid oxalic
Dician = Cianogen
N≡C–C≡N
Dician
+4 CO2
Dioxid de carbon
H2CO3
Acid carbonic

Hibridizările sp3, sp2 şi sp

ale atomului de C
E
2p

2(sp3)
2(sp2)
2(sp)

2s

5
Carbon – stare fundamentală Carbon – stare excitată

2p
px py pz 2s,p
2s px py pz

1s 1s

4 OA fiecare cu 1 e- B 3 posibilităţi de combinare a celor 4 OA

1 OA s + 3 OA p 4OAH sp3 Toţi OA hibrizi

Rămâne 1OA pur
1 OA s + 2 OA p 3OAHsp2 B formează 1 leg. π

1 OA s + 1 OA p 2OAHsp Rămân 2OA puri

B formează 2 leg.π

Hibridizare sp3 / Carbon tetragonal

1OAs + 3OAp 4OAH sp3

2p Ex. CH4, CCl4

Geometrie tetraedrică
2s
unghiul dintre legături
1s 109°28'
H
H 1s
1s
sp3 sp3

sp3
sp3

1s 1s
H
H

Hibridizare sp2 / Carbon trigonal

1OAs + 2OAp 3OAH sp2 1 OA p nehibridizat
Ex. H2C=CH2, H2CO3, CH2O
2p
px py pz
2s

1s
Cei 3 OAH sp2 sunt 1 OA nehibridizat pt. 1 leg. π
coplanari
OA 2pz (în albastru
şi roşu)
perpendicular pe
planul OAH

cei 3 OAH sp2 pt. 1 leg. σ (gri)

6
 Hibridizare sp / geometrie liniară
Formarea unei legături triple impune dispoziţia liniară a atomilor care se leagă.
Atomul hibridizat formează cu cei 2 OAH sp 2 leg. σ, iar cu cei 2 OA p puri
formează 2 leg. π.
1OAs + 1OAp 2OAH sp Rămân 2 OA p nehibridizaţi

2p

2s

1s pp

sp
sp

sp
sp
pp Ex. HC≡CH, HCN, CO, CO2

UTILIZĂRI
• Carbonul este unul dintre cele 4 bioelemente constitutive (H, O, C, N) implicate în
mod esenţial în structura şi funcţionalitatea organismelor vii, este „elementul vieţii”,
fără de care nu ar fi posibilă viaţa pe pământ; formează o varietate mare de compuşi,
mulţi dintre aceştia fiind şi ei indispensabili vieţii. Fotosinteza, una dintre cele mai
importante reacţii ce există pe pământ, conduce la formarea unor cantităţi imense de
materie organică:

UV
6CO2 + 6H2O C6H12O6 + 6O2

• Grafit
o Lubrifiant; mine de creion; aditiv uleiuri de motor; căptuşirea cuptoarelor
electrice
o Combinaţii interstiţiale şi lamelare cu metale
ƒ Conductibilitate electrică foarte bună
ƒ Proprietăţi magnetice
o Grafit sintetic
ƒ Electrografit (din cocs şi Si)
ƒ Pirografit (din hidrocarburi)
B Rezistenţă mare la oxidare şi agenţi chimici B construcţia unor aparate
chimice, nave spaţiale
• Cărbunii artificiali – prin carbonizarea materialelor organice

7
 o Mai reactivi decât diamantul şi grafitul
• Cărbunii de lemn (mangal) – prin distilarea uscată (absenţa aerului) a lemnului
o Obţinerea fontei, feroaliaje, la tratamente chimice
o Obţinerea cărbunelui activ – proprietăţi adsorbante
ƒ Oficinal în FRX
ƒ În tulburări gastro-intestinale – adsoarbe gaze, bacterii, toxine bacteriene,
alcaloizi
ƒ În intoxicaţii medicamentoase
ƒ Decolorant – în industrie – siropuri, etc.
ƒ Măşti de gaze – nu reţine CO!
ƒ Cataliza eterogenă
ƒ Separarea gazelor de sondă
• Cocsul – carbon impur rămas la distilarea destructivă a cărbunelui superior sau
petrolului (obţinere de hidrocarburi volatile)
o Obţinerea fontei
o Metalurgie – reducerea oxizilor metalici
o Obţinerea de electrozi
• Semicocsul – distilarea cărbunilor inferiori
o Combustibil casnic
• Negrul de fum – prin arderea incompletă a gudroanelor de cărbune, motorinei, gazului
metan
o Pigment în cerneluri
o Fabricarea de anvelope
• Electrozii de cărbune – din cărbuni săraci în cenuşă B praf / + liant organic / presare
o Metalurgie – obţinere de Al, oţeluri aliate
o Electrotehnică
o Industria chimică
• Cărbune sticlos – piroliza răşinilor sintetice
o Căptuşirea rachetelor spaţiale - dur şi impermeabil pentru gaze
• Spuma de cărbune - piroliza celulozei microcristaline B foarte poroasă
o Suport pentru catalizatori
o Electrozi pentru pile de combustie
TETRACLORURA DE CARBON CCl4
OBŢINERE:
• CS2 + Cl2  CCl4 + S2Cl2
• CH4 + Cl2  CCl4 + 4HCl
STRUCTURĂ:
Atomul de C este hibridizat sp3, geometria moleculei este tetraedrică, simetrică B
moleculă nepolară cu legături C–Cl covalent polare.
PROPRIETĂŢI:
• Lichid incolor, nemiscibil cu apa, nu conduce curentul electric, nu este inflamabil
• Este agent halogenant B ...
o obţinerea freonilor = CFCl3; CF2Cl2; CF3Cl B agenţi de răcire (frigidere, aer
condiţionat); gaz propulsor (limitat – distrug stratul de O3).
TOXICITATE:
• Toxic hepatic
• Cancerigen
UTILIZĂRI:
o Solvent nepolar B dizolvare grăsimi şi uleiuri

8
 MONOXIDUL DE CARBON CO

STARE NATURALĂ
• Emanaţii vulcanice – gaze – cantităţi mici
• Agent de poluare (9 ppm) – rezultă din activităţile industriale prin combustia cărbunilor şi
hidrocarburilor – combinate metalurgice, uzine termoelectrice, circulaţia rutieră şi aeriană,
etc.).

