Psihologie - Testul lui Rorschach

Testul lui Rorschach

Testul lui Rorschach sau psihodiagnosticul este o unealta de evaluare psihologica de tip
proiectiv elaborata de psihiatrul si psihanalistul Hermann Rorschach in 1921. El consta
intr-o serie de planse pe care sunt desenate pete simetrice si care propun o interpretare a
persoanei evaluate. Raspunsurile furnizate vor servi la evaluarea personalitatii
repondantului. Validitatea si utilitatea clinica a testului este contestat si nu este pe deplin
acceptat (vezi chestionarele auto).

Descrierea testului
Plansele sunt in numar de 10, sapte sunt monocromatice, asa-zis negre, si trei sunt
policromatice, asa-zis colorate. Totusi, printre plansele negre, exista doua care utilizeaza
rosul. Toate plansele sunt compuse din nuante, de la gri la negru, de la culori vii la culori
pastel.

Istoric si conceptie
Originea si contextul stiintific

Ideia de a utiliza interpretarea pe care o da un individ unor desene ambigue pentru a

deduce trasaturile sale de personalitate este foarte veche. O gasim in textele pictorilor
Leonardo da Vinci sau Botticelli. Si in secolul 19, au circulat numeroase iluzii optice
bazate pe imagini ambigue (vezi iluzia ratusca- iepure).

Utilizarea unor astfel de imagini intr-un cadru psihologic da nastere la metoda proiectiva.
In Franta, din 1895, Alfred Binet sugereaza ca metoda petelor de cerneala poate fi
utilizata pentru studierea diverselor trasaturi psihologice, si a imaginatiei vizuale in
particular. Dar nu ajunge la conceperea unei metode susceptibile de a fi integrata intr-un
test de inteligenta, asa ca renunta la idee. Alte lucrari pe aceasta tema au fost publicate la
inceputul secolului 20 in Europa, SUA si Rusia.

Interesul lui Rorschach pentru petele de cerneala

In Elvetia, in aceeasi epoca, un joc de copii denumit klecksographie consta in depunerea
unor picaturi de cerneala pe o foaie si indoirea ei. Astfel se obtineau diferite desene in
forma de pasare sau fluture. In 1911, Rorschach primeste (impreuna cu Konrad Gehring,
un amic din copilarie devenit institutor), raspunsurile unor copii si a unor adulti in fata
unor desene facute din pete de cerneala. Rorschach noteaza atunci ca anumiti bolnavi
mintali raspund intr-o maniera caracteristica la test, in particular cei ce sufera de
schizofrenie, o boala recent identificata de Eugen Bleuler, care a fost si directorul de teza
a lui Rorschach. Dar, in urma unui ecou slab pentru aceasta descoperire, Rorschach
renunta rapid la proiect.

Cativa ani mai tarziu, un psihiatru de origine poloneza Szymon Hens, in teza sa de
doctorat obtinuta sub directia lui Bleuler la Zurich, colecteaza intr-o maniera sistematica
raspunsurile a sute de subiecti in fata petelor de cerneala. Prezentarea acestor rezultate il
incita pe Rorschach sa-si reia munca cu petele de cerneala. Obiectivul sau nu este
continutul raspunsurilor (cum a facut Hens si predecesorii sai), ci caracteristicele acestor
raspunsuri. Pentru aceasta, el dezvolta un sistem de codaj de raspunsuri inspirate din
miscarea psihologiei formei (sau Gestalt).
In vointa sa de a-si rafina materialul, Rorschach elaboreaza o metoda pentru a crea pete
de cerneala. El ramane vag, in scrierile sale, pentru alegerea anumitor planse. Finalmente,
el ramane cu cateva zeci de planse care vor fi exploatate in lucrarile sale clinice. Intr-
adevar, dupa cativa ani de studii, ii este posibil de a distinge bolnavii de schizofrenie de
alti dementi.