OBTINERE
• Acţiunea aerului asupra C (cocs) la t°C ridicate / arderea în cantităţi insuficiente de aer B
CO + N2
• Acţiunea vaporilor de apă asupra C incandescent B CO + H2
• Reducerea CO2 cu C B CO
• Deshidratarea acizilor oxalic şi formic cu H2SO4 conc.
HCOOH ⎯⎯2 ⎯4 ⎯
⎯→ CO + H2O
H SO conc

H2C2O4 ⎯⎯ ⎯⎯ ⎯→
H 2 SO4 conc
CO + CO2 + H2O

STRUCTURĂ ..
• Formula lui Lewis – atomul de C hibridizat sp, moleculă liniară: :C=O:

• Metoda MOM B O.L. = 3

(–) (+)
• Forme de rezonanţă: '

• Moleculă izoelectronică şi izosteră cu molecula de N2, cu polaritate mică

PROPRIETĂŢI FIZICE
• Gaz incolor, inodor, insipid, puţin solubil în apă
• Multe constante fizice au valori apropiate de cele ele moleculei de N2
PROPRIETĂŢI CHIMICE
• Stabil, puţin reactiv la t°C camerei, reactivitatea creşte cu creşterea temperaturii
• Formal poate fi considerată anhidrida HCOOH
CO + NaOH  HCOONa
• Caracter oxido-reducător – predomină C.R:
1. Reducerea oxizilor metalici:
Fe3O4 + 4CO  3Fe + 4CO2
PdCl2 + CO + H2O  Pd + CO2 +2HCl
2. Reacţia cu H2O B CO2 + H2
3. Reacţia cu O2; Cl2:
CO + 1/2O2  CO2
CO + Cl2  COCl2 (fosgen)
4. Reacţia cu H2:
9
 200 − 300°C K Ni, Co
CO + 3H2 ⎯⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯⎯→ CH4 + H2O
200°C K 20atm K Fe, oxizi K Zn, Cr
CO + 2H2 ⎯⎯ ⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯⎯ ⎯→ CH3OH
°C K100atm K Fe − Co
nCO + (2n+1) H2 ⎯300⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯ ⎯⎯→ CnH2n+2 + nH2O
5. Reacţia cu metale reducătoare (alcaline, alcalino-pământoase, Al):
°C
CO + M ⎯1200
⎯ ⎯ ⎯→ MO + C
0

• Caracter de bază Lewis B liganzi pentru ioni / atomi metalici carbonili metalici:
Fe(CO)5, Mn2(CO)10, etc.
Ni + 4CO  Ni(CO)4 (!TOXIC)

Carboxihemoglobina = HbCO
Legarea moleculei de CO de ionul central Fe(II) din Hb generează un complex cu
cromofor FeN5C, COHb, (al 6-lea punct de coordinaţie al Fe(II) fiind ocupat de CO în
locul O2). Carboxihemoglobina COHb, un complex stabil d.p.d.v. termodinamic şi inert
d.p.d.v. cinetic, afinitatea Hb pentru CO fiind de aprox. 250 mai mare decât pentru O2.
TOXICITATE
CO este un compus asfixiant. Formarea carboxihemoglobinei B împiedică fixarea O2 de
către hemoglobină (formarea oxihemoglobinei), deci transportul O2 de la plămâni la celule
este împiedicat, producând în final moartea prin asfixiere. COHb are o culoare roşie-
vişinie, fapt ce determină aspectul „îmbujorat” al celor intoxicaţi. COHb poate persista până
la 210 zile după moarte.
Intoxicaţia cu CO:
– Concentraţii de CO periculoase:
o 0,1 % CO în aer B moarte în 1 oră (6,25 mg/L sânge)
o 1 % de CO în aer B moarte în 15 minute
o 10% de CO în aer B moarte imediat
• Manifestări ale intoxicaţiei – dureri de cap, oboseală, astenie, tulburări respiratorii,
moarte
• Măsuri de intervenţie şi tratament:
o intoxicatul se scoate din spaţiul (încăpere, maşină în care s-a acumulat CO peste
concentraţia maximă admisă)
o intoxicatul trebuie să stea liniştit pentru a conserva O2 în sânge, care este deja în
cantităţi mai mici ca urmare a înlocuirii lui cu CO
o oxigenoterapia – măşti etanşe cu O2 100% sau intubare şi respiraţie artificială; în
unele cazuri terapia cu oxigen hiperbar (postarea intoxicatului în cameră cu
presiunea aerului crescută pentru dislocarea mai rapidă a CO).
UTILIZĂRI
• Agent reducător
• Sinteze chimice

10
 DIOXIDUL DE CARBON, CO2

STARE NATURALĂ
• Gazele din emanaţii vulcanice – cantităţi mici
• În atmosferă (380 ppm) rezultă din respiraţia vieţuitoarelor, din apele minerale, din
procesele de fermentaţie (bere, celuloză, etc.)
• Agent de poluare prin arderea combustibililor şi hidrocarburilor (industrie, termocentrale,
motoarele vehiculelor rutiere şi aeriene, etc.).
• Cantitatea de CO2 variază pe parcursul unei zile şi pe anotimpuri, fiind mai redusă ziua
decât noaptea, mai redusă vara decât iarna, mai crescută toamna decât vara şi iarna.
• Este unul din gazele care produc efectul de seră incriminat în încălzirea globală.

OBŢINERE
• LABORATOR
• CARBONAŢI + ACIZI: CaCO3 + HCl p ....
• INDUSTRIAL
• Arderea cocsului în aer t = 900° - 1000°C
• Disocierea termică a CaCO3

STRUCTURĂ
Moleculă cu geometrie liniară, legături covalente polare dar molecula este nepolară datorită
structurii simetrice; hibrizi de rezonanţă:

Hibridizarea sp C în molecula de
CO2

Legături σ
C–O legătură
π

legătură
π

PROPRIETĂŢI FIZICE
• gaz incolor, miros slab înţepător, gust slab acid, mai greu ca aerul;
se lichefiază uşor la t = 20°C şi p = 56,6 atm p destindere la presiune normală – răcire D
solidificare D zăpadă carbonică (= agent refrigerant). Dioxidul de carbon solid sublimează
asemeni iodului şi naftalinei, transformându-se cu consum de căldură în vapori. O baie
conţinând un lichid cu punct de îngheţare scăzut (eter, acetona,benzina) şi CO2 solid poate
atinge temperatura minimă de –78oC.
• se dizolvă în apă (1.45 g/L la 25 °C, 100 kPa) D anhidrida H2CO3

11
PROPRIETĂŢI CHIMICE
• nu arde şi nu întreţine arderea D stingerea incendiilor care nu pot fi stinse cu apă
(incendii de natură electrică)
• disociază în O2 şi CO la t > 1000°C D are Caracter Oxidant
• CO2 + H2 ' CO + H2O
• CO2 + H2 ' C + H2O (t, catalizator)
• este un oxid acid: CO2 + Ca(OH)2 p CaCO3 + H2O
TOXICITATE
• nu întreţine respiraţia
UTILIZĂRI
• sinteza chimică D Na2CO3, uree, acid salicilic, etc.
• industria alimentară – conservarea alimentelor, fabricarea băuturilor carbogazoase
• agent frigorific
• stingerea incendiilor
POLUARE – efect de seră B creşterea temperaturii la suprafaţa solului.

ACIDUL CARBONIC = H2CO3

CARBONAŢI: MIHCO3, MI2CO3
STARE NATURALĂ:
– H2CO3 nu există în stare liberă, numai în soluţiile apoase diluate
– Majoritatea carbonaţilor neutri sunt greu solubili în apă D minereuri în natură
PREPARARE
1) H2CO3:
– din anhidridă:
CO2 + H2O ' H2CO3 ' H+ + HCO3- ' 2H+ + CO32- Solubilitatea CO2 în apă creşte
cu creşterea presiunii şi scăderea temperaturii
– din carbonaţi în reacţie cu acizi tari:
CaCO3 + H2SO4 J H2CO3 + CaSO4v
2) Carbonaţii:
– Na2CO3 – procedeul Solvay
NH3 + CO2 +H2O ' NH4HCO3
NaCl + NH4HCO3 ' NaHCO3 + NH4Cl
t °C
2NaHCO3 ⎯⎯ ⎯→ Na2CO3 + CO2 + H2O
– alţi carbonaţi, greu solubili în apă:
FeSO4 + Na2CO3 ΠFeCO3v+ Na2SO4
Ca(OH)2 + CO2 ΠCaCO3v + H2O
STRUCTURA
– Atomul de C din H2CO3, HCO3 – şi CO32– – hibridizat sp2, geometrie triunghiular –
planară:

12
PROPRIETĂŢI
H2CO3
• acid diprotic de tărie mijlocie spre slab CO(OH)2 B m=1
• prezintă proprietăţile ale generale acizilor B ! EXEMPLIFICAŢI prin reacţii ...
• formează săruri acide MIHCO3 (hidrogencarbonaţi) şi săruri neutre MII2CO3 toate
substanţe ionice:

CARBONAŢII:
• substanţe solide incolore sau colorate (cei ai metalelor tranziţionale)
• carbonaţii metalelor alcaline, cel de amoniu şi hidrogencarbonaţii sunt solubili în
apă; ceilalţi carbonaţi neutri şi carbonaţii bazici sunt greu solubili în apă:
o carbonaţii solubili şi hidrogencarbonaţii hidrolizează B vezi reacţiile Na2CO3;
NaHCO3; (NH4)2CO3 ...
o carbonaţii greu solubili în apă se solubilizează în prezenţa CO2 prin
transformare în hidrogencarbonaţi:
ƒ CaCO3 + CO2 + H2O ' Ca(HCO3)2
Pe baza acestei reacţii se explică formarea peşterilor în urma acţiunii apei de ploaie
încărcată cu CO2, care dizolvă calcarul (CaCO3) sub formă de Ca(HCO3)2; ulterior
prin degajare de CO2 se depune CaCO3 şi se formează stalactitele şi stalagmitele.
• în reacţie cu acizii mai tari decât H2CO3 carbonaţii eliberează CO2 (prin
descompunerea H2CO3 dezlocuit) ...
• la încălzire, în funcţie de cationul metalic, se descompun:
t °C
o Li2CO3 ⎯⎯
⎯→ Li2O + CO2
t °C
o MCO3 ⎯⎯
⎯→ MO + CO2 M = M alcalino – pământos
t °C
o Ag2CO3 ⎯⎯
⎯→ 2Ag + CO2 + 1/2O2
t °C
o 2MHCO3 ⎯⎯
⎯→ M2CO3 + CO2 + H2O M = M alcalin
t °C
o (NH4)2CO3 ⎯⎯ ⎯→ 2NH3 + CO2 + H2O
• CaCO3 este o substanţă polimorfă ....
• MgCO3 Q ZnCO3 Q FeCO3 sunt substanţe izomorfe ....
• Mg(HCO3)2 şi Ca(HCO3)2 dau duritatea temporară a apei
• Na2CO3 – higroscopic; K2CO3 şi Rb2CO3 – delicvescenţi
• mulţi carbonaţi formează cristalohidraţi cu 2 – 12 molecule de H2O: Na2CO3·10H2O,
K2CO3·2H2O
• anionul carbonat CO32– – ligand B carbonatocomplecşi MI[MIII(CO3)2]·nH2O, MI =
Na, K, Tl, NH4+; MIII = Sc, Y, La
• Carbonaţi bazici: xMIICO3·yMII(OH)2, MII = Be, Mg, Pb, Ni, Cu, Hg, Zn, Cd, etc.
• Carbonaţi dubli – rezultaţi prin topirea sau cristalizarea amestecurilor de carbonaţi
metalici divalenţi: MIICO3·MI2CO3·nH2O, MII = Ca, Mn, Co, Cu, Ni, Mg şi MI = Na,
K, Rb, Cs, Tl
• Oficinali în FRX: CaCO3, K2CO3, Li2CO3; NaHCO3; carbonat bazic de magneziu şi
carbonat bazic de bismut.