Incurajat de colegi, Bleuler printre acestia, Rorschach cauta un editor pentru a-si publica
rezultatele. Ori, in acea epoca, reproducerea imaginilor in culori intr-o carte tiparita era
foarte costisitoare. Rorschach a fost refuzat de mai multe ori. Datorita interventiei lui
Walter Morgenthaler (prieten si coleg), editorul medical Ernst Bircher accepta sa
tipareasca cartea cu cateva limitari : reducerea planselor la 10 si reducerea dimensiunii
lor. Titlul initial propus de Rorschach pentru carte a fost ‘Method and Results of a
Perceptual-Diagnostic Experiment: Interpretation of Arbitrary Forms’, dar, in urma unei
sugestii facute de Morgenthaler, titlul final va fi ‘ Psychodiagnostik’. Prima editie a cartii
va aparea in 1921. Anul viitor, Rorschach va muri brusc, la varsta de 37 de ani.

Raspandirea testului
Cartea lui Rorschach a fost primita rau de profesiune la inceput, apoi testul Rorschach a
cunoscut o celebritate crescanda pana in anii 1960. Renumele lui Rorschach a fost
sustinut prin demonstratiile facute de practicieni printre colegii lor. Astfel, in cadrul unor
sedinte facute ‘orbeste’, psihologii pareau sa ghiceasca personalitatea persoanelor care au
completat testul Rorschach, uneori fara sa stie despre cine este vorba.

In anii 1940, noi cercetari au pus testele sub semnul intrebarii si tentativele de a
reproduce testele in conditii controlate s-au soldat cu un esec, si testul s-a dovediat a nu fi
fiabil pentru diagnosticul psihiatric. In 1955, congresul XII al Asociatiei Internationale de
Psihologie Aplicata constata esecul testelor proiective Rorschach. Retrospectiv,
performantele testului Rorschach se explica prin lectura ‘la rece’, in timp ce scepticii
califica acest uzaj ca o pseudo-stiinta.

Utilizarea in psihologie clinica

Testul Rorschach, prin natura sa, face apel in acelasi timp la senzorialitate subiectului si
la subconstientul sau (prin interpretarea libera a petelor).
Discursul subiectului, interpretarile sale, sunt atent analizate de clinician pentru a scoate
elementele pertinente pentru evaluarea psihica a subiectului : structura psihopatologica
(nevroza, psihoza, stare limita), mecanismele de aparare privilegiate, temele recurente…

Rorschach este deseori utilizat ca unealta de diagnostic cu TAT (Thematic Apperception

Test), intr-un demers intitulat examen psihologic care se incheie cu un raport de analiza
cu concluzie. Examenul psihologic serveste pentru diagnostic, la indicarea tratamentului :
psihoterapie psihanalitica in particular, si pentru lucrari de expertiza (justitie, asigurari,
etc). Examinatul trebuie sa fie informat de contextul si modul in care examenul va servi.
Utilizarea metodelor proiective fara un scop precis sau din curiozitate nu este
deontologica.

Trecerea testului
Cele 10 planse ale lui Rorschach

Psihologul clinician prezinta subiectului cele 10 planse, in locul si ordinea determinata (o

plansa neagra, 2 bicolore rosu/negru, 4 negre si 3 policrome). Exista divergente in ceea ce
priveste sfaturile ce trebuie date subiectului : de la ‘a nu spune nimic’ pana la sfaturi care
pot linisti pacientul. Acesta poate studia materialul asa cum vrea el : il poate rasuci, il
poate privi in transparenta, etc.

Subiectul poate spune liber ce vede in pete. Clinicianul isi noteaza scrupulos spusele
pacientului, cele ce privesc petele sunt notate pe margine si inseamna o asociere libera
plecand de la materialul prezentat.
Ancheta
O data interpretate toate plansele, clinicianul prezinta plansele una cate una, pentru a
determina locul precis in care subiectul a vazut formele in timpul in care le studia.
Localizarile sunt foarte importante pentru cotarea protocolului. In general, in timpul
anchetei, subiectul se relaxeaza si aduce material suplimentar interpretarilor date de el.