13
 ACIDUL CIANHIDRIC HCN
• lichid incolor la temperatura camerei, cu miros de migdale amare
• acidul şi sărurile sale, cianurile, în special cele ale metalelor alcaline sunt extrem de toxice
– paralizează centrul nervos al respiraţiei producând moartea B doza letală este de 0,3
mg/L aer.

DICIANUL (CN)2
• gaz incolor cu miros de migdale amare, picant cu acţiune lacrimogenă

SILICIUL 14Si0 : Ne3s23p2

• deşi compuşi ai Si cum sunt argilele (silicaţi) au fost folosiţi de la începuturile civilizaţiei
omeneşti, elementul a fost izolat în 1824 de Berzelius
• Denumirea provine de la latinescul „silex” care înseamnă cremene, silice
STARE NATURALĂ
• este al doilea element ca răspândire în scoarţa terestră după oxigen (aprox. 28%) şi al 7-
lea ca răspândire în Univers. Nu se găseşte niciodată în stare liberă, afinitatea lui pentru
oxigen este dovedită de răspândirea sub formă de dioxid de siliciu şi silicaţi:

α-cuarţ (SiO2) β-cuarţ (SiO2) feldspat (aluminosilicaţi) caolinit

montmorilonit argile talc turmalina mica

OBŢINERE
• reacţii de reducere a SiO2, a K2[SiF6], a SiX4 (X = F, Cl, I) cu reducători puternici:
metale (Mg, Al, K, Al, Zn) sau descompunerea termică a SiF4:
SiO2 + Mg  Si + 2MgO 3SiO2 + 4Al  3Si + 2Al2O3
K2[SiF6[ + 4K  Si + 6KF 3K2[SiF6] + 4Al  Si + 6KF + 4AlF3
SiCl4 + 2Zn  Si + 2ZnCl2 SiCl4 + 2H2  Si + 4HCl
SiF4 ---(100°C, fir de tantal)-- Si + 2F2
• Purificarea siliciului se face prin tratare cu acizi, iar în scopuri electronice cu ajutorul
metodei topirii zonare

14
STRUCTURA
• cristalizează în sistem cubic, reţea similară diamantului; NU are formă alotropă

asemănătoare grafitului!

PROPRIETĂŢI
• este un semimetal cristalin, cenuşiu, are duritatea 7 (Mohs), este casant, diamagnetic, are
proprietăţi semiconductoare
• la temperatura ordinară este puţin reactiv, la încălzire se combină cu X2, S, N2, B, C, O2,
metale B diverse combinaţii chimice sau compuşi interstiţiali
• la t°C camerei se combină cu F2, cu HF B SiF4 sau H2[SiF6]
• la t°C se combină cu apa, NaOH
Si + 2 H2O  SiO2 + 2H2 Si + 4NaOH  Na4SiO4 + 2H2
• este un reducător puternic; cu excepţia oxizilor M alcaline reduce la t°C înalte diverşi
oxizi metalici
• compuşii săi sunt aproape exclusiv de natură covalentă
UTILIZĂRI
• în industria electronică; redresor, tranzistor, fabricare baterii solare, aparate radio, TV,
calculatoare ...
• fabricare de materiale cu rezistenţă mare şi refractare
• catalizator de antioxidare, electrod în titrări acido-bazice
• obţinere de siliconi, siliciuri, aliaje pe bază de Si, silicaţi

COMPUŞI AI SILICIULUI

MONOXIDUL DE SILICIU – SiO

• se obţine la temperaturi înalte din SiO2 redus cu H2
• substanţă amorfă sau cristalizată în sistem cubic, instabilă, cu caracter reducător

DIOXIDUL DE SILICIU – SILICEA SiO2

• unul dintre cei mai importanţi compuşi ai Si; intră în compoziţia majorităţii rocilor
din scoarţa terestră şi a nisipului
STARE NATURALĂ
• se găseşte în natură în forme cristaline polimorfe (cuarţ, tridimit, cristobalit în formele
α şi β, care trec una în cealaltă greu, la temperaturi ridicate) şi în forme amorfe sau
policristaline
o Culoarea sa variază în funcţie de impurităţi, de la incolor , alb-lăptos la
cenuşiu. Varietăţile transparente sau semitransparente, după culoare au denumiri
speciale: cristalul de stâncă (incolor), citrinul (galben), ametistul (violet),
cuarţul fumuriu (brun), morionul (negru)
o uneori apare sub formă de calcedonie: agat ... B ... onix; jasp; opal;
o varietăţi de cremene sau silex
o kiselgur

15
 citrin ametist onix agat opal
STRUCTURA
• cuarţul este forma cea mai stabilă de SiO2, cristalizează în sistem romboedric (α) sau
hexagonal (β), este format din tetraedre SiO4 în care Si este hibridizat sp3, fiecare atom
de O fiind comun la două tetraedre

PROPRIETĂŢI
• SiO2 are duritate mare (7 scara Mohs), nu clivează, este transparent pentru radiaţiile UV;
se înmoaie la încălzire la 1600°C, topeşte la 1713°C, iar la răcire formează sticla de
cuarţ, o masă amorfă B poate fi prelucrat prin turnare şi presare, poate fi utilizat la
confecţionarea de aparate optice şi vase de laborator (acestea rezistă la majoritatea
agenţilor chimici exceptând acizii: HF, H3BO3, H3PO4 şi bazele)
• este considerat anhidrida acidului silicic, chiar dacă nu reacţionează direct cu apa;
topit cu hidroxizi alcalini sau oxizi bazici formează silicaţi; poate fi considerat un oxid
amfoter căruia îi predomină caracterul bazic:
t °C
SiO2 + 4NaOH ⎯⎯
⎯→ Na4SiO4 + 2H2O
t °C
SiO2 + 2MgO ⎯⎯ ⎯→ Mg2SiO4
SiO2 + 4HF  SiF4 SiF4 + 2HF  H2[SiF6]
UTILIZĂRI
• industria optică (lentile, prisme), radiotehnică, fabricarea carburii de siliciu (CSi), în
industria ceramicii şi a sticlei, în construcţii, etc.