Cotarea protocolului
Se cheama protocol, totalitatea interpretarilor date de subiect si analizate de clinician.
Acesta, plecand de la elementele anchetei, are sarcina de a nota localizarea fiecarei
interpretari, modul in care este interpretata (exemplu : o pisica in plansa 7), timpul
petrecut cu o plansa, etc. Se noteaza si timpul de latenta ce trece intre prezentarea primei
planse si primul raspuns, ce permite distingerea socului emotional indus de pata.

Cotarea se face fara prezenta subiectului.

Toate elementele sunt importante :
- Localizarea raspunsurilor : formele pot fi vazute in detaliile plansei, sau plansa poate fi
interpretata ca intreg de subiect. Exista statistici de utilizare a localizarii, care reprezinta
media de trecere : o predilectie pentru micile detalii, sau pentru detaliile originale, ce
putine persoane vad, se preteaza la analiza caci nu corespund mediei.

Se numeste ‘mod de aprehensiune’ rezultatul mediu al localizarii. Un mod de

aprehensiune in detaliu poate sugera o izolare de tip obsesional sau o framantare
psihotica.

- Determinantii : este ceea ce a determinat raspunsul subiectului. Determinantii utilizati

sunt formele, culorile, nuantele (care te fac sa te gandesti la val sau la nori), si kinestezia.
Termenul kinestezie acopera raspunsurile in care subiectul a vazut o miscare, care poate
fi extinsa plecand de la o forma (‘aici vad un om care danseaza’), sau receptionat vag si
de o maniera abstracta (‘se invarte’). Distingem kinestezia umana (miscarea apartine unui
subiect uman sau parauman) si kinestezie minora (animala sau abstracta).

Coeficientii determinantilor este important pentru stabilirea psihogramei : utilizarea

privilegiata a anumitor informatii poate furniza anumite informatii. Astfel, determinantii
de culoare sunt asociati, in mod traditional, cu instinctul. Determinantii se deosebesc in
functie de pertinenta lor : o forma sau o culoare poate fi cotata cu + sau – daca ea se
sprijina pe real sau nu (plansa X : aici, vad un paianjen pentru ca este albastru).

- Continutul : petele de pe plansa fac obiectul unui consens pe capacitatea de a face apel
la subconstient in functie de continut. Astfel, plansa IV este plansa falica : forma sa face
apel la problematica falica, castrare, imaginea tatalui. Plansa V face apel la imaginea de
sine si imaginea corpului. Se noteaza astfel continutul adus de subiect, raspunsurile sale,
si se pun in relatie cu materialul propriu-zis (absenta totala a raspunsului la plansa V
sugereaza dificultati de identificare, o problema psihotica).

Se incearca reperarea continutului recurent, si se coteaza anumit continut care face apel la
anatomie, sange, sex. Se noteaza si numarul de banalitati : anumitor planse le corespund
raspunsuri vazute foarte des de subiecti (exemplu : liliacul din plansa V). Absenta
banalitatilor trebuie luata si ea in calcul .

- Se noteaza si timpurile, timpul de latenta, si timpul total, timpul mediu de raspuns,

numarul total de raspunsuri. Un timp de latenta lung poate indica un soc: subiectul
reactioneaza la pata cu sideratie, o oprire a procesului de gandire, datorata emotiilor
instinctuale puternice. Putine raspunsuri pot insemna o incetinite a gandirii, un blocaj al
capacitatii fatasmatice, o aparare intensa. Un numar mare de raspunsuri sugereaza o
scurgere de idei, o deficienta a procesului secundar. Elementele cotate trebuie considerate
in interactiune, niciunul nu se analizeaza singur si nu ajunge pentru a pune un diagnostic.

Psihograma
Se noteaza pe foaia de psihograma diferitele cifre pentru modul de aprehensiune,
determinantii si continutul. Se efectueaza si media lor ponderata si se indica procentajul
fata de totalul raspunsurilor.
Pe psihograma poate sa apara :
- tipul de rezonanta intima (raportul determinantilor, culorilor si kinestezia)
- indicele de angoasa, obtinut facand media pe 100 a continutului sange, anatomiei,
sexului, detaliilor umane (brate, picioare, nas, .. )

Controverse privind validitatea psihometrica a testului

In ciuda raspandirii utilizarii sale in psihologia clinica si expertiza psihologica medico-
legala, testul Rorschach (ca si alte teste proiective) face obiectul unor citici si controverse
numeroase. Criticile se bazeaza pe faptul ca cercetarile psihometrice au esuat in a
demonstra validitatea testului.

Validitatea interna a testului

Mai multe probleme intrinseci ale testului au fost identificate pe parcursul anilor. Inca din
anii 1950, criticii s-au ridicat impotriva utilizarii acestui test, deplorand absenta datelor
normative din lucrarea princeps a lui Rorschach. In plus, din constructie, determinantii
izolati de Rorschach prezinta anumite defecte. De exemplu, valoarea R a scorului
(numarul de raspunsuri la o plansa) influenteaza variatia celorlalte scoruri ale testului (cu
cat subiectul da mai multe raspunsuri, ca atat mai mult ii cresc sansele sa fie fixat de o
categorie a testului ).

Sistemul de cotare pus la punct de John Exner si publicat in anii 1980 si 1990,
Comprehensive System (CS), incearca sa ofere un raspuns la aceste critici, oferind o
metodologie mai precisa pentru interpretare, cotatia raspunsurilor si modul de desfasurare
a testului. Cu acest sistem s-au strans mai multe date pentru a stabili norme. Chiar si
aceasta intreprindere s-a confruntat cu probleme de-a lungul anilor : date eronate,
schimbarea metodelor de cotare, etc.

Protocoalele de cotare, chiar sub forma standardizata CS, sunt si ele criticate pentru non-
validitatea lor interculturala : rezultatele obtinute depind de cultura individului testat.
Astfel, cel putin doua studii au aratat ca indienii din Alaska si negrii din urbanitatea
Americana prezinta caracteristici deviante de la norma protocolului.

Validitatea externa a testului

Conceperea testului s-a facut foarte repede : intre 1917 si 1921. Rorschach a decedat in
aprilie 1922, la o luna dupa publicarea Psychodiagnostik.
In ciuda unei utilizari intense de psihologii clinicieni, testul Rorschach, chiar utilizand
metoda CS, nu a facut obiectul unei evaluari sistematice permitand sa fie comparat cu
alte instrumente de diagnosticare validate altundeva. Aceasta lacuna face dificila
interpretarea pentru diferite scoruri obtinute.

Norma CS a fost si ea criticata pentru lipsa ei de specificitate : da nastere la un numar

mare de adevarat- fals diagnosticand indivizi sanatosi ca devianti. Dupa 70 de ani de
tentative, si numeroase protocoale de interpretare, nu s-a demonstrat inca validitatea
testului Rorschach prin proceduri psihometrice acceptate. O singura tentativa s-a bucurat
de un modest succes in anii 1970, Holley (1973) gratie unui studiu ce utiliza analiza de
tip Q (focalizarea se face pe coerenta cazurilor, mai degraba decat pe cea a intrebarilor).

Testul Rorschach continua sa fie aparat de numerosi practicieni, unii il vad ca pe un

mijloc unic de a culege informatii bogate si diverse care fac apel la subiectivitatea
clinicienilor, altii il vad ca pe un mijloc eficace de a sparge gheata in timpul unui test
clinic.

Publicarea planselor
Dupa practicieni, este necesar ca pacientii sa nu fi vazut niciodata plansele testului la care
participa. Este motivul pentru care plansele au fost ascunse mult timp. Plansele fac parte
din domeniul public si publicarea lor pe Wikipedia a starnit numeroase controverse.