ACIDUL ORTOSILICIC H4SiO4; ACIZII POLISILICICI

• acidul H4SiO4 este instabil, foarte puţin ionizabil în stare pură, condensează şi
formează acizi polisilicici. Aceştia sunt veritabile macromolecule liniare care se
transformă în soluri şi geluri, iar în cele din urmă în silicagel
• H4SiO4 = acid tetraoxosilicic = tetraoxosilicat de tetrahidrogen = Si(OH)4
PREPARARE
• din sărurile sale, silicaţi, deplasat de acizi; prin hidroliza halogenurilor sau hidrurilor.
Din cauza instabilităţii sale nu poate fi obţinut în stare pură.
STRUCTURA
• Deşi structura Lewis propusă arată că în acidul ortosilicic H4SiO4 atomul de Si implicat
în 4 legături σ cu cei 4 atomi de O, care fiecare mai are o câte 1 legătură σ cu câte 1
atom de H, deci acidul ar părea tetraprotic, din cauza instabilităţii sale disociază
numai în 2 trepte. Oxoanionul SiO44– are o structură tetraedrică, cu atomul de Si

16
 hibridizat sp3. Acidul metasilicic, H2SiO3 este un acid diprotic slab, cu atomul de Si
hibridizat sp3 cu o pereche de electroni neparticipanţi şi o geometrie de piramidă cu
baza triunghiulară:

PROPRIETĂŢI
• este un acid diprotic slab, mai slab ca H2CO3:
Si(OH)4 ' H+ + SiO(OH)3– Ka1 = 1·1010
SiO(OH)3– ' H+ + SiO2(OH)22– Ka2 = 1·1012,2
• în soluţie H4SiO4 se gelifică prin condensare şi formează acizi polisilicici, compuşi
macromoleculari cu structură tridimensională. Cel mai simplu este acidul disilicic,

H2[Si2O3(OH)4] cu structura anionului disilicat (pirosilicat):

• condensarea are loc în soluţie apoasă cu o evoluţie lentă la pH = 3,2 şi practic
instantaneu la pH = 6:
ACIZII POLISILICICI au structură liniară şi formula H2[SinOn+1(OH)2n]n, conţin
legături –Si–O–Si–, structura SiO32- se repetă fiind (OH)3Si–(O–Si(OH)2)n–O–Si)OH)3.
În procesul de condensare ireversibil se formează apoi agregate tridimensionale tot mai
mari denumite soluri; se continuă eliminarea de apă, solurile coagulează şi devin geluri –
masă gelatinoasă translucidă cu conţinut mare de apă. Prin încălzire şi deshidratare
gelurile se transformă în dioxid de siliciu amorf şi dur = SILICAGEL, pe suprafaţa
căruia sunt 3 tipuri de grupări: silanol libere, siloxan şi silanol hidratate.

Acid
Clorhidric Polidimetilsiloxani Apa
Dimetil- Apa Disilanol liniari sI ciclici
diclorosilan

17
SILICAGELUL
• se prepară prin polimerizarea spontană şi dehidrogenarea acidului silicic apos obţinut
din soluţii de silicat de sodiu şi acizi minerali B structura:

• este un compus amorf şi poros cu suprafaţă specifică mare (200 – 1000 m2/g) şi cu
diametrul porilor de 10 – 15000Å. Produsele comerciale conţin silicagelul sub formă de
granule sferice:

Gelurile proaspete de silice au un conţinut de 1 mol SiO2 : 330 moli H2O. Prin pierderea
totală sau parţială a apei formează mase pulverulente de xerogeluri (silicagel, actigel, etc.)
cu suprafaţă internă şi porozitate mare, cu putere de absorbţie mare. Ca urmare a capacităţii de
fixare a moleculelor de apă prin legături de hidrogen, gelurile de silice se utilizează ca agenţi
de uscare:
• silicagel sticlos – macroomogen
• silicagel mat – cretos în stare pulverulentă
• silicagel fulgi – alb, voluminos
• silicagel perlat – particule sferice
• supersil – particule fine: 0,01 – 0,1 μm.
Acidul silicic coloidal – denumiri comerciale:
• AEROSIL
• CAR – O SIL
• SANTOCEL
AEROSIL – utilizări în tehnologia farmaceutică – substanţă auxiliară în preparate
farmaceutice:
• acţiune hidrofilizantă
• acţiune hidrofobizantă
• acţiune adsorbantă
• acţiune lubrifiantă
• agent de îngroşare (gelificare, suspendare, baze de unguent)
• agent de uscare.

SILICAŢI
• sunt consideraţi săruri ale acidului silicic (orto şi meta) şi ale acizilor polisilicici. Apar
în natură în foarte multe varietăţi, reprezentând 97,6% din scoarţe terestră
PREPARAREA silicaţilor de sodiu – vezi proprietăţile SiO2
STRUCTURA silicaţilor – compuşi ionici:
• este complicată, dominată de prezenţa macroionilor de tipul (SiO3)22–, care au ca unitate
structurală tetraedrul SiO4, în care atomul de Si se leagă de cei 4 atomi de O prin legături
σ foarte puternice

18
• silicaţii naturali se clasifică după structură în:
o NEZOSILICAŢI – conţin anioni insulari (SiO4)4–
o CICLOSILICAŢI – conţin polianioni (SiO3)n2– care asociază tetraedre de SiO4 în
inele şi formează polianioni diferiţi
o INOSILICAŢI– conţin polianioni (SiO3)n2– care asociază tetraedre de SiO4 în
lanţuri infinite prin câte 2 atomi de O
o SILICAŢI CU STRUCTURI ÎN LANŢURI DUBLE (benzi) B AMFIBOLI:
AZBEST: Mg6[Si6O11(OH)6]·H2O
o FILOSILICAŢI (cu structuri stratificate) B TALC, MICE
o TECTOSILICAŢI – conţin anioni tridimensionali în care o parte din atomii de Si
sunt înlocuiţi cu atomi de Al
ƒ FELDSPAŢI ALCALINI
ƒ ZEOLIŢI – schimbători de ioni naturali (anorganici)
o ALŢI SILICAŢI:
ƒ CAOLINIT (aluminosilicat) – Al2O3·2SiO2·2H2O = Al2[Si2O5](OH)8
ƒ ARGILE (lut, humă) – formate în principal de caolinit impurificat ce
carbonaţi de Ca şi Mg, cu hidroxid de fier (utilizate ca materii prime şa
fabricarea cimentului, ţiglelor, olărit, industria ceramică, industria
materialelor refractare.
ƒ STICLE – amestec de silicaţi de diferite metale, care se comportă ca
lichide cu vâscozitate mare, rezistenţă mecanică şi duritate mare, cu
coeficient de dilatare termică mic.
o ZEOLIŢI SINTETICI – site moleculare

19
 Fenacite (Be2SiO4)
NEZOSILICAŢI

Turmalina
NaFe3(Al, Fe)6[(OH,F)4(BO3)2Si6O18]

CICLOSILICAŢI

Fassaite Ca(Mg, Fe3+, Al)(Si, Al)2O6

INOSILICAŢI

MICA
X2Y4-6Z8O20(OH,F)4
X = K, Na, Ca sau Ba, Rb, Cs
FILOSILICAŢI Y = Al, Mg, Fe sau Mn, Cr, Ti, Li
Z = Si, Al sau Fe, Ti

Microclino var. Amazonite K[AlSi3O8]

TECTOSILICAŢI

20
 SITE MOLECULARE (aluminosilicaţi)

UTILIZĂRI:
• îmbogăţirea aerului în O2
• agent de uscare
• în procese de schimb ionic.

TALC – 4SiO2·3MgO·H2O
Oficinal FR X
UTILIZĂRI:
• acţiune hidrofobizantă |
• acţiune adsorbantă |
• acţiune lubrifiantă |
• acţiune antistatică | D substanţă auxiliară în obţinerea preparatelor farmaceutice
• acţiune deshidratantă – în amestec cu ZnO şi amidon D dermatologie
Este iritant.

CAOLIN – caolinit = Al2O3·2SiO2·2H2O

UTILIZĂRI
• preparate farmaceutice sau cosmetice – acţiune adsorbantă – uz extern sau intern
• materie primă pentru industria ceramică, fabricarea faianţei, a porţelanuri

VEEGUM
silicat de Mg şi Al obţinut prin purificarea montmorilonitului
UTILIZĂRI – preparate farmaceutice:
• acţiune adsorbantă
• agent de suspendare
• agent de gelificare
• emulgator

BENTONITE
silicaţi hidrataţi de Mg şi Al cu structură stratificată
• proprietăţi adsorbante şi absorbante date de montmorilonitul: Al2[Si4O10(OH)n]
• în prezenţa apei îşi măreşte volumul, iar la încălzire cedează treptat din apa adsorbită
• pentru preparate farmaceutice se utilizează ca:
o agent de gelificare
o agent de suspendare
o preparate cosmetice.

TRISILICAT DE Mg – Mg2Si3O8·nH2O

• este diferit de talc, este solubil în acizi diluaţi şi în baze

• este indicat în ulcere gastrice

SILANII. POLISILANII
• sunt combinaţiile Si cu H, cu formula SinH2n+2 asemănătoare alcanilor dar mai reactive,

utilizate ca agenţi reducători

21
• există şi compuşi hidrogenaţi în stare solidă cu formule (SiH)n = polisilina, (SiH2)n =
polisilenul.

HALOGENURILE de Si
• pot fi tetrahalogenuri simple sau mixte, SiX4, polisilani perhalogenaţi (polihalogenuri)
SiCl(SiCl2)n, monohalogenuri polimerizate (SiX)n
HALOGENOSILANI SiHX3

SILICONII
• compuşi polimerici organici, cu lanuri Si–O individuale, sau legate în punte, în care unii
dintre atomii de „O” ai tetraedrului SiO4 sunt înlocuiţi cu grupări: -OH (hidroxil), -CH3
(metil), -C2H5 (etil), -C6H5 (fenil)
• se obţin prin hidroliza clorosilanilor, prin policondensarea silanolilor
• au 2 tipuri structurale de bază: lanţ simplu şi lanţuri legate în punte:

• structura, natura şi numărul grupelor radical organice R, greutatea moleculară M a

acestor polimeri influenţează o serie de proprietăţi specifice ale siliconilor – au unele
proprietăţi ale hidrocarburilor şi unele proprietăţi ale compuşilor Si cu oxigenul
• sunt netoxici, stabili la lumină şi căldură, rezistenţi la agenţi chimici, inclusiv la O2, au
proprietăţi electroizolante şi hidrofobe excepţionale
• există o mare varietate de produse siliconice sub formă de soluţii, uleiuri de uns, unsori
consistente, lacuri electroizolante, substanţe ignifuge, cauciucuri siliconice
• se utilizează la confecţionarea de jucării, ca lubrifianţi pentru temperaturi joase,
lacuri izolatoare pentru temperaturi înalte, în chirurgia plastică, în medicină ca
antiflatulente (polidimetilsiloxanii lichizi) sau ca film protector pe piele.
UTILIZĂRI ÎN FARMACIE
1. Agent antispumant pentru forme farmaceutice: siropuri, poţiuni, suspensii, aerosoli.
2. Agent hidrofobizant pentru forme farmaceutice: pulbere, granule, comprimate
3. Agent lubrifiant D îmbunătăţirea proprietăţilor de curgere a pulberilor şi granulelor
pentru comprimate
4. Agent de îngroşare D baze de unguent
5. Căptuşirea flacoanelor de penicilină – scăderea permeabilităţii substanţelor poroase.

22
 BORUL 5B0 : 1s22s22p3

Descoperire :
în anul 1808 de Humphrey Davey, J. L. Guy-Lussac şi L. Y. Thernard
Stare naturală :
– puţin răspândit în scoarţa pământului (0,014%), cel mai cunoscut mineral = turmalina –
boroaluminosilicat complex: (BO3)3(Si,Al,B)6O18(OH,F)4.
– boraţi minerali în natură: boraxul – Na2B4O7 10H2O, kernitul – Na2B4O7•4H2O,
borocalcitul – CaB4O7•4H2O, colemanitul – Ca2B6O11•5H2O;

turmalina borax kernit colemanit

– acidul boric H3BO3 se formează în scoarţa terestră prin descompunerea silicaţilor cu apă
caldă, fiind exploatat în industrie.
0 –
5B : Configuraţia electronică : 3e de valenţă
( 
2 1
2s 2p
Ö Numere de oxidare :
N.O.min. = − 3, N.O.max. = + 3.
Obţinere:
B2O3 + 3Mg Š 2B + 3MgO
2BCl3 + 3H2 ---(arc electric)  2B + 6HCl
Structură:
B covalentă macromoleculară: reţea cristalină atomică ≈ diamant B 4 modificaţii
alotrope (unitatea structurală – icosaedru).

Proprietăţi fizice :
• semimetal solid cu temperaturi de topire şi fierbere mari (> 2300°C), semiconductor .
Proprietăţi chimice:
• Caracter oxido-reducător, predomină CR
700°C
2B + 3/2O2 ⎯⎯ ⎯⎯→ B2O3
t °C
B + HNO3 conc. + H2O ⎯⎯⎯→ H3BO3 + NO
2B + 3F2  2BF3

23
• B formează cu N şi P compuşi ciclici asemănători cu cei organici B ciclohexan
anorganic şi benzen anorganic (borazina):

• Atomul de B din BH3 sau BX3 este deficitar în electroni (acid Lewis):
1. stabilizarea hidrurilor prin dimerizare B formarea legăturilor σ delocalizate pe 3
atomi (legături dielectronice tricentrice)

2. stabilizarea halogenurilor prin formarea unor legături covalent coordinative

suplimentare de tip π, astfel că fiecare legătură B–X este de fapt 1 legătură σ + 1/3
legătură π

• Deosebirea halogenurilor de B (BX3) faţă de hidruri (borani): stabilitatea

halogenurilor şi în formă monomeră datorită hibrizilor de rezonanţă!

• B: difuzează în reţelele cristaline ale metalelor B boruri MxBy – compoziţie

nestoechiometrică ≈ combinaţii interstiţiale B boruri stabile, refractare, unele cu
duritate apropiată de a diamantului, chimic stabile, cu caracter metalic (luciu, opacitate,
conductibilitate termică şi electrică).

24
Utilizările borului:
• metalurgie – creşte duritatea oţelurilor
• semiconductori (cu Si şi Ge)
• nitrura de bor (2 forme polimorfe ≈ grafit; diamant) – material refractar – creuzete
rezistente la temperaturi înalte, căptuşirea camerelor de ardere ale motoarelor cu reacţie
• carbura de bor – abraziv, pietre de polizor
• boranii – combustibili pentru rachete, creşterea durităţii şi rezistenţei la uzură şi la
temperatură a oţelurilor.

TRIOXIDUL DE DIBOR B2O3

(HEMITRIOXIDUL DE BOR, ANHIDRIDA BORICĂ)

Obţinere:
- prin încălzirea acidului ortoboric:
100°C 160°C
4H3BO3 ⎯⎯ ⎯→ 4HBO2 ⎯⎯⎯→ H2B4O7 ⎯⎯→ 2B2O3 + H2O t °C

acid ortoboric acid metaboric acid tetraboric

Structura monomerului B2O3 şi a formei sticloase a B2O3 cu unităţi BO3

:O = B – O – B = O:
B B B
B B B B

O 0,136 nm B B B B
B 0,12 nm
B B B B B
o o O
90 -125
O
B B B B
B B B

B deficit electronic în jurul atomilor de B B Cea mai stabilă structură = înconjurări

tridimensionale ale unităţilor plane BO2, legate între ele astfel încât fiecare atom de O să fie
înconjurat de 2 atomi de B.

Proprietăţi:
- masă sticloasă, incoloră (în stare pură), colorată (când e impurificată cu oxizi metalici)
- nu are punct de topire fix B se înmoaie progresiv, peste 600ºC B fluid vâscos
- topit cu SiO2 (silice) şi cu Na2CO3 B sticle rezistente la şocuri termice
- caracterul acido-bazic al B2O3:
o este anhidrida H3BO3 (reacţionează cu H2O numai la fierbere, reacţionează greu cu
bazele în soluţie apoasă, dar uşor cu oxizii bazici în topitură  boraţi metalici =
perle de borax):
B2O3 + 3H2O  2H3BO3
B2O3 + CoO  Co(BO2)2
2B2O3 + 2NaOH → Na2B4O7 + H2O
o reacţionează cu HF:
t °C
B2O3 + 6HF ⎯⎯ ⎯→ 2BF3 + + 3H2O
- este un oxidant mediocru:
t °C
B2O3 + 6K ⎯⎯→ 3K2O + 2B
(preparat în premieră: Gay–Lussac & Thénard, 1808)
t °C
2B2O3 + 6C ⎯⎯→ 4B + 6CO

25
Utilizări: fabricarea sticlei, decapant pentru suprafeţe metalice.

OXOACIZII BORULUI

HBO2 – acid metaboric

H3BO3 – acid ortoboric
H4B2O5 – acid diboric (piroboric)
H2B4O7 – acid tetraboric

ACIDUL BORIC H3BO3

(ACIDUL ORTOBORIC)

Obţinere:
1) Tratarea boraxului cu acid sulfuric sau acid clorhidric:
Na2B4O7·10H2O + 2HCl  4H3BO3 + 2NaCl + 5H2O
2) Hidroliza trihalogenurilor de bor BX3:
BCl3 + 3H2O  H3BO3 + 3HCl
Structura:
Atomul de bor este hibridizat sp2, molecula de acid boric având o geometrie triunghiular –
planară.

O H

H O O H

Structura H3BO3 Structura stratificată a H3BO3

Acidul boric cristalizează în reţea hexagonală stratificată, în care planurile paralele
bidimensionale sunt legate prin legături de hidrogen (ruperea legăturilor dintre planuri duce
la alunecarea planurilor, la clivaj şi explică aspectul sidefat al cristalelor).
Proprietăţi:
- lamele cristaline, lucioase, cu aspect sidefat, grase la pipăit sau pulbere cristalină albă,
fără miros, cu gust slab acru, uşor solubil în glicerol, alcool şi apă la fierbere, solubil
în alcool şi apă la temperatura camerei.
- este un acid slab – B(OH)3, m = 0. În soluţie apoasă se comportă mai degrabă ca un acid
Lewis (acceptor de electroni) decât ca un acid Bronsted (donor de protoni):
B(OH)3(aq) + 2H2O(l) ' [B(OH)4] –(aq) + H3O+(aq)
pKa = 9,23 la 25ºC
- În soluţii apoase la concentraţii mici (sub 0,025M) se formează specii monomoleculare:
H3BO3, [B(OH)4]–.
- La concentraţii mai mari, aciditatea soluţiilor creşte ca urmare a asocierii moleculelor
de monomer, cu formare de acizi policondensaţi de tipul Hn+2BnO2n+1, unde 2 < n < 6.
Creşterea acidităţii soluţiilor de acid boric (pentru a face posibilă dozarea acidului în
urma titrărilor cu hidroxid de sodiu) se face în prezenţa diolilor, poliolilor (glicerol,
manitol) sau oxoacizilor organici cu grupări OH vecine. Se formează astfel complecşi

26
 în care borul este tetracoordinat şi un atom de hidrogen al unei grupări OH este
ionizat:
-
C O O C
+
H B
C O O C

- în mediu de acid sulfuric formează cu alcoolii esteri volatili [de exemplu boratul de
metil, B(OCH3)3, care colorează flacăra în verde, reacţie utilizată în scop analitic]:

- prin încălzirea acidului ortoboric se obţine acidul metaboric, (HBO2)n, care există în 3
modificaţii polimorfe, în funcţie de temperatura de încălzire.

- sărurile acidului boric se numesc boraţi (ortoboraţi: MI3BO3). Sărurile acidului

metaboric se numesc metaboraţi, MIBO2, iar sărurile acizilor poliborici, de tipul
Hn-2BnO2n-1, sunt poliboraţi, de regulă hidrataţi (boraxul, adică tetraboratul de sodiu
Na2B4O7·10H2O).
Utilizări:
- este oficinal în FRX;
- este un antiseptic de uz extern; se indică sub formă de soluţii pentru spălarea plăgilor,
colire, sau intră în compoziţia unor unguente de protecţie. Au aplicabilitate limitată şi nu
se administrează copiilor sub 3 ani datorită toxicităţii; absorbindu-se prin piele şi
mucoase, nu se aplică pe suprafeţe mari.

TETRABORATUL DE SODIU Na2B4O7·10H2O (BORAX)

Tetraboratul de sodiu, Na2B4O7·nH2O, poate fi cristalizat cu un număr „n” de molecule de
apă care variază de la 4 la 10. Boraxul, tetraboratul de sodiu decahidratat
Na2B4O7·10H2O, este cel mai important borat care conţine un izopolianion.

OBŢINERE
Ortoboraţii se obţin numai pe cale uscată, pentru că ionul BO33– nu există în soluţie
apoasă.
Metaboraţii pot fi obţinuţi, la fel ca poliboraţii, în urma reacţiei de neutralizare dintre
acidul ortoboric şi hidroxizi metalici, la temperaturi bine determinate.
Tetraboratul de sodiu se obţine prin tratarea la cald a unei soluţii de carbonat de sodiu sau
hidroxid de sodiu cu o soluţie de acid ortoboric.
4H3BO3 + 2NaOH + 3H2O  Na2B4O7·10H2O
4H3BO3 + 3Na2CO3  Na2B4O7 + CO2 + 6H2O

STRUCTURĂ
Boraţii sunt compuşi ionici a căror structură este determinată de natura cationilor şi de
tipul structural al anionilor.
Ortoboraţii conţin anionul BO33– izomorf cu anionul CO32–.

27
 Metaboraţii, MIBO2, sunt compuşi cu structură polimeră ciclică sau liniară, în funcţie de
natura cationului.

Tetraboraţii hidrataţi conţin anionul [B4O5(OH)4]2–. Formula boraxului –

Na2[B4O5(OH)4]·8H2O.
Anionul [B4O5(OH)4]2– are 2 atomi de B în înconjurare trigonală, ca urmare a unei
hibridizări sp2, şi 2 atomi de B în înconjurare tetraedrică, în urma unei hibridizări sp3
O 3- O- O
-

B O O B O B
+
3 Na O B O O B O B ...
a) b)
- -
B O ... O O
2+ 2+
Ca Ca
O
Metaborat de calciu
Metaborat de sodiu
c) 4- d) 2-
O O HO OH
2 Mg
2+
B B Mg2+ HO B O B OH

O O O HO OH

Diborat de magneziu Diborat de magneziu

e) OH
HO O
B
B
Na+ O
O Na+
O
B OH
B
O
HO
Tetraboratul de sodiu

PROPRIETĂŢILE BORAXULUI
- cristale incolore, transparente sau pulbere cristalină albă, eflorescentă.

- la încălzire se dizolvă în apa de cristalizare, apoi se umflă şi pierde apa, devenind

anhidru; la temperaturi mai mari se topeşte, iar după răcire se transformă într-o masă
sticloasă, incoloră care „dizolvă” oxizii metalelor grele cu care formează „perle de
borax” colorate:
Na2B4O7 + CoO  2NaBO2 + Co(BO2)2

- este foarte uşor solubil în apă la fierbere, uşor solubil în glicerol, solubil în apă la
rece, practic insolubil în alcool; soluţia apoasă are pH alcalin în urma hidrolizei:
Na2B4O7 + 2H2O  H2B4O7 + 2NaOH
Fiind solubil în amestecul glicerină – apă, glicerina retrogradând hidroliza boraxului,
pH-ul acestor soluţii variază de la slab bazic la neutru, în funcţie de raportul glicerină –
borax.
UTILIZĂRI BORAX:
- oficinal în FRX
- antiseptic utilizat sub formă de glicerină boraxată (în stomatite, afte), sau intră în
componenţa unor colire, unguente.
- se utilizează în diferite ramuri ale industriei (ex. industria sticlei).

